Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 2251/256/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 182/2015
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. J. N.
JUDECĂTOR L. V. M.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelantul C. M., cu domiciliul în Medgidia, ., .. A, ., județ C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. - Biroul Rutier Medgidia, cu sediul în Medgidia, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 817/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 28.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din cuprinsul prezentei decizii, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 04.02.2015, când s-au decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului contencios contravențional de față:
Prin sentința civilă nr. 817/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petenta C. M. împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ întocmit la 26.02.104 de agentul de poliție rutieră din cadrul I. C. –Biroul Rutier medgidia.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.02.2014 de către un agent la intimatului Inspectoratul Județean de Poliție C. – Biroul Rutier Medgidia, petenta C. M. a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei – echivalentul a 4 puncte amendă pentru contravenția prev. de art.135 lit.h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr.1391/2006) și sancționată de art. 100 alin.3 lit.b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Totodată, în temeiul art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr. 195/2002, republicată i-a fost reținut petentei permisul de conducere.
S-a reținut în sarcina petentei că a condus autoturismul marca Ford K cu nr. de înmatriculare TX-1646-XA, pe . Medgidia, și ajungând la trecerea de pietoni din zona Casei de Cultură nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajat regulamentar în traversare pe marcajul pietonal.
Faptele reținute în sarcina petentei au fost constatate și sancționate de un agent de poliție rutieră în deplină concordanță cu art. 109 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare, iar procesul-verbal de contravenție cuprinde elementele obligatorii prevăzute la art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, la care art. 109 alin. 9 din O.U.G. nr. 195/2002 cu modificările ulterioare face expres trimitere.
Instanța constată, în conformitate cu art. 31 alin. 1 și art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, că procesul-verbal în cauză a fost atacat în interiorul termenului legal de 15 zile de la data comunicării acestuia.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută expresă ce ar putea fi invocate din oficiu, conform art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
Nu au fost invocate alte motive de nulitate relativă, de către petentă.
Cu privire la situația de fapt constatată, instanța de judecată observă că fapta imputată a fost constată în mod direct de către agentul constatator, aspect ce conferă o prezumție relativă de adevăr procesului-verbal de contravenție cu privire la situația de fapt constatată, prezumție derivată din autoritatea cu care agentul constatator este învestit, de a constata și sancționa faptele contravenționale, în acest sens fiind și decizia Curții Constituționale nr. 251/2003, prin care se arată: Săvârșirea contravenției se constată nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forță probantă până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se impută săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.
În acest sens, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din CEDO.
La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general și sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Cu toate acestea, conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de CEDO, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Curtea s-a pronunțat, relativ recent, în cauza N. G. c. României, în sensul că, odată stabilită aplicabilitatea art. 6 în cauza concretă, este de o importanță crucială ca instanțele de judecată care sunt sesizate cu soluționarea unor plângeri împotriva unor procese-verbale de contravenție, să acorde petenților în mod efectiv posibilitatea de a propune probe prin care să aducă dovada contrară celor reținute de agentul constatator și de a-și prezenta argumentele în apărare, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Mai mult, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, Curtea a reamintit că prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Ceea ce este important este ca sistemele de drept care aplică aceste prezumții, de fapt sau de drept, să conțină garanții care să constituie limite ale aplicării acestor prezumții, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (H. și alții c. României).
În lumina principiilor enunțate, instanța reține că petentei i s-au asigurat toate prerogativele privind pregătirea apărării și propunerea de probatorii, acesta beneficiind în baza art. 6 CEDO, atât de acces efectiv la o instanță, cât și de garanțiile unui proces echitabil, neoperând ab initio în sarcina lui o prezumție de vinovăție.
Cu toate acestea, petentul nu a adus probe în susținerea afirmațiilor făcute, astfel încât instanța apreciază că prezumția de temeinicie a procesului verbal contestat nu a fost răsturnată, fapta petentei există și a fost săvârșită cu vinovăție de către acesta.
Sub aspectul individualizării sancțiunii, instanța reține prevederile art. 5 alin. (5) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în care se arată că sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. De asemenea, conform art. 7 alin. (2) din același act normativ, avertismentul se aplică în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
În sfârșit, potrivit art. 21 alin.(3) din același act normativ, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Pornind de la scopul enunțat de OUG nr.195/2002 R, care potrivit art. 1 alin. 2, este de asigura desfășurarea fluentă și în siguranță a circulației pe drumurile publice, precum și de a ocroti viața, integritatea corporală și sănătatea persoanelor participante la trafic sau aflate în zona drumului public, de a proteja drepturile și interesele legitime ale acestora, a proprietății publice și private, cât și a mediului, instanța apreciază că faptele reținute în sarcina petentei nu sunt de natură a perturba în mod grav valorile ocrotite prin actul normativ de referință.
În lumina criteriilor mai sus expuse, instanța amintește că orice sancțiune juridică, inclusiv cea contravențională, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc de reglare a raporturilor sociale, de responsabilizare a subiecților acestor raporturi, iar pentru aceasta nu este nevoie ca, în toate cazurile, să se aplice sancțiunea amenzii.
Cum din procesul-verbal de contravenție și din probele administrate în cauză rezultă un grad de pericol social ridicat, care justifică aplicarea sancțiunii amenzii, iar în scopul sancțiunii contravenționale nu poate fi atins prin aplicarea sancțiunii avertismentului.
În consecință, instanța apreciază că plângerea este nefondată și va fi respinsă ca atare.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, petenta a declarat apel.
Soluția preconizată de apelanta petent este aceea a schimbării în tot a hotărârii supuse controlului judiciar, în sensul admiterii plângerii contravenționale și anulării procesului verbal contestat.
În motivarea cererii, apelanta arată că nu se face vinovat de săvârșirea faptei contravenționale reținute în sarcina sa, opinând că instanța de fond a aplicat greșit legea, conferind un caracter absolut constatărilor agentului de poliție.
Invederează apelanta petentă că dacă este adevărat că „fiind singură în mașină” nu a putut proba contrariul, nici organul constatator nu a fost în măsură să susțină probator abaterea rutieră pentru care a fost sancționată deși, în raport de dinamica deplasării autoturismului și a angajării pietonilor în traversare nu a săvârșit fapta.
Legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare, nu a formulat cereri în apărare.
Examinând hotărârea supusă controlului judiciar, în limitele cererii de apel, cu luarea în considerare a disp.art.479 c.pr.civ., Tribunalul constată următoarele:
Prin procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 26.02.2014 de agentul de poliție rutieră din cadrul Inspectoratul Județean de Poliție C. – Biroul Rutier Medgidia, s-a constatat că petenta C. M. a condus autoturismul marca Ford K cu nr. de înmatriculare TX-1646-XA, pe . Medgidia, și ajungând la trecerea de pietoni din zona Casei de Cultură nu a acordat prioritate de trecere unui grup de pietoni angajat regulamentar în traversare pe marcajul pietonal.
Prin același proces verbal, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 340 lei – echivalentul a 4 puncte amendă pentru contravenția prev. de art.135 lit.h din Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 (H.G. nr.1391/2006) și sancționată de art. 100 alin.3 lit.b din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată. Totodată, în temeiul art.111 alin.1 lit.c din O.U.G. nr. 195/2002, republicată i-a fost reținut petentei permisul de conducere.
Agentul de poliție rutieră a consemnat în cuprinsul procesul verbal - la rubrica „ alte mențiuni”, obiecțiile petentei „pietonii au pus piciorul pe trecere când eu am ajuns deja pe marcaj”.
Pe calea plângerii contravenționale, formulată în considerarea disp.art.31 din OG.2/2001, petentul a contestat legalitate și temeinicia procesului verbal.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor
Prin sentința apelată, instanța de fond – pentru motivele sus menționate, a respins ca nefondată plângerea dedusă judecății.
Controlul judiciar relevă ca fiind întemeiate criticile aduse de apelantă hotărârii instanței de fond.
Sub un prim aspect, se observă că judecătorul fondului a reținut corect că în cauză nu se identifică, sub aspectul legalității procesului verbal de contravenție, nici un motiv de nulitate absolută din cele prevăzute de art.17 din OG.nr.2/2001 și nu au fost invocate alte motive de nulitate relativă.
În referire la suplinirea sarcinii probațiunii, deși instanța de fond s-a raportat atât la prezumția de nevinovăție de care se bucură contravenientul prin prisma practicii jurisprudențiale a instanței de contencios european, cât și la prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, a omis în analiză măsura în care în situația de speță putea fi reținută incidența principiului „ in dubio pro reo”.
Jurisprudența constantă a Curții de la Strasbourg subliniază importanța respectării garanțiilor prevăzute de Convenție și în materie contravențională, prin necesitatea de completare a dispozițiilor legale interne cu principiile statuate de instanța de contencios european.
În raport de cele trei criterii și înțelesul dat lor în jurisprudența Curții (calificarea faptei în dreptul intern, natura faptei incriminate, natura și gravitatea sancțiunii), procedura contravențională – situată în dreptul intern în afara penalului, poate fi asimilată – din perspectiva articolului 6 din Convenție, procedurii penale, cu toate consecințele ce derivă din aceasta, sub aspectul asigurării garanțiilor fundamentale, printre care figurează și prezumția de nevinovăție și aplicarea principiului „in dubio pro reo”.
În egală măsură, Curtea acceptă că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, ci obligă statele ca aceasta să nu depășească o limită rezonabilă și să asigure respectarea drepturilor apărării, sub toate aspectele.
Prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate asimilată procesului verbal de contravenție, privit ca act administrativ, neconsacrată legislativ, dar recunoscută de doctrina de specialitate și practica jurisprudențială și analizată de instanța europeană în cauzele contra României ca „o prezumție prevăzută de lege”, în accepțiunea pe care Curtea îl dă acestui concept, nu este de natură să înfrângă garanțiile consacrate prin art.6 din Convenție, după cum celui sancționat contravențional nu i se recunoaște ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și, implicit, incidența principiului „in dubio pro reo”.
Concursul dintre cele două prezumții (legalitatea și temeinicia procesului verbal de contravenție, respectiv prezumția de nevinovăție a celui „acuzat”), care nu au un caracter absolut impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
Instanța de control judiciar - chiar dacă își însușește argumentația judecătorului fondului în referire la neaplicarea de plano a prezumției de nevinovăție în materie contravențională, nu poate ignora incidența în cauză a principiului „in dubio pro reo”.
În condițiile în care apelanta petentă –deși a semnat procesul verbal, a solicitat agentului de poliție să insereze în cuprinsul actului constatator obiecția sa privitoare la dinamica deplasării autoturismului și a angajării pietonilor în traversare, mențiunile cuprinse în raportul întocmit ulterior, la 27.03.2014 – respectiv „ că numita C. M. a recunoscut fapta” se impun a fi cenzurate.
Știut fiind că raportul agentului constatator nu se constituie într-un mijloc de dovadă apt să susțină „ acuzarea”, dubiul privitor la săvârșirea abaterii contravenționale profită apelantei petente.
Pentru considerentele - de fapt și drept expuse, în temeiul art. 480 alin.2 c.pr.civ., va fi admis apelul, schimbată în tot hotărârea instanței de fond, în sensul admiterii plângerii contravenționale, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a procesului verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul - promovat de apelantul C. M., cu domiciliul în Medgidia, ., .. A, ., județ C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. - Biroul Rutier Medgidia, cu sediul în Medgidia, ., județ C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 817/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Schimbă în tot sentința civilă nr. 817/20.05.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia, în sensul că:
Admite plângerea.
Anulează procesul - verbal de contravenție . nr._/26.02.2014 întocmit de intimat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.02.2015.
Președinte, Judecător,
A. J. N. L. V. M.
Grefier,
A. N.
Jud.fond S. A.I.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex/ 5.03.2015
| ← Pretentii. Sentința nr. 107/2015. Tribunalul CONSTANŢA | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 179/2015.... → |
|---|
