Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 217/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 217/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 29448/212/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 217
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CP_, formulat de apelantul petent D. R. G., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. J. AL POLITIEI CONSTANTA, cu sediul în C., jud. C., intervenienți fiind . SUCURSALA C., cu sediul în C., ., jud. C. și S. G., cu domiciliul în C., ., ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6979/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelant avocat F. C., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
La interpelarea instanței, reprezentantul apelantului arată că nu mai are cereri prealabile de formulat sau probe noi de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantului solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și modificarea în tot a sentinței pronunțată de instanța de fond cu consecința admiterii plângerii și anularea procesului verbal de contravenție. În susținere arată că instanța de fond în mod greșit a analizat probele administrate, în sensul că nu au fost luate în considerare cele consemnate atât de petent cât și de celălalt șofer implicat în accident în declarațiile formulate în fața organului de poliție, în condițiile în care ambele declarații trebuie citite și pe verso, unde a fost descrisă dinamica accidentului de către ambii șoferi. În acest sens arată că instanța de fond nu a citit în totalitate cele două declarații, altfel nu putea să arate în considerentele sentinței împrejurarea că petentul a descris în plângerea contravențională o altă situație de fapt decât cea descrisă în cuprinsul declarației date la poliție. De asemenea arată că din declarația înregistrată sub nr. 9087/9.10.2013 la Biroul Rutier C. că pe verso petentul a desenat accidentul de circulație cu menționarea în detaliu a pre-momentelor acestui accident de circulație, iar în partea din dreapta sus se observă o legendă, descriind în amănunt dinamica accidentului, primul autoturism fiind desenat ca un pătrat cu un punct, iar cel de al doilea cu un pătrat cu două puncte. Totodată învederează faptul că în declarație se arată că pe ., în apropierea intersecției cu . conducător auto era staționat pe partea dreaptă, iar după ce petentul a început să efectueze virajul la dreapta având pornită semnalizarea la dreapta, celălalt s-a pus în mișcare fără să semnalizeze, moment în care a avut loc impactul dintre cele două autoturisme. Reprezentantul apelantului petent învederează faptul că cele descrise de petent rezultă fără dar și poate din planșele foto depuse la dosarul cauzei, planșe foto cu intersecția respectivă, fiind de notorietate modalitatea în care se desfășoară traficul auto în acea intersecție și respectiv împrejurarea că pe banda I în permanență sunt staționate autoturisme.
Reprezentantul apelantului petent mai arată că celălalt conducător, S. G., nu a semnalizat la momentul la care s-a pus brusc în mișcare și că pentru a merge înainte spre spital, traversând ., acesta trebuia să efectueze un ușor viraj la stânga, pentru a se încadra pe banda a doua, lucru pe care în mod evident nu l-a făcut, și din acest motiv s-a produs coliziunea. Mai arată că dacă intenționa să efectueze dumnealui virajul la dreapta pentru a pătrunde pe ., nu ar mai fi avut loc impactul deoarece cele două autoturisme ar fi mers în paralel, fără a se fi intersectat. În concluzie arată că hotărârea instanței de fond este greșită, întrucât arată împrejurarea că cele declarate în fața organului de poliție nu corespund cu cele menționate în plângerea contravențională, astfel că solicită să se aibă în vedere în totalitate declarațiile date în fața lucrătorului de poliție, inclusiv desenul cu dinamica accidentului de pe verso.
Reprezentantul apelantului petent arată de asemenea că instanța de fond a făcut o eroare deoarece nu a analizat aceste declarații de la poliție, pentru că în partea din stânga sus este scrisul olograf al polițistului, care consemnează avariile prezentate de autoturism, practic acesta fiind singurul lucru constatat în mod nemijlocit organul constatator. În acest sens arată că organul de poliție nu a fost prezent la fața locului să constate în mod nemijlocit producerea accidentului și culpa în producerea accidentului, ci doar din cele relatate de cei doi șoferi și-a format acesta o părere și a aplicat o sancțiune contravențională. De asemenea învederează faptul că, în schimb, cu certitudine a constatat avariile prezentate de cele două autoturisme și în acest sens solicită să se aibă în vedere consemnările olografe ale lucrătorului de poliție din partea stânga sus a acelei declarații date de șoferii implicați în accident, întrucât instanța de fond a reținut în mod greșit inclusiv avariile prezentate de aceste autoturisme. Mai arată că în cazul în care se coroborează aceste avarii, în sensul că autoturismul condus de către petent prezenta avarii în partea dreaptă spate – aripă spate, ușă dreapta spate, iar împrejurarea că autoturismul condus de celălalt conducător auto prezenta avarii în partea stângă față – aripă, bară și restul de elemente consemnate de lucrătorul de poliție, rezultă în mod clar din perspectiva dinamicii accidentului că celălalt conducător intenționa să meargă înainte și a lovit autoturismul condus de apelant care efectua virajul la dreapta. Ca atare, arată că instanța de fond în mod greșit a reținut dinamica accidentului, contrar probelor administrate. Cu privire la probe, arată că nu a fost administrată proba cu martori deoarece nu au putut fi identificați martori oculari, dar s-a apreciat că ar fi suficiente aceste elemente obiective, respectiv modalitatea în care se desfășoară circulația în respectiva intersecție, astfel cum rezultă din planșele foto, precum și avariile prezentate de cele două autoturisme, așa cum rezultă din planșele foto depuse la dosar și din constatările organului de poliție. În concluzie arată că dintr-o analiză coroborată a acestor elemente obiective, nu se poate reține vinovăția apelantului în producerea accidentului, respectiv nu se poate reține încălcarea dispozițiilor art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002 atâta timp cât apelantul s-a asigurat în prealabil, a efectuat manevra de virare la dreapta după ce a semnalizat această manevră, iar celălalt conducător auto a ieșit din rândul de autoturisme în care staționa, fără să se asigure.
Reprezentantul apelantului formulează concluzii de admitere a apelului, modificare în tot a sentinței apelate și în consecință admiterea plângerii contravenționale. Totodată învederează faptul că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin plângerea depusă la 31.10.2013 și înregistrată sub nr._, petentul contestator D. R.-G. a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ întocmit de intimata I. JUDEȚEAN DE POLIȚIE C., solicitînd anularea acestuia ca nelegal, cu consecința exonerării de sancțiunea contravențională a amenzii în cuantum de 320 lei, precum și sancțiunea complementară constând în aplicarea unui număr de 3 puncte d penalizare, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, petentul a arătat, în esență, că în mod greșit s-a reținut în procesul verbal contestat că s-ar face vinovat de săvârșirea contravenției prevăzute de art. 54 alin. 1 din OUG nr. 195/2002.
Se susține că polițistul rutier nu a constatat nimic cu propriile simțuri, ci doar a făcut o interpretare personală a situației de fapt prezentată de cei 2 conducători auto implicați în evenimentul rutier. În continuare precizează că la data de 09.10.2013 se deplasa la volanul auto marca Chevrolet înmatriculat sub nr._ pe . sensul regulamentar de mers spre intersecția cu .. Ajungând la această intersecție, semaforul indicând culoarea verde și dorind să pătrundă pe ., a semnalizat intenția de a vira dreapta și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condițiile legii și fără a-i pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic. La momentul la care s-a angajat în efectuarea manevrei de virare spre dreapta, când se afla aproape de axul drumului, urmând a pătrunde pe ., autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în partea din spate dreapta de autoturismul marca Dacia înmatriculat sub nr._ . Mai menționează petentul că, anterior momentului executării manevrei de virare la dreapta de către el, auto marca Dacia se afla staționat pe partea dreaptă a străzii N. I. în direcția de mers dinspre .. Tomis, fără să semnalizeze și fără să se pună în mișcare la culoarea verde a semaforului, angajându-se brusc în trafic, cu intenția de a depăși intersecția spre direcția înainte pentru a pătrunde pe . privitoare la modalitatea producerii accidentului rutier sunt confirmate de modalitatea în care au fost avariate cele 2 autoturisme.
În drept plângerea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 31 din OG nr. 2/2001.
Intimatul IPJ C. a depus la data de 24.12.2013 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată și a depus la dosar documentația aferentă procesului verbal: declarația petentului, declarația celuilalt conducător auto S. G., raportul de caz al agentului constatator..
În cauză au fost introduși asiguratorul RCA al petentului, ., având în vedere dispozițiile art. 33 alin. 2 din OG nr. 2/2001, precum și celălalt șofer implicat în accident – S. G..
Intervenientul S. G. a depus la data de 09.02.2014 întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În motivare se arată că la data de 09.10.2013, în jurul orei 16, conducea auto marca Dacia L. cu număr de înmatriculare_, deplasându-se pe . .. Ajungând la intersecție și intenționând să vireze la dreapta pentru a intra pe ., a semnalizat dreapta și s-a încadrat pe banda întâi. În momentul respectiv, autoturismele care veneau pe . spre . culoarea verde la semafor și a oprit pentru a acorda prioritate acestora., după care a pătruns în intersecție, de pe banda 1 virând la dreapta, iar în acel moment s-a schimbat culoarea semaforului de pe . culoarea roșu în verde. Din stânga spate, dinspre . banda a 2 a a străzii N. I. a venit autoturismul marca Chevrolet cu nr. de înmatriculare_ condus de petent care de pe banda pe care se afla, a executat viraj la dreapta pentru a intra pe . și a acroșat semi-aripa stânga față a auto condus de el.
Se mai menționează că afirmațiile petentului cuprinse în plângerea contravențională nu sunt adevărate.
În temeiul art. 258 Cod procedură civilă, instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Prin sentinta civila nr. 6979/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost respinsa plangerea ca neintemeiata.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„În fapt, prin procesul verbal de contravenție . nr._ (fila 6), încheiat de intimată la data de 09.10.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, reținându-se în fapt că în data de 09.10.2013, ora 16:20 a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe . . și la intesercția cu . nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta și a colizionat cu autotrismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ care circula pe . dreapta acestuia, fapta de natură contravențională fiind prevăzută de art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 lit. din același act normative.
Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută ce ar putea fi invocate din oficiu.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, în prealabil instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța i-a respectat petentului dreptul la un proces echitabil, însă acesta nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție, susținerile sale nu se coroborează cu niciun mijloc de probă de la dosar.
Astfel, instanța observă că, deși petentul a înțeles să afirme în cuprinsul plângerii contravenționale existența unei alte situații de fapt, respectiv nerespectarea de către celălalt conducător auto a regulilor de circulație, respectiv s-a angajat brusc în trafic, nu a semnalizat punerea sa în mișcare, acesta nu a înțeles să invoce aceleași împrejurări în fața organelor de poliție.
Deși a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la momentul întocmirii procesului verbal, acesta nu a înțeles să obiecteze în sensul celor afirmate în cuprinsul plângerii, la rubrica obiecțiuni fiind notat doar refuzul petentului de a semna procesul verbal. Nici în declarația dată la sediul poliției, imediat după producerea accidentului, petentul nu menționează nimic despre împrejurarea că celălalt șofer se afla staționat pe partea dreaptă a străzii N. I. și s-a pus brusc în mișcare.
Instanța observă, de asemenea, că petentul nu a înțeles să menționeze pe ce banda se deplasa pe .>
Acest aspect, inconsecvența petentului în propriile declarații determină instanța să aprecieze susținerile sale ca nereale.
În ceea ce privește susținerea petentului în sensul că modalitatea producerii accidentului pe care o susține este confirmată și de avariile celor 2 autoturisme, instanța reține că pentru dovedirea acestui aspect, se impunea ca petentul să solicite și să fie administrată proba cu expertiză auto având ca obiective stabilirea dinamicii accidentului raportat la avariile suferite de fiecare autoturism.
Petentul nu a solicitat însă administrarea acestei probe și, prin urmare nu a făcut dovada susținerilor sale.
Totodată, se reține caracterul nesincer al afirmației petentului în sensul că autoturismul celuilalt conducător auto are avariată partea frontal stânga. Și aceasta, întrucât potrivit declarației date de intervenientul S. G. în fața polițistului, în urma accidentului, a fost avariată doar aripa stânga.
Față de aceste considerente, instanța constată că procesul-verbal contestat este legal și temeinic, astfel încât va respinge plângerea ca nefondată, în temeiul art. 34 din OG. nr. 2/2001”.
Petentul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii plangerii si anularii procesului verbal. In subsidiar a solicitat inlocuirea sanctiunii amenzii contraventionale cu avertisment.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca, raportat la dinamica accidentului, astfel cum este descrisa in declaratia formulata in fata organului de politie, si care se coroboreaza cu avariile prezentate de cele doua autoturisme, instanta de fond, in mod gresit a retinut ca petentul s-ar face vinovat de savarsirea contraventiei retinute in sarcina sa. A mai aratat ca sustinerile sale, privitoare la modalitatea producerii accidentului rutier, sunt confirmate de modalitatea in care au fost avariate cele doua autoturisme, conform celor constatate de organul de politie si consemnate in partea din stanga sus a declaratiilor cu nr. 9087/09.10.2013 si nr. 9088/09.10.2013. A mai precizat că la data de 09.10.2013 se deplasa la volanul auto marca Chevrolet înmatriculat sub nr._ pe . sensul regulamentar de mers spre intersecția cu .. Ajungând la această intersecție, semaforul indicând culoarea verde și dorind să pătrundă pe ., a semnalizat intenția de a vira dreapta și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condițiile legii și fără a-i pune în pericol pe ceilalți participanți la trafic. La momentul la care s-a angajat în efectuarea manevrei de virare spre dreapta, când se afla aproape de axul drumului, urmând a pătrunde pe ., autoturismul pe care îl conducea a fost lovit în partea din spate dreapta de autoturismul marca Dacia înmatriculat sub nr._ . Mai menționează petentul că, anterior momentului executării manevrei de virare la dreapta de către el, auto marca Dacia se afla staționat pe partea dreaptă a străzii N. I. în direcția de mers dinspre .. Tomis, fără să semnalizeze și fără să se pună în mișcare la culoarea verde a semaforului, angajându-se brusc în trafic, cu intenția de a depăși intersecția spre direcția înainte pentru a pătrunde pe .> Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul verbal de contravenție . nr._, încheiat de intimată la data de 09.10.2013, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 320 lei, reținându-se în fapt că în data de 09.10.2013, ora 16:20 a condus auto cu numărul de înmatriculare_ pe . . și, la intesercția cu ., nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers spre dreapta, și a colizionat cu autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_, care circula pe . dreapta acestuia, fapta de natură contravențională fiind prevăzută de art. 54 alin. 1 din OUG 195/2002 și sancționată de art. 100 alin. 2 lit. din același act normative.
Raportat la temeinicia procesului verbal de contravenție, in mod corect instanța a reținut că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură în faza de judecată garanțiile specifice pentru exercitarea efectivă a dreptului la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Se retine de catre instanta de control judiciar ca petentul apelant nu a făcut dovada unei alte situații de fapt decât cea menționată în procesul verbal de contravenție, susținerile sale necoroborandu-se cu niciun mijloc de probă de la dosar.
Deși petentul a înțeles să afirme în cuprinsul plângerii contravenționale existența unei alte situații de fapt, respectiv nerespectarea de către celălalt conducător auto a regulilor de circulație, respectiv s-a angajat brusc în trafic, nu a semnalizat punerea sa în mișcare, acesta nu a înțeles să invoce aceleași împrejurări în fața organelor de poliție. Deși a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni la momentul întocmirii procesului verbal, acesta nu a înțeles să obiecteze în sensul celor afirmate în cuprinsul plângerii, la rubrica obiecțiuni fiind notat doar refuzul petentului de a semna procesul verbal. Nici în declarația dată la sediul poliției, imediat după producerea accidentului, petentul nu menționează nimic despre împrejurarea că celălalt șofer se afla staționat pe partea dreaptă a străzii N. I. și s-a pus brusc în mișcare.
Sub acest aspect, inconsecvența petentului în propriile declarații a determinat in mod just instanța de fond să aprecieze susținerile sale ca nereale.
Referitor la susținerea petentului, în sensul că modalitatea producerii accidentului pe care o susține este confirmată și de avariile celor 2 autoturisme, in mod corect s-a reținut că pentru dovedirea acestui aspect, in lipsa solicitarii si administrarii probei cu expertiză auto având ca obiectiv stabilirea dinamicii accidentului raportat la avariile suferite de fiecare autoturism, nu se poate concluziona in sensul celor afirmate si sustinute de catre petentul apelant.
Totodată, in acest contex, s-a reținut corect de catre instanta de fond, caracterul nesincer al afirmației petentului în sensul că autoturismul celuilalt conducător auto are avariată partea frontal stânga. Și aceasta, întrucât potrivit declarației date de intervenientul S. G. în fața polițistului, în urma accidentului, a fost avariată doar aripa stânga.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
De asemenea, si sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că agentul constatator i-a aplicat petentului amenda în cuantumul minim prevăzut de lege pentru contravenția comisă, fiind respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.
Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul nu este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul petent D. R. G., cu domiciliul în C., ., ., ., în contradictoriu cu intimatul I. J. AL POLITIEI CONSTANTA, cu sediul în C., jud. C., intervenienți fiind . SUCURSALA C., cu sediul în C., ., jud. C. și S. G., cu domiciliul în C., ., ., ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 6979/18.06.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 04.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. A. U.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./6 ex./31.03.2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 99/2015. Tribunalul... | Acţiune în constatare. Sentința nr. 63/2015. Tribunalul CONSTANŢA → |
|---|
