Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 691/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 691/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-05-2015 în dosarul nr. 11966/212/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 691
Ședința publică de la 06 Mai 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. C.
JUDECĂTOR: I.-L. O.-D.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – anulare proces verbal de contravenție CT_, formulat de apelantul intimat I. T. DE munca CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă A. M., cu domiciliul în Cogealac, ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru intimată avocat N. I., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind apelantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
Reprezentantul intimatei depune la dosarul cauzei împuternicire avocațială.
La interpelarea instanței, reprezentantul intimatei arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat.
În temeiul dispozițiilor art. 244 NCPC instanța declară încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul intimatei solicită respingerea apelului ca nefondat pentru motivele expuse pe larg prin întâmpinare. În susținerea poziției procesuale arată că apelantul a motivat apelul pe dispozițiile art. 466-470 Cod procedură civilă, motivat de faptul că a fost greșit dedus actul judecății și s-a pronunțat o soluție nelegală. De asemenea arată că instanța a analizat probele, situația de fapt și situația de drept bine stabilite, a admis în parte plângerea și a dispus înlocuirea sancțiunea amenzii contravenționale cu sancțiunea avertismentului. În acest sens arată că soluția este legală, temeinică și motivată în raport de pericolul social al faptului că pentru o perioadă de 10-15 minute o persoană fără contract de muncă a înlocuit vânzătoarea. Totodată arată că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 23.04.2014 sub nr._ petenta A. M. PERSOANĂ FIZICĂ AUTORIZATĂ a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.04.2014 de intimatul I. T. de Muncă C., solicitând anularea procesului-verbal. În subsidiar petenta a solicitat înlocuirea amenzii cu avertisment.
În motivarea în fapt a plângerii petenta a arătat că la momentul controlului numita C. M. o înlocuia pe A. M., vânzătoarea autorizată, deoarece acesteia i se făcuse rău și nu a mai putut sta la magazin. La acel moment magazinul urma să fie aprovizionat, fiind așteptat camionul cu marfă, motiv pentru care numita C. M. a fost lăsată să supravegheze magazinul. Aceasta nu avea voie să efectueze acte de comert și să semneze acte, nefiind angajată, ci avea doar misiunea de a supraveghea descărcarea mărfii și să numere lăzile de pâine ce erau aduse la magazin. Numita C. M. a fost chemată deoarece locuiește în apropiere, petenta urmând să lipsească o scurtă perioadă de timp, între orele 11-12 pe 03.04.2014. Când au sosit inspectorii la magazin, de față mai erau două persoane care așteptau recepția mărfii și sosirea petentei, numita C. M. neefectuând nicio vânzare.
În dovedirea cererii petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
În drept petenta a invocat O.G. nr. 2/2001, art. 112-114 Cod procedură civilă.
Intimatul I. T. DE MUNCĂ C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată. Intimatul a arătat că la data de 03.04.2014 a fost identificată numita C. M. care presta munca și a declarat că prestează muncă la A. M PFA cu mențiunea țin locul doamnei A. ocazional, norma 1 oră pe zi, program lucru 11:30-12:30 începând cu data de 03.04.2014. În urma verificărilor efectuate în registrul de evidență a salariaților în format electronic a rezultat neîndeplinirea de petentă a obligației privind înregistrarea și transmiterea contractului individual de muncă. Angajatorul are obligația de a încheia contracte individuale de muncă în formă scrisă, înainte de începerea raporturilor de muncă.
Intimata a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
La întâmpinare intimata a atașat copii ale următoarelor înscrisuri: ordinul de deplasare, fișa de identificare a numitei C. M., invitația comunicată petentei, procesul-verbal de control nr._/04.04.2014, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/01.06.2012, înștiințarea de plată a petentei,
La termenul de judecată din data de 16.10.2014 instanța a încuviințat petentei proba cu înscrisuri și proba testimonială, în acest sens fiind audiată martora C. M..
Prin sentinta civila nr._/18.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, a fost admisa în parte plângerea formulată de petenta A. M. - PERSOANA FIZICĂ AUTORIZATĂ, împotriva procesului-verbal . nr._/04.04.2014 în contradictoriu cu intimatul I. T. DE MUNCĂ C., a fost inlocuita sancțiunea amenzii în sumă de 10.000 lei aplicate petentei prin procesul-verbal . nr._/04.04.2014 cu sancțiunea avertismentului.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.04.2014 de intimatul I. T. de Muncă C. s-a reținut că în urma controlului în domeniul relațiilor de muncă efectuat la A. M. – persoană fizică autorizată a fost luată fișa de identificare de la personalul găsit la muncă, respectiv C. M. care a declarat că lucrează din data de 03.04.2014 la angajatorul sus menționat, reținandu-se in sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e din Codul muncii, fiind sancționată cu amendă în sumă de 10.000 lei.
Instanța, potrivit art. 34 alin.1 din O.G. 2/2001 va verifica legalitatea și temeinicia procesului verbal de constare a contravenției și analizând probele administrate în cauză reține următoarele:
În ceea ce privește legalitatea, în urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de niciuna din aceste cauze, procesul-verbal fiind întocmit în mod legal.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal, instanța reține că potrivit art. 16 alin.1 din Legea 53/2003 ”Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului”, iar potrivit art. 276 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Potrivit fișei de identificare completate de numita C. M. la data de 03.04.2014, aceasta a declarat că ocazional ține locul doamnei A. M., de la 11:30 la 12:30.
Potrivit raportului întocmit de intimat angajatorul A. M. – persoană fizică autorizată nu a fost identificat.
Astfel, din probele administrate rezultă că la data de 03.04.2014 petenta a primit la muncă pe numita C. M. fără să încheie un contract individual de muncă, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 260 alin.1 lit. e din Codul muncii.
În apărarea sa petenta a susținut prin plângerea formulată existența unui caz fortuit constând în faptul că se simțea rău, motiv pentru care a chemat-o pe C. M. la magazin pentru a aștepta furnizorii de marfă. Susținerea petentei este însă contrazisă de fișa de identificare în care numita C. M. a menționat că prestează activitate pentru petentă, menționând că ocazional ține locul doamnei A. M., de la ora 11:30 la ora 12:30.
În ceea ce privește declarația dată de martora C. M. în fața instanței prin care aceasta a arătat că la momentul controlului se afla la magazin deoarece fusese rugată de A. M. să îi țină locul pentru a merge la dispensar, instanța urmează să o înlăture având în vedere că declarația din fața instanței este contrazisă de declarația dată în fața organelor de control la data de 03.04.2014 prin care aceasta a arătat că prestează activitatea pentru petentă ocazional de la ora 11:30 la 12:30. Nu poate fi reținută afirmația acesteia că ar fi completat declarația cu ce i-au dictat inspectoarele. Persoanele au obligația de a declara adevărul instituțiilor de stat, declararea necorespunzătoare adevărului, făcută unei instituții de stat, în vederea producerii unei consecințe juridice pentru sine sau pentru altul, constituind infracțiunea de fals în declarații. Referitor la susținerea petentei potrivit căreia martora trebuia doar să aștepte furnizorul de marfă, fără să semneze acte sau să vândă, instanța reține că era necesară încheierea unui contract de muncă chiar și pentru acest aspect. Faptul că martora ținea locul petentei cât timp aceasta s-a deplasat la dispensar și urma să aștepte furnizorii semnifică prestarea unei activități pentru care este necesară încheierea unui contract de muncă.
În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a amenzii cu avertisment, instanța urmează să o admită, apreciind că sancțiunea de 10.000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. Având în vedere că potrivit fișei de identificare martora presta ocazional activitate, timp de o singură oră, instanța apreciază că se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment, fapta săvârșită prezentând un grad de pericol social scăzut.
Pentru aceste motive instanța va admite în parte plângerea formulată și va înlocui sancțiunea amenzii de 10.000 lei cu sancțiunea avertismentului”.
Intimatul a formulat apel impotriva sentintei pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul respingerii plangerii si mentinerii procesului verbal.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca instanta de fond nu a tinut cont de faptul ca a rezultat in mod clar atitudinea petentei de a eluda dispozitiile legale prin neincheierea contractului individual de munca, in detrimentul salariatului, din actele depuse la dosar rezultand ca scopul sanctiunii contraventionale in cauza nu se poate realiza fara aplicarea amenzii contraventionale.
Intimata petenta a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului ca nefondat.
Examinand hotararea apelata prin prisma motivelor invocate si a dispoz. art. 476 si urm. NCPC, Tribunalul retine ca apelul este nefondat din urmatoarele considerente:
Cu titlu preliminar, instanța reține că, deși în dreptul nostru intern contravențiile au fost scoase de sub incidența dreptului penal și procesual penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (în continuare ”Curtea”, cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), acest gen de contravenții intră în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (în continuare ”Convenția”). La această concluzie conduc două argumente: norma juridică ce sancționează astfel de fapte are caracter general (Ordonanța de Urgență a Guvernului numărul 195/2002 se adresează tuturor cetățenilor); sancțiunile contravenționale aplicabile (amenda și sancțiunile complementare) urmăresc un scop preventiv și represiv.
Curtea a considerat cu alte ocazii (cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României) că aceste criterii (care sunt alternative, iar nu cumulative) sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are în sensul art. 6 din Convenție „caracter penal”.
Conform jurisprudenței acesteia, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de prezumtia de legalitate si temeinicie, prezumtie care, desi neconsacrata legislativ, este unanim acceptata, atât în doctrina de specialitate, cât si în practica instantelor judecatoresti. O astfel de prezumtie nu încalca dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natura a încalca prezumtia de nevinovatie.
Dupa cum a constatat si Curtea (Salabiaku c. Frantei, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumtiile de fapt si de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisa utilizarea acestora si în materie penala (cum este calificata si materia contraventionala prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovatiei faptuitorului, daca sunt îndeplinite doua conditii: respectarea unor limite rezonabile, tinându-se cont de miza litigiului, si respectarea dreptului la aparare. În prezenta cauza, atât miza litigiului, cât si asigurarea posibilitatii petentei de a-si dovedi sustinerile, de a combate prezumtia de legalitate si temeinicie, permit aplicarea acestei prezumtii.
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 04.04.2014 de intimatul I. T. de Muncă C. s-a reținut că în urma controlului în domeniul relațiilor de muncă efectuat la A. M. – persoană fizică autorizată a fost luată fișa de identificare de la personalul găsit la muncă, respectiv C. M. care a declarat că lucrează din data de 03.04.2014 la angajatorul sus menționat, reținandu-se in sarcina petentei săvârșirea contravenției prevăzute de art. 260 alin.1 lit. e din Codul muncii, fiind sancționată cu amendă în sumă de 10.000 lei.
În ceea ce privește legalitatea, în urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, corect s-a constatat că acesta nu este afectat de niciuna din aceste cauze, procesul-verbal fiind întocmit în mod legal.
Referitor la temeinicia procesului verbal, se reține că, potrivit art. 16 alin.1 din Legea 53/2003 ”Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului”, iar potrivit art. 276 alin.1 lit.e din Legea 53/2003 constituie contravenție primirea la muncă a persoanelor fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. 1, și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.
Potrivit fișei de identificare completate de numita C. M. la data de 03.04.2014, aceasta a declarat că ocazional ține locul doamnei A. M., de la 11:30 la 12:30.
Potrivit raportului întocmit de intimat angajatorul A. M. – persoană fizică autorizată nu a fost identificat.
Instanta de control retine ca, din probele administrate rezultă că la data de 03.04.2014, petenta a primit la muncă pe numita C. M. fără să încheie un contract individual de muncă, săvârșind astfel contravenția prevăzută de art. 260 alin.1 lit.e din Codul muncii, petenta susținand prin plângerea formulată, existența unui caz fortuit constând în faptul că se simțea rău, motiv pentru care a chemat-o pe C. M. la magazin pentru a aștepta furnizorii de marfă. Susținerea petentei este însă contrazisă de fișa de identificare în care numita C. M. a menționat că prestează activitate pentru petentă, menționând că ocazional ține locul doamnei A. M., de la ora 11:30 la ora 12:30.
În privința temeiniciei procesului-verbal, plecând de la prevederile art. 47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă și având în vedere dispozițiile art. 1171 Codul civil și ale art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă, s-a retinut in mod corect de catre instanta de fond că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art. 1169 din Codul civil, sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal.
Această modalitate ar părea că încalcă din start cerința referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparțină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumției de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condițiilor de fond și de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumția de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) și cu prezumția de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța).
În conformitate cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România).
Așadar, în speța de față, instanta de apel retine ca sarcina probei a revenit si revine petentului, aceasta având obligația de a dovedi faptul că cele consemnate în procesul-verbal de contravenție nu sunt conforme realității. Or, s-a apreciat in mod corect că, în raport de probele administrate în cauză, petentul nu a reușit să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură procesul-verbal contestat și nu a făcut dovada celor afirmate si sustinute in plangerea contraventionala.
Mai mult decât atât, s-a constatat in mod corect de catre instanta de fond, ca este certa săvârșirea contravenției reținută în sarcina petentului.
Petentul a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale aplicate cu avertismentul, susținând că fapta contravențională reținută în sarcina sa este de o gravitate redusă.
Sub aspectul proporționalității sancțiunii aplicate, instanța de fond a constatat in mod corect că nu au fost respectate dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, în conformitate cu care sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal, in cauza.
Sub aspect sancționatoriu, astfel, in mod corect instanța de fond a reținut că sancțiunea aplicată îmbină caracterul punitiv cu cel preventiv și educativ, fiind respectate criteriile din cuprinsul prevederilor art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul - verbal, instanța corect apreciind că sancțiunea de 10.000 lei nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.
În consecință, apreciind in egala masura, că procesul-verbal este legal și temeinic, ca sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, iar înlocuirea amenzii cu avertismentul este oportună în prezenta cauză, instanta de control judiciar constata ca prima instanta a facut o corecta aplicare a normelor juridice incidente situatiei de speta, a pronuntat o hotarare legala si temeinica, in cuprinsul careia sunt redate motivele de fapt si de drept care argumenteaza solutia.
Dand eficienta juridica considerentelor expuse, instanta, in temeiul art.480 NCPC, va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat I. T. DE MUNCA CONSTANTA, cu sediul în C., ., jud. C., în contradictoriu cu intimata petentă A. M., cu domiciliul în Cogealac, ., jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/18.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 06.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
E. C. I.-L. O.-D.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond R.E. L.
Tehnored.jud.decizie.I.-L. O.-D./4 ex./10.06.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1175/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 781/2015.... → |
|---|








