Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 1128/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 41/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA

C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1128

Ședința publică din data de 09 SEPTEMBRIE 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE – A. B. A.

JUDECĂTOR – M. C.

GREFIER – G. M.

Pe rol soluționarea apelului promovat de apelanta petentă S.C. L. U. S.R.L, cu sediul în București, sector 4, ., ., . J40/7287/05.05.2006 și CUI_, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat M. I., în București, sector 4, ..114, . 2, ., București, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .-16, corp A, ., având cod fiscal_, apel îndreptat împotriva Sentinței civile nr._/15.10.2014 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria C..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.09.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă cu prezenta decizie, iar instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 09.09.2015, pentru când:

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.01.2014 sub nr._, petentul S.C. L. U. S.R.L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos . nr._ întocmit de intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE PLOIEȘTI, solicitând anularea acestuia și, drept consecință, înlăturarea măsurii confiscării sumei de 15.391,66 lei; cu cheltuieli de judecată.

În motivare, petentul a arătat că la data de 06.11.2013, intimatul a încheiat un proces-verbal de contravenție împotriva Casei de Expediții Phoenix C., însoțit de Procesul-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos . nr._. Petentul a mai arătat că procesul-verbal de contravenție prin care s-a dispus măsura confiscării împotriva sa nu a fost întocmit în prezența reprezentanților săi și nici nu i-a fost comunicat, astfel cum se arată prin dispozițiile imperative ale art. 25 alin. 1 și 2 din O.G. nr. 2/2001.

Petentul a solicitat anularea procesului-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos motivat atât de faptul că nu i-a fost comunicat în termenul legal de 30 de zile, cât și de faptul că procesul-verbal de contravenție nu i-a fost comunicat deloc.

Totodată, la termenul de judecată din 30.05.2014, petentul a arătat că intimatul nu a efectuat verificări cu privire la proveniența mărfurilor.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 25 și urm. din O.G. nr. 2/2001.

În dovedirea plângerii, petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.

Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiate.

Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității. Totodată, a reiterat solicitarea privind admiterea plângerii contravenționale astfel formulate, petentul subliniind faptul că procesul-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos este un act juridic accesoriu procesului-verbal de contravenție, neputând subzista în absența acestuia.

Prin încheierea de ședință din 30.05.2014, instanța a respins ca neîntemeiată excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a încuviințat proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/06.11.2013 întocmit de reprezentanți ai I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare B. și ai I. T. de Regim Silvic și de Vânătoare Ploiești, „Casa de Expediții Phoenix” din C. a fost sancționată contravențional cu amendă în sumă de 25.000 lei în temeiul art. 19 lit. i din Legea nr. 171/2010, reținându-se în sarcina sa că la data de 23.05.2013, în Registrul de intrare-ieșire al depozitului, s-a operat ca intrare avizul secundar . nr._/22.05.2013, fără a avea înscrisă proveniența legală.

La aceeași dată, a fost încheiat de către reprezentanții intimatului procesul-verbal . nr._ prin care s-a dispus confiscarea valorică a cantității de 35,41 mc de material lemnos - cherestea rășinoase pentru export, aparținând petentului. Se menționează în cuprinsul procesului-verbal că materialul lemnos a fost confiscat valoric deoarece cantitatea de 35,41 mc cherestea a fost transportată în Portul C. fără a avea înscrisă proveniența legală, marfa nu a fost identificată în stoc, fiind valorificată pentru export de către S.C. L. U. S.R.L. București.

În ceea ce privește temeiul de drept al dispunerii măsurii confiscării, au fost indicate dispozițiile art. 24 din O.G. nr. 2/2001 și ale art. 19 lit. i din Legea nr. 171/2010.

În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, s-a constatat că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze.

Cu privire la critica petentului constând în aceea că procesul-verbal de contravenție nu a fost încheiat în prezența reprezentanților petentului, instanța a reținut că acest înscris a fost încheiat în prezența reprezentanților Casei de Expediții Phoenix, în calitate de contravenient, neexistând dispoziții legale care să impună prezența petentului (în calitate de proprietar al bunurilor confiscate) la constatarea și sancționarea contravenției.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate invocat, respectiv necomunicarea procesului-verbal contestat în termenul de 30 zile de la momentul încheierii, instanța a reținut că potrivit art. 25 din O.G. nr. 2/2001:../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(1) Procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie, contravenientului și, dacă este cazul, părții vătămate și proprietarului bunurilor confiscate. ../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(2) Comunicarea se face de către organul care a aplicat sancțiunea, în termen de cel mult o lună de la data aplicării acesteia.” (…)

Potrivit înscrisului depus de către petent și aflat la fila 8 din dosar, intimatul a comunicat procesul-verbal contestat, utilizând serviciile poștale, la data de 04.12.2014, deci în termenul de o lună prevăzut de texul legal evocat, astfel că susținerea petentului privind acest motiv de nelegalitate este neîntemeiat.

În ceea ce privește motivul de nelegalitate indicat în cuprinsul cererii introductive, respectiv necomunicarea către petent a procesului-verbal de contravenție privind contravenientul Casa de Expediții Phoenix C., instanța constată următoarele:

Potrivit art. 24 din O.G. nr. 2/2001:../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(1) Persoana împuternicită să aplice sancțiunea dispune și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții. În toate situațiile agentul constatator va descrie în procesul-verbal bunurile supuse confiscării și va lua în privința lor măsurile de conservare sau de valorificare prevăzute de lege, făcând mențiunile corespunzătoare în procesul-verbal. ../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(2) În cazul în care bunurile nu se găsesc contravenientul este obligat la plata contravalorii lor în lei. ../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(3) Agentul constatator are obligația să stabilească cine este proprietarul bunurilor confiscate și, dacă acestea aparțin unei alte persoane decât contravenientul, în procesul-verbal se vor menționa, dacă este posibil, datele de identificare a proprietarului sau se vor preciza motivele pentru care identificarea nu a fost posibilă.”

Art. 31 din O.G. nr. 2/2001:../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia. ../../../../../Documents and Settings/mihaela.stanciu/sintact 4.0/cache/Legislatie/temp198374/_.HTML - #(2) Partea vătămată poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cel căruia îi aparțin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării.”

Făcând aplicarea acestor dispoziții legale la cauza dedusă judecății, instanța a reținut că agenții constatatori au încheiat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor silvice . nr._/06.11.2013 privind contravenientul Casa de Expediții Pheonix, precum și procesul-verbal . nr._/06.11.2013 prin care au dispus confiscarea valorică a materialului lemnos aparținând petentului. Solicitarea petentului de anulare a procesului-verbal de confiscare valorică pentru necomunicarea procesului verbal de contravenție este nefondată deoarece comunicarea nu este nici condiție de fond, nici de formă, astfel cum prevede art. 174 C. proc. civ.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 31 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora cel căruia îi aparțin bunurile are dreptul de a face plângere contravențională doar în ce privește măsura confiscării, în mod legal petentului, în calitate de proprietar al bunurilor confiscate, i-a fost comunicat procesul-verbal de confiscare valorică a materialului lemnos, în cuprinsul căruia s-au făcut mențiuni cu privire la contravenția constatată.

În ceea ce privește motivul de netemeinicie indicat de către petent, respectiv faptul că intimatul nu a efectuat verificări cu privire la proveniența mărfurilor, instanța a reținut următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție, Casa de Expediții Phoenix a fost sancționată contravențional în temeiul art. 19 alin. i din Legea nr. 171/2010: „(1) Constituie contravenții silvice și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei până la 5.000 lei și confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte: (…) i) primirea, depozitarea și/sau prelucrarea de către deținătorii depozitelor, ai altor spații destinate depozitării temporare și/sau ai instalațiilor de prelucrare a materialelor lemnoase cu aviz de însoțire din care nu rezultă proveniența legală;”

Potrivit art. 4 alin. 2 din Hotărârea nr. 996/2008 pentru aprobarea Normelor referitoare la proveniența, circulația și comercializarea materialelor lemnoase, la regimul spațiilor de depozitare a materialelor lemnoase și al instalațiilor de prelucrat lemn rotund (în forma în vigoare la data constatării și aplicării sancțiunii contravenționale), documentul de însoțire pentru cherestele este avizul de însoțire secundar.

Coroborând prevederile art. 19 alin. 1 lit. I din Legea nr. 171/2010 și ale art. 4 alin. 2 din HG nr. 996/2008, organele de control au efectuat verificările necesare și suficiente cu privire la avizul de însoțire secundar . nr._/22.05.2013.

Față de considerentele ce preced, instanța a respins plângerea formulată de petentul S.C. L. U. S.R.L., ca neîntemeiată.

În termen legal petenta a formulat apel împotriva sentinței nr._/2014 pronunțată de Judecătoria C..

În motivarea apelului se aduc critici cu privire la interpretarea și aplicarea legii, aspecte relatate și în plângerea contravențională.

Intimatul – organul constatator prin întâmpinare, a solicitat respingerea apelului.

Procedând la judecata apelului se reține:

Apelantul a solicitat anularea procesului verbal de confiscare întrucât procesul verbal de contravenție a fost întocmit în lipsa reprezentantului apelantei petente și nu i-a fost comunicat.

Se reține că în cauză organul constatator a încheiat procesul verbal de contravenție din 6.11.2013 privind contravenția. Casa de Expediții Phoenix SA prin care s-a reținut că în Registrul de intrare-ieșire a depozitului a operat ca intrat avizul secundar din 22.05.2013, fără a avea înscrisă proveniența legală.

Procesul verbal de contravenție din 06.11.2013 a fost încheiat în prezența contravenientului Casa de Expediții Phoenix care nu a formulat obiecțiuni.

În raport de contravenția reținută, respectiv art. 19 lit.i, se reține că aceasta este sancționată de lege cu amendă contravențională și sancțiunea complementară - confiscare materiale lemnoase - art. 19 al.1 L 171/2010.

În cauză organul constatator, în raport de art. 25 L 171/2010 stabilind că proprietarul materialului lemnos este altă persoană decât contravenientul, a încheiat procesul verbal de confiscare a materialului lemnos pe numele petentului din prezenta cauză.

În procesul verbal de confiscare s-a arătat că în baza procesului verbal de contravenție și a procesului verbal de confiscare valorică se comunică și înștiințarea de plată a sumei de_,66 lei.

Din cuprinsul procesului verbal de confiscare se reține că petentei din prezenta cauză i s-a comunicat odată cu procesul verbal de confiscare și procesul verbal de contravenție.

Instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a legii reținând că în raport de dispozițiile OG 2/2001 și L 171/2010, necomunicarea procesului verbal de contravenție către proprietarul materialului lemnos nu constituie o cauză de anulare a măsurii confiscării.

Mai mult, petenta din prezenta cauză a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție odată cu comunicarea procesului verbal de confiscare.

Apelanta invocă faptul că nu s-a reținut că organul constatator abuziv nu i-a dat ocazia să justifice pe cale legală proveniența materialului lemnos.

În ceea ce privește această critică instanța reține:

Organul constatator a reținut că societatea Casa de Expediții Phoenix SA a apreciat în evidențele proprii avizul secundar din 22.05.2013 fără a avea înscrisă proveniența legală a mărfii.

Art.19 lit.i, L 171/2010 arată că reprezintă contravenție primirea, depozitarea sau preluarea de către deținătorii depozitelor materialelor lemnoase cu aviz de deținere din care nu rezultă proveniența legală.

Judecătoria C. prin sentința civilă nr. 5136/2014 pronunțată în dosarul civil_/212/2013 rămasă definitivă prin neapelare a respins plângerea contravențională formulată de deținătorul depozitului amendat contravențional.

Așa cum s-a reținut și de Judecătoria C. sancțiunea contravențională s-a aplicat pentru completarea necorespunzătoare a avizului de însoțire și pentru primire/depozitare/preluarea materialului lemnos cu aviz de însoțire din care nu rezultă proveniența legală.

Chiar dacă petenta din dosarul civil nr._/212/2013 a susținut că în cauză completarea necorespunzătoare a avizului revine expeditorului care ulterior la 27.05.2013 a comunicat avizul completat corespunzător, instanța de judecată în raport de contravenția reținută a reținut temeinicia procesului verbal.

Instanța de fond în prezenta cauză reține că în raport de contravenția reținută, respectiv faptul că societatea Casa de Expediții Phoenix a primit/depozitat/preluat material lemnos fără a avea avizul de însoțire secundar completat cu data din care rezultă proveniența legală, dar și în raport de prev. OG 2/2001 și L 171/2010, apreciază că nu se impune anularea confiscării pentru faptul că petentei din prezenta, proprietara materialului lemnos, nu i s-a dat ocazia de către organul constatator să justifice proveniența materialului lemnos.

În raport de aceste aspecte instanța de apel apreciază ca nefondate susținerile apelantei cu privire la faptul că organul constatator nu a făcut demersurile necesare în vederea verificării legalității operațiunilor comerciale.

De asemenea, cerințele referitoare la legalitatea sancțiunii și natura periodică a confiscării sunt neîntemeiate.

Organul constatator în raport de contravenția reținută, art.19 lit.1 a aplicat corect sancțiunea amenzii pentru deținătorul depozitului și sancțiunea complementară a confiscării pentru proprietarul materialului lemnos.

Faptul că amenda a fost aplicată către maximul special nu va fi analizat de către instanță având în vedere că amenda nu i-a fost aplicată apelantei din prezenta cauză și nici nu face obiectul prezentei plângeri contravenționale.

Pentru aceste aspecte, instanța va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul formulat împotriva s.c. nr._/15.10.2014 de către apelant S.C. L. U. S.R.L, cu sediul în București, sector 4, ., ., . J40/7287/05.05.2006 și CUI_, cu sediul procesual ales la Cabinet de avocat M. I., în București, sector 4, ..114, . 2, ., București, în contradictoriu cu intimatul I. T. DE REGIM SILVIC ȘI DE VÂNĂTOARE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .-16, corp A, ., având cod fiscal_.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.09.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

A. B. A. M. C.

GREFIER,

G. M.

Jud. fond M.I. S.

Red. Jud. dec. M. C./17.09.2015

Tehnored gref. D.V.S./22.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1128/2015. Tribunalul CONSTANŢA