Contestaţie la executare. Decizia nr. 1156/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1156/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 3638/118/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 1156/2015
Ședința publică de la 09 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. V. M.
JUDECĂTOR A. J. N.
GREFIER A. N.
S-a luat în examinare apelul în contencios administrativ și fiscal, promovat de formulat de apelanta - contestatoare . A. CONSULTING SRL, cu sediul în C., ., Complex Comercial Prestige Center, nr. 33, ., în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr._/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelantă avocat C. F., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu apelanta contestatoare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual. Totodată, învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură apelanta a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 436 lei și dovada schimbării sediului social, după care;
Instanța constată că lipsa de procedură cu apelanta contestatoare se acoperă prin prezența în instanță, pentru acest termen a reprezentantului convențional.
Reprezentantul apelantei creditoare arată că nu are alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată.
Instanța ia act că s-a complinit obligația de timbrare și dispune rectificarea citativului cu privire la noul sediul al apelantei contestatoare.
Instanța acordă cuvântul asupra apelului.
Reprezentantul apelantei contestatoare, în temeiul disp. art. 482 Cod procedură civilă solicită admiterea apelului, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii contestației astfel cum a fost formulată. S-a pornit de la un proces verbal provizoriu prin care s-a stabilit că ar fi avut loc o diminuare a masei impozabile. Astfel de procese verbale au fost atacate în instanță, iar practica instanțelor constănțene a fost de respingere a acțiunilor ca inadmisibile dat fiind faptul că aceste procese verbale nu sunt definitive, ci provizorii și intermediare, nefiind nici titluri de creanță, nici acte administrative. În cuprinsul proceselor verbale se spune că există comportament fiscal inadecvat, că sunt operațiuni fictive și că există pericolul de a nu se îndestula creanțele statului. Dacă aceste procese verbale nu pot fi atacate și sunt considerate ca intermediare de către intimată atunci apreciază că măsurile asiguratorii care se dispun în baza lor trebuie cenzurate de către instanță, cu atât mai mult cu cât dovada existenței unei pericol viitor revine potrivit Codului de procedură fiscală celui care a încheiat procesul verbal/ celui care ia aceste măsuri asiguratorii. Învederează că în cauză s-a încălcat principiul egalității armelor. Mai întâi nu se cenzurează aceste procese verbale pentru că ele nu au un rezultat final, apoi instanța de fond spune că nu poate să verifice procesul verbal pentru că nu se bucură de prezumția de legalitate fiind intermediar, iar pe de altă parte la baza menținerii măsurilor asiguratorii se ia tot ceea ce este în procesul verbal. În speță ar fi trebuit să se facă probe de către organul fiscal – astfel cum rezultă din obligația sa prevăzută în Codul de procedură fiscală, în sensul că există pericolul sustragerii sau înstrăinării bunurilor, separat de procesul verbal. Însă, în cauză nu există o astfel de probă. Arată că nu solicită cheltuieli de judecată.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/9.12.2014 – pronunțată de Judecătoria Constanta în dosarul nr._/212/2014, a fost respinsă contestația la executare formulată de . A. CONSULTING” SRL în contradictoriu cu intimații ANAF și DGRFP G. - AJFP C. .
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin decizia nr._/18.06.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Antifraudă Fiscală – Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C., s-au estimat următoarele obligații de plată în sarcina contestatoarei .-A. CONSULTING SRL: impozit pe profit –_,07 lei și TVA –_,96 lei, în total_,03 lei.
S-a mai reținut că, întrucât există elemente care indică pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, se dispun măsuri asigurătorii.
Organul de control a motivat dispunerea măsurilor asigurătorii de constatarea efectuată de inspectorii antifraudă în sensul că .-A. CONSULTING SRL a înregistrat tranzacții comerciale care nu au un conținut economic real, nu reflectă practici economice obișnuite, iar, prin înregistrarea de astfel de operațiuni fictive, s-a disimulat realitatea prin crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au fost efectuate, consecința fiscală fiind diminuarea taxei pe valoarea adăugată la bugetul general consolidat.
Echipa de control a mai constatat că tranzacțiile înregistrate de societate în evidența financiar contabilă din perioada 2012 – 2013, conform facturilor prezentate și menționate în procesul-verbal nu au la bază documente justificative care fac dovada că acestea au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, acestea reprezentând tranzacții fictive din punct de vedere fiscal la calculul profitului impozabil. S-a mai reținut, de asemenea, pentru TVA dedusă, aferentă facturilor înregistrate în evidența contabilă, nu se acordă dreptul de deducere, achizițiile nefiind realizate în folosul unor operațiuni taxabile.
În consecință, în baza acestei decizii, s-a dispus instituirea popririi asigurătorii pentru suma de_ lei (reprezentând 150% din suma stabilită) asupra conturilor bancare ale contestatoarei și asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu de către terțe persoane prin adresele de înființare a popririi nr._/_ emise de intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C..
În drept, art. 129 din OG nr. 92/2003 prevede următoarele:
(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente.
(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
(3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.
(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
(6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
(7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurătoriu pot fi valorificate:
a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare;
b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4).
(8) În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară.
(9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută.
(10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta.
(11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Art. 2.1 din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de OG nr. 92/2003 aprobată prin Ordinul ANAF nr. 2605/2010 prevede că organul de control poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Conform art. 5.6 lit. f din același ordin, „Referatul justificativ al măsurilor asigurătorii“ va conține motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, în sensul indiciilor sau pericolului ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, ținând cont și de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.).
Art. 5.8 din ordin prevede că dispunerea și/sau ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanței estimate/stabilite.
Conform art. 172 din OG nr. 92/2003:
(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii.
(2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile.
(3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
(4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență.
În temeiul acestor dispoziții legale, instanța reține caracterul excepțional al măsurilor asigurătorii care pot fi dispuse înainte de emiterea titlului de creanță, fiind necesară respectarea strică a condițiilor prevăzute de lege având în vedere consecințele pe care aceste măsuri le implică, și anume indisponibilizarea unor bunuri mobile și imobile și/sau a unor sume de bani.
În cauza de față, instanța reține că prezenta contestație nu este întemeiată pentru următoarele motive.
Instanța nu poate reține apărările contestatoarei în ceea ce privește lipsa unor elemente care indică pericolul ca .-A. CONSULTING SRL să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea în condițiile în care, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, se precizează faptul că necesitatea dispunerii măsurilor asigurătorii a fost stabilită având în vedere înregistrarea de către contestatoare a unor tranzacții comerciale care nu au un conținut economic real, nu reflectă practici economice obișnuite, iar, prin înregistrarea de astfel de operațiuni fictive, s-a disimulat realitatea prin crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au fost efectuate, consecința fiscală fiind diminuarea taxei pe valoarea adăugată la bugetul general consolidat, în procesul-verbal nr. 1133/10.06.2014 fiind menționate în mod detaliat care sunt tranzacțiile comerciale considerate ca fiind fictive.
Așa cum reiese din prevederile legale citate anterior, măsurile asigurătorii pot fi instituite și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Instanța reține că pericolul la care face referire art. 129 al. 2 din OG nr. 92/2003 nu este prezumat iar pentru a se dispune luarea măsurilor asigurătorii, acesta nu trebuie să fie eventual, ci să rezulte din anumite elemente, menționate în mod expres de organul de control, pentru a putea fi analizate de instanță.
Or, în cauza de față, în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, cât și în cadrul referatului justificativ, s-a arătat în mod expres care sunt aceste elemente, respectiv identificarea unor tranzacții comerciale care nu au un conținut real, fiind menționate în mod detaliat care sunt acestea, instanța reținând că, față de cuantumul sumelor estimate ca obligații de plată în sarcina acesteia, precum și față de perioada îndelungată a înregistrării tranzacțiilor reținute, acestea indică pericolul ca debitoarea contestatoare să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
În cadrul prezentei contestații, instanța nu analizează dacă tranzacțiile identificate sunt sau nu fictive; aceste constatări ale organelor de control pot face obiectul unei cereri în contencios administrativ la momentul emiterii deciziei de impunere împotriva contestatoarei din prezenta cauză.
De asemenea, instanța nu poate reține apărarea contestatoarei în sensul că aceasta nu se află în niciuna dintre situațiile prevăzute în mod exhaustiv de prevederile legale pentru a se dispune măsuri asigurătorii întrucât, așa cum rezultă din dispozițiile legale incidente în cauză, nu sunt enumerate în mod limitativ cazurile în care se pot lua măsurile asigurătorii, ci art. 5.6 lit. f din Ordinul ANAF nr. 2605/2010 menționează că, în aprecierea pericolului, se va ține cont și de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc.), aceste situații sunt însă enumerate cu titlu exemplificativ, organul fiscal, cât și instanța de judecată, putând avea în considerare orice alte elemente care indică pericolul sustragerii și înstrăinării bunurilor.
Pentru toate aceste considerente, instanța va respinge ca neîntemeiată contestația împotriva deciziei nr._/18.06.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii și actelor subsecvente acesteia.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, contestatoarea a declarat apel.
Soluția preconizată de apelanta contestatoare este aceea a admiterii apelului, modificarea în tot a sentinței atacate – pe care o consideră nelegală și netemeinică, anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a actelor subsecvente acesteia.
In motivarea apelului se invederează că prin decizia contestată practic a fost blocată întreaga activitate a societății, că s-a încălcat principiul egalității armelor consacrat de CEDO (art.6) de vreme ce instanța de fond a preluat apărările din întâmpinări, fără a trece datele speței prin cenzura art.129 alin.1-4 din OG 92/2003 și ale art.2.1. din OPANAF nr.2065/2010 în raport de care ar fi constatat inexistența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-și ascundă ori să risipească patrimoniul, nefiind indicii temeinice în acest sens.
Susține că nu s-au dovedit comportamente inadecvate nici la societatea controlată și nici la partenerii comerciali, că nu se bazează pe probe aprecierea că tranzacțiile sunt fictive/artificiale în condițiile în care operațiunile comerciale sunt legate de obiectul său de activitate, iar plățile s-au efectuat la vedere, prin instrumente bancare.
Invocând jurisprudența CEDO, apelanta susține că particularul trebuie să beneficieze de prezumția de bună credință, că dacă se află în posesia unor facturi conforme cu cerințele impuse de lege (ceea ce este și cazul său) a acționat cu suficientă diligență, iar dreptul de a beneficia de facilitățile fiscale trebuie protejat indiferent de comportamentul partenerului său, revenind statului sarcina de a sancționa faptele partenerului și de a dovedi conivența fraudulosaă.
Intimatele și-au precizat poziția procesuală prin întâmpinare ( f.15-17 și f.19-34); au fost reiterate apărările expuse în fața instanței de fond și au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Procedând la judecata apelului din prisma criticilor aduse hotărârii atacate, cu luarea în considerare a dispozițiilor art. 477 cu ref. la art 478 c.pr.civ, se rețin următoarele:
La 18.06.2014, ANAF- Direcția G. Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 Constanta, a emis Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii, înregistrată sub nr._, întrucât - urmare a controlului la contribuabilul .-A. CONSULTING SRL s-au estimat în timpul derulării unui control operativ, obligații de plată în sumă totală de_,03 lei (_,07 lei – impozit pe profit și_,96 lei -TVA).
În preambulul deciziei se menționează că emiterea ei este justificată, în temeiul art.129 alin.2 din OG nr.92/2003, „ întrucât s-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea obligațiilor la bugetul general consolidat al statului”.
În cuprinsul deciziei se arată că: „ În temeiul art.129 alin.2 din OG nr.92/2003 R, cu modificările și completările ulterioare și a pct.2.1. lit a) și c) din Ordinul nr.2605/21.10.2010 pentru aprobarea Procedurii de aplicare efectivă a măsurilor asiguratorii, se propune instituirea de măsuri asiguratorii pentru suma de 181.851 lei, reprezentând 150% din suma stabilită”.
În motivarea necesității dispunerii măsurilor asiguratorii în decizie s-a făcut referire la procesul verbal nr.1133/10.06.2014 prin care s-a prezentat starea de fapt fiscală a contribuabilului și s-a susținut. În esență, că „ echipa de control apreciază că .-A. CONSULTING SRL a înregistrat tranzacții comerciale care nu au un conținut economic real, consecința fiscală fiind diminuarea taxei pe valoare adăugată de plată la bugetul general consolidat, că tranzacțiile înregistrate de societate în evidența financiar contabilă din perioada 2012-2013 nu au la bază documente justificative care fac dovada că acestea au fost efectuate în scopul realizării de venituri impozabile,acestea reprezentând tranzacții fictive din punct de vedere fiscal la calculul profitului impozabil.
Prin Decizie s-a identificat modul de aducere la îndeplinire a măsurilor asiguratorii și condițiile în care acestea ar urma să fie ridicate, fiind făcute referiri la incidența în cauză a disp.art.9 alin.2 din OG.92/2003.
Contestația la executare formulată de .-A. CONSULTING SRL a fost respinsă de instanța de fond, pentru considerentele mai sus expuse.
Controlul judiciar relevă că prin hotărârea atacată suplinește cerințele prescrise de art.425 lit.b) c.pr.civ., însă se apreciază ca fiind greșită soluția asupra căreia s-a oprit judecătorul fondului.
Concluzia în acest sens este susținută prin cele ce urmează:
Conform prevederilor art. 129 alin.2 C. proc. fisc., măsurile asigurătorii pot fi dispuse chiar și înainte de emiterea unui act administrativ fiscal de individualizare a creanței, însă doar atunci când există pericolul ca debitorul (contribuabilul) să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
De asemenea, potrivit alin.5 al aceluiași articol, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent.
Conform alin. 11, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Apoi, conform art. 9 din O.G. 92/2003, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
A..2 prevede excepțiile, respectiv organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: a) întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege; b) când situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale; c) când se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere; d) când urmează să se ia măsuri de executare silită.
Văzând starea de fapt mai sus expusă precum și dispozițiile legale enunțate, instanța reține că luarea măsurilor asigurătorii prin decizia atacată nu s-a făcut în conformitate cu prevederile legale, din două motive.
În primul rând, măsurile au fost luate fără ascultarea contribuabilului, respectiv a intimatei contestatoare, în condițiile în care, în cauză, nu este incidentă niciuna dintre situațiile de excepție enumerate de alin.2 al art. 9 din Codul de procedură fiscală.
Mențiunea din cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii privitoare la incidența în cauză a disp.art.9 alin.2 lit.d) nu este susținută de situația factuală, câtă vreme intimata contestatoare a fost supusă controlului operativ al cărui obiect l-a constituit verificarea realității și legalității tranzacțiilor comerciale derulate în perioada 2012-2013, iar nu unei inspecții fiscale care să fie finalizată prin emiterea unui raport ale cărui concluzii să fie valorificate printr-o decizie de impunere.
Măsurile asigurătorii, poprirea asigurătorie și sechestrul asigurător dispuse în baza deciziei contestate au ca efect limitarea dreptului de folosință și, mai ales, de dispoziție, componente ale dreptului de proprietate privată garantat constituțional, pentru protejarea unui drept inexistent al statului, respectiv posibila viitoare existență a unei creanțe fiscale.
În al doilea rând, organul fiscal - contrar susținerilor intimatei nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Inspectorii antifraudă reproduc in terminis art.129 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală R. și conchid din cuantumul estimat al prejudiciului și din calificarea drept fictivă sau artificială a tranzacțiilor comerciale evidențiate în facturi că acestea sunt elementele care pot genera pericolul ca societatea să aibă comportamentul fiscal prescris de textul legal menționat.
Legislație secundară relevantă:
Art.2.1 pct.5.1.1. din OPANAF nr.2605/2010 privind procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de Procedură Fiscală:
-permite organului de control să constate, în urma acțiunii de control (prin verificarea evidenței financiar contabile, controale încrucișate, interogarea aplicației informatice fiscnet.ro a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, etc.) precedate de documentare și analiza dosarului fiscal, existența informațiilor certe din care rezultă fără niciun dubiu rezonabil nedeclararea materiei impozabile de către agentul economic supus controlului;
-permite organului de control aprecierea iminenței pericolului ca agentul economic să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea;
-conduce indubitabil la concluzia că prejudiciul estimat de către organul de control este o condiție necesară, dar nu suficientă pentru a dispune măsuri asigurătorii, prejudicierea bugetului trebuind să îmbrace formele ascunderea patrimoniului, risipirea patrimoniului
-Art.2.1 pct.5.6 din OPANAF nr.2605/2010 privind procedura de aplicare a măsurilor asigurătorii prevăzute de Codul de Procedură Fiscală nu permite o apreciere subiectivă și aleatorie asupra pericolului, impunând criterii concrete de evaluare, respectiv:
-istoria comportamentului fiscal al contribuabilului
-istoria comportamentului fiscal al reprezentanților legali ai contribuabilului
- istoria comportamentului fiscal ai asociaților/acționarilor majoritari ai contribuabilului
-aplicarea și analiza în concret aplicată de organul de control agentul economic supus controlului, vor constitui, astfel cum cere expres și imperativ Art.2.1 pct.5.6 din OPANAF nr.2605/2010, motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii;
-prin această motivare, organul de control va trebui să convingă asupra necesității instituirii măsurii asigurătorii, iar nu asupra obligativității aplicării acesteia de plano, doar pentru motivul demarării controlului;
-impunând motivarea necesității dispunerii măsurilor asigurătorii, Art.2.1 pct.5.6 din OPANAF nr.2605/2010, obligă organul de control să facă analiza unor astfel de aspecte pentru a demonstra pericolul concret pe care îl prezintă contribuabilul.
În aprecierea Tribunalului, organul de control va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
1.existența pericolului concret privind sustragerea agentului economic de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau prejudicierea bugetului prin ascunderea sau risipirea patrimoniului
2.iminența pericolului concret.
Analiza relevă că organul de control nu a motivat necesitatea instituirii măsurii asigurătorii.
În aplicarea textelor legale menționate, instanța se aștepta ca această necesitate să fie justificată prin evidențierea unui comportament fiscal deviant al agentului economic și/sau reprezentanților/asociaților, concretizat prin: nedepunerea la organul fiscal competent a raportărilor fiscale solicitate de cadrul legal (decont de TVA, declarație 394, etc.); asociați ale căror adrese de domiciliu sunt false; asociat unic (asociați) eventual și administrator al societații verificate deține calitatea de asociat și de administrator și la alte societăți comerciale, fiind implicat în înființarea și cesionarea, în mod repetat, a altor societăți comerciale; parteneri comerciali inactivi; vânzări de mijloace fixe aparținând patrimoniului firmei fără întocmirea documentelor aferente; neînregistrarea unor încasări din operațiuni comerciale derulate cu terții; lipsuri în gestiune neevidențiate; folosirea în interes personal a fondurilor societății, plăți în numerar, cu încălcarea prevederilor O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar-valutare, etc.
Or, instanța constată că nici în cuprinsul Deciziei și nici în cuprinsul Referatului Justificativ organul de control fiscal nu face nici o referire la existența pericolului concret rezultat dintr-un comportament fiscal de tipul celui indicat privind sustragerea agentului economic de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau prejudicierea bugetului prin ascunderea sau risipirea patrimoniului.
Prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, organul de control reține fără nici o motivare, că …. S-a constatat existența pericolului ca debitorul să se sustragă sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul/averea,…, dar nu individualizează acest pericol, nu enumeră și nici măcar nu sugerează elemente concrete ale pericolului.
Instanța nu poate reține ca întemeiată dispunerea măsurilor asigurătorii pentru motivul că prejudiciul evaluat are un cuantum ridicat sau pentru că societatea a înregistrat în evidența contabilă facturi ce reprezintă prestări servicii achiziționate de la societăți cu comportament fiscal neadecvat, atâta timp cât organul de control nu probează în niciun fel împrejurarea că între contestatoare și partenerii contractuali există o conivență frauduloasă.
Or, potrivit jurispudența Curții de Justiție a Uniunii Europene – sarcina probei îi revenea intimatei. Astfel:
Din Cauza C-255/02 Halifax practici abuzive în materie de TVA, instanța reține că, în lipsa unor dovezi clare cu privire la practici abuzive, neconforme cu mecanismele TVA, dreptul de deducere nu poate fi contestat, aplicand prevalenta economicului asupra juridicului.
De asemenea, în Cauza C-409/04 Teleos și alți c. Commissioners of Custom & Excise (Curtea a fost solicitată să se pronunțe cu privire la aplicarea regimului de scutire cu drept de deducere, în situația în care vânzătorul aplică regimul fiscal aferent livrărilor intracomunitare în baza unor documente (CMR) fictive), Curtea s-a pronunțat în sensul că, în prezenta unor documente fictive, fără a exista o implicare (practică abuziva) din partea furnizorului, acesta este considerat de bună-credință.
Instanța mai reține și Cauza C-18/13 Maks P. EOOD primită de către Curte la data de 14 ianuarie 2013, din partea Administrativen sad S. grad din Bulgaria, și prin care și-a reconfirmat jurisprudența constantă în acest domeniu, conturată în cauzele Halifax (C-255/02), Axel Kitel (C-439/04), Recolta Recycling (C-440/04).
Curtea a precizat, prin referire la jurisprudența din cauza C-285/11 Bonik, dreptul de deducere poate fi refuzat în situația excepțională în care se probează, dincolo de orice dubiu rezonabil că, în mod obiectiv, agentul economic care solicită drept de deducere știa sau ar fi trebuit să știe că participă astfel la un mecanism fraudulos. Revine organelor fiscale proba faptului că respectivul contribuabil a luat parte la un mecanism fraudulos, ca expresie a principiului conform căruia buna credință se prezumă (paragraf 29). Atâta timp cât nu se probează în mod obiectiv că un contribuabil știa sau ar fi trebuit să știe că ia parte la un mecanism fraudulos în materie de TVA, dreptul de deducere nu poate fi refuzat, indiferent de comportamentul celorlalți participanți implicați în sistemul de TVA. De asemenea, instanța de la Luxemburg a arătat că, într-o speță precum cea de față, dreptul european nu se opune ca, în situația în care se prezintă probe noi direct în fața instanței, acestea să fie admisibile și analizate ca atare de către instanță.
Curtea menționează expres că particularul trebuie să beneficieze de prezumția de bună credință, revenind organelor fiscale sarcina probei faptului că acesta, cu intenție directă, a luat parte la un mecanism fraudulos, pe baza administrării unor probe obiective. În acest sens, este criticabilă practica organelor fiscale de a refuza dreptul de deducere a TVA pentru motive despre care agentul economic nu avea cum să aibă cunoștință în mod obiectiv, fiind deci pedepsit pentru faptele partenerilor contractuali cu motivarea că bugetul de stat ar fi, în caz contrar, prejudiciat. Agentul economic nu este investigator și nici inspector fiscal. Investigația în materie aparține organelor fiscale.
Instanța constată că, contrar principiilor jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, intimata pleacă de la premisa că există pericolul ca societatea contestatoare să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat de vreme ce nu poate proba un fapt negativ și, prin chiar contestarea măsurilor asigurătorii, încearcă sustragerea de la achitarea creanței datorate bugetului consolidat al statului.
Raționamentul intimatei intră în vădită contradicție cu principiile jurisprudențiale enunțate, încalcă prezumția de bună credință a contribuabilului și omite că, sub aspect probatoriu, sarcina probei îi aparține – ceea ce înseamnă că nu contestatoarea trebuie să probeze un fapt negativ, acela că nu există pericolul de a se sustrage de la urmărire, ci intimata trebuie să probeze, prin date obiective, faptul pozitiv al pericolului că aceasta s-ar putea sustrage, ascunde ori și-ar putea risipi patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Cât privește analiza comportamentul fiscal al contestatoarei întreprinsă de intimată, instanța reține că și aceasta încalcă prezumția de bună credință a agentului economic, prin concluzii care, nici măcar sub aspect economic nu pot fi reținute ca întemeiate.
Intimata face trimitere prin întâmpinare la prezumția sustragerii de la plata obligațiilor fiscale și o dezvoltă printr-o analiză cantitativă a indicatorilor economici pe care i-a înregistrat contestatoarea.
Calculele făcute de intimată nu pot fi privite, în interpretarea instanței, decât ca o analiză a unor indicatori economici, care în niciun caz nu pot proba pretinsul mecanism fraudulos doar pentru că contestatoarea nu a înregistrat sume mai mari ca TVA de plată sau ca impozit pe profit.
Nici susținerea potrivit căreia pot fi trase concluzii de conivență frauduloasă din faptul că reprezentantul legal al contestatoarei nu a formulat un punct de vedere, nu poate fi reținută, atâta timp cât a înțeles să conteste în instanță măsurile dispuse.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate. Astfel cum în mod constant s-a pronunțat literatura și practica de specialitate, în acord și cu jurisprudența comunitară, „ obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ fiscal constituie o garanție contra arbitrariului administrației și se impune cu deosebire în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale și subiective”.
Elementele de fapt și de drept pe care trebuie să le cuprindă actul administrativ au menirea de a-i permite destinatarului actului să cunoască și să evalueze temeiurile sale, iar pe de altă parte să facă posibil controlul de legalitate.
Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Nu poate fi apreciat ca argument solid și valid în luarea măsurii asiguratorii doar existența unui element ce a creat inspectorilor antifraudă suspiciunea faptică și scriptică a unor operațiuni economico – financiare prin care societatea a redus baza impozabilă - cu efectul implicit asupra obligațiilor datorate către bugetul general consolidat si al plătii TVA, fără însa a se arata în ce măsură, în concret intimata contestatoare s-ar preta prin faptele sale la diminuarea activului necesar în vederea executării unor eventuale obligații față de stat.
Nici iminența pericolului concret nu a fost justificată de către organul fiscal, care nu a combătut – de altfel, nici susținerile apelantei contestatoare potrivit cu care la mai bine de 9 luni de la instituirea măsurilor asiguratorii nu s-a declanșat inspecția fiscală, nu s-a procedat la stabilirea unei situații de fapt și de drept care să fie materializată în acte administrativ fiscale împotriva cărora contribuabilul să aibă deschisă calea unei acțiuni în instanța de contencios administrativ.
Concluzionând, Tribunalul găsește întemeiate criticile aduse hotărârii instanței de fond, astfel că – în temeiul art.480 alin.2 c.pr.civ., va admite aplelul, schimbând în tot sentința supusă controlului judiciar, în sensul admiterii contestației la executare prin anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii și a actelor subsecvente acesteia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelanta - contestatoare . A. CONSULTING SRL, cu sediul în C., ., Complex Comercial Prestige Center, nr. 33, . si cu sediul procesual ales in mun Constanta, . 26, jud C., în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C..
Schimbă sentința civilă nr_/09.12.2014 pronunțată de Judecătoria C., în sensul că:
Admite contestația la executare formulata de - contestatoarea . A. CONSULTING SRL, cu sediul în C., ., Complex Comercial Prestige Center, nr. 33, ., în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C..
Anulează decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr_/18.06.2014 si toate actele ulterioare emise in baza deciziei .
Definitiva .
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 septembrie 2015 .
Președinte, Judecător,
L. V. M. A. J. N.
Grefier,
A. N.
Jud.fond. Trantu M.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex./8.10.2015
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 989/2015.... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1046/2015.... → |
|---|
