Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 1046/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2015

Sentința nr. 1046/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 07-07-2015 în dosarul nr. 1073/118/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

Operator de date cu caracter personal nr. 8470

., C.

Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._

DOSAR CIVIL NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1046

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 07 IULIE 2015

COMPLETUL CONSTITUIT DIN:

PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.

GREFIER: G. M.

Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamanta I. J., domiciliată în C., ., județul C., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1, având ca obiect obligare emitere act administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 30.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, dată la care instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 07.07.2015, când a dispus următoarele:

TRIBUNALUL

Asupra cererii în contencios administrativ de față :

Prin cererea adresată instanței, înregistrată sub nr._, reclamanta I. J., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, a solicitat pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună obligarea pârâtei la emiterea, in termen de 30 de zile de la comunicare a unei decizii de validare a Hotararii nr. 5419/02.2010 a Comisiei Judetene Constanta de aplicare a Legii 9/1998.

În motivare, a aratat reclamanta că a solicitat pârâtei, în temeiul Legii nr.9/1998, emiterea unei decizii de validare a Hotărârii nr. 5419/02.2010 a Comisiei Județului C. pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații pentru bunurile abandonate de autorul sau pe teritoriul statului bulgar. Pârâta nu i-a răspuns la cerere și nici nu a emis decizia conform legii.

Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, pârâta trebuia să verifice hotărârea comisiei județene și să emită decizia de validare sau de invalidare a hotărârii comisiei județene în termen legal de 60 de zile, obligație pe care nu a îndeplinit-o, ceea ce reprezintă un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea nr.9/1998, fiind îndeplinite condițiile art2 alin.2 și 1 alin. l, 8 alin. l din Legea nr.554/2004.

Prin refuzul pârâtei de a emite decizia de validarea/invalidare a hotărârii de acordare a compensațiilor în termenul de 60 de zile, reclamanta a aratat ca a fost vătămată în dreptul sau.

A mai aratat că termenul prevăzut de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 nu este unul de recomandare, și chiar dacă ar fi fost nerespectarea lui nu poate atrage decât obligarea Pârâtei la emiterea deciziei de validare/invalidare a hotărârii Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998, în niciun caz respingerea cererii.

Potrivit legii, pârâta avea obligația să emită decizia de validare/invalidare în termen de 60 de zile de la data când i-a fost comunicată hotărârea comisiei județene, în speță a Județului C., aflandu-se, așadar, în ipoteza nesoluționării unei cereri în termenul legal.

Volumul de lucru excesiv, precum și soluționarea cererilor în ordine cronologică nu pot justifica respingerea acțiunii. Pârâta, autoritate publică, are obligația să respecte legea și, implicit, termenele în care este obligată să soluționeze cererile, indiferent de numărul acestora. Obligația de a se organiza, astfel încât să se respecte dispozițiile legale revine autorității pârâte. Asupra hotărârii în discuție, se arată, pârâta nu a dispus în sensul validării sau invalidării, potrivit art. 7 din Legea 9/1998.

În drept, au fost invocate disp. Legii 9/1998 si ale Legii 554/2004, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri, care au fost atașate, în copie.

Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea actiunii, arătând că termenul de 60 de zile reglementat de art. 7 alin.3 din legea nr. 9/1998 reprezintă un termen de recomandare, textul de lege în discutie având un caracter de recomandare și nu unul imperativ. Totodata, a aratat ca, în data de 15.12.2014, a fost publicată în Monitorul Oficial al României Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative.

Conform dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 164/2014 A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, în baza documentelor transmise, procedează la analizarea dosarelor aferente hotărârilor comisiilor județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998, din punctul de vedere al existenței și întinderii dreptului la acordarea despăgubirilor, în ordinea înregistrării acestora.

In situația în care se constată lipsa sau neconcordanța unor înscrisuri doveditoare, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților poate solicita înscrisurile necesare atât instituțiilor publice, cât și persoanelor care solicită acordarea de despăgubiri

In baza documentelor depuse la dosar, A. Națională pentru Restituirea Proprietăților validează sau invalidează hotărârea comisiei județene, respectiv a municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 și, a Legii nr. 290/2003 și după caz, emite decizie de validare/invalidare, în tot sau în parte, sub semnătura vicepreședintelui Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților cu atribuții de coordonare a aplicării Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Potrivit dispozițiilor art. 14 alin (1) din Legea nr. 164/2014 „Hotărârile emise de comisiile județene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data în vigoare a prezentei legi".

Art. 15 al aceluiași act normativ prevede că, în cazul nerespectării termenului stabilit la art. 14 alin. (1) persoana îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești competente, respectiv secția de contencios a tribunalului în a cărui rază domiciliază solicitantul.

Având în vedere aceste aspecte, parata solicită instanței să constate că soluționarea dosarului prin emiterea deciziei de validare/invalidare a Hotărârii nr. 5419/2010 emisă de Comisia Județului C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 este prematură, iar pe fondul cauzei să respingă ca fiind neîntemeiată, acțiunea formulată de către reclamanta I. J.. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205-208 din codul de procedură civilă precum și pe prevederile Legii nr. 9/1998, H. G. Nr. 753/1998, cu modificările și completările ulterioare, respectiv H.G. nr.1277/2007, Legea nr. 164/2014.

La termenul de judecata din data de 09.04.2015, reclamanta a depus la dosar cerere prin care a invocat exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin. 1 din Legea 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind de acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 și pentru modificarea unor acte normative, instanta dispunand citarea paratei cu un exemplar al cererii, in vederea exprimarii unui punct de vedere.

Motivandu-si cererea, reclamanta a aratat ca întreaga procedură instituită prin Legea nr. 164/2014 care se pretinde a fi nouă, este în realitate o reluare in integrum a vechii proceduri din Legea nr.9/1998, elementele de noutate fiind două: titlul care conduce spre ideea de accelerare și finalizare a procesului de soluționare a cererilor formulate în baza Legii nr.9/1998 și termenul foarte mare de soluționare.

Dimpotrivă, pentru a crea aparența de soluționare a miilor de cereri formulate în baza Legii nr. 9/1998 și lăsate în nelucrare ani de zile din culpa ANRP, s-a găsit o soluție legislativă care urmărește mai degrabă amânarea plății despăgubirilor cuvenite cetățenilor sau chiar neplata acestora pentru a nu crea Executivului un serios disconfort financiar pe exercițiul bugetar în curs.

S-a ignorat faptul că titularii despăgubirilor în marea lor majoritate sunt oameni în vârstă care nu mai au timpul să aștepte, în concret, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014: „Hotărârile emise de comisiile județene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, ceea ce înseamnă că această reglementare are un caracter retroactiv în măsura în care sunt aplicabile și cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 anterioare ultimei modificări pentru care s-au emis hotărâri de către comisiile județene fără a fi validate/invalidate de ANRP; or, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție: „Legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

In speță, reclamanta a intrat în posesia hotărârii numărul 5419 emisă de Comisia Județului C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 în luna februarie a anului 2010, an în care aceasta a fost remisă ANRP pentru validare/invalidare. ANRP, însă, nu și-a îndeplinit obligația legală de emitere a deciziei de validare/invalidare a hotărârii comisiei județene în termenul prevăzut de lege din cauza unei proaste organizări a funcționării instituției ceea ce a condus la formularea acțiunii în contencios administrativ.

Stabilirea termenului de 18 luni pentru soluționarea de către ANRP a cererilor și acestei categorii de beneficiari ai Legii nr. 9/1998 încalcă și dreptul de acces liber la justiție prevăzut în art. 21 din Constituție și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului câtă vreme se restricționează timp de 18 luni dreptul de a te adresa instanței în condițiile în care cererile pentru despăgubiri au fost formulate sub imperiul legii vechi și soluționate parțial prin hotărârile comisiilor județene, dând astfel posibilitatea ANRP să invoce excepția de prematuritate, or potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție legea civilă nu retroactivează.

In concluzie, având în vedere că art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014 încalcă art. 15 alin. 2 și art. 21 din Legea fundamentală a țării, este neconstituțional, considerente fata de care solicita ca prezenta cerere să fie înaintată spre soluționare Curții Constituționale, întrucât îndeplinește condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Parata A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a formulat un punct de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Legea nr. 164/2014, privind unele măsuri pentru accelerarea și finalizarea procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria, semnat la C. la 7 septembrie 1940, precum și al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul H., ca urmare a stării de război și a aplicării Tratatului de P. între România și Puterile Aliate și Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, și pentru modificarea unor acte normative, invocata de către reclamanta I. J., aratand următoarele aspecte:

Chestiuni prealabile referitoare la necesitatea adoptării unui cadru normativ accesibil și previzibil în vederea finalizării procesului de soluționare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 și Legii nr. 290/2003.

Complexitatea reglementărilor adoptate pentru punerea în aplicare a Legii nr. 9/1998, republicată, și a Legii nr. 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, incoerențele legislative și jurisprudențiale care s-au produs ca urmare a modificărilor aduse de-a lungul timpului în acest domeniu, precum și numărul mare de cereri de restituire rămase nesolutionate până la sfârșitul anului 2014 (aproximativ 2400 de dosare constituite în baza Legii nr. 9/1998 si 5400 de dosare constituite în baza Legii nr. 290/2003, aflate la nivelul instituțiilor prefectului, la care se adaugă 2550 dosare aflate în diverse stadii de soluționare la nivelul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților) au impus necesitatea adoptării unui cadru normativ unitar pentru urgentarea și finalizarea procesului de stabilire și acordare a compensațiilor stabilite de prevederile legilor menționate.

Lipsa de eficiență a sistemului potrivit căruia s-au acordat și s-au plătit în mod preferențial compensații persoanelor prevăzute de Legea nr. 9/1998 și Legea nr. 290/2003 a condus la apariția unui blocaj și la numeroase procese aflate pe rolul instanțelor de judecată din România.

Pentru motivele mai sus arătate a fost necesară adoptarea de măsuri concrete, cu scopul urgentării și finalizării procesului de despăgubire a cetățenilor români siliți să își abandoneze bunurile în teritorii cedate de România prin tratate internaționale.

Prin măsurile adoptate prin Legea nr. 164/_, nu au fost aduse restrângeri ale drepturilor persoanelor îndreptățite, întrucât statul român nu numai că nu a refuzat plata despăgubirilor către persoanele îndreptățite potrivit Legii nr.9/1998 și Legii nr. 290/2003, ci, dimpotrivă, s-a obligat la plata eșalonată a sumelor prevăzute în deciziile de plată și hotărârile prin care se stabilește cuantumul despăgubirilor.

Consideră parata că invocarea excepției de neconstituționalitate a art. 14 din Legea nr. 164/2014, este neîntemeiată și ar trebui respinsă ca atare pentru următoarele considerente:

In privința modului de soluționare a dosarelor aflate pe rolul autorităților publice, dosare care nu au fost soluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, vă rugăm să constatați faptul că, prin noua lege, s-a făcut aplicarea principiului tempus regit actum.

Dispozițiile art. 14 din Legea nr. 164/2014 nu sunt în dezacord cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție care prevăd faptul că „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile". Suntem de părere că aceasta nu poate fi reținută întrucât textul legal dedus controlului nu conține, în sine, nici o dispoziție cu caracter retroactiv, textul urmând a-și găsi aplicarea exclusiv de la data intrării în vigoare a Legii nr. 164/2014, și anume de la data de 18 decembrie 2014.

Curtea Constituțională a statuat, de exemplu, prin Decizia nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002, că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior și nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situații juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea noua nu face altceva decât să reglementeze modul de acțiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.

In aceste condiții, apreciaza ca fiind neîntemeiate susținerile autoarei excepției referitoare la retroactivitatea prevederilor legale criticate, întrucât acestea produc efecte numai pentru viitor, chiar dacă actul normativ nou se aplică și efectelor produse de situațiile juridice anterioare după .. Apreciaza că nu poate fi primită critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, deoarece termenul de 18 luni este un termen rezonabil. Mai mult decât atât, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a confirmat prin hotărâre pronunțată în cauza P. și alții împotriva României, caracterul efectiv al prevederilor nou legislații în materia restituirii proprietăților, legislație care oferă posibilitatea de soluționare adecvată a cererilor de reparație, pentru majoritatea situațiilor incidente în cauzele aflate pe rolul său.

Analizând garanțiile oferite de noua legislație (dispoziții de procedură clare și previzibile, însoțite de termene imperative și de un control jurisdicțional efectiv), CEDO a concluzionat că aceasta oferă în principiu un cadru efectiv și accesibil, de natură să garanteze respectarea dreptului de proprietate în materia restituirii proprietăților într-o . de situații.

Cât privește termenele instituite, chiar dacă a constatat că ele pot conduce la finalizarea procesului de restituire peste un număr mare de ani, CEDO a considerat că această situație excepțională este inerentă, având în vedere complexitatea factuală și juridică ce privește chestiunea restituirilor proprietăților.

Având în vedere cele de mai sus, consideră parata excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014 ca fiind neîntemeiată, solicitand respingerea sesizarii Curtii Constitutionale.

Cu privire la sesizarea Curtii Constitutionale, cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014, instanta retine urmatoarele:

Se retine ca, in speta, întreaga procedură instituită prin Legea nr. 164/2014 care se pretinde a fi nouă, reprezinta o reluare in integrum a vechii proceduri din Legea nr.9/1998, elementele de noutate fiind două: titlul care conduce spre ideea de accelerare și finalizare a procesului de soluționare a cererilor formulate în baza Legii nr.9/1998 și termenul foarte mare de soluționare, găsindu-se o soluție legislativă care urmărește mai degrabă amânarea plății despăgubirilor cuvenite cetățenilor sau chiar neplata acestora pentru a nu crea Executivului un serios disconfort financiar pe exercițiul bugetar în curs.

In acest scop, în Legea nr. 164/2014 s-a stabilit un nou termen de soluționare a cererilor de 18 de luni, termen care este favorabil doar ANRP cu încălcarea drepturilor cetățeanului garantate de Constituție și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, ignorandu-se faptul că titularii despăgubirilor în marea lor majoritate sunt oameni în vârstă care nu mai au timpul să aștepte, în concret, potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014: „Hotărârile emise de comisiile județene în baza Legii nr. 9/1998, republicată, cu modificările și completările ulterioare, înregistrate la A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și pentru care nu s-a emis decizie de validare/invalidare, se validează/invalidează în termen de 18 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”, ceea ce înseamnă că această reglementare are un caracter retroactiv în măsura în care sunt aplicabile și cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 anterioare ultimei modificări pentru care s-au emis hotărâri de către comisiile județene fără a fi validate/invalidate de ANRP; or, potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție: „Legea dispune numai pentru viitor cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile”.

Astfel, reclamanta a intrat în posesia hotărârii numărul 5419 emisă de Comisia Județului C. pentru aplicarea Legii nr. 9/1998 în luna februarie a anului 2010, an în care aceasta a fost remisă ANRP pentru validare/invalidare. ANRP, însă, nu și-a îndeplinit obligația legală de emitere a deciziei de validare/invalidare a hotărârii comisiei județene în termenul prevăzut de lege din cauza unei proaste organizări a funcționării instituției ceea ce a condus la formularea acțiunii în contencios administrativ.

Se retine, astfel, ca stabilirea termenului de 18 luni pentru soluționarea de către ANRP a cererilor și acestei categorii de beneficiari ai Legii nr. 9/1998 încalcă și dreptul de acces liber la justiție prevăzut în art. 21 din Constituție și în Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme se restricționează timp de 18 luni dreptul de a te adresa instanței în condițiile în care cererile pentru despăgubiri au fost formulate sub imperiul legii vechi și soluționate parțial prin hotărârile comisiilor județene, dând astfel posibilitatea ANRP să invoce excepția de prematuritate, or potrivit art. 15 alin. 2 din Constituție legea civilă nu retroactivează.

In atare situatie, având în vedere că art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014 încalcă art. 15 alin. 2 și art. 21 din Legea fundamentală a țării, este neconstituțional, instanta retine ca sesizarea Curtii Constitutionale cu privire la aceste aspecte este intemeiata, astfel ca prezenta cerere urmeaza a fi înaintată spre soluționare Curții Constituționale, aceasta îndeplinind condițiile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Reclamanta a solicitat pârâtei, în temeiul Legii nr.9/1998, emiterea unei decizii de validare a Hotărârii nr. 5419/02.2010 a Comisiei Județului C. pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensații pentru bunurile abandonate de autorul sau pe teritoriul statului bulgar. Pârâta nu i-a răspuns la cerere și nici nu a emis decizia conform legii.

Prin refuzul pârâtei de a emite decizia de validarea/invalidare a hotărârii de acordare a compensațiilor în termenul de 60 de zile, reclamanta a aratat ca a fost vătămată în dreptul sau.

Se retine că termenul prevăzut de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 nu este unul de recomandare, și chiar dacă ar fi fost nerespectarea lui nu poate atrage decât obligarea Pârâtei la emiterea deciziei de validare/invalidare a hotărârii Comisiei județene pentru aplicarea Legii nr.9/1998, în niciun caz respingerea cererii.

Cum o atare hotărâre (în prezent, decizie) nu i-a fost comunicată, reclamanta s-a adresat pârâtei, solicitându-i să se conformeze dispozițiilor legale și să emită documentele de plată conform hotărârii menționate, însă nici după acest demers autoritatea administrativă nu a dat curs cererii.

În raport de situația de fapt susținută probator, se justifică interesul reclamantei în declanșarea și susținerea acțiunii în contencios administrativ.

Din interpretarea corelativă a disp.art.1 și 2 din Legea nr.554/2004, rezultă că temeiul acțiunii în contencios administrativ este vătămarea unui drept sau interes legitim aparținând unei persoane fizice sau juridice, vătămare care poate proveni de la un act administrativ, ca urmare a nesoluționării în termen legal al unei cereri sau ca urmare a refuzului nejustificat al autorității de a rezolva o cerere, fapt asimilat actului administrativ.

În situația de speță, calitatea procesual activă a reclamantei se fundamentează pe faptul vătămării drepturilor subiective ale acesteia, ca urmare a nesoluționării în termenul legal a cererii sale de către autoritatea administrativă.

Reclamanta nu solicită sancționarea unui refuz nejustificat de soluționare a cererii, ci sesizează instanța asupra neconformării autorității administrative la o obligație de „ a face”, respectiv aceea de a emite ordinul de validare/invalidare a hotărârii pronunțate în procedura Legii nr.9/1998 R, astfel ca instanta va constata caracterul neintemeiat al exceptiei prematuritatii actiunii, invocata de catre parata si, pe cale de consecinta, va respinge exceptia prematuritatii actiunii, ca nefondata.

Definită prin art. 2 lit. g din Legea nr. 554/2004 prin sintagma „nesoluționarea în termen legal a unei cereri”, tăcerea administrativă a pârâtei dă dreptul reclamantei petiționare să obțină pe calea contenciosului administrativ obligarea autorității la îndeplinirea obligației de emitere a actului administrativ.

In aceasta ordine de idei, retinand actiunea reclamantei ca fiind intemeiata, instanta va admite cererea formulată de catre reclamanta I. J., în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR si va obliga pârâta să emită decizie de validare sau invalidare a Hotărârii nr. 5419/02.2010 a Comisiei Județene C. pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea de sesizare a Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin.1 din Legea 164/2014.

Dispune sesizarea Curtii Constitutionale cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 14 alin.1 din Legea 164/2014.

Respinge exceptia prematuritatii actiunii, ca nefondata.

Admite cererea formulată de catre reclamanta I. J., domiciliata in Constanta, ., jud. Constanta, CNP_, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, cu sediul în București, Calea Floreasca nr. 202, sector 1.

Obligă pârâta să emită decizie de validare sau invalidare a Hotărârii nr. 5419/02.2010 a Comisiei Județene C. pentru Aplicarea Legii nr.9/1998, în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei hotărâri.

Cu recurs in 15 zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica din data de 07.07.2015.

PREȘEDINTE, Pentru grefier

I.-L. O.-D. G. M.

Aflată în CO semnează

potrivit art. 426 alin. 4 NCPC

Grefier,

A. N.

Tehnored. I.-L. O.-D./ 5 ex./07.08.2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL CONSTANTA – SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Data:

CĂTRE,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

Prin prezenta vă înaintăm Sentința civilă nr. 1046/07.07.2015 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul nr._, o copie a cererii prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea nr. 164/2014 de către reclamanta I. J., precum și punctul de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate formulat de A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, având în vedere că prin sentința anterior menționată s-a dispus sesizarea Curții Constituționale pentru a decide asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin.1 din Legea 164/2014.