Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 440/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 440/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 2094/212/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 440
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 18.03.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ și fiscal, promovat de apelanta petentă I.F. M. C., cu sediul în Eforie Nord, .. G.A. ., . în contradictoriu cu intimatul P. O. EFORIE, cu sediul în Eforie, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9172/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 11.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 18.03.2015, când s-au decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului de față, constată:
Prin Sentința civilă nr 9172 din 15.09.2014, Judecătoria C. a dispus sensul respingerii plângerii contraventionale formulate de petenta I.F. M. C. împotriva procesului – verbal de constatare si sanctionare a contraventiei nr 04/21.01.2014 intocmit de intimat .
Pentru a dispune această soluție s-a reținut de prima instanță că prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.04/21.01.2014 petenta a fost sancționată cu suma de 5000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 alin.(1) lit.a „constituie contravențiie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală sau parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3 cu excepția celor menționate la lit.b) de către investitor și executant”.
În privința legalității procesului verbal de contravenție contestat, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta cuprinde mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesul verbal este semnat de agentul constatator care l-a instrumentat.
Cu privire la legalitatea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin raportare la prescripția aplicării sancțiunii instanța reține următoarele:
În ce privește data săvârșirii contravenției, instanța reține că, întrucât contravenția reținută în procesul-verbal este prin efectul legii, astfel cum prevede art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, o contravenție continuă, chiar dacă s-au finalizat lucrările de construcție fără autorizație, data săvârșirii contravenției este data constatării acesteia. Din procesul-verbal de contravenție, reiese că data constatării contravenției este 21.01.2014, aceasta fiind data controlului efectuat de agentul constatator la imobilul în cauză.
Potrivit art. 26 alin. 1 „Constituie contravenții următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: lit. a) executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant;”.
Petentul a recunoscut faptul că a efectuat lucrări de construire, însă a susținut faptul că lucrările au fost finalizate cu mai mult de 2 ani în urmă și a invocat prescripția dreptului de a aplica sancțiunea amenzii contravenționale.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, norme speciale derogatorii de la art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001, „dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.”
Contravenția de a construi fără autorizație, reprezintă o contravenție continuă, care în lipsa prevederilor art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991 s-ar epuiza la data finalizării construcției.
Astfel, deși prin decizia nr. VII/20.11.2000 a Curții Supreme de Justiție s-a statuat că în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției, ulterior acestei decizii, la data de 24.11.2000 a fost modificat art. 32 din Legea nr. 50/1991, prin OUG nr. 231/2000, respinsă prin Legea nr. 413 din 20.07.2001, fiind introdusă la alin. 3 următoarea prevedere „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot primi titlul de proprietate ori nu pot fi intabulate în registrul de evidență imobiliară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute prin prezenta lege.” Ulterior, la data de 27.10.2003 a fost publicată în M.O. Legea nr.401/2003, care modifică art. 32 (actualul art. 37) din Legea nr.50/1991, în sensul că la alin. 5 se prevăd următoarele „Construcțiile executate fără autorizație de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia, precum și cele care nu au efectuată recepția la terminarea lucrărilor, potrivit legii, nu se consideră finalizate și nu pot fi intabulate în cartea funciară. În această situație se aplică în continuare sancțiunile prevăzute de lege.”
Analizând această succesiune de acte normative, instanța constată că decizia nr. VII/20.11.2000 a Curții Supreme de Justiție nu mai are aplicabilitate în prezent, deoarece legiuitorul a intervenit și a modificat dispozițiile Legii nr. 50/1991, introducând o mențiune expresă cu privire la momentul finalizării construcțiilor executate fără autorizație, mențiune care nu exista în corpul Legii nr. 50/1991 la data pronunțării deciziei nr. VII/20.11.2000 de către Curtea Supremă de Justiție. În acest context legislativ, instanța apreciază că lucrările executate fără autorizație de construire nu se consideră finalizate potrivit legii, iar data săvârșirii faptei este data constatării contravenției.
Rațiunea pentru care legiuitorul a prevăzut în cazul construcțiilor fără autorizație faptul că activitatea contravențională nu se epuizează odată cu finalizarea construcției, o reprezintă evidentul pericol social sporit pe care îl reprezintă o construcție realizată fără autorizație. Urmarea imediată a contravenției, și anume pericolul social pe care îl reprezintă o construcție realizată fără cenzura organelor statului privind proiectul, calitatea și siguranța construcției, nu s-a epuizat la data finalizării construcției ci este actual, subzistând până în momentul în care contravenientul intră în legalitate în privința construcției, până când în urma analizei cererii de autorizare, organele competente dispun eliberarea autorizației sau din contră dispun desființarea construcției în cazul în care nu respectă cerințele legale.
În același sens a interpretat și Curtea Constituțională dispozițiile art. 37 alin. 5 din Legea nr. 50/1991, prin Decizia nr. 697/2010, care confirmă jurisprudența anterioară, aceasta arătând că aceste dispoziții sunt constituționale, întrucât conform art. 13 alin. 2 teza a doua din OG nr. 2/2001 contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp, or atât executarea și cât și menținerea unei construcții în stare de ilegalitate, reprezintă o încălcare a obligației legale ce durează în timp, motiv pentru care sunt aplicabile sancțiunile prevăzute de lege.
În consecință, având în vedere caracterul continuu al contravenției săvârșite de către petent, care prin efectul legii depășește momentul finalizării construcției, data săvârșirii contravenției supusă analizei instanței este data constatării acesteia, 21.01.2014 și de la această dată curge termenul de prescripție de 2 ani al aplicării sancțiunii amenzi contravenționale, termen care în speță nu s-a împlinit de vreme ce amenda a fost aplicată la aceeași dată.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege, întrucât agentul constatator care l-a întocmit a perceput faptele consemnate în cuprinsul acestuia în mod nemijlocit.
Instanța va înlătura susținerea petentului că pentru edificarea chioșcului din termopan nu avea nevoie de autorizație de construire deoarece conform art.3 din Legea nr.50/1991 „construcțiile civile, industriale, agricole, cele pentru susținerea instalațiilor și utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire, precum și a reglementărilor privind proiectarea și executarea construcțiilor, pentru: (..) h) lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan (..)”.
Cu privire la existența celorlalte construcții, instanța observă că petenta recunoaște că le-a edificat fără autorizație de construire, de mai bine de 10 ani, aspect ce a fost confirmat și de martorii audiați în cauză.
Împotriva aceste sentințe, în termen legal a declarat apel - petenta I.F. M. C., cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. – Secția C. Administrativ și Fiscal la data de 15.01.2015.
În motivarea apelului apreciază ca, in mod nelegal instanta de fond a apreciat ca procesul – verbal de contraventie este legal si temeinic, motivat de imprejurarea ca fapta contraventionala retinuta in sarcina sa este una continua, in considerarea dispozitiilor art 35 alin 5 din Legea 50/1991, drept pentru care nu opereaza prescripția .
În privinta lucrărilor edificate atât cu autorizatie cât și fără autorizatie, legea aplicabila este legea in vigoare la data executarii lucrarilor, fără modificările aduse prin Legea 401/2003, respectiv inainte de a se statua ca lucrările fără autorizatie se considera neterminate, iar in acest caz se aplica în continuare sancțiunile prev de lege .
La data executarii lucrărilor era in vigoare Decizia VII/2000 a ICCJ, iar data executării lucrării se consideră data finalizării si nu data constatarii contraventiei, operand in aces caz termenul de prescriptie de 2 ani .
Aplicarea legii în timp arată că legea nu poate retroactiva și că se aplica pentru viitor, iar constructiile neautorizate, respectiv adapost pt câine, magazii pe platformă betonată si chioșc de termpoan sunt edificate anterior datei de 27.10.2003, legea aplicabila fiind cea in vigoare la acea data .
In privința construcțiilor autorizate, termenul de 2 ani se aplica de la data constatarii receptiei lucrărilor, deci de la 20.03.2008, conform procesului – verbal de recepție a lucrărilor, situatie in care prescriptia s –a implinit la data de 20.03.2010 .
Pentru unele dintre faptele constatate de agentul constatator, există autorizatii de construire, respectiv pentru scara de metal care face accesul spre etajul 1, deschiderile la geamuri, uși și poziția acestora, astfel încât afirmatiile intimatului sunt eronate, intentionat sau nu . Faptul ca au fost respectate intocmai prevederile autorizatiei de construire, apare ca fiind important pentru aprecierea referitoare la situatia daca se mai pot constata abaterile după scurgerea unei perioade mai mari de 2 ani, astfel cum prevede art 31 din Legea 50/1991.
Se mai invedereaza ca data efectiva a efectuarii lucrărilor la construcțiile edificate fără autorizatie trebuie raportata la data edificarii constructiei initiale, respectiv parter si demisol, intrucat au fost edificate in jurul datei de edificare a constructiei initiale, respectiv anul 2002, când era in vigoare prevederea potrivit căreia data edificării constructiilor fără autorizatie este data terminării lucrărilor .
In temeiul art 471 alin 5 C proc civ, Intimata nu a formulat si depus intampinare .
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 478 cu ref la art 477 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nr.04/21.01.2014 petenta a fost sancționată cu suma de 5000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.26 alin.(1) lit.a „constituie contravențiie următoarele fapte, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, să fie considerate infracțiuni: executarea sau desființarea, totală sau parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art.3 cu excepția celor menționate la lit.b) de către investitor și executant”.
In contextul situatiei deduse judecatii prin prisma criticilor formulate de apelanta – petenta privind incidenta dispozitiile instituite prin Decizia VII /2000 pronuntata de Inalta Curte de Casatie si Justitie, Tribunalul va retine ca dispozitiile instituite prin aceasta sunt incidente in situatia pendinte .
Astfel, potrivit Deciziei nr. VII/2000 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii și obligatorie pentru instanțe în conformitate cu prevederile art. 517 alin.4 Cod procedură civilă, în cazul construcțiilor in curs de executare, data săvârșirii faptei este data constatării contravenției iar in cazul construcțiilor finalizate fapta se considera săvârșită la data terminării construcției.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescriu în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei.
Pe cale de consecință, contravenția trebuie considerată că se comite, in cazul construcțiilor finalizate, așa cum este chioșcul din termopan, magazie pe platformă betonată, adapost pentru câini, scara interioara din metal, usi, deschideri geamuri aparținând petentei, până la împlinirea termenului expres prevăzut de art. 31 din Legea nr. 50/1991.
Se va avea in vedere si probatoriul depus in dovedirea situatiei de fapt de catre petentă, probatoriu ce privea atat emiterea autorizatiei de construire nr 297/22.09.2000 de catre Primaria O. Eforie ( f 40 ) si autorizației de construire nr 96/3.05.2006 ( f 44 ) coroborate cu procesul – verbal de receptie la terminarea lucrărilor nr 2239/08.02.2002( f 42 ), nr_/20.03.2008 ( f 43 ) si a depozitiilor martorilor C. D. ( f 50 ) si Baițel L. ( f 51), din care rezulta fără echivoc ca executarea si implicit finalizarea s –a realizat in perioade diferite, ultima lucrarea efectuata fiind cu mai mult de 2 ani in urma de la data constatarii contraventiei de care agenti .
Mai mult sub aspectul datei savarsirii contraventiei, Tribunaul va retine ca in concordanta cu obligativitatea mentiunilor cuprinse in art 17 din OG 2/2001 – mentiuni ce atrag nulitatea actului constatator, acest aspect apare ca fiind un element esential de natura a asupra gravitatii si pericolul social concret al faptei savarsite .
Nici un moment, legiuitorul prin instituirea in dispozitiile legale privind regimul sanctiunilor contraventionale, ce completeaza si alte dispozitii legale cuprinse in legi speciale nu a lasat ca data savarsirii contraventiei sa fie apreciata ca fiind data constatarii – decat in cazuri expres prevazute .
In situatia pendine, acest element se va retine ca se impunea a fi retinut in concret si in pe baza analizei faptice a documentatiei aflate la dispozitia autoritatii - si de care aceasta a luat act in concret, situatie in care avea cunosrtinta de existenta altor constructii decat cele autorizate inca de la data realizarii acestora si implicit a finalizarii lucrarilor – cand in baza procesului – verbal de receptie imobilul si anexele au fost incluse in categoria imobilelor impozabile . Astfel, data savarsirii contraventiei nu poate fi retinuta ca fiind data constatarii existentei constructiei – data controlului .
Avand in vedere cele retinute, în temeiul art. 480 alin 2 c.pr.civ., va admite apelul, va schimba sentinta apelata, in sensul ca va admite plangere si va anula procesul – verbal de contraventie nr 04/21.01.2014 intocmit de intimat .
Ca urmare a solicitarii formulate de apelanta – petenta, cu privire la obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecata, Tribunalul in considerarea celor retinute apreciaza ca cererea este justificat in raport de dispozitiile art 453 alin 1 cu ref la art 451 c proc civ .
Pe cale de consecinta si conform dovezilor justificative aflate la dosar, va obliga intimata catre petenta la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecata, reprezentand taxa judiciara de timbru, nefiind facuta dovada altor cheltuieli avansate .
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul promovat de apelanta petentă I.F. M. C., cu sediul în Eforie Nord, .. G.A. ., . în contradictoriu cu intimatul P. O. EFORIE, cu sediul în Eforie, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 9172/15.09.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ ..
Schimbă sentința civilă nr. 9172/15.09.2014, în sensul că:
Admite plângerea formulată de petenta I.F. M. C..
Anulează procesul-verbal de contravenție nr. 4/21.01.2014 întocmit de intimat.
Obligă intimatul către apelanta la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud Fond :M.I I.
Red/tehnored L.V. M.
4 ex/2.04.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 679/2015.... → |
|---|
