Anulare act administrativ. Sentința nr. 1010/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1010/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 850/118/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECTIA DE C. ADMINISTRATIV SI F.
Operator de date cu caracter personal nr. 8470
., C.
Tel. 0241._;_; 0241._; Fax._
DOSAR CIVIL NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1010
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 25 IUNIE 2015
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: F. N.
GREFIER: I. TÖRÖK
Pe rol soluționarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul R. M., cu domiciliul în M., ., J. C., în contradictoriu cu pârâtul S. F. MUNICIPAL M. DIN C. ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE C. AL DIRECȚIEI GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., cu sediul în C., ., nr. 18, J. C. și cu sediul în M., .. 13, J. C., chematul în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, având ca obiect anulare act administrativ – DECIZIA NR 3514/11.12.2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 18.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, dată având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 25.06.2015 când, după ce a constatat că, prin S. Registratură, reclamantul a depus concluzii scrise, în aceeași compunere, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra acțiunii în contencios administrativ de față:
Prin cererea înregistrată, pe rolul Tribunalului C. – Secția contencios administrativ și fiscal la data de 13.02.2015, sub nr._, reclamantul R. M. a chemat în judecată pârâta S. F. MUNICIPIAL M. din cadrul DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr. 3514/11.12.2014, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8050 lei – achitată cu titlu de timbru de mediu, precum și a dobânzii legale fiscale aferente de la data plății și până la momentul restituirii efective.
S-a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea demersului judiciar, reclamantul a arătat că a achiziționat vehiculul marca Jeep categoria M1 norme de poluare E4, ce fusese înmatriculat într-un stat membru al UE, iar înmatricularea pe numele său, în România, i-a fost condiționată de plata timbrului de mediu instituit prin OUG nr.9/2013.
Reclamantul a susținut că OUG nr.9/2013 privind timbrul de mediu nu se poate aplica în forma promulgată fiind discriminatorie, abuzivă și confuză.
S-a mai arătat că această taxă este discriminatorie și ilegală prin prisma art. 110 TFUE și hotărârilor CJUE din cauzele C-402/09-T. și C-263/10-N..
În dovedirea pretențiilor deduse judecății, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
Pârâta a depus întâmpinare și cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu (f.40-42).
S-a invocat excepția inadmisibilității și tardivității contestării deciziei de calcul a timbrului de mediu iar pe fond s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.
Pârâta a susținut că pretențiile reclamantului sunt nefondate, apreciind că dispozițiile OUG nr.9/2013 nu contravin normelor comunitare.
În ipoteza în care se va aprecia fondată pretenția dedusă judecății de către reclamant, pârâta solicită admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în raport de destinația sumei, care a alimentat bugetul F. pentru mediu.
Legal citată, chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii principale și pe fond respingerea acesteia ca neîntemeiată.
La termenul din 18.06.2015 reclamantul a renunțat la capătul de cerere privind anularea deciziei de calcul a timbrului de mediu.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Instanța reține că la data de 19.01.2015, cu chitanța . nr._ (f.26), reclamantul a achitat la Trezoreria Mun. M. suma de 8050 lei - „timbru de mediu pentru autovehicul”.
Suma a fost stabilită de către S. F. Municipal M., prin decizie de calcul, pentru înmatricularea pe numele reclamantului a autoturismului marca Jeep, . 1J8FFC8Z88D547379.
Reclamantul – apreciind că a efectuat o plată nedatorată, respectiv că a achitat o taxă abuzivă și discriminatorie - ce contravine dreptului Uniunii Europene, a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea prezentei acțiuni.
Asupra excepției inadmisibilității, instanța apreciază asupra caracterului neîntemeiat al acesteia, motivat de dispozițiile Deciziei nr. 24/2011 a ICCJ, dar și a înscrisului atașat la fila 28, din care rezultă că reclamantul a formulat o cerere privind restituirea în totalitate a taxei de poluare, la care pârâta nu a răspuns pozitiv.
Analiza fondului litigios relevă caracterul neîntemeiat al pretențiilor deduse judecății.
Spre a concluziona în acest sens, instanța a procedat la analiza conformității cu normele comunitare a actului normativ în baza căruia a fost prelevat timbrul de mediu - OUG.nr.9/2013, cu observarea reglementărilor anterioare ce au consacrat taxa de poluare, respectiv de emisii poluante și a raporturilor reglementărilor naționale cu normele dreptului comunitar.
Prin Legea nr.9/2012 a fost abrogată O.U.G.50/2008.
Intervenția legislativă a fost justificată pentru a da curs Hotărârilor pronunțate de C.J.U.E. în cauzele „T. c. României” și „N. c. României”, prin care s-a statuat, în esență că, regimul de impozitare prevăzut de OUG.50/2008 nu instituie o discriminare directă, dar un impozit intern astfel cum este reglementat prin OUG.50/2008, poate fi direct discriminatoriu prin efectele sale, descurajând importurile de autovehicule.
Sfera subiecților impunerii și situațiile în care le incumbă obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante au fost stabilite prin noul act normativ.
Potrivit art.4 al Legii nr.9/2012:
„(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării”.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus însă suspendarea până la data de 01.01.2013, aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Este adevărat că aplicarea dispozițiilor art. 4 al. 2 din Legea 9/2012, a fost suspendată potrivit dispozițiilor OUG nr.1/2012, perioadă în care se menținea discriminarea privitoare la prima înmatriculare.
OUG nr. 9/ 2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr.119/4.03.2013.
Draftul proiectului de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a fost supus dezbaterii publice, în conformitate cu prevederile art.6 din Legea nr.52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, fusese postat pe site-ul Ministerul Mediului și Schimbărilor Climatice, la 23.01.2013.
Normele metodologice de aplicare a OUG.9/2013 au fost aprobate prin HG.nr.88/13.03.2013.
Prin art.3 alin.1 al OUG.9/2013 se stabilește că timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M1, M2, M3 și N1, N2, N3, astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, fiind prevăzute și situațiile exceptate de la plata timbrului. Ordonanța prevede expresis verbis că obligația de plată a timbrului de mediu intervine o singură dată și incumbă tuturor celor care achiziționează autovehicule și le înmatriculează, dar și celor care au achiziționat autovehicule și care nu au achitat taxa sub diferitele ei forme începând cu luna ianuarie 2007.
Potrivit art. 4 din OUG.nr.9/2013:
„Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel:
a)cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b)la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7;
c)cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule”
Art.6 din OUG. nr.9/2013 identifică elementele în raport cu care determină cuantumul timbrului de mediu, iar art. 7 prevede că:
(1)În cazul în care pentru un autovehicul s-a plătit taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule sau timbrul prevăzut de prezenta ordonanță de urgență și pentru care nu s-a dispus de către instanțe restituirea acestora, autovehiculul este ulterior scos din parcul auto național și i se restituie ultimului proprietar valoarea reziduală a timbrului. (2)Valoarea reziduală a timbrului reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național, calculată în baza legislației după care s-a stabilit cuantumul taxei datorate la momentul înmatriculării, în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptul de proprietate asupra unui autovehicul rulat, folosindu-se vârsta vehiculului de la momentul scoaterii din parcul auto național (..).
Art.110 din TFUE (fost art.90 din Tratatul Comunității Europene) – în raport de care se invocă neconformitatea legii interne, prevede că „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține incidența acestui text, respectiv: trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și cele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De asemenea, în jurisprudența comunitară se recunoaște în mod constant libertatea statelor membre de a stabili un sistem de taxare diferențiat pentru anumite produse, chiar similare în sensul art.110 paragraf 1 din TFUE, în funcție de criterii obiective, ce pot fi folosite într-un sistem de taxare bazat pe o grilă de impozitare (hot.Outokumplu, C.213/96, Nadasdi și N. C.290/05), precum și dacă sistemul de taxare este suficient de precis, astfel încât să se poată efectua în temeiul său un calcul al deprecierii autovehiculului cât mai aproape de realitate, iar cel căruia i se impune taxa să aibă la dispoziție o cale de atac în fața instanțelor naționale pentru a contesta modalitatea de calculare a valorii deprecierii (cauza C-393/98).
Sub acest aspect, din cuprinsul noului act normativ, rezultă că timbrul de mediu se aplică autoturismelor indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al uniunii Europene sau de pe piața internă, fiind exclusă din sfera de aplicare a timbrului autoturismele prev. la art.3 din OUG nr.9/2013, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația, iar nu proveniența.
În aceste condiții, se constă că nu este incidentă încălcarea art.110 TFUE deoarece taxa aplicată produselor din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este determinată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective (emisii de CO2, capacitate cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului), fără a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale.
De asemenea, se observă că sistemul de taxare stabilit prin OUG.nr.9/2013 este suficient de precis în ceea ce privește criteriile legate de calculul deprecierii autoturismelor care se înmatriculează pentru prima dată în România, și prevede – prin art. 9, posibilitatea de a contesta deprecierea.
Potrivit art.30 din TFUE (ex-articol 25 din TCE), între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent, interdicție care se aplică și taxelor vamale cu caracter fiscal.
Articolele 34 -35 din TFUE se referă la importurile, respectiv exporturile din interiorul UE și interzic „restricțiile cantitative și oricare alte măsuri cu efect echivalent” între statele membre, în vreme ce articolul 36 TFUE prevede derogări de la libertățile aferente pieței interne stabilite prin articolele 34 și 35 TFUE, în cazurile justificate din anumite motive specifice.
Dispozițiile menționate au, practic, rol de mecanism de siguranță, care garantează verificarea compatibilității cu legislația UE a oricărui obstacol în calea comerțului din piața internă, iar reglementările specifice care pot aduce atingere pieței interne, cum ar fi prevederile fiscale ale articolului 110 TFUE, prevalează asupra dispozițiilor generale ale articolelor 34-36 TFUE.
Conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, noțiunea de „taxă cu efect echivalent”, constă în orice taxă pecuniară impusă unilateral asupra mărfurilor în temeiul faptului că trec frontiera, „oricare ar fi denumirea și modul de aplicare al acesteia”, iar un sistem de taxare care să fie considerat compatibil cu art.90 din Tratatul Comunității Europene, trebuie să excludă orice posibilitate ca produsele importate să fie supuse unor taxe mai mari decât produsele similare, naționale și să nu producă în nici un caz efecte discriminatorii.
Nu se poate susține, de plano, că prin instituirea unei taxe de înmatriculare sunt încălcate disp.art.34-36 din Tratat, concluzie susținută și de Comunicarea Comisiei Europei către Parlamentul European, Consiliul și Comitetul Economic și Social European din 14.12.2012. În cuprinsul Comunicării, Comisia identifică bunele practici propuse statelor membre spre a fi aplicate pe termen scurt, la pct.2 din „ Concluzii și măsuri subsecvente” fiind menționat:
„Pentru a evita dubla impunere și „supraimpozitarea” în cazul în care cetățenii transferă definitiv un autoturism dintr-un stat membru în altul, statele membre care au aplicat inițial taxa de înmatriculare ar trebui cel puțin să acorde o rambursare parțială a taxei ținând cont de deprecierea autoturismului, indiferent dacă statul membru de destinație prevede sau nu o scutire de la plata taxei de înmatriculare, dacă este cazul”.
În condițiile în care, în prezent, 18 dintre statele membre percep taxe de înmatriculare pentru vehicule și în afara Directivei 83/182/CEE – care prevede scutiri de taxe pentru introducerea temporară a unui autovehicul rutier dintr-un stat membru în altul, nefiind adoptată legislație secundară în domeniu, însăși instituțiile europene admit că statele membre sunt libere să aplice în cazul autoturismelor alte taxe decât TVA, atâta timp cât aceste taxe sunt în conformitate cu principiile generale ale legislației Uniunii Europene. Modalitatea de calcul a timbrului de mediu este unitară pentru situațiile la care acesta se achită, calculul fiind identic, indiferent dacă va fi achitat la momentul primei înmatriculări în România (fără distincție între un autovehicul produs în țară sau în străinătate ori dacă este vechi sau nou) sau la momentul transcrierii dreptului de proprietate a autovehiculelor și pentru care nu s-a achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare sau taxa pentru emisii poluante.
În raport de argumentele expuse, se apreciază că nu se poate reține că OUG nr.9/2013 ar avea un efect indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale, fiind practic înlăturată neconformitatea constată de C.J.U.E prin hotărârile date în cauzele T. și N. c.României.
Pentru considerentele - de fapt și drept, ce preced, acțiunea dedusă judecății va fi respinsă ca nefondată.
În raport de soluția pronunțată în dezlegarea conflictului judiciar dintre părțile între care s-a stabilit inițial raportul juridic de drept procesual, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă - admisă în principiu, conform art.74 alin.2 c.pr.civ., va fi respinsă ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâtă și chemata în garanție, ca neîntemeiată.
Respinge acțiunea formulată de reclamantul R. M., având CNP_, cu domiciliul în M., ., jud. C., în contradictoriu cu pârâta S. F. MUNICIPIAL M. din cadrul DIRECTIEI GENERALE REGIONALE A FINANTELOR PUBLICE GALATI-ADMINISTRATIA JUDETEANA A FINANTELOR PUBLICE CONSTANTA, cu sediul în C., . nr. 18, C., ca neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție a ADMINISTRATIEI F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, cod fiscal_, cont nr. RO92TREZ27065017XXX000155 deschis la Trezoreria Sectorului 6 București, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs, ce se poate depune la Tribunalul C., în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 25.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
F. N. I. TÖRÖK
Tehnored. F. N./ 6 ex./ 17.08.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 745/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2015.... → |
|---|








