Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 435/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 435/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 10257/212/2013
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 435 /APCA
Ședința publică din data de 18.03.2015
Completul compus din:
Președinte – A. L. N.
Judecător – C. N.
Grefier – M. G.
Pe rol, soluționarea apelului promovat de apelanta petentă . SRL, cu sediul în C., . nr. 16, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3911/08.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea data, ce face parte integranta din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțării la data de 18.03.2015, când a hotărât următoarele;
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 12.06.2013 sub număr de dosar_, petenta S.C G. E. TOUR S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu I. T. DE MUNCĂ C. anularea procesului verbal de contravenție . nr._/29.03.2013.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat, în esență, că fapta reținută în procesul-verbal atacat este nereală cele trei persoane erau prezente în vederea angajării, nu desfășurau efectiv activitate, iar reprezentanții intimatei au impus samavolnic celor trei persoane că lucrează din noiembrie 2012, 15 martie 2013 și 11.03.2013.
Totodată, a arătat că se impune individualizarea corectă a sancțiunii aplicate.
În susținerea plângerii, a depus, în copie, înscrisuri.
Intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiată a plângerii contravenționale, arătând că I. S. D., T. I. și S. M. au fost primiți la muncă fără a avea încheiat un contract individual de muncă.
S-a arătat că, în raport de prevederile art. 31-33 din Codul muncii, și perioada de probă reprezintă perioadă de executare a contractului individual de muncă și subzistă obligația încheierii contractului individual de muncă în formă scrisă, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Codul muncii..
În dovedire, a depus raportul înștiințări, fișa de identificare, procesul-verbal de control, anexa de constatare în domeniul relațiilor de muncă, plan de măsuri.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială.
Prin Sentința civilă 3911/08.04.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:
Cu privire la legalitatea procesului verbal instanța a constatat că procesul verbal de contravenție a fost încheiat cu respectarea prevederilor art. 17 din O.G. 2/2001, conținând toate mențiunile a căror lipsă se sancționează cu nulitatea absolută.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța a constatat că, potrivit procesului verbal de contravenție petenta a fost sancționată contravențional cu amendă de_ lei întrucât, în calitate de angajator, întrucât a primit la lucru fără a întocmi în formă scrisă contract individual de muncă pe numiții I. S. D., T. I. și S. M., fiind încălcate prevederile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 53/2003.
Instanța a mai reținut faptul că prin declarația dată de către I. S. D., T. I. și S. M., aceștia au precizat că își desfășurau activitatea la punctul de lucru al petentei, fără să fi semnat vreun contract de muncă.
Art. 16 alin. 1 din Codul Muncii – modificat prin Legea nr. 40/ 2011, prevede: „(1) Contractul individual de muncă se încheie în baza consimțământului părților, în formă scrisă, în limba română. Obligația de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului. Forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului.
(2) Anterior începerii activității, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul general de evidență a salariaților, care se transmite inspectoratului teritorial de muncă.
(3) Angajatorul este obligat ca, anterior începerii activității, să înmâneze salariatului un exemplar din contractul individual de muncă. ”
Așadar, convenția de muncă trebuie înregistrată și transmisă organului teritorial de muncă competent înainte de începerea activității, ceea ce în cauza de față nu s-a întâmplat.
Cât privește existența contractelor individuale de muncă nr. 78,79 și 80/27.03.2013, instanța a apreciat că acesta constituie un înscrisuri întocmit pro causa, în scopul susținerii plângerii, căci, în caz contrar, dacă acest contract exista la momentul controlului, acestea ar fi trebuit prezentate echipei de control. Niciun motiv rezonabil nu poate justifica neprezentarea acestui înscris, cu valoare determinantă asupra faptei constatate și sancționate, organelor de control cu ocazia efectuării verificărilor. Mai mult, nici angajatorul și nici angajații – părți ale acestui contract – nu fac vreo referire la existența sa, cu ocazia întocmirii actelor de control.
Așa fiind, instanța a înlăturat apărarea petentei făcută în acest sens, iar apărarea petentei, precum că „fapta reținută în sarcina sa nu există, lipsindu-i intenția, ca trăsătură esențială a contravenției”, nu poate fi reținută mai întâi pentru că inexistența faptei și lipsa vinovăției sunt două chestiuni diferite, ce nu se pot confunda.
Apoi, intenția, la care se face referire, este o formă a vinovăției și, prin urmare, lipsa intenției nu presupune în mod necesar lipsa vinovăției, care se poate manifesta și sub forma culpei (cu prevedere sau fără prevedere).
Potrivit art. 1 alin. 1 teza a doua din O.G. nr. 2/ 2001, “constituie contravenție fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege, ordonanță, prin hotărâre a Guvernului sau, după caz, prin hotărâre a consiliului local al comunei, orașului, municipiului sau al sectorului municipiului București, a consiliului județean ori a Consiliului G. al Municipiului București”. În cazurile în care lipsește vinovăția, o faptă prevăzută de legea contravențională nu poate fi considerată contravenție. Este de reținut însă că, atunci când vinovăția există chiar și sub forma culpei, fapta constituie contravenție.
Or, în cauza pendinte, instanța a apreciat că fapta a fost săvârșită cu vinovăție, manifestată, în opinia instanței, sub forma intenției, dată fiind prezumția că agentul economic cunoaște prevederile legale aplicabile și, implicit, obligația ce îi incumbă, de a încheia contract individual de muncă cu angajatul, anterior primirii acestuia la muncă.
Cum actul sancționator se bucură de o prezumție (relativă) de legalitate și temeinicie, iar petenta nu a reușit să răstoarne această prezumție în privința faptei analizate, se apreciază de către instanță că, sub acest aspect, procesul-verbal este temeinic, fapta fiind în mod corect reținută, descrisă și sancționată.
Conform art. 34 din OG nr. 2/2001 instanța competentă să soluționeze plângerea hotărăște asupra sancțiunii, iar potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr.2/2001, sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Având în vedere aceste criterii, instanța a reținut că sancțiunea amenzii de 3000 lei pentru fapta de a fi primit la lucru fără a încheia contract individual de muncă este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la 03.12.2014.
În susținerea apelului invocă apelanta nelegalitatea și netemeinicia sentinței apelate, motivat de următoarele considerente:
Instanța a apreciat în mod eronat ansamblul probat sub aspectul probei testimoniale, martorii audiați relevând faptul că nu desfășurau activitate la sediul petentei la data de referință. Martorul S. M. se arată a precizat în cadrul fișei de identificate faptul că se afla în perioadă de probă însă apreciază că acesta nu ar avea noțiunea diferenței între perioada de probă instituită de art. 31 și verificarea aptitudinilor înainte de încheierea contractului potrivit art. 29 din C. Muncii. În raport de declarațiile acestuia realizate în acest context, rezultă cu claritate că martorii se aflau la punctul de lucru pentru a se verifica în ce măsură aceștia corespund nevoilor societății pentru munca la care urmau să fie încadrați ulterior.
Totodată apreciază că în mod nefondat a reținut prima instanță faptul că cele trei contracte individuale de muncă au fost încheiate pro causa, n condițiile în care apărarea societății nu a avut în vedere încheierea acestor contracte ci faptul că aceste contracte au fost încheiate ulterior controlului în vederea îndeplinirii obligațiilor prin actul de control.
În referire la temeinicia procesului verbal invocă petenta faptul că dispozițiile legale permit încheierea unui contract de muncă după verificarea prealabilă a aptitudinilor profesionale și personale ale persoanei care solicită angajarea în raport de disp. Art. 29 din Codul Muncii
În subsidiar solicită înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu avertisment.
Intimatul a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului ca nefondat apreciind că în speță sunt îndeplinite elementele răspunderii contravenționale.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. Art. 476 al.1 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul verbal de contravenție . nr._/29.03.2013, petenta a fost sancționată în temeiul disp. art. 260 al.1 lit. e din Codul Muncii reținându-se în fapt că a primit la muncă pe numiții I. S., T. I. și S. M. începând cu data de 23.11.2012, 15.03.2013, respectiv 11.03.2013, până la 27.03.2013, fără a încheia contracte individuale de muncă.
În referire la criticile formulate, Tribunalul reține că acestea fac referire la motive de netemeinicie astfel cum au fost expuse în cadrul motivelor de apel.
Tribunalul apreciază asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act, situație care în speță nu a fost probată.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Se constata din analiza materialului probator administrat in cauza faptul ca în mod corect prima instanța a apreciat asupra probelor administrate în cauză, care au reliefat situația reținută în cuprinsul procesul verbal.
După cum s-a reținut procesul verbal de contraventie intocmit de un agent constatator aflat in indeplinirea atributiilor de serviciu, se bucura de o prezumtie de adevar,însa aceasta prezumtie nu este absoluta, ci relativa si poate fi combatuta prin probe pertinente, concludente si utile in cauza.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, numitul I. S. D. declară că desfășoară activitate de mecanic din data de 23.11.2012 și a semnat contract de muncă, relevând programul de muncă și drepturile salariale ( fila 49). Numitul T. I. declară în fișa de identificare faptul că desfășoară activitate de sudor din data de 15.03.2013, a semnat contract de muncă însă nu a primit un exemplar. (fila 54) În fișa de identificare atașată la fila 59 numitul S. M. arată că desfășoară activitate de gestionar din data de 11.03.2013 și a semnat contract de muncă.
Instanța reține potrivit situației atașată la filele 73-74, persoanele în discuție nu figurau ca având contracte de muncă în derulare la data de 27.03.2013, convenții care au fost înregistrate la 28.03.2014. În ceea ce privește pe numitul T. I. se poate observa din aceeași situație că acesta a avut anterior încheiat cu societatea contract de muncă nr. 71/29.06.2012, încetat la 02.07.2012, anterior perioadei în discuție.
În referire la declarațiile martorilor audiați în fața primei instanțe, se apreciază că în mod corect a apreciat prima instanță asupra probei administrate prin raportare la ansamblul probator administrat în cauză.
Potrivit art.260 alin.1 lit.e din Codul Muncii - “constituie contravenție și se sancționează astfel următoarele fapte (…) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;”
Astfel, se constată că in speta nu este incident principiul menționat,nepunându-se, sub aspectul analizat, ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care prin materialul probator analizat a rezultat faptul ca intimata a primit la munca persoana în discuție fără a fi încheiat contract individual de muncă.
În referire la aspectul privind verificarea aptitudinilor profesionale instanța reține că in raport de prevederile art.29 alin.1 si 31 alin.1 C.muncii, angajatorul are obligația de a încheia un contract individual de muncă cu viitorul angajat și pe durata perioadei de probă, anterior începerii raporturilor de muncă, indiferent de perioada vizată pentru încheierea contractului.
Se retine de asemenea că intimata petentă, in raport de prevederile HG 500/2011 avea obligația ca la angajarea fiecărui salariat să efectueze înregistrarea specifică în registru deținut cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către salariatul în cauză si de a transmite registrul în formă electronică la inspectoratul teritorial de muncă în a cărui rază teritorială își au sediul sau domiciliul, după caz, cel târziu în ziua lucrătoare anterioară începerii activității de către primul salariat, obligațiile intimatei, rezultate din primirea la muncă a persoanei nominalizate nefiind îndeplinită la momentul de referință.
Astfel, analizând legalitatea si temeinicia procesului verbal contravențional, din prisma prevederilor art.34 din OG nr.2/2001, se constata, ca petenta, prin susținerile avute si probele administrate, nu a rasturnat prezumtia de validitate de care beneficiază actul sancționator contestat.
În referire la individualizarea sancțiunii se reține că potrivit art.7 alin 3 din OG nr.2/2001 avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune, iar alin.2 stabilește că avertismentul se poate aplica în cazul în care fapta este de gravitate redusă.
Pe de alta parte, conform disp.art.21 alin 3 din OG nr.2/2001: „Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal”.
Relativ la individualizarea sancțiunii aplicate, instanța constată că în mod corect organul constatator a apreciat în raport de fapta reținută, asupra criteriilor de individualizare a sancțiunii stabilite de disp. art. 5 al.5 și art. 21 al.3 din OG 2/2001, cu referire la gradul de pericol social al contravenției săvârșite, circumstanțele concrete de săvârșire, dar și aptitudinea sancțiunii aplicate de a asigura responsabilizarea pe viitor a contravenientului.
Astfel, nu se poate retine un grad redus de pericol social pentru o contravenție ce are o sancțiune 10.000 lei, pentru fiecare persoana identificată. Pe de alta parte, scopul prevăzut de norma generala-OG nr.2/2001, in situația aplicării avertismentului fata de contravenient nu este niciodată atins, fiind lipsit de eficienta sanctionatorie, in cazul in care subiectul contravențional este o persoana juridica.
Alternativa avertismentului urmărește in fapt responsabilizarea unei persoane fizice, prin sensibilizarea conduitei si a conștiinței acesteia fata de fapta săvârșită si urmările produse, aspecte care nu pot fi îndeplinite in cazul persoanelor juridice, datorita particularităților de organizare si de manifestare a acesteia in cadrul raporturilor juridice.
Se reține astfel caracterul nefondat al criticilor formulate de apelant, instanța de control judiciar constatând că în mod corect prima instanța a apreciat asupra legalității și temeiniciei procesului verbal de contravenție, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.1 c.pr.civ., va respinge apelul dedus judecății.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul promovat de apelanta petentă . SRL, cu sediul în C., . nr. 16, județul C., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 3911/08.04.2014 pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._, intimat fiind I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.03.2015.
P., JUDECATOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
M. G.
Jud.fond.M.Timoașcă
Tehnoredact.jud.C.N./2 ex.
Emis 3 .>
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1159/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 745/2015.... → |
|---|
