Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 17/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-03-2015 în dosarul nr. 14970/212/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIE Nr. 460/2015

Ședința publică de la 18 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE A. B. A.

Judecător M. C.

Grefier E. N.

Pe rol judecarea apelului în contencios administrativ și fiscal îndreptat împotriva sentinței civile nr._/17.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul B. I. domiciliat în C., ., jud. C. și, intervenienții B. R. domiciliat în Cochirleni, ., jud. C. și C. I. - SOCIETATE DE asigurare REASIGURARE cu sediul în București, C. A. nr. 5-7parter-demisol .

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă intimatul B. I. care se legitimează cu CI . nr._, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Grefierul de ședință, în referatul asupra cauzei, evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual.

Întrebat, intimatul precizează că nu mai are probe de solicitat sau cereri de formulat.

Instanța încuviințează pentru părți proba cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Nemaifiind alte probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pentru dezbateri.

Intimatul solicită respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțată de instanța de fond.

Față de dispozițiile art. 394 Cod procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra cererii de apel.

TRIBUNALUL,

Asupra apelului de față, reține următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ petentul B. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul B. I. domiciliat în C., ., jud. C. și, intervenienții B. R. domiciliat în Cochirleni, ., jud. C. și C. I. - SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE cu sediul în București, C. A. nr. 5-7parter-demisol anularea sancțiunilor constând în amendă în cuantum de 510 lei, 6 puncte penalizare și suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 60 de zile aplicate prin procesul-verbal . nr._/15.05.2014.

În susținerea plângerii arată că circula pe . butelii, pe banda din dreapta, intenționând a merge la C. Mall. Ajungând la sensul giratoriu de la intersecția IC B. cu . continuare P. butelii, a profitat de faptul că vehiculele pătrunse în sensul giratoriu pe direcția P. butelii-I. II staționaseră pentru a permite pietonilor traversarea, ultimul autovehicul aflat în paralel cu petentul blocând pătrunderea în sensul giratoriu a celor cu circulația pe direcția Gară-Palas. Și dinspre Palas-Gară pătrunseseră autovehicule ce nu permiteau traversarea sa și a unui alt autovehicul aflat în fața sa a sensului giratoriu, ceea ce îi obliga la o viteză extrem de redusă.

În momentul în care pietonii angajați în traversare au permis autovehiculelor rularea pe mai departe pe direcția P. butelii-I. II, degajând astfel sensul giratoriu, prin spatele ultimului a pătruns în sens, pe lângă bordura acestuia, un altul pe direcția Gară-Palas, condus de B. R., care, văzând că rularea pe mai departe îi este blocată, a intenționat să frâneze, numai că a uitat să mai și schimbe piciorul pe pedale, s-a pierdut, apăsând accelerația și intrând în portiera stânga spate a autovehiculului condus de petent.

Precizează că impactul s-a produs pe cadranul său, conform legislației în vigoare petentul nu ar fi trebuit să se afle în acel loc și în acel moment.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Se arată că în urma analizării avariilor celor două autoturisme implicate în accident și din cuprinsul declarațiilor de tamponare date de cei doi conducători auto în fața organelor de poliție, agentul constatator a procedat corect la sancționarea contravențională a petentului. În urma cercetărilor efectuate de lucrătorii de poliție după producerea evenimentului rutier s-a stabilit că ambii conducători ai autoturismelor implicate în accident au fost vinovați de producerea acestuia.

În drept, invocă prevederile O.U.G. 195/2002 rep, H.G.1391/2006, O.G. 2/2001 rep. privind regimul juridic al contravențiilor etc.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin sentința civilă nr._/17.11.2014 Judecătoria C. a admis in parte plangerea contraventionala formulata și a dispus înlăturărarea sancțiunii reținerii permisului de conducere pentru 60 de zile, reținând următoarele:

Prin procesul-verbal . nr._/15.05.2014 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei, respectiv 6 puncte amendă în baza art. 57/4 din OUG 195/2002 și art. 101/3/a din OUG 195/2002. Totodată s-a dispus reținerea permisului de conducere.

S-a reținut în acest sens faptul că în ziua de 15.05.2014ora 17.50 petentul a condus autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe strada Dezrobirii dinspre . cu . nu a acordat prioritate în sensul giratoriu autovehiculului cu nr._ care circula dinspre Gară pe .>

S-a reținut culpa comună a celor doi conducători auto, celălalt conducător, B. R. fiind la rândul său sancționat pentru că nu a acordat prioritate în sensul giratoriu petentului prin procesul-verbal . nr._/15.05.2014.

Fiind învestită, potrivit dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu verificarea legalității și temeiniciei procesului-verbal, instanța constată următoarele:

Sub aspectul legalității procesului-verbal contestat, instanța apreciază că, acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr. 2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că, deși OG nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul-verbal contravențional face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.

Această interpretare este conformă jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care recent a statuat că prezumția de nevinovăție, prevăzută de art. 6 par. 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu este încălcată în situația în care petentul are sarcina probei în judecarea plângerii contravenționale.

În acest sens, Curtea a reamintit că prezumția de nevinovăție nu se opune unei prezumții relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului-verbal de contravenție, în lipsa căreia ar fi imposibil în mod practic de a sancționa contravențiile în materie de circulație rutieră (decizia din 13 martie 2012 în cauza H. contra României, paragraf 12).

În speță, petentul nu a administrat nicio probă prin care să facă dovedească o situație de fapt diferită de cea reținută de agentul constatator. În ședința publică din 10.11.2014 instanța a pus în discuție efectuarea unei expertize auto, însă petentul nu a fost de acord cu efectuarea acesteia.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii aplicate instanța reține că potrivit art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, fără a se face distincție între sancțiunea principală și cea complementară. Prin urmare, individualizarea sancțiunii complementare face de asemenea obiectul analizei instanței învestită cu soluționarea unei plângeri contravenționale.

Potrivit art.5 al 5 din OG2/2001 sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama conform art. 21 al 3 de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Suspendarea dreptului de a conduce a fost aplicată petentului în temeiul articolului 101 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, unde se precizează necircumstanțiat incidența de drept a acestei sancțiuni.

Acest text trebuie coroborat cu dreptul comun în materie contravențională potrivit căruia sancțiunile complementare se aplică în funcție de natura și de gravitatea faptei, în temeiul art. 5 alin. 6 raportat la art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Totodată, în jurisprudența CEDO în materie contravențională, în cauza Malige c. Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în sensul că, deși în dreptul intern (în speță, cel francez) sancțiunea complementară constând din aplicarea punctelor de penalizare se încadrează în dreptul administrativ, ea are totuși caracter penal în sensul art. 6 și art. 7 din Convenție, de vreme ce, acumularea unui anumit număr de puncte, poate să aibă ca rezultat pierderea dreptului de a mai conduce. Or, Curtea a decis că, în condițiile existenței umane actuale, dreptul de a conduce este foarte util vieții de zi cu zi, precum și vieții profesionale, astfel că, deși aplicarea punctelor de penalizare are caracter preventiv, aceasta dobândește totodată și un caracter punitiv similar unei sancțiuni penale.

Aplicând aceste aspecte în speță, instanța constată că, atât timp cât sancțiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce are un caracter penal în sensul Convenției, se impune individualizarea acestei sancțiuni potrivit principiului proporționalității sancțiunii, excluzându-se o aplicare automată a sancțiunii.

Având în vedere criteriile legale menționate, precum și faptul că activitatea de taximetrie reprezintă sursa financiară de existență a petentului, instanța constată că sancțiunea reținerii permisului de conducere nu este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite.

În consecință, instanța urmează să admită în parte plângerea, să modifice în parte procesul-verbal . nr._/15.05.2014 în sensul înlăturării sancțiunii reținerii permisului de conducere pentru 60 de zile, menținând celelalte dispoziții ale procesului-verbal contestat.”.

Împotriva hotărârii instanței de fond a formulat apel organul constatator, care solicită schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii în tot a plângerii formulate.

Față de apelul formulat intimatul-petent nu a formulat întâmpinare .

Nu au fost produse înscrisuri noi în fața instanței de recurs.

Examinând cauza prin prisma motivelor invocate în fața instanței de fond potrivit art. 476 alin.2 Cod procedură civilă, instanța de apel constată că apelul formulat este fondat, pentru următoarele considerente:

Prin procesul-verbal . nr._/15.05.2014 petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 510 lei, respectiv 6 puncte amendă în baza art. 57/4 din OUG 195/2002 și art. 101/3/a din OUG 195/2002. Totodată s-a dispus reținerea permisului de conducere.

S-a reținut în acest sens faptul că în ziua de 15.05.2014ora 17.50 petentul a condus autovehiculul marca Renault cu numărul de înmatriculare_ pe strada Dezrobirii dinspre . cu . nu a acordat prioritate în sensul giratoriu autovehiculului cu nr._ care circula dinspre Gară pe .>

S-a reținut culpa comună a celor doi conducători auto, celălalt conducător, B. R. fiind la rândul său sancționat pentru că nu a acordat prioritate în sensul giratoriu petentului prin procesul-verbal . nr._/15.05.2014.

În ceea ce privește sancțiunea contravenționale complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, gravitatea obiectivă a faptei contravenționale săvârșite este cea care impune obligativitatea acestei sancțiuni. Suspendarea dreptului de a conduce nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public față de riscul potențial pe care îl prezintă un conducător auto, risc dovedit tocmai prin săvârșirea contravenției în cauză, și îndeosebi față de pericolul pe care îl prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic . Tocmai faptul cunoscut că această sancțiune se aplică în mod automat, indiferent de urmările produse și circumstanțele personale, ar trebui să descurajeze participanții la trafic de la săvârșirea contravențiilor cărora această sancțiune le este aplicată . Sancțiunea este individualizată chiar de legiuitor în funcție de gradul de pericol social al faptei, stabilindu-se o durată a suspendării exercitării dreptului de a conduce diferențiată pentru diferite contravenții . Suspendarea dreptului de a conduce este luată de drept si reprezintă o măsură care nu are la baza o prezumție de vinovăție a conducătorului auto vizat, deoarece acesta are posibilitatea de a contesta elementele constitutive ale contravenției ce face obiectul procesului in fata instanței. Prin urmare aceasta sancțiune nu are un caracter punitiv, ci are caracter preventiv, întrucât privește protecția interesului public fata de riscul potențial pe care il prezintă un conducător auto suspectat de încălcarea grava a regulilor de circulație rutieră si îndeosebi fata de pericolul pe care il prezintă ignorarea dispozițiilor legale pentru participanții la trafic (decizia de inadmisibilitate a Curtii Europene a Drepturilor Omului, cauza Michel Pewinski v. Franta, 7 decembrie 1999.

Astfel, se constată că în mod nelegal instanța de fond a înlăturat sancțiunea complementară constând în suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile,

D. care în temeiul art. 480 Cod procedură civilă urmează a admite apelul

formulat și a schimba sentința apelată în sensul respingerii în tot a plângerii formulate ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul îndreptat împotriva sentinței civile nr._/17.11.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, apel formulat de apelantul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA - BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., jud. C. în contradictoriu cu intimatul B. I. domiciliat în C., ., jud. C. și, intervenienții B. R. domiciliat în Cochirleni, ., jud. C. și C. I. - SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE cu sediul în București, C. A. nr. 5-7parter-demisol .

Schimbă în tot sentința apelată, în sensul că:

Respinge plângerea ca nefondată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 18.03.2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

A. A. B. C. M.

Grefier

E. N.

Red. Jud. fond.D.E.A.

Red. Jud. apel A.B.A.

4 ex./01.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2015. Tribunalul CONSTANŢA