Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 628/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 628/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-04-2015 în dosarul nr. 889/254/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 628
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 29.04.2015
Completul de judecată constituit din
PREȘEDINTE: L. V. M.
JUDECĂTOR: A. J. N.
GREFIER: A. G.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ și fiscal, formulat de apelanta-petenta O. A. cu domiciliul în comuna Limanu, ., jud. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. B. din C., . nr. 128A, ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul P. C. Limanu, cu sediul în ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1911/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din data de 15.04._, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 22.04.2015 și 29.04.2015, când în aceeași compunere s-au decis următoarele:
TRIBUNALUL,
Asupra apelului contencios contravențional de față:
Prin sentința civilă nr.1911/10.12.2014 pronunțată de Judecătoria M. în ds._ a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta O. A. în contradictoriu cu intimat P. C. Limanu.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
La data de 11.04.2014 a fost întocmit de către un agent constatator din cadrul Primăriei comunei Limanu procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 2938, prin care s-a reținut săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) și sancționate de art. 26 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 50/1991, constând în aceea că „a edificat fără autorizație de construire, la o distanță de 30-40cm de proprietatea vecină dinspre vest, o construcție – anexă din BCA pe fundație betonată cu acoperiș în două ape din scândură și carton tip Onduline având dimensiunile de 2,70m x 6,20m și înălțimea de 2,40m”.Pentru aceste motive, contestatoarea a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 de lei.
Sub aspectul legalității, analizând conținutul procesului-verbal de contravenție, posibilitate conferită de art. 17 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată legalitatea acestuia, întrucât cuprinde toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal, instanța reține că intimata a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul – verbal de contravenție.
În fapt, conform procesului-verbal nr._, la data de 12.06.2013 a fost demolată construcția „beci” aparținând petentei, după ce anterior fuseseră demolate construcțiile „anexă” și „magazie” (f. 52), în executarea deciziei civile nr. 73/24.01.2013 a Tribunalului C.. Prin decizia civilă nr. 1339/28.11.2013, Tribunalul C. a admis cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr. 73/24.01.2013,în sensul că demolare privește doar partea din construcții ce depășește linia de hotar, pe aliniamentul 1-26 (f. 53-55). Ulterior, petenta a reconstruit partea din respectivele construcții demolată în mod eronat.
Conform art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, constituie contravenție „executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b), de către investitor și executant”, iar potrivit alin. 2 al aceluiași articol, această contravenție se sancționează cu amendă de la 1.000 la 100.000 lei.
Din textele legale redate rezultă că pentru a se reține în sarcina unei persoane săvârșirea acestei fapte contravenționale trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții:
-Să se execute/desființeze o lucrare;
-Executarea/desființarea să se realizeze fără autorizație
-Lucrarea să fie dintre cele prevăzute la art. 3 din lege
În privința primelor două condiții, instanța reține că intimata a făcut dovada deplină a situației de fapt reținute în procesul – verbal de contravenție, faptul construirii fără autorizație nefiind, de altfel, contestat nici de către petentă.
Criticile petentei privesc cea de-a treia condiție, respectiv a se stabili de către instanță dacă lucrării astfel construite i se aplică obligația obținerii autorizației, respectiv dacă face parte dintre cele enumerate la art. 3 din Legea nr. 51/1990. În acest sens, petenta a susținut faptul că respectivei construcții nu i se aplică obligația obținerii autorizației, întrucât lucrarea, anexă gospodărească, s-ar încadra la art. 3 alin. 1 lit. h) din lege, care prevede necesitatea obținerii unei autorizații doar pentru lucrări de construcții, nu și pentru reconstruire, cum a fost cazul în speța dedusă judecății.
Cu privire la aceste susțineri, instanța reține că potrivit art. 3 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 50/1991, se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire „lucrări de construcții cu caracter provizoriu: chioșcuri, tonete, cabine, spații de expunere corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine și pergole situate pe căile și spațiile publice, anexe gospodărești, precum și anexele gospodărești ale exploatațiilor agricole situate în extravilan”.
Prin urmare, pentru ca unei construcții să i se aplice acest text legal, trebuie ca respectiva construcție să fie una dintre cele enumerate de legiuitor și să aibă un caracter provizoriu.
Construcția edificată de petentă constituie, potrivit procesului-verbal contestat, anexă gospodărească, din descrierea efectuată în cuprinsul acestuia rezultând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de pct. 3 din Anexa nr. 2 a Legii nr. 50/1991, potrivit căruia anexele gospodărești reprezintă „construcțiile cu caracter definitiv sau provizoriu, menite să adăpostească activități specifice, complementare funcțiunii de locuire, care, prin amplasarea în vecinătatea locuinței, alcătuiesc împreună cu aceasta o unitate funcțională distinctă”.
În continuare, pentru a stabili dacă lucrării efectuate de către petentă i se aplică prevederile art. 3 alin. 1 lit. h), trebuie verificat dacă respectiva lucrare are caracter provizoriu sau definitiv. În acest sens, instanța reține definirea termenilor de specialitate efectuată de legiuitor prin anexa nr. 2 la Legea nr. 50/1991, pct. 7 al acestei anexe prevăzând sub denumirea marginală „Construcții cu caracter provizoriu” următoarele:
„Construcțiile autorizate ca atare, indiferent de natura materialelor utilizate, care, prin specificul funcțiunii adăpostite ori datorită cerințelor urbanistice impuse de autoritatea publică, au o durată de existență limitată, precizată și prin autorizația de construire.
De regulă, construcțiile cu caracter provizoriu se realizează din materiale și alcătuiri care permit demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială (confecții metalice, piese de cherestea, materiale plastice ori altele asemenea) și sunt de dimensiuni reduse. Din categoria construcțiilor cu caracter provizoriu fac parte: chioșcuri, tonete, cabine, locuri de expunere situate pe căile și în spațiile publice, corpuri și panouri de afișaj, firme și reclame, copertine, pergole ori altele asemenea. În sensul prezentei legi realizarea construcțiilor provizorii se autorizează în aceleași condiții în care se autorizează construcțiile definitive”.
Prima condiție subliniată în textul legal redat, a duratei limitate de existență, precizate prin autorizația de construire, nu poate fi verificată în cauză, întrucât o asemenea autorizație de construire nu există, acesta fiind însuși motivul întocmirii procesului-verbal contestat.
Instanța constată că lucrarea în cauză reprezintă, potrivit procesului-verbal de contravenție, susținut prin planșele fotografice anexate (f. 61-63), construcție din BCA pe fundație betonată. Astfel, raportat la materialele utilizate la edificarea construcției (BCA, fundație betonată), instanța constată că lucrarea edificată de către petentă nu a fost realizată din materiale care să permită demontarea rapidă în vederea aducerii terenului la starea inițială, nefiind îndeplinită astfel cea de-a doua condiție extrasă din cuprinsul pct. 7 al Anexei nr. 2 a Legii nr. 50/1991.
În concluzie, instanța reține că lucrarea efectuată de petentă nu reprezintă o construcție cu caracter provizoriu și, prin urmare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 50/1991, ci cele ale art. 3 alin. 1 lit. a), din același act normativ, potrivit căruia se pot realiza numai cu respectarea autorizației de construire „lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinație sau de reparare a construcțiilor de orice fel, precum și a instalațiilor aferente acestora, cu excepția celor prevăzute la art. 11”. Așadar, legea prevede necesitatea obținerii autorizației de construire inclusiv pentru reconstruire, astfel că lucrarea edificată de petentă face parte din cele prevăzute de art. 3 pentru care este obligatorie obținerea autorizației, fiind îndeplinită astfel și cea de-a treia condiție desprinsă din dispozițiile art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991.
În ceea ce privește adresa nr. 6541/02.04.2014, depusă la dosar atât de către petentă (f. 10), cât și de către intimat (f. 47), instanța ia act că inițial intimatul a apreciat că, întrucât petenta a reconstruit pe același amplasament, această lucrare era legitimă. Ulterior însă, ca urmare a sesizării primite din partea Inspectoratului de stat în construcții (f. 48), intimatul a constatat săvârșirea de către petentă a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991 și i-a aplicat acesteia sancțiunea prevăzută de lege. Din momentul formulării plângerii contravenționale, instanța este singura în măsură să stabilească dacă situația de fapt constatată are sau nu un caracter legitim, astfel că luările de poziție contrare ale intimatului nu au relevanță în speța dedusă judecății.
Mai mult, instanța reține că în speță nici nu poate fi vorba despre o reconstruire pe vechile amplasamente. Aceasta ar presupune ca noua construcție să fie edificată pe același amplasament cu cea inițială și să prezinte aceleași caracteristici. Dincolo de faptul că petenta nici nu a făcut în vreun fel dovada identității amplasamentelor vechii și noii construcții ori pe cea a existenței unei autorizații valabile de construire pentru vechile construcții demolate, prin decizia civilă nr. 1339/28.11.2013 s-a stabilit că „instanța nu a avut în vedere demolarea construcțiilor în integralitatea lor, ci numai a acelei părți din construcție care se situează pe linia de hotar și depășește proprietatea pârâților O.”. Prin urmare, Tribunalul C. a constatat că respectivele construcții erau edificate atât pe terenul proprietatea petentei cât și pe linia de hotar și pe proprietatea vecinilor acesteia și a dispus demolarea părții din construcții ce depășea proprietatea sa. Or, construcția edificată de către petentă în prezent se află doar pe proprietatea sa (la o distanță de 30-40cm de proprietatea vecină), astfel că nu se poate susține că a fost edificată pe același amplasament cu cea anterioară, care se afla atât pe proprietatea sa cât și pe linia de hotar.
În temeiul tuturor celor arătate, instanța reține că fapta petentei, de a edifica fără autorizație de construire o construcție – anexă din BCA pe fundație betonată cu acoperiș în două ape din scândură și carton, întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr. 50/1991, reținute în sarcina sa, fiind executată fără autorizație o lucrare dintre cele prevăzute la art. 3 din lege. Pe cale de consecință, procesul-verbal contestat îndeplinește condiția temeiniciei.
Sub aspectul individualizării pedepsei, instanța constată că sancțiunea aplicată a fost în mod corect individualizată de către agentul constatator, proporțional cu gradul de pericol social al faptei petentei, fiind aplicată amenda în cuantumul minimului special prevăzut de lege. Petenta nu a invocat în cauză circumstanțe reale sau personale care să atragă reținerea unui pericol social concret redus al faptei săvârșite, de natură a conduce la înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal contestat va respinge, ca neîntemeiată, plângerea contravențională.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, petenta a declarat apel.
Apelanta petentă critică hotărârea instanței de fond prin prisma modalității în care a fost analizată plângerea dedusă judecății, soluția preconizată fiind aceea a admiterii apelului, modificării în tot a sentinței atacate, cu consecința admiterii plângerii așa cum a fost formulată.
Apelanta petenta susține că nu se face vinovată de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, întrucât nu a construit o nouă clădire, ci s-a limitat la a reconstrui pe vechiul amplasament construcțiile demolate în mod eronat de către executorul judecătoresc, în baza Deciziei civile nr. 73/24.01.2013. Or, a arătat petenta, potrivit art. 3 lit. h) din Legea nr. 50/1991, autorizația de construire nu este necesară decât pentru lucrările de construcții cu caracter provizoriu constând în anexe gospodărești, nu și pentru reconstruirea acestora.
Susține apelanta petentă că în mod greșit judecătorul fondului a reținut faptul că lucrarea efectuată de petentă nu reprezintă o construcție cu caracter provizoriu și nici nu poate fi vorba despre o reconstruire pe vechile amplasamente.
Apelanta reiterează susținerile din cuprinsul plângerii referitoare la istoricul speței deduse judecății, dezvoltând susținerile privitoare la situația factuală care a determinat-o să procedeze la reconstrucția vechiului imobil, demolat nelegal, urmare a executării silite a titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr.1494/16.05.2012 pronunțată de Judecătoria M. și decizia civilă nr.73/24.01.2013 pronunțată de Tribunalul C., realizată anterior pronunțării încheierii din 28.11.2013, prin care a fost lămurit dispozitivul hotărârii pronunțate în ds._ .
Apelanta invocă și disp.art.7 alin.3 din OG nr.2/2001, potrivit cu care sancțiunea avertisment se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune și apreciază și în sensul incidenței în speță a disp.art.13 din OG nr.2/2001, cu referire prescripția aplicării sancțiunii amenzii contravenționale pentru fapta constatată în 2013 și sancționată în 2014.
Intimatul-organ constatator – prin întâmpinare, solicitat respingerea apelului ca nefondat.
Examinând hotărârea apelată, prin prisma criticilor formulate, cu luarea în considerare a disp. art.479 c.pr.civ., instanța reține următoarele: Prin procesul-verbal nr. 2938/11.04.2014, O. A. a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.000 lei, reținându-se săvârșirea de către aceasta a contravenției prevăzute de art. 26 alin. 1 lit. a) din Legea nr.50/1991R, prin aceea că „a edificat fără autorizație de construire, la o distanță de 30-40cm de proprietatea vecină dinspre vest, o construcție – anexă din BCA pe fundație betonată cu acoperiș în două ape din scândură și carton tip Onduline având dimensiunile de 2,70m x 6,20m și înălțimea de 2,40m”.
Pe calea plângerii contravenționale, petenta a contestat legalitatea și temeinicia procesului verbal prin care a fost sancționată.
În faza de judecată, instanța competentă să soluționeze plângerea are a statua, în condițiile art.34 din OG.2/2001, asupra legalității și temeiniciei procesului verbal, a cărui lipsire de eficiență poate fi dispusă atunci când se constată: 1/inexistența contravenției datorată lipsei elementelor constitutive sau al incidenței vreunei cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei, potrivit art.11 din OG.2/2001; 2/ existența unor cauze de nulitate care afectează actul constatator, în consacrarea dată de art.16-17 din actul normativ menționat; 3/ existența unor cauze care exclud aplicarea sancțiunilor contravenționale, dintre cele consacrate de art.13 din legea cadru a contravențiilor.
Prin hotărârea atacată, instanța de fond a respins ca nefondată plângerea dedusă judecății.
Controlul judiciar relevă că judecătorul fondului în mod corect a reținut că prin prisma disp.art.17 din OG.2/2001 se verifică existența în cuprinsul actului constatator a tuturor mențiunilor prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute și a concluzionat că, sub aspectul legalității, actul sancționator nu cuprinde mențiuni de natură să conducă la lipsirea sa de eficiență juridică. Analiza relevă că instanța de fond a făcut o corectă apreciere a probațiunii administrate în cauză, a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, cu respectarea disp.art. 425 alin.1 lit.”b”c.pr.civ., fiind prezentate în cuprinsul sentinței, motivele de fapt și drept care i-au format convingerea în pronunțarea soluției de respingere a plângerii.
Tribunalul nu va mai relua în argumentarea prezentei decizii concluziile expuse se judecătorul fondului - pe care și le însușește în integralitate, urmând a răspunde strict criticilor aduse de apelantă hotărârii atacate.
Sub aspectul întrunirii elementelor constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționată, Tribunalul reține – ca și judecătorul fondului, că probațiunea relevă că lucrarea efectuată de apelanta petentă nu reprezintă o construcție cu caracter provizoriu și, prin urmare, nu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. h) din Legea nr. 50/1991, ci cele ale art. 3 alin. 1 lit. a), din același act normativ.
Aspectele conflictuale tranșate în litigiul petitoriu și cele ce vizează legalitatea procedurii execuționale în ds. nr.73/2013 al B. G. G. I. nu fac obiect al analizei în prezenta cauză, fiind relevante exclusiv prin prisma circumstanțierii abaterii contravenționale care – după cum am menționat există, chiar acceptând susținerile apelantei potrivit cu care a fost vorba doar despre o reconstruire a imobilului nelegal demolat.
Fapt necontestat, la sfârșitul anului 2013, apelanta petentă „ reconstruiește partea din construcție ce a fost demolată, la o distanță de cca 35de cm față de limita de proprietate”, aspect sesizat Inspectoratului de Stat în Construcții de către proprietarii fondului limitrof, cu care s-a purtat litigiul petitoriu în cauza ce a format obiectul ds._ (petiție înregistrată la ISC C. sub nr._/26.11.2013, f. 59-60, dosar fond).
Fapta contravențională a fost constatată urmare a controlului efectuat de inspectorul de specialitate – împuternicit în baza dispoziției nr.67/28.06.2013, în data de 1.04.2014 (fiind evidentă eroarea materială de consemnare a anului 2013), procesul verbal a fost întocmit la 11.04.2014, neputând fi reținute criticile formulate de apelanta petentă prin invocarea prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, conform art.13 din OG nr.2/2001.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile legii cadru privitoare la prescripție, ci dispozițiile art.23 din legea nr.50/1991 – care consacră termenul de prescripție de 2 ani de la data săvârșirii faptei, aspect lămurit de instanța supremă prin Decizia nr.7/2000, pronunțată de Secțiile Unite în recurs în interesul legii.
Nici cererea formulată cu caracter subsidiar în primă instanță, și reiterată în apel prin invocarea art.7 alin.3 din OG nr.2/2001 nu poate fi prmită.
Este adevărat că OG nr.2/2001, prin art.5 alin.5 dispune că „ sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite”, iar în art.7 alin.3 stabilește că „ avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune”.
Numai că legalitatea contravenționalizării impune ca în situația în care legea specială interzice aplicarea sancțiunii avertisment, instanța să nu poată uza de prerogativa de a dispune înlocuirea amenzii aplicate cu avertismentul.
Prin OUG nr.214/2008 – de modificare și completare a Legea nr.50/1991, se dispune:
„ La art.26, după alin.5, se introduce un nou alineat, alin.(6), cu următorul cuprins: în condițiile prezentei legi, nu se aplică sancțiunea avertisment”.
Prin urmare, constatând că fapta reținută în sarcina apelantei petente întrunește elementele constitutive ale contravenției pentru care i-a fost angajată răspunderea, iar sancțiunea a fost aplicată cu respectarea principiului legalității și în considerarea criteriilor de individualizare consacrate de art.21 alin.3 din OG.2/2001, în temeiul art.480 alin.1 c.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelanta-petentă O. A. cu domiciliul în comuna Limanu, ., jud. C., cu domiciliul procesual ales la Cabinet de avocat D. B. din C., . nr. 128A, ., ., jud. C., în contradictoriu cu intimatul P. C. LIMANU, cu sediul în ., îndreptat împotriva sentinței civile nr. 1911/10.12.2014pronunțată de Judecătoria M. în dosarul nr._ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 29.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
L. V. M. A. J. N.
GREFIER,
A. G.
Jud.fond E. A.V.
Tehnored.jud.A. N.
4 ex.15.05.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 705/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 510/2015. Tribunalul... → |
|---|
