Contestaţie la executare. Decizia nr. 299/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 299/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 3638/118/2015
Dosar nr._/212/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă Nr. 299
Ședința publică de la 18 Februarie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: I.-L. O.-D.
JUDECĂTOR: E. C.
GREFIER: E. D.
Pe rol soluționarea apelului în contencios administrativ având ca obiect – contestație la executare, formulat de apelanta contestatoare . A. CONSULTING SRL, cu sediul în C., ., Complex Comercial Prestige Center, nr. 33, ., în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., îndreptat împotriva încheierii fn/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru apelantă avocat G. S. M., în baza împuternicirii avocațiale depuse la dosar, lipsind intimatele.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform disp. art. 155 Cod pr.civ.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care evidențiază părțile, obiectul litigiului, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual, după care;
La interpelarea instanței reprezentantul apelantei arată că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.
Instanța invocă excepția lipsei de interes în promovarea cererii, unește excepția invocată cu fondul cauzei și acordă cuvântul asupra excepției și asupra apelului.
Reprezentantul apelantei solicită respingerea excepției lipsei de interes, arătând în susținere faptul că fondul cauzei a fost soluționat într-un mod negativ în ceea ce privește societatea contestatoare, că a fost respinsă contestația împotriva măsurii asigurătorii, astfel că în continuare subzistă interesul cu privire la suspendarea executării acestor măsuri, drept urmare și acest apel ar putea fi judecat, cu consecința trimiterii spre rejudecare. În acest sens arată că cererea a fost respinsă pe excepție, ca inadmisibilă,nefiind soluționată pe fond.
Cu privire la fondul cauzei, reprezentantul apelantei solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și trimiterea spre rejudecare raportat la faptul că instanța de fond a soluționat cererea pe excepția inadmisibilității, neintrând pe fondul cererii de suspendare. Totodată arată că o soluționare pe cale devolutivă a apelului ar priva contestatoarea de o cale de atac împotriva unei astfel de soluții, astfel că formulează concluzii de admitere a apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.
Reprezentantul apelantei solicită totodată să se constate nelegalitatea aplicării dispozițiilor legale cu privire la cererea de suspendare, respectiv art. 129 alin. 11 Cod procedură fiscală raportat la art. 172 alin. 1 și 2 Cod procedură fiscală, cu aplicarea dispozițiilor art. 718 alin. 1-6 Cod procedură civilă. În acest sens apreciază că instanța de fond a interpretat greșit aceste dispoziții legale, în special art. 172 alin. 2 Cod procedură fiscală care face referire expresă la faptul că singura cerere inadmisibilă ar fi cererea de suspendare provizorie. De asemenea arată că admițând faptul că art. 129 face referire la art. 172, respectiv contestatoarea ar avea dreptul de a formula o contestație la executare, instanța de fond nu putea aprecia că acest drept ar fi limitat și nu s-ar putea solicita o suspendare a măsurilor asigurătorii, astfel că prin trimiterea la art. 172 aceasta are dreptul de a formula o contestație la executare cu toate cererile incidente și subsidiare, cererea de suspendare putând fi o cerere ce putea fi formulată în mod legal și soluționată pe fond.
Reprezentantul apelantei învederează faptul că dispozițiile art. 130 Cod procedură fiscală prevăd că singura variantă de ridicare a acestor măsuri ar fi plata unei garanții sau ridicarea măsurii de către organul fiscal, dar nu ar reprezenta o îngrădire. În susținerea apelului mai arată faptul că în cauză conturile apelantei sunt blocate și sunt puse popriri. Totodată învederează faptul că se solicită cheltuieli de judecată, taxa judiciară de timbru și onorariu avocat.
Față de dispozițiile art. 394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei de interes și asupra apelului.
TRIBUNALUL,
Asupra apelului de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul aceste instanțe la data de 01.07.2014, contestatoarea .-A. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională de Administrare Fiscală și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., a formulat contestație la executare, solicitând anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/18.06.2014, precum și a actelor subsecvente.
De asemenea, contestatoarea a solicitat suspendarea executării măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr._/18.06.2014 până la soluționarea definitivă a contestației la executare.
Cu privire la cererea de suspendare, contestatoarea a arătat că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea unei astfel de cereri de suspendare, existând motive temeinice care o justifică.
Contestatoarea a indicat faptul că blocare conturilor acesteia și indisponibilizarea bunurilor mobile prin instituirea sechestrului asigurător îi aduce grave prejudicii materiale și de imagine prin imposibilitatea de onorare a angajamentelor cu partenerii de afaceri.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 129, art. 172 din OG nr. 92/2003 și ale art. 718 C.proc.civ.
În dovedire, au fost atașate înscrisuri.
Intimatul Agenția Națională de Administrare Fiscală a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, măsurile asigurătorii fiind instituite în mod legal.
Intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive în ceea ce privește capătul cererii privind anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/18.06.2014. Cu privire la cererea de suspendare a executării măsurilor, s-a solicitat respingerea ca nedovedită.
Prin Incheierea fn/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, a fost respinsa ca inadmisibilă cererea de suspendare a executării măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr._/18.06.2014, formulată de contestatoarea . A. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI, AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ DIRECȚIA G. ANTIFRAUDĂ FISCALĂ DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Pentru a pronunta aceasta incheiere, Judecatoria a retinut urmatoarele:
„Prin decizia nr._/18.06.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Antifraudă fiscală – Direcția Regională Antifraudă fiscală C., s-au estimat următoarele obligații de plată în sarcina contestatoarei .-A. CONSULTING SRL: impozit pe profit –_,07 lei și TVA –_,96 lei, în total_,03 lei.
S-a mai reținut că există elemente care indică pericolul ca debitorul .-A. CONSULTING SRL să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fiind astfel necesară dispunerea de măsuri asigurătorii, potrivit art. 129 din OG nr. 92/2003.
În consecință, în baza acestei decizii, s-a dispus de către intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale contestatoarei și asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu de către terțe persoane.
În drept, art. 129 din OG nr. 92/2003 prevede următoarele: „(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate: a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare; b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4). (8) În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară. (9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută. (10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta. (11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
Potrivit art. 130 din OG nr. 92/2003, „măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127, după caz”.
Art. 127 din OG nr. 92/2003 prevede că „garanțiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condițiile legii, prin: a) consemnarea de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului; b) scrisoare de garanție bancară; c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară; d) gaj asupra unor bunuri mobile; e) fidejusiune”.
Conform art. 172 din același act normativ: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Potrivit art.718 C.proc.civ.: „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. (2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației”.
Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că legea a prevăzut posibilitatea suspendării executării silite atunci când a fost demarată executarea silită, iar persoana interesată a formulat o contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de organul de executare.
În cauza de față, reține că, prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, organele fiscale au urmărit protejarea creanței pe care contestatoarea ar datora-o bugetului, iar indisponibilizarea bunurilor acesteia nu echivalează cu executarea lor.
Viziunea legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate.
Faptul că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
Instanța constată că emiterea decizii de instituire a măsurilor asigurătorii nu echivalează cu demararea procedurii de executare silită, care poate fie efectuată doar în temeiul unui titlu executoriu care are la bază o creanță fiscală.
În situația dedusă judecății, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, s-a urmărit indisponibilizarea sumelor de bani ale contestatoarei pentru a se recupera creanțele fiscale ale acesteia și care, momentan, au fost estimate la suma de_,03 lei, nefiind însă emisă decizia de impunere, dispozițiile legale permițând luarea măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanță, conform art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
De asemenea, faptul că, în temeiul art. 129 alin. 11 din OG nr. 92/2003, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 din același act normativ, nu echivalează cu existența unei veritabile contestații la executare formulate în cadrul executării silite deja începute, ci legiuitorul a instituit o cale de atac împotriva acestor acte pentru ca persoana interesată să-și exercite dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare.
Instanța mai constată că dispozițiile art. 718 alin. 1 C.proc.civ., invocate de contestatoare în susținerea cererii de suspendare, au în vedere suspendarea executării silite deja începute. Or, în cauza de față, împotriva contestatoarei, executarea silită nu a fost începută de către organele fiscale, fiind instituite doar măsuri asigurătorii.
Astfel, dacă s-ar dispune suspendarea executării acestor măsuri, practic s-ar tinde la desființarea temporară a măsurilor înseși, ceea ce contravine scopului legiuitorului avut în vedere la reglementarea acestora.
Pe de altă parte, instanța reține că legiuitorul a prevăzut o modalitate specială de desființare a acestor măsuri asigurătorii, prevăzută de art. 130 din OG nr. 92/2003, respectiv ridicarea acestor măsuri prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127 din același act normativ, după caz.
Pentru toate aceste considerente, constatând că, în cauză, nu s-a demarat procedura executării silite a contestatoarei, instanța urmează să respingă cererea de suspendare ca inadmisibilă, fiind astfel de prisos a analiza motivele de temeinicie invocate”.
Contestatorul a formulat apel impotriva incheierii pronuntate de Judecatoria Constanta, prin care a solicitat admiterea apelului, modificarea in tot a hotararii apelate, in sensul admiterii cererii de suspendare a masurilor asiguratorii.
In dezvoltarea motivelor de apel, a aratat apelantul ca instanta de fond a realizat o interpretare gresita a textelor de lege care reglementeaza procedura contestatiei impotriva masurilor asiguratorii dispuse de organele fiscale. A aratat ca, atata timp cat legiuitorul face trimitere la dispozitiile art. 172 cu privire la contestatia la executare, inseamna ca sunt deschise toate parghiile procesuale pe care aceasta institutie juridica le ofera, inclusiv cererea de suspendare, concluzie care transpare si prin aplicarea argumentului per a contrario, prin raportare la disp. art. 172. Oricum, Codul de procedura fiscala face trimitere expresa la Codul de procedura civila, care se aplica in completare.
Intimatul a depus la dosar intampinare, solicitand respingerea apelului, ca nefondat, aratand ca măsurile asigurătorii au fost instituite în mod legal. A mai aratat ca instituirea unor masuri asiguratorii reprezinta o masura rezonabila in speta, ea respectand atat drepturile contribuabilului, prin caracterul de indisponibilizare al masurii, cat si interesul general, de a asigura premisele realizarii unei creante fiscale in situatia in care aceasta se va fi individualizat, nefiind blocata in nici un fel activitatea contestatoarei. A mai aratat ca, pentru dispunerea masurilor asiguratorii este suficient ca organul de control sa aiba indicii si nu sa dovedeasca intentia directa a debitorului de a se sustrage, ascunde sau risipi patrimoniul, periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea. Legea da posibilitatea organului de control care constata existenta de acte si fapte care pot constitui infractiuni de evaziune fiscala sau frauda fiscala si vamala, in cazul in care prejudiciul nu a fost stabilit prin acte administrative fiscale de impunere, sa instituie masuri asiguratorii in modalitatea sechestrului si popririi asiguratorii, fara a se impune acestui organ sa probeze intentia directa a debitorului de a se sustrage de la executarea obligatiilor fiscale ce s-ar stabili ulterior prin act de impunere.
La termenul de judecata din data de 18.02.2015, instanta a invocat din oficiu exceptia lipsei de interes a cererii de apel, punand-o in discutia partilor.
Examinand hotararea apelata, sub aspectul exceptiei invocate, Tribunalul retine urmatoarele:
Prin decizia nr._/18.06.2014 de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția G. Antifraudă fiscală – Direcția Regională Antifraudă fiscală C., s-au estimat următoarele obligații de plată în sarcina contestatoarei .-A. CONSULTING SRL: impozit pe profit –_,07 lei și TVA –_,96 lei, în total_,03 lei.
S-a mai reținut că există elemente care indică pericolul ca debitorul .-A. CONSULTING SRL să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, fiind astfel necesară dispunerea de măsuri asigurătorii, potrivit art. 129 din OG nr. 92/2003.
În consecință, în baza acestei decizii, s-a dispus de către intimatul Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C. instituirea popririi asigurătorii asupra conturilor bancare ale contestatoarei și asupra sumelor urmăribile datorate cu orice titlu de către terțe persoane.
În drept, art. 129 din OG nr. 92/2003 prevede următoarele: „(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun și se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organele fiscale competente. (2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. (3) Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creanță, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât și de instanțele judecătorești ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în condițiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. Odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii. (4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate. (5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent. (6) Măsurile asigurătorii dispuse potrivit alin. (2), precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător. (7) Bunurile perisabile și/sau degradabile sechestrate asigurător pot fi valorificate: a) de către debitor cu acordul organului de executare, sumele obținute consemnându-se la dispoziția organului de executare; b) prin vânzare în regim de urgență în condițiile art. 159 alin. (4). (8) În cazul înființării sechestrului asigurătoriu asupra bunurilor imobile, un exemplar al procesului-verbal întocmit de organul de executare se comunică pentru înscriere Biroului de carte funciară. (9) Înscrierea face opozabil sechestrul tuturor acelora care, după înscriere, vor dobândi vreun drept asupra imobilului respectiv. Actele de dispoziție ce ar interveni ulterior înscrierii prevăzute la alin. (8) sunt lovite de nulitate absolută. (10) Dacă valoarea bunurilor proprii ale debitorului nu acoperă integral creanța fiscală a bugetului general consolidat, măsurile asigurătorii pot fi înființate și asupra bunurilor deținute de către debitor în proprietate comună cu terțe persoane, pentru cota-parte deținută de acesta. (11) Împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172”.
Potrivit art. 130 din OG nr. 92/2003, „măsurile asigurătorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127, după caz”.
Art. 127 din OG nr. 92/2003 prevede că „garanțiile pentru luarea măsurilor prevăzute la art. 126 se pot constitui, în condițiile legii, prin: a) consemnarea de mijloace bănești la o unitate a Trezoreriei Statului; b) scrisoare de garanție bancară; c) ipotecă asupra unor bunuri imobile din țară; d) gaj asupra unor bunuri mobile; e) fidejusiune”.
Conform art. 172 din același act normativ: „(1) Persoanele interesate pot face contestație împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor prezentului cod de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii. (2) Dispozițiile privind suspendarea provizorie a executării silite prin ordonanță președințială prevăzute de art. 403 alin. 4 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile. (3) Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege. (4) Contestația se introduce la instanța judecătorească competentă și se judecă în procedură de urgență”.
Potrivit art.718 C.proc.civ.: „(1) Până la soluționarea contestației la executare sau a altei cereri privind executarea silită, la solicitarea părții interesate și numai pentru motive temeinice, instanța competentă poate suspenda executarea. Suspendarea se poate solicita odată cu contestația la executare sau prin cerere separată. (2) Pentru a se dispune suspendarea, cel care o solicită trebuie să dea în prealabil o cauțiune, calculată la valoarea obiectului contestației”.
Față de aceste dispoziții legale, instanța reține că legea a prevăzut posibilitatea suspendării executării silite atunci când a fost demarată executarea silită, iar persoana interesată a formulat o contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de organul de executare.
În cauza de față, reține că, prin emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii, organele fiscale au urmărit protejarea creanței pe care contestatoarea ar datora-o bugetului, iar indisponibilizarea bunurilor acesteia nu echivalează cu executarea lor.
Viziunea legiuitorului a fost determinată de imperativul eficientizării procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat. În aceste condiții, pentru a se recupera creanțele fiscale pe care acesta le are la bugetul de stat, legiuitorul a prevăzut ca măsurile asigurătorii să rămână valabile pe toată durata executării silite, ca o garanție pentru recuperarea creanței fiscale datorate.
Faptul că odată cu individualizarea creanței și ajungerea acesteia la scadență, în cazul neplății, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii nu este decât o aplicare a imperativului mai sus enunțat.
În situația dedusă judecății, prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, s-a urmărit indisponibilizarea sumelor de bani ale contestatoarei pentru a se recupera creanțele fiscale ale acesteia și care, momentan, au fost estimate la suma de_,03 lei, nefiind însă emisă decizia de impunere, dispozițiile legale permițând luarea măsurilor asigurătorii înainte de emiterea titlului de creanță, conform art. 129 alin. 3 din OG nr. 92/2003.
De asemenea, faptul că, în temeiul art. 129 alin. 11 din OG nr. 92/2003, împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii, cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172 din același act normativ, nu echivalează cu existența unei veritabile contestații la executare formulate în cadrul executării silite deja începute, ci legiuitorul a instituit o cale de atac împotriva acestor acte pentru ca persoana interesată să-și exercite dreptul de acces la justiție și dreptul la apărare.
Dispozițiile art. 718 alin. 1 C.proc.civ., invocate de contestatoare în susținerea cererii de suspendare, au în vedere suspendarea executării silite deja începute. Or, în cauza de față, împotriva contestatoarei, executarea silită nu a fost începută de către organele fiscale, fiind instituite doar măsuri asigurătorii. Astfel, dacă s-ar dispune suspendarea executării acestor măsuri, practic s-ar tinde la desființarea temporară a măsurilor înseși, ceea ce contravine scopului legiuitorului avut în vedere la reglementarea acestora.
Prin Sentința Civilă nr._ din data de 09.12.2014, instanta de fond a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea .- A. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C..
Printre condițiile ce se cer întrunite cumulativ pentru a fi parte în proces – alături de calitate procesuală, capacitate procesuală și afirmarea unui drept pentru a realizarea căruia calea justiției este obligatorie – se numără interesul, în sensul de folos practic urmărit de cel care inițiază acțiunea civilă. Interesul trebuie să îndeplinească mai multe cerințe: să fie legitim, juridic; să fie născut și actual; să fie personal și direct. Excepția lipsei de interes este o excepție de fond, absolută și peremptorie, incidența sa atrăgând respingerea cererii, fără a se mai proceda la cercetarea acesteia în fond.
In atare situatie, cata vreme prin Sentința Civilă nr._ din data de 09.12.2014, instanta de fond a respins ca neîntemeiată contestația formulată de contestatoarea .- A. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu intimații AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ BUCUREȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., instanta de control judiciar constata ca cererea avand ca obiect suspendarea executării măsurilor asigurătorii instituite prin decizia nr._/18.06.2014 până la soluționarea definitivă a contestației la executare, apare ca fiind lipsita de interes.
În consecință, instanta de control judiciar urmeaza a admite excepția lipsei de interes a cererii de apel si, pe cale de consecinta, urmeaza a respinge apelul formulat de apelanta contestatoare . A. CONSULTING SRL, în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., îndreptat împotriva încheierii fn/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, ca lipsit de interes.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei de interes.
Respinge apelul formulat de apelanta contestatoare . A. CONSULTING SRL, cu sediul în C., ., Complex Comercial Prestige Center, nr. 33, ., în contradictoriu cu intimatele A. N. DE ADMINISTRARE FISCALA DIRECTIA GENERALA ANTIFRAUDA FISCALA DIRECTIA REGIONALA ANTIFRAUDA FISCALA 2 CONSTANTA, cu sediul în București, ., sector 5, București și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul procesual în C., ., nr. 18, jud. C., îndreptat împotriva încheierii fn/12.11.2014, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/212/2014, ca lipsit de interes.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 18.02.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I.-L. O.-D. E. C.
GREFIER,
E. D.
Jud.fond. M. Trantu
Tehnored.jud.decizie: I.-L. O.-D./5 ex./02.04.2015
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 226/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 148/2015.... → |
|---|
