Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-08-2015, Tribunalul CONSTANŢA

Hotărâre pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 06-08-2015 în dosarul nr. 30240/212/2014*

Dosar nr._

TRIBUNALUL C.

SECȚIA I CIVILĂ

Î N C H I E R E A NR.623

Ședința publică din 06 august 2015

PREȘEDINTE – C. C.

JUDECĂTOR - dr. - C. G.

GREFIER - L. M.

S-a luat în examinare apelul civil formulat de apelanta reclamantă DIRECȚIA REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. – ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANA A FINANȚELOR PUBLICE C., cu sediul în C., . nr.18, județul C., împotriva sentinței civile nr._/19.12.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._ având ca obiect contestație la executare, în contradictoriu cu intimatul pârât B. E. JUDECĂTORESC O. S. cu sediul în C., ., .,.>G. M. M. E. cu domiciliul în C., . nr.15, ., ..

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsă părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită, conform dispozițiilor art. 157 și următoarele Cod procedură civilă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, intimata pârâta G. M. M. E. a depus întâmpinare care a fost comunicată apelantei reclamante, că apelul este motivat și că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:

Instanța, invocă din oficiu excepția necompetenței funcționale a Secției I civilă având în vedere că titlu executoriu contestat a fost emis de către Secția de contencios administrativ a Tribunalului C. și rămâne în pronunțarea asupra acestei excepții.

TRIBUNALUL:

Asupra cauzei de față,

Prin cererea adresată instanței la 23 septembrie 2014, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice G. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata creditoare G. M. M. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea executării silite, precum și a încheierii din 25 august 2014, a B.E.J. O. S., în dosarul de executare silită nr. 310/2014, precum și a încheierii nr._ din 19 august 2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul civil nr._/212/2014.

In motivarea contestației s-a arătat că executarea silită a fost pornită în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 829 din 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul C., în dosarul civil nr._, prin care contestatoarea a fost obligată să restituie creditorului P. R. M., dobânda aferentă sumei de 1470 de lei calculată de la data plății, respectiv 9 decembrie 2008 și până la data comunicării refuzului la cererea de restituire, respectiv 10.09.2012.

Prin sentința civilă nr._ din 19 dec. 2014, pronunțată de Judecătoria Constanta, a fost respinsă contestația la executare ca neîntemeiată.

In considerentele hotărârii s-a reținut că analizând prin prisma Convenției actul normativ mai sus citat, instanța de fond a apreciat că art. XV din O.U.G. 8/2014, încalcă dispozițiile art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție și art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, intimata fiind titulara unui drept de creanță, care constituie un drept de proprietate asupra unui bun, în accepțiunea Convenției Europene. Intimata are o creanță bine stabilită pentru a beneficia de protecția art.1 din Protocolul nr.1 la Convenție (cauzele Ș. și V. I. c. României), iar întârzierea la plată este de natură să aducă atingere dreptului de proprietate al intimatei.

Totodată, instanța de fond apreciază că există o ingerință, constând în neexecutarea unei hotărâri (cauza Viasu c. României). Aceasta este prevăzută de lege, respectiv O.U.G. 8/2014, urmând a se analiza în consecința dacă s-a păstrat justul echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele apărării dreptului la respectarea bunurilor intimatului, astfel că inexistența unui calendar real și respectat de plată a acestor drepturi constatate pe cale judiciară face ca între motivul invocat de contestatoare și tergiversarea executării titlurilor executorii să nu existe un raport de proporționalitate.

S-a mai arătat că în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a subliniat importanța asigurării accesibilității și previzibilității legii, instituind și o . repere pe care legiuitorul trebuie să le aibă în vedere pentru asigurarea acestor exigențe. Astfel, în cauze precum Sunday Times contra Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, 1979, Rekvényi contra Ungariei, 1999, R. împotriva României,2000, Damman împotriva Elveției, 2005, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că „nu poate fi considerată «lege» decât o normă enunțată cu suficientă precizie, pentru a permite individului să-și regleze conduita. Individul trebuie să fie în măsură să prevadă consecințele ce pot decurge dintr-un act determinat”, „în special, o normă este previzibilă atunci când oferă o anume garanție contra atingerilor arbitrare ale puterii publice”.

Sub acest aspect, principiul securității juridice se corelează cu un alt principiu, dezvoltat în dreptul comunitar, și anume principiul încrederii legitime. Potrivit jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene (de exemplu cauzele Facini Dori v Recre, 1994, Foto-Frost v Hauptzollant Lübeck.Ost, 1987, 22),principiul încrederii legitime impune ca legislația să fie clară și predictibilă, unitară și coerentă; de asemenea, impune limitarea posibilităților de modificare a normelor juridice, stabilitatea regulilor instituite prin acestea.

În cauza Ș. c. României, Curtea a arătat că administrația constituie un element al statului de drept, interesul său fiind identic cu cel al unei bune administrări a justiției. Pe cale de consecință, dacă se refuză sau se omite executarea unei hotărâri, ori se întârzie executarea sa, garanțiile art.6 își pierd rațiunea. Pe de altă parte, s-a statuat că faza executării silite trebuie considerată ca făcând parte integrantă din noțiunea de „proces” în sensul art.6 din Convenție, întrucât dreptul de acces la justiție ar fi iluzoriu dacă ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă și obligatorie să rămână fără efect în detrimentul unei părți.

Asupra necompetenței funcționale a cauzei, Tribunalul reține următoarele:

Pârâta a contestat formele de executare silită pornite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 829 din 13 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Constanta, în dosarul civil nr._, prin care a fost obligată la plata către reclamantul P. R. a dobânzii aferente sumei de 1470 de lei, calculată de la data plătii, respectiv 9 decembrie 2008 și până la data comunicării refuzului la cererea de restituire, respectiv 10.09.2012.

Hotărârea mai sus menționată este pronunțată de secția de contencios administrativ a Tribunalului Constanta, având în vedere natura pretențiilor ce au format obiectul pricinii și a raporturilor juridice existente între părți.

Astfel, prima instanța a fost investită cu o contestație la executare propriu zisă, vizând anularea formelor de executare silită împotriva actelor de executare vizând un titlu executoriu pronunțat în materie de contencios administrativ.

Soluționarea prezentei cauze având ca obiect apel împotriva unei hotărâri judecătorești prin care a fost soluționată contestația la executare silită privind creanțe fiscale se face, pentru asigurarea respectării principiului specializării și este de competența secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului C..

Pentru considerentele arătate, instanța urmează a constata natura cauzei ca fiind contencios fiscală și a înainta dosarul secției de contencios administrativ din cadrul Tribunalului C. în vederea repartizării aleatorii și soluționării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DISPUNE :

Admite excepția necompetenței funcționale a secției I civile.

Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea secției de contencios administrativ a Tribunalului C..

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi 06.08.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. dr. C. G.

GREFIER,

L. M.

Red.Jud.fond R.E.L.

Red.jud.C.C./10.08.2015

Tehnored.L.M./4 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Hotărâre din 06-08-2015, Tribunalul CONSTANŢA