Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 1067/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1067/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 01-09-2015 în dosarul nr. 32558/212/2014
ROMÂNIA Operator de date cu caracter personal nr.8470
TRIBUNALUL C.
SECȚIA DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1067/APCA
Ședința publică din 01.09.2015
Completul constituit din:
Președinte: A. L. N.
Judecător: C. N.
Grefier: D. V. S.
Pe rol judecarea apelului în C. administrativ și fiscal promovat de apelant P. M. CONSTANTA în contradictoriu cu intimat D. I., îndreptat împotriva sentinței civile nr.3401/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 155 Noul Cod de procedură civilă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care evidențiază, părțile, obiectul litigiului modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare și stadiul procesual după care:
Instanța în temeiul dispozițiilor art.292 Noul Cod de procedură civilă, constată pertinentă și concludentă cauzei proba cu înscrisurile depuse la dosar și o încuviințează. Constată că înscrisurile au fost depuse la dosar și că proba a fost astfel administrată.
Față de dispozițiile art. 244 din Noul Cod de procedură civilă instanța declară cercetarea procesului încheiată, stabilește termen pentru dezbaterea apelului azi, 01.09.2015 iar față de dispozițiile art.394 din Noul Cod de procedură civilă instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare asupra apelului.
După rămânerea în pronunțare se prezintă pentru intimat av.în substituire R. G., care solicită respingerea apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 14.10.2014 sub nr._ petentul D. I. a solicitat în contradictoriu cu intimatul P. municipiului C., anularea procesului - verbal nr._/01.10.2014.
În motivarea plângerii, petentul a invocat încălcarea dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 constând în aceea că nu s-a consemnat data săvârșirii contravenției în cuprinsul procesului - verbal. Totodată, petentul a invocat excepția prescripției dreptului de a constata contravenția și de a aplica amenda, prev. de art. 31 din Legea nr. 50/1991 deoarece lucrările de renovare au fost executate în anul 1989. De asemenea, petentul a învederat instanței că pentru lucrările executate nu este necesară autorizație de construcție.
În drept, au fost invocate dispozițiile O.G. nr. 2/2001, Legea nr. 50/1991.
În probațiune, a depus procesul - verbal contestat, titlu de proprietate, autorizație pentru executare lucrări, extras O.C.P.I.
Cererea a fost legal timbrată.
Intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus la dosarul cauzei documentația ce stă la baza întocmirii procesului verbal contestat.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și proba testimonială, fiind audiați martorii V. V. și B. L..
Prin Sentința civilă 3401/25.03.2015, Judecătoria C. a dispus în sensul admiterii plângerii contravenționale cu consecința anulării procesului verbal, reținând următoarele :
În data de 01.10.2014, agenții constatatori din cadrul Primăriei C., au încheiat în urma constatărilor de fapt efectuate în data de 25.07.2013, procesul-verbal de contravenție nr._. În descrierea situației de fapt din procesul-verbal, agenții constatatori au reținut că petentul a executat lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, ce constau în modificare pod existent (tencuit), creare gol fereastră pe fațada principală a imobilului și modificare a regimului de înălțime.
Temeiul invocat de agenții constatatori a fost art. 26 alin. 1 lit. a din Legea nr. 50/1991, iar sancțiunea aplicată a fost de 1.000 de lei, cu obligația petentului de a opri executarea lucrărilor de construcții de la data comunicării procesului - verbal; de a obține autorizație de construcții în termen de 60 de zile de la comunicarea procesului - verbal, în caz contrar desființarea construcțiilor nelegal realizate și aducerea imobilului în starea inițială în termen de 15 zile de la expirarea termenului prevăzut anterior.
Verificând, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului - verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente și nu există cazuri de nulitate absolută care să fie invocate din oficiu.
Susținerile petentului cu privire la incidența dispozițiilor art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 pentru menționarea datei săvârșirii faptei contravenționale, apreciază instanța, urmează a fi analizate odată cu temeinicia procesului - verbal, având în vedere faptul că petentul a pus în discuția instanței aspectul prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională, pentru clarificarea căruia este necesară stabilirea datei reale a executării lucrărilor de construcție.
Sub aspectul temeiniciei, instanța a reținut că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional face dovada deplină a situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Având în vedere aceste principii, instanța a constatat că petentul a recunoscut prin plângere că a efectuat unele lucrări, însă a susținut că lucrările au fost executate în anul 1989.
În fapt, a reținut instanța, din înscrisurile depuse de petent, rezultă că petentul și soția sa au dobândit în anul 1974 în folosință terenul pe care este edificată construcția, iar în anul 1980 proprietatea imobilului, ce a fost construit în temeiul autorizației de construcție nr._. Totodată, instanța a mai reținut că la imobilul în cauză au fost efectuate o . lucrări de amenajare, în anul 1989, în temeiul autorizației de construire nr 3593/30.05.1989.
În plus, instanța a constatat că afirmațiile petentului în sensul că a executat anumite lucrări de renovare în anul 1989 sunt confirmate de declarațiile martorilor V. V. și B. L., care au arătat petentul a efectuat lucrări de construcție la podul imobilului și fereastra de pe fațadă înainte de anul 1990, iar în ultimii ani la imobil nu s-au mai efectuat nici un fel de lucrări de construcție.
Spre deosebire de aprecierea subiectivă a agentului constatator, care a indicat ca dată a săvârșirii contravenției data de 25.07.2013, afirmația contestatorului cu privire la lucrările efectuate în anul 1989, a reținut instanța, este susținută de declarațiile martorilor audiați și înscrisurile administrate.
Potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991 republicată dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
Deși contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației durează în timp (art. 13 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001), la data finalizării construcției aceasta se consideră epuizată, astfel că de la această dată curge termenul de prescripție.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 7 din 20.11.2000, publicată în Monitorul Oficial nr. 84 din 19.02.2001, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au statuat că dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute de Legea nr. 50/1991 se prescrie în termen de 2 ani de la data săvârșirii faptei, că în cazul construcțiilor în curs de executare data săvârșirii faptei este data constatării contravenției, iar în cazul construcțiilor finalizate fapta se consideră săvârșită la data terminării construcției.
Față de aceste considerente, instanța a reținut că petentul a reușit să facă dovada unei alte date a edificării construcțiilor, respectiv perioada anului 1989 iar în raport de data reală a finalizării acestor lucrări, în cauză a intervenit prescripția dreptului de a aplica sancțiunea contravențională potrivit art. 31 din Legea nr. 50/1991, ceea ce atrage nulitatea absolută a procesului - verbal.
De altfel, instanța a apreciat că pentru aceste motive de fapt s-ar impune anularea procesului - verbal și pentru încălcarea dispozițiilor art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001 privind consemnarea eronată a datei săvârșirii contravenției.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel intimatul, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 18.06.2015
În susținerea motivelor de apel arată apelantul faptul că petentul a fost sancționat contravențional motivat de faptul că a executat lucrări de construire fără a deține autorizație în acest sens constând în modificare pod existent și regim de înălțime. Relativ la data săvârșirii la procesul verbal de contravenție, ca și act administrativ jurisdicțional, încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada săvârșirii faptei până la proba contrară.
În susținere solicită administrarea probei cu înscrisuri.
Intimatul petent a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului promovat apreciind că aspectele de fapt invocate în susținerea plângerii au fost confirmate și de martorii audiați cu ocazia soluționării în fond a cauzei care au arătat că lucrările de construire realizate asupra imobilului datează din anul 1989, ulterior nefiind edificate alte lucrări. În raport de aspectele anterior expuse, apreciază că în mod corect instanța de fond a reținut că la data întocmirii actului constatator termenul reglementat de art. 31 din legea 50/1991 era împlinit, fiind astfel prescris dreptul agentului constatator de a constata contravenția reținută în sarcina petentului.
În drept au fost invocate disp. art. 471 al.5 c.proc.civ, art. 205 și urm c.proc.civ.
Procedând la judecata apelului prin prisma disp. art. 476 al.1 cu referire la art. 477 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :
Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._ /25.07.2013, petentul a fost sancționat contravențional motivat de faptul că a executat lucrări de construcții fără a deține autorizație de construire, ce constau în modificare pod existent (tencuit), creare gol fereastră pe fațada principală a imobilului și modificare a regimului de înălțime.
In referire la criticile formulate de recurentul petent, se retine ca acestea fac trimitere la aprecierea in mod eronat a ansamblului probator administrat in cauza prin prisma întrunirii elementelor răspunderii contravenționale și a incidentei prescripției dreptului de a aplica sancțiunea contravențională.
Tribunalul apreciază că prima instanță a statuat în mod corect asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.
În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.
Astfel, instanța de control judiciar constata ca in mod corect prima instanța a apreciat asupra materialului probator administrat in cauza in sensul ca in sarcina acesteia, condițiile răspunderii contravenționale sunt îndeplinite, existența faptei si săvârșirea acesteia cu vinovăție nefiind combătute in mod concludent.
După s-a reținut procesul verbal de contravenție întocmit de un agent constatator aflat in îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, se bucura de o prezumție de adevăr,însa aceasta prezumție nu este absoluta, ci relativa si poate fi combătuta prin probe pertinente, concludente si utile in cauza.
În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.
Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).
Potrivit art. 26 și 31 din legea 50/1991 constituie contravenție executarea sau desființarea, totală ori parțială, fără autorizație a lucrărilor prevăzute la art. 3, cu excepția celor menționate la lit. b, c, e și g, de către investitor și executant, iar dreptul de a constata contravențiile și de a aplica amenzile prevăzute la art. 26 se prescrie în termen de 3 ani de la data săvârșirii faptei.
În speță, prima instanță a apreciat că petentul este cel care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal, în mod corect reținându-se faptul că partea a reușit să probeze un al moment al edificării construcțiilor, implicit incidența dispozițiilor art. 31 din legea 50/1991.
Astfel, se apreciază față de considerentele expuse că în speță este incident principiul menționat neimpunându-se ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, aspecte față de care în temeiul disp. art. 480 al.1 c.proc.civ, se va dispune respingerea ca nefondat a apelului promovat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelul formulat de apelant intimat P. M. C., cu sediul în Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu intimatul petent D. I., CNP_, cu domiciliul în Constanta, .. 16, J. C., îndreptat împotriva sentinței civile nr.3401/25.03.2015 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr. _ .
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 01.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. L. N. C. N.
GREFIER,
D. V. S.
Jud.fond.M.F.
Red.decizie jud.C.N./28.09.2015/2.ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 19/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 842/2015.... → |
|---|
