Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 842/2015. Tribunalul CONSTANŢA

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelanta prin av. M. Veriotti, în baza împuternicirii avocațiale pe car o depune la dosar, lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare este legal îndeplinită conform art. 155 NCPC.

În referatul făcut asupra cauzei se evidențiază părțile, obiectul litigiului, mențiunile privind îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.

Apărătorul apelantei depune înscrisuri din care reiese că a fost anulat procesul verbal de control care a stat la baza încheierii procesului de verbal de contravenție.

Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ia act de poziția procesuală a apelantei în sensul că nu mai sunt probe de propus și excepții de invocat.

Față de dispozițiile art. 482 cu referire la art. 244 Cod proc.civ. declară cercetarea procesului încheiată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apelantul prin reprezentant formulează concluzii de admitere a apelului astfel cum a fost formulat, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii plângerii contravenționale și anularea procesului verbal reținând că procesul verbal de control care a stat la baza încheierii procesului de verbal de contravenție a fost prin hotărâre definitivă de către instanța judecătorească

Totodată solicită a se rețină apărările formulate pe fondul apelului potrivit cu care evenimentul produs nu reprezintă un accident de muncă în semnificația art. 5 lit. f din Legea 216 care să se impună a fi raportat. Nu solicită cheltuieli de judecată.

Față de dispozițiile art. 394 Cod proc.civ, instanța închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față constată:

Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 07.08.2014 sub nr._ petenta . solicitat în contradictoriu cu intimatul I. T. de Muncă C. anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._.

În motivare petenta a arătat că în cadrul societății nu s-a produs niciun eveniment așa cum este definit de art.5 din Legea nr.319/2006.

Petenta a precizat că la data de 03.03.2013 numitul C. M., angajat al său în funcția de macaragiu, a alunecat de pe scara utilajului, lovindu-se în cădere la sol de șina utilajului în zona costală dreapta.

A mai precizat petenta că acest angajat a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Clinic de Urgență C., iar după efectuarea investigațiilor C. M. s-a reîntors la locul de muncă, nefiind necesară internarea acestuia sau acordarea de îngrijiri medicale.

Petenta a învederat instanței că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției este netemeinic și nelegal deoarece nu a avut cunoștință de producerea unui eveniment astfel cum este definit de lege și prin urmare nu a fost în situația de a comunica acest fapt Inspectoratului T. de Muncă sau de a cereceta o asemenea situație.

De asemenea petenta a mai arătat că aplicarea sancțiunii contravenționale este prescrisă.

În drept a invocat prevederile OG nr.2/2001, Legea nr.319/2006, HG nr.1425/2006, Legea nr.554/2004.

În probațiune a solicitat încuviințarea probei testimoniale cu numitul T. C. Beneamin și a depus copii de pe următoarele înscrisuri: proces-verbal de control . nr._, anexa de constatare la procesul-verbal de control, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, ordine de plată, declarație persoană vătămată C. M., fișa UPU pentru C. M..

Intimatul a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității introducerii plângerii contravenționale iar pe fondul cauzei a arătat că petenta nu a comunicat la ITM C. evenimentul produs la 03.03.2013 în care a fost implicat angajatorul C. M. în funcția de macaragiu care se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

Intimatul a mai precizat că încadrarea unui eveniment ca accident de muncă se face numai după efectuarea cercetării care are ca scop stabilirea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la producerea evenimentului și astfel se poate determina caracterul acestuia.

A mai arătat intimatul că petenta se află în eroare cu privire la stabilirea și încadrarea caracterului evenimentului de către medicul de familie, deoarece acesta nu face parte din comisia de cercetare reglementată de art.114-116.

În probațiune a depus copii de pe următoarele înscrisuri: adresă formulată de I. General al Poliției Române-Direcția de Poliție Transporturi către intimat, procesul-verbal de control, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ordine de plată.

Petenta a depus răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției tardivității depunerii plângerii contravenționale iar pe fondul cauzei a reiterat motivele inițiale.

Excepția a fost respinsă la data de 03.11.2014 ca neîntemeiată.

Instanța a administrat proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba testimonială cu numiții T. C. Beneamin și C. M..

Acțiunea a fost legal timbrată cu suma de 20 de lei.

Prin Sentința civilă_/29.12.2014, Judecătoria C. a dispus în sensul respingerii plângerii contravenționale ca nefondată.

Pentru a se dispune astfel a reținut prima instanță următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 3500 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.27 alin.(1) lit. a) din Legea nr.319/2006 și sancționată de art.39 alin.(5) din același act normativ.

Conform art.27 alin.(1) lit.a) „ Angajatorul are obligația să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează: a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele așa cum sunt definite de art. 5 lit.f)”.

Conform art. 39 alin.(5) „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispozițiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) si (3), art. 13 lit. q) si s) si ale art. 27 alin. (1) lit. a) si b).”

Instanța a verificat din oficiu data introducerii plângerii contravenționale și a constatat că petenta a respectat termenul legal de 15 zile prevăzut de art.31 alin.(1) din OG 2/2001.

În privința legalității procesului verbal de contravenție contestate, prin raportare la prevederile art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța a constatat că acesta cuprind mențiunile obligatorii prevăzute de acest text de lege sub sancțiunea nulității absolute, fiind indicate: numele, prenumele și calitatea agentului constatator care l-a încheiat, numele, prenumele și domiciliul contravenientei persoană fizică, descrierea faptei săvârșite și data comiterii acesteia. De asemenea, procesele verbale sunt semnate de agentul constatator care le-a instrumentat.

Cu privire la prescripția aplicării sancțiunii contravenționale instanța a reținut: conform art.13 din OG nr.2/2001 „alin.(1) Aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei, alin.(2) În cazul contravențiilor continue, termenul prevăzut la alin. (1) curge de la data încetării săvârșirii faptei. Contravenția este continuă în situația în care încălcarea obligației legale durează în timp.”

În baza textului legal, art.27 alin.(1) lit.a) din Legea 319/2006, în sarcina petentului s-a reținut o faptă omisivă, respectiv necomunicarea evenimentelor astfel cum sunt definite de art.5 lit.f) către I. T. de Muncă. În asemenea situații contravenția are caracter continuu, fiind săvârșită între data producerii accidentului-03.03.2013 și data constatării-22.07.2014, iar legea nu impune un termen limită până la care trebuie să îndeplinească această obligație.

Or, față de caracterul continuu al contravenției, a reținut instanța, data de la care se calculează cele 6 luni pentru aplicarea sancțiunii este data constatării săvârșirii faptei, în speță 22.07.2014.

Față de cele expuse mai sus, instanța a dispus respingerea acestui motiv de nelegalitate invocat de petentă, apreciind că în cauză nu se poate constata prescrisă aplicarea sancțiunii contravenționale

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța a reținut că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.

La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, confiscarea și suspendarea activității, urmăresc un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.

De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.

Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.

Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța a constatat că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesele-verbale de constatare și sancționare a contravenției, ca înscrisuri autentice, întocmite de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit, pe baza constatărilor personale ale acestuia, face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul lor, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.

Conform art.5 lit.f din Legea nr.319/2006 prin eveniment se înțelege „accidentul care a antrenat decesul sau vătămari ale organismului, produs în timpul procesului de muncă ori în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu, situația de persoană dată dispărută sau accidentul de traseu ori de circulație, în condițiile în care au fost implicate persoane angajate, incidentul periculos, precum și cazul susceptibil de boală profesională sau legată de profesiune”

Din coroborarea declarațiilor martorilor C. M., T. Beneamin C. cu cele menționate de petent în plângerea contravențională reiese, a reținut instanța, faptul că la data de 03.03.2013, în timpul programului de muncă, numitul C. M. a căzut de la o înălține de 1 m, de pe macara și s-a lovit de șina acesteia.

Conform fișei de la Unitatea de Primiri Urgențe eliberată de Spitalul Clinic Județean de Urgență C. reiese că numitul C. M. prezenta contuzie toracică, diagnostic ce reprezintă vătămare a organismului.

De asemenea, s-a reținut din declarația numitului T. Beneamin C. reiese că angajatorul a luat la cunoștință de acest eveniment, deoarece acesta a anunțat conducerea societății prin directorul de producție și prin declarația pe care a dat-o la sediul societății în prezența persoanei ce ocupa postul de „șef serviciu protecția muncii”.

Petenta a precizat că nu a avut cunoștință de producerea unui eveniment astfel cum acesta este definit la art.5 lit.f) din Legea nr.319/2006 deoarece din fișa UPU reiese că numitul C. M. nu prezenta leziuni costale deoarece aceeași fișă în dreptul secțiunii „diagnostic” precizează existența contuziei toracice.

Contuzia toracică, a reținut instanța, reprezintă leziunea locală cauzată de strivirea țesuturilor subcutanate prin lovirea cu un corp dur și în consecință se încadrează la noțiunea de vătămare a organismului și în consecință angajatorul avea obligația de a-l comunica.

Conform art.5 alin.(5) și art.21 alin.(3) din OG nr.2/2001, a reținut instanța, sancțiunea stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și de mijloacele de săvâșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

Declararea evenimentelor de această natură la I. T. de Muncă are drept scop atât menținerea unei evidențe cât și verificarea modului în care au fost respectate regulile privind securitatea și sănătatea în muncă, aspecte ce sunt foarte importante pentru siguranța angajaților și protecția lor împotriva unor eventuale abuzuri din partea angajatorilor.

Instanța a apreciat că sancțiunea a fost stabilită cu respectarea criteriilor legale enumerate și că nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu cea a avertismentului.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petenta, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului C. la data de 30.03.2015 :

În susținerea apelului invocă petenta dispozițiile art. 27 al.1 lit. a cu referire la art. 5 lit. f, g și q, 29 al.1, respectiv art. 32 din legea 319/2006, apreciind în sensul că în speță nu s-a produs un eveniment astfel cum acesta este definit la art. 5 lit. f, astfel că apelantei nu-i incumbă obligația raportării acestuia către I.T.M. C.. Acest aspect se arată, rezultă și din înscrisurile medicale atașate, în speță salariatul reluându-si imediat activitatea așa încât nu este îndeplinită condiția incapacității temporare de muncă necesară încadrării acestei situații ca și eveniment.

De asemenea, se arată că apelanta nu a fost în situația de a cerceta vreun eveniment ca și angajator deoarece nu sunt întrunite condițiile stabilite de art. 29 al.1 lit. a.

Prima instanță apreciază apelanta a încălcat și principiul individualizării sancțiunii contravenționale în raport de gradul de pericol social redus al faptei și circumstanțele personale ale contravenientului.

În drept au fost invocate disp. art. 466 și urm. Cproc.civ, iar în susținere a fost solicitată administrarea probei cu înscrisuri.(filele 24,25)

Intimatul, legal citat a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelului motivat de faptul că potrivit dispozițiilor legii 319/2006 petentei îi revenea obligația de a comunica evenimentul constatat potrivit procesului verbal de control_/22.07.2014

Prin Răspunsul la întâmpinare apreciază apelanta asupra caracterului neîntemeiat al apărărilor formulate reiterând motivele invocate în cuprinsul cererii de apel.

Procedând la judecata apelului prin prisma disp. Art. 476 al.1 cu referire la disp. art. 477 c.proc.civ, Tribunalul reține următoarele :

Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ petenta a fost sancționată contravențional cu suma de 3500 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.27 alin.(1) lit. a) din Legea nr.319/2006 și sancționată de art.39 alin.(5) din același act normativ, reținându-se în fapt omisiunea petentei de a comunica evenimentul în care a fost implicat numitul C. M..

În referire la criticile formulate se reține că acestea fac referire la aspecte privind aprecierea ansamblului probator prin prisma îndeplinirii elementelor răspunderii contravenționale și a individualizării sancțiunii contravenționale.

Tribunalul apreciază asupra legalității procesului verbal constatând că acesta este întocmit cu respectarea dispozițiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cu modificările si completările ulterioare, cuprinzând mențiunile obligatorii prevăzute de art. 17 din acest act normativ, mențiuni a căror lipsa atrage sancțiunea nulității actului constatator, nulitate care poate fi constatată si din oficiu de către instanță.

În raport cu caracterul imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu,potrivit art. 17 din același act normativ, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, să nu poată fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.

În referire la temeinicia procesului verbal se reține că în baza rolului activ, mai pronunțat în acest tip de cauze decât în cele de natură pur civilă (procedura contravențională fiind asimilată, din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, celei penale), autoritatea judiciară trebuie să identifice orice element din cuprinsul procesului verbal de natură să conducă la aflarea adevărului și să întreprindă demersuri in vederea administrării respectivelor probe ; numai dacă în urma administrării probelor vor exista dubii în ceea ce privește existența faptei ori îndeplinirea altei condiții care să atragă răspunderea contravenționala, plângerea va fi admisa, iar procesul verbal anulat, prin aplicarea principiului “in dubio pro reo”, tot ca o consecință a asimilării procedurii penale.

Se constata din analiza materialului probator administrat in cauza faptul ca în mod eronat prima instanța a apreciat asupra probelor administrate în cauză care au reliefat o situație diferită față de cea reținută în cuprinsul procesul verbal.

În aplicarea concordantă a prezumției de legalitate, de veridicitate și de autenticitate a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor cu prezumția de nevinovăție de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanța de contencios european a stabilit în jurisprudența sa că toate sistemele legale cunosc și operează cu ajutorul prezumțiilor și că, în principiu, Convenția nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depășească o anumită limită. În funcție de gravitatea sancțiunii la care este expus acuzatul, se stabilește și limita rezonabilă până la care poate opera prezumția, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franța, cauza Vastberga Aktiebolag și Vulic v. Suedia).

Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoană învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deși din probele administrate în acuzare instanța nu poate fi convinsă de vinovăția acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Așadar, reține instanța, forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franța).

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța a apreciat că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentului, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Astfel, se constată că in speta este incident principiul menționat,impunându-se, sub aspectul analizat, ca instanța de apel să cenzureze masurile dispuse, in condițiile in care materialul probator analizat a relevat faptul că starea de fapt ce a survenit la momentul de referință nu poate fi asimilată definiției legale a evenimentului pentru care a reținut organul constatator că societatea angajatoare nu a respectat cerințele legii, aspectul reținut fiind evidențiat și de Sentința civilă nr. 2954/16.12.2014, pronunțată de Tribunalul C. în cadrul dosarului_ prin care s-a dispus în mod definitiv anularea procesului verbal de control nr._, ._/22.07.2014 încheiat de ITM avut în vedere la emiterea procesului verbal de contravenție .

Prin urmare, nu se poate reține obligația angajatorului, instituită prin prevederile art. 27-29 din legea nr. 319/2006, de comunicare a evenimentului și de cercetare, cât timp un astfel de eveniment nu s-a produs, implicit săvârșirea unei fapte cu vinovăție ca element al răspunderii contravenționale.

Se reține astfel caracterul fondat al criticilor formulate de apelant, instanța de control judiciar constatând că în mod eronat prima instanța a apreciat asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție, considerente față de care, în temeiul art. 480 al.2 c.pr.civ., va admite apelul dedus judecății cu consecința anulării procesului verbal de contravenție contestat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul formulat de apelant petent . sediu în Constanta, Incinta Port Constanta, D. 80-84, jud. C., J_, CUI_ în contradictoriu cu intimat organ constatator I. T. DE MUNCĂ C., cu sediul în C., ., județul C., CUI_, împotriva sentinței civile nr._/29.12.2014 pronunțată de Judecătoria C..

Schimbă sentința apelată, în sensul că:

Admite plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/22.07.2014.

Anulează procesul verbal de contravenție . nr._/22.07.2014.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.06.2015.

P., JUDECATOR,

A. L. N. C. N.

GREFIER,

M. G.

Jud.fond.M.I.I.

Tehnodact.jud.decizie.C.N./2 ex../30.06.2015

2 .>