Anulare act administrativ. Sentința nr. 1807/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1807/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-12-2014 în dosarul nr. 4023/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINTA NR. 1807
Ședința publică din: 19.12.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. B.
GREFIER: D. D.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta ., cu sediul în . Vulcana P., ., județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, având ca obiect anulare act administrativ.
Prezența și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 9.12.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța, a amânat pronunțarea la data de 19.12.2014, pentru depunere de concluzii scrise, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
La data de 14.06.2013 a fost înregistrată la această instanță sub nr._, contestația formulată de ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună următoarele: anularea deciziei nr. 222/29.04.2013 privind soluționarea contestației înregistrata la DGFP Dambovita sub nr._/03.04.2013; anularea raportului de Inspecție Fiscala F-DB66037, încheiat la data de 28.12.2012 ; anularea deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecția fiscala nr. F-DB1446/28.12.2012; exonerarea societății de la plata sumelor stabilite nelegal și restituirea sumei de 2.913.407 lei cu titlul de TVA deductibilă; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente sumei nelegale reținute, de la data cererii de restituire, la zi, si în continuare pana la rambursarea integrală a TVA și obligare la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a susținut că, împotriva raportului de inspecție fiscala si a celor două decizii s-a formulat o singura contestație pe care a adresat-o A.F.P P.. Cu toate că dispozițiile Codului de procedură fiscală, stabilesc ca, în cazul în care contestația este greșit adresată unei alte autorități fiscale, aceasta este obligată să înainteze contestația în termen de 5 zile Biroului Soluționare Contestații, din cadrul D.G.F.P Dâmbovița, procedând contrar normelor legale, prin adresa nr. 4991 din 15.02.2013, D.G.F.P Dâmbovița - Activitatea de Inspecție Fiscală, a comunicat faptul că nu poate fi soluționată contestația din lipsa temeiului legal.
Reclamanta consideră că poate fi soluționată contestația, în mod legal, chiar în lipsa unei soluții de admitere sau respingere a contestației adresată pârâtei, având în vedere faptul ca deja a fost soluționată contestația formulată, ceea ce denotă o contradicție între soluția dată de pârâtă, care nu poate fi astfel rezolvată decât de către instanță.
Se apreciază că, în mod greșit și printr-o interpretare eronată dată legii, organele de inspecție fiscală au stabilit obligații fiscale de plată suplimentare, față de cele calculate și declarate de societate, astfel că situația de fapt, așa cum a fost reținută în actul de control fiscal, nu reflectă realitatea, iar constatările din actul de control nu au susținere probatorie.
Se arată că, urmare cererii de restituire a soldului sumei negative de TVA, pentru perioada 01.09._12, societatea a fost suspusa unei inspecții fiscale parțiale, iar potrivit raportului de inspecție fiscală și deciziei de impunere, au fost stabilite obligații suplimentare de plată către bugetul consolidat al statului, fiind contestate următoarele sume care au fost respinse la rambursare: 648.225 lei, TVA suplimentara stabilita pentru perioada 01.09._11; 321.940 lei, TVA suplimentara stabilita pentru perioada 01.12._11; 267.451 lei, TVA suplimentara stabilita pentru perioada 01.01._12; 289.220 lei, TVA suplimentara stabilita pentru perioada 01.02._12; 391.639, TVA suplimentara stabilita pentru perioada 01.03._12; 644.020 lei, TVA suplimentară stabilită pentru perioada 01.04._12; 350.912 lei, TVA suplimentară stabilit pentru perioada 01.05._12, totalizând suma de_ lei.
Motivele de fapt invocate de inspecția fiscală, atât în raportul de inspecție fiscală, cât și în decizia de impunere, vizează diferențele de impozit pe profit stabilite și provin din reconsiderarea tranzacțiilor efectuate de societate, respectiv a achizițiilor de mărfuri (piei animale) de la S.C AGRO TARANCUTA SRL, S.C FLODERMA IMPEX S.R.L și respectiv S.C S. APA S.R.L, întrucât au existat suspiciuni asupra realității acestor tranzacții.
Se susține că, concluziile organului de inspecție fiscală sunt aberante, întrucât din raportul de inspecție fiscală, rezultă că urmare a controalelor încrucișate efectuate pe parcursul unui an nu au fost evidențiate nereguli, iar toate înregistrările contabile au fost în concordanță cu declarațiile depuse la organele fiscale competente. Față de acest aspect se impută reclamantei, în mod abuziv, faptul că nu a cunoscut date cu caracter confidențial despre anumite societăți comerciale. Pe de altă parte, nicio dispoziție legală nu instituie în sarcina societății care achiziționează bunuri sau servicii să verifice legalitatea și realitatea tranzacțiilor efectuate de furnizorii furnizorului.
Se susține că, în raportul de inspecție fiscală și în decizia de impunere, organul de control invocă, ca și temei de drept, art. 11 alin (2) din Legea nr. 571/2003 potrivit căruia „ organele de inspecție fiscala pot să nu ia în considerare o tranzacție care nu are scop economic sau pot reîncadra forma tranzacției pentru a reflecta conținutul economic al acesteia”.
Cu toate acestea, organul de control nu a procedat la vreo reîncadrare a tranzacțiilor efectuate, ceea ce înseamnă ca a încadrat refuzul de restituire a TVA-ului în prima ipoteza, adică aceea de a fi efectuat tranzacții fără scop economic.
Se mai arată că, Legea nr. 571/2003 nu definește "tranzacția fără scop economic" și nici agentul constatator nu explică cum a ajuns la concluzia că toate operațiunile efectuate nu ar avea vreo valoare și scop economic, câtă vreme s-au făcut achiziții de la o societate comercială în ființă, care, la rândul său le-a înregistrat și, ulterior, au fost revândute, în mod real și cu forme perfect legale, fiind înregistrate ca atare și pentru care au fost întocmite declarațiile de TVA, lunar, conform legii.
Societatea reclamantă nu avea posibilitatea și obligația de a verifica de la ce societăți comerciale furnizoare s-au aprovizionat S.C FLODERMA IMPEX SRL si S.C S. APA SRL.
Cum organele de inspecție fiscală au stabilit, în mod nelegal situația de fapt, existând neconcordanțe de raționament în ceea ce privește impozitul pe profit stabilit suplimentar, se solicită admiterea contestației, anularea în tot a deciziei nr. 222/29.04.2013 a raportului de inspecție fiscală F-DB202/_ încheiat la data de 28.03.2013, a deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. F-DB 305/28.03.2013, a deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. F-DB 306/28.03.2013.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 205 și următoarele Cod procedură fiscală, Legea nr. 571/2003.
Au fost atașate contestației, în copie, următoarele înscrisuri: recomandata_ adresată .; decizia nr. 222/29.04.2013 privind soluționarea contestației înregistrata la DGFP Dâmbovița sub nr._/03.04.2013; decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă la 28.12.2012; Raportul de Inspecție Fiscala F-DB964/28.12.2012, însoțit de înscrisuri; decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plata nr. F-DB1446/28.12.2012, rezoluția de scoatere de sub urmărire penală din 28.08.2013 (depusă la 27.01.2014); decizia nr. 94/17.02.2014 emisă de D. G. (depusă la 24.09.2014); adresa nr. 4991/15.02.2013 și plângerea din 10.01.2013, decizia nr. F-DB 561/22.07.2014, raportul de inspecție fiscală nr. F-DB 396/22.07.2014 (depuse la 9.12.2014) și plicul datat 20.02.2013 depus la 18.12.2014, odată cu concluziile scrise.
La data de 27.09.2013, pârâta a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată.
Pârâta a susținut că, urmare a solicitărilor de rambursare a soldului sumei negative de TVA, depusă la AFP P. de reclamantă, societatea a fost verificată de organele de inspecție fiscală din cadrul activității de inspecție fiscală, în ceea ce privește taxa pe valoare adăugată.
În baza raportului de inspecție fiscală nr._/28.12.2012 a fost emisă decizia de impunere nr. F-DB 1446/28.12.2012 care produce efecte juridice de drept fiscal, constituind titlu de creanță.
Conform documentelor depuse la dosar, rezultă că decizia de impunere nr. F-DB 1466/28.12.2012 emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr._/28.12.2012 a fost trimisă prin postă reclamantei cu confirmare de primire la data de 9.01.2013.
Contestația împotriva deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală nr. F-DB 1446 din data de 28.12.2012, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr._/28.12.2012 a fost înregistrată la DGFP Dâmbovița, sub nr._ din data de 27.03.2013 și a fost transmisă organului competent din cadrul DGFP Dâmbovița, la data de 3.04.2013.
Împotriva deciziei de impunere nr. F-DB 1446/28.12.2012, emisă în baza raportului de inspecție fiscală nr._/28.12.2012, reclamanta putea formula contestație, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei, respectiv până la data de 11.02.2013, iar contestația a fost depusă la DGFP Dâmbovița în data de 27.03.2013, cu depășirea termenului legal de contestare.
În conformitate cu prevederile art. 207 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, (1) termenul de depunere a contestației „(1) contestația se va depune în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii (....)”.
Întrucât contestația a fost depusă după expirarea termenului legal, în condițiile în care normele referitoare la termenul de depunere a contestației au caracter imperativ, nerespectarea termenului a făcut imposibilă antamarea pe fond de către organul de soluționare competent din cadrul DGFP Dâmbovița.
Referitor la afirmația reclamantei, în sensul că a formulat contestație împotriva actelor administrativ fiscale, pe care a înregistrat-o din eroare la un organ administrativ ce nu avea competență de soluționare, AFP P., se apreciază că nu poate fi reținută această susținere, întrucât din analiza documentelor aflate la dosar, rezultă că solicitarea înregistrată la AFP P. sub nr. 1571/10.01.2013 nu a fost formulată în baza Titlului IX - respectiv art. 205-209 din OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, fiind în fapt plângere formulată în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 împotriva raportului de inspecție fiscală nr._/28.12.2012 și a procesului verbal nr._/27.12.2012, la care a primit răspuns în termenul legal.
Față de cele menționate, se solicită respingerea cererii de anulare a deciziei nr. 222/29.04.2013 privind soluționarea contestației.
Totodată, pârâta a invocat excepția inadmisibilității contestației împotriva raportului de inspecție fiscală din data de 28.12.2012, întrucât conform prevederilor art. 108 și 109 din OG nr. 92/2003, republicată, rezultatele inspecției fiscale, consemnate în raportul de inspecție fiscală nr._/28.12.2012 au stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. 1446/28.12.2012, act administrativ care produce efecte juridice de drept fiscal.
Prin urmare, titlul de creanță fiscală și act administrativ fiscal susceptibil de a fi contestat este numai decizia de impunere, deoarece numai aceasta creează o situație juridică nouă, prin stabilirea obligațiilor fiscale.
În legătură cu decizia de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecția fiscală F-DB nr. 1446/28.12.2012, cererea este nefondată, întrucât reclamanta a fost verificată din punct de vedere fiscal, întocmindu-se decizia de impunere prin care s-au stabilit obligații suplimentare pentru suma totală contestată de 2.913.407 lei.
Se susține că, la solicitările de rambursare a soldului sumei negative de TVA depuse la AFP P. de reclamantă, TVA-ul a fost verificat de organele DGFP Dâmbovița, prin RIF nr. F-DB 903/9.11.2011, pentru perioada 1.09._11 și RIF nr. F-DB 536/29.06.2012 pentru perioada 1.10._11.
Ulterior încheierii RIF nr. F-DB 903/9.11.2011 și RIF nr. F-DB 536/29.06.2012 au apărut date suplimentare necunoscute la data efectuării inspecției fiscale, iar organele de inspecție fiscală au întocmit decizia de reverificare nr._/7.12.2012 pentru perioada 1.09._11.
Pentru perioada decembrie 2011 - mai 2012, societatea a depus la AFP P. șase deconturi de TVA, prin care a solicitat rambursarea soldului sumei negative de TVA.
Pentru perioada 19.12._12 și 3.07._12 inspecția fiscală a fost suspendată conform art. 2 din OPANAF nr. 14/2010 pentru efectuarea unor controale încrucișate la furnizorii de mărfuri (piei animale) ai societății verificate: . Piatra N. și . Amara, județul Ialomița, privind livrările efectuate către . octombrie -noiembrie 2011 și decembrie 2011 - mai 2012. De asemenea, a fost solicitată efectuarea de controale încrucișate și de la clienții din Uniunea Europeană, respectiv din statele membre UE, Polonia și Italia, prin intermediul Compartimentului Județean de Informații Fiscale din cadrul DGFP Dâmbovița.
În perioada septembrie 2011 - noiembrie 2011 societatea a achiziționat marfă, respectiv piei animale, în valoare de 3.349.159 din care TVA 648.225 lei de la ., iar cu adresa nr._/20.12.2011 s-a solicitat de către DGFP Piatra N., efectuarea de controale încrucișate la furnizorii de mărfuri ai ., având ca obiectiv livrările efectuate în perioada octombrie - noiembrie 2011.
Controalele efectuate la . și Dermodelter Impex SRL nu au relevat neconcordanțe privind datele declarate în declarațiile informative privind livrările/prestările și achizițiile efectuate pe teritoriul României.
Pentru a putea verifica proveniența pieilor achiziționate de . s-au solicitat verificări încrucișate la furnizorii acesteia, rezultând că, o parte din furnizori sunt societăți de tip fantomă, care nu au depus deconturi TVA, iar o parte sunt scoși din evidența plătitorilor de TVA.
În raport de aceste aspecte, pentru perioada reverificată 1.09._11, organele de inspecție fiscală nu au acordat dreptul de deducere TVA în sumă totală de 648.225 lei, dedus de societate din facturile achiziții mărfuri de la ., conform art. 11 alin. 1 coroborat cu art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003.
Pentru perioada 1.12._12, societatea a determinat TVA deductibilă în sumă totală de 2.537.921 lei, față de care organele de inspecție fiscală au constatat diferențe în sumă de 2.265.182 lei, ce rezultă din deducerea TVA aferentă achizițiilor de mărfuri de la ., în valoare totală de 4.440.335 lei, din care TVA în sumă de 859.419 lei și de la ., în valoare totală de 7.428.417 lei, din care TVA în sumă de 1.405.763 lei.
Cu adresa nr._/6.07.2012, organele de inspecție fiscală au solicitat efectuarea de controale încrucișate la furnizorii principali ai societății din perioada 1.12._12. Din răspunsurile primite la de DGFP B., pentru . și DGFP Ialomița pentru . nu se face referire la provenința mărfurilor livrate către ., însă din analiza datelor din aplicația FISCNET, rezultă că aceștia s-au aprovizionat de la un lanț de furnizori ce au comportament tip fantomă.
Față de aceste aspecte, și din consultarea datelor furnizate de aplicația FISCNET a rezultat că . s-a aprovizionat cu mărfuri, respectiv piei animale, de la un lanț de furnizori ce declară aprovizionările și livrările respectiv, creând o aparență de legalitate, ultimii furnizori din acest lanț având un comportament de societăți tip fantomă, creându-se suspiciuni asupra realității tranzacțiilor.
Pârâta apreciază că TVA solicitată la rambursare și respinsă de organele de inspecție fiscală nu a fost achitată la bugetul statului de niciun furnizor în lanțul de aprovizionare, scopul fiind să se creeze impresia de legalitate și realitate a operațiunilor nereale, fictive, pentru a se solicita TVA la rambursare.
Societatea a realizat în perioada verificată, livrări intracomunitare de bunuri, operațiune scutită cu drept de deducere conform art. 143 alin. 2 lit. a) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, iar facturile de livrare emise au fost întocmite fără TVA, iar clienții din statele membre UE au transmis codurile valabile de înregistrare în scopuri de TVA atribuite de autoritățile din statele membre respective care au atribuit codurile de înregistrate în scopuri de TVA.
În perioada verificată, societatea a înregistrat venituri din livrări intracomunitare de bunuri, în sumă de 10.422.253 lei, livrări ce au fost declarate prin declarația recapitulativă 390vies și corespund cu sumele înregistrate în evidența contabilă.
În urma controalelor încrucișate efectuate la clienții din Polonia și Italia, autoritățile de control din aceste state au constatat că au fost înregistrate în evidența contabilă facturile de achiziție de la . modalitatea de plată.
Astfel, pentru perioada 1.12._12, organele de inspecție fiscală nu au acordate dreptul de deducere pentru TVA în sumă totală de 2.256.182 lei, dedusă de societate din facturile de achiziții mărfuri de la . și ., conform art. 11 alin. 1 coroborat cu art. 21 alin. 4 lit. f din Legea nr. 571/2003.
Prin decizia de impunere nr. 1446/28.12.2012 au fost stabilite obligații fiscale, reprezentând TVA, dobânzi și penalități la TVA, iar din actul de inspecție fiscală rezultă diferențe semnificative generate de faptul că societatea a achiziționat mărfuri de la alte societăți, iar organele fiscale nu au acordate dreptul de deducere TVA depusă de societate, întrucât au exista suspiciuni asupra realității tranzacțiilor.
Astfel, susținerile reclamantei conform cărora în urma controalelor încrucișate nu au fost evidențiate nereguli, nu sunt susținute, întrucât, așa cum rezultă din raportul de inspecție fiscală, societatea s-a aprovizionat de la furnizori ce au un comportament de tip fantomă, aprovizionările fiind fictive și nici nu au depus deconturile TVA. Astfel, TVA solicitată la rambursare nu a fost achitată de niciun furnizor din lanțul de aprovizionare, scopul fiind să se creeze impresia de legalitate și realitatea unor operațiuni nereale, fictive, pentru a se solicita TVA la rambursare.
Legat de impozitul pe profit, acesta provine din reconsiderarea tranzacțiilor efectuate de la furnizorii ., . și . și tratarea cheltuielilor cu marfa achiziționată de la aceștia ca fiind nedeductibilă fiscal la calculul profitului impozabil.
Pentru motivele arătate, obligațiile fiscale stabilite conform deciziei de impunere nr. 1446/28.12.2012 emisă de DGFP Dâmbovița și a raportului de inspecție fiscală sunt corecte și au la bază motive de fapt evidențiate ca fiind reale, iar temeiurile de drept au fost corect stabilite.
Întâmpinarea pârâtei a fost întemeiată, în drept, pe dispozițiile art. 115 și următoarele Cod procedură civilă, Legea nr. 554/2004 și OG nr. 92/2003.
La data de 9.10.2013, reclamanta a depus la dosar răspuns la întâmpinarea pârâtei, susținând că, așa cum s-a menționat în acțiunea introductivă, la data de 10.01.2013 a fost formulată, în termenul legal, contestația împotriva actelor administrative fiscale, înregistrată la AFP P., care dintr-o eroare de dactilografiere a fost denumită „plângere” și care a fost înregistrată la un organ fiscal necompetent.
Din neștiință sau comoditate, AFP P. nu a înaintat contestația către Biroul Soluționare Contestații din cadrul DGFP Dâmbovița, structură specializată să soluționeze contestația.
Cu toate acestea, activitatea de inspecție fiscală din cadrul DGFP Dâmbovița a comunicat, în data de 15.02.2013, prin adresa nr. 4991, faptul că nu poate soluția contestația, în lipsa temeiului legal. Practic, prin acest răspuns, pârâta a recunoscut faptul că a fost formulată contestație, în termen legal, dar nu a fost soluționată pentru lipsa temeiului legal.
Reclamanta susține că nicio dispoziție legală nu prevede că soluționare contestației împotriva actelor administrativ fiscale să fie soluționată chiar de compartimentul care a efectuat controlul, în speță Activitatea de Inspecție Fiscală.
Astfel, pârâta trece sub tăcere și nu combate susținerile reclamantei în ceea ce privește Deciziile Curții Constituționale nr. 409/12.10.2004, nr. 478/2004, nr. 63/6006, nr. 563/2006 și nr. 106/17.01.2006 privind soluția de unificare a practicii judiciare adoptată de plenul judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal al ICCJ.
De asemenea, susținerile pârâtei conform cărora obligațiile fiscale stabilite prin decizia de impunere nr. 1446/28.12.2012 și a RIF ar fi corecte, sunt contrazise tocmai prin constatările Raportului de Inspecție Fiscală, urmare a controalelor încrucișate efectuate cu ocazia derulării controlului fiscal, care au vizat atât furnizorii, cât și clienții și care nu au evidențiat nereguli.
Astfel, chiar pârâta recunoaște că societatea s-a aprovizionat cu piei de animale, de la trei societăți: . Piatra N., . și . Slobozia, iar în urma controalelor încrucișate nu au existat neconcordanțe privind datele declarate în declarațiile informative privind livrările/prestațiile și achizițiile efectuate pe teritoriul României, plata mărfurilor achiziționate fiind încasată prin virament bancar. Totodată, autoritățile de control din Polonia și Italia au constatat și comunicat faptul că livrările au fost înscrise în evidența financiar contabilă și achitate.
Deși constatările organelor de control, riguros și precis determinate, nu au constatat nereguli, pârâta a considerat că reclamanta s-ar fi aprovizionat cu mărfuri de la un lanț de furnizori cu comportament „societăți tip fantomă”, creându-se suspiciuni asupra realității tranzacțiilor.
Se impută astfel reclamantei că nu a cunoscut date cu caracter confidențial despre anumite societăți comerciale, cu care de altfel societatea nu a desfășurat relații comerciale și se apreciază că nicio dispoziție legală nu instituie obligația vreunei societăți care achiziționează bunuri sau servicii, de a verifica legalitatea și realitatea tranzacțiilor efectuate de furnizorii furnizorului.
În legătură cu excepția inadmisibilității contestației împotriva raportului de inspecție fiscală din 28.12.2012 se susține că, reclamanta a ales că conteste inclusiv acest raport, întrucât a stat la baza emiterii deciziei de impunere, iar pe de altă parte a considerat nedrepte și abuzive constatările organului de inspecție fiscală.
Se mai arată că, după finalizarea inspecției fiscale, care a durat mai bine de un an și emiterea deciziei de impunere pentru obligații suplimentare, urmare a sesizării penale adresată Parchetului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, au fost efectuate acte de urmărire penală sub aspectul săvârșirii de către administratorul statutar a infracțiunii de evaziune fiscală, iar la data de 28.08.2013 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a administratorului Mitac E. V..
În aprecierea reclamantei, organele de urmărire penală a stabilit pe bază de probe certe și în urma unei anchete riguros desfășurate, inexistența oricăror acte materiale ce ar putea fi apreciate ca și elemente constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri și expertiză în specialitatea contabilitate.
Obiectivele expertizei au fost propuse de reclamantă, la care pârâta nu s-a opus, iar instanța le-a încuviințat, în cauză fiind desemnată pentru efectuarea expertizei, doamna expert N. H. A. C., iar pentru reclamantă a fost încuviințat expert parte C. A..
Raportul de expertiză, concluziile acestuia și răspunsul la obiecțiuni au fost atașate la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamanta a solicitat prin prezenta acțiune anularea deciziei nr. 222/29.04.2013, privind soluționarea contestației înregistrată la DGFP Dâmbovița sub nr._/3.04.2013 și a actelor subsecvente acesteia.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă că la data de 28.12.2012 a fost emisă Decizia de impunere fiscală nr. F-DB 1446/28.12.2012; Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/28.12.2012 și Procesul verbal nr._/28.12.2012.
Aceste înscrisuri i-au fost comunicate reclamantei, cu confirmare de primire la data de 9.01.2013, conform înscrisului aflat la fila 14 din dosar.
Astfel, reclamanta avea posibilitatea să atace decizia de impunere nr. F-DB 1446/28.12.2012, în conformitate cu art. 205 și art. 207 din OG nr. 92/2003 republicată, cu modificările și completările ulterioare, în termen de 30 de zile de la comunicare, la organul fiscal emitent, sub sancțiunea decăderii. Aceste aspecte i-au fost menționate reclamantei în decizia de impunere la pct. 5 – „Dispoziții finale”, însă, reclamanta nu a înțeles să uzeze de această cale procedurală și a formulat plângere împotriva deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr._/28.12.2012 și a procesului verbal nr._/28.12.2012, care nu sunt acte administrativ fiscale, iar plângerea a înregistrat-o la un organ administrativ ce nu avea competență de soluționare, respectiv AFP P..
Instanța nu poate reține apărarea petentei, în sensul că a formulat plângere și împotriva deciziei de impunere, câtă vreme din înscrisurile depuse la dosar rezultă că plângerea adresată AFP P. are în vedere numai procesul verbal nr._/27.12.2012 și raportul de inspecție fiscală F DB_/28.12.2012, iar temeiul de drept invocat este art. 7 din Legea contenciosului administrativ.
Chiar dacă această plângere a fost greșit îndreptată, se poate observa că a fost înaintată organului competent, respectiv DFPF Dâmbovița – Activitatea de Inspecție Fiscală, care i-a comunicat reclamantei răspunsul nr. 4991/15.02.2013, învederându-i că nu s-a solicitat anularea unui act administrativ fiscal și, în consecință, nu-i poate soluționa cererea.
În atare situație, este evident că din moment ce doar decizia de impunere putea fi contestată, iar reclamanta nu a contestat această decizie, care reprezenta actul administrativ fiscal, pârâta DGFP Dâmbovița, nu i-a putut soluționa contestația.
Față răspunsul pârâtei, reclamanta a formulat la data de 27.03.2013 contestație împotriva deciziei de impunere nr. F DB 1446/2012, însă conform dispozițiilor legale aplicabile, reclamanta putea formula respectiva contestație în termen de 30 de zile de la data luării la cunoștință a deciziei, respectiv doar până la data de 11.02.2013.
Cum contestația a fost depusă la DGFP Dâmbovița, la data de 27.03.2013, sub nr._, cu depășirea termenului legal de contestare, a creat imposibilitatea pârâtei de a trece la analizarea acesteia, respectiv antamarea fondului cauzei.
În raport de aceste considerente, instanța reține că deși reclamanta a încercat să respecte dispozițiile legale, în sensul de a formula contestație împotriva deciziei de impunere, însă aceasta nu poate face dovada că a respectat termenele legale prevăzute de OG nr. 92/2003 modificată și republicată, iar pârâta a fost în imposibilitate de a se pronunța asupra fondului cauzei și de a acționa în consecință, respectiv modificarea sau anularea actului emis. Contestarea actelor premergătoare emiterii deciziei de impunere nu echivalează cu însăși contestarea deciziei de impunere, care reprezenta singurul act administrativ fiscal atacabil.
Cum reclamanta nu a făcut dovada contestării în termen a deciziei de impunere, care era o fază premergătoare obligatorie înainte de a se adresa instanței de judecată, urmează a-i fi respinsă contestația pentru lipsa procedurii prealabile prevăzută de dispozițiile art. 205 – 207 din OG 92/2003, republicată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Respinge contestația formulată de . cu sediul în . Vulcana P., ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Direcția Regională a Finanțelor Publice Ploiești, prin ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ Dâmbovița.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița.
Pronunțată în ședința publică, azi, 19.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
A. L. B. D. D.
RED. ALB
TEHNORED. DD/ȘEM
4EX/28.01.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 372/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 258/2014.... → |
|---|
