Anulare act administrativ. Sentința nr. 1686/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 1686/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 27-11-2014 în dosarul nr. 3260/120/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA COMERCIALĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV

Sentința nr. 1686

Ședința publică din data de 27.11.2014

Instanța constituită din:

P. – C. I. D.

GREFIER – C. Ț.

Pe rol se află soluționarea cererii formulate de reclamanta Lepadatu L. E., CNP_, domiciliată în Târgoviște, ..42, judetul Dâmbovița, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocat C. P., în Târgoviște ., județul Dâmbovița, prin Avocat C. P., titular al cabinetului de avocat cu datele de identificare arătate mai sus, în contradictoriu cu U. Municipiul Târgoviște - Consiliul Local Târgoviște, reprezentata prin Primar, cu sediul în Târgoviște .-3, judetul Dambovita, Cod de înregistrare Fiscală_, cod postal_, pentru anularea următoarelor Hotărâri ale Consiliului Local al Municipiului Târgoviște: HCL 108/2010, HCL 110/2010, HCL 11/2012, HCL 391/2013 (ultima prin care a fost stabilită taxa de habitat pentru anul in curs), precum si a oricărei hotărâri de consiliu local prin care a fost stabilită/modificată taxa de habitat in perioada 2010-2014.

Cerere legal timbrată .

Procedura de citare legal indeplinită .

La apelul nominal făcut in ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat Hânsu B. M., lipsă fiind pârâta.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință invederând modalitatea de indeplinire a procedurii de citare și stadiul in care se află judecata.

Avocat Hânsu B. M. pentru reclamant precizează că nu mai are alte acte de depus înafara celor de la dosarul cauzei; solicită judecata cauzei pe fond.

Tribunalul, după ascultarea părților în temeiul art.238 alin.1 din noul cod de procedura civila, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată, iar în temeiul art.392 din noul cod de procedura civila, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul .

Avocat Hânsu B. M. având cuvântul pentru reclamant, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul anulării taxei de habitat stabilită prin HCL 108/2010, HCL 110/2010, HCL 11/2012, HCL 391/2013 (ultima prin care a fost stabilită taxa de habitat pentru anul in curs), precum si a oricărei hotărâri de consiliu local prin care a fost stabilită/modificată taxa de habitat in perioada 2010-2014 și la plata cheltuielilor de judecată.

În temeiul art.394 alin.1 Cod Procedură Civilă, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față

Prin cererea inregistrată la Tribunalul Dâmbovița, Secția a II a civilă de contencios administrativ și fiscal sub nr._ /11.7.2014 reclamanta Lepadatu L. E. a solicitat, in contradictoriu cu pârâta U. Municipiul Târgoviște - Consiliul Local Târgoviște, reprezentată prin Primar, anularea Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Târgoviște nr.108/2010, nr.110/2010, nr.11/2012 si nr.391/2013 (ultima prin care a fost stabilită taxa de habitat pentru anul in curs), precum si a oricărei hotărâri de consiliu local prin care a fost stabilită/modificată taxa de habitat in perioada 2010-2014.

In motivarea cererii se arată că prin HCL 108/2010/24.06.2010, a fost instituită, începând cu 01.07.2010, pe raza Municipiului Târgoviște, taxa de habitat în cuantum de 16 lei/gospodărie, așa cum a fost stabilită prin Hotărârea nr.11/15.06.2010 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară "Reabilitarea colectării, transportului, dezvoltării, prelucrării deșeurilor solide în județul Dâmbovita"

La data de 15.06.2010, prin Hot nr.11/2010, A. stabilește taxa de habitat de 16 lei/gospodărie, având în vedere printre altele si Hotărârile Consiliilor locale privind mandatarea A. pentru stabilirea taxei de habitat cu destinație specială de salubrizare.

Abia la data de 24.06.2010, prin HCL 110/2010, Consiliul Local al Municipiului Târgoviște, mandatează A. cu privire la stabilirea taxei de habitat.

Este evident că HCL 108/2010/24.06.2010, act administrativ-normativ este adoptat cu incălcarea legii, pentru următoarele motive:

Consiliul Local Târgoviște a stabilit cuantumul taxei de habitat ținând de Hot 11/15.06.2010 a A., însă acesta, la acel moment nu avea mandatul unităților administrativ teritoriale membre pentru a fixa această taxă. Astfel, desi in Hot 11/15.06.2010 a A., aceasta fixează taxa de habitat invocând printre altele hotărârile consiliilor locale care ii dăduseră mandat in acest sens, e evident cel puțin in cazul Consiliului Local Târgoviște, ca acest mandat lipsea la acel moment, fiind dat abia la 24.06.2010 prin HCL 110/2012.

Dată fiind aceată stare de fapt, in mod legal, Consiliul Local Târgoviște, prin HCL 108/24.06.2010, trebuia să stabilească taxa de habitat fără să tină cont de Hot 11/15.06.2010 a A., care la acel moment nu era opozabilă autorității deliberative.

Transpunând in hotărârea adoptată, pur si simplu taxa stabilită de A., fără a proceda potrivit art.5 alin.1 lit.i și art.6 alin.1 lit.k din Legea 101/2006, Consiliul Local Târgoviște incalcă actele normative menționate.

Mai mult, procedând de această manieră, Consiliul Local Târgoviște a incălcat și dispozițiile art.2, 7 și 8 din Legea 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică, întrucât nu a respectat reguli procedurale minimale pentru a asigura transparenta decizională prin informare prealabilă, consultarea cetățenilor si publicitatea dezbaterilor, anterior adoptării acestei hotărâri.

O altă critică de nelegalitate a HCL 108/2010, vizează încălcarea de către autoritatea deliberativă a dispozițiilor Legii 101/2006, art.3 lit.f, h si g, prin aceea că taxa de habitat a fost stabilită pe gospodărie si nu pe numărul de persoane. Date fiind principiile stabilite prin art.3 litera f și g din Legea 101/2006, a serviciilor de salubrizare a localităților, care impune o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea si calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea si egalitatea de tratament a utilizatorilor, aprobarea taxei de salubritate pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile și nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, atâta vreme cât gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane in compunere iar cantitatea serviciului prestat fiind astfel diferită, în funcție de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării.

O justificare in plus este si Contractul-Cadru aprobat prin Ordinul 112/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice si prevederile Regulamentului-Cadru aprobat prin Ordinul 110/2007 al aceleiași autorități, acte normative ce se referă la tarifele ce urmează a fi stabilite în contractele încheiate intre operatorii de servicii și utilizatorii persoane fizice sau juridice și nu la taxele speciale.

S-au nesocotit si dispozițiile art.12 alin.3 din Legea 101/2006 potrivit cărora relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare si utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor Regulamentului Serviciului de Salubrizare si ale Contractului Cadru de prestare a serviciului, fiind limpede că instituirea taxei de habitat trebuia făcută in subsidiar, numai in cazul producătorilor de deșeuri individuali, care nu au contract de prestări servicii cu operatorul.

Cu privire la HCL 110/2010, această hotărâre, este nelegală, pentru că atribuțiile suverane ale Consiliului Local Târgoviște, referitoare la deciziile in ceea ce privește salubrizarea (art.6 alin.1 lit.k din Legea 101/2006), au fost cedate unei alte entități (A.), desi legea arătată mai sus, impune ca doar consiliul local poate lua decizii . problemă a comunității.

Chiar dacă art.10 alin.5 din Legea 51/2006 permite Consiliului Local să mandateze A. in a stabili taxa de habitat, HCL 110/2012 putea fi adoptată în acest sens numai după parcurgerea etapelor si a procedurilor prevăzute in Legea 52/2003, privind transparenta decizională în administrația publică.

Este evident că problema cedării dreptului de a stabili taxa de habitat, era una deosebit de importantă pentru comunitate, întrucât odată mandatată A. să stabilească taxa de habitat, rolului Consiliului Local Targoviste devenea pur formal, în a aproba hotărârile A..

Prin adoptarea HCL 110/2010, Consiliul Local Târgoviște a încălcat si dispozițiile art.2, 7 și 8 din Legea 52/2003 privind transparenta decizională în administrația publică, întrucât nu a respectat reguli procedurale minimale pentru a asigura transparenta decizională prin informare prealabilă, consultarea cetățenilor si publicitatea dezbaterilor, anterior adoptării acestei hotărâri.

Cu privire la HCL 11/2012, HCL 391/2013 (ultima prin care a fost stabilită taxa de habitat pentru anul in curs), precum si a oricărei hotărâri de consiliu local prin care a fost stabilită/modificată taxa de habitat in perioada 2010-2014, acestea au fost adoptate cu încălcarea următoarelor acte normative: Legea 101/2006, art.6, alin.1, lit.k, prin aceea că, desi in fiecare an a fost adoptată câte o nouă hotărâre de consiliu local, privind instituirea taxei de habitat, în fapt, aceste hotărâri nu au făcut decât să consfințească hotărârile A. prin care aceasta deja stabilise nivelul taxei de habitat. Practic, Consiliul Local Târgoviște, nu mai este factorul deliberativ, hotărârile sale fiind pur formale ; Legea 101/2006, art.3, lit.f, h si g, a fost incălcată prin aceea că taxa de habitat a fost stabilită pe gospodărie si nu pe numărul de persoane. Date fiind principiile stabilite prin art.3 litera f și g din Legea 101/2006, a serviciilor de salubrizare a localităților, care impune o tarifare echitabilă, corelată cu cantitatea si calitatea serviciilor prestate, nediscriminarea si egalitatea de tratament a utilizatorilor, aprobarea taxei de salubritate pe gospodărie, indiferent de numărul de persoane ce o compun, nu e conformă cu principiile taxării echitabile și nici cu cel al nediscriminării utilizatorilor, fiind evidentă încălcarea acestor principii, atâta vreme cât gospodăriile pot avea un număr diferit de persoane in compunere iar cantitatea serviciului prestat fiind astfel diferită, în funcție de numărul persoanelor ce compun respectivele gospodării.

O justificare in plus este si Contractul-Cadru aprobat prin Ordinul 112/2007 al Autorității Naționale de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilități Publice si prevederile Regulamentului-Cadru aprobat prin Ordinul 110/2007 al aceleiași autorități, acte normative ce se referă la tarifele ce urmează a fi stabilite în contractele încheiate intre operatorii de servicii și utilizatorii persoane fizice sau juridice și nu la taxele speciale.

S-au nesocotit si dispozițiile art.12 alin.3 din Legea 101/2006, potrivit cărora relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare si utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor Regulamentului Serviciului de Salubrizare si ale Contractului Cadru de prestare a serviciului, fiind limpede că instituirea taxei de habitat trebuia făcută in subsidiar, numai in cazul producătorilor de deșeuri individuali, care nu au contract de prestări servicii cu operatorul.

In drept au fost invocate prevederile art.14, alin.2, din Legea 52/2003 si este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

S-au depus la dosar copiile hotaririlor de consiliu local atacatre, dovada parcurgerii procedurii prealabile, acte de stare civila si dovada ca plateste taxa de habitat.

Invoca in sprijinul cererii sale, jurisprudenta Tribunalului Dambovita (sentintele nr.3143/24.10.2013 ; 3422/12.12.2011 ; 3707/08.11.2012) si a Curtii de Apel Ploiesti (decizia nr.2035/2012).

Prin întâmpinare, intimatul arată că prin cererea de chemare in judecata, reclamantul solicita instanței anularea HCL nr.108/2010, 110/2010, 11/2012 si 391/2013, invocând, in principal, motive ce vizează nerespectarea dispozițiilor Legii nr.52/2003 privind transparenta decizională dar si incalcarea principiilor stabilite la art.3 lit.f si g din Legea nr.101/2006 a serviciilor de salubrizare a localităților.

Mai invoca reclamantul, faptul ca prin adoptarea actelor administrative atacate, au fost nesocotite prevederile art.12 alin.3 din Legea nr.101/2006 potrivit cărora relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare si utilizatorii individuali se desfășoară pe baza contractuale, ceea ce ar insemna ca instituirea taxei de habitat trebuia făcuta numai in subsidiar, in cazul producătorilor de deșeuri individuale care nu au contract de prestări servicii cu operatorul.

Mai arata intimata ca, raportat la obiectul cererii, actiunea nu este scutita de plata taxei de timbru, in cauza fiind incidente dispozitiile art.16, lit.a, din OUG nr.80/2013. motiv pentru care soilicita instantei sa pune reclamantului in vedere sa timbreze cererea.

Pe fondul cauzei, intimata invedereaza instanței următoarele:

Privitor la H.C.L nr.108/24.06.2010 privind aprobarea taxei de habitat cu destinația speciala de salubrizare in cuantum de 16 lei/luna/gospodarie, instanța urmează sa ia act ca cererea este rămasa fara obiect, intrucat hotărârea menționata a fost deja anulata de instanța de contencios administrativ, prin Sentința nr.122/17.01.2011 pronunțata de Tribunalul Dâmbovita, rămasa definitiva si irevocabila, prin respingerea recursului, potrivit Deciziei pronunțata de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.05.2011, in dosarul nr._ .

Se arata totodata ca Tribunalul Dâmbovita a mai reținut acest aspect si in alte cauze ce au avut ca obiect anularea HCL nr.108/2010, cereri promovate ulterior pronunțării soluției in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._ (a se vedea in acest sens, Sentința nr.969/10.06.2014 pronunțata in dosarul nr._, reclamant N. F.).

Invocând nelegalitatea H.C.L. nr.110/24.06.2010, privind mandatarea A.D.I, cu privire la stabilirea taxei de habitat, reclamantul susține ca atribuțiile suverane ale Consiliului Local Târgoviște referitoare la deciziile in ceea ce privește salubrizarea au fost cedate unei alte entități (A.) desi legea impunea ca doar Consilul Local poate lua decizii . problema a comunității.

Reclamantul interpretează in mod greșit si invoca trunchiat dispoziții ale legii privind serviciul de salubrizare a localităților, încercând in acest fel sa inducă in eroare si instanța de judecata, aceasta intrucat, potrivit dispozițiilor art.6 alin.(3) din Legea nr.101/2006 a serviciului de salubrizare, unitățile administrativ-teritoriale pot forma asociații de dezvoltare intercomunitară, în condițiile stabilite de Legea nr.51/2006, cu modificările și completările ulterioare, în vederea înființării, organizării și exploatării în interes comun a serviciului de salubrizare sau pentru realizarea unor obiective de investiții comune, specifice infrastructurii acestui serviciu. Asociațiile de dezvoltare intercomunitară astfel înființate vor acționa numele și pe seama unităților administrativ-teritoriale membre, conform mandatului încredințat de acestea prin documentele constitutive ale asociații.

In același sens, sunt si dispozițiile art.10 alin.(4) din Legea nr.51/2001 a serviciilor comunale de utilități publice, potrivit cărora, unitățile administrativ-teritoriale pot mandata, în condițiile legii, asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice, prin hotărâri ale autorităților lor deliberative, să exercite, pe seama și în numele lor, dreptul de a delega gestiunea serviciilor de utilități publice transferate în responsabilitatea asociațiilor.

Cu respectarea dispozițiilor mai sus citate si in temeiul competentelor exclusive conferite autorităților deliberative ale unităților administrativ-teritoriale in ceea ce privește infiintarea, organizarea, gestionarea si coordonarea serviciului de salubrizare a localităților - art.6 alin.(1) lit.d din Legea nr.101/2006 - Municipiul Târgoviște alături de Consiliul Județean Dâmbovita si celelalte unități administrativ-teritoriale din județ, au infiintat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Reabilitarea colectării, transportului, depozitarii, prelucrării deșeurilor solide in județul Dâmbovita", cu scopul imbunatatirii infrastructurii tehnico-edilitare a sistemului de colectare, transport, depozitare si prelucrare a deșeurilor solide aferente localităților din raza de activitate a consiliilor locale asociate, prin promovarea de investiții finanțate din fonduri europene, rambursabile si nerambursabile, (art.5 alin.(1) din Statutul Asociației).

Intre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară reprezentata de Consiliul Județean Dâmbovita si . fost încheiat contractul de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare si transport al deșeurilor in județul Dâmbovita, devenind astfel incidente dispozițiile art.19 alin.(2) lit.e din Legea nr.101/2006, potrivit cărora, operatorul are dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza tuturor unităților administrativ teritoriale, acordata in baza contractului de delegare a gestiunii serviciului.

In vederea realizarii scopului stabilit prin Statut, asociatii mandateaza Asociatia sa exercite in numele si pe seama lor, atributiile legate de serviciu, prin art.5, alin.7, lit.i, fiindu-i stipulata si atributia de aprobare a preturilor, tarifelor, taxelor speciale, cu respectarea normelor metodologice elaborate si aprobate de ANRSC, aprobarii stabilirii, ajustarii sau modificarii preturilor si tarfelor pentru serviciu, dupa caz, pe baza avizului de specialitate emis de ANRSC.

Prin urmare nu se poate sustine ca atributiile ce revin autoritatilor deliberative ale unitatilor administrativ teritoriale au fost cedate unei alte entitati, cu incalcarea prevederilor legale, instanta urmind a constata ca acest motiv, astfel invocat, nu face dovada nelegalitatii actului administrativ atacat.

Cit priveste motivul de nelegalitate prin care se sustine incalcarea dispozitiilor art.2, 7 si 8 din Legea nr.52/2003, se arata ca prevederile legale invocate nu sint aplicabile actului normativ a carui anulare se solicita, HCL nr.110/2010 nefiind un act normativ in sensul dispozitiilor art.3, lit.a, din legea nr.52/2003, adica un act emis sau adoptat de o autoritate publica, cu aplicabilitate generala.

Prin hotarirea contestata, autoritatea deliberativa a unitatii administrativ teritoriale, nu a facut decit sa mandateze A. sa exercite pe seama si in numele sau, atributiile legate de serviciul de salubrizare, printre care si stabilirea taxei de habitat.

Raportat la obiectul reglementat de actul administrativ contestat si temeiul de drept invocat de reclamant, apare evident ca prin continutul sau, HCL nr.110/2010 nu este un act cu aplicabilitate generala, supus regulilor privind transparenta decizionala, ci este un act administrativ care reglementeaza raporturile dintre autoritatea administratiei publice locale si o alta structura de cooperare (A.), prin care aceasta din urma, este mandatata sa exercite anumite atributii in domeniul serviciului de salubrizare, in vederea indeplinirii scopului pentru care a fost constituita.

Cit priveste motivul ce vizeaza adoptarea Hotaririi A. nr.11/2010, anterior momentului mandatarii A., pentru stabilirea si adoptarea taxei de habitat nr.110/2010, este de observat ca in preambulul acestei hotariri, sint invocate generic, ca temei al adoptarii acesteia, hotaririle consiliilor locale privind mandatarea A. pentru stabilirea taxei de habitat, ori raportat la prevederile statutare – art.9, alin.3 si 4, astfel cum erau in vigoare la acea data (hotaririle se iau cu votul a doua treimi…si, hotaririle luate de adunarea generala sint obligatorii chiar si pentru asociatii care nu au luat parte la adunarea generala, sau au votat impotriva), hotarirea A., luata in conditii statutare, a devenit obligatorie si pentru municipiul Targoviste, chiar daca Consiliul local, a mandatat Asociatia pentru stabilirea taxei de habitat ., respectiv data de 24.06.2010.

Referitor la HCL nr.11/2012 si HCL nr.391/2013, cu privire la care se sustine ca au fost adoptate cu incalcarea dispozitiilor art.6, alin.1, lit.k, din Legea nr.101/2006, se arata ca, actionind in numele si pe seama unitatii administrativ teritoariale, conform mandatului incredintat, A. si-a exercitat dreptul de a stabili, ajusta si modifica taxa de habitat cu destinația speciala de salubrizare, in modalitatea prevăzuta de art.43, alin.(4) si (5) din Legea nr.51/2006, hotărârile Adunării Generale a Asociației, adoptate in limitele legii, ale actului constitutiv si potrivit art.9 alin.(3) si (4) din Statut (in vigoare la acea data) si alin.(11), dupa modificarea Statutului, devenind astfel obligatorii pentru toate unitățile administrativ teritoriale membre ale asociației - deci si pentru Municipiul Târgoviște, membru asociat in cadrul Asociației „Reabilitarea colectării, transportului, depozitarii, prelucrării deșeurilor solide in județul Dambovita".(art.1 din Actul constitutiv al Asociației, astfel cum a fost modificat prin actele adiționale aprobate prin Hotărârile A.D.I. nr.1/14.07.2009 si nr.19/17.09.2010).

In exercitarea atribuțiilor cu care a fost mandatata Asociația, de către asociați, potrivit art.5 alin.(7) lit.i din Statutul A., acestea constituind si obiective ale Asociației pentru realizarea scopului prevăzut la art.5 alin.(1) din Statut, pe baza mandatarii Asociației de dezvoltare Intercomunitara cu privire stabilirea taxei de habitat, prin Hotărârea Consiliului Local Municipal Târgoviște nr.110/24.06.2010 - in temeiul dispozițiilor art.10 alin.(3) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice - si pe baza Metodologiei de instituire si colectare a taxei de habitat la nivel județean aprobata prin Hotărârea nr.4/26.01.2010, modificata si completata ulterior prin Hotărârea A.D.I. nr.16/17.09.2010 - art.1 si art.2 alin.(1) din Metodologie - Asociația de Dezvoltare Intercomunitara „Reabilitarea colectării, transportului, depozitarii, prelucrării deșeurilor solide in județul Dambovita" a stabilit si aprobat taxa de habitat si cuantumul acesteia pentru anii 2010, 2011, 2012, 2013 si 2014 prin Hotărârile nr.11/15.06.2010, 27/3.12.2011, 68/27.12.2011, 90/12.11.2012 si 140/5.11.2013.

In acest sens, se invedereaza instanței ca Hotărârea A. nr.11/15.06.2010 privind stabilirea si aprobarea cuantumului taxei de habitat cu destinația speciala de salubrizare, a fost examinata succint de Tribunalul Dambovita, in cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, instanța reținând ca nu a identificat vreo incalcare a dispozițiilor legale in baza cărora a fost adoptata, respectiv ale Legii nr.51/2006, Legii nr.101/2006, H.G. nr.855/2008 ori a Hotărârii nr.4/2010 privind aprobarea Metodologiei de instituire si colectare a taxei de habitat la nivel județean, cu destinația speciala de salubrizare, aceasta hotărâre devenind obligatorie pentru toti asociații, chiar si pentru aceia care nu au luat parte la adunarea generala sau au votat impotriva.

Devenind obligatorie pentru toate unitățile administrativ teritoriale asociate, au devenit obligatorii si dispozițiile art.2 si 3 din Hotărâre, potrivit cărora, dupa aprobarea cuantumului taxei de habitat de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitara, aceasta va fi supusa aprobării Consiliului Local de la nivelul fiecărei unități administrativ teritoriala...iar aceasta taxa de habitat, aprobata de Consiliile Locale, nu va putea fi mai mica decât nivelul stabilit in Asociația de Dezvoltare Intercomunitara.

Prin urmare, devenind obligatorii toate Hotărârile A. pentru toate unitățile administrativ teritoriale, Municipiul Târgoviște prin Consiliul Local Municipal, in calitatea sa de asociat in cadrul A.D.I., nu a făcut decât sa aprobe, pentru fiecare an, cuantumul unei taxe speciale instituita anterior de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitara, prin hotărâri necontestate, in vigoare si la aceasta data.

Nici motivul privitor la nerespectarea prevederilor referitoare la transparenta decizională, nu poate fi reținut de către instanța, intrucat, in preambulul HCL nr.11/2012 si 391/2013 - contestate in prezenta cauza - sunt invocate dispozițiile Legii nr.52/2003, fiind indeplinita procedura privitoare la transparenta decizională.

Instanța va constata ca Raportul de specialitate care a stat la baza adoptării HCL nr. 11/2012, face referire la îndeplinirea obligației instituita de art.7 din Legea nr.52/2003, alineat penultim, cuprinzând mențiunea ca, proiectul de hotărâre privind majorarea cuantumului taxei de habitat a fost publicat spre dezbatere publica pe site-ul instituției la data de 28.12.2011 si, pana in prezent - 27.01.2012 - nu s-au înregistrat contestatii.

Instanța urmează sa observe ca si in preambulul H.C.L. nr.391/16.12.2013 este facuta mențiunea indeplinirii obligației instituita de Legea nr.52/2003 privind transparenta decizională, motivul de nelegalitate astfel invocat, neputand fi reținut de instanța de judecata.

Cat privește motivul de nelegalitate prin care se susține încălcarea prevederilor art.12 alin.(3) din Legea nr.101/2006, potrivit cărora, relațiile dintre operatorii serviciului de salubrizare și utilizatorii individuali se desfășoară pe baze contractuale, cu respectarea prevederilor regulamentului serviciului de salubrizare și ale contractului-cadru de prestare a serviciului, adoptate de autoritățile administrației publice locale pe baza legislației în vigoare, aplicabilă acestui serviciu, nu poate fi reținut de către instanța, aceasta, intrucat, intre Asociația de Dezvoltare Intercomunitară, reprezentata de Consiliul Județean Dâmbovita si S.C. Supercom S.A, a fost incheiat contractul de delegare prin concesionare a gestiunii serviciilor publice de colectare si transport al deșeurilor in județul Dâmbovita, devenind astfel incidente dispozițiile art.19 alin.(2) lit.e din Legea nr.101/2006, potrivit cărora, operatorul are dreptul la exclusivitatea prestării serviciului de salubrizare pe raza Unităților administrativ-teritoriale, acordată ... în baza hotărârii de atribuire și a contractului de delegare a gestiunii.

Prin urmare, in relația cu utilizatorii, drepturile și obligațiile operatorului serviciului de salubrizare rezultă din contractul de delegare a gestiunii serviciului public de colectare si transport al deșeurilor, instituirea taxei de habitat cu destinația speciala de salubrizare fiind făcuta in acord cu dispozițiile legale in materie.

Criticile reclamantului privitoare la modalitatea de stabilire a taxei de habitat si invocarea incalcarii principiilor stabilite la art.3 lit.f si g din Legea nr.101/2006, nu fac dovada nelegalitatii actelor administrative contestate, intrucat stabilirea taxei de habitat si metodologia de instituire si colectare a acesteia, au fost aprobate prin Hotărâri ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară, devenite obligatorii pentru toate unitățile administrativ-teritoriale.

Instanța va lua act ca anual, A. a adoptat hotărâri privind instituirea si aprobarea cuantumului acesteia, potrivit Metodologiei de instituire si colectare a taxei de habitat la nivel județean aprobata prin Hotărârea nr.4/26.01.2010, astfel cum a fost modificata ulterior prin Hotărârea nr.9/20.04.2010 si in exercitarea atribuțiilor conferite de Statutul Asociației, modificat ulterior prin Hotărârea nr.1/14.07.2009 si nr.19/17.09.2010.

Prin urmare, toate motivele ce vizează pretinsa nelegalitate a modalității de calcul a taxei de habitat cu destinația speciala de salubrizare pot fi invocate numai cu privire la hotărârile A. prin care a fost adoptata metodologia de instituire si colectare a taxei de habitat la nivel județean, devenita obligatorie pentru fiecare membru al Asociației si, in nici un caz, nu pot face dovada nelegalitatii unor HCL-uri prin care se aproba cuantumul acestei taxe, deja instituita si stabilita in suma minima de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară.

Examinând cererea reclamantului, prin prisma susținerilor acestuia, ale pârâților formulate prin întâmpinare, a înscrisurilor depuse de părți la dosar și a normelor legale incidente, tribunalul reține că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.

Astfel, cu privire la primul capăt al cererii ce vizează anularea HCL nr.108/24.06.2010, instanța reține că această cerere a rămas fără obiect, întrucât respectiva hotărâre a fost deja anulată de instanța de contencios administrativ, prin sentința nr.122/17.01.2011 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, rămasă definitivă și irevocabilă, prin respingerea recursului, potrivit deciziei pronunțate de Curtea de Apel Ploiești la data de 17.05.2011 în dosarul nr._ (fila 100-104).

In ceea ce privește capătul de cerere ce vizează anularea Hotărârii A. nr.11/15.06.2010, pentru care reclamantul nu invocă nici o încălcare a legii, tribunalul reține că această hotărâre, potrivit art.9 alin.3 și alin.4 din Statutul asociației, a devenit obligatorie pentru toți asociații, chiar și pentru aceia care nu au luat parte la adunarea generală sau au votat împotrivă.

Sumele de bani încasate cu acest titlu nu se fac venit la bugetul local, ci se utilizează de către Serviciul Județean de Alimentară cu A., Canalizare și Salubritate Dâmbovița, căruia i-a fost delegată prin contract, gestiunea încasării și plății serviciilor de salubritate, de către Consiliul Județean Dâmbovița.

Modul de calcul al taxei de habitat a fost însușit de toți membrii asociației, fiind adoptate în acest sens Hotărârile nr.5/2009 și respectiv nr.7/2010, fiind de altfel stabilită în conformitate cu dispozițiile Codului Fiscal și Ordinul nr.101/2007 emis de Președintele ANRSC privind Regulamentul cadru al Serviciului de Salubrizare a localităților.

Din examinarea succintă a hotărârii, nu rezultă vreo încălcare a dispozițiilor legale în baza cărora a fost adoptată, respectiv ale Legii nr.51/2006, Legii nr.101/2006, HG nr.855/2008, cât și a Hotărârii nr.4/2010 privind aprobarea metodologiei de instituire și colectare a taxei de habitat la nivel județean cu destinație specială de salubrizare.

Neîntemeiată este și cererea aceluiași reclamant privind obligarea Consiliului Local Târgoviște la plata despăgubirilor materiale reprezentând contravaloarea impozitului pe proprietate, datorat pentru perioada anilor 2013-2013 în cuantum de 270 lei, întrucât, simpla susținere a acestuia privind refuzul încasării acestei taxe de către autoritățile locale, nu este dovedită prin nici un mijloc de probă.

De altfel, chiar dacă reclamantul s-ar fi găsit în fața unui astfel de refuz, acesta avea la îndemână alte modalități de a achita impozitul pe proprietate, în formele prevăzute de Codul Fiscal și Codul de procedură fiscală, fapt ce nu s-a realizat și care dovedește netemeinicia susținerilor sale.

Pentru toate aceste considerente, cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată, va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca fiind rămasa fără obiect, cererea formulata de reclamanta Lepadatu L. E., CNP_, domiciliată în Târgoviște ..42, judetul Dâmbovița, cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet Individual de Avocat C. P., în Târgoviște ., județul Dâmbovița, prin Avocat C. P., titular al cabinetului de avocat cu datele de identificare arătate mai sus, în contradictoriu cu U. Municipiul Târgoviște - Consiliul Local Târgoviște, reprezentata prin Primar, cu sediul în Târgoviște .-3, judetul Dambovita, Cod de înregistrare Fiscală_, cod postal_, privind anularea Hotărârii Consiliului Local Târgoviște nr.108/2010.

Respinge ca nefondata, cererea reclamantei privind anularea Hotărârii Consiliului Local Târgoviște nr.110/2010 ; Hotărârii Consiliului Local Târgoviște nr.11/2012 si Hotărârii Consiliului Local Târgoviște nr.391/2013

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 27 noiembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

C. I. D. C. Ț.

Red.CID

Tehnored.CȚ

4 ex/22.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 1686/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA