Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 581/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 581/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 6439/120/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 581
Ședința publică de la 31.03.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE A. M. G.
Grefier J. C.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. D. cu domiciliul în comuna Văleni, ., județ Dâmbovița, CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la CA „O. S.” în comuna Șotăânga, ., nr 297, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București ., sector 5, Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 247 lei conform chitanței nr_/20.11.2013.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamantul, prin avocat O. S., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că dosarul se află la primul termen de judecată.
Instanța pune în discuție competența materială și teritorială de soluționare a prezentei cauze.
Reclamantul, prin avocat, arată este competent a soluționa cauza, Tribunalul Dâmbovița.
În temeiul art. 131 NCPC raportat la art. 10 din legea 554/2004, instanța apreciază că Tribunalul Dâmbovița este competent pentru soluționarea prezentei cauzei.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – f. 45 instanța reține că pe rolul Tribunalului Dâmbovița se află înregistrate și alte cauze privind același reclamant, dar care au alte obiecte, astfel încât nu se impune conexarea prezentei cauze cu alte dosare.
Instanța ia act că în cauză nu au fost formulate cereri modificatoare ale cererii principale, conform art 204 N .cpr.civ sau cereri de renunțare la judecata cererii.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei. Depune la dosar răspunsul oferit de ANAF solicitării reclamantului de restituire a taxei achitate.
Instanța, având în vedere depunerea la dosar, la acest termen de judecată, a refuzului oferit de ANAF-DGRFP Ploiești-AJFP Dâmbovița, solicitării reclamantului de restituire a taxei încasate, în original, apreciază că nu se mai impune amânarea cauzei pentru a se comunica acest înscris pârâților.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâților la restituirea taxei de poluare încasată în baza OG 50/2008, având în vedere că această dispoziție legală a fost declarată nelegală de către CJUE. Cu cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară de timbru și onorariu avocat. Depune la dosar dovada achitării onorariului de avocat.
TRIBUNALUL,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanței sub nr_ reclamantul Ș. D. a chemat în judecată pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor și Administrația F. pentru Mediu solicitând instanței restituirea sumei de 2467 lei, achitată cu titlu de taxă poluare, sumă ce va fi actualizată cu rata dobânzii legale calculate de la data plății până la restituirea sumei.
În fapt a arătat că la data de 28.07.2009 a achitat suma de 2467 lei cu titlu de taxă poluare, potrivit chitanței . nr_/28.07.2009, taxă impusă potrivit prevederilor OUG 50/2008, în vederea înmatriculării în România a autoturismului marca Opel, achiziționat dintr-un stat membru UE.
Dreptul de a solicita restituirea sumei plătite cu titlul de taxă izvorăște din aplicarea directă a normelor dreptului comunitar, în speță art 90 paragraful 1 din Tratatul de instituire a CE, independent de soarta actului fiscal emis în vederea perceperii acestei taxe, act emis în baza unor norme legale ce contravin dreptului comunitar.
Prin aplicarea directă a dreptului comunitar, regulile procedurale specifice materiei fiscale ce țin de circuitul sumelor de bani achitate cu titlu de taxă de poluare, nu au incidență întrucât, prin prisma dispozițiilor art 148 alin 2 din Constituție,cererea de restituire a unei sume de bani ce a fost achitată pentru prima înmatriculare a unui autovehicul pe baza normelor juridice naționale vizează practic un raport juridic al reclamantei cu S. R., prin intermediul unei autorități publice cu care s-a stabilit raportul juridic concret dintre reclamant și organul pârât.
Dacă premisa aplicării directe a normelor de drept comunitar este aceea că reglementarea națională specială contravine anumitor norme de drept comunitar, cum se reține în speța de față, atunci raporturile juridice dintre reclamantă și pârâta AFP Moreni nu pot fi decât unele generale, supuse dreptului comun, norma de drept comunitar anulând sfera de aplicare a normei juridice naționale discordante,ipoteză în care și celelalte norme juridice speciale conexe pentru raportul juridic inițial nu mai pot fi aplicabile.
Conform art 110 din TCUE nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne sau de orice altă natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. Astfel prevederile menționate limitează libertatea statelor în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin interzicerea taxelor discriminatorii și protecționiste.
În drept a invocat prevederile art 110 din Tratat, art 148 alin 2 din Constituție, art 117 alin 1 lit d din c.pr.civ, art 1084 raportat la art 1082 c.civ, art 3 alin 3 din OG 8/2000.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii, decizia nr 5679/28.07.2009, chitanța . nr_/28.07.2009, dovada îndeplinirii procedurii prealabile și actele de proveniență ale autoturismului.
La data de 24.12.2013 pârâții Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală, motivat de faptul că decizia de calcul a fost emisă conform OUG 50/2008, la data intrării în vigoare a acesteia abrogându-se prevederile legii 571/2013 privind codul fiscal.
S-a susținut referitor la aplicabilitatea prevederilor Curții Constituționale ale art. 148 că, legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.”
Totodată, pârâta a susținut că art. 148 alin. 2 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale UE față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, iar din analiza acestor dispoziții legale, rezultă faptul că, legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare membru în parte.
Referitor la prevederile Tratatului de instituire a CE, pârâta precizează că, incidența în cauză a prevederilor art. 90, este inexistentă, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.
Totodată, în speța dedusă judecății, reclamantul nu se încadrează în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008 și, ca atare, obligația de plată a taxei revine ca fiind legal datorată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind restituirea sumei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule învederează că restituirea de sume de la bugetul la cerere se realizează în condițiile art 117 din OG 92/2003, ori restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna din situațiile prevăzute de lege.
A solicitat totodată respingerea capătului de cerere referitor la calculul dobânzii legale întrucât apreciază că sunt aplicabile dispozițiile C.pr.fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face la organul fiscal, în temeiul titlului, iar potrivit art.124 alin.l din același act normativ, "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânzi din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor". Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni este inadmisibila.
Referitor la obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, solicită respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin 1 c.pr.civ.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat înlăturarea apărărilor pârâtelor, motivat de faptul că CJUE prin cele două hotărâri preliminare pronunțate a stabilit că OUG 50/2008, indiferent de modificările ce i-au fost aduse a menținut un regim de impozitare ce descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre UE.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la acordarea dobânzilor, CJUE a statuat că este dreptul contribuabilului care a plătit o taxă incompatibilă cu dreptul Uniunii de a primi înapoi de la stat atât taxa achitată cât și dobânzile aferente acestei sume, calculată începând de la data plății taxei.
În privind obligării pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, a arătat că având în vedere că acestea nu au achiesat la pretențiile reclamantului, în nici un caz nu sunt aplicabile prevederile art 454 c.pr.civ privind exonerarea de la această plată.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, emisă în vederea înmatriculării în țară a autovehiculului, potrivit OG 50/2008, reclamantul a fost obligat la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 2467 lei, sumă plătită conform chitanței . nr_/28.07.2009 în condițiile în care autoturismul proprietatea sa, marca Opel, a fost înmatriculat pentru prima dată în UE, la 05.10.2005, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamant-filele 13-21.
Reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând taxa poluare, la data de 18.11.2013, cerere ce a fost respinsă potrivit adresei nr_/20.11.2013 eliberată de A.N.A.F și depusă la dosar la fila 53.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România, în considerentele expuse statuând faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În consecință, este de observat că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia S. R. se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile” ; de asemenea, art. 148 alin. (2) din Constituție consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne.
Așadar, văzând prevederile art. 110 TFUE, interpretate prin jurisprudența Curții Europene de Justiție evidențiată mai sus, prevederi aplicabile cauzei de față, instanța va face aplicarea art. 11 și 20 din Constituția României, în sensul că va constata că prevederile OUG 50/2008, în baza căruia reclamantul a fost obligat să achite taxa pentru poluare, sunt contrare art.110 din TFUE, fiind destinate să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul de față.
Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 privind recursul în interesul legii referitor la aplicarea art.4, art.7 și art.10 alin.1 din OUG nr.50/2008, a admis recursurile în interesul legii și a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de acesta nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratat).
În consecință, întrucât temeiul de drept al deciziei de calcul a taxei de poluare în baza căreia reclamantul a achitat această taxă nu poate fi considerat aplicabil în speță, tribunalul urmează a dispune restituirea sumei încasate cu acest titlu, reținând că este îndeplinită condiția prevăzută de art. 2 al.1 din Legea 554/2004.
Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat, potrivit art 1082, 1084 c civ, constând în dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art. 124 raportat la art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală și a Ordinului Ministrului Finanțelor nr. 1899/2004 privind procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor, de la data efectuării de către reclamant a plății nedatorate (28.07.2009) – taxă poluare – și până la momentul restituirii efective și integrale a acesteia.
În baza art. 453 al.1 NCpc, pârâții vor fi obligați la plata cheltuielilor de judecată dovedite a fi fost efectuate de reclamant în prezenta cauză (contravaloare taxă judiciară de timbru, onorariu avocat).
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ș. D. cu domiciliul în comuna Văleni, ., județ Dâmbovița, CNP_, cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor la CA „O. S.” în ., nr 297, județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, . 166, județ Dâmbovița, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice cu sediul in București ., sector 5, Administrația F. pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6 și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești cu sediul în Ploiești, . 22, județ Prahova, având ca obiect anulare act administrativ – taxa poluare.
Obligă pârâții să restituie reclamantului suma de 2467 lei, reprezentând contravaloare taxă de poluare, cu dobânda legală fiscală aferentă, calculată potrivit art 124 raportat la art 120 alin 7 Cod procedură fiscală și Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 1899/2004, de la data efectuării de către reclamant a plății nedatorate (28.07.2009) –taxă de poluare și până la momentul restituirii efective și integrale a acesteia.
Obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 747 lei reprezentând cheltuieli de judecată (247 lei taxă judiciară de timbru și 500 lei onorariu avocat)..
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în condițiile art 83 alin 3 și 84 alin 2 NCPC.
Pronunțată în ședință publică din 31.03.2014.
Președinte Grefier
G. A. M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
08.04.2014/7ex
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 200/2014.... → |
|---|
