Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 498/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 498/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 309/283/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Târgoviște, .. 3
Județul Dâmbovița
Dosar nr._ /2013
DECIZIE NR. 498
Ședința publică de la data de 08 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte:
C. G.
Judecător:
D. M. E.
Grefier: B. S.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelanta-petentă C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A., C.U.I.:_, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 415/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64 județul Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă au fost părțile.
procedura de citare legal îndeplinită.
Apel timbrat cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei, chitanța nr. 1149/11.06.2014- fila 5 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare; după care,
Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, declarându-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra apelului.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 415/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria P. în dosarul nr._ a fost respinsă plângerea formulată de petenta C. Națională Poșta Română, împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din 28.01.2014, intimat în cauză fiind IPJ Dâmbovița.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a menținut procesul-verbal atacat ca fiind legal si temeinic.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de constatare si sancționare a contravenției . nr._/28.01.2014, emis de pârâtul I.P.J. Dâmbovița, reclamanta a fost sancționată cu amenda în cuantum de 2000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 60 alin. 1 lit. b și c din legea 333/2003 întrucât, la data de 23.01.2014, ora 15,10, a transportat suma de 75,000 lei cu auto cu numărul de înmatriculare b 99 KXI cu ajutorul numiților B. I. și C. D., mânuitori de valori în cadrul Poștei Române, fără ca autoturismul și personalul să dețină dotări corespunzătoare ți fără a avea plan de pază și transport avizat conform art. 26 alin. 1 din legea 333/2003..
Instanța retine că, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestita cu soluționarea plângerii analizează legalitatea si temeinicia procesului-verbal de contravenție si hotărăște asupra sancțiunii.
Examinând astfel modul de încheiere a procesului-verbal contestat, instanța a constatat ca acesta a fost întocmit cu respectarea condițiilor prevăzute de lege, nefiind incident nici unul dintre cazurile de nulitate absoluta reglementate de art. 17 din OG 2/2001, care sa poată fi invocat din oficiu de către instanța de judecata.
În ceea ce privește încălcarea dispozițiile art. 16 alin. 7 din OG 2/2001, respectiv neaducerea la cunoștință a posibilității de a formula obiecțiuni, încălcarea acestei dispoziții se sancționează cu nulitatea relativă, sancțiune care intervine condiționat de existența unei vătămări, vătămare care nu a fost probată în speță, motiv pentru care s-a impus respingerea acestei excepții.
Totodată, conform dispozițiilor art.59 alin. 2 din Legea nr. 333/2003, sancțiunea amenzii (prevăzută de art. 60 –în prezent urmare a republicării art. 58) poate fi aplicatã și persoanei juridice,motiv pentru care instanța de fond a respins execepția lipsa calității de subiect activ al contravenției. În măsura în care angajatorul persoană juridică constată ulterior o culpă în sarcina conducătorului unității, poate formula o acțiune în regres contra angajatului său care și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu.
Sub aspectul excepției prematurității aplicării amenzii determinat de prelungirea termenului în care unitatea putea să se conformeze prevederilor legale, instanța a constatat că sancțiunea amenzii a fost aplicată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 333/2003 și nu în baza dispozițiilor art. 3 din HG 301/2012 care sancționează fapte legate de neîndeplinirea prevederilor din normele metodologice, cum ar fi de exemplu nedepunerea planului de protecție și pază la organul abilitat potrivit art. 4 din anexă ; pentru considerentele expuse, instanața a respins și acestă excepție.
Pe fondul plângerii, instanța a constatat că reclamantul nu a contestat existența faptei, ci numai neîntrunirea elementelor răspunderii contravenționale prin lipsa vinovăției.
Nici acestă apărare nu poate fi reținută, atâta timp cât reclamanta cunoștea normele legale pe care a ales să le ignore, neconformându-se dispozițiilor legale sub aspectul măsurilor necesar a fi luate pentru paza transportului bunurilor și al valorilor.
Constatând legalitatea procesului-verbal contestat, instanța a apreciat ca acesta se bucura si de o prezumție de temeinicie, astfel cum reiese din economia dispozițiilor art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, prezumție relativa care poate fi răsturnata prin administrarea probei contrarii.
Aceasta proba trebuie sa fie făcuta de către contestator, în calitate de titular al plângerii contravenționale, astfel cum impune art. 249 C. proc. civ.
În cauza de față, însă, instanța a constatat ca petentul nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare si sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind, așadar, răsturnată.
Reținând culpa reclamantei în săvârșirea contravenției si având în vedere ca procesul-verbal de contravenție este legal si temeinic întocmit, instanța de fond a menținut măsura sancționatorie aplicată.
In temeiul art. 5 alin. 5, art. 21 alin. 3 si art. 34 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța poate aprecia asupra individualizării sancțiunii aplicate. Sancțiunea trebuie sa fie proporționala cu gradul de pericol social al faptei si in limitele prevăzute de actul normativ, ținându-se seama de împrejurările in care a fost savarsita fapta, de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsa, precum si de circumstanțele personale ale contravenientului si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
In cauza dedusa prezentei judecați, sancțiunea este corect individualizata față de gradul de pericol social al faptei savarsite (transport de valori), de împrejurările in care a fost savarsita fapta (fara respectarea unor norme minime de siguranța), de modul si mijloacele de savarsire a acesteia, de urmarea produsa (starea de pericol), precum si de celelalte date înscrise in procesul-verbal.
Față de considerentele de fapt si de drept, în baza art. 34 alin. 1 din OG 2/2001, instanța de fond a respins plângerea contravenționala formulata de petent ca neîntemeiata si a menținut procesul-verbal atacat ca fiind legal si temeinic întocmit.
Împotriva sentinței instanței de fond (comunicată la data de 30 mai 2014 ), în termen legal, intimata C. Națională Poșta Română SA - reprezentată legal, a declarat apel, solicitând, în principal, admiterea apelului, modificarea în tot a sentinței, în sensul admiterii plângerii contravenționale, iar în subsidiar, având în vedere că fapta contravențională este de o gravitate redusă, în baza art. 34 alin.7 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, se solicită admiterea apelului și în consecință admiterea în parte a plângerii contravenționale, înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment", sancțiune care să conducă la formarea unei atitudini viitoare adecvate a petentei față de regulile încălcate.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelanta a învederat următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 3 alin. 3 din Legea nr. 333/2003 coroborate cu anexa 1, art. 13 din H.G. nr. 301/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, dispun configurația sistemelor tehnice de protecție și de alarmare împotriva efracției, care se stabilește în funcție de importanța valorilor umane și materiale și a nivelului de risc evaluat, cu îndeplinirea cerințelor minime de securitate.
În considerarea acestor aspecte, se învederează că fapta reținută în sarcina petentei în constatarea abaterii contravenționale, instanța a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii. Potrivit dispozițiilor art. 2 alin. l din Legea nr. 333/2003, companiile naționale care dețin bunuri sau servicii sunt obligate să asigure paza acestora ; că art. 3 alin. 3 din Legea nr. 333/2003, dispune că „ la unitățile unde nu este posibilă realizarea unui sistem de pază organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarmă sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor" ( alin. 3).
Procesul verbal încheiat agentul constatator din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Dâmbovița este lovit de nulitate absolută, având în vedere că, în speță fapta nu există.
Se invocă excepția nulității procesului verbal de contravenție în temei art. 16 alin 7 din OG nr. 2/2001, având în vedere că nu s-a adus la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni.
Agentul constatator nu și-a respectat obligația de a aduce la cunoștința contravenientul dreptul de a formula obiecțiuni, cu privire la faptele consemnate de agentul constatator în procesul verbal. Potrivit legii, agentul constatator are obligația de a consemna în proces verbal obiecțiunile contravenientului cu privire la conținutul acestuia, precum și mijloacele de probă de care contravenientul înțelege să se servească în cauză. Formularea obiecțiunilor este extrem de importantă, deoarece constituie o garanție reală a respectării dreptului pe care îl are contravenientul. În acest caz, agentul constatator, în mod nelegal nu aduce la cunoștința contravenientului dreptul de a formula obiecțiuni. Prin această nesocotire a unei dispoziții imperative a legii, se produce o vătămare contravenientului.
Cu toate că art. 19 din OG nr. 2/2001, în mod firesc permite încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului, această normă trebuie interpretată și înțeleasă în legătură cu prevederile art. 16 alin. 7, în sensul că încheierea procesului-verbal în lipsa contravenientului trebuie să fie urmare a refuzului acestuia expres sau tacit de a se prezenta în fața agentului constatator, nu în sensul îngrădirii contravenientului de la dreptul de a face obiecțiuni. Altfel, ar rezulta în mod absurd că agentul constatator are posibilitatea de a alege între a-i da dreptul contravenientului să facă obiecțiuni sau să încheie procesul-verbal în lipsa contravenientului îngrădindu-i dreptul de a face mențiuni la procesul verbal.
De asemenea, se invocă dreptul la prezumția de nevinovăție.
Prin urmare, considerând că și în cazul răspunderii contravenționale se aplică prezumția de nevinovăție, dar și principiul in dubio pro reo, iar nemenționarea valorii monetare manipulate zilnic prin oficiu și implicit individualizarea sancțiunii aplicate conduce automat la anularea sancțiunii, chiar dacă sancțiunea a fost aplicată în alt temei legislativ, atât timp cât legiuitorul prin normele metodologice a înțeles să clasifice gravitatea acestor sancțiuni în funcție de valoarea monetară manipulată zilnic prin oficiu, înlăturând chiar răspunderea.
Din descrierea faptei contravenționale reținute în sarcina petentei, potrivit procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2014, nu rezultă că la data de efectuări controlului bunurile și valorile monetare manipulate prin oficiu, pentru a se putea considera că era obligatorie organizarea pazei umane sau sistem de alarmă în condițiile Legii nr. 333/2003.
Prin mențiunile din procesul verbal de contravenție, în sensul că organizarea pazei umane sau sistem de alarmă se făcea de către petentă cu nerespectarea dispozițiilor legale, fără a se arăta în ce constau bunurile manipulate zilnic prin oficiu la acea dată și care este valoarea lor, pentru a se putea analiza în ce măsură erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 333/2003, atrage, pe de o parte, nelegalitatea procesului-verbal de contravenție pentru incompleta descriere a faptei contravenționale, conform art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar pe de altă parte, naște un dubiu rezonabil cu privire la temeinicia procesului-verbal, în favoarea petentei.
Deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 4 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrarie.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit.
Prezumția de nevinovăție nu are caracter absolut, după cum nici prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul verbal nu are caracter absolut, dar prezumția de veridicitate nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitate de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul verbal.
Prin urmare, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, care este permisă de Convenția Europenă a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
Este absurd și descalificant pentru orice profesionist al dreptului să susțină că procesul verbal constituie „în sine o probă a vinovăției persoanei contraveniente", atâta timp cât orice persoană acuzată de săvârșirea unei contravenții se bucură și ea de prezumția de nevinovăție art. 6 alin. 2 din CEDO. Raportul agentului constatator este un act extrinsec care nu poate susține si completa procesul verbal contravențional și cu atât mai puțin un asemenea înscris nu poate constitui mijloc de probă care să stea la baza stabilirii vinovăției unei persoane acuzate că ar fi săvârșit fapte de natură contravențională, câtă vreme un astfel de înscris este doar un simplu instrument de evaluare a activității agentului constatator care poate avea o atitudine nesinceră.
Este inadmisibil ca o autoritate precum intimatul, să procedeze prin reprezentanții săi (în speță, agentul constatator) la întocmirea unor acte care în realitate nu reflectă adevărul, profitându-se de neștiința și naivitatea unui martor asistent, acte cărora, dacă li s-ar da eficiență, ar conduce nu numai la producerea unei vătămări persoanei în cauză (în speță - societatea petentă) căreia nu i s-a adus la cunoștință procesul verbal de contravenție pentru a-și putea formula apărarea în situația în care ar fi încercat combaterea acestuia, ci și la crearea unei stări de incertitudine, nesiguranță cu privire la veridicitatea unor asemenea acte emise de către o autoritate publică, chiar si doar un proces verbal de afișare - având în vedere gravele consecințe ce le poate determina un asemenea act.
In strânsă legătură cu cele mai sus expuse, potrivit căruia sancțiunile contravenționale pot fi aplicate persoanelor care au săvârșit o faptă contravențională, lipsește vinovăția ca element constitutiv, în absența căruia nu se poate aplica sancțiunea prevăzută de lege.
Se mai învederează următoarele considerente:
- fapta nu a fost individualizată în funcție de plafonul valoric maxim manipulat zilnic, ceea ce atrage imposibilitatea antrenării răspunderii contravenționale a acesteia, atât timp cât există un dubiu în favoarea sa, prin urmare nu are obligația instalării unui sistem de pază;
- fapta a fost aplicată prematur fără respectarea termenului acordat de legiuitor (24 luni )
- fapta nu a fost individualizată în funcție de importanța valorilor umane și materiale și a nivelului de risc evaluat;
- organul de poliție a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii;
- fapta a fost aplicată altei persoane decât cea prevăzută de lege ca fiind răspunzătoare, ceea ce atrage nulitatea procesului verbal de contravenție;
- agentul constatator nu stăpânește normele legislative care stau la baza întocmirii unui proces verbal de contravenție sau este rău intenționat.
Pentru aspectele precizate și în urma examinării cauzei sub toate aspectele, se solicită admiterea apelului și pe cale de consecință admiterea plângerii contravenționale astfel cum a fost formulată în prima instanță, iar în subsidiar, având în vedere că fapta contravențională este de gravitate redusă, în baza art. 34 și art. 7 din O.G. nr. 2/2001, se solicită admiterea în parte a plângerii contravenționale și înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea „avertisment", sancțiune care să conducă la formare unei atitudini viitoare adecvate a petentei față de regulile încălcate.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii nr. 333/2003, O.G. nr.2/2001, H G nr. 301/2012; invocând și dispozițiile art. 223 coroborat cu art. 411 alin. 2 și art. 451 alin. (1) C. proc. civ.
Prin întâmpinarea formulată, la data de 14 iulie 2014, IPJ Dâmbovița, solicită respingerea apelului, pentru următoarele considerente:
Referitor la considerațiile generale arată că potrivit art. 26 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 „ Paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se executa potrivit prevederilor planului de paza, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se transporta împreună cu unitatea prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia. Acest aviz nu este necesar în cazul unităților la care paza transportului se asigura cu efective de jandarmi sau cu cele aparținând unor instituții cu atribuții în domeniul apărării și siguranței naționale".
Apelanta a fost sancționată pentru că a transportat suma de 75.000 de lei cu auto marea Volskwagen Caddy, cu numărul de înmatriculare_, fără ca autoturismul și personalul să fie dotați corespunzător și fără a avea plan de pază transport valori avizat conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 modificată.
Într-adevăr la unitățile unde nu este posibila realizarea unui sistem de paza organizat, conducătorii acestora sunt obligați să execute împrejmuiri, grilaje, obloane, încuietori sigure, iluminat de securitate, sisteme de alarma sau alte asemenea mijloace necesare asigurării pazei și integrității bunurilor, dar potrivit art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „Paza se organizează și se efectuează potrivit planului de paza, întocmit de unitatea ale cărei bunuri sau valori se păzesc, cu avizul de specialitate al poliției. Acest aviz este obligatoriu pentru fiecare caz de modificare a planului de paza"
Cu privire primul motiv de apel, se învederează că, în conformitate cu prevederile Deciziei nr. XXII/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - recurs în interesul legii, nerespectarea de către agentul constatator a prevederilor art. 16 al. 7 din OG nr. 2/2001 nu poate atrage decât nulitatea relativă a procesului verbal de contravenție, dar numai în condițiile în care contravenientul face dovada existenței unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului - verbal. In cazul de față, reclamanta nu a făcut dovada existenței unei astfel de vătămări.
Totodată, neconsemnarea obiecțiunilor nu este de natură a atrage nulitatea procesului verbal, întrucât vătămarea suferită de către reclamant poate fi înlăturată prin formularea obiecțiunilor și apărărilor împotriva procesului-verbal în fața instanței de judecată, ceea ce reclamantul a și făcut pe calea prezentei plângeri, iar obiecțiunile au putut fi valorificate prin prezenta plângere.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de apel, se arată că O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, forța probantă a rapoartelor sau proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul ( cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmării, dar și respectarea dreptului la apărare ( cauza Salabiaku c. Franței din 07.X.1998, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulie c. Suediei, paragraf 113, 23.VII.2002).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31 - 36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul - verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, hotărârea din 4.X.2007, cauza N. c. României, decizie de inadmisibilitate din 18.XI.2008)
Instanța constată însă că procesul - verbal de constatare a contravenției este un act autentic care se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, în sensul că până la proba contrară, respectiv până la răsturnarea prezumției de veridicitate prin mijloace de probă aduse de contestator în susținerea plângerii contravenționale, acesta este considerat că reprezintă adevărul, în sensul că oglindește în mod corect cele întâmplate.
Această prezumție, în cazul proceselor - verbale de constatare a contravenției, nu este una absolută, ci doar relativă, în sensul că i se permite presupusului contravenient ca, în cursul judecării plângerii sale, să depună la dosarul cauzei înscrisuri ori să administreze orice alte probe din care să rezulte faptul că cele arătate în cuprinsul procesului - verbal sunt neadevărate.
Din cele arătate rezultă că această răsturnare a prezumției nu operează automat prin simpla solicitare de anulare a actului, ci petentul, cu respectarea prevederilor art. 1169 C. civ. trebuie să ceară instanței, în conformitate cu prevederile art. 249 C. proc. civ, încuviințarea și administrarea unor probe din care să rezulte contrariul".
În cauza de față, petiționara nu a făcut dovada netemeiniciei procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, prezumția de care beneficiază acesta nefiind răsturnată.
Cu privire la neîntrunirea elementelor răspunderii elementelor răspunderii contravenționale prin lipsa vinovăției, se arată că această apărare nu poate fi reținută, atâta timp cât petiționara cunoștea normele legale pe care a ales să le ignore, neconformându-se dispozițiilor legale sub aspectul măsurilor necesar a fi luate pentru paza bunurilor și valorilor.
Așa cum prevede Legea nr. 333/2003, toate unitățile comerciale sunt obligate să-și asigure paza bunurilor, adică, printre altele, să întocmească un plan de pază ce trebuie avizat de organele de poliție competente. Faptul că planul de pază întocmit de reclamantă nu a fost avizat de lucrătorii de poliție nu îi dă dreptul acesteia să desfășoare transport de valori. Conform prevederilor legale aceasta trebuia să remedieze deficiențele constatate și abia apoi să desfășoare transportul de valori.
Cu privire la excepția prematurității, se invocă faptul că, sancțiunea contravențională a fost aplicată reclamantei în baza Legii nr. 333/2003 și nu în baza H.G. nr. 301/2012 ; iar din analiza celor două acte normative se observă că ambele conțin dispoziții sancționatorii și prevăd aplicarea de sancțiuni contravenționale în cazul nerespectării prevederilor acestor acte normative.
Termenul invocat de reclamantă privește numai sancțiunile contravenționale prevăzute de H.G. nr. 301/2012 și nu sancțiunile contravenționale prevăzute de Legea nr. 333/2003.
Este greu de crezul că legiuitorul a creat acest termen de grație, de 24 luni, în care persoanele juridice prevăzute în Legea nr. 333/2003 să poată încălca legea, fără să poată fi trase la răspundere.
Sancțiunea amenzii a fost aplicată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 333/2003 și nu în baza dispozițiilor art. 3 din HG nr. 301/2012 care sancționează fapte legate de neîndeplinirea prevederilor din normele metodologice, cum ar fi de exemplu nedepunerea planului de protecție și pază la organul abilitat potrivit art. 4 din Anexă.
Iar din acest punct de vedere, nu există nici un dubiu cu privire la faptul că reclamanta a comis contravenția pentru care a fost sancționată contravențional.
In conformitate cu prevederile art. 26 al. 1 din Legea nr. 333/2003 paza transporturilor de bunuri și valori sau a celor cu caracter special se organizează și se execută potrivit prevederilor planului de pază, întocmit de prestatoare, cu avizul poliției, care este obligatoriu și în cazul modificării acestuia.
Din adresa nr. 336/1053/29.1.2013 a Oficiului Județean de Poștă Dâmbovița reiese că la data respectivă, ulterioară aplicării sancțiunii contravenționale, reclamanta nu deținea plan de pază, acesta fiind returnat de lucrătorii de poliție competenți neavizat.
In aceste condiții, având în vedere că reclamanta nu are un plan de pază avizat de poliție, este evident că a comis contravenția pentru care a fost sancționată.
În cazul în care fapta nu a fost individualizată în funcție de plafonul valoric maxim manipulat zilnic sancțiunea ce ar putea fi incidență este nulitatea relativă în măsura în care reclamantul ar face dovada unei vătămări care nu poate fi înlaturată altfel, decât prin anularea actului sancționator. Or, reclamantul nu a făcut aceasta dovada. Totodată, sunt incidente dispozițiile Deciziei nr. 22/2007 a I.C.C.J.(R.I.L.).
Potrivit articolului 57 alin. 1 lit. ,, c" din HG nr. 301/2012 ,,Transporturile bunurilor și valorilor în cuantum sau cu o valoare cuprinsă între 10.000 și 100.000 euro ori echivalentul în lei se asigură cu mijloace de transport blindate, semiblindate sau special amenajate, însoțite cu personal de pază propriu calificat și atestat ori agenți ai unei societăți specializate de pază și protecție, înarmați cu arme de foc, în condițiile legii"".
Din conținutul procesului verbal de contravenție rezultă că reclamanta a transportat suma de 75.000 lei cu auto marca Volskwagen Caddy, cu numărul de înmatriculare B 99 KX1, condus de către numitul B. I. și C. D. - mânuitor de valori din cadru CN ..Poșta Română" SA, fără ca autoturismul și personalul să fie dotați corespunzător. Este evident că la un curs de aproximativ 4.5 lei pentru un euro suma de 75.000 lei reprezintă peste 10.000 euro. Din adresa listă predare primire a valorilor monetare din data de 23.01.2014 rezultă faptul că reclamanta a transportat suma de 75.000 lei. În aceste condiții, subzistă obligația reclamatei de a efectua transportul bunurilor și valorilor cu mijloace de transport blindate, semiblindate sau special amenajate. însoțite cu personal de pază propriu calificat și atestat ori agenți ai unei societăți specializate de pază și protecție, înarmați cu arme de foc, în condițiile legii.
Se învederează că în cazul de față nu se poate vorbi despre lipsa calității reclamantei de subiect activ al contravenției, art. 61 al. 2 din Legea nr. 333/2003 prevede că, sancțiunile contravenționale pot fi aplicate și persoanei juridice. In aceste condiții, legea lasă la latitudinea organului constatator dacă aplică sancțiunea persoanei juridice sau conducătorului acesteia, ambele variante fiind legale. În măsura în care angajatorul persoană juridica constată ulterior o culpa în sarcina conducătorului unității, poate formula o acțiune în regres contra angajatului său care si-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu.
Cu privire la capătul de cerere de a se înlocui sancțiunea amenzii cu avertismentul, se solicită respingerea acestuia, deoarece, din cererea de chemare în judecată, reiese că reclamanta nu regretă fapta comisă și că intenționează numai să inducă în eroare instanța în scopul exonerării de răspunderea contravențională. În aceste condiții, este evident că scopul preventiv și educativ urmărit de legiuitor nu ar fi atins, în schimb i s-ar crea convingerea că poate încălca legea fără a primi sancțiuni ce o pot afecta în mod real.
In urma controalelor efectuate s-a constatat faptul că este o practică a reclamantei de a efectua transport de bunuri și valori fără a deține plan de pază, fiind sancționată de mai multe ori de către lucrătorii de poliție pentru neîndeplinirea acestei obligații.
In cauza dedusă judecății, sancțiunea este corect individualizată la nivelul minim de 2000 lei) față de gradul de pericol social al faptei săvârșite (transport de valori), de împrejurările în care a fost săvârșită fapta (fără respectarea unor norme minime de siguranță), de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de urmarea produsă ( starea de pericol), precum și de celelalte date înscrise în procesul-verbal de contravenție.
Cu privire la capătul de cerere prin care petiționarul solicita plata cheltuielilor de judecata, se învederează faptul că, pentru a obține rambursarea unor cheltuieli, trebuie sa facă dovada realității, necesitații și caracterul rezonabil al acestora. Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții". Culpa procesuală presupune susținerea de către ea a unor apărări neîntemeiate în cauza, față de cererea petiționarului.
În cazul de față, instituția se circumscrie unor dispoziții legislative neavând posibilitatea contestării lor ; totodată, cheltuielile de judecată reprezintă pierderea efectiv suferită, sumele efectiv cheltuite ( damnum emergens) în susținerea procesului respectiv ori pentru apărare, pentru considerentele expuse, se solicită respingerea acestui capăt de cerere.
Față de cele expuse, se solicită respingerea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecința menținerii procesului verbal de contravenție ca fiind legal si temeinic.
Analizând apelul declarat, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a apărărilor părților și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele :
Nu sunt întemeiate criticile vizând nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2014, întocmit de intimata I.P.J. Dâmbovița ( filele 7, 9 dosar fond) - deoarece nu s-ar fi adus la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, nici cele vizând nulitatea relativă -, pentru incompleta descriere a faptei ( neindividualizarea acesteia în funcție de plafonul valoric maxim manipulat zilnic, de importanța valorilor umane și materiale și a nivelului de risc evaluat), faptă, de altfel, aplicată prematur, dar și altei persoane decât cea prevăzută de lege ca răspunzătoare.
Din procesul verbal mai sus arătat, rezultă că apelanta – contravenientă a fost sancționată în baza art. 61 lit. b din Legea nr. 333/2003 modificată, privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, pentru contravenția prev. de art. 60 alin. 1 lit. b și c din aceeași lege, fapta constând în aceea că, la data de 23.01.2014, orele 15:10, în locul Ghișeul Poștal Glodeni – . suma de 75.000 lei, cu auto marca Volkswagen Caddy, cu număr de înmatriculare_, condus de B. I. și C. D., mânuitor de valori din cadrul C.N. „Poșta Română”, fără ca autovehiculul și personalul să fie dotați corespunzător și fără a avea plan de pază transport valori avizat conform art. 26 alin. 1 din Legea nr. 333/2003 modificată.
Actul constatator mai sus descris a fost comunicat apelantei – contraveniente la data de 19.02.2014, fila 8 dosar fond ( fiindcă aceasta - persoana juridică, nu avea cum să fie de față, aspect consemnat prin semnătura martorului asistent).
Cu privire la critica că agentul constatator nu a adus la cunoștința apelantei dreptul de a face obiecțiuni, tribunalul reține că acesta nu avea cui să aducă la cunoștință acest drept, cât timp s-a consemnat în mod corect că procesul verbal a fost întocmit în lipsa contravenientului și cât timp, contravenienta nu a dovedit că prepușii săi aflați în autovehicul B. I. și C. D., au calitatea de reprezentanți legali ai companiei.
Pe de altă parte, I.C.C.J. prin Decizia nr. XXII/19 martie 2007, a confirmat practica judiciară majoritară, în sensul că, nerespectarea de către agentul constatator a dispozițiilor art. 16 alin. 7 din OG nr. 2/2001,atrage nulitatea relativă a procesului verbal, și, pentru a se dispune anularea acestuia, contravenientul trebuie să dovedească nu numai că agentul constatator și-a încălcat obligația de a aduce la cunoștință dreptul de a face obiecțiuni, ci și că această încălcare i-a produs vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
În cauză, contravenienta nu a dovedit că a îndeplinit cele două condiții de mai sus, circumscrise anulării procesului verbal, cu atât mai mult cu cât prin intermediul plângerii contravenționale formulate a avut posibilitatea de a invoca toate neregulile referitoare la existența faptei și vinovăției celui sancționat.
În concret, apelanta petentă chiar a făcut astfel de apărări, care au fost analizate de către instanța de fond, în condițiile art. 34 din OG nr. 2/2001.
Referitor la criticile legate de incompleta descriere a faptei, tribunalul apreciază că agentul constatator a făcut descrierea faptei, conform art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, indicând data, ora, locul săvârșirii faptei ( Ghișeul Poștal Glodeni – . concrete ce pot servi la evaluarea gravității faptei și a eventualelor pagube ce s-ar pricinui ( prepușii apelantei au transportat 75.000 lei, într-un autovehicul și cu un personal, dotați necorespunzător ).
Așadar, s-a indicat, în mod concret fapta, obligația concretă încălcată, cât și temeiul legal al acesteia, astfel că instanța a putut verifica în ce măsură putea face obiectul contravenției în discuție.
De asemenea, nu este întemeiată nici critica vizând „ aplicarea prematură a faptei”, fără a se respecta termenul de 24 de luni, întrucât – așa cum în mod corect a motivat intimata prin întâmpinare ( fila 11 dosar apel ), acest termen nu este prevăzut de Legea nr. 333/2003, în baza căreia a fost sancționată petenta apelantă, ci de HG nr. 301/2012, care are alt obiect de reglementare.
Verificând legalitatea procesului verbal, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001 și sub aspectul criticii apelantei, că fapta a fost aplicată altei persoane, tribunalul reține următoarele:
Persoana care se poate face vinovată de încălcarea dispozițiilor art. 60 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 333/2003 modificată, și pe cale de consecință, poate fi subiect activ al contravenției reținută în procesul verbal, este chiar persoana juridică C.N. „ Poșta Română”, deoarece, amenda prevăzută de textul de lege mai sus arătat, poate fi aplicată și persoanelor juridice ( conform art. 61 alin. 2, renumerotat art. 59 alin. 2, după republicarea Legii nr. 333/2003 la data de 18.03.2014.
În consecință, față de toate cele ce preced, tribunalul, în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința atacată, ca fiind legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta-petentă C. NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A., C.U.I.:_, cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 415/08.05.2014 pronunțată de Judecătoria P., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64 județul Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 Octombrie 2014.
Președinte, | Judecător |
C. G. | D. M. E. |
Grefier,
B. S.
Red. - C.Gh./SEM
Ex. 4/ 06.10.2014
Judecător fond: M. G.
Judecătoria P.
Dosar fond nr._
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 202/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 406/2014.... → |
|---|
