Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 492/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 492/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 7104/315/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Târgoviște, .. 3
Județul Dâmbovița
Dosar nr._
DECIZIE NR. 492
Ședința publică de la data de 08 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte:
C. G.
Judecător:
D. M. E.
Grefier: B. S.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, C.U.I._, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64 județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 1205/25.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent C. Nicușor, CNP:_, domiciliat în ., județul Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul petent personal, lipsă fiind reprezentantul apelantului intimat.
procedura de citare legal îndeplinită.
Apel scutit de plata taxei de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare; după care,
Tribunalul, în temeiul art. 219 alin. 1 Cod procedură civilă, identifică părțile, intimatul petent cu CI, ., nr. 725 275.
Intimatul petent personal, arată că nu mai are alte cereri de formulat și excepții de invocat.
Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, declarându-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, declară dezbaterile deschise asupra apelului.
Intimatul petent, având cuvântul, solicită respingerea apelului și menținerea sentinței Judecătoriei Târgoviște, având în vedere că nu a circulat cu viteza de 102 km/h, ci cu 96 km/h.
Tribunalul, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra apelului de față.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 1205/25.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, s-a admis plângerea formulată de către petentul C. Nicușor, domiciliat în ., având CNP –_, în contradictoriu cu intimatul I.P.J.Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, . nr.64, județul Dâmbovița și s-a anulat procesul-verbal de contravenție . nr._ / 16.07.2013, întocmit de către agentul constatator S. F., din cadrul Biroului Rutier al Poliției Municipiului Târgoviște.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin plângerea contravențională adresată instanței la data de 4.07.2013, petentul C. Nicușor, domiciliat în ., având CNP –_, a contestat în termenul prevăzut de lege procesul-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 16.07.2013 de polițistul rutier S. F., din cadrul Serviciului Rutier Dâmbovița, solicitând anularea acestuia și restituirea permisului de conducere, considerând netemeinică și nelegală măsura luată față de acesta. Referindu-se la situația de fapt pentru care a fost sancționat, aceea că ar fi circulat cu viteza de 102 km/h pe . localitatea Târgoviște, petentul a arătat că la acea dată de 16.07.2013, în jurul orelor 9:00, a circulat cu autoturismul Opel Astra, înmatriculat sub nr._, însă cu viteza de 90 km/h, conform indicatorului de la bord, fapt ce poate fi confirmat și de persoana care se deplasa împreună cu el în mașină la acea dată. Pentru că nu a circulat cu viteza reținută în procesul-verbal, pentru că nu a fost completată înștiințarea de plată și procesul-verbal nu îndeplinește condițiile de fond și formă, solicită să se constate nulitatea absolută a acestuia, iar ca probatoriu a invocat proba cu martori, propunând a fi audiat numitul V. L., persoana care se afla împreună cu el în autoturism, iar intimata să depună ordinul de serviciu al agentului constatator, atestatul de operator radar al celui care a utilizat aparatul și buletinul de verificare metrologică a acestuia.
Prin precizările ulterior depuse, petentul a susținut că sancțiunea amenzii i-a fost aplicată în mod nelegal de către organul constatator, pentru că viteza de 102 km/h nu este viteza reală cu care a rulat autoturismul pe care l-a condus, aspect pe care l-a învederat la momentul sancționării, însă nu a fost consemnat în procesul-verbal de contravenție, invocând totodată limitele de eroare acceptată pentru măsurarea vitezei cu aparatele radar, cu trimitere la prevederile pct.3.1.1. lit.c teza finală, din Norma de Metrologie Legală 021-05, totodată petentul a invocat prezumția de nevinovăție și art.6 din Convenție, cu trimitere la jurisprudența C.E.D.O. manifestată în cauza A. contra României, în cauza Zilibergberg împotriva Moldovei, în cauza Gary Fallouaeb contra Greciei, în cauza Dorotaszott-Medinsk și alții împotriva Poloniei, și în cauza Salabiaku contra Franței.
Petentul, alăturat precizărilor sale, a depus și jurisprudență în materie a instanțelor naționale.
Intimata I.P.J.Dâmbovița a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii petentului și menținerea procesului-verbal de contravenție, deoarece la data de 16.07.2013, orele 8:52, a fost înregistrat cu aparatul radar montat pe autospeciala poliției nr.MAI_, circulând pe . Târgoviște, în dreptul Adria Lux, cu autoturismul Opel Astra nr._, cu viteza de 102 km/h, săvârșind astfel contravenție prev.de art.121 alin.1 din H.G. nr.1391/2006. Intimata a răspuns prin întâmpinarea sa, criticilor exprimate de către petent prin plângerea introductivă, dar și prin precizările ulterior depuse, arătând că marja de eroare la care se referă petentul și este prevăzută în N.M.L.021-05, este avută în vedere numai la momentul verificării metrologice a aparatului radar, și că un cinemometru, odată declarat admis la verificarea metrologică, în perioada de valabilitate a verificării, are calitatea de mijloc de măsurare legală și nu pot fi aplicate erorile maxim tolerate la valorile înregistrate în trafic de un cinemometru declarat admis la verificarea metrologică, valoarea indicată de un astfel de aparat nu poate fi corectată cu eroarea prevăzută în norme.
Cât privește prezumția de nevinovăție și dubiul invocate de către petent, intimata în întâmpinare a susținut că prezumția de nevinovăție este relativă, ca și prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de contravenție contestat, și că în cazul de față, când contravenția a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic (cinemometru), sarcina probei îi revine intimatei, și prin suportul magnetic, planșa foto și celelalte înscrisuri depuse odată în întâmpinarea, răstoarnă prezumția de nevinovăție a reclamantului.
Alăturat întâmpinării, intimata, care a cerut judecata în lipsă, a depus copia transcrisă a procesului-verbal de contravenție, rapoartele celor doi polițiști rutieri, S. F. și Noragiu P., în care au relatat împrejurările constatării contravenției și întocmirii procesului-verbal, fișa aparatului radar utilizat la data de 16.07.2013, buletinul de verificare metrologică nr._/20.02.2013 pentru aparatul radar montat pe autoturismul poliției înmatriculat sub nr.MAI_, șapte planșe foto, adresa nr.6032/16.X.2013 a B.R.M.L.și atestatul de operator radar pentru agentul de poliție S. F., dar și suportul magnetic pe care au fost stocate imagini cu momentul înregistrării vitezei autoturismului condus de către petent, suport magnetic aflat la fila 54 din dosar.
În instanță, în condiții de publicitate, s-a procedat la vizionarea imaginilor stocate pe suportul magnetic prezentat de către intimată, prilej cu care instanța de fond a apreciat că nu a putut observa nr.de înmatriculare a autoturismului a cărei viteză a fost măsurată cu aparatul radar montat pe autovehiculului poliției, ceea ce înseamnă că aceste imagini nu întrunesc cerințele punctului 3.5.1. din N.M.L. 021/05 pentru ca acestea să fie apte spre a fi primite ca mijloc legal de probă.
Examinând planșele foto depuse de intimată și aflate la fila 48 din dosar, instanța de fond a constatat că nici în acestea nu se poate identifica nr.de înmatriculare al autovehiculului care apare în aceste planșe, și a cărui viteză de circulație ar fi fost măsurată la data de 16.07.2013, spre a se putea stabili dacă este vorba sau nu de autoturismul condus de petent.
În atare situație, când fapta a fost constată în condițiile prevăzute de art.109 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 și intimata nu a reușit să probeze cu imagini apte din care să rezulte că autoturismul condus de petent ar fi circulat cu viteza de 102 km/h, s-a apreciat că intimata nu a făcut dovada vinovăției petentului și nu a reușit să înlăture prezumția de nevinovăție de care acesta se bucură în procedura judiciară de față.
Deși la examinarea din oficiu a legalității procesului-verbal, instanța de fond a constatat că acest act cuprinde toate mențiunile obligatorii prevăzute de art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, însă în ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, s-a apreciata că aceasta este afectată, pentru că intimata nu a reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție a petentului, și conform jurisprudenței C.E.D.O. în materie, îndeobște cea din cauza A. împotriva României, prezumția de nevinovăție a unei persoane sancționate pecuniar pentru o faptă de natură contravențională, reprezintă una dintre garanțiile esențiale ale unui proces echitabil de care, potrivit art.6 din Convenție, trebuie să beneficieze orice persoană acuzată de o autoritate a statului de o faptă care i-a atras sancțiuni de natură punitivă.
La data de 29.04.2014, intimatul I.P.J. Dâmbovița, în termen legal, a declarat apel împotriva sentinței mai sus menționate, solicitând admiterea acestuia și modificarea sentinței apelate, iar pe fond să se respingă cererea formulată de reclamant, apreciind sentința apelată ca nefiind temeinică și legală, având în vedere că deși instanța de fond a observat că filmarea video nu este aptă a fi primită ca mijloc de probă, însă nu a solicitat intimatului comunicarea unui duplicat al filmării. De asemenea se mai arată că proba video depusă pe fondul cauzei, dovedește comiterea faptei de către petent,.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 457 și art. 466 Cod procedură civilă, solicitând judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
La data de 04.07.2014, intimatul petent C. Nicușor, a formulat întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefundat, având în vedere că din filmarea depusă la dosar de către apelant, nu reiese numărul de înmatriculare al autoturismului și apreciază că orice alte duplicat al filmării, nu poate fi decât identic.
La data de 18.07.2014, apelantul intimat a răspuns întâmpinării, solicitând să se vizioneze suportul magnetic, din care rezultă fără dubiu numărul de înmatriculare al autovehiculului.
Analizând apelul, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului precum și dispozițiilor legale incidente în cauză, tribunalul urmează să-l admită, potrivit celor ce succed:
Sunt întemeiate susținerile I.P.J. Dâmbovița, în sensul schimbării sentinței apelate, iar pe fond, respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului verbal ca fiind legal și întemeiat.
În speță, din coroborarea constatărilor menționate în procesul verbal de contravenție . nr._/16.07.2013 ( fila 5 dosar fond ), cu planșa fotografică ( fila 48 dosar fond ), fișa radar din data de 16.07.2013 ( fila 46 dosar fond ), atestatul operator nr._/27.08.2010” ( fila 47 dosar fond ), buletinul de verificare metrologică nr._/20.02.2013 ( fila 48dosar fond ), rezultă că la data de 16.07.2013, orele 08:57, în Târgoviște, pe . Lux, contravenientul a condus auto Opel Astra cu nr. 76-CVR, fiind înregistrat de către cinemometrul tip R. BEE III . 151, montat pe auto MAI_, cu viteza de 102 km/h, faptă ce constituie contravenția prevăzută și sancționată de art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 rap. la art. 102 alin. 3 lit. e din OUG nr. 195/2002 republicată.
În pofida susținerilor intimatului – contravenient conforme plângerii inițiale și apărării pe fond, în sensul că ar fi rulat în localitate cu o viteză de 90 km/h, tribunalul apreciază ca fiind întemeiate motivele de apel referitoare la mărimea vitezei cu care a fost surprins în trafic contravenientul, reținând că cinemometrul de control rutier tip BEE III a fost declarat admis la verificarea metrologică cu mențiunea valabilității verificării pe timp de un an, ceea ce atribuie aparatului radar calitatea de mijloc de măsurare legal (conform buletinului de verificare metrologică nr._/20.02.2013, fila 47 dosar fond).
Din planșa foto aflată la dosarul de fond ( fila 48), rezultă în mod clar că autoturismul aflat în trafic a rulat cu viteza de 102 km/h (momentele orare 08:57:37, 08:57:38 și 08:57:39).
D. urmare, constatarea contravenției s-a făcut cu un mijloc tehnic verificat și omologat ( conform buletinului de verificare metrologică nr._/20.02.2013, orele 17:15, fila 47 dosar fond ), care confirmă că mărimea vitezei afișată pe radar îndeplinește cerințele prevăzute de reglementările de metrologie legală, iar apelanta nu a făcut decât să interpreteze și să utilizeze rezultatul acestei mărimi, prin aplicarea sancțiunii contestate.
Față de această situație de fapt, se apreciază că instanța de fond în mod greșit a aplicat ea însăși eroarea maximă tolerată la viteza înregistrată în trafic de cinemometrul utilizat, cât timp aparatul radar avea verificarea metrologică periodică valabilă, iar erorile maxime tolerate stabilite prin Normele Institutului Național de Metrologie 021 – 05, se aplică în toate cele 4 cazuri limitativ prevăzute de Norma de metrologie legală: la efectuarea controlului metrologic legal prin aprobare de model ; la verificarea metrologică inițială; la verificarea metrologică periodică ; la verificarea metrologică după reparare ( așa cum detaliază Institutul Național de Metrologie în adresa sa către apelantă nr. 6032/18.10.2013 – fila 50 dosar fond ).
De asemenea, sunt lipsite de fundament legal și probator considerentele instanței de fond, dar și motivele de apel privitoare la neîntrunirea cerințelor punctului 3.5.1. din N.M.L. 021-05, în sensul că, atât din planșa foto, cât și din imaginea video nu s-a putut observa numărul de înmatriculare al autoturismului - aspect ce a fundamentat soluția atacată (de admitere a plângerii petentului).
Instanța de control judiciar constată că nu sunt dubii legate de identitatea contravenientului și autoturismului pe care l-a condus, întrucât din imaginile foto rezultă un singur autoturism monitorizat radar, la data și ora reținute în procesul verbal de contravenție, pe de altă parte, din însăși plângerea inițială reiese, în mod clar, recunoașterea făcută de petent, că a circulat în Târgoviște, cu autoturismul Opel Astra nr._, pe . jurul orelor 9,00, când a fost oprit de un agent de poliție și care i-a adus la cunoștință viteza cu care a circulat (102 km/h).
Pentru aceste considerente, tribunalul, în baza art. 480 alin. 2 din Codul de procedură civilă, va admite apelul declarat de I.P.J. Dâmbovița, va schimba în tot sentința atacată, în sensul că, pe fond va respinge plângerea contravențională, menținând actul constatator al contravenției ca fiind legal și temeinic.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul - intimat Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, C.U.I._, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64 județul Dâmbovița, împotriva Sentinței civile nr. 1205/25.03.2014 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent C. Nicușor, CNP:_, domiciliat în ., ., județul Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că pe fond respingere plângerea contravențională.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 Octombrie 2014.
Președinte, | Judecător |
C. G. | D. M. E. |
Grefier,
B. S.
Red. C.Gh.
Tehn. S.B. /VM
Ex. 4/28.10.2014
Judecător fond: O. G.
Judecătoria Târgoviște, județul Dâmbovița
Dosar nr._
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 461/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 488/2014.... → |
|---|








