Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 185/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 185/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 2197/315/2013

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA NR 185

Ședința publică din data de 09.04.2014

Completul constituit din:

Președinte: G. A. M.

Judecător: A. L. B.

Grefier: J. C.

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul petent I. D., domiciliat în Târgoviște, ., ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 3681/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județ Dâmbovița.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-petent, personal și asistat de avocat S. M., lipsă fiind intimatul.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la al doilea termen de judecată, termen acordat pentru lipsă de apărare.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.

Apelantul-petent, prin avocat, având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În temeiul art. 482 coroborat cu art 258 c.pr.civ, Tribunalul încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel formulată.

Apelantul-petent, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii de apel, apreciind că aceasta este întemeiată întrucât au fost încălcate art 6 din C.E.D.O și art 13 N.c.pr.civ, respectiv a fost încălcat dreptul la apărare. Apreciază că în cauză erau incidente prevederile art 222 N c.pr.civ, apelantul neputându-și formula singur apărări.

Solicită aplicarea prevederilor art 480 N c.pr.civ, respectiv anularea sentinței civile nr 3681/2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În situația în care se apreciază că nu este necesară trimitera cauzei spre rejudecare la instanța de fond, consideră că această poate fi soluționată de instanța de apel, pe baza probelor aflate la dosarul cauzei. Fără cheltuieli de judecată

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față:

Prin sentința civilă nr 3681/27.09.2013, Judecătoria Târgoviște a respins contestația formulată de I. D., în contradictoriu cu I.P.J. Dâmbovița, prin care a solicitat anularea procesului verbal de contravenție . nr._/21.02.2013.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul-verbal de constatare și sancționare contravențională menționat, petentul a fost sancționat contravențional în data de 21.02.2013, orele 1349, pe . Târgoviște, la intersecția cu .-se la volanul autoturismului cu nr. de înmatriculare_, care a circulat pe sens opus pe . amendat cu suma de 450 lei.

Instanța de fond analizând asupra legalității procesului verbal a apreciat că au fost respectate condițiile de formă impuse de către dispozițiile art. 17 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor sub sancțiunea nulității absolute, nefiind invocate nici alte motive de natură a atrage nulitatea relativă.

Sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție atacat, instanța a apreciat că situația de fapt a fost reținută corect și cu respectarea dispozițiilor legale, de către agentul constatator, neîncălcându-se normele legale în materie cu privire la constatarea acestor genuri de fapte contravenționale.

Instanța a considerat, de asemenea, că prezumția relativă de veridicitate a mențiunilor și constatărilor agentului constatator, consacrată de către jurisprudență și doctrină, prin raportare la dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, este aplicabilă în cauză, petentului revenindu-i obligația de a face dovada nelegalității și netemeiniciei procesului-verbal atacat.

În cauză, petentul nu a reușit să dovedească existența unei situații de fapt diferite de cea constatată prin procesul verbal menționat.

Astfel, petentul nu a reușit să probeze faptul că la momentul săvârșirii faptei a circulat regulamentar, cu respectarea indicatorului care indica sens unic de mers. Petentul nu a contestat că se afla în locul și la momentul reținute în procesul verbal, singura împrejurare contestată fiind aceea că ar fi pătruns pe contrasens.

Din înregistrarea video coroborat cu mențiunile făcute de agentul constatator, contrar susținerilor petentului, a rezultat că acesta a pătruns pe contrasens pe . ulterior în parcarea PECO Agip. Din același înregistrări a rezultat că petentul s-a întâlnit mergând pe contrasens cu alți șoferi care circulau regulamentar și a căror deplasare a fost îngreunată.

Împotriva sentinței pronunțate, apelantul-petent a formulat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea apelului, se solicită anularea sentinței nr. 3681/2013 și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că i-a fost încălcat dreptul la apărare potrivit art. 13 din N C.pr.civ, în sensul că deși a invocat, atât verbal, cât și în scris că nu se poate apăra singur și nu a avut mijloacele necesare angajării unui apărător, nu i s-a acordat termen.

În drept a invocat prevederile art.456 noul Cod de procedură civilă.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului declarat, apreciind că instanța de fond a analizat temeinicia și legalitatea procesului verbal de constatare a contravenției în funcție de probele administrate.

Deși nu a avut cunoștință de împrejurarea dacă apelantul a solicitat amânarea judecății pentru lipsă de apărare, din cuprinsul sentinței atacate rezultă că instanța de fond i-a permis acestuia să formuleze toate apărările în cauză și a analizat toate afirmațiile acestuia.

Se solicită aplicarea în cauză a prevederilor art 223 alin 3 N c.pr.civ.

Apelantul-petent a formulat răspuns la întâmpinare la data de 14.02.2014, prin care a arătat că își menține motivele expuse în apelul declarat, solicitând casarea sentinței și trimiterea acesteia spre rejudecare, în vederea administrării probatoriului.

Tribunalul, examinând sentința apelată, în raport de actele și lucrările dosarului, de motivele de apel, dar și față de dispozițiile legale incidente în cauză, urmează a admite apelul, pentru următoarele considerente:

Verificând încheierea de amânare a pronunțării din data de 5 sept. 2013 ( fila 42 dosar fond ), se poate observa să petentul a învederat instanței că nu a dispus de bani să-și angajeze apărător și nu este capabil să se apere singur, solicitând instanței un termen pentru lipsă de apărare. În acest context, instanța i-a respins cererea cu motivarea că acțiunea a fost înregistrată pe rolul instanței din luna februarie 2013, urmând faza scrisă de 6 luni, astfel că petentul a avut timp suficient pentru a apela la serviciile unui avocat.

Având în vedere dispozițiile art. 222 alin. 1 Cod procedură civilă, care prevăd că „ amânarea cauzei pentru lipsă de apărare poate fi dispusă, la cererea părții interesate, numai în mod excepțional pentru motive temeinice și care nu sunt imputabile părții sau reprezentantului ei” și ținând cont că motivul invocat de apelant a fost lipsa resurselor financiare în vederea angajării unui apărător, tribunalul apreciază că instanța de fond trebuia să-i acorde un nou termen de judecată, dându-i astfel posibilitatea de a-și formula apărările prin intermediul unui avocat, așa cum a susținut.

Cum instanța de fond i-a respins cererea privind acordarea unui termen pentru lipsă de apărare, deși argumentele invocate de petent erau temeinice, tribunalul urmează ca în baza art. 480 Cod procedură civilă, să anuleze hotărârea atacată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul declarat de apelantul petent I. D., domiciliat în Târgoviște, ., ., județ Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 3681/27.09.2013 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională, intimat fiind Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județ Dâmbovița și în consecință:

Anulează hotărârea nr. 3681/27.09.2013 a Judecătoriei Târgoviște și trimite cauza spre rejudecare la aceleași instanță.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 09.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

G. A. M. A. L. B.

Grefier

J. C.

Judecător fond: S. I.

Judecătoria Târgoviște

Dosar nr_

Red - A.L.B/JC/SEM

3 ex./09.05.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 185/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA