Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 54/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 54/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 12-02-2014 în dosarul nr. 726/232/2013
Tribunalul Dâmbovița
Mun. Târgoviște, Calea București
Nr. 3, jud. Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 54
Ședința publică din data de 12 februarie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. E.
JUDECĂTOR: I. C.
GREFIER: C.-E. G.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 1541/2013 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 23.07.2013, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent N. C. L. A., CNP-_, cu domiciliul în București, sector 2, .. 32-34, .> La apelul nominal făcut în ședință publică la prima strigare a cauzei, lipsă au fost părțile.
Tribunalul, având în vedere lipsa părților la apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, în raport de dispozițiile art.104 alin.13 din HCSM 387/2005 cu modificările și completările ulterioare, dispune lăsarea cauzei la ultima strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ultima strigare a cauzei, lipsă au fost părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, din oficiu, după verificarea efectuată potrivit art. 131 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 95 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă, stabilește că este competent general, material și teritorial să judece calea de atac declarată în cauză, cale apreciată ca fiind apel în raport de data înregistrării plângerii la instanța de fond și de disp. art. 34, alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 în forma în vigoare la momentul formulării plâgerii.
Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat ori excepții de ordine publică de invocat, văzând că nu s-a solicitat administrarea de probe noi ori readministrarea probelor încuviințate la fond, precum și faptul că s-a solicitat judecata în lipsă potrivit disp. art. 411 Noul Cod de procedură civilă, constată apelul în stare de judecată și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judeăctoriei Găești la data de 28.02.2013, sub nr._, petentul-intimat NIȚĂ C. L. A. în contradictoriu cu apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA, a formulat plângere împotriva procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.02.2013, întocmit de I.P.J. Dâmbovița, solicitând anularea acestuia.
Prin sentința nr. 1541/2013 pronunțată la data de 23.07.2013, instanța de fond a admis în parte plângerea formulată, dispunând anularea în parte procesului verbal de contravenție . nr._ din data de 23.02.2013, în ceea ce privește contravenția prevăzută de art. 101, alin. 2 din O.U.G. 195/2002, cu consecința exonerării petentului de la plata amenzii în cuantum de 450 lei și cu consecința înlăturării celor 4 puncte de penalizare aplicate pentru această contravenție, menținând însă procesul verbal contestat în ceea ce privește contravențiile prevăzute de art. 99 alin. 2 și art. 101, alin. 1, pct. 18 din O.U.G. 195/2002, cu consecința menținerii celor două sancțiuni constând în avertisment și a celor două puncte de penalizare aplicate.
Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că petentul a contestat procesul verbal numai în ceea ce privește contravenția prevăzută de dispozițiile art. 48 din O.U.G. 195/2002, nu și în ceea ce privește contravențiile prevăzute de art. 36 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 și de art. 147 alin. 1 din H.G. 1391/2006 – contravenții pentru care i s-a aplicat sancțiunea principală a avertismentului, astfel că analiza acesteia a vizat procesul verbal contestat numai raportat la contravenția prevăzută de dispozițiile art. 48 din O.U.G. 195/2002, conform limitelor în care a fost învestită.
Astfel s-a reținut că prin procesul verbal contestat, petentul a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 450 de lei pentru contravenția prevăzută de art. 48 din O.U.G. 195/2002, raportat la art. 101 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, faptă pentru care i s-au aplicat 4 puncte de penalizare în baza art. 108 alin. 1 lit. c din O.U.G. 195/2002.
S-a reținut ca situație de fapt că, la data de 23.02.2013, a condus autoturismul Ford cu numărul_ pe DN 7, în interiorul localității Gura Foii, din direcția Pitești către București, cu viteza de 83 km/h, fiind înregistrat de cinemometrul radar Autovision ROM 223 montat pe auto MAI_. De asemenea, nu a purtat centura de siguranță și nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere.
Petentul a fost de față la încheierea procesului-verbal de contravenție și l-a semnat cu obiecțiuni.
De asemenea, instanța de fond a constatat că petentul a formulat plângerea contravențională în cadrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. 2/2001.
În drept, potrivit art. 48 din O.U.G. 195/2002, „conducătorul de vehicul trebuie să respecte regimul legal de viteză și să o adapteze în funcție de condițiile de drum, astfel încât să poată efectua orice manevră în condiții de siguranță”, iar potrivit art. 121 alin. 1 din H.G. 1391/2006, „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.
Conform art. 101 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, fapta săvârșită de petent se sancționează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni. Iar potrivit art. 98 alin. 4 lit. c din O.U.G. 195/2002, clasele de sancțiuni sunt următoarele: clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă.
S-a arătat că potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G nr. 195/2002, „constatarea contravențiilor se poate face și cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate și verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenției”, iar în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 2 din H.G. 1391/2006, „nerespectarea regimului de viteză stabilit conform legii se constată de către polițiștii rutieri, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic”. În același sens sunt și dispozițiile art. 181 alin. 1 din H.G. 1391/2006, care prevede că „în situația în care fapta a fost constatată cu ajutorul unui mijloc tehnic certificat sau unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, polițistul rutier încheie un proces-verbal de constatare a contravenției, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 1D, după prelucrarea înregistrărilor și stabilirea identității conducătorului de vehicul”.
Pentru ca înregistrarea să poată fi folosită ca probă, potrivit prevederilor pct. 3.5.1 din Norma de metrologie legală 021-05 NML, „înregistrările efectuate trebuie sa cuprindă cel puțin următoarele: data și ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidență numărul de înmatriculare al acestuia”.
Examinând cuprinsul procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța de fond a reținut că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001, neexistând motive de nulitate expresă care să poată fi invocate de instanță din oficiu. Astfel s-a apreciat că procesul-verbal cuprinde mențiuni privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, instanța de fond a constatat că săvârșirea faptei reținute în sarcina petentului a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, potrivit dispozițiilor art. 6 pct. 20 din O.U.G. 195/2002, acesta fiind dispozitivul destinat măsurării vitezei (aparatul radar), a cărui documentație a fost depusă la dosar.
În plus, potrivit dispozițiilor pct. 3.1.1 lit. c din Norma de metrologie legală NML 021-05/23.11.2005, aprobată prin Ordinul 301/2005 al Biroului Român de Metrologie Legală, „pentru măsurarea vitezei, în condiții normale de trafic, pentru cinemometrele care funcționează atât în regim staționar, cât și în regim de deplasare, eroarea maximă tolerată este de:
(...) în regim staționar, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de ± 3 km/h pentru viteze până la 100 km/h; ± 3 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h;
(...) în regim de deplasare, pentru măsurarea vitezei autovehiculelor aflate în trafic, eroarea maximă tolerată este de: ± 4 km/h pentru viteze până la 100 km/h; ± 4 % din valoarea măsurată pentru viteze egale sau mai mari de 100 km/h”.
S-a apreciat că, în cauza de față, intimatul nu a făcut nicio dovadă din care să rezulte că la măsurarea vitezei autovehiculului petentului s-a avut în vedere eroarea maximă tolerată precizată anterior, autospeciala poliției pe care se afla montat aparatul radar fiind în deplasare, așa cum reiese din înregistrarea video, dar și din fotografiile din dosar, în care apare în dreapta sus mențiunea P, urmată de o anumită viteză și de cuvântul „opus” – ceea ce înseamnă că mașina poliției se deplasa cu respectiva viteză, din sens opus celui în care mergea petentul.
Pe cale de consecință, instanța a apreciat că măsurarea vitezei autovehiculului petentului face dovada absolută până la limita de la care încep erorile de măsurare, respectiv până la 79 km/h (83 valoarea măsurată – 4 km/h din valoarea măsurată).
Ca urmare, raportat la această viteză, s-a reținut că nu sunt întrunite elementele constitutive ale contravenției pentru care a fost sancționat petentul (cea prevăzută de art. 101 alin. 2 din O.U.G. 195/2002, raportat la art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din O.U.G. 195/2002 – depășirea cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic).
Aceasta întrucât nu s-a făcut dovada unei depășiri cu 31-40 km/h a vitezei maxime admise (așa cum specifică art. 108 alin. 1 lit. c pct. 3 din O.U.G. 195/2002), ci doar depășirea cu 29 km/h a vitezei maxime admise, faptă care întrunește elementele constitutive ale contravenției prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. b pct. 2 din O.U.G. 195/2002.
Astfel instanța de fond a apreciat că, potrivit art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, în soluționarea plângerii, verifică legalitatea și temeinicia procesului verbal, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică și de a stabili o altă sancțiune, iar în temeiul acestor considerente a apreciat că, și din acest punct de vedere, procesul verbal contestat este nelegal și netemeinic.
Pentru considerentele de mai sus, s-a apreciat că plângerea petentului este întemeiată, astfel încât a admis-o, în conformitate cu dispozițiile art. 31-34 din O.G. 2/2001.
Instanța nu a analizat și celelalte două contravenții pentru care a fost sancționat petentul cu avertisment, respectiv aceea de a nu purta centura de siguranță de siguranță (pentru care i s-a aplicat și sancțiunea complementară de 2 puncte penalizare) și aceea de a nu avea asupra sa actul de identitate și permisul de conducere, deoarece prin plângerea sa petentul a criticat procesul verbal contestat numai în ceea ce privește contravenția referitoare la nerespectarea vitezei legale, fără a se arăta nemulțumit și de celelalte două fapte reținute în sarcina sa, astfel că instanța a soluționat prezenta plângere în limitele în care a fost învestită.
La data de 13.09.2013, intimatul-apelant I.P.J. Dâmbovița a declarat apel împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitându-se admiterea apelului modificarea sentinței apelate în sensul respingerii plângerii contravenționale.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei la data de 31.10.2013, apelanta a invocat în esență că, instanța de fond a apreciat în mod eronat modalitatea de stabilire a vitezei imputată petentului, arătând că cinemometrul folosit la constatarea faptei era omologat și verificat metrologic, că eroarea de toleranță prevăzută de Ordinul BMRL nr. 301/2005 vizează doar procedura de omologare și verificare metrologică a acestuia și că asupra rezultatelor măsurate nu se poate interveni, în acest sens invocându-se adresa INM-BMRL nr. 8541/27.10.2008 și nr. 6032/16.10.2013.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 466 C.pr.civ., fără a se solicita administrarea altor probatorii cu excepția adreselor invocate în motivele de apel și anexate în copie acestora.
Intimatul-petent N. C. L. A. a formulat întâmpinare prin care a reluat susținerile invocate în plângerea contravențională formulată la fond, în ceea ce privește aplicarea marjei de eroare asupra vitezei ce i.a fost imputată, lăsând la aprecierea instanței calificarea căii de atac ca apel sau recurs.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 14, alin. 2 din C.pr.civ., OUG 195/2002, Legea nr. 203/2012, art. 20 din Constituție și art. 583 C.pr.civ., fără a se solicita administrarea de noi probe.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este fondat, urmând a fi admis pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Tribunalul constată că deși instanța de fond reține legalitatea procesului verbal de contravenție contestat, în sensul că acesta îndeplinește condițiile de formă prev. de disp. art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001, dispune totuși în mod eronat anularea parțială a acestuia, respectiv în ceea ce privește contravenția prev. de art. 101, alin. 2 rap. la art. 108 alin. 1 lit. c punctul 3 și art. 48 din O.U.G. nr. 195/2002, ca urmare a unei interpretări și aplicări greșite a dispozițiilor art. 3.1.1 lit.c din norma de metrologie legală - NML 021-05 din 23 noiembrie 2005, dispoziții evaluate de instanța de fond prin prisma aplicării principiului de drept „in dubio pro reo”, recunoscut de jurisprudența CEDO ca fiind incident, în anumite condiții, în materie de răspundere contravențională.
Sub acest aspect tribunalul reține că susținerile intimatului-petent referitoare la contestarea vitezei și a împrejurărilor în care viteza a fost măsurată, apar ca fiind simple afirmații lipsite de efecte, în condițiile în care nu au fost dovedite prin vreun mijloc de probă, mai mult acestea fiind infirmate prin probele administrate de apelantul-intimat, respectiv prin buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar folosit, atestatul operator radar pentru agentul constatator, planșa foto cuprinzând șase fotografii (cadre) din înregistrarea video realizată la constatarea faptei), înregistrarea video a faptei contravenționale realizată cu aparatul radar, din aceasta din urmă rezultând cu claritate faptul că locul unde a fost măsurată viteza autoturismului condus de petent se afla în interiorul localității, iar valoarea maximă a acesteia a fost de 83 km./h.
Toate aceste mijloace de probă, susținute și de rapoartele agenților constatatori, vin să confirme prezumția de legalitate și veridicitate recunoscută în jurisprudență unui astfel de proces verbal de contravenție întocmit în materie de circulație rutieră.
Astfel, contrar argumentelor instanței de fond, tribunalul reține că susținerile intimatului-petent legate de pretinsa neaplicare de către agentul constatator a marjei de eroare la măsurarea vitezei de aparatul radar folosit la constatarea faptei, marjă de +/- 4% din valoarea convențională adevărată pentru viteze egale sau mai mari de 100km/h, prevăzută de art. 3.1.1 lit.c din norma de metrologie legală - NML 021-05 din 23 noiembrie 2005, nu sunt apte să conducă la schimbarea situației de fapt, situație constatată de agentul constatator prin folosirea, în condițiile prevederilor art. 109, alin. 2 din OUG nr. 195/2002 și a art. 192, alin. 1 din H.G. nr. 1391/2006, a unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv a aparatului radar Autovision . 152.
Sub acest aspect tribunalul reține faptul că reglementarea acestei marje s-a făcut prin norma sus menționată, pentru a fi avută în vedere exclusiv la operațiunea de verificare metrologică a aparatului radar (operațiune realizată anterior asupra aparatului radar folosit în cauză potrivit buletinului de verificare metrologică nr._/23.02.2012).
Mai mult tribunalul reține că prin folosirea la măsurarea vitezei a unui astfel de mijloc tehnic omologat și verificat metrologic în condițiile NML 021-05 din 23 noiembrie 2005, se crează prezumția rezonabilă că măsurătoarea astfel efectuată este una corectă, fiind evident faptul că o astfel de contravenție nu poate fi constatată decât prin folosirea unui mijloc tehnic omologat și verificat metrologic în condițiile descrise prin norma de metrologie.
Această prezumție care este confirmată de faptul că petentul-intimat nu a dovedit în vreun mod că aparatul radar folosit la măsurarea vitezei autoturismului pe care îl conducea, ar fi funcționat defectuos la momentul efectuării măsurării vitezei, cu o eventuală eroare în plus, astfel încât viteza măsurată să fi fost cu 4% mai mare decât viteza pretinsă a fi cea reală, astfel cum a reținut greșit instanța de fond.
Aceste considerații sunt susținute și de răspunsul emis de Institutul Național de Metrologie prin adresa nr. 6032/16.10.2013 invocată de apelantul-intimat, act prin care se arată că erorile de măsurare maxim tolerate stabilite de NML 021-05 din 23 noiembrie 2005, sunt avute în vedere și se aplică la efectuarea controlului metrologic periodic al unui astfel de cinemometru.
Or, a nega o astfel măsurătoare efectuată cu un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic în condițiile legii, echivalează cu a contesta toate măsurătorile ce pot fi efectuate de absolut orice mijloc tehnic de măsurare supus omologării și verificării metrologice, în limitele de toleranță a verificării stabilite pentru fiecare mijloc în parte, situație care evident nu poate fi admisă.
În plus, tribunalul amintește că prin jurisprudența recentă a CEDO, s-a nuanțat interpretarea aplicării prevederilor art. 6.2 din Convenție în materia contravențiilor reglementate în domeniul circulației rutiere, reținându-se, prin Decizia dată în cererea 7034/07 M. H. c. României, că art. 6&2 nu se opune aplicării unui mecanism care nu face altceva decât să instaleze o prezumție relativă de conformitate a unui proces-verbal la realitate, prezumție fără de care ar fi practic imposibilă pedepsirea încălcărilor cu privire la circulația rutieră [Stevens împotriva Belgiei, nr._/00, (dec.), 9 decembrie 2004 și, mutatis mutandis, Bosoni împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999 și Adoud împotriva Franței, nr._/97, decizia din 7 septembrie 1999].
Totodată prin paragraful 13 din decizia amintită, Curtea a constatat, într-un mod mai general, că orice sistem juridic operează cu prezumții de fapt sau de drept și că convenția nu se opune în principiu acestui fapt, dar că aceasta obligă statele contractante, în materie penală, să nu depășească un anumit prag. În special, art. 6 § 2 impune statelor să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, ., nr. 141-A, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curții îi revine, astfel, obligația de a verifica dacă în cazurile de față, prezumția de legalitate și temeinicie a proceselor-verbale de contravenție contestate de reclamanți se încadrează în limitele rezonabile sau dacă aceste limite au fost încălcate în detrimentul persoanelor în cauză, subliniind, în primul rând, că prezumția de răspundere a contravenienților stabilită prin procesul-verbal este relativă și proba contrară poate fi adusă de persoanele în cauză prin intermediul oricărui element de probă admis de legislația națională.
Prin urmare, nu se poate susține că un astfel de prag de rezonabilitate ar fi fost depășit în cauză, prin prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de contravenție contestat de intimatul-petent și mai ales prin prezumția de veridicitate a măsurătorii efectuată cu mijlocul tehnic omologat și verificat metrologic, de natura celui folosit de agentul constatator la măsurarea vitezei cu care a condus intimatul-petent, în condițiile în care ambele prezumții sunt confirmate prin probatoriul administrat, nefiind administrată vreo probă contrară.
Pentru considerentele expuse, tribunalul urmează ca în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, să admită apelul declarat de apelantul-intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, sens în care va schimba în tot sentința apelată și va respinge plângerea contravențională formulată intimatul-petent N. C. L. A. împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/23.02.2013.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Admite apelul declarat de apelantul-intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, strada ..64, județul Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 1541/2013 pronunțată de Judecătoria Găești la data de 23.07.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-petent N. C. L. A., CNP-_, cu domiciliul în mun. București, sector 2, .. 32-34, ., .> Schimbă în tot sentința apelată în sensul că respinge plângerea contravențională formulată împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._/23.02.2013.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 12 februarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
N. E. I. C.
Grefier,
C.-E. G.
Judecător fond M. M.
Judecătoria Găești
Dosar nr._
Red.E.N./Tehnored.
4 ex/07.03.2014
..03.2014
Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița
N. C. L. A.
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1379/2014. Tribunalul... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 404/2014.... → |
|---|
