Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 310/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 310/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 5504/315/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA - SECȚIA A II A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR 310
Ședința publică din data de 04.06.2014
Completul constituit din:
Președinte: G. A. M.
Judecător: A. L. B.
Grefier: J. C.
Pe rol se află soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, b–dul Regele C. I, nr 166, județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul-petent B. G. cu domiciliul în București, ., ., . împotriva sentinței nr 4779/12.12.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-petent prin avocat, Giorgiescu L., lipsă fiind apelantul-intimat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că este primul termen de judecată acordat în cauză.
În temeiul dispozițiilor art 131 raportat la art 95 alin 2 N.c.pr.civ, instanța văzând că apelul formulat vizează o sentință pronunțată de Judecătoria Târgoviște, constată că Tribunalul Dâmbovița este competent să soluționeze prezenta cerere.
Tribunalul ia act că nu există cereri prealabile de formulat și excepții de invocat.
Intimatul-petent, prin avocat arată că nu are alte probe de administrat în prezenta cauză, în afara celor administrate în fața instanței de fond.
Tribunalul în temeiul art.482 raportat la art 478, art 254 și art 258 c.pr.civ, urmează a soluționa cauza pe baza probelor administrate în fața primei instanțe.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel formulată.
Intimatul-petent, prin avocat, prin avocat având cuvântul asupra cererii de apel formulate solicită respingerea apelului ca nefondat, prin motivele de apel invocându-se că sentința instanței de fond este nelegală și netemeinică. Apreciază că instanța de fond a realizat o corectă interpretare și aplicare a probelor administrate.
În motivele de apel se arată că în mod greșit instanța de fond a reținut starea de necesitate în care s-a aflat petentul, împrejurare pe care însă a dovedit-o cu adeverința eliberată de Spitalul M. Curie, adeverință ce nu a fost eliberată pro causa astfel cum s-a susținut de către apelant.
Intimatul este cadru medical și o somitate în lumea chirurgiei și ortopediei pediatrice, fiind solicitat în cazuri de urgență extremă, precum și în cele ce presupun o înaltă complexitate.
În ziua de 25.06.2013, data procedurii incidentului, intimatul de găsea într-o asemenea situație, fiind necesară prezența sa în cadrul unității spitalicești. Afirmația apelantului potrivit căreia intimatul nu era singurul cadru medical ce putea să decidă cu privire la urgența medicală este nefondată, acesta neavând competența și autoritatea de a aprecia dacă era necesară prezenta intimatului în acea zi în cadrul unității medicale sau a altui medic.
Totodată afirmația potrivit căreia adeverința eliberată de Spitalul M. Curie este eliberată pro causa, este neîntemeiată, având în vedere că aceasta este eliberată de o unitate specializată, situația de fapt putând fi dovedită. Adeverința a fost eliberată ca mijloc de probă, a fost comunicată apelantei, care nu a făcut nicio referire la aceasta, aprecierea apelantei fiind subiectivă, neputându-se răsturna stare de necesitate.
În ceea ce privește susținerile apelantei cu privire la intervalul de timp în care intimatul ar fi putut parcurge distanța dintre Târgoviște și București, distanță ce poate fi parcursă în condiții normale, într-un interval de 1oră-1oră și ceva, trebuie avute în vedere mai multe circumstanțe și împrejurări faptice concrete și anume, faptul că era duminică, sfârșit de week-end, traficul fiind aglomerat, timpul necesar îndeplinirii formalităților de constatare și întocmire a procesului verbal de contravenție, dar și impactul psihologic al incidentului asupra conducătorului care a fost obligat să fie prevăzător și chiar să conducă sub limitele legale admise.
Apreciază că instanța de fond a avut în vedere toate aspectele invocate și a pronunțat în mod corect sentința, reținând existența stării de necesitate și înlăturând caracterul contravențional al faptei.
Pentru toate aceste motive solicită respingerea apelului formulat.
TRIBUNALUL
Prin sentința nr 4779/12.12.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște a fost admisă plângerea contravențională formulată de petentul B. G., procesul verbal de contravenție sria CP nr_/26.05.2013 fiind anulat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că pe numele petiționarului a fost încheiat procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/26.05.2013 prin care acesta a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 675 lei, avertisment și reținerea permisului de conducere deoarece la data de 26.05.2013 în jurul orelor 15.26, pe DN 71–Brătești a condus auto Skoda cu nr._, având viteza de 114 km/ h în interiorul localității fiind înregistrat cu aparatul radar, că în autoturism se afla numai petiționarul care nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea autoturismului faptele fiind prevăzute și sancționate de art. 121 alin 1 din HG nr. 1391/2006 raportat la art. 102 alin 3 lit e, din OUG nr. 195/2002 republicată și art. 147 alin 1 din HG 1391/2006 raportat la art. 101 alin 1 pct. 18 din același act normativ.
Instanța a verificat și a constatat că la rubrica „ Alte mențiuni” apare precizarea „ nu are„ iar procesul verbal a fost semnat de petiționar confirmând mențiunea prin semnătură.
Instanța a constatat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin 7 din OG 2/2001, iar încălcarea acestei norme ar fi avut drept consecință o nulitate relativă susținută de o dovadă în concret că i s-a pricinuit o vătămare care nu putea fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal.
În ceea ce privește legalitatea procesului verbal instanța a apreciată că sunt îndeplinite condițiile cerute pentru întocmirea sa valabilă.
Din întreaga economie a OG nr. 2/2001, care constituie dreptul comun în materie contravențională se desprinde ideea că procesul verbal de contravenție se bucură de prezumția de temeinicie instituită de lege în favoarea sa, tocmai pentru că faptele ce constituie contravenții sunt constatate personal de agenții constatatori conform art. 15 alin 2 și 3 din OG nr. 2/2001 asigurându-se astfel obiectivitatea, perceperii situației de fapt.
Din adresa nr_/9 10.2013 ( fila 85) s-a reținut că petiționarul este Profesor universitar Doctor în medicină încadrat la Spitalul Clinic de Urgență „M. Sklodowska Curie” București fiind șef clinică chirurgie și ortopedie pediatrică, recunoscut atât pe plan național și internațional, că este cadru universitar în cadrul Facultății de Medicină București, că este solicitat în cazurile de urgență extremă și cele care presupun o înaltă complexitate nu numai în timpul programului normal de lucru cât și după terminarea acestui program. Din conținutul adresei a mai rezultat că în ziua de 26.05. 2013 la Clinica de chirurgie și ortopedie a spitalului au fost înregistrate mai multe urgențe complexe venite din țară, dar și complicații postoperatorii în cazul unor copii internați cu afecțiuni grave ce impuneau prezența personală a șefului clinicii, că petiționarul, ce se afla în afara programului de lucru, a fost contactat telefonic acesta precizând că se află în județul Dâmbovița, la rude dar va face tot posibilul să ajungă în cel mai scurt timp la unitatea spitalicească că telefonic și provizoriu a dat indicații și a stabilit primele măsuri ce se impuneau pentru rezolvarea cazurilor medicale.
În conformitate cu art. 11 alin 1 din OG nr. 2/2001 modificată și aprobată prin Legea nr. 180 /2002, caracterul contravențional al faptei este înlăturat printre alte cazuri și în cazul stării de necesitate . Potrivit art. 11 alin 5 din același act normativ aceste cauze care înlătură caracterul contravențional al faptei „ se constată numai de instanța de judecată”.
Pentru ca o faptă să constituie contravenție ea trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să fie săvârșită cu vinovăție, să fie stabilită și sancționată prin acte normative, să prezinte pericol social redus față de infracțiune. În lipsa vreuneia din aceste condiții, fapta nu mai este considerată contravenție.
Cauzele care înlătură caracterul contravențional al faptei sunt în principiu aceleași cu cele care înlătură caracterul penal al faptei arătate în art. 44 – 51 din Codul penal. Cauzele de înlăturare a caracterului contravențional al faptei sunt definite ca fiind acele stări, împrejurări sau situații a căror existență, în timpul săvârșirii faptei face, potrivit legii, ca realizarea vreuneia din trăsăturile esențiale ale contravenției să devină imposibilă.
Potrivit art. 11 alin 1 din OG nr. 2/2001 modificată și aprobată prin Legea nr. 180/2002 nu constituie contravenție fapta prevăzută de legea contravențională săvârșită în stare de necesitate . Este în stare de necesitate acela care săvârșește fapta pentru a salva, de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său, ori al altuia.
Raportat la speță instanța a apreciat că a fost dovedită starea de necesitate deoarece titularul valorilor amenințate este nevoit să săvârșească o faptă ilicită pentru salvarea acestor valori (viața și sănătatea unor copii) și se sacrifică o valoare mai puțin importantă în raport cu cea salvată.
În cauză este îndeplinită condiția privitoare la pericol adică este vorba de viața, integritatea și sănătatea unei persoane, iar condiția referitoare la acțiunea de salvare este de asemenea, îndeplinită căci este indispensabilă și nu s-au cauzat urmări vădit mai grave .
Existența pericolului inevitabil și iminent prin raportare la viața și sănătatea unor copii l-a constrâns pe petiționar să conducă cu viteza înregistrată de aparatul radar fiind necesară salvarea valorii amenințate. Conceptul de necesitate este legat de ideea de inevitabilitate, de constrângere și nu de ideea utilității raportului de valori aflate în joc.
Având în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei raportat la conținutul suportului magnetic și la planșele foto ( fila 51 ) care evidențiază o reducere a vitezei cu care a rulat autoturismul condus de petiționar, instanța a apreciat că acțiunea de înlăturare a pericolului s-a menținut în limitele necesității și nu este o acțiune exagerată în raport cu realitatea pericolului.
Reținând argumentația de mai sus și având în vedere împrejurările concrete ale cauzei, faptele reținute în sarcina petiționarului sunt lipsite de trăsătura esențială, respectiv vinovăția. În cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute pentru starea de necesitate respectiv fapta contravențională a fost săvârșită ca urmare a survenirii unui eveniment neprevăzut care prezintă un pericol grav pentru valorile ocrotite de lege fapta a fost săvârșită pentru a apăra aceste valori (viața, sănătatea și integritatea copiilor) iar pericolul nu putea fi înlăturat altfel.
Împotriva sentinței nr 4779/12.12.2013 a fost declarat apel de către apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței apelate și pe fond respingerea cererii formulate de petent.
Prin motivele de apel depuse la dosar apelantul a apreciat că sentința pronunțată este nelegală și temeinică, fiind admisă plângerea contravențională motivat de faptul că petiționarul se afla în stare de necesitate întrucât a fost solicitat în afara programului de lucru pentru a se deplasa la Spitalul M. Curie din București, unde îndeplinea calitatea de șef clinică chirurgie.
În cauză petentul a depus la dosar adresa nr_/2013 emisă de Spitalul Clinic de Urgență M. Curie din care rezultă că acesta este șeful Clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, iar în această calitate a fost solicitat în cazurile de urgență extremă și cele ce presupun o înaltă complexitate.
Stare de necesitate începe să existe la momentul în care pericolul a devenit iminent, amenințător, în sensul că producerea consecințelor vătămătoare este imediat realizabilă. Persoana care săvârșește fapta trebuie să dovedească faptul că în condițiile date nu a avut la dispoziție un interval de timp suficient care să-i permită să recurgă la alte măsuri de salvare.
Or, chiar prin adresa depusă de reclamant rezultă că acesta, după ce a fost contactat telefonic de unitatea spitalicească, provizoriu, a dat indicații și a stabilit primele măsuri ce se impuneau pentru rezolvarea cazurilor medicale.
Totodată se mai arată că petentul a ajuns la unitatea spitalicească după câteva ore, în condițiile în care distanța dintre Târgoviște și București poate fi parcursă cu respectarea limitelor normale de viteză în circa 1 oră și 20 minute, în condiții de trafic normal.
În cauza de față, fiind vorba de o clinică de urgență, pericolul este previzibil și nu se poate susține că pentru petent a existat o constrângere psihică atât de mare încă a fost determinat să conducă cu o viteză peste limita legală în condițiile în care așa cum rezultă și din adresa nr_/2013 reclamantul a ajuns la spital după câteva ore.
În opinia apelantei adresa nr_/2013 a fost eliberată pro causa și nu poate justifica încălcarea legii pe motiv că acesta s-ar fi aflat într-o stare de necesitate.
De asemenea trebuie avut în vedere și faptul că petentului i s-a adus la cunoștință faptele pentru care a fost sancționat, iar la rubrica „alte mențiuni” a fost făcută mențiunea „nu are „, iar petentul a semnat în dreptul acestei mențiuni.
Petentul avea posibilitatea să menționeze în procesul verbal de contravenție că are o urgență medicală, însă nu a făcut acest lucru.
Nici în cererea de chemare în judecată petentul nu a făcut referire la existența unei urgențe medicale și nici nu a invocat starea de necesitate.
Totodată petentul a mai fost sancționat și pentru faptul că nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare și asigurarea autoturismului.
În drept a invocat prevederile art 466 N c.pr.civ.
Intimatul-petent a formula întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, considerând că motivele de apel nu afectează temeinicia și legalitatea considerentelor și dispozitivului sentinței atacate, instanța de fond interpretând și reținând corect probele administrate și făcând o aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente.
Privitor la primul motiv invocat, că în cauză nu sunt întrunite condițiile stării de necesitate, situație dovedită prin Adresa nr_/2013, a apreciat că argumentele aduse nu pot fi primite, având în vedere că datorită pregătirii și competenței profesionale a petentului, aceste poate fi solicitat și în afara programului pentru rezolvarea unor cazuri de urgență extremă sau care au o înaltă complexitate. Faptul că în data de 26.05.2013 a fost solicitat de unitatea spitalicească, denotă că prezenta sa, ca specialist, era necesară pentru rezolvarea respectivelor cazuri.
În ceea ce privește susținerea că adeverința nr_/2013 a fost eliberată pro causa, este o susținere gravă prin consecințele ei, aceasta atestând o realitate ce poate fi verificată, fiind emisă și folosită ca mijloc de apărare în condițiile legii.
Sub aspectul intervalului de timp necesar petentului să ajungă la spital, apreciază că acest interval nu poate fi stabilit cu acea „precizie imaginară” din motivarea apelului, depinzând de mai multe circumstanțe și împrejurări faptice concrete.
Cu privire la lipsa certificatului de înmatriculare și a dovezii de asigurare a autoturismului, este reținută fără temei de drept, deoarece fapta nu există. Conducătorul auto deținea ambele documente, ce puteau fi verificate cu ușurință, chiar în timpul controlului, cerându-se informații din baza de date existentă.
Apelantul-intimat a formulat răspuns la întâmpinare menținând susținerile formulate în motivele de apel.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul verbal contestat de intimatul-petent, acesta a fost sancționat contravențional pentru săvârșirea a două fapte contravenționale, respectiv pentru fapta prevăzută de 120 al.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 al.3 lit. e din OUG 195/2002 (depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din acre face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic) și pentru fapta prevăzută de art. 147 al.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 101 al.1 pct. 18 din OUG 195/2002 (nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de art. 35 al.2 OUG 195/2002).
În plângerea contravențională, intimatul-petenta invocat atât motive de nelegalitate ale procesului verbal de contravenție, cât și motive de netemeinicie, ulterior acesta invocând și o cauză ce înlătură caracterul contravențional al faptei, și anume starea de necesitate (f. 84-85, 88).
Instanța de fond a apreciat că procesul verbal contravențional contestat a fost legal și temeinic întocmit, valorificând însă argumentul intimatului petent ce viza starea de necesitate în care s-a aflat acesta la momentul constatării faptelor contravenționale, apreciind că faptelor le lipsește trăsătura contravențională esențială a vinovăției, întrucât „fapta contravențională a fost săvârșită ca urmare a survenirii unui eveniment neprevăzut care prezintă un pericol grav pentru valorile ocrotite de lege, fapta a fost comisă pentru a apăra aceste valori – viața, sănătatea și integritatea copiilor -, iar pericolul nu putea fi înlăturat altfel”. În aceste condiții, plângerea contravențională a fost admisă în totalitate, și procesul verbal contravențional a fost anulat, în privința ambelor abateri constatate.
Cererea de apel formulată de apelanta-intimată IPJ Dâmbovița a avut ca argument neîndeplinirea condițiilor pentru existența stării de necesitate și soluționarea greșită, de către instanța de fond, a plângerii contravenționale în temeiul acestei împrejurări.
Se reține faptul că la dosarul de fond există depusă o adeverință eliberată de Spitalul Clinic de Urgență „M. Sklodowska Curie” București (f. 85) din care reies următoarele aspecte: intimatul petent G. B. deține o remarcabilă competență profesională, motiv pentru care „este solicitat atât în cazurile de urgență extremă, cât și în cele care presupun o înaltă complexitate, nu numai în timpul programului normal de lucru, dar și după terminarea acestuia, manifestând deplină solicitudine și promptitudine, rezolvarea acestora în condiții de maximă performanță fiind în beneficiul copiilor, al familiilor acestora și al sporirii prestigiului unității noastre în special și al medicinii ortopedice din țara noastră în general…În urma verificării evidențelor, se atestă că în ziua de 26.05.2013, la clinica de chirurgie și ortopedie a spitalului s-au înregistrat mai multe urgențe complexe venite din țară ca și unele complicații postoperatorii în cazul unor copii internați cu afecțiuni grave, ce impuneau prezența personală a șefului clinicii – în persoana d-lui profesor univ. dr. G. B.. Contactat telefonic (aflându-se în afara programului de lucru) și explicându-i-se situațiile apărute, acesta ne-a precizat că se află la niște rude în jud. Dâmbovița, dar va face tot ceea ce este posibil să ajungă la unitatea spitalicească în cel mai scurt timp posibil, ceea ce s-a și întâmplat după câteva ore. … Acesta este un mod de lucru în cadrul clinicii de chirurgie și ortopedie pediatrică, în calitate de șef al acesteia, dl. Prof univ. în medicină G. B. implicându-se personal în rezolvarea promptă a tuturor problemelor apărute, asumându-și toate responsabilitățile pentru buna ei funcționare”.
Așadar, din acest înscris, depus la dosarul cauzei spre a dovedi starea de necesitate în care s-a aflat intimatul petent, tribunalul extrage concluzia că la data de 26.05.2013 acesta a fost contactat de către clinica al cărei coordonator este intimatul petent, pentru a participa efectiv la soluționarea unor urgențe complexe venite din țară la acea dată și a unor complicații postoperatorii apărute la pacienții internați cu afecțiuni grave, acesta fiind un mod de lucru în cadrul respectivei clinici, în cadrul căreia intimatul petent înțelege să se implice personal pentru rezolvarea tuturor problemelor apărute, atunci când este solicitat chiar și în afara orelor de program, dată fiind calificarea sa profesională excepțională.
Or, starea de necesitate, definită de art. 45 Cpen (la care trebuie raportată reglementarea art. 11 din OG 2/2001, în conformitate cu prevederile art. 47 din OG 2/2001), stabilește că pentru a se putea reține această cauză de excludere a caracterului contravențional al faptei este necesar ca: 1. să existe un pericol iminent, adică pe punctul de a produce o vătămare ce amenință una din valorile ocrotite, generat de energii sau întâmplări cu caracter accidental, 2. pericolul să amenințe viața, integritatea corporală sau sănătatea unei persoane, un bun important al acesteia sau un interes obștesc, 3. pericolul să fie inevitabil, adică să nu poată fi înlăturat pe altă cale decât prin săvârșirea faptei contravenționale, 4. acțiunea să fie necesară pentru salvarea de la pericol a valorilor menționate, fiind considerată necesară dacă ea este singura cale de înlăturare a pericolului, 5. prin săvârșirea acțiunii de salvare să nu se cauzeze urmări vădit mai grave decât acelea care s-ar fi produs dacă pericolul nu era înlăturat și 6. fapta să nu fie săvârșită de către sau pentru a salva o persoană care avea obligația de a înfrunta pericolul.
Raportând datele prezentate în adeverința depusă al dosar de către intimatul-petent la cerințele pe care trebuie să le îndeplinească acțiunea acestuia pentru a putea fi reținută starea de necesitate, se observă faptul că nu este îndeplinită condiția pericolului iminent, respectiv a unei situații apărute cu caracter accidental și care nu putea fi înlăturat decât prin acțiunea intimatului petent de încălcare a regulilor de circulație.
Aceasta, întrucât adeverința de la dosar nu arată faptul că prezența personală a intimatului petent era vitală pentru anumiți pacienți la data respectivă, ci faptul că în clinică apăruseră anumite probleme pentru rezolvarea cărora intimatul petent a fost solicitat să își aducă aportul de cunoștințe de specialitate, așa cum acesta obișnuia să facă, chiar în afara orelor de program.
De aceea, se apreciază că este incorectă reținerea de către instanța de fond a unui „eveniment neprevăzut, care prezintă un pericol grav pentru valorile ocrotite de lege, fapta a fost comisă pentru a apăra aceste valori – viața, sănătatea și integritatea copiilor -, iar pericolul nu putea fi înlăturat altfel”, în condițiile în care urgențele medicale și complicațiile postoperatorii reprezintă practic obiectul de activitate al clinicii în cadrul căreia își desfășoară activitatea intimatul petent, iar adeverința depusă la dosar nu a făcut vorbire despre existența, la data respectivă, a unei situații cu totul excepționale, ce nu ar fi putut fi rezolvată decât de către intimatul petent, într-un interval de timp care să îi impună acestuia conducerea pe drumurile publice cu o viteză peste limita legală admisă.
În plus, nu trebuie omis nici a se observa că fapta prevăzută de 120 al.1 din HG 1391/2006 și sancționată de art. 102 al.3 lit. e din OUG 195/2002 (depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic) reprezintă una dintre cele mai grave contravenții prevăzute de OUG 195/2002 și HG 1391/2006, fiind o faptă de pericol, încadrată în clasa a IV-a de sancțiuni, iar autoritățile din domeniul siguranței rutiere desfășoară anual ample campanii naționale tocmai pentru a atrage atenția conducătorilor auto asupra posibilelor consecințe nefaste ale depășirii limitelor de viteză asupra vieții și sănătății persoanelor, în scopul prevenirii producerii unor asemenea consecințe.
Mai mult, se reține și faptul că, deși instanța de fond a reținut starea de necesitate în care s-a aflat petentul la data săvârșirii celor două fapte contravenționale, nu a motivat în ce măsură acest caz de înlăturare a caracterului contravențional al faptei este aplicabil pentru ce-a de-a doua faptă constatată, și anume nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de art. 35 al.2 OUG 195/2002, așa încât să se justifice anularea în totalitate a procesului verbal contravențional. Or tribunalul apreciază, așa cum s-a arătat anterior, că starea de necesitate a fost greșit reținută de prima instanță, și în plus, nu se justifică interpretarea intimatului petent exprimată în cuprinsul întâmpinării în sensul că „existența acestor acte se putea verifica cu ușurință, chiar în timpul controlului, cerându-se informații din baza de date existentă pe calculator sau acordarea posibilității conducătorului auto de a face această dovadă. Aceasta deoarece legiuitorul a înțeles să sancționeze reaua credință în a prezenta actele la control în vederea verificării îndeplinirii condițiilor legale de circulație nicidecum alte situații”.
Prevederea art. 147 al.1 din HG 1391/2006 - conducătorul de autovehicul este obligat să aibă asupra sa actul de identitate, permisul de conducere, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare și, după caz, atestatul profesional precum și alte documente prevăzute de legislația în vigoare -, și sancționată de art. 101 al.1 pct. 18 din OUG 195/2002 - nerespectarea obligației conducătorului de vehicul de a avea asupra sa documentele prevăzute de art. 35 al.2 OUG 195/2002, și anume actul de identitate, permisul de conducere, documentul de înmatriculare sau de înregistrare a vehiculului condus precum și alte documente prevăzute de lege – este explicită în sensul că reprezintă contravenție faptul de a nu avea asupra sa și de a nu prezenta polițistului rutier, la cererea acestuia, respectivele documente, fără alte distincții.
Pentru aceste considerente se apreciază ca întemeiat apelul promovat de IPJ Dâmbovița, în temeiul art. 480 al.2 și 3 Ncpc, urmând a fi anulată sentința apelată și respinsă plângerea contravențională formulată de petentul B. G. împotriva procesului verbal de contravenție . NR_/26.05.2013 încheiat de apelantul intimat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul-intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, b–dul Regele C. I, nr 166, județ Dâmbovița în contradictoriu cu intimatul-petent B. G. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4 împotriva sentinței nr 4779/12.12.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, având ca obiect plângere contravențională.
Anulează sentința nr 4779/12.12.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._ și pe fond respinge plângerea contravențională formulată de petentul B. G. cu domiciliul în București, ., ., ., sector 4 împotriva procesului verbal de contravenție . NR_/26.05.2013 încheiat de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, b–dul Regele C. I, nr 166, județ Dâmbovița
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 04.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
G. A. M. A. L. B.
Proces-verbal,
Pentru domnișoara judecător A. L. B., aflată în concediu de odihnă, prezenta se semnează de noi,
Președintele Sef de Secție, B. G.
Grefier
J. C.
Judecător fond: E. L. I.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr_
Red G.A.M /tehnored J.C
07.07.2014 /4 EX
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 201/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1379/2014. Tribunalul... → |
|---|
