Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 629/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 629/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 964/232/2013
Dosar nr._ apel pl. contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR.629
Ședința publică din data de 19 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – A.-M. G.
Judecător – A. L. B.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelantul-intimat I. T. de Muncă Dâmbovița - ITM Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..8, județul Dâmbovița împotriva sentinței nr. 306/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă .., cu sediul in ., J. Dâmbovița, prin reprezentantul legal S. I. I., având ca obiect plângere contravențională.
Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001 așa cum a fost modificat prin art.53 din OUG nr. 80/2013 și art.1 alin.3 coroborate cu art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilierul juridic B. M. N. pentru apelantul intimat I. T. de Muncă Dâmbovița și avocat V. C. pentru intimata petentă ., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, se referă faptul că apelul este scutit de plata taxei judiciare de timbru, că în procedura de regularizare a cererii de apel a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimata petentă ., după care:
La interpelarea instanței, reprezentanții legali ai părților apreciază că Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă de contencios administrativ și fiscal este competent să soluționeze apelul.
În temeiul dispozițiilor art. 131 raportat la art. 95 alin 2 Noul Cod procedură civilă, instanța văzând că apelul formulat vizează o sentință pronunțată de Judecătoria Găești, constată că Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă este competent să soluționeze prezenta cerere.
Avocat V. C. pentru intimata petentă ., față de cel de-al doilea motiv de apel, arată că al doilea martor nu mai era angajat al societății și depune la dosarul cauzei decizia nr. 23/28.10.2013de încetare a contractului individual de muncă urmare a convenției părților a domnului A. D., pe care o comunică și reprezentantului legal al ITM Dâmbovița. Solicită admiterea probei cu înscrisul nou depus în apel.
Consilierul juridic B. M. N. pentru apelantul intimat I. T. de Muncă Dâmbovița nu se opune administrării probei cu înscrisuri solicitată de apărătorul intimatei petentă și la rândul său, solicită ca instanța de apel fie avut în vedere înscrisul ce se află la fila 17 în dosarul de fond, înscris care, în opinia sa, nu a fost analizat de instanța de fond.
Învederează instanței faptul că pe parcursul soluționării cauzei, instanța de fond s-a pronunțat asupra decăderii apelantului intimat din dreptul de a mai depune întâmpinare, întrucât aceasta a fost depusă cu depășirea termenului de 25 de zile, susținerile au fost avute în vedere ca note scrise, însă asupra probelor instanța nu s-a mai pronunțat .
Avocat V. C. pentru intimata petentă . nu se opune solicitării reprezentantului legal al intimatului ITM Dâmbovița.
Instanța, în temeiul art. 479 alin.2 Cod procedură civilă admite pentru ambele părți proba cu înscrisuri, urmând ca ambele înscrisuri să fie analizate de instanța de apel.
În temeiul art. 238 Cod procedură civilă, instanța estimează durata cercetării procesului ca fiind de aproximativ 1 termen de judecată.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat, tribunalul în baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă .
Consilierul juridic B. M. N. pentru apelantul intimat I. T. de Muncă Dâmbovița susține că prin sentința apelată instanța de fond a anulat procesul verbal de contravenție și a constatând, pe de o parte, că a fost încheiat cu încălcarea prevederilor art.17 din OG 2/2001, respectiv că nu a fost menționată data săvârșirii contravenției, iar ulterior, trecând și la analizarea temeiniciei procesului verbal.
Reprezentantul legal al apelantului intimat apreciază că instanța de fond a reținut o situație greșită, întrucât data săvârșirii faptei – 8.03.2013 - a fost menționată în mod distinct în anexa procesului verbal.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, urmează să se constate că din considerentele sentinței apelate rezultă că nu s-ar fi făcut dovada săvârșirii contravenției, întrucât petenta a contestat realitatea celor menționate în procesul verbal. Acest aspect nu este suficient pentru ca un proces verbal de contravenție să fie anulat. Au fost audiați și martorii intimatei petente, însă declarațiile acestora au primit o forță probantă superioară, fără ca instanța să arate de ce aceste declarații ar înlătura declarația dată de persoana surprinsă în activitate, care a susținut că se află în perioada de probă.
Din anexa la procesul verbal de contravenție se poate constata că persoana identificată în activitate, desfășura activitate la o furgonetă, iar în fața instanței martorii au afirmat că erau în pauza de masă, dar controlul s-a desfășurat la un atelier de vulcanizare, astfel încât constatările organului de control la momentul respectiv, nu au fost demontate în nici un fel .
Pentru aceste motive, consilierul juridic B. M. N. pentru apelantul intimat I. T. de Muncă Dâmbovița solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, ținând cont și de faptul că prin declarația dată în fața organului de control de către persoana pentru care s-a aplicat sancțiunea contravențională, care a declarat că desfășoară activitate ca ajutor la vulcanizare fiind în perioada de probă.
Avocat V. C. pentru intimata petentă . susține că prin motivele de apel nu a fost arătat și motivul de legalitate al procesului verbal, ce a fost invocat verbal în ședința de judecată, pe care îl consideră nefondat, întrucât instanța de fond, în mod corect a considerat că au fost încălcate dispozițiile art.17 din OG nr.2/2001, pentru că în procesul verbal de contravenție, deși a fost descrisă fapta, nu a fost menționată data săvârșirii acestei contravenții, fiind obligatoriu să existe o astfel de mențiune în cuprinsul procesului verbal și nu într-o anexă a acestuia.
Cu privire la primul motiv de apel, invocat în scris, apărătorul intimatei petente apreciază că este nefondat, întrucât fapta imputată poate aparține domeniului penal în sensul art.6 CEDO și, ca atare, societatea beneficiind în consecință de prezumția de nevinovăție, sarcina probei aparținând apelantei, iar faptul că inspectorul de muncă a constatat prin propriile simțuri săvârșirea faptei nu este suficient pentru a înlătura această prezumție de nevinovăție.
Apărătorul intimatei petente susține că, din actele dosarului rezultă societatea nu a săvârșit nicio faptă de natură contravențională pe data de 8.03.2013, din declarațiile martorilor și din acte rezultă că inspectorul de muncă nu a fost prezent la acea dată la sediul societății, deci nu avea cum să constate săvârșirea vreunei fapte, ceea ce echivalează cu lipsa datei din procesul verbal de contravenție. Martorii audiați au declarat că inspectorul de muncă a fost prezent la punctul de lucru în data de 7.03.2013, atunci ambii martori au declarat că A. D. care lucra, era în pauză de masă, iar celălalt martor C. G. D. aștepta să vină administratorul societății pentru a formula o cerere de în vederea angajării, ceea ce s-a și întâmplat așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 29 dosar fond, deci ambii martori au relatat aceeași situație.
În opinia sa, declarația pe proprie răspundere despre care apelanta a făcut vorbire nu poate fi avută în vedere, fiind făcută dovada contrară celor menționate în acea declarație, pentru că în fața instanței de fond martorul C. G. D. a arătat modalitatea în care a fost luată această declarație, respectiv faptul că a scris după dictarea inspectorului de muncă, cu atât mai mult cu cât, în mod corect, instanța de fond a decăzut apelantul din dreptul de a solicita probe și nu din dreptul de a formula întâmpinare.
Apărătorul intimatei petente susține că declarațiile martorilor sunt adevărate, pentru că în caz contrar, inspectorul de muncă era obligat să îl sancționeze pe numitul C. G. D. pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art.260 alin.1 lit.f din Legea 53/2003.
Din probele administrate, în mod corect instanța de fond a constatat că apelanta nu a făcut dovada săvârșirii faptei, motive pentru care apărătorul intimatei petente solicită respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 306/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, instanța a admis plângerea formulată de petenta .., în contradictoriu cu intimatul I. T. De munca Dambovita și a anulat procesul verbal de contravenție ., nr._ din 13.03.2013.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
Prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr._/13.03.2013, încheiat de inspectorul de muncă din cadrul ITM Dâmbovița, petenta a fost sancționată contravențional cu amenda in cuantum de 10.000 lei, în conformitate cu prevederile art.260 alin.1 lit.e din legea nr.53/2003- codul muncii republicată.
Examinând cuprinsul procesului-verbal de contravenție contestat, cu prioritate sub aspectul legalității sale, conform prevederilor art. 34 alin. 1 din O.G. 2/2001, instanța a constatat că acesta a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art. 17 din O.G. 2/2001. Astfel, procesul-verbal nu cuprinde mențiuni privind data comiterii acesteia.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța a constatat că cele retinute in sarcina petentei nu corespund realitatii, din depozitiile martorilor audiati in cauza, A. D. si C. D. G., rezultand ca, acesta din urma, la data incidentului, se prezentase in vederea angajarii, ceea ce s-a si întâmplat, încheindu-se contractul individual de muncă, înregistrat sub nr.17 din 09.03.2013, în Registrul General de Evidență al Salariaților și înregistrat, de asemenea, în Revisal la 11.03.2013,
Se apreciază că, în cauză, fapta imputată petentului poate fi calificată drept „acuzație în materie penală”, conform criteriilor alternative stabilite de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Ozturk împotriva Germaniei din 21 februarie 1984, hotărârea Engel și alții împotriva Olandei din 8 iunie 1976, hotărârea Lauko împotriva Slovaciei din 2 septembrie 1998, hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007), și anume: calificarea faptei dată în dreptul intern, natura faptei, natura și gradul de gravitate al sancțiunii ce urmează a fi aplicată.
Analizând aceste criterii, instanța a constatat, pe de o parte, că dreptul intern nu califică drept „penală” contravenția ce a fost reținută în sarcina petentei, însă acest aspect nu are decât o valoare relativă. Pe de altă parte, instanța a arătat că dispozițiile legale apreciate a fi încălcate de petent au un caracter general, adresându-se tuturor persoanelor cărora le impune un anumit comportament, stabilind și o sancțiune pentru a descuraja și a pedepsi.
Instanța a avut în vedere și natura sancțiunii ce a fost aplicată în urma angajării răspunderii contravenționale a petentului care este amenda în cuantum de_ lei, o sancțiune ce are caracter punitiv.
Față de aceste împrejurări, fapta imputată petentului având „caracter penal”, în speță devin aplicabile garanțiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, petentul beneficiind în consecință de prezumția de nevinovăție. Prin urmare, instanța apreciază că intimata avea obligația să facă dovada faptei reținute în procesul-verbal de contravenție, îndoiala profitând contravenientului.
În ceea ce privește dovada, instanța a arătat că procesul-verbal de contravenție poate să se bucure de o prezumție de legalitate și temeinicie numai cu respectarea unor limite rezonabile, luând în considerare miza litigiului și respectarea dreptului la apărare, așa cum rezultă din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (hotărârea Salabiaku împotriva Franței din 7 octombrie 1988, hotărârea Telfner împotriva Austriei din 20 martie 2001, hotărârea A. împotriva României din 4 octombrie 2007).
Prezumția de veridicitate a faptelor constatate de agent nu poate opera decât până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrară celor consemnate în procesul-verbal.
S-a apreciat că în speța de față nu s-a făcut dovada săvârșirii contravenției de către petentă, aceasta contestând realitatea celor menționate în procesul verbal de contravenție și față de aceste considerente, instanța a apreciat că plângerea formulată de petiționar este întemeiată, pe cale de consecință, a anulat procesul verbal de contravenție ca fiind netemeinic.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel apelantul-intimat I. T. de Muncă Dâmbovița - ITM Dâmbovița, solicitând admiterea apelului, anularea sentinței civile apelate și judecarea procesului evocând fondul și pe cale de consecință respingerea plângerii contravenționale.
În motivele de apel, apelantul intimat a susținut că prin sentința civilă apelată instanța de fond a dispus admiterea plângerii contravenționale formulată împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 15.929/13.03.2013 și a dispus anularea acestuia pe considerentul că nu s-ar fi făcut dovada săvârșirii contravenției de către petentă,
Se susține că, prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor nr. 16.157/28.06.2013 încheiat de inspectorul de muncă din cadrul ITM D-ța, . a fost sancționată contravențional cu 10.000 lei în conformitate cu prevederile art.260, alin. 1, lit. e din Legea nr. 53/2003 - Codul Muncii, republicată, iar fapta a fost constatată personal de către inspectorul de muncă, care a constatat prin propriile simțuri că la data de 08.03.2013 numitul C. D. G. „lucra la punctul de lucru la o furgonetă în incinta service-ului", constatări care au fost coroborate cu declarațiile pe propria răspundere a lucrătorului identificat în activitate, care în fișa de identificare a menționat că prestează activitate împreună cu A. D. ca „ajutor vulcanizare", fiind în „probă".
Apelantul intimat susține că, deși în temeiul art. 315 Cod proc. civilă s-a opus audierii martorilor, ambii fiind în relație de subordonare față de societatea petentă, instanța a dispus audierea acestora, ba mai mult, a dat forță probantă superioară declarațiilor testimoniale ale unor persoane aflate în legătură de interese cu petenta, concomitent ignorând probele administrate de ea, respectiv fișa de identificare completată chiar de martorul audiat (C. D.), pe care nici măcar nu o amintește în considerente, ci dimpotrivă, apreciază că „nu s-a făcut dovada săvârșirii contravenției".
La data de 22.09.2014 intimata petentă . a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea sentinței Judecătoriei Găești, susținând că apelantul se află în eroare în motivele de apel fiind menționat procesul verbal nr._/28.06.2013 ceea ce nu corespunde realității, procesul verbal împotriva căruia a formula plângere și care a fost anulat de instanța de fond are nr._/13.03.2013.
Cu probele administrate de instanța de fond, intimata petentă apreciază că a dovedit că cele reținute în procesul verbal de contravenție nu corespund realității, din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă cu certitudine că în data de 7.03.2013, când inspectorul de muncă s-a prezentat în incinta societății, C. D. G. venise pentru a formula o cererea în vederea angajării.
În opinia sa, instanța nu a dat forță probantă superioară declarațiilor martorilor, ci a coroborat toate probele administrate în cauză și, în mod corect a constatat că nu s-a făcut dovada săvârșirii contravenției de către societate și că procesul verbal a fost încheiat cu nerespectarea dispozițiilor art.17 din OG nr. 2/2001.
Apelantul intimat ITM Dâmbovița nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul constată că acesta este neîntemeiat, urmând a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse in continuare
Se reține că prima obligație a instanțelor învestite cu soluționarea plângerilor contravenționale, conform art. 34 al.1 OG 2/2001, constă (după verificarea formulării în termenul legal a plângerii) în analiza legalității procesului verbal contravențional.
În ipoteza în care s-ar reține că procesul verbal de contravenție este întocmit conform legii, se verifică temeinicia faptelor reținute în cuprinsul acestuia.
Instanța de fond, deși a reținut că procesul verbal atacat nu era valabil întocmit, deoarece nu era menționată data comiterii faptei, conform obligației prevăzute de art. 17 OG 2/2001, a administrat și probe pentru a stabili temeinicia/netemeinicia faptelor consemnate.
Această operațiune apare ca fiind inutilă, dat fiind că lipsa datei săvârșirii contravenției din cuprinsul procesului verbal este o cauză de nulitate absolută a acestuia, necondiționată de producerea unei vătămări petentului, așadar observarea incidenței acestui viciu scutea prima instanță de administrarea de dovezi sub aspectul temeiniciei faptei.
Dacă un proces verbal este nul absolut pentru lipsa unei mențiuni dintre cele arătate de art. 17 OG 2/2001, analiza temeiniciei faptelor consemnate în cuprinsul său este superfluă și nu poate schimba soluția de admiterea a plângerii contravenționale.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât lipsa unei mențiuni obligatorii din procesul verbal de contravenție nu poate fi completată prin probe extrinseci acestuia (declarații testimoniale din care să rezulte, ca în cazul de față, data săvârșirii faptei, indiferent dacă asemenea probe erau solicitate de petent sau de intimat).
Se remarcă, în plus, că deși intimatul ITM a susținut că data săvârșirii faptei reiese din anexa ce face parte integrantă din procesul verbal contravențional, de la dosarul cauzei lipsește această „anexă”.
Ca urmare, în baza art. 480 al.1 NCpc se impune respingerea apelului promovat și menținerea soluției primei instanțe de constatare a nulității procesului verbal de contravenție întocmit de intimatul ITM, dat fiind că data comiterii faptei nu a fost consemnată în procesul verbal contestat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca neîntemeiat, apelul declarat de apelantul-intimat I. T. de Muncă Dâmbovița - ITM Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ..8, județul Dâmbovița împotriva sentinței nr. 306/26.02.2014 pronunțată de Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata petentă .., cu sediul in ., J. Dâmbovița.
Definitivă .
Pronunțată în ședința publică din 19 noiembrie 2014.
Președinte,Judecător,
A.- M. G. A. L. B.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. G.A.M.
Tehnored AB/GM
4ex/ 2.02.2015
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Judecator fond – M. P.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1336/2014. Tribunalul... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 612/2014.... → |
|---|
