Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 26/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 26/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-03-2014 în dosarul nr. 11163/315/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE
C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.
Ședința publică din 26.03.2014
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE – E. I.
JUDECĂTORI – F. E.
- A.-M. G.
GREFIER M. R.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurenta petentă ., cu sediul în Târgoviște, .. 3 D, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2280/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județul Dâmbovița.
Dezbaterile și lucrările dosarului au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19.03.2014, care face parte integrantă din prezenta, când instanța pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru azi 26.03.2014.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra recursului de față, constată:
Prin sentința civilă nr. 3029/28.05.2012, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Târgoviște a respins plângerea contravențională formulată de petenta . în contradictoriu cu DGFP Dâmbovița – G. Financiară, menținând ca legal și temeinic procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.10.2011 întocmit de intimată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că petenta a fost sanctionata prin procesul verbal contestat cu amenda in suma de 500 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 9 alin. 2 din OG nr.15/1996, cu amenda in suma de 2000 lei, pentru contraventia prevazuta de art. 11 alin. 1 lit. a) din OUG nr.28/1999, cu amenda in suma de 8000 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 11 alin. 1 lit. b) din acelasi act normativ si cu suspendarea activitatii societatii pentru 3 luni si cu amenda in suma de 1000 lei, pentru savarsirea contraventiei prevazute de art. 42 alin. 1 din Legea nr. 82/1991.
S-au retinut in procesul verbal urmatoarele aspecte: la momentul controlului, la sediul societatii nu s-au putut pune la dispozitia organului de control toate documentele jusitificative privind inregistrarile in contabilitatea societatii; din verificarea rolei martor aflata in aparatul de marcat la data de 21.10.2011 si a rolelor martor prezentate la data de 31.10.2011, care reprezinta copiile bonurilor fiscale emise de aparatul de marcat electronic fiscal in perioada 1 08_11, s-a constatat ca acestea nu contin toate datele privind denumirea fiecarui produs sau serviciu, obligatie prevazuta de art. 4 alin. 1 din OUG nr. 28/1999; din verificarea prin sondaj a documentelor puse la dispozitia organelor de control la data de 31.10.2011 la sediul Garzii Financiare Dambovita, s-a constatat ca in perioada 1.06.2011 – 21.10.2011, societatea a efectuat prestari servicii ( reparatii auto) pentru persoane fizice si a emis facturi si chitante fiscale fara a fi utilizata casa de marcat; din verificarea operativa prin sondaj a documentelor primare de evidenta puse la dispozitia organului de control la data de 21.10. 2011, s-a constatat ca societatea nu a intocmit registrul de evidenta a lucrarilor, nu a intocmit bonuri de comanda pentru lucrarile executate, nu a intocmit note de intrare-receptie pentru piesele de schimb aprovizionate in luna octombrie pana in momentul controlului, ultima nota de intrare receptie fiind din 5.10. 2011.
Analizand din oficiu legalitatea actului de sanctionare, instanta a constatat ca acesta a fost intocmit cu respectarea dispozitiilor art. 16,17 si 19 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor.
Pe latura temeiniciei procesului verbal, instanta a retinut ca potrivit dispozitiilor art. 9 alin. 1 lit. b) din OG nr. 15/1996 privind intarirea disciplinei financiar valutare, persoanele juridice sunt obligate sa pastreze, la sediul declarat, documentele justificative care stau la baza inregistrarilor in contabilitate, precum si registrele contabile legale si sa le puna la dispozitia organelor in drept in cadrul exercitarii atributiilor lor legale.
Conform notei de constatare intocmite de comisarii Garzii Financiare, controlul a fost efectuat la punctul de lucru al societatii din localitatea Targoviste, .. 3 D, care, conform certificatului de inregistrare emis de ORC de pe langa Tribunalul Dambovita, constituie si sediul social al societatii, in prezenta administratorului acesteia, numitul B. M. I..
Cu ocazia controlului i s-a cerut persoanei mentionate mai sus sa prezinte documentele jusitificative care stau la baza înregistrarilor in contabilitate, acte care nu au fost prezentate, cu mentiunea formulata de administrator in cuprinsul notei explicative, ca documentele se afla la contabilitate.
Instanta a apreciat ca aceasta sustinere nu este probata, nefiind depuse la dosar înscrisuri din care sa rezulte ca la data controlului documentele justificative au fost predate unui contabil autorizat cu care societatea petenta sa fi încheiat un contract de prestare a serviciilor de conducere a contabilitatii societatii.
Potrivit dispozitiilor art. 1 din OUG nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, bonul fiscal este documentul emis de aparatul de marcat electronic fiscal, care trebuie sã cuprindã cel puțin: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numãrul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecãrui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã, cu indicarea cotei de taxã; valoarea totalã a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adãugatã; valoarea totalã a taxei pe valoarea adãugatã pe cote de taxã, cu indicarea nivelului de cotã; valoarea totalã a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adãugatã, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adãugatã, dacã este cazul.
Reține instanța de fond că rolele martor aferente perioadei 1.08.2011 – 21.10.2011, prezentate organelor de control si depuse la dosarul cauzei dovedesc incalcarea obligatiei prevazute de textul de lege mentionat, avand in vedere ca, asa cum sustine chiar petenta, acestea contin doar denumirile corespunzatoare grupelor de articole comercializate, fara o identificare a acestora in raport cu denumirea fiecarui bun livrat sau serviciu prestat, scopul textului fiind acela al prevenirii evaziunii fiscale tocmai prin mentionarea detaliata a acestora.
Conform prevederilor art. 1 din OUG nr. 28/1999, operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri cu amanuntul, precum si prestari de servicii direct catre populatie sunt obligati sa utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, iar potrivit art. 10 lit. b) din acelasi act normativ, constituie contraventie neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate.
In urma controlului efectuat la sediul societatii, comisarii garzii financiare au constatat ca in perioada 1.06.2011 – 21.10.2011 societatea a efectuat activitatea de reparatii auto pentru persoane fizice, a întocmit facturi fiscale si a emis chitante, fara a utiliza aparatul de marcat electronic fiscal, respectiv fara a emite bonuri fiscale.
Incalcarea obligatiei prevazute de lege este recunoscuta de petenta, care a sustinut insa ca inregistrarea veniturilor printr-o modalitate diferita, cu aceeasi finalitate, fara prejudicierea bugetului de stat, nu poate fi sanctionata.
Instanta a argumentat ca textul de lege este imperativ si prevede emiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate, fara sa excepteze de la aceasta regula livrarile de produse supuse normelor legale privind acordarea de garantie pentru buna functionare, scopul legii fiind acela al prevenirii si combaterii evaziunii fiscale prin evidentierea detaliata a produselor livrate si ca nimic nu împiedica societatea petenta sa intocmeasca in paralel inscrisuri care sa constituie garantii pentru buna functionare a instalatiilor livrate.
Conform dispozitiilor art. 14 alin. 2 din OUG nr. 28/1999, nerespectarea de cãtre operatorii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioarã celei reale și nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnicã pânã în momentul ștergerii memoriei operative, atrage și suspendarea activitãții unitãții pe o perioadã de 3 luni, sanctiune complementara care a fost aplicata de organul constatator.
Instanta a retinut ca o data constatata existenta contraventiei si savarsirea acesteia cu vinovatie, legea obliga la suspendarea activitatii unitatii pe o perioada de 3 luni, fara a lasa la latitudinea agentului constatator aplicarea sanctiunii complementare sau posibilitatea individualizarii acesteia prin reducerea perioadei pe care activitatea societatii petente urmeaza a fi suspendata.
Totodată, s-a reținut ca o sanctiune complementara, cum este aceea a suspendarii activitatii, nu poate fi inlocuita cu o sanctiune contraventionala principala, respectiv aceea a avertismentului, data fiind natura diferita a acestora.
In acelasi sens, sunt și prevederile art. 5 alin. 5 si 6 din OG nr.2/2001, care stabilesc aplicarea sanctiunii proportional cu gradul de pericol social al faptei savarsite si aplicarea sanctiunilor complementare in functie de natura si gravitatea faptei, trebuie interpretate prin posibilitatea lasata instantei de a aprecia asupra acestora, dar doar in masura in care textul de lege permite aceasta alegere prin legea speciala care sanctioneaza conduita contraventionala sau in masura in care legea generala, respectiv OG nr.2/2001 prevede o sanctiune complementara mai usoara care ar putea-o inlocui pe cea aplicata prin procesul verbal. Ori, examinand prevederile art. 5 din legea citata, instanta constata ca textul de lege nu prevede o sanctiune complementara mai usoara care sa poata fi aplicata petentei ca urmare a savarsirii unei fapte contraventionale de natura aceleia care a condus la sanctionarea sa.
Cu referire la abaterea de la dispozițiile art. 41 pct. 2 lit. c) din Legea nr. 82/1991, instanța reține că este contravenție fapta de nerespectare a reglementãrilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilitãții cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referã, pãstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.
Controlul efectuat la sediul societatii a pus in evidenta faptul ca aceasta nu a întocmit registrul de evidenta a lucrarilor, nu a emis bonuri de comanda pentru lucrarile executate, nu a intocmit note de intrare receptie pentru piesele de schimb cu care s-a aprovizionat in luna octombrie, ultima nota de intrare prezentata fiind intocmita la data de 5 10 2011, fiind incalcate astfel prevederile art. 6 din Legea contabilitatii, care prevad ca orice operatiune economico-financiara efectuata se consemneaza in momentul efectuarii ei . sta la baza inregistrarilor in contabilitate, dobandind astfel calitatea de document justificativ.
Prin notele explicative intocmite atat la momentul controlului, cat si ulterior acestuia, administratorul societatii a recunoscut ca nu a intocmit documentele la care s-a facut referire in actul de sanctionare, imprejurare invederata instantei si prin plangerea contraventionala, in cuprinsul careia s-a aratat ca actele nu au fost intocmite in timp util, astfel incat instanta constata ca inscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost intocmite pro causa, cu atat mai mult cu cat, nefiind inscrisuri cu regim special, acestea puteau fi intocmite ulterior controlului.
Situatia de fapt, astfel cum a fost expusa in actul de sanctionare a fost probata prin constatarile directe ale organului de control, care confera actului de sanctionare prezumtia de temeinicie care nu a fost rasturnata de petenta prin probele administrate.
Mentiunile procesului verbal nu au fost de altfel contestate de societatea sanctionata, care a invederat prin plangerea formulata doat imprejurari care pot constitui cel mult circumstante ce trebuie avute in vedere la individualizarea sanctiunilor aplicate si care au fost avute in vedere de comisarii garzii financiare prin aplicarea unor sanctiuni in cuantumul minim prevazut de lege.
Instanta a retinut ca organul de control a aplicat amenzi contraventionale pentru fiecare dintre faptele savarsite in cuantumul minim prevazut de lege, in concordanta cu criteriile de individualizare prevazute de dispozitiile art. 21 din OG nr. 2/2001 si tinand cont de scopul legilor incidente in cauza, acela al prevenirii si combaterii evaziunii fiscale prin stabilirea unor reguli stricte de intocmire a documentelor contabile.
P. considerentele expuse mai sus, instanta a respins plangerea contraventionala si a mentinut procesul verbal contestat ca fiind legal si temeinic.
Împotriva sentinței a declarat recurs contravenienta, invocând nelegalitatea și netemeinicia acesteia, sub următoarele aspecte :
Sub aspect procedural, recurenta afirmă că i-a fost încălcat dreptul la apărare, așa cum acesta este consfințit în normele de drept intern, cât și în cele de drept internațional, prin aceea că la data de 28 mai 2012 judecătorul fondului, la cererea petentei a prorogat pronunțarea în vederea depunerii de concluzii scrise pentru data de marți 5 iunie 2012, cu toate acestea, sentința a fost pronunțată la data de 28 mai 2012.
În opinia recurentei, instanța a comis un fals, prin aceea că a uitat să consemneze faptul că la 28 mai 2012, la solicitarea sa a decis prorogarea pronunțării mai întâi pentru data de 4 iunie 2012, iar apoi la intervenția grefierului de ședință, care a învederat faptul că respectiva dată era o zi nelucrătoare, a revenit asupra datei, fixând-o pentru ziua următoare, aceea de marți 5 iunie 2012, dar nu a mai procedat la redactarea legală a încheierii de prorogare a pronunțării, procedând direct la redactarea sentinței recurate.
Pe aceeași linie a încălcării dreptului la apărare, recurenta aduce critici și modului de încuviințare a probelor, deoarece, fără o motivație oarecare i-a limitat probele solicitate în dovedirea motivelor plângerii contravenționale numai la înscrisuri, nici martori, nici expertiză contabilă.
Pe de altă parte, instanța de fond nu s-a conformat obligației impusă de art. 129 alin. 5 Cod procedură civilă, de a depune toate diligențele în scopul aflării adevărului.
Aceasta ignoră pur și simpla faptul că din înscrisurile aflate la dosarul cauzei, rezultă în mod indubitabil că o parte din documentele solicitate de către organul de control nu se aflau la ateleriul mecanic auto în momentul controlului, întrucât se aflau la contabilul însărcinat prin contract de muncă cu aceasta, fiind ignorată și împrejurarea că nici o normă legală nu impune încheierea unui contract de prestări servicii cu un contabil independent.
A mai susținut recurenta că instanța de fond a ignorat cu desăvârșire faptul că ansamblul informațiilor și datelor legal cerute, în detaliu lor, se aflau menționate pe factura fiscală eliberată cu ocazia prestărilor de servicii, factură fiscală ce constituie document legal de înregistrare în contabilitate, fapt recunoscut până și de către organele de control.
De asemenea, s-a precizat că niciun moment organele de control nu au constatat vreo faptă de evaziune fiscală, de altfel au fost plătite taxele și impozitele aferente și nu s-a făcut nicio trimitere la prevederile Legii nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Încălcând adagiul nula poena sine lege, instanța de fond a instituit în sarcina agenților economici o pretinsă obligație, aceea de a utiliza tipizate cu regim special, cu toate că de la 1.01.2007, data intrării României în Uniunea Europeană, facturile fiscale se înseriază și se numerotează de către contribuabil.
P. motivele mai sus arătate, recurentul a solicitat, în principal, admiterea recursului, reținerea spre rejudecare și admiterea administrării probei cu expertiză contabilă, în subsidiar, casarea cu trimitere spre rejudecare pentru a administrarea legală a întregului probatoriu necesar aflării adevărului.
Prin concluziile scrise, recurenta a solicitat înlocuirea sancțiunii de 8.000 lei și a celei complementare a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni, pentru contravenția prev. de art. 11 alin. 1 lit. a) din OUG nr. 28/1999, cu sancțiunea avertismentului.
Prin decizia nr. 106/30.01.2013, tribunalul a admis recursul declarat de recurentă, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
A reținut tribunalul că, din copia de pe caietul grefierului aflată la fila 29 a dosarului de recurs, înaintată de instanța de fond la cererea instanței de control judiciar, poziția 7, se reține că apărătorul petiționarei a pus concluzii concise referitor la fiecare contravenție și a solicitat amânarea pronunțării penbtru concluzii scrise.
În același caiet, s-a făcut mențiunea amânării pronunțării la data de 5.06., grefierul consemnând prescurtat “ Am pron. 05.06.”, menține ulterior tăiată înscrucișat, urmată de mențiunea “ Hot”.
În penultimul paragraf din practicaua sentinței nr. 3029/28 mai 2012, s-a făcut precizarea că apărătorul petentei solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise, însă nu se face nicio mențiune în legătură cu amânarea pronunțării la data de 5 iunie, așa cum reiese din caietul grefierului sau de revenire asupra acestei decizii și de a se adopta soluția în data de 28 mai 2012.
În raport de datele consemnate de grefierul de ședință, tribunalul apreciază că susținerea recurentei, în sensul încuviințării amânării pronunțării pentru data de 5 iunie, în vederea depunerii de concluzii scrise, este reală, cu atât mai mult cu cât petenta nu a detaliat concluziile orale de maniera celor consemnate în practicaua sentinței, rezervându-și această posibilitate până la data pentru care s-a amânat pronunțarea.
Din cele ce preced, se trage concluzia că instanța de fond a încălcat petentei dreptul fundamental la apărare pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii procesual civile, motiv pentru care se va impune admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.
Instanța de control judiciar a recomandat instanței de trimitere să aibă în vedere și celelalte motive de recurs invocate de către recurentă, numai astfel putându-se intra în cercetarea fondului cauzei cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prev. de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
În fond după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgoviște la data de 20.02.2013, sub nr. _ .
În urma analizei actelor și lucrărilor dosarului, Judecătoria Târgoviște a pronunțat sentința civilă nr. 2880/30 aprilie 2013, prin care a respins plângerea contravențională a petentei și a menținut procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/31.10.2011 întocmit de intimată.
P. a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în motivarea plângerii introductive la instanță, petenta a arătat că procesul verbal de constatare a contravenției este netemeinic și nelegal, invocând următoarele aspecte:
- încadrarea juridică data faptei de la punctul 1 din procesul-verbal contestat este greșită, întrucât actul normativ a fost completat și modificat de prevederile art. 80 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003;
- societatea este dotată și utilizează aparat de marcat electronic fiscal, ;
- articolele - mărfurile sunt codificate la nivel de grupe categoriale, operațiune, efectuată de distribuitorul autorizat al aparatului ;
- sancțiunea aplicată este disproportionată în raport cu fapta comisă, care nu a avut nicio incidenta asupra declarării și înregistrării veniturilor;
- petenta a înregistrat veniturile obținute în modalități diferite, cu aceeași finalitate, fără a prejudicia bugetul de stat, prin emiterea unor facturi și chitanțe în locul bonurilor fiscale; aceste acte au fost emise la cererea clienților doar în cazul produselor pentru care se acordă garanția de bună funcționare, întrucât bonurile fiscale se imprimă pe hârtie termică care se șterge în câteva luni, cu mult înainte de expirarea termenului de garanție de 2 ani;
- omisiunea completării în timp util a unor documente s-a făcut din motive pur birocratice, făra nicio incidență fiscală ;
- sancțiunile nu au nicio legătură cu fapta de ,,evaziune” și sunt complet disproporționate în raport de aspectele de ordin pur formal (emiterea de facturi fiscale și chitanțe în loc de bonuri fiscale).
- măsura suspendării activității conduce la desființarea definitivă a șase locuri de muncă.
În subsidiar, petenta a solicitat aplicarea sancțiunii avertismentului.
În dovedire, a solicitat încuviințarea oricărui mijloc legal de probă.
La data de 05.01.2012, intimata a formulat întâmpinare (f. 12-14 Dosar nr._ ), în cuprinsul căreia a arătat că la data controlului (21.10.2011), petenta nu a pus la dispoziția organelor de control toate documentele justificative privind înregistrările în contabilitatea societății pe perioada 01.06.2011 la zi și că societatea nu a prezentat niciun contract de prestări servicii încheiat cu un cabinet de contabilitate autorizat, în aceste condiții având obligația de a păstra la sediul declarat documentele justificative care au stat la baza înregistrărilor în contabilitate. Din verificarea rolelor martor a rezultat ca acestea nu conțin toate datele privind denumirea fiecărui produs sau serviciu, că în perioada 01.06._11 societatea a efectuat prestări servicii-reparații auto pentru persoane fizice, fiind întocmite facturi fiscale, iar pentru sumele încasate au fost emise chitanțe, fără să fie utilizat aparatul de marcat electronic fiscal, respectiv fără a se emite bonuri fiscale, fiind încălcate prevederile art. 1 si art. 10 din O.G. nr. 28/1999. De asemenea, societatea nu a întocmit registrul de evidență a lucrărilor, bonuri de comandă pentru lucrările executate, note de intrare recepție pentru piesele de schimb cu care s-a aprovizionat în luna octombrie 2011 până la momentul controlului, fiind încălcate astfel dispozițiile art. 6 și ale art. 41 din Legea nr. 82/1991.
La întâmpinare au fost atașate procesul verbal contestat, nota de constatare nr._/21 10 2011, notele explicative date de administratorul societății, bonuri fiscale de pe rola martor, șase facturi fiscale și chitanțele aferente, note de intrare recepție din 5.10.2011.
La data de 20.02.2012 petenta a depus răspuns la întâmpinare (f. 72, 73 Dosar nr._ ).
În rejudecare, instanța a respins proba cu expertiză contabilă, apreciind că aceasta nu este utilă soluționării cauzei, deoarece din analiza obiectivelor propuse de către parte, reiese că aceasta urmărea să dovedească inexistența unui prejudiciu adus bugetului public prin modalitatea de înregistrare în contabilitate a operațiunilor economice efectuate, teză probatorie care nu prezintă însă relevanță în soluționarea plângerii contravenționale, întrucât contravențiile reținute în sarcina petentei nu sunt contravenții de rezultat, ci de pericol. Altfel spus, legea nu condiționează angajarea răspunderii de reținerea producerii unui prejudiciu, mai mult, dacă s-ar fi admis efectuarea expertizei, aceasta ar fi fost efectuată în baza unei evidențe contabile incomplete, cu documente care nu fuseseră întocmite potrivit dispozițiilor legale, iar unele au fost întocmite ulterior, ceea ce ar fi lipsit raportul de expertiză de valoarea probatorie invocată de petentă.
Pe fondul cauzei, judecătoria a reținut că la data de 31.10.2011, petentei .. i s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . nr._ prin care i s-a aplicat sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de:
- 500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) și sancționată de art. 9 alin. (2) din O.G. 15/1996;
- 2.000 de lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 lit. c) și sancționată de art. 11 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 28/1999;
- 8.000 de lei și cu suspendarea activității societății pentru 3 luni pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 10 alin. (1) lit. b) și sancționată de art. 11 alin. (1) lit. b) din OUG 28/1999;
- 1.000 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzută de art. 41 pct. 2 lit. c) din L. nr. 82/1991 și sancționată de art. 42 alin. (1) din L. nr. 82/1991.
Din conținutul actului de constatare și sancționare a contravenției a rezultat că în urma controlului efectuat în zilele de 21.10.2011 și 31.10.2011, ora 8:31, 12:10 la sediul .. s-a constatat că nu s-au putut pune la dispoziția organului de control toate documentele justificative privind înregistrările în contabilitatea societății; din verificarea rolei martor aflată în aparatul de marcat din data de 21.10.2011 și a rolelor martor prezentate în data de 31.10.2011 care reprezintă copiile bonurilor fiscale emise de aparatul electronic de marcat fiscal în perioada 01.08._11 s-a constatat că acestea nu conțin toate datele privind denumirea fiecărui produs sau serviciu obligație prevăzută de art. 4 alin. (1) din O.U.G. nr. 28/1999; din verificarea prin sondaj a documentelor puse la dispoziția organului de control în data de 31.10.2011s-a constatat că în perioada 01.06._11 societatea a efectuat prestări servicii de reparații auto pentru persoane fizice și a emis facturi și chitanțe fiscale fără a fi utilizată casa de marcat; din verificarea operativă prin sondaj a documentelor primare de evidență puse la dispoziția organului de control la data de 21.10.2011 s-a constatat că societatea nu a întocmit registrul de evidență a lucrărilor, nu a întocmit bonuri de comandă pentru lucrările executate, nu a întocmit note de intrare-recepție pentru piesele de schimb aprovizionate în luna octombrie până în momentul controlului, ultima notă de intrare recepție fiind din 5.10. 2011.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către reprezentantul societății petente, care a formulat plângerea contravențională la data de 01.11.2011, cu respectarea termenului de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. (1) din O.G. 2/2001.
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța a reținut că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute.
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, instanța a reținut că situația descrisă în procesul verbal corespunde realității, aceasta fiind constatată direct de organele de control și fiind dovedită de nota de constatare și documentele anexate acesteia.
În ceea ce privește prima faptă contravențională, instanța a constatat că potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/1996 privind întărirea disciplinei financiar valutare, ,, Persoanele juridice sunt obligate să păstreze, la sediul declarat, documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate precum și registrele contabile legale și sa le pună la dispoziția organelor în drept în cadrul exercitării atribuțiilor lor legale”.
Conform notei de constatare întocmită de reprezentanții intimatei, în prezența administratorului acesteia B. M., controlul a fost efectuat la punctul de lucru al societății din localitatea Târgoviște, .. 3 D, care constituie și sediul social al societății, aspect dovedit cu certificatul de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Dâmbovița.
Cu ocazia controlului s-a cerut administratorului petentei să prezinte documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, acte care nu au fost prezentate, cu mențiunea formulată de administrator în cuprinsul notei explicative de la f. 18 dosar, că documentele se află la contabilitate.
Referitor la susținerea petentei că pentru această faptă încadrarea juridică este greșită, deoarece acest act normativ a fost completat și modificat de art. 80 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, instanța a apreciat că apărarea este neîntemeiată, deoarece art. 80 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 nu a modificat art. 9 alin. (1) lit. b) din O.G. nr. 15/1996, în baza căreia a fost sancționat petenta.
A considerat instanța de fond că nu poate fi reținută incidența prevederilor art. 80 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, conform căruia ,,evidențele contabile și fiscale ale exercițiului financiar în curs se păstrează, după caz, la domiciliul fiscal al contribuabililor, la sediile secundare ale acestora sau, în perioada 1-25 a lunii următoare, la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declarațiilor fiscale”, deoarece, în cauză, controlul a fost efectuat inclusiv pentru luna în curs situație în care este aplicabilă teza I a art. 80 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003. Teza a II-a a acestui articol vizează o altă situație care nu se regăsește în speță, respectiv păstrarea documentelor dintr-o lună anterioară, în perioada 1-25 a lunii următoare la sediul persoanei fizice ori juridice autorizate pentru prelucrarea lor în vederea întocmirii declarațiilor fiscale. Astfel, pentru perioada verificată, documentele contabile ar fi trebuit date în vederea prelucrării în intervalul 1-25 a lunii noiembrie 2011.
Mai mult, astfel cum a susținut și intimata, instanța a reținut că petenta nu a făcut dovada predării documentelor contabile unei persoane autorizate.
În consecință, s-a apreciat că sancțiunea aplicată pentru această faptă a fost corect individualizată, în raport de gradul de pericol social al faptei, aplicându-se minimul amenzii prevăzute de art. 9 alin. (2) din O.G. 15/1996.
În ceea ce privește a doua faptă contravențională, instanța a reținut că potrivit art. 10 lit. c) din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenție fapta de a emite bon fiscal conținând date eronate sau fără ca acesta să conțină toate datele prevăzute la art. 4 alin. (1), respectiv: denumirea și codul fiscal ale operatorului economic emitent; adresa de la locul de instalare a aparatului de marcat electronic fiscal; logotipul și . ale aparatului; numărul de ordine; data și ora emiterii; denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat; prețul sau tariful unitar; cantitatea; valoarea pe fiecare operațiune, inclusiv taxa pe valoarea adăugată, cu indicarea cotei de taxă; valoarea totală a bonului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată; valoarea totală a taxei pe valoarea adăugată pe cote de taxă, cu indicarea nivelului de cotă; valoarea totalã a operațiunilor scutite de taxa pe valoarea adăugată, precum și valoarea altor taxe care nu se cuprind în baza de impozitare a taxei pe valoarea adăugată, dacă este cazul.
Din analiza rolelor martor din perioada 01.08._11, prezentate organelor de control și depuse la dosarul cauzei a rezultat că petenta a încălcat obligația prevăzută de textul de lege menționat, având în vedere că, astfel cum susține chiar petenta, acestea conțin doar denumirile corespunzătoare grupelor de articole comercializate, fără o identificare a acestora în raport cu denumirea fiecărui bun livrat sau serviciu prestat.
Instanța a apreciat că lipsa indicării în concret a denumirii fiecărui bun livrat sau serviciu prestat face imposibilă verificarea circuitului bunurilor intrate, a celor vândute și a stocului, aceasta fiind consecința faptei pe care petenta o minimizează. Fapta este deci una de pericol care pune în imposibilitate organele abilitate în domeniului controlului financiar al operațiunilor economice să verifice circuitul bunurilor și al banilor astfel încât nici nu era necesar să existe o consecință de rezultat.
Și în legătură cu această faptă, s-a apreciat că sancțiunea aplicată a fost corect individualizată, în raport de gradul de pericol social al faptei, aplicându-se minimul amenzii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 28/1999.
În ceea ce privește a treia faptă contravențională, instanța a reținut că potrivit art. 10 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999 constituie contravenție fapta de a nu emite bon fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate.
Conform prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 28/1999, operatorii economici care efectuează livrări de bunuri cu amănuntul, precum și prestări de servicii direct către populație sunt obligați să utilizeze aparate de marcat electronice fiscale, de unde concluzia că petenta nu are o opțiune în modalitatea de înregistrare a veniturilor, fiind obligată să le înregistreze prin emiterea bonului fiscal. Nici cererea expresă a clienților de a se emite chitanță nu constituie o excepție prevăzută de lege, clientul având posibilitatea de a fotocopia bonul fiscal astfel încât să se poată păstra datele imprimate.
Mai mult, legiuitorul nu a înțeles să excepteze de la regula emiterii bonului fiscal livrările de produse supuse normelor legale privind acordarea de garanție pentru buna funcționare și nici nu a instituit drept criteriu de reținere a faptei existența unui prejudiciu, fiind suficient să se creeze posibilitatea creării acestui prejudiciu, bugetului de stat.
De asemenea s-a motivate că legiuitorul nu a avut în vedere un rezultat concret, ci starea de pericol creată prin săvârșirea faptei, motiv pentru care nici nu interesează dacă s-a creat sau nu un prejudiciu ceea ce de altfel, în lipsa evidențelor bonurilor fiscale, este și imposibil de verificat.
Sancțiunea aplicată pentru această faptă a fost corect individualizată, în raport de gradul de pericol social al faptei, aplicându-se minimul amenzii prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 28/1999. De asemenea, sancțiunea complementară a suspendării activității pe o perioadă de 3 luni a fost în mod întemeiat aplicată, față de dispozițiile art. 14 alin. (2) din același act normativ. Odată reținute elementele constitutive ale contravenției și angajată răspunderea pentru aceasta, aplicarea sancțiunii complementare este obligatorie, neexistând posibilitatea de apreciere a aplicării acesteia și nici cu privire la durata suspendării activității.
În ceea ce privește a patra faptă contravențională reținută, s-au avut în vedere prevederile art. 41 pct. 2 lit. c) din L. nr. 82/1991 potrivit căruia constituie contravenție fapta de a nu întocmi și utiliza documentele justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, de a nu le înregistra în contabilitate în perioada la care se referă, de a nu le păstra și arhiva.
Din nota de control întocmită a rezultat că petenta nu a întocmit registrul de evidență a lucrărilor, nu a emis bonuri de comandă pentru lucrările executate, nu a întocmit note de intrare-recepție pentru piesele de schimb cu care s-a aprovizionat în luna octombrie, ultima nota de intrare prezentata fiind întocmita la data de 05.10.2011, fiind încalcate astfel prevederile art. 6 din L. nr. 82/1991, care prevăd ca orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ.
Prin notele explicative, administratorul societății a recunoscut ca nu a întocmit documentele la care s-a făcut referire în procesul verbal de contravenție atacat.
Acest aspect a fost de altfel admis și de către petentă întrucât în cuprinsul plângerii a arătat că actele nu au fost întocmite in timp util.
Înscrisurile depuse ulterior de către parte nu au fost luate în considerare întrucât acestea nu au o dată certă, fiind întocmite de către petentă eventual ulterior constatării faptei fără să poată fi supuse controlului organului constatator.
De altfel, documentele invocate au valoarea unor simple înscrisuri sub semnătură privată, nefiind înscrisuri cu regim special.
Instanțaa apreciat că sancțiunea aplicată pentru această faptă a fost corect individualizată, în raport de gradul de pericol social al faptei, aplicându-se minimul amenzii prevăzute de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 82/1991.
Sub aspectul individualizării sancțiunilor aplicate instanța apreciază că nu se impune o reindividualizare prin înlocuirea sancțiunii cu amendă cu cea a avertismentului având în vedere și împrejurarea că petenta nu a dovedit nici cu ocazia constatării faptei și nici ulterior, pe parcursul procesului, că a înțeles pericolul social al contravențiilor săvârșite. Din contră, partea a încercat să mențină o confuzie între pericolul social al faptelor care este dat în speță de starea de pericol creată și prejudiciul efectiv adus bugetului statului.
Față de aceste considerente, instanța a respins plângerea ca neîntemeiată și a menținut procesul verbal atacat.
La data de 07 mai 2013, petitionara . a declarat recurs împotriva sentinței instanței de fond, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, potrivit motivelor de mai jos:
Prin motivele de recurs, recurenta petitionara a învederat ab initio, faptul că instanța de fond legal investită cu rejudecarea cauzei a refuzat să se conformeze, așa după cum era legal ținută, celor dispuse prin decizia de casare cu trimitere nr. 106/2013 din data de 30.01.2013.
Se susține de către recurentă că este unanim cunoscut si recunoscut, atât în practica judiciară, cât si în doctrină, principiul conform căruia, în conformitate cu dispozițiile exprese si de strictă aplicare ale art. 315 (1) vechi Cod procedură civilă, în caz de casare, hotărârile instanței de recurs asupra problemelor de drept dezlegate, precum si asupra necesității administrării unor probe sunt obligatorii pentru judecătorii fondului.
Mai mult decât atât, Tribunalul Dambovita a indicat în cuprinsul deciziei nr. 106/30 ianuarie 2013 că numai astfel putea fi asigurată aplicarea art. 6 din CEDO.
Instanță de fond după casare a refuzat administrarea oricărei probe de către petentă, ceea ce este vădit si incontestabil abuziv si nelegal, aceasta atitudine constituind in fapt dovada unei antepronunțări tot atât de abuzivă si nelegală.
În loc să judece cauza in urma administrării unui probatoriu de natură a elucida plângerea în mod temeinic si complet, sub toate aspectele, cu garantarea exercițiului deplin al dreptului la apărare al petentei – conformându-se prin aceasta atât celor dispuse de către instanța de casare, in calitatea sa de instanță de control judiciar, ierarhic superioară, in particular, cât si ansamblului dispozițiilor și normelor legale aplicabile în această materie, de drept intern și internațional, în general, instanța de fond după casare i l-a încălcat in mod incontestabil, abuziv si scandalos, nefăcând nimic altceva decât să se livreze considerații si elucubrații personale (respinse in totalitate, de recurentă) dovedind prin aceasta că singurul scop al acestei faze procesuale îl constituia, nu aflarea adevărului, ci menținerea cu orice preț a soluției dispuse în primul ciclu procesual.
În drept, au fost invocate dispozitiile art. 304 pct. 4, 7, 8 și 9 și art. 304 ind. 1 Cod procedură civilă, art. 24 din Constitutia României, art. 6 din CEDO.
Prin concluziile scrise, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea și reținerea cauzei spre rejudecare, admiterea plângerii și anularea tuturor actelor și măsurilor contestate, pentru inexistența faptelor contravenționale, în subsidiar înlocuirea sancțiunilor cu avertisment.
Prin întâmpinarea formulată la data de 14.02.2014, D.G. R F.P. Ploiești – Administrația Judeteana a Finantelor Publice Dâmbovita solicită, pe cale de excepție, respingerea recursului ca tardiv formulat, iar in cazul în care se va respinge excepția, pe fond, solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței nr. 2280/30.04.2013, în sensul respingerii plângerii.
Pe cale de excepție, intimata a susținut ca recursul a fost declarat tardiv, la data de 28 oct. 2014, peste termenul legal de 15 zile, calculat de la data de 11 oct. 2014, așa cum susține recurenta - petentă.
Pe fond, singurul motiv de recurs se referă la faptul că după rejudecare, recurentei nu i-a fost admisă proba cu efectuarea unei expertize.
În condițiile în care această probă ar fi fost admisă, nu ar fi fost relevantă în cauză, deoarece la data efectuării controlului, documentele justificative care stau la baza înregistrării în contabilitate nu au fost puse la dispoziția organelor de control, administratorul societății menționând că " actele se află la contabilitate", afirmație regăsită în cadrul notei explicative.
Această susținere nu a fost dovedită prin nici un document din care să rezulte că la data efectuării controlului agentul economic ar fi avut contract de muncă cu vreun contabil autorizat, așa cum de altfel a susținut " înscrisurile se aflau la contabilul însărcinat, prin contract de muncă".
Totodată, au fost reluate susținerile din apărarea făcută pe parcursul judecății procesului.
În cea ce privește excepția tardivității recursului invocată de intimata, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit dovezii de primire și procesului verbal de predare, aflată la fila 31 a dosarului de fond, comunicarea sentinței atacate către petentă a avut loc la data de 11.10.2013, în timp ce recursul a fost depus la Judecătoria Târgoviște la data de 7.05.2013, la putin timp după pronunțare, anterior motivării hotărârii.
Potrivit art. 301 C.pr.civ., termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel. Potrivit art. 284 alin. 3 c.pr.civ., aplicabil în speță, dacă o parte face recurs înainte de comunicarea hotărârii, aceasta se socotește comunicată la data depunerii cererii de recurs.
În atare situație, recursul se privește a fi exercitat în termen, motiv pentru care excepția va fi respinsă.
Examinând recursul prin prisma criticilor aduse sentinței si sub toate aspectele, în temeiul prevederilor art. 304 indice 1 C.pr.civ, tribunalul constată că acesta este nefondat pentru următoarele considerente.
În ceea ce privește motivul de recurs prin care se susține că instanța de fond după casare nu a ținut seama de îndrumările obligatorii și de problemele de drept dezlegate de instanța de control judiciar, urmează a se observa că prin decizia de casare a sentinței nr. 3029/28.05.2012, tribunalul a reținut căs-a încălcat petentei dreptul fundamental la apărare, pronunțând o hotărâre cu aplicarea greșită a legii procesual civile. S-a constatat faptul că deși s-a încuviințat amânarea pronunțării pentru data de 5 iunie, în vederea depunerii de concluzii scrise, instanța s-a pronunțat în ziua de 28 mai 2012, nedând posibilitate petentei să detalieze concluziile. Aceasta cu atât mai mult cu cât petenta nu a detaliat concluziile orale de maniera celor consemnate în practicaua sentinței, rezervându-și această posibilitate până la data pentru care s-a amânat pronunțarea.
Instanța de control judiciar a recomandat instanței de trimitere să aibă în vedere și celelalte motive de recurs invocate de către recurentă, numai astfel putându-se intra în cercetarea fondului cauzei cu respectarea tuturor garanțiilor procesuale prev. de art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Tribunalul nu a indicat instanței de fond în mod concret ce probe să administreze și nu a dezlegat probleme de drept care să fie obkligatorii pentru judecătorul fondului, ci a lăsat la latitudinea acestuia să încuviințeze probele pe care le consideră necesare și utile pentru aflarea adevărului.
Ori, din conținutul sentinței atacate, rezultă cu claritate că instanța de fond a luat în discuție proba cu expertiza contabilă solicitată de petentă, pe care a respins-o motivat, apreciind, în funcție de obiectivele urmrite de parte, că nu este utilă cauzei, întrucât contravențiile reținute în sarcina petentei nu sunt contravenții de rezultat, (care să fi produs neapărat un prejudiciu bugetului de stat ), ci de pericol, De asemenea, a considerat că legea nu condiționează angajarea răspunderii contravenționale de producerea unui prejudiciu și că dacă s-ar fi admis efectuarea expertizei, aceasta ar fi fost efectuată în baza unei evidențe contabile incomplete, cu documente care nu fuseseră întocmite potrivit dispozițiilor legale, iar unele au fost întocmite ulterior, ceea ce ar fi lipsit raportul de expertiză de valoarea probatorie invocată de petentă.
Prin urmare nu se poate susține că instanța de fond s-a abătut de la recomandările datwe de tribunal, motivul de recurs fiind neîntemeiat.
Examinând cauza sub toate aspectele, tribunalul constată că judecătorul fondului a analizat procesul verbal de contravenție din perspectiva dispozițiilor art. 34 din OG. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în sensul că a verificat dacă plângerea a fost introdusă în termen, a analizat fiecare aspect al plângerii prin raportare la înscrisurile administrate în cauză, la dreptul material aplicabil fiecărei fapte contravenționale și la sancțiunile prevăzute de lege.
În urma acestei analize, pe baza inscrisurilor și explicațiilor părților de la momentul controlului, s-a constatat că petenta se face vinovată de săvârșirea contravențiilor, recunoscându-le implicit, însă a negat efectul lor prejudiciabil pentru bugetul de stat.
Așa cum a motivat instanța de fond faptele ilicite reținute în sarcina contraveninetului sunt de pericol și au fost sancționate ca atare, cu sancțiunile minime prevăzute de lege.
În consecință, se apreciază că recursul este nefondat, motiv pentru care va fi respins.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta petentă ., cu sediul în Târgoviște, .. 3 D, județul Dâmbovița, împotriva sentinței civile nr. 2280/30.04.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu sediul în București, ., sector 5, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, .. 166, județul Dâmbovița.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 2014.
PREȘEDINTE,JUDECĂTORI,
E. I. F. E. A. M. G.
GREFIER,
R. MOCANESCU
Judecător fond S. A. V.
Judecătoria Târgoviște
Dosar nr._
Red.- IE/SEM
2 ex./5.05.2014
| ← Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 213/2014. Tribunalul... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 470/2014. Tribunalul... → |
|---|
