Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 697/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 697/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 3431/120/2015
Dosar nr._ apel pl. contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR.697
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte – M. D.
Judecător –G. C.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta-petentă S.C. A.M. M. & L. S.R.L., cu sediul în com. Glodeni, ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI –_, împotriva sentinței nr. 1615/25.04.2013 pronunțată de către Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județ Dâmbovița, având ca obiect plângere contravențională.
Cererea de apel este timbrată cu suma de 20 lei conform chitanței nr._/22.07.2014.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat T. M. pentru apelanta-petentă S.C. A.M. M. & L. S.R.L., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsă fiind intimatul I. Dâmbovița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, se referă faptul că apelul este timbrat, că în procedura de regularizare a cererii de apel a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de I. Dâmbovița, răspuns la întâmpinare formulat de apelanta petentă și cerere formulată de aceasta la care s-a anexat dovada achitării taxei de timbru, după care:
Instanța acordă cuvântul părților pentru propunerea de probe noi în apel.
Avocat T. M. pentru apelanta-petentă S.C. A.M. M. & L. S.R.L. solicită admiterea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța, în temeiul art. 479 alin.2 Cod procedură civilă admite pentru apelanta petentă proba cu înscrisuri și în temeiul art.482 raportat la art. 478, art. 254 și art. 258 Noul Cod procedură civilă, urmează a soluționa cauza pe baza probelor administrate în fața primei instanțe.
Tribunalul, în conformitate cu art. 238 din Noul Cod de Procedură Civilă, ținând cont de împrejurările cauzei și susținerile părților, estimează durata necesară pentru cercetarea procesului la un termen de judecată, apreciind că procesul poate fi soluționat în acest termen, care este considerat optim și previzibil, în lipsa formulării de cereri sau invocării de excepții.
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat, tribunalul în baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, dând cuvântul părților în ordinea și condițiile prevăzute de art.216 Cod procedură civilă .
Avocat T. M. pentru apelanta-petentă S.C. A.M. M. & L. S.R.L depune la dosar concluzii scrise și solicită admiterea apelului și modificarea sentinței de fond, în principal să se dispună admiterea plângerii contravenționale, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar să se dispună admiterea în parte a plângerii contravenționale în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment.
Apărătorul apelantei petente susține apelul în sensul că societatea a fost amendată contravențional pentru că șoferul nu a respectat stațiile de debarcare prevăzute în HCL Târgoviște nr. 46/2013. Operatorul de transport a îndeplinit condițiile prevăzute de lege, astfel că nu i se poate imputa faptul că șoferul său, deși a parcurs traseul corespunzător licenței,totuși nu a respectat stațiile de debarcare, astfel că amenda contravențională trebuia să îi fie aplicată acestuia.
În susținerea solicitării de admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertismentul, apărătorul apelantei petente susține că în cauză sun suficiente elemente de natură a convinge instanța că sancțiunea amenzii contravenționale este prea aspră, în raport cu gradul de pericol social al faptei, cu împrejurările în care a fost săvârșită aceasta precum și cu datele personale ale operatorului de transport, care este un agent economic care nu are datorii la bugetul de stat. Operatorul de transport a mai avut o abatere de acest fel, dosarul fiind în faza de apel, cu termen în luna ianuarie 2015, ambele sancțiuni au fost aplicate în luna decembrie 2013, însă solicită a se avea în vedere că oprirea autobuzului în stații care nu au fost aprobate prin hotărârea consiliului local, s-a efectuat totuși în interesul cetățenilor. Nu solicită cheltuieli de judecată.
Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1615/25.04.2013, pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta A.M. M. & L. S.R.L., împotriva procesului-verbal . nr._/20.12.2013, în contradictoriu cu intimata Inspectoratul De Poliție Județean Dâmbovița.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:
La data de 20.12.2013, prin procesul-verbal de contravenție . nr._, în temeiul art. 4 alin. 1 lit. e și art. 45 alin. 7 lit. a din Legea nr. 92/2007, a fost sancționat petenta A.M.M.&L. S.R.L., reținându-se că a efectuat transport public local (intrajudețean) de persoane în cursă regulată pe traseul Târgoviște-Săteni în baza licenței de traseu . nr._ cu autobuzul marca SETRA cu nr. de înmatriculare_, condus de I. D., din . cod numeric personal_ fără a respecta obligația de a debarca călătorii în punctele fixe stabilite în caietul de sarcini al licenței de traseu, respectiv Târgoviște A.I.T.T. (. (. S.). S-a mai reținut că autobuzul marca SETRA cu nr. de înmatriculare_, condus de I. D., a fost filmat pe . în fața blocului 52, debarcând călători în alte locuri decât cele menționate în caietul de sarcini al licenței de traseu. Societății petente i-a fost aplicată sancțiunea amenzii contravenționale în cuantum de 10.000 de lei.
În ceea ce privește legalitatea procesului-verbal invocat, instanța a reținut că acesta a fost legal întocmit, fiind evidențiate în cuprinsul său, toate elementele prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, care pot fi analizate din oficiu și, pe cale de consecință, instanța constată că în cauză nu este incident nici unul dintre motivele de nulitate absolută prevăzute limitativ de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, astfel cum s-a statuat prin decizia de recurs în interesul legii nr. XXII/2007, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
În ceea ce privește fapta contravențională reținută în sarcina petentei, instanța a constatat că încadrarea juridică dată faptei prin raportare la situația de fapt descrisă de agentul constatator, este corectă, iar sancțiunea aplicată se încadrează în limitele prevăzute de textul incriminator. Astfel, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 1 lit. e din Legea nr. 92/2007, constituie contravenție fapta operatorului de transport care prestează un serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate de a nu respecta obligația de a îmbarca sau debarca persoanele transportate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări și, potrivit art. 45 alin. 7 lit. a din Legea nr. 92/2007, se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.
În privința motivului de nelegalitate invocat de petentă, referitor la faptul că procesul-verbal de contravenție nu a fost adus la cunoștința șoferului care nu a putut să facă obiecțiuni, instanța a constatat că este nefondat având în vedere că prepusul petentei, șoferul I. D., nu are calitatea de reprezentant al societății, calitate care aparține administratorului societății. În aceste condiții, conducătorul auto nu putea face obiecțiuni, fiind în mod corect consemnat faptul că procesul-verbal a fost întocmit în lipsa reprezentantului contravenientului, legea permițând doar consemnarea obiecțiunilor formulare de către contravenientul care se află de față la întocmirea procesului-verbal.
Referitor la temeinicia procesului-verbal contestat, instanța a apreciat că, prin raportare la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, trebuie analizat, în fiecare caz în parte, în ce măsură fapta reținută în sarcina petentei poate fi încadrată în sfera ”acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României – hotărârea din 21.09.2006, Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei) că dacă normele juridice ce sancționează faptele antisociale au un caracter general urmărind totodată, un scop preventiv și represiv, iar nu unul reparator, aceste criterii sunt suficiente pentru a califica acuzația adusă petentei ca fiind una de natură penală. Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere petentei și drepturile procesuale recunoscute și garantate de acest articol, printre care și cele referitoare la prezumția de nevinovăție. Chiar dacă legislația internă califică procedura plângerii contravențională ca fiind una administrativă, Curtea arată în mod clar și constant că, indiferent de distincțiile care se fac în dreptul intern între contravenții și infracțiuni, persoana acuzată de comiterea unei fapte calificate în dreptul intern ca fiind contravenție trebuie să beneficieze de garanțiile specifice procedurii penale (A. împotriva României).
Față de cele expuse mai sus, instanța a concluzionat că acuzația adusă petentei este o acuzație penală în sensul Convenției iar aceasta beneficiază de toate garanțiile prevăzute de Convenție, inclusiv de prezumția de nevinovăție, principiu prin care se evită eventualele abuzuri din partea autorităților. Astfel, ca o consecință, sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator, iar petenta trebuie să facă dovada contrară doar în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției „acuzatului” dincolo de orice îndoială rezonabilă.
În ceea ce privește constatarea în mod direct a faptei de către agentul constatator, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat, în cauza A. c. României, faptul că în orice sistem legal operează prezumții de fapt sau de drept, iar Convenția nu interzice, în principiu, astfel de prezumții, dar acestea trebuie să respecte anumite limite rezonabile, în funcție de gravitatea sancțiunii la care este expusă petenta. Astfel, prezumția de nevinovăție nu este una absolută, ca de altfel nici obligația acuzării de a suporta întreaga sarcină a probei, motiv pentru care instanța trebuie să găsească un echilibru între scopul urmărit de autorități de a nu lăsa nepedepsite astfel de fapte, cât și cel principiului aflării adevărului, care are la bază respectarea dreptului la apărare a celui sancționat.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă în condițiile în care persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.
Astfel, procesele-verbale încheiate pe baza constatărilor personale ale agentului constatator se bucură de o prezumție de legalitate și temeinicie, o interpretare contrară fiind de natură a face excesiv de oneroasă obligația statului de proba veridicitatea celor reținute în sarcina contravenientului.
Cu privire la procesul-verbal încheiat de către organele de poliție la data de 20.12.2013 și contestat de petentă, instanța a reținut că, în genere, fiind întocmit de un agent al statului aflat în exercițiul funcției, respectiv de un lucrător al poliției pe baza unor constatări personale, trebuie sa i se recunoască valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt dând efect unei prezumții relative în ceea ce privește legalitatea și temeinicia celor sancționate.
Astfel, fapta a fost constatată personal de către agentul constatator, acesta având posibilitatea de a observa săvârșirea contravenției prin propriile simțuri și de a aprecia gradul de pericol concret creat de petentă prin săvârșirea faptei antisociale.
Așadar, în cauza de față, instanța a apreciat că petenta este cea care trebuia să facă dovada celor susținute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal.
Examinând probele administrate în cauză, instanța a apreciat că petenta nu a reușit să probeze o altă situație de fapt decât cea reținută prin procesul-verbal contestat.
Astfel, situația de fapt reținută în sarcina petentei rezultă din procesul-verbal care se coroborează cu înregistrarea video din care reiese că, în data de 20.12.2013, conducătorul autobuzului cu nr. de înmatriculare_ a oprit pe . a debarca călători, precum și cu declarația martorului I. D. care a susținut că, începând cu data intrării în vigoare a HCL nr. 46/2013, stațiile de pe raza localității Târgoviște în care oprește pentru a debarca/îmbarca călători sunt la Autogara Mondotrans și în stația Monument, care se află între benzinăria Agip și sensul giratoriu.
În drept, instanța a reținut dispozițiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 92/2007, potrivit cărora este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate, transportul public care îndeplinește, în mod cumulativ, următoarele condiții: se efectuează de către un operator de transport rutier licențiat; se efectuează pe raza teritorial-administrativă a unei localități, respectiv pe raza administrativ-teritorială a zonei metropolitane, sau numai între localitățile unui județ, în funcție de tipul de transport stabilit potrivit legii; se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii; se efectuează cu autobuze, troleibuze, deținute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, înmatriculate sau înregistrate, după caz, în județul sau localitatea respectivă; persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări; operatorul de transport rutier percepe de la persoanele transportate un tarif de transport pe bază de legitimații de călătorie individuale eliberate anticipat; transportul cu autobuzele se efectuează numai pe bază de licențe de traseu și caiete de sarcini.
Prin urmare, potrivit dispozițiilor anterior menționate, transportul public se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii, însă operatorul de transport are obligația de a respecta și licența de traseu și caietul de sarcini al licenței de traseu, aceste condiții fiind prevăzute în mod cumulativ.
Analizând caietul de sarcini al licenței de traseu . nr._, cu valabilitate de la 01.07.2008 până la 31.12.2013, instanța a reținut că petentei i s-a permis să efectueze transport rutier de persoane prin curse regulate pe traseul Târgoviște - Săteni, stațiile din orașul Târgoviște în care petenta are dreptul să oprească fiind: Târgoviște At.A.I.T.T., Halta Teis și Transformator. Prin urmare, în caietul de sarcini nu este prevăzută, pentru îmbarcare sau debarcare, stația situată pe . benzinăria Agip și sensul giratoriu.
În ceea ce privește susținerea petentei, în sensul că transportul a fost efectuat în condiții de legalitate, fiind invocate dispozițiile Hotărârii nr. 46/2013 emise de Consiliul Local al municipiului Târgoviște, instanța a reținut că actul normativ anterior menționat reglementează cadrul general în ceea ce privește traseele de circulație, străzile și stațiile de îmbarcare/debarcare de pe raza municipiului Târgoviște. Astfel că, pentru a avea dreptul de a opri în stațiile prevăzute în HCL nr. 46/2013, petenta avea obligația de a solicita modificarea caietului de sarcini, nefiind suficiente prevederile hotărârii consiliului local. Hotărârea Consiliului Local are forță juridică inferioară Legii 92/2007, astfel că petenta nu poate susține în mod pertinent că a respectat dispozițiile legale în vigoare, circulând în baza HCL 46/2013, cu încălcarea Legii 92/2007 care impune respectarea caietului de sarcini al licenței de traseu la efectuarea transportului. Dacă s-ar reține susținerile petentei, în sensul că îi este permis să oprească în stațiile respective în baza HCL nr. 46/2013, fără a respecta prevederile caietului de sarcini, ar însemna că hotărârea respectivă îi acordă acestuia libertatea de a pleca sau de a ajunge în stații la intervale orare lăsate la libera lui apreciere, având în vedere că în hotărârea consiliului local nu este stabilit și un grafic orar. În această ipoteză, graficul orar prevăzut în caietul de sarcini ar cădea în derizoriu, iar intervalele orare ar putea fi stabilite arbitrar de către petentă, situație care nu poate fi primită din moment ce efectuarea transportului rutier de persoane reprezintă un serviciu de utilitate publică ce trebuie organizat în funcție de nevoile de deplasare ale populației.
Cu privire la invocarea eventualei culpe a conducătorului auto, respectiv a neîndeplinirii atribuțiilor prevăzute în fișa postului, instanța a reținut că situația prezentată nu este de natură să exonereze petenta de răspunderea contravențională, având în vedere că acesteia îi revenea obligația de a instrui și controla personalul care desfășura activitate în interesul său, având posibilitatea de a acționa împotriva angajaților săi pentru repararea prejudiciilor produse. Mai mult, din declarația martorului audiat în cauză reiese faptul că petenta are cunoștință despre traseul urmat de către angajații săi, aceasta fiind cel care le-a indicat că au dreptul să oprească în stațiile de la Autogara Mondotrans și de pe .>
Instanța a constatat că, petenta a invocat lipsa proporționalității sancțiunii aplicate față de fapta reținută în sarcina sa, cu privire la care instanța constată că sunt incidente dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, care îi conferă în mod expres competența de a hotărî asupra sancțiunii și care permit instanței să aprecieze inclusiv felul sancțiunii ce se impune a fi aplicată persoanei contraveniente, în ipoteza în care prezumția relativă de valabilitate a procesului-verbal nu a fost răsturnată. Cu privire la această solicitare, instanța va avea în vedere dispozițiile art. 5 alin. 5 din O.G. nr. 2/2001, potrivit cărora sancțiunea trebuie să fie proporțională cu pericolul social al faptei săvârșite și cele ale art. 21 alin. 3 din același act normativ, conform cărora la aplicarea sancțiunii trebuie să se țină cont de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, modul și mijloacele de săvârșire ale acesteia, scopul urmărit, urmarea produsă și circumstanțele personale ale contravenientului. Totodată, instanța a avut în vedere faptul că potrivit articolului 7 alin. 3 din O.G. 2/2001, avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției respective nu prevede această sancțiune.
Față de aceste prevederi legale, instanța a considerat că nu se impune o reindividualizare a sancțiunii aplicate, respectiv o înlocuire a sancțiunii amenzii contravenționale cu cea a avertismentului, agentul constatator apreciind în mod corect că fapta săvârșită de petentă trebuie sancționată cu amendă contravențională.
Instanța a apreciat că prepusul petentei a manifestat un dezinteres total în respectarea prevederilor legale, acesta debarcând călători în stații care nu erau prevăzute în caietul de sarcini al licenței de traseu, atitudine care trebuie descurajată prin aplicarea unei sancțiuni pecuniare.
De asemenea, instanța a avut în vedere și faptul că stațiile de îmbarcare/debarcare călători se stabilesc în baza unui program de transport elaborat în funcție de nevoile de deplasare ale populației, iar debarcarea/îmbarcarea călătorilor de către petentă în alte stații decât cele stabilite în caietul de sarcini al licenței de traseu se realizează în detrimentul operatorilor de transport cărora li s-a acordat dreptul de a opri în respectivele stații.
Totodată, instanța a apreciat că incriminarea conduitei și sancționarea acesteia cu un cuantum de 10.000 de lei semnifică faptul că legiuitorul consideră fapta comisă ca una gravă, iar aplicarea unui avertisment ar putea fi făcută doar prin demonstrarea unor circumstanțe excepționale în care s-ar fi găsit petenta, aspect care nu a fost probat în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept, constatând legalitatea și temeinicia procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/20.12.2013, încheiat de I. Dâmbovița, în temeiul art. 34 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța a respins, ca neîntemeiată, plângerea contravențională formulată de petenta A.M.M.&L. S.R.L.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, petenta A.M.M.&L. S.R.L, care a solicitat admiterea apelului și modificarea sentinței de fond, în principal să se dispună admiterea plângerii contravenționale, cu consecința anulării procesului verbal de contravenție, iar în subsidiar, să se dispună admiterea în parte a plângerii contravenționale, în sensul înlocuirii amenzii contravenționale cu avertisment.
În motivele de apel, apelanta petentă a susținut, în primul rând, că prin sentința apelată, instanța de fond, a respins plângerea formulata împotriva procesului verbal contestat si a înteles ca trebuie sa lase sancționată societatea cu suma de 10.000 lei, chiar daca, în hotărârea pronunțata, arata ca din filmarea video, ca la momentul înregistrării se observa ca autobuzul aparținând societății, condus de I. D., nu a oprit în alte stații decât în cele prevăzute în HCL 46/2013, sau în caietul de sarcini aferent licenței de traseu.
Se susține în continuare că în timpul derulării prezentei cauze, așa cum reiese si din înscrisurile depuse la dosarul de fond a avut loc ședința CJ Dâmbovița ce a avut ca urmare Hotărârea Consiliului Județean Dâmbovița nr.296/2013 si deși societatea a participat la licitație, nu a mai câștigat licența, la ședința de atribuire electronica, pentru traseul Săteni - Târgoviște care acum este efectuat de AITT și odată cu începerea Programului de Transport Județean 2014-2019, societatea nu mai efectuează transport de persoane pe trasee interjudețene si nici județene, ci doar curse ocazionale speciale si curse în convenție, fapt pentru care a fost nevoită ca o parte din salariații societății care efectuau aceste curse sa fie disponibilizați, deoarece nu mai erau curse de efectuat.
Apelanta petentă susține și faptul că la data de 18.12.2013, a avut loc si licitația de atribuire electronica a traseelor județene, iar societatea nu a mai fost declarata, în continuare câștigătoare pe acest traseul menționat în plângerea contravenționala și solicită a se avea în vedere faptul ca veniturile societății s-au redus în mod considerabil, însa societatea încearcă sa reziste ca si societate comerciala si sa deruleze în continuare activități de transport persoane.
În al doilea rând, apelanta petentă susține că prin administrarea probei cu martori încuviințata de instanța a arătat ca societatea a pus la dispoziția șoferului I. D. toate documentele obligatorii la efectuarea transportului, conform prevederilor legale si față de susținerile de mai sus arata ca, răspunderea contravenționala este personala si daca într-adevar, agentul rutier a constatat ca șoferul încalcă prevederile legale, acesta trebuia sancționat.
Din filmarea video, administrata în cadrul ședinței de judecata reiese exact aspectul pe care l-a menționat în acțiune si anume acela ca șoferul a oprit doar în stația de la C. Baltaretu, cu intenția de a debarca calatorii si a respectat stațiile din HCL 46/2013, asa cum a si menționat în fata instanței, fapt ce confirma susținerile apelantei si anume faptul ca asa cum circula în prezent operatorul AITT, care efectuează cursele de pe traseul Târgoviște - Săteni, circula si ea la momentului întocmirii procesului verbal.
Față de cele arătate, apelanta petentă învederează instanței ca fapta contravenționala, pentru care a fost sancționată societatea este total eronata, fiind sancționată pentru o fapta pe care nu a săvârșit-o, deoarece, la momentul efectuării controlului, angajatul acesteia efectua o cursa legala pe traseul Săteni- Târgoviște si retur, iar societatea si-a îndeplinit obligațiile legale si le-a respectat, fapt pentru care consideră sancționarea în mod eronat. Mai mult, arată că începând cu data emiterii HCL 46/2013, toții operatorii de transport au respectat itinerariul înscris în documentul emis de Consiliului Local, motiv pentru care si societatea a circulat pe raza municipiului Târgoviște pe noul traseu dispus de aceștia.
La data de 19.09.2014, I. Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței de fond, susținând că instanța de fond a analizat procesul verbal de constatare a contravenției în funcție de materialul probator și a constatat că acesta este legal și temeinic .
Contrar susținerilor apelantei, modificarea caietului de sarcini nu se poate face nici prin HCL și nici prin HCJ, caietul de sarcini fiind un document emis de ARR, această instituție fiind singura îndrituită să modifice acest document.
Cu privire la cea de-a doua contravenție, intimatul susține că obligația de a asigura la bordul autovehiculului documentele prevăzute de legislația în vigoare, incumbă persoanei juridice și nu conducătorului auto al acesteia.
Apelanta petentă a formulat răspuns la întâmpinare prin care a susținut, în esență că, susținerile intimatului sunt contradictorii, în ceea ce privește faptul că autobuzul a circulat pe . nu ar fi respectat licența de traseu, deoarece acesta menționează în întâmpinare că avea cunoștință de HCL 46/2013 la data când a fost aplicată sancțiunea.
Pe de altă parte, apelanta petentă susține că, trebuia sancționat șoferul și nu societatea, având în vedere că din raportul agentului constatator rezultă că s-au controlat documentele deținute la bordul auto și s-a constatat că șoferul deținea toate documentele obligatorii la efectuarea transportului, iar fapta de îmbarcare /debarcare călători nu este produsă prin acțiunea sau inacțiunea operatorului de transport, ci prin aceea a conducătorului auto, care în mod voluntar sau fortuit a efectuat acea oprire.
Apelanta petentă a depus la dosar și concluzii scrise prin care a reiterat susținerile din cererea de apel și din răspunsul la întâmpinare.
Analizând criticile deduse judecății, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a probelor administrate la fond și a considerentelor primei instanțe, raportate la dispozițiilor legale incidente, tribunalul reține următoarele:
Nu sunt întemeiate susținerile vizând modificarea sentinței apelate, în sensul admiterii plângerii formulate, anulării procesului verbal, exonerând de plata amenzii și în subsidiar, înlocuirea acesteia cu sancțiunea avertismentului, în baza art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.
Prima instanță a analizat motivele de nelegalitate și netemeinicie arătate în plângerea contravențională, s-a pronunțat asupra fondului cauzei, rgumentele acesteia fiind fundamentate în probatoriul administrat și însușite în totalitate de către instanța de control judiciar.
Din coroborarea ansamblului probator administrat în cauză: procesul verbal de contravenție . nr._/20.12.2013, atacat în cauză, licența de traseu . nr._/05.07.2011, caietul de sarcini al licenței de traseu mai sus arătată, Hotărârea nr. 46/04.03.2013 a C.L. Municipal Târgoviște, planșele foto asupra comiterii faptei, declarația martorului I. D. ( filele 10 -16, 43 – 54, 75 ) – rezultă în mod limpede că apelanta a săvârșit fapta pentru care a fost sancționată cu amenda minimă de 10.000 lei, reprezentând contravenția prev. de art. 45 alin. 7 lit. a rap. la art. 4 alin. 1 lit. c și e din Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007.
Într-adevăr, legea mai sus arătată reglementează și sancționează contravenția constând în efectuarea de transport public local de persoane prin curse regulate, fără a se respecta traseul stabilit în caietul de sarcini aferent licenței de traseu ( art. 4 alin. 1 lit. c „ se exercită pe rute și cu programe de circulare prestabilită de către autoritățile competente desemnate potrivit legii” și lit. e „ persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în punctele fixe prestabilite denumite stații sau autogări, după caz” rap. la art. 45 alin. 7 lit. a din Legea nr. 92/2007 „ constituie contravenție și se sancționează de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutieri și transportatorii autorizați. . . ” ) o asemenea faptă, prezentând un grad ridicat de pericol social, întrucât are ca efect încurajarea indisciplinei rutiere.
Fapta imputată apelantei și descrisă în procesul verbal de contravenție a fost constatată în mod personal, direct și nemijlocit de către agentul de poliție, care a și filmat-o ( planșa foto – fila 46 dosar fond, înregistrarea video fiind vizualizată în prezența apelantei cu ocazia dezbaterii la fond) și a evidențiat că au fost debarcați călători într-un loc nemenționat în caietul de sarcini - anume pe . Târgoviște, în fața imobilului 52).
Într-adevăr, caietul de sarcini al licenței de traseu ( fila 48 dosar fond ) nu menționează vreo stație în punctul . numai în punctele „ Transformator”, „Halta T.” și „A.I.T.T. ”, așa că, declarația martorului I. D., ( fila 75 dosar fond – conducător auto al apelantei ) că nu ar fi oprit pe . singulară în ansamblul probator, nu se coroborează cu vreo altă probă și deci nu poate fi valorificată, în sensul susținut de apelantă – acela că nu a comis fapta imputată.
Concluzia instanței de fond, în sensul că apelanta – contravenientă a săvârșit fapta menționată în procesul verbal, este întemeiată pe probele administrate în cauză ( mai sus arătate ), așa că, prezumția relativă de legalitate și veridicitate a actului constatator nu a fost infirmată de vreo probă administrată de apelantă și care să evidențieze în mod temeinic o altă situație de fapt.
Nici instanța de control judiciar nu poate primi ca întemeiată susținerea de înlocuire a amenzii contravenționale cu avertismentul, având în vedere dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 raportate la circumstanțele reale și personale ale cauzei ( mai sus descrise ) și din care rezultă pericolul social concret al faptei ( care nesancționată determină indisciplina rutieră ), dat de împrejurările în care au fost săvârșite, de modul și de mijloacele de săvârșire, de scopul urmărit și conduita apelantei – contraveniente.
Față de considerentele ce preced, tribunalul în baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de apelanta-petentă S.C. A.M. M. & L. S.R.L., cu sediul în ., înregistrată la ORC sub nr. J_, având CUI –_, împotriva sentinței nr. 1615/25.04.2014, pronunțată de către Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 26 noiembrie 2014.
Președinte,Judecător,
M. D. G. C.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. C.G.
Tehnored AB/ȘEM
4 ex/ 02.02.2015
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Judecator fond – F. R. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 330/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 236/2014.... → |
|---|
