Obligaţia de a face. Sentința nr. 156/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 156/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 31-01-2014 în dosarul nr. 3271/120/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Târgoviște, .. 3
Județul Dâmbovița
Dosar nr._
SENTINȚĂ NR. 156
Ședința publică de la data de 31 Ianuarie 2014
Instanța constituită din:
Președinte:
Jud. C. G.
Grefier: B. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamantele B. (fostă Pirlea) D., domiciliată în Târgoviște, .. 49B, ., CHISCAREANU (fostă HIRJOI) A., domiciliată în comuna Bucșani, ., județul Dâmobovița și B. (fostă V.) A., domiciliată în comuna Bucșani, ., județul Dâmbovița, toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. P. G., cu sediul în comuna Iedera, .. 67, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET – FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI PEDAGOGIE B. – SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE, C._, cu sediul în București, .. 13, sector 3, chemat în garanție fiind M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, C._, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1 și a cererii de chemare în garanție formulate de pârâta USH în contradictoriu cu MEN, având ca obiect „obligație de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamanți avocat P. G., cu împuternicire avocațială la fila nr. 8 dosar, lipsă fiind reprezentanții pârâților.
procedura de citare legal îndeplinită.
Cerere timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 24 lei, chitanțele de la filele 7, 37 și 38 dosar și timbru judiciar în cuantum de 1,2 lei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că a fost acordat termen pentru se pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție formulată de numitul M. F., domiciliat în Târgoviște, ., nr. 52, ., .; la data de 17.12.2014, pârâta USH a comunicat la dosarul cauzei concluzii cu privire la cererea de intervenție formulată de M. Gh. F.; la data de 20.12.2013, pârâta USH a comunicat la dosarul cauzei note de concluzii; la data de 24.12.2013 și la 06.01.2014, MEN a comunicat la dosarul cauzei întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu; după care,
Reclamantele prin avocat învederează că nu au formulat întâmpinare la cererea de intervenție în interes propriu, ar fi fost de acord cu această cerere, însă cererea de intervenție face referire la dosarul nr._ și nu la prezentul dosar.
Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 237 alin. 2 pct. 2 coroborat cu art. 64 Cod procedură civilă, pune în discuție admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de numitul M. F., domiciliat în Târgoviște, ., nr. 52, ., ..
Reclamantele prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea cererii de intervenție în interes propriu, având în vedere că această cerere a fost formulată în dosarul nr._ și doar antetul făcea trimitere la acest dosar, iar dosarul nr._, în care a participat în calitate de apărător al reclamanților, a fost soluționat definitiv și irevocabil. În situația în care ar fi fost formulată strict în acest dosar, ar fi putut să aprecieze că este admisibilă această cerere în ce privește temeiul legal.
Tribunalul, analizând admisibilitatea în principiu a cererii de intervenție în interes propriu formulată de numitul M. F., domiciliat în Târgoviște, ., nr. 52, . și faptul că această cerere a fost înregistrată în acest dosar, văzând temeiul de drept al cererii, art. 61 alin. 2 Cod procedură civilă, potrivit căruia „Intervenția este principală când intervenientul pretinde pentru sine în tot sau în parte, dreptul dedus judecății sau un drept strâns legat de acesta”, precum și faptul că numitul M. F. invocă un drept propriu, ce nu are legătură cu drepturile invocate de titularele cererii – reclamantele -, va respinge cererea de intervenție în interes propriu ca fiind inadmisibilă.
Reclamantele prin avocat, învederează că nu mai au alte cereri de formulat și excepții de invocat.
Tribunalul, socotindu-se lămurit asupra tuturor aspectelor de fapt și de drept ale cauzei, în raport de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului, sens în care nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, în raport de dispozițiile art.392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamantele prin avocat, având cuvântul solicită admiterea acțiunii în contradictoriu cu U. S. Haret, urmând ca aceasta să fie obligată să elibereze diplomele de licență ale reclamantelor și suplimentele la diplomă. Apreciază că într-adevăr, obligația Universității S. Haret este corelativă cu a Ministerului Educației Naționale, drept pentru care solicită și admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale. Formele de învățământ pot fi organizate la distanță de către universități care aveau cursuri la zi, iar USH avea cursuri la zi. Sunt dovezi că specializările au fost acreditate și nici MEN nu contestă acest lucru, apreciind că MEN se contrazice în susțineri, având în vedere că pentru o parte dintre licențiații din 2009, a aprobat tipizarea de diplome. Prin urmare apreciază că cererea este întemeiată, că dreptul lor vizează un drept prevăzut de lege, USG trebuie să elibereze diplomele de licență și suplimentele la acestea și MEN trebuie să aprobe tipărirea diplomelor fără de care USH nu și-ar îndeplini obligațiile.
Tribunalul solicită reclamantelor prin avocat să pună concluzii și cu privire la sancțiunea pecuniară a Ministerului Educației Naționale, prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea contenciosului administrativ.
Reclamantele prin avocat, apreciază că pârâta USH se poate îndrepta pe cale separată cu privire la această cerere. Totodată, solicită obligarea pârâtei USH și la plata cheltuielilor de judecată, onorariu de avocat (depunând la dosarul cauzei chitanța) și taxă de timbru.
Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, declară închise dezbaterile asupra fondului cauzei și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la această instanță, sub nr._ /07.05.2013, reclamantele B. (fostă Pirlea) D., domiciliată în Târgoviște, .. 49B, ., CHISCAREANU (fostă HIRJOI) A., domiciliată în comuna Bucșani, ., județul Dâmobovița și B. (fostă V.) A., domiciliată în ., județul Dâmbovița, toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. P. G., cu sediul în comuna Iedera, .. 67, județul Dâmbovița, au chemat în judecată pârâta U. S. HARET, C._, cu sediul în București, .. 13, sector 3, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acesteia la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diploma de licență, la care reclamantele au dreptul ca urmare a susținerii și promovării examenului de licență sesiunea iulie 2009 și a chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, C._, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1, pentru ca hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea chematului în garanție la aprobarea tipizării formularelor de diplomă de licență și suplimentele la diploma de licență și de asemenea obligarea pârâtelor la plata sumei de câte 5000 ron pentru fiecare reclamantă în parte, reprezentând daune morale; cu cheltuieli de judecată.
Motivând în fapt cererea, se arată că reclamantele sunt absolvente ale Facultății de Psihologie și Pedagogie B., Specializarea Psihologie, din cadrul Universității S. Haret București, promoția 2009 și au susținut și promovat examenul de licență în promoția iulie 2009, iar în urma acestuia le-au fost eliberate de către USH adeverința de licență cu valabilitate până la eliberarea diplomei de licență, diplome ce li se refuză a le fi eliberate, din motive care nu țin de culpa reclamantelor. Se mai arată că ulterior au notificat USH și au solicitat eliberarea de diplome, însă răspunsul a fost nefavorabil.
Apreciază că U. a obținut acreditare pentru una din specializările sale și are organizate cursuri de învățământ la zi, prin urmare are dreptul de a organiza cursuri și pentru celelalte forme de învățământ, respectiv frecvență redusă la distanță.
În ceea ce privește acordarea de daune morale, arată că pentru neeliberarea diplomei de licență nu a putut promova pe motiv că diploma nu este eliberată, creându-li-se grave prejudicii morale (suferințe psihice) și le-a fost denigrată imaginea. Pentru întinderea prejudiciului moral solicită a se avea în vedere: intensitatea suferințelor psihice; durata menținerii consecințelor vătămării; consecințele prejudiciului pe plan social, profesional și familia; tulburările și neajunsurile suferite.
Față de acestea solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1 din Legea contenciosului administrativ, Metodologia Universității Spriru Haret nr. 1405/21.05.2009 pentru organizarea și desfășurarea examenelor de finalizare a studiilor – examen de licență, Ordinul nr. 2284/2007.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosarul cauzei: răspunsurile primite de la pârâtă cu privire la plângerile prealabile, adeverințele nr. 308/24.07.2009, nr. 248/17.10.2012 și nr. 5574/27.09.2011, adeverința nr. 683/24.07.2009, nr. 249/17.10.2012 și 5573/27.09.2011, adeverințele nr. 247/17.10.2012, nr. 495/24.07.2009 și nr. 5572/27.09.2011, privind promovarea examenului de licență; acte de stare civilă.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 24 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,6 lei, chitanțele aflate la filele 7 și 37 și 37 dosar.
La data de 07.06.2013, reclamantele au depus la dosarul cauzei precizare la acțiune, prin care arată că înțelege să-și restrângă solicitările din cererea de chemare în judecată, în sensul că nu mai solicită obligarea pârâtei USH la plata de daune morale, astfel încât nu se mai impune achitarea taxei de timbru și a timbrului judiciar pentru acest capăt de cerere.
La data de 08.07.2013, pârâta USH a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție, solicitând să se constate că și-a îndeplinit obligațiile legale față de reclamanți, în sensul în care după finalizarea completă a studiilor și susținerea examenului de licență, la cererea acestora, a eliberat adeverința de absolvire a studiilor, cu termen de valabilitate de 12 luni, potrivit Metodologiei organizării și desfășurării examenelor de finalizare a studiilor, emisă de pârâtă sub nr. 1405/21.05.2009 și cu prevederile art. 20 și art. 38 din Ordinul MECTS nr. 2284/28.09.0007.
Se arată că MECTS este cea care în calitatea sa de autoritate publică, gestionează materialele și tipizatele cu regim special necesare pentru a elibera diploma și suplimentul la diplomă solicitate de către reclamant, iar pârâta a făcut demersurile necesare către MECTS și a comunicat necesare de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților anului 2009, în vederea aprobării acestora și spre a emite mai departe comanda de tipărire la . dovada acestora prin adresele: 385/06.04.2009; nr. 769/25.08.2009; nr. 31/21.06.010, nr. 557/12.10.2010, nr. 569/18.10.2010, nr. 573/26.10.2010; nr. 1054/03.02.2011, nr. 960/08.10.2009, nr. 278/05.08.2010, prin care a solicitat să le fie dată aprobarea pentru a putea tipări formularele tipizate la . absolvenții anului 2009.
Se mai arată că în prezent se află în imposibilitatea practică de a obține în totalitate tipărirea formularelor tipizate constând în actele de studii pentru reclamanți, datorită refuzului MECTS.
Pentru aceste considerente și pentru faptul că obligația pârâtei de a emite diploma de licență este subsecventă obligației MECTS de a aproba tipizarea formularelor destinate actelor de studiu, a formulat în conformitate cu dispozițiile art. 72-74 din NCPC, art. 18 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 28 alin. 1 din aceeași lege, cerere de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, prin ministru, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în Diploma de Licență și suplimentul la diplomă pentru reclamanți sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, începând cu a 30-a zi de la rămânerea irevocabilă a hotărârii și la plat tuturor sumelor solicitate de la pârâtă, de cu orice titlu, de către reclamanți și cu cheltuieli de judecată (în ceea ce privește onorariu de avocat, își rezervă dreptul de a-l recupera pe cale separată).
Motivând cererea de chemare în garanție, se arată că pârâta a fost înființată prin Legea nr. 443/05.07.2002, ca persoană juridică de drept privat și de utilitate publică, parte a sistemului național de învățământ, iar prin HG nr. 693/2003 și HG nr. 676/2007 au fost acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu, pentru forma de învățământ la zi, domeniile de licență: drept, sociologie, psihologie, management, științe ale educației, matematică, informatică și altele. Specializarea urmată de reclamanți la forma de învățământ arătată a fost confirmată de MEN prin emiterea formulelor cu sigla acestui minister până în anul 2009, dată de la care s-a refuzat eliberarea pentru acest an. Se mai arată că pârâta s-a conformat cu promptitudine și întocmai condițiilor impuse de Minister, prin adresa nr._/25.06.2009, în vederea obținerii aprobării pentru tipizarea de formulare tipizate. În raport de dispozițiile art. 2 din HG nr. 366/18.04.2007, în vigoare la data când reclamanții au parcurs studiile superioare și au susținut licența, chematul în garanție, trebuia să le avertizeze ca furnizor de educație, dacă ar fi constatat că nu sunt îndeplinite standardele de calitate, să procedeze la aducerea activității educaționale la nivelul standardelor de calitate, urmând ca în cazul în care și al treilea raport de evaluare ar fi nefavorabil, ME trebuia să elaboreze și să promoveze, după caz, hotărâre de guvern sau lege, decizia prin care încetează definitiv școlarizarea în cadrul respectivului program.
Mai apreciază că aprobarea în parte a tipizării formularelor de diplomă, echivalează cu recunoașterea din partea MECTS, că pârâta a funcționat într-un cadru legal, care le-a permis să organizeze formele de învățământ cu frecvență redusă sau învățământ la distanță.
Solicită să se observe că prin adresa nr. 278/05.08.2010 emisă de pârâtă către chematul în garanție, reiese faptul că din_ buc – formulare tipizate, solicitate de pârâtă prin adresa nr. 31/21.06.2010, înregistrată la MECTS sub nr._/21.06.2010, au primit dosar_ bucăți, conform adresei nr._/21.06.2010 a MECTS către Romdidac SA.
Asupra admiterii cererii de chemare în garanție, arată că s-a pronunțat și ICCJ: în dosarul nr._, în dosarul nr._ ; în dosarul nr._, dosarul nr._, dosar nr._/2/2010, dosar nr._, dosar nr._ în sensul admiterii cererii pârâtei de chemare în garanție a MECTS irevocabil.
Pentru aceste considerente, pentru respectarea principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului, solicită să fie obligat MECTS să aprobe tipărirea formulelor destinate actelor de studii, solicitând în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 72 Cod procedură civilă, să fie admisă cererea de chemare în garanție așa cum a fost formulată.
A solicitat aplicarea art. 411 alin. 1 pct. 2 teza a doua Cod procedură civilă, judecarea cauzei și în lipsă.
În dovedire a depus la dosarul cauzei: tabelul cu adresele emise către chematul în garanție, adresele nr. 385/2009; nr. 769/2009, nr. 557/2012, nr. 31/12.06.2010, nr. 569/2010, 573/2010; nr. 1054/2011; nr. 278/2010; 960/2009, nr._/2010 nr._, nr._/2010 reprezentând corespondență între pârâtă, chemat în garanție și . nr. 5656/2010 pronunțată de Î.C.C.J., precum și Decizia nr. 5386/2011 și nr. 5722/2011 ale aceleași instanțe, dovada plății taxei de timbru și a timbrului judiciar.
La data de 18.07.2013, reclamantele au formulat răspuns la întâmpinarea și cererea de chemare în garanție, solicitând să se constată că apărările din întâmpinare le recunosc dreptul și în același timp solicită admiterea cererii de chemare în garanței, apreciind că în cauza de față sunt în relație directă cu pârâta USG, care conform legii este cea obligată la eliberarea documentelor arătate mai sus. De asemenea se arată că între reclamante și chematul în garanție nu există un raport direct, însă în virtutea Ordinului nr. 2284/2007, formularele actelor de studii sunt tipărite și difuzate de către unitatea de specialitate desemnată de MEN, astfel că tipărirea formularelor ce sunt necesare pârâtei USH se face cu aprobarea chematului în garanție.
La data de 05.08.2013, MEN a formulat întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de reclamante, solicitând respingerea acesteia, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. HG nr. 185/2013, art. 2 din Legea nr. 288/2004, Ordinului nr. 2284/2007, OUG nr. 75/12.07.2005 și HG nr. 676/28.06.2007, precum și OG nr. 10/2009, a oferit posibilitatea tuturor studenților, indiferent de forma de învățământ frecventată, de a-și finaliza studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.
Se mai arată că MEN și-a îndeplinit obligațiile care i-au revenit în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către USH. Pentru situația în care aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi reținută culpa MEN, numai pârâta este răspunzătoare direct dacă a eliberat diplome de licență și unor absolvenți ai specializărilor și formelor de învățământ neacreditate.
Pentru aceste considerente solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntetemeiată.
În drept a invocat art. 205, art. 223 Cod procedură civilă, HG nbr. 185/2013, Ordinul Ministrului Educației nr. 295/2007, Legea nr. 85/1995, Ordinul ME nr. 2284/007, legea nr. 554/2004.
A solicitat de asemenea judecarea cauzei în lipsă.
La data de 29.08.2013, reclamantele au formulat și depus la dosarul cauzei răspuns la întâmpinarea depusă de MEN, solicitând să se ia act de susținerile chematului în garanție care arat că a avizat achiziționarea de formulare tipizate pentru actele de studii destinate absolvenților din promoția 2009 din care fac parte și reclamantele. De asemenea mai apreciază că chematul în garanție nu a depus documente care să ateste că a emis aviz de achiziționare a tuturor tipizatelor necesare pârâtei pentru eliberarea diplomelor de licență, ci face aprecieri cu privire la acreditarea sau neachitarea unor forme de învățământ organizate de pârâtă, care nu au legătură cu prezenta cauză. De asemenea apreciază că dreptul lor există, adeverințele eliberate de pârâtă le-a recunoscut calitate de licențiate, iar calitate de unitate în învățământul superior acreditată sau neacreditată a USH ce vizează în mod exclusiv culpa acestei universități, nu le poate prejudicia pe acestea, care în baza teoriei aparenței în drept, s-au încrezut în buna credință și situația prezentată de pârâtă, iar în aceste condiții nu pot fi victimele unei dispute privind acreditarea sau neacreditarea formei de învățământ.
Apreciază cererea legală și temeinică, sens în care solicită să se admită cererea de chemare în garanție a pârâtei împotriva MEN.
La data de 17.09.2013, MEN a depus la dosarul cauzei întâmpinare la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta USH, solicitând respingerea acesteia având în vedere că potrivit dispozițiilor art. HG nr. 185/2013, art. 2 din Legea nr. 288/2004, Ordinului nr. 2284/2007, OUG nr. 75/12.07.2005 și HG nr. 676/28.06.2007, precum și OG nr. 10/2009, a oferit posibilitatea tuturor studenților, indiferent de forma de învățământ frecventată, de a-și finaliza studiile într-un cadru legal și de a se bucura de toate drepturile ce decurg din deținerea unui act de studiu legal.
Se mai arată că MEN și-a îndeplinit obligațiile care i-au revenit în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către USH. Pentru situația în care aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu poate fi reținută culpa MEN, numai pârâta este răspunzătoare direct dacă a eliberat diplome de licență și unor absolvenți ai specializărilor și formelor de învățământ neacreditate.
Pentru aceste considerente solicită respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntetemeiată.
În drept a invocat art. 205, art. 223 Cod procedură civilă, HG nbr. 185/2013, Ordinul Ministrului Educației nr. 295/2007, Legea nr. 85/1995, Ordinul ME nr. 2284/007, legea nr. 554/2004.
Tribunalul, analizând cererea de chemare în judecată, cererea de chemare în garanție și cererea de intervenție în interes propriu, în baza actelor și lucrărilor dosarului, a apărărilor formulate prin întâmpinări, răspuns la întâmpinări și note de concluzii, reține următoarele:
Solicitarea obligării pârâtei U. „S. Haret” București să elibereze pe numele reclamanților diplomele de licență și suplimentele la diplome, sunt întemeiată.
Din adeverințele depuse de reclamante la filele 13 – 25: nr. 308/24.07.2009 privind pe H. ( C. ) F A., nr. 683/24.07.2009 privind pe V. ( B. ) A., nr. 495/24.07.2009 privind pe P. ( B. ) I.D., rezultă că acestea au susținut și promovat examenul de licență în sesiunea iulie 2009, obținând titlul de licențiate în specializarea Psihologie – Pedagogie, obținând titlul de licențiate în Științe ale Educației, urmare absolvirii Studiilor Pedagogice cu durată de 3 ani, din Facultatea de Psihologie și pedagogie din B., din cadrul Universității S. Haret.
Aceleiași pârâte îi revine și obligația ca, ulterior eliberării adeverințelor mai sus descrise, să emită pe numele reclamantelor și diplomele de licență, conform art. 20 și 38 din Regulamentul privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ (aprobat prin Ordinul MECTS nr.2284 din 29.09.2007, sarcină pe care pârâta și-a asumat-o dar nu a putut să o îndeplinească, deoarece chematul în garanție – M.E.C.T.S. actualmente M.E.N.– a refuzat avizarea tipăririi formularelor tipizate conforme de către unitatea de specialitate desemnată de M.E.N. (în cauză, .>
.. 7 din Ordinul MECTS nr.2284 din 29.09.2007, este necesară aprobarea de către M. Educației Naționale a solicitărilor pârâtei U.S.H., ori în speță, nu s-a dovedit că s-a emis această aprobare (în pofida susținerilor contrare din întâmpinarea M.E.N. ( filele 108 – 112), conform cărora s-ar fi emis avizul în vederea achiziționării tipizatelor, dar nu au fost gestionate corespunzător. Așadar, reclamantele având recunoscută calitatea de licențiate a Facultății de Psihologie Pedagogie din B., specializarea Pedagogie - actele constatatoare ale acestei calități fiind în ființă, deci nerevocat (anulat), beneficiază de prezumția de legalitate și veridicitate proprii unui act administrativ, sunt îndreptățite să pretindă eliberarea diplomei de licență, obligația pârâtei fiind corelativă cu cea a chematei în garanție, în sensul efectuării acestei operațiuni (prima să elibereze diplomele de licență, iar a doua să aprobe formularele tipizate).
D. urmare, sunt întemeiate atât cererea de chemare în judecată a pârâtei U.S.H., cât și cererea acestei pârâte de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale pentru a se asigura efectiv punerea în executare a acestei hotărâri.
Cu privire la capătul doi al cererii de chemare în garanție vizând sancționarea M.E.N. în baza art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, tribunalul o apreciază ca neîntemeiată, întrucât din nici un act pe care U.S.H. ar fi trebuit să-l depună la dosar nu rezultă refuzul ferm al M.E.N. de avizare a tipăririi diplomelor (în întâmpinare, așa cum s-a arătat mai sus, chematul în garanție susține că a aprobat tipărirea diplomelor cerute de U.S.H.), dar nu au fost gestionate corespunzător de către pârâtă.
Referitor la cererea de intervenție în interes propriu formulată de către intervenientul M. F., se apreciază că aceasta este inadmisibilă, urmând a fi respinsă, întrucât din actele depuse la dosar filele 165 – 170 ) rezultă că intervenientul este titularul unui drept personal, cu existență proprie și diferită de dreptul dedus judecății de către reclamante.
Practic, intervenientul solicită eliberarea pentru el a diplomei de licență, pe numele lui, aspect ce exclude incidența dispozițiilor art. 49 din vechiul Cod de procedură civilă, preluat și de art. 61 alin. 2 din noul Cod de procedură civilă și neavând vreo legătură cu dreptul solicitat în cauza pendinte, de către reclamante.
Mai este de reținut că nu face obiectul prezentei judecăți susținerile din întâmpinarea M.E.N. la cererea de chemare în garanție și care vizează obligația ( conform Ordinului M.E.N. nr. 2284/28.09.2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior ) U.S.H. de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate și nici legalitatea acreditării formelor de învățământ FR și ID, nefiind investită cu asemenea cerere.
Văzând și dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, va obliga pe pârâtă către reclamante la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2524,6 lei, reprezentând taxa de timbru și onorariu de avocat ( conform chitanței avocațiale nr. 33/31.01.2014, fila 195 ) și pe chematul în garanție către pârâtă la plata sumei de 4,3 lei, reprezentând taxa de timbru ( fila 57 dosar ).
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele B. (fostă Pirlea) D., domiciliată în Târgoviște, .. 49B, ., CHISCAREANU (fostă HIRJOI) A., domiciliată în comuna Bucșani, ., județul Dâmobovița și B. (fostă V.) A., domiciliată în ., județul Dâmbovița, toate cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. P. G., cu sediul în .. 67, județul Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET – FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ȘI PEDAGOGIE B. – SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE, C._, cu sediul în București, .. 13, sector 3 și în consecință:
Obligă pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor la diploma de licență.
Admite în parte cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. S. HARET, în contradictoriu cu M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, C._, cu sediul în București, .. 28-30, sector 1.
Obligă chematul în garanței M.E.N. să aprobe tipărirea formularelor tipizate, constând în diplome de licență și suplimentele acestora pentru reclamante.
Respinge capătul de cerere de chemare în garanție, privind sancționarea M.E.N. în baza art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004.
Respinge ca inadmisibilă cererea de intervenție formulată de M. F., domiciliat în Târgoviște, ., nr. 52, ., ..
Obligă pe pârâta U.S.H. către reclamante la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2524,6 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Obligă chematul în garanție M.E.N. la plata către pârâta U.S.H. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 4,3 lei, reprezentând taxă de timbru.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare către petentul cererii de intervenție M. F., în ce privește cererea de intervenție în interes propriu.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererile privind căile de atac, se vor depune la sediul Tribunalului Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică azi, 31 Ianuarie 2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. G. B. S.
Red. C.Gh.
Tehn. SB/SEM
Ex. 8/ 27.02.2014
| ← Refuz soluţionare cerere. Hotărâre din 25-02-2014, Tribunalul... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 279/2014. Tribunalul... → |
|---|








