Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 946/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 946/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 03-06-2014 în dosarul nr. 8311/120/2012*
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
SENTINȚA NR. 946
Ședința publică din: 03.06.2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D.-C. P.
GREFIER: L. N.
Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantaS.C. DÂMBOVIȚA CONSTRUCȚII S.A., cu sediul în Mun. Târgoviște, șoseaua Găești, nr. 10, J. Dâmbovița, societate aflată în faliment, prin lichidator judiciar C. D. D. COTEL - B., ., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâtaD.G.F.P DÂMBOVIȚA, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 166, J. Dâmbovița, și administratorul special IRINEU P. – Târgoviște, ., jud. Dâmbovița, având ca obiect contestație act administrativ fiscal – fond – rejudecare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, faptul că dosarul se află în rejudecare după casare cu trimitere spre rejudecare, faptul că dosarul a fost amânat pentru a se lua cunoștință de conținutul deciziei de casare, după care:
Se prezintă P. I., administrator special al ., care susține că este administratorul special al reclamantei și că are împuternicire. Totodată, depune înscris, respectiv precizări.
La interpelarea tribunalului referitoare la faptul că potrivit deciziei de casare se impune efectuarea unei expertize și că acesta nu are împuternicire la dosarul cauzei, P. I., administrator special al ., arată că a făcut mențiuni cu privire la acest aspect în precizările scrise depuse la dosar. Totodată, arată că va depune împuternicirea.
P. I., administrator special al ., depune înscris, respectiv proces-verbal din 27.10.2011 privind desemnarea sa ca administrator special al reclamantei.
Tribunalul, socotindu-se lămurit, în conformitate cu dispozițiile art. 316 coroborat cu prevederile art. 150 Cod procedură civilă, rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința nr.1544 din data de 26 martie 2013 Tribunalul Dâmbovița a admis în parte contestația formulată de reclamanta ., a anulat parțial decizia de impunere atacată nr. F-DB 196/09.02.2012 pentru suma de 414.382 lei și a obligat pârâta la plata sumei de 8.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalul Dâmbovița - Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal sub nr._ 31.10.2012, reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, a formulat plângere împotriva deciziei Direcției Generale a Finanțelor Publice Dâmbovița nr. 311/24.04.2012, privind soluționarea contestației privitoare la decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite sub nr. F-DB 196/09.02.2012 de către Inspecția Fiscală a D. Dâmbovița.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a formulat și depus în termen legal contestația împotriva deciziei de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite de Inspecția Fiscală a D. Dâmbovița, înregistrată de aceasta sub nr. F-DB 196/09.02.2012. Prin decizia de respingere nr. 311/24.04.2012 pârâta își menține poziția anterior exprimată de către propriul său compartiment de inspecție fiscală.
În motivarea sentinței pronunțate, tribunalul a reținut că acțiunea este în parte fondată întrucât din concluziile raportului de expertiză contabilă întocmit în prezența părților și în baza înscrisurilor prezentate – rezultă că reclamanta nu avea obligația colectării TVA asupra sumelor reprezentând lucrări realizate în sumă de 1.648.074,34 lei înscrise în contul 332, pentru care nu a întocmit și prezentat către beneficiari situații de lucrări.
Pentru baza impozabilă stabilită suplimentar de organele de inspecție fiscală în sumă de 1.385.638 lei, TVA colectată în sumă de 303.447 lei și accesoriile calculate în sumă de 148.387 lei pe perioada martie 2009-noiembrie 2011, stabilită prin decizia de impunere, expertul nu a stabilit TVA de plată suplimentar.
Pentru sumele la care reclamanta avea obligația de a colecta TVA temporar în cadrul perioadei mai 2010 – iunie 2011, precum și pentru diferențele de TVA stabilite suplimentar și necontestate de reclamantă expertul a stabilit majorări de întârziere în sumă de 29.947 lei și penalități de întârziere în sumă de 24.526 lei, sume mai mari decât cele înscrise în decizia de impunere.
De asemenea, s-a concluzionat că organele fiscale au calculat eronat obligațiile fiscale suplimentare sumele: respectiv 303.447 lei - reprezentând TVA, 60.422 lei reprezentând majorări de întârziere și 49.503 lei reprezentând penalități de întârziere –urmează a fi anulate din suma totală de 451.834 lei.
S-a reținut că aceste concluzii ale raportului de expertiză nu au fost contestate de pârâți, astfel instanța a admis în parte contestația conform concluziilor raportului de expertiză contabilă – expert C. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în temeiul dispozițiilor art. 304 punctul 9 din Codul de procedură civilă.
În motivarea recursului se susține că în mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că nu au fost contestate concluziile raportului de expertiză de către recurentă, întrucât acest raport de expertiza contabila judiciara a fost depus prin serviciul registratura la Tribunalul Dambovita în data de 22.03.2013, pentru termenul din data de 26.03.2013, încălcându-se prevederile art. 209 alin 1 din Codul de procedura civila privind obligativitatea depunerii raportului de expertiza cu cel puțin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecata.
De asemenea, se precizează că termenul nu a fost respectat de către expert, dar nici instanța nu a asigurat ambelor părți din proces posibilitatea de a lua cunoștință de actele depuse la dosar, prin acordarea unui termen, nefiind respectat principiului contradictorialității care impune instanței garantarea accesului liber la actele din dosar și acordarea unui timp rezonabil pentru ca acestea să poată fi cunoscute. Neacordându-se un nou termen de judecată pentru studierea raportului de expertiză, sentința recurată se bazează în exclusivitate pe un act ce nu a fost discutat în contradictoriu cu părțile.
Recurenta mai susține că instanța de fond era datoare să analizeze fiecare punct al contestației reclamantei și să arate argumentele de fapt și de drept pentru care îl admite sau respinge. Însă, prin sentința recurată, judecătorul fondului nu a prezentat propriile sale argumente de fapt și de drept în susținerea sentinței pe care a pronunțat-o, ceea ce echivalează practic cu o nemotivare a hotărârii. Chiar dacă a achiesat la concluziile raportului de expertiză, instanța de fond era datoare să arate punctual, motivele de fapt și de drept pentru care a înlăturat fiecare din criticile formulate de parata.
Pe fondul cauzei, instituția recurentă a apreciat că cererea de chemare in judecata este nefondata întrucât, la controlul efectuat, s-a constatat că și la data de 30.06.2011, intimata-reclamantă avea înscrisă producția neterminata din perioada 31.05._09 în soldul contului 332 - Lucrări și servicii în curs de execuție, perioada de decontare depășind un an de la data de 01.01.2010. Afirmația reclamantei ca pe parcursul anului 2009 alin. 7 al art. 134 ind. 1 din Legea nr. 571/2003 nu exista este eronata, întrucât organele de inspecție fiscala menționează că producția neterminata, pentru care s-a calculat TVA suplimentara, se afla în sold și la data de 30.06.2011, suma fiind recunoscuta de societate și înscrisă în balanța de verificare la data de 30.06.2011 în soldul contului 332 - Lucrări de servicii în curs de execuție, deci în perioada în care erau aplicabile prevederile art. 134 ind. 1 alin.7 din Legea nr. 571/2003 republicata.
Intimata-reclamantă, deși legal citată, nu a formulat întâmpinare.
Prin decizia civilă nr. 1115/05.02.2014 Curtea de Apel Ploiești a admis recursul declarat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE DÂMBOVIȚA împotriva sentinței nr. 1544 din data de 26 martie 2013 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Dâmbovița.
Curtea de Apel Ploiești a reținut în motivare deciziei de casare că, în ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la încălcarea prevederilor art. 209 alin.1, 105 alin.2 din Codul de procedură civilă, prin nedepunerea raportului de expertiză în termen procedural, Curtea constată că această neregularitate atrage sancțiunea nulității relative, ce poate fi invocată de partea interesată la termenul de judecată următor. Or, în cauză, deși legal citată, recurenta nu a invocat această neregularitate la termenul de judecată din 26 martie 2013, ea neputând fi invocată direct în fața instanței de recurs.
În ceea ce privește motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă, Curtea reține că activitatea societății reclamante . a fost verificată pentru perioada 01.03.2009 – 30.11.2011, organul fiscal de control întocmind raportul de inspecție fiscală ce a stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. F-DB 196/09.02.2012. Prin această decizie s-a stabilit că societatea nu a colectat taxa pe valoarea adăugată aferentă producției neterminate rămase în sold, pentru care perioada de decontare a depășit un an, încălcând prevederile art. 1341 alin.7 din Codul fiscal. TVA suplimentară și accesoriile aferente au fost stabilite în sumă totală de 451.834 lei.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei decizii a fost respinsă prin decizia nr. 311 din 24.04.2012, emisă de către recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice Dâmbovița, societatea reclamantă adresându-se instanței de contencios fiscal pentru anularea acestei din urmă decizii.
Pe de altă parte, analizând considerentele sentinței recurate, Curtea constată că instanța de fond s-a limitat la a prelua concluziile expertului contabil, fără a proceda la cercetarea fondului cauzei, respectiv fără a administra probele necesare aflării adevărului și fără a prezenta propria opinie, argumentele de fapt și de drept ce au condus la pronunțarea sentinței recurate.
În acest sens, se reține că instanța de fond nu a administrat probe și nu a analizat în ce măsură lucrările de construcții realizate de reclamantă pot fi considerate “efectuate” în sensul definit de art. 1341 alin.7 din Codul fiscal. Se observă că textul legal menționat stabilește că lucrările sunt efectuate nu numai la data emiterii de situații de lucrări, ci și a rapoartelor de lucru sau a altor documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
Curtea constată și faptul că instanța de fond a anulat parțial decizia de impunere pentru suma de 414.382 lei, fără ca acest cuantum să rezulte din raportul de expertiză contabilă ori din vreun alt document și fără a explica modul de calcul prin care a stabilit această sumă.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că instanța de fond nu a analizat cauza sub toate aspectele, respectiv nu a stabilit în ce măsură lucrările pentru care nu au fost emise situații de lucrări, pot fi considerate „efectuate” în baza altor documente similare, în condițiile art. 1341 alin.7 din Codul fiscal, și nici cuantumul corect al obligației de plată a TVA.
În aceste condiții, apreciind că instanța de fond nu a cercetat fondul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin.3 și 5 din Codul de procedură civilă, Curtea a admis recursul și a casat sentința, trimițând cauza spre rejudecare Tribunalului Dâmbovița. Cu ocazia rejudecării, s-a dispus că instanța de fond va administra probatorii cu acte și va dispune refacerea ori completarea raportului de expertiză contabilă, pentru a stabili în ce măsură sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1341 alin.7 din Codul fiscal.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 27.02.2014 sub nr._ .
În rejudecare după casare, Tribunalul Dâmbovița reține că, prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. DÂMBOVIȚA CONSTRUCȚII S.A. a formulat plângere împotriva deciziei emise de D. Dâmbovița sub nr. 311/24.04.2012 privind soluționarea contestației referitoare la decizia de impunere privind obligațiile suplimentare de plată stabilite sub nr. F-DB 196/09.02.2012 de către Inspecția Fiscală a D. Dâmbovița.
Prevederile art. 1341 alin. 7 din Codul fiscal statuează că „prestările de servicii care determină decontări sau plăți succesive, cum sunt serviciile de construcții montaj, consultanță, cercetare, expertiză și alte servicii similare, sunt considerate efectuate la data la care sunt emise situații de lucrări, rapoarte de lucru, alte documente similare pe baza cărora se stabilesc serviciile efectuate sau, după caz, în funcție de prevederile contractuale, la data acceptării acestora de către beneficiari.
Societatea reclamantă a fost verificată pentru perioada 01.03._11, organele de inspecție fiscală au calculat TVA în sumă de 303.447 lei aferentă producției neterminate rămasă în sold, pentru care perioada de decontare a depășit un an. S-a constatat astfel că și la data de 30.06.2011 avea înscrisă „producția neterminată” în perioada 31.05._09 în soldul contului 332 – „Lucrări și servicii în curs de execuție”, perioada de decontare depășind un an de la data de 01.01.2010.
Cum decizia de casare pronunțată de Curtea de Apel Ploiești este o decizie obligatorie conform art. 315 Cod procedură civilă, tribunalul, în rejudecare, a pus în discuția părților efectuarea unei noi expertize tehnice de specialitate conform deciziei obligatorii a Curții de Apel Ploiești, petenta prin administrator precizând că expertiza din primul ciclu procesual este suficientă.
Contestația petentei apare ca fiind nefondată, suma respectivă a fost recunoscută de societate și înscrisă în soldul contului 332 – „Lucrări și servicii în curs de execuție”, deci în perioada în care erau aplicabile prevederile art. 1341 alin. 7 din Codul fiscal, astfel că, în lipsa efectuării unei noi expetize, petenta nu a putut să facă dovada contrară celor consemnate de agentul constatator.
Având în vedere și poziția procesuală a reclamantei formulată prin intermediul administratorului special cu privire la expertiza efectuată în cauză, față de dispozițiile deciziei de îndrumare, pentru a se vedea în ce măsură sunt îndeplinite condițiile precizate de art. 1341 alin. 7 din Codul fiscal, tribunalul va respinge acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamantaS.C. DÂMBOVIȚA CONSTRUCȚII S.A., cu sediul în Mun. Târgoviște, șoseaua Găești, nr. 10, J. Dâmbovița, societate aflată în faliment, prin lichidator judiciar C. D. D. COTEL - B., ., .. 2, ., în contradictoriu cu pârâtaD.G.F.P DÂMBOVIȚA, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 166, J. Dâmbovița, și administratorul special IRINEU P. – Târgoviște, ., jud. Dâmbovița.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 03.06.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D.-C. P. L. N.
Red. PDC/NGL
5 EX. / 03.07.2014
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 81/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1033/2014. Tribunalul... → |
|---|
