Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1756/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1756/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 5279/120/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR 1756
Ședința publică din data de 08.12.2014
Instanța constituită din:
Președinte: G. A. M.
Grefier: J. C.
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată pe calea contenciosului administrativ de reclamantul C. A. cu domiciliul în Târgoviște, . 42, ., . și cu domiciliul ales la cab. av. P. M. A. din Târgoviște, Calea Domnească, nr, 226, ., județul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în București ., sector 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect anulare act administrativ-timbru de mediu.
Cerere legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 229 lei conform chitanței nr._/21.08.2013.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamantul prin avocat P. M. A., lipsă fiind pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța pune în discuția părților cererea de repunere pe rol a cauzei.
Reclamantul, prin avocat, solicită repunerea pe rol a cauzei având în vedere că nu mai subzistă motivele ce au condus la suspendarea cauzei.
Instanța, având în vedere că a încetat motivul pentru care a fost suspendată cauza la data de 20.01.2014, fiind pronunțată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărârea în cauza C-331/13, repune cauza pe rol.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.
În temeiul art. 258 și art 254 c.pr.civ, instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, ca fiind legale, pertinente și concludente soluționării cauzei.
Raportat la probele propuse și încuviințate de instanță, în baza art. 238 NCPC, instanța estimează că prezenta cauză va fi soluționată la acest termen de judecată.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamantul, prin avocat, având cuvântul pe fondul cauzei solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată și respingerea celor două excepții invocate de pârâta AJFP Dâmbovița. Această pârâtă a menționat că trebuie respinsă cererea de chemare în judecată întrucât nu s-a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile, însă astfel cum rezultă din actele dosarului reclamantul a formulat cererea înregistrată la instituția pârâtă sub nr_/09.07.2013, prin care a solicitat anularea deciziei și restituirea sumei încasate. Față de răspunsul negativ al pârâtei a formulat prezenta cerere de chemare în judecată.
Pe fondul cauzei solicită admiterea acțiunii, apreciind că prin aplicarea timbrului de mediu se încalcă prevederilor tratatelor la care România este parte, acestea având prioritate față de dreptul intern. De asemenea reglementarea actuală cuprinsă în OUG 9/2013 nu se află în concordanță cu prevederile art 110 din TFUE în ceea ce privește autoturismele second hand importante din statele membre ale UE pentru punerea lor în circulație în România. Potrivit acestor prevederi nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele prevăzute pentru produsele naționale.
În ceea ce privește cauza N. arată că în mod eronat s-a solicitat suspendarea cauzei pentru soluționarea acesteia de către CJUE, întrucât această cauză a privit taxa prevăzută de OUG 50/2008, o taxă mai veche asupra căreia instanța europeană s-a pronunțat deja.
Apreciază că și taxa prevăzută de OUG 9/2013 încalcă prevederile comunitare, este discriminatorie încurajând punerea în circulație numai a autoturismelor scutite de plata acestei taxe, în detrimentul celor provenite din UE.
Față de toate aceste motive solicită admiterea acțiunii și obligarea pârâtelor la restituirea sumei încasate cu titlu de timbru de mediu. Cu cheltuieli de judecată reprezentate de taxă de timbru și onorariu avocat.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamantul C. A. a chemat în judecată pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor, Direcția G. Regională a Finanțelor Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu solicitând restituirea sumei de 2285 lei reprezentând timbru de mediu, obligarea pârâților în solidar la plata accesoriilor acestor sume, calculate de la data plății nedatorate până la achitarea integrală a sumei și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii a arătat, în esență, că a îndeplinit obligația prealabilă prevăzută de Legea 554/2004, prin depunerea plângerii prealabile înregistrate sub nr_/09.07.2013 la AJFP Dâmbovița.
În fapt, reclamantul a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Volswagen, înmatriculat pentru prima dată la 01.01.2000, pentru a cărei înmatriculare în România a fost obligat la plata timbrului de mediu în sumă de 2285 lei.
A apreciat că prin stabilirea acestei taxe se încalcă dreptul de proprietate apărat atât de Constituție cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, dar se realizează și o discriminare între proprietarii de mașini.
OUG 9/2013 încalcă principiul poluatorul plătește, este discriminatorie, abuzivă și confuză, este în totală contradicție cu legislația UE, dar și cu legislația internă în vigoare.
În drept au fost invocate prevederile art 1,7 și 8 alin 1 din Legea 554/2004 raportat la art 148 alin 2 și 4 din Constituția României și art 110 din TFUE, precum și art 117 alin 1 lit d C.pr.fiscală.
În dovedirea acțiunii au fost depuse la dosar, în copii conforme, decizia privind stabilirea taxei de timbru, chitanța . nr_/28.06.2013, contestația nr_/09.07.2013, decizia nr 305/16.07.2013 și actele de proveniență ale autoturismului.
Pârâtele M.F.P-D.G.R.F.P Ploiești-A.J.F.P Dâmbovița au formulat întâmpinare prin care au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, având în vedere că reclamantul nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de Legea 554/2004, respectiv nu a formulat plângerea prealabilă, în termenul legal, la organul fiscal.
Un alt argument în legătură cu excepția inadmisibilității formulării cererii îl reprezintă împrejurarea că reclamantul nu atacă un act administrativ sau un act administrativ fiscal, un răspuns la o plângere prealabilă sau un refuz nejustificat. Obiectul cererii îl reprezintă restituirea unei sume de bani achitate în prealabil în temeiul legii, iar aceasta nu poate fi soluționată de o instanță de contencios administrativ, care esențialmente este chemată să cenzureze acte administrative emise de autorități.
Pe fondul cauzei a considerat că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate.
OUG 9/2013 a fost promovată din necesitatea de a corela dezideratele naționale în ceea ce privește scăderea nivelului de poluare prin aplicarea unor taxe factorilor poluanți, cu cele europene, România fiind sancționată pentru taxarea inechitabilă instituită de vechea reglementare în domeniu.
Prin adoptarea OUG 9/2013 se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2012, potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punct de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
În elaborarea actului administrativ s-a ținut cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile.
Contrar susținerilor reclamantei, OUG 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autoturismului
Reclamantul prin contestația formulată nu contestă modul de calcul al timbrului, ci solicită anularea Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbru de mediu pentru autoturisme, raportat la nelegalitatea OUG 9/2013, care, în opinia sa, nu respectă dreptul comunitar și Constituția României.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la calculul dobânzii legale, solicită respingerea acestuia, ca inadmisibilă, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile codului de procedură fiscală potrivit cărora cerere de acordare a dobânzii judiciare se face de către contribuabil la organul fiscal, în temeiul titlului (cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii- art 117 alin 1 lit f).
Referitor la capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, solicită instanței respingerea acestei cereri, ca neîntemeiată, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art 451-453 c.pr.civ.
Față de aceste aspecte solicită respingerea, pe cale de excepție, ca inadmisibilă și pe fond ca nefondată, a acțiunii reclamantului și menținerea ca temeinică și legală a actelor emise.
În drept a invocat prevederile art 205 și 206 N C.pr.civ.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor pârâtelor ca netemeinice și nelegale.
Cu privire la excepția inadmisibilității prezentei acțiuni a solicitat respingerea acesteia, motivat de faptul că reclamantul și-a îndeplinit obligația prealabilă prevăzută de Legea 554/2004, prin depunerea plângerii prealabilă înregistrată la AJFP Dâmbovița, sub nr_/09.07.2013. Prin Decizia nr 305/16.07.2013 privind soluționarea contestației, DGFP Dâmbovița a respins ca neîntemeiată contestația formulată, apreciind poziția pârâtei ca fiind un refuz nejustificat de restituire a sumei de 2285 lei.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic, adică al tăcerii administrației, respectiv al refuzului nejustificat.
În ceea ce privește apărările pe fondul cauzei, a apreciat că acestea sunt neîntemeiate. Noul timbru de mediu încalcă normele legale privitoare la dreptul de proprietate, drept garantat de Constituția României și de CEDO. Astfel prin noua metodă de calcul a timbrului de mediu taxele cresc foarte mult pentru autoturismele Euro 3 și 4, proprietarii acestora fiind afectați în cazul în care vor dori să înstrăineze autoturismul, neputând dispune de atributele conferite de dreptul de proprietate.
Susținerile pârâtei că prin OUG 9/2013 se armonizează cerințele comunitare cu necesitățile interne, sunt eronate întrucât și prin nou reglementare se încalcă principiul poluatorul plătește.
Cu privire la solicitarea de respingere a capătului de cerere privind calculul dobânzii legale apreciază că în temeiul principiului i priorității dreptului comunitar consacrat de Constituția României, instanța trebuie să înlăture de la aplicare prevederile art 124,120 și 70 din C.pr.fiscală în ceea ce privește termenul de la care se calculează dobânda fiscală, având în vedere și hotărârea pronunțată în cauza C-565/11, pronunțată de CJUE.
În drept a invocat prevederile art 201 C.pr.civ.
La termenul de judecată din data de 20.01.2014 cauza a fost suspendată în temeiul dispozițiilor art 413 alin 1 N C.pr.civ până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-331/13, fiind repusă pe rol la data de 08.12.2014.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin Decizia MFP – ANAF privind stabilirea taxei reprezentând timbrul de mediu, emisă în vederea a înmatriculării de către reclamant în țară a autovehiculului cu nr de identificare WVWZZZ1JZYU259444, potrivit OUG 9/2013, a fost obligat la plata unei taxe speciale pentru autoturisme și autovehicule, în cuantum de 2285lei, sumă plătită conform chitanței . nr._/28,06,2013 în condițiile în care autoturismul proprietatea sa, marca Volkswagen, a fost înmatriculat pentru prima dată în Italia, la 01.01.2000, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de reclamant (filele 21-29).
Reclamantul a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând timbru de mediu, la data de 09.07.2013, cerere respinsă potrivit Deciziei nr 305/16.07.2013 emisă de DGFP Dâmbovița.
Tribunalul, văzând întâmpinarea pârâtelor M.F.P-D.G.R.F.P Ploiești-A.J.F.P Dâmbovița., în cuprinsul căreia se invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului, pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art 7 alin 1 din Legea 554/2004, apreciază că I.C.C.J. prin R.I.L. conform Decizie nr. 24/14.11.2013 a stabilit în mod obligatoriu conform art. 330 ind. 7 alin. 7 din Vechiul Cod de procedură civilă, că procedura de contestatare prealabilă (conform art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 Cod procedură fiscală) nu se aplică cererilor de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. 1 lit. d din aceleași cod, ca urmare excepția inadmisibilității va fi respinsă.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
Timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantului, care a devenit proprietar asupra autovehiculului înmatriculat anterior în Italia, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”. Se remarcă faptul că, potrivit acestui text de lege, nu se face distincție între înmatricularea unor autovehicule naționale și străine, în ceea ce privește obligarea la plata taxei la momentul primei înmatriculări în România.
În continuare, OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, CJUE a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia S. R. se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Împrejurarea că a fost pronunțată, de către CJUE Hotărârea în cauza C-331/13, N. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu și Administrației F. pentru Mediu de asemenea nu poate duce la înlăturarea de la aplicarea, în cazul de față, a prevederilor art. 4 din OUG 9/2013.
Argumentele pentru această concluzie sunt următoarele:
Deși întrebarea preliminară formulată în cauza C-331/13 a fost, conform reținerilor Curții de la Luxemburg, dacă „dispozițiile art. 6 TFUE, ale art. 17, 20, și 21 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, ale art. 110 TFUE, principiul securității juridice și principiul non reformatio in peius, ambele statuate de dreptul Uniunii și de jurisprudența Curții (Hotărârea Belbouab și Hotărârea Belgocodex), pot fi interpretate ca opunându-se unei reglementări precum OUG 9/_?”, trebuie observat faptul că răspunsul Curții - „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal” - face referire la un sistem de rambursare a unei taxe percepute, analizat în concret în cauza respectivă, așadar răspunsul Curții nu privește, la modul general, legea internă constând în OUG 9/2013.
Ca urmare, este necesar a se constata care este cadrul juridic avut în vedere de Curtea de Justiție de la Luxemburg, analizat de aceasta pentru a pronunța respectiva hotărâre, nefiind permis a se trage concluzia că prin Hotărârea din cauza N. Curtea a constatat că întreg cuprinsul OUG 9/_ este incompatibil cu Dreptul Uniunii Europene.
Astfel, din considerentele respectivei decizii reiese că CJUE a avut în vedere faptul că OUG 50/2008 a instituit o taxă de poluare a cărei achitare devenea obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, această normă fiind modificată de mai multe ori înainte de a fi abrogată prin Legea 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule. În temeiul art. 4 din Legea 9/2012, obligația de plată a acestei taxe pentru emisii poluante provenite de la autovehicule lua naștere nu doar cu ocazia primei înmatriculări a unui vehicul în România, ci și în anumite condiții, cu ocazia primei înscrieri în evidențe, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie. Totuși, prin efectul OUG 1/2012, intrată în vigoare la 31.01.2012, aplicarea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule cu ocazia primei transcrieri, în România, a dreptului de proprietate asupra unui vehicul de ocazie a fost suspendată până la 01.01.2013.OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, care a abrogat Legea 9/2012, a intrat în vigoare la 15.03.2013.
Art. 4 din OUG 9/2013 prevede situațiile în care intervine obligația de plată a timbrului de mediu, iar art. 12 al. 1 și 2 din același act normativ prevede că „(1) În cazul în care taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, achitată, este mai mare decât timbrul rezultat din aplicarea prezentelor prevederi privind timbrul de mediu, calculat în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, se pot restitui sumele reprezentând diferența de sumă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta ordonanță de urgență, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării sau al transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat. (2) Cuantumul sumei rezultate ca diferență dintre suma achitată de contribuabil cu taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, titlu de taxă pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și cuantumul rezultat din aplicarea timbrului se restituie în termenul de prescripție prevăzut de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe baza procedurii stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.”
În acest cadru juridic, situația de fapt a cauzei C-331/13 era următoarea: reclamantul achitase, în temeiul art. 4 din OUG 50/2008, o sumă de bani statului român cu titlu de taxă de poluare, iar instanța națională care a avut de soluționat cererea de restituire a acestei sume de bani a apreciat că este incident în cauză textul art. 12 al. 1 teza a doua din OUG 9/2013, așadar trebuia stabilit dacă taxa de poluare deja achitată putea fi restituită exclusiv, respectiv dacă cuantumul ei este mai mare decât cel al timbrului de mediu, întrucât OUG 9/2013 prevedea posibilitatea restituirii numai în cazul și în limitele acestei eventuale diferențe.
În aceste circumstanțe, CJUE a statuat că art. 12 din OUG 9/2013 a instituit un sistem de rambursare a taxei plătite în temeiul OUG 50/2008 – rambursare prin compensație – are ca efect limitarea, în cazul unui autovehicul de ocazie importat dintr-un alt stat membru, limitarea și chiar eliminarea totală a obligației de restituire a taxei pe poluare percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, ceea ce este de natură să mențină discriminarea constată de Curte în Hotărârile T. și N., iar în plus, sistemul menționat are ca efect exonerarea autorităților naționale de a lua în considerare dobânzile datorate contribuabilului pentru perioada cuprinsă între perceperea nejustificată a taxei pe poluare și rambursarea acesteia.
Or, situația din prezenta speță aflată spre soluționare nu se încadrează în ipoteza avută în vedere de CJUE la pronunțarea hotărârii sus menționate, întrucât în prezenta cauză nu se pune problema incidenței art. 12 din OUG 9/2013 taxă pe poluare așadar nu este în discuție restituirea unei sume încasate cu titlu de ci este în discuție restituirea unei suma percepute în temeiul art. 4 din OUG 9/2013, așa cum reiese din cuprinsul Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule adresată reclamantului (f. 11).
De aceea, se apreciază de către instanță că, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale, exceptând aplicabilitatea art. 12, în condițiile menționate în Hotărârea CJUE dată în cauza N., așa cum s-a arătat anterior.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare art. 4 din OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că impunerea către reclamant a timbrului de mediu în vederea înmatriculării în România a autovehiculului achiziționat de acesta din Italia, în raport de cele invocate de reclamant și avute în vedere anterior, a fost legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată.
Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul C. A. cu domiciliul în Târgoviște, . 42, ., . și cu domiciliul ales la cab. av. P. M. A. din Târgoviște, Calea Domnească, nr, 226, ., județul Dâmbovița în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor cu sediul în București ., sector 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județ Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județ Dâmbovița și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, ca neîntemeiată.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare; cererea se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în conformitate cu art 83 alin 3 și art 84 alin 2 N C.pr.civ.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 08.12.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
G. A.-M. J. C.
Red G.A.M/tehnored J.C
14.01.2015/7ex
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 91/2014.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 746/2014. Tribunalul... → |
|---|
