Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 1418/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1418/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 2042/120/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
Târgoviște, .. 3
Județul Dâmbovița
Dosar nr._
SENTINȚĂ NR. 1418
Ședința publică de la data de 17 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte:
Jud. C. G.
Grefier: B. S.
Pe rol se află soluționarea cauzei privind pe reclamanta C. C., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. A. G., din Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, S. F. Orășenesc P., cu sediul în P., ., județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, având ca obiect „refuz soluționare cerere - taxa timbru mediu”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru reclamantă avocat A. G., cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei, fila nr. 9, lipsă fiind reprezentanții pârâților.
procedura de citare legal îndeplinită.
Cerere legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 300 lei, chitanțele aflate la filele nr. 8 și 23 dosar.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare și faptul că la data de 15.10.2014, CJUE s-a pronunțat în cauza nr. C331/13; după care,
Reclamanta prin avocat, arată că nu mai sunt alte cereri de formulat, apreciază cauza aflată în stare de judecată.
Tribunalul, declarându-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, în raport de dispozițiile art. 244 Cod procedură civilă, declară terminată cercetarea procesului și constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, în temeiul art. 392 Cod procedură civilă, declară deschise dezbaterile asupra fondului cauzei.
Reclamanta prin avocat, având cuvântul, arată că CJUE nu a lămurit dacă timbrul de mediu a fost stabilit în conformitate cu dreptul european, pentru că nu a fost sesizată cu această problemă, astfel că în aceste condiții rămâne instanței să stabilească în ce măsură timbrul de mediu este conform cu art. 110 al TFUE. Apreciază că soluția de principiu pe care instanța europeană a formulat-o și a reafirmat-o de multe ori, este că art. 110 se opune unei taxe pe poluare (oricum s-ar numi ea) care descurajează importul de autovehicule din alte țări ale uniunii, fără să descurajeze cumpărarea de autovehicule de pe piața internă, considerate produse naționale. Apreciază totodată că este vădită această descurajare a cumpărării de autovehicule din import, pentru că există autovehicule pe piața națională care nu atrage achitarea timbrului de mediu (cele care sunt deja înmatriculate și pentru care s-a plătit o taxă de poluare începând cu 01.01.2007 sau a fost restituită în temeiul unei hotărâri judecătorești), prin urmare este evidentă eludarea legii fără plata taxei, cumpărând cu autovehicul de pe piața internă, putând să se circule cu certificatul de înmatriculare al fostului proprietar. În aceste condiții, apreciază că discriminarea subzistă și sub imperiul timbrului de mediu, motiv pentru care solicită admiterea cererii și restituirea taxei achitate, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Tribunalul, în raport de dispozițiile art. 394 alin. 1 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și F., sub nr._ la data de 14.11.2013, reclamanta C. C. în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, S. F. Orășenesc P. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat obligarea pârâților la restituirea taxei timbrului de mediu pentru autovehicule în sumă de 3740 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.09.2013 în baza Deciziei de calcul nr. 727/11.09.2013 emisă de S.F.O. P., cu dobânda legală fiscală, de la data plății nedatorate până la restituirea efectivă, pentru autoturism marca Renault Megane, cu . VF1BA0B_, achiziționat din Franța, stat membru U.E.
Motivând în fapt cererea, se arată că a achiziționat din Franța autoturismul mai sus identificat, însă pentru înmatricularea acestuia i s-a impus taxa de primă înmatriculare, mascată în timbru de mediu pentru autovehicule, în baza OUG nr. 9/2013, în cuantum de 3740 lei, achitată cu chitanța . nr._/12.09.2013.
Se arată că prin Decizia nr. 24/14.11.2011 pronunțată de I.C.C.J. în recursul în interesul legii, care a avut ca obiect taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 s-a stabilit că taxa pe poluare este nelegală pentru că încalcă art. 90 al Tratatului de instituire a C.E. (devenit art. 110 al TFUE), ca acțiunea de restituire a taxei pe poluare este admisibilă și că pentru intentarea acestea nu este necesară parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 205-218 Cod procedură fiscală coroborat cu art. 7 al OUG nr. 50/2008.
Motivul de nelegalitate a taxei pe poluare era ca aceasta descuraja achiziționarea de autovehicule folosite înmatriculate în alte state membre U.E., fără ca această taxă să descurajeze achiziționarea de autovehicule deja înmatriculate în România (considerate produse naționale), de aceeași vechime și grad de uzură, încălcând în acest fel dispozițiile art. 90 al Tratatului C.E.
De asemenea se mai arată că s-a stabilit prin Hotărârea pronunțată la data de 07.07.2011 de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C-263/10 I. N. c. România ca reglementarea națională – OUG nr. 50/2008 – are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre U.E și prin aceasta contravine art. 110 al TFUE.
Mai apreciază că efectul de descurajare se menține și în actele normative ulterioare, respectiv Legea nr. 9/2012 și OUG nr. 9/2013, astfel că din analiza dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, rezultă că taxa pentru emisiile poluante/timbrul de mediu nu se plătește cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, în condițiile în care taxa respectivă nu a fost restituită în temeiul unor hotărâri judecătorești.
Prin urmare, față de toate aceste aspecte solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, să se dispună restituirea sumei de 5774 lei, cu dobânda legală fiscală, calculată de la data plății nedatorate până la restituirea efectivă, achitată cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule.
În ce privește cuantumul dobânzii legale fiscale, arată că în prezent acesta este reglementat prin dispozițiile art. 124 coroborat cu art. 120 alin. 7 Cod procedură fiscală, iar în ce privește data de la care începe să curgă dobânda legală, invocă dispozițiile art. 1645 alin. 2 Noul Cod Civil.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 117 lit. d, art. 124 coroborat cu art. 120 alin. 7 din OG nr. 92/2003, art. 25, 28 și 90 din Tratatul CE, art. 148 alin. 2 din Constituția României, art. 1645 Noul Cod civil.
În dovedirea cererii a solicitat proba cu înscrisuri, fiind depuse în copii certificate: cererea de restituire înregistrată sub nr._/04.11.2013 la AJFP Dâmbovița, decizia privind stabilirea timbrului de mediu pentru autovehicule nr. 727/11.09.2013 emisă de MFP – ANAF – DGRFP Ploiești – AJFP Dâmbovița prin S. F. Orășenesc P., chitanța TS4A nr._/12.09.2013, contractul de vânzare-cumpărare pentru au vehicul folosit, declarație de cesiune a unui vehicul nr._*02, în traducere legalizată și în limba țării de proveniență, certificatul de înmatriculare în traducere legalizată, și în limba țării de proveniență, cartea de identitate a autovehiculului, împuternicire avocațială.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 300 lei, chitanțele aflate la filele nr. 8 și 23 dosar.
La data de 18.12.2013, pârâtele DGRFP Ploiești prin AJFP Dâmbovița, au formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată, având în vedere că prin adoptarea OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, se asigură conformarea cu recomandările Comisiei Europene cuprinse în comunicarea din 14.12.2012 potrivit căreia taxarea autoturismelor să nu se bazeze pe criterii specifice tehnologice, ci pe date de performanță obiective, disponibile în mod obișnuit și relevante din punctul de vedere al politicilor, cum ar fi emisiile de CO2.
De asemenea, mai arată că reclamanta în contestația formulată nu face referire la o eventuală diferență de depreciere față de anexa nr. 3 din ordonanța și nici nu contestă modul de calcul al timbrului de mediu și/sau modalitatea de aplicare de către organele fiscale a legislației în materie, ci solicită anularea Deciziei privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule, raportat la nelegalitatea OUG nr. 9/2013 care, în opinia reclamantului nu respectă dreptul comunitar și Constituției României.
Cu privire la capătul de cerere referitor la dobânda legală, solicită respingerea acestuia, apreciind că sunt aplicabile dispozițiile Codului de procedură fiscală potrivit cărora cererea de acordare a dobânzii se face de către contribuabil la organul fiscal, în temeiul titlului, în acest sens invocând prevederile art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003, astfel că apreciază solicitarea de acordare a dobânzii legale pe calea prezentei acțiuni ca inadmisibilă.
Cu privire la capătul de cerere privind cheltuielile de judecată, solicită respingerea acestuia ca neîntemeiat, având în vedere că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 451-453 Cod procedură civilă.
În drept au fost invocate pe prevederile Codului de procedură civilă, a OUG nr. 9/2013 și a OG nr. 92/2003, art. 205 Cod procedură civilă, solicitând judecarea cauzei în lipsă conform art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
La data de 23.12.2013, pârâta Administrația F. pentru Mediu, a formulat întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, prin care a invocat excepția inadmisibilității, având în vedere că organul fiscal nu este emitentul OUG nr. 9/2013, nu are căderea de a examina legalitatea taxei în raport cu prevederile dreptului comunitar și nici de a aplica cu prioritate aceste din urmă dispoziții, fără a ține cont de legislația internă. Astfel că, în aceste condiții admisibilitatea acțiunii este condiționată de răsturnarea prezumției de constituționalitate a ordonanței Guvernului pretins vătămătoare: în cazul în care ordonanța de urgentă sau dispoziția din ordonanța de urgență ce se consideră vătămătoare nu a fost declarată neconstituțională, acțiunea în contencios administrativ este admisibilă numai împreună cu excepția de neconstituționalitate, în cazul în care acțiunea ce vizează ordonanța de urgență, nu este însoțită de excepția de neconstituționalitate, acțiunea în contencios administrativ se respinge ca inadmisibilă.
De asemenea, mai arată că din cuprinsul acțiunii împotriva AFM, nu rezultă că ar fi fost precedată de o plângere prealabilă adresată pârâtei, astfel că cererea de chemare în judecată se dovedește ca fiind inadmisibilă.
Pe fondul cauzei, apreciază neîntemeiate pretențiile reclamantei, având în vedere cauza C-402/09 I. T. c. S. R., soluție ce a fost menținută de instanța europeană în răspunsul la întrebarea preliminară adresată de Tribunalul Cluj în cauza C-263/10 N. c. S. R..
Prin urmare, articolul 110 TFUE obligă fiecare state membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării autovehiculele de ocazie naționale și prin aceasta, descurajarea importului de autovehicule de ocazie similare.
De asemenea, se arată că OUG nr. 9/2013 a înlăturat caracterul indirect discriminatoriu, prin taxarea unitară indiferent de proveniența autovehiculului, solicitând să se constate că argumentele și exemplele ipotetice la care recurge reclamantul, nu se pot substituit unei analize pertinente a legalității/nelegalității timbrului de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013.
De asemenea, apreciază că nu pot fi reținute nici susținerile reclamantei potrivit cărora prin instituirea timbrului de mediu s-ar aduce atingere dreptului de proprietate, având n vedre că procesul civil este guvernat de principiul „actori incubit probatio”, prevăzut de art. 249 din Legea nr. 134/2010, iar reclamantul nu a făcut vreo dovadă că prin achitarea timbrului de mediu s-ar fi încălcat dreptul de proprietate al acestuia, nu s-a făcut proba existenței unei legături directe de cauzalitate între fapta achitării taxei și o eventuală încălcare a dreptului de proprietate suferită de partea lezată.
De asemenea arată că din sumele colectate cu titlu de timbru de mediu, se finanțează programe pentru protecția mediului, în baza OUG nr. 196/2005 precum și alte proiecte.
Față de toate aceste considerente, solicită să se pronunțe o hotărâre prin care să dispună respingerea acțiunii formulate de reclamantă, în drept fiind invocate dispozițiile art. 205 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.
La data de 21.01.2014, reclamanta a răspuns la întâmpinarea formulată de AJFP Dâmbovița, apreciind-o neîntemeiată, învederând că nu a contestat modul de calcul al timbrului de mediu, nu a solicitat reducerea acestuia funcție de gradul de depreciere al autovehiculului, nu a înțeles să conteste modul de aplicare a legislației naționale, pentru că nu contestă parțial timbrul de mediu pentru criteriile tocmai arătate ci solicită restituirea în întregime a timbrului de mediu, apreciindu-l nelegal, încălcând dreptul comunitar european.
Cu privire la întâmpinarea formulată de pârâta A.F.M. o apreciază neîntemeiată.
Referitor la excepția inadmisibilității acțiunii, solicită respingerea acesteia pentru că nu solicită restituirea timbrului de mediu pe motivul că O.U.G. nr. 9/2013 ar fi neconstituțională, ci pentru că timbrul de mediu încalcă dreptul comunitar european, în speță art. 110 TFUE. În aceste condiții nu înțelege să obțină anularea ca neconstituțională a normei interne – OUG nr. 9/2013 – ci doar cere aplicarea normei comunitare pertinente, cu ignorarea normei naționale contrare. În ce privește neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de Legea contenciosului administrativ (și de procedura fiscală), ICCJ a stabilit, cu opozabilitate generală, prin Decizia nr. 24/14.11.2013 dată în RIL privind taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008, că acțiunea în restituirea acestei taxe, întemeiată pe disp. art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, este admisibilă fără a fi necesară parcurgerea procedurii prealabile. Cu privire la susținerile pe fondul cererii, reclamanta a reluat argumentele din cererea de chemare în judecată.
Tribunalul, văzând întâmpinarea pârâtei A.F.M., în care invocă excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei, dar o motivează cu argumente menite să conducă, în final, la respingerea acțiunii, apreciază că în speță nu este vorba despre o excepție de sine stătătoare, ci despre o apărare pe fond.
Solicitând admiterea „excepției” inadmisibilității acțiunii reclamantei pe motiv că prevederile OUG nr. 9/2013 sunt compatibile cu art. 110 T.F.U.E., că, deși reclamanta solicită restituirea unei sume, încasate nelegal de pârâți, nu a formulat și excepția de neconstituționalitate a textului invocat ca vătămător al dreptului său de proprietate, tribunalul constată că pârâta a urmărit combaterea pe fond a pretențiilor reclamantei, cu scopul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii (după examinarea fondului acestor pretenții).
Susținerea inadmisibilității acțiunii și pentru lipsa procedurii prealabile, este apreciată de tribunal ca fiind o simplă alegație și nu o excepție de fond referitoare la exercitarea dreptului la acțiune, cât timp I.C.C.J. prin R.I.L. conform Decizie nr. 24/14.11.2013 a stabilit în mod obligatoriu conform art. 330 ind. 7 alin. 7 din Vechiul Cod de procedură civilă, că procedura de contestatare prealabilă (conform art. 7 din OUG nr. 50/2008 aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 Cod procedură fiscală) nu se aplică cererilor de restituire a taxei de poluare conform art. 117 alin. 1 lit. d din aceleași cod – cazul în speță.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul urmează să respingă cererea de chemare în judecată, potrivit celor ce succed:
Conform înscrisului existent la f. 16, reprezentând „Certificat de înmatriculare”, reiese că autoturismul marca Renault Megane, nr. de identificare VF1BA0B_, a fost înmatriculat pentru prima dată în Franța, la data de 02.07.2002.
Reclamanta a solicitat înmatricularea în România a respectivului autovehicul, achitând taxa pentru timbrul de mediu în cuantum de 3740 lei, cu chitanța . nr._/12.09.2013 (fila 12), conform Deciziei M.F.P. – A.N.A.F. privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr. 727/11.09.2013 (fila 11) potrivit O.U.G. 9/2013.
Reclamanta a contestat decizia de calcul a taxei, solicitând restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, la data de 04.11.2013.
Potrivit art. 2 lit. m din OUG 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule – timbrul de mediu reprezintă suma datorată de către contribuabil pentru emisiile provenite de la autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3).
De asemenea, conform art. 3 din același act normativ,
timbrul se aplică pentru autovehiculele din categoriile M(1), M(2), M(3) și N(1), N(2), N(3), astfel cum sunt acestea definite în RNTR 2, cu excepția: a) autovehiculelor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea pe teritoriul României; b) autovehiculelor special modificate în scopul conducerii de către persoanele cu handicap, precum și în scopul preluării și transportării persoanelor cu handicap grav sau accentuat, astfel cum aceste persoane sunt definite în Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare; c) autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, de poliție, de jandarmerie, de poliția de frontieră și de pompieri; d) autovehiculelor definite conform RNTR 2 destinate serviciilor de ambulanță și medicină, autovehiculelor speciale echipate corespunzător pentru acordarea ajutorului de urgență, precum și autovehiculelor speciale destinate serviciilor de descarcerare și de stingere a incendiilor.
Situația reclamantei, care a devenit proprietar asupra autovehiculului înmatriculat anterior în Franța, se încadrează în prevederile art. 4 lit. a din OUG 9/2013, potrivit cărora „Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare”. Se remarcă faptul că, potrivit acestui text de lege, nu se face distincție între înmatricularea unor autovehicule naționale și străine, în ceea ce privește obligarea la plata taxei la momentul primei înmatriculări în România.
În continuare, OUG 9/2013 prevede modul de calcul al timbrului de mediu, care are drept criterii numai aspecte de ordin tehnic, cum ar fi „nivelul emisiilor de CO(2), exprimat în grame/km menționate în cartea de identitate a vehiculului, valoarea emisiilor de CO(2), exprimată în euro/1 gram km, prevăzută în anexa nr. 1 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin scânteie și prevăzută în anexa nr. 2 pentru autovehiculele echipate cu motor cu aprindere prin comprimare, cota de reducere a timbrului prevăzută în coloana 2 din anexa nr. 3”.
Potrivit art. 110 din Tratatul privind Funcționarea UE, Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin cauza T. contra României, C.J.U.E. a statuat faptul că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”. Cu toate acestea, s-a apreciat că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie de aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
De asemeneapotrivit unei jurisprudențe constante a Curții, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55). Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
Cu toate acestea, se reține faptul că instanța europeană a avut în vedere prevederile legale anterioare intrării în vigoare a OUG 9/2013, iar discriminarea între produsele importate în favoarea vânzării și produsele similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate a fost analizată din perspectiva fostei reglementări.
Prin Hotărârea C.J.U.E. din data de 15.10.2014 pronunțată în cauza C-331/13, având ca obiect cerere de decizie preliminară formulată în temeiul articolului 267 TFUE de Tribunalul Sibiu (România), prin decizia din 30 mai 2013, primită de Curte la 18 iunie 2013, în procedura I. N. N. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Sibiu, Administrația F. pentru Mediu, s-a declarat că „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui sistem de rambursare a unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii precum cel în discuție în litigiul principal”, reținându-se că „prin cererea de interpretare a dreptului Uniunii, instanța de trimitere nu solicită Curții să stabilească dacă acesta se opune unei taxe precum timbrul de mediu, ci doar dacă acest drept se opune unui sistem precum cel instituit prin OUG nr. 9/2013 și care prevedere restituirea taxei percepute în mod nejustificat în temeiul OUG nr. 50/2008.”
Este drept că instanțele naționale au de respectat nu doar principiul legalității, ci și un alt principiu constituțional reglementat de art. 11 din Constituția României (potrivit căruia S. R. se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, tratatele ratificate de Parlament - cum este cazul Convenției Europene a Drepturilor Omului – care fac parte din dreptul intern), și de art. 20 din Constituție: „Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile”.
Cu toate acestea, în ceea ce privește noua reglementare, instituită prin OUG 9/2013, nu există, la acest moment, niciun element de fapt sau de drept pentru a considera că acest act normativ ar trebui exclus de la aplicare de către instanțele naționale.
Astfel, din punctul de vedere al temeiurilor de fapt ce ar putea surveni în acest sens, se reține că nu s-a invocat de către reclamantă faptul că aplicarea acestui act normativ, în cazul său personal, ar face incidentă o situație de natura celei reținute în cauzele T. sau N., în sensul că autovehiculul de ocazie achiziționat de reclamantă și caracterizat printr‑o anume vechime și o uzură a fost supus, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lui, unei taxe care reprezintă un procent important din valoarea lui de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
De asemenea, nu se poate reține existența niciunui temei de drept pentru a înlătura, de plano, de la aplicare OUG 9/2013, dat fiind faptul că noua reglementare prevede un alt mod de calcul al timbrului de mediu, decât cel instituit prin actele normative anterioare și care a reprezentat pentru CJUE temeiul constatării că exista regim de impozitare care descuraja înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În consecință, se apreciază de către instanță faptul că impunerea către reclamantă a timbrului de mediu în vederea înmatriculării în România a autovehiculului achiziționat de aceasta din Franța, în raport de cele invocate de reclamantă și avute în vedere anterior, a fost legală și temeinică.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea formulată de reclamanta C. C., domiciliată în ., ., județul Dâmbovița și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la C.. Av. A. G., din Târgoviște, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul în București, ., sectorul 5, Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul în Ploiești, .. 22, județul Prahova, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, Calea Domnească, nr. 166, județul Dâmbovița, S. F. Orășenesc P., cu sediul în P., ., județul Dâmbovița și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sector 6, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs se va depune la Tribunalul Dâmbovița, în conformitate cu art. 83 (3) și 84 (2) Cod procedură civilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 Octombrie 2014.
Președinte, Grefier,
Jud. C. G. B. S.
Red. C.Gh.
Tehn. SB
Ex.8/ 05.11.2014
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 750/2014.... → |
|---|
