Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 395/2014. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 395/2014 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 04-03-2014 în dosarul nr. 4861/120/2013
Tribunalul Dâmbovița
Mun. Târgoviște, Calea București
Nr. 3, jud. Dâmbovița
Telefon: 0245/_
Fax: 0245/_
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA NR.395
Ședința publică din data de 4 martie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: N. E.
GREFIER: C.-E. G.
Pe rol judecarea cauzei formulată de către reclamanta B. C. Intesa Sanpaolo Romania S.A. cu sediul social în mun. A., ., jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI-RO_, prin Sucursala Târgoviște cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 31, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta M. M., Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 1A, jud. Dâmbovița, având ca obiect suspendare executare act administrativ, constând în procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013.
Cererea a fost timbrată cu taxă de timbru în cuantum de 20 lei conform chitanței . nr._(10)/02.08.2013(fila 9).
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița prin consilier juridic C. A. L., lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul de către grefierul de ședință, după care:
Președintele completului de judecată verifică personal modul de îndeplinire a procedurii de citare și constată că este legal îndeplinită.
Față de referatul întocmit de grefier, aflat la dosarul cauzei – fila 61, instanța reține că nu există alte cereri înregistrate pe rolul acestei instanțe cu același obiect și aceleași părți, conform art. 139 NCPC.
Consilier juridic C. A. L. depune la dosarul cauzei împuternicire de reprezentare juridică.
În baza art. 219 alin.1 NCPC, instanța identifică apărătorul pârâtei AJPIS – consilier juridic C. A. L., cu împuternicire de reprezentare juridică la dosarul cauzei.
Consilier juridic C. A. L. arată că, urmare a unui control de rutină, a fost întocmit procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013, procesul-verbal nu este unul de constatare și sancționare a vreunei contravenții, că în mod eronat s-au inclus în cuprinsul acestuia mențiuni referitoare la aplicarea unui avertisment verbal, sens în care depune la dosarul cauzei Sentința nr. 3469/05.12.2013, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița - Secția II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._ .
Instanța ia act de susținerile apărătorului pârâtei, în sensul că procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013 nu este un proces-verbal de contravenție, sancțiunea „avertismentului verbal” fiind în mod eronat menționată, că prin acest proces-verbal de control au fost doar stabilite măsuri în sarcina reclamantei, urmând ca ulterior să fie verificată îndeplinirea acestora.
Tribunalul, din oficiu, potrivit art.131 alin.1 NCPC, procedează la verificarea competenței.
Consilier juridic C. A. L., arată că tribunalul este competent material și teritorial în soluționarea cauzei.
În temeiul art. 131 NCPC, instanța verificând competența de soluționare a prezentei cauzei și având în vedere dispozițiile art. 10 alin. 1 și 3 din Legea 554/2004, coroborate cu art. 95 pct. 4 NCPC, reține competența de soluționare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Dâmbovița.
Consilier juridic C. A. L., arată că, potrivit disp. art. 1 alin. 1 și 2 din OUG nr. 113/2011 privind organizarea și funcționarea ANPIS pentru prestații sociale s-a reorganizat prin preluarea activității de inspecție socială din cadrul Ministerului M. Familiei și Protecției Sociale funcționând ca prezent ca Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, instituție publică cu personalitate juridică organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea MMFPS.
Instanța, față de susținerile apărătorului pârâtei, constată că actul administrativ a fost încheiat de AJIPS Dâmbovița, care are personalitate juridică, constatând că scoaterea din cauză a M. M., Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu sediul în București, Șoseaua Panduri, nr. 22, sector 5 a fost eronat citat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Consilier juridic C. A. L., având cuvântul pe aspectul probelor, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
În temeiul art. 254 coroborat cu art. 258 NCPC, instanța încuviințează probele propuse de reclamant și pârâtă, respectiv înscrisurile de la dosar, ca fiind utile soluționării cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic C. A. L. pentru Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, având cuvântul, solicită respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013 ca nefondată și menținerea procesului verbal de control nr. 9755/27.05.2013, ca fiind temeinic și legal.
În baza art. 394 alin. 1 Noul Cod de procedură civilă, instanța declară închise dezbaterile și rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL:
Asupra acțiunii de față:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița sub nr._ /02.08.2013, reclamanta B. C. Intesa Sanpaolo Romania S.A. cu sediul social în mun. A., ., jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI-RO_, prin Sucursala Târgoviște cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 31, jud. Dâmbovița, a chemat în judecată pârâta M. M., Familiei Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prin Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, cu sediul în mun. Târgoviște, .. 1A, jud. Dâmbovița, prin care se solicită suspendarea executării actului administrativ reprezentând procesul-verbal de control nr.9755/27.05.2013, în sensul anulării măsurilor dispuse prin acesta, respectiv: realizarea rampei de acces și amenajarea unei toalete adaptate pentru a permite pentru a permite accesul persoanelor cu handicap.
În motivarea cererii reclamanta arată că cele două măsuri au fost dispuse prin procesul verbal de control nr.9755/27.05.2013, urmare a controlului efectuat de inspectorii Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, la data de 27.05.2013, pentru protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, având ca obiective: verificarea accesului persoanelor cu handicap la mediul fizic, informațional și comunicațional, consilierea și informarea persoanelor responsabile cu privire la modul de aplicare a legislației în domeniul protecției și promovării drepturilor persoanelor, Legea nr.448/2006 cu modificările și completările ulterioare.
În opina reclamantei, cele două măsuri au fost dispuse în mod eronat, având în vedere că Normativul pentru adaptarea clădirilor civile și spațiul urban aferent la exigențele persoanelor cu handicap - NP051/2012 – revizuire NP051/2000, aprobat prin Ordinul nr.189/2013 al vice-prim ministrului, ministrul dezvoltării regionale și administrației, arată că prevederea privind adaptarea clădirilor civile se aplica la proiectarea investițiilor noi și are caracter de recomandare, iar reclamanta a închiriat spațiul în 2011, acesta neîncadrându-se în categoria prevăzută de normativul arătat.
În continuare, cu privire la condițiile de admisibilitate ale cererii de suspendare, reclamanta arată că, în ceea ce privește existența cazului bine justificat, potrivit art.2 lit. t din Legea nr.554/2004, acesta reprezintă orice împrejurare legată de starea de fapt și de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
De asemenea, arată reclamanta, că prevederile Normativului NP051/2001, la art.1.2.1, se aplică la proiectarea investițiilor noi pentru clădiri publice și spațiul urban aferent acestora, conform legislației în vigoare și are caracter de recomandare în caz de modernizare, reamenajare, consolidare sau reparare a investițiilor deja existente, ori banca, în anul închirierii acestei locații, și anume 2011, a realizat lucrări de amenajare a sediului său, astfel că, nefiind vorba de o construcție nouă, nu avea obligativitatea de a realiza rampa de acces, și nici de a amenaja o toaletă adaptată persoanelor cu handicap.
Cu privire la paguba iminentă, a învederat reclamanta faptul că aceasta constă în prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, conform art.2 lit. ș din Legea nr.554/2004, subliniind că paguba iminentă trebuie privită din perspectiva prevenirii ei, și nu a existenței efective, întrucât dacă se procedează la executarea actului administrativ prin realizarea măsurilor dispuse, s-ar produce un prejudiciu băncii. În continuare, arată reclamanta, faptul că termen pentru realizarea măsurilor a fost stabilit la data de 01.08.2013 și, având în vedere că, față de nelegalitatea măsurilor dispuse, banca nu a îndeplinit demersuri pentru realizarea acestora, prejudiciul previzibil al reclamantei ar putea fi majorat printr-o altă eventuală sancțiune dispusă de organul de control pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse, sens în care instanța va avea în vedere recomandarea nr. R/89/8 din 13 septembrie 1989 a Comitetului de Miniștri din cadrul Consiliului Europei privind protecția jurisdicțională provizorie în materie administrativă și recomandarea 16/2003 a Comitetului Miniștrilor din cadrul Consiliului Europei, potrivit căreia executarea deciziilor administrative trebuie să țină cont de drepturile și interesele persoanelor particulare.
În dovedirea cererii au fost depuse la dosar, în copie: extrasul de carte funciară nr._/31.05.2012, procesul-verbal de control nr.9755/27.05.2013, plângerea prealabilă și adresa nr._/2013, emisă de Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.14 și urm. din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ și pe prevederile legale, menționate în cuprinsul cererii.
La data de 02.09.2013, pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița a depus întâmpinare prin care solicită respingerea acțiunii, întrucât măsurile dispuse de inspectorii sociali erau legale, procesul-verbal de control fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor legale arătând, totodată că cererea de suspendare a executării actului administrativ reprezentat de procesul-verbal nr.9755/27.05.2013 nu îndeplinește condițiile stipulate de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată, în sensul că, condiția existenței unui caz bine justificat este îndeplinită, prevederile normativului NP051/2012 având un caracter strict tehnic, și nu intră în contradicție cu actele normative cu forța juridică superioară în baza cărora a fost emis, respectiv Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
În continuare, arată că organul de control a respectat întocmai prevederile Legii nr.448/2006, precum și cele trei reguli ale principiului legalității, și anume,: existența unei baze legale, obligația de a respecta regulile care reglementează activitatea administrație, obligația de a respecta legile generale.
De asemenea, arată pârâta, nu este îndeplinită nici condiția prevenirii pagubei iminente, impusă de art.14 alin.1 din Legea nr.554/2004, modificată, deoarece actul administrativ contestat nu afectează unitatea bancară.
În drept, a fost întemeiată pe dispozițiile Codului de procedură civilă, Legea nr.554/2004 modificată, Legea nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, Normativul NP051/2012- revizuire NP 051/200, procesul verbal de control nr.9755/27.05.2013.
La data de 20.01.2014 reclamanta B. C. Intesa Sanpaolo România SA a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reluat susținerile din cererea introductivă, solicitând suspendarea executării actului administrativ reprezentând procesul-verbal de control nr.9755/27.05.2013, în sensul anulării măsurilor dispuse prin acesta, respectiv: realizarea rampei de acces și amenajarea unei toalete adaptate pentru a permite pentru a permite accesul persoanelor cu handicap.
Analizând cererea formulată de reclamantă, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, tribunalul constată că aceasta este neîntemeiată, urmând a fi respinsă pentru motivele ce urmează:
Actul administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, este reprezentat de procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013, încheiat de funcționari din cadrul pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița, în urma unui control efectuat la sediul Sucursalei Târgoviște a reclamantei B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA.
Prin acest act, în aplicarea prevederilor art. 65, alin. 1, art. 69, alin. 1 și art. 70 alin. 1 din Legea nr. 448/2006, s-a stabilit în sarcina reclamantei obligația realizării, până la termenul din data de 01.08.2013, a mai multe măsuri vizând amenajarea unei rampe de acces pentru a permite accesul persoanei cu handicap aflată în fotoliu rulant în instituție conform Normativului NP/051/2012, amenajarea unei toalete adaptate pentru a permite accesul persoanei cu handicap și realizarea accesului la mediul informațional și comunicațional.
În primul rând tribunalul reține că potrivit disp. art.11 din HG nr. 151/2002, „Contestațiile formulate împotriva proceselor-verbale de control încheiate de inspectorii sociali sunt soluționate potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin urmare, cu privire la posibilitatea suspendării unui act administrativ emis în temeiul unor norme legale, tribunalul amintește că, potrivit cadrului legal instituit prin Legea nr. 554/2004 ce constituie dreptul comun în materie de contencios administrativ, actul administrativ astfel cum este definit prin disp. art. 2, alin. 1, lit. c din actul normativ redat mai sus, prin natura sa, se bucură de prezumția de legalitate, autenticitate și veridicitate, fiind executoriu din oficiu.
Pe de altă parte, din dispozițiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 potrivit cu care „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond", rezultă că suspendarea executării unui act administrativ este o măsură de excepție, care poate surveni exclusiv atunci când acest lucru este prevăzut expres în lege (suspendarea de drept - ope legis) ori, la cererea persoanei vătămate, când sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de lege.
În cea de a doua ipoteză arătată mai sus, incidentă în cauză, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic, îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind dată de acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
În jurisprudența constantă a instanțelor de contencios administrativ, confirmată de Secția de C. Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ (a se vedea Decizia nr. 442/30.01.2013).
Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/și de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ au fost reținute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depășirea competenței, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziții legale declarate neconstituționale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ, situație care trebuie dovedită de reclamantă.
De asemenea, din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege, rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu material viitor și previzibil, greu sau imposibil de reparat.
Iminența producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată, îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminentă presupune administrarea de dovezi care să probeze iminența producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanță simplele afirmații făcute de semnatarul cererii.
Or, în raport de acest cadru legal, tribunalul constată că cererea formulată de reclamantă apare ca fiind nefondată întrucât, actul administrativ a cărui suspendare se solicită a fi dispusă, respectiv procesul-verbal de control nr. 9755/27.05.2013, a fost întocmit de un organ administrativ competent, în îndeplinirea atribuțiilor reglementate prin dispozițiile art. 16 din O.U.G. nr. 113/2011 și art. 9 din H.G. nr. 151/2012, în aplicarea prevederilor imperative ale art. 62, alin. 1, art. 69, alin. 1 și art. 70 alin. 1 din Legea nr. 448/2006.
Susținerile reclamantei legate de inaplicabilitatea normativului NP051/2012 și a normativului NP 051/2000 în sensul că sediul sucursalei supusă controlului nu este o clădire nou construită, nu pot constitui un caz bine justificat în sensul prevederilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, aceasta întrucât respectivele normative nu vin în contradicție cu obligația prevăzută de disp. art. 62, alin. 1 din Legea nr. 448/2006 ci dimpotrivă, explicitează modalitatea tehnică de realizare a amenajărilor impuse de norma legală menționată.
Astfel, potrivit disp. art. 62, alin. 1 din Legea nr. 448/2006 „Clădirile de utilitate publică, căile de acces, clădirile de locuit construite din fonduri publice, mijloacele de transport în comun și stațiile acestora, taxiurile, vagoanele de transport feroviar pentru călători și peroanele principalelor stații, spațiile de parcare, străzile și drumurile publice, telefoanele publice, mediul informațional și comunicațional vor fi adaptate conform prevederilor legale în domeniu, astfel încât să permită accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap”.
Ca atare obligația de adaptare a clădirii ce constituie sediul reclamantei supus verificării, este una actuală, măsura dispusă prin actul admnisistrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, beneficiind astfel de o puternică prezumție de legalitate.
Pe de altă parte tribunalul reține că reclamanta nu a făcut nici dovada existența unei eventuale necesități a evitării unei pagube iminente, ireparabile sau dificil de reparat, aceasta întrucât măsurile dispuse apar ca fiind în concordanță cu obligațiile legale ale reclamantei în materie de protecție și promovare a drepturilor persoanelor cu handicap
Prin urmare, pentru considerentele arătate, tribunalul va respinge cererea formulată de reclamanta B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița.
Văzând și disp. art. 14, alin. 4 din Legea nr. 554/2004,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea formulată de reclamanta B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA cu sediul social în mun. A., ., jud. A., înregistrată la ORC sub nr. J_, CUI-RO_, prin Sucursala Târgoviște cu sediul în mun. Târgoviște, ., nr. 31, jud. Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâta Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița cu sediul în mun. Târgoviște, .. 1A, jud. Dâmbovița.
Cu recurs în termen de 5 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la sediul Tribunalului Dâmbovița.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
N. ErculescuClaudia-E. G.
Red NE/Tehnored.CEG
4 ex./18.03.2014
..03.2014
B. C. Intesa Sanpaolo Romania SA
Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Dâmbovița
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 153/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 144/2014.... → |
|---|








