Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 710/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 710/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 506/315/2015

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ DE C. A. ȘI FISCAL

Târgoviște, .. 3

Județul Dâmbovița

Dosar nr._

DECIZIE NR. 710

Ședința publică de la data de 09 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

Președinte:

D. M. E.

Judecător:

C. G.

Grefier: B. S.

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta reclamantă U. A. Teritorială a comunei Lucieni, cu sediul în ., ., împotriva sentinței nr. 2118/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. L., cu domiciliul în comuna Lucieni, ., județ Dâmbovița.

Cererea de apel este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

La apelul nominal făcut în ședință publică lipsă au fost părțile.

procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul judecății, modul de îndeplinire a procedurii de citare; după care,

Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat și excepții de invocat, declarându-se lămurit asupra tuturor împrejurărilor de fapt și de drept ale cauzei, declară dezbaterile închise și rămâne în deliberare asupra apelului de față.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Deliberând asupra apelului de față, constată:

Prin cererea înregistrată la data de 26.01.2015 pe rolul Judecătoriei Târgoviște sub nr._, petenta U. A. Teritorială a comunei Lucieni, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimatul P. A. L., cu domiciliul în ., județ Dâmbovița, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale cu sancțiunea prestării uunei activități în folosul comunității.

În motivarea cererii, petenta a arătat că intimatul a fost sancționat contravențional de mai multe ori, conform proceselor verbale alăturate, figurând cu un debit total de 1872 lei, s-a procedat la executarea silită, intimatul nu a înțeles să achite sumele, s-au realizat demersuri pentru a se stabili dacă acesta realizează venituri, prin adrese la finanțe, la ITM, s-a procedat la înștiințarea și somarea intimatului și, în condițiile în care contravenientul nu are bunuri care pot fi urmărite și nici venituri, s-a promovat prezenta cerere, Consiliul Local Lucieni adoptând Hotărârea 62/27.11.2014, prin care s-a stabilit domeniul de activitate în care urmează a se presta activitatea în folosul activității.

În drept, s-au invocat disp. art. 9 alin 3 din OG 2/2001.

În dovedire, petenta a depus la dosar, în copie, următoarele înscrisuri: titlul executoriu 4972/12.08.2014, somație 4972/12.08.2014, procesele-verbale de contravenție . nr._/20.03.2014, CP_/21.07.2014, CP_/12.11.2012, CP_/02.10.2012, CP_/01.08.2011, rezultat căutare în baza de date a ITM, adeverința de venit pe anul 2014, Hotărârea nr. 62/27.11.2014, anexa62/27.11.2014.

S-a mai depus împuternicire avocațială.

Deși legal citat intimatul nu a formulat întâmpinare, nu s-a prezentat în instanță.

Petenta a solicitat și a fost încuviințată proba cu înscrisuri, potrivit art. 254, 255, 258 NCPC.

Intimatul a fost decăzut din dreptul de a solicita probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică, potrivit art. 208 NCPC.

Prin sentința civilă nr. 2118/28.05.2015, pronunțată în dosarul nr._, instanța de fond a respins cererea formulată de petenta U. A. Teritorială a comunei Lucieni, în contradictoriu cu intimatul P. A. L..

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele :

Prin procesele-verbale de constatare a contravenției . nr._/20.03.2014, CP_/21.07.2014, CP_/12.11.2012, CP_/02.10.2012, CP_/01.08.2011 a fost sancționat intimatul P. A. L. cu amendă în cuantum total de 1872 lei, sancțiunile devenind executorii.

Potrivit actelor primăriei de domiciliu, amenda nu a fost achitată, iar intimatul nu realizează venituri impozabile

Reține instanța că, potrivit disp. art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001 „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Aplicând textul de lege pre citat la situația de fapt expusă, instanța a constatat că nu s-a făcut dovada că intimatul nu deține mijloace materiale asupra cărora să se efectueze executarea silită de organele fiscale abilitate, faptul că acesta nu realizează venituri impozabile nu demonstrează imposibilitatea executării silite.

Pentru considerentele expuse, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 16.06.2015, petenta UAT Lucieni, a declarat apel.

Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelanta petentă învederează următoarele considerente:

Arată că argumentul principal pentru care a fost respinsă cererea de chemare în judecată este reprezentat de faptul că în cauza dedusă judecății nu s-a făcut dovada că pârâtul nu poate fi executat silit, nefiind suficient să se probeze că acest pârât nu realizează venituri

Totodată, depune alăturat, în completarea probațiunii, o adeverință care atestă faptul că pârâtul nu figurează înregistrat cu bunuri mobile și imobile

Partea concluzionează că, raportat la faptul că nu realizează venituri, că nu are bunuri mobile sau imobile, rezultă în mod evident că nu poate fi executat silit.

A fost depusă, în copie, adresa emisă la data de 11.06.2015 (fila 6), emisă de Primăria comunei Lucieni, din care rezultă că numitul P. A. L., nu figurează în evidențele Primăriei Lucieni cu bunuri mobile și/sau imobile în proprietate.

Analizând apelul, prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare:

Prin sentința atacată cu apel, Judecătoria a respins cererea formulată de unitatea administrativ teritorială, . cu intimatul P. A. L. și a constatat că nu s-a făcut dovada că intimatul nu deține mijloace materiale asupra cărora să se efectueze executarea silită de organele fiscale abilitate.

Instanța de fond a mai reținut că faptul că pârâtul nu realizează venituri impozabile, nu evidențiază imposibilitatea executării silite pentru recuperarea sumei de bani reprezentând amendă.

Tribunalul reține că, prin adeverința_ emisă de Primăria Lucieni, se atestă faptul că pârâtul nu figurează înregistrat cu bunuri mobile și imobile. Acest aspect, coroborat faptul că intimatul nu deține mijloace materiale asupra cărora să se efectueze executarea silită de organele fiscale abilitate (conform celor dovedite în cursul judecății de fond), conduce la concluzia că nu există posibilitatea executării silite, devenind aplicabile disp. art. . 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Potrivit acestei dispoziții, evidențiată și de către instanța de fond, „În cazul în care contravenientul persoană fizică nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul de specialitate al unității administrativ-teritoriale prevăzut la art. 39 alin. (2) lit. a) în a cărui rază teritorială domiciliază contravenientul va sesiza instanța judecătorească în a cărei circumscripție domiciliază acesta, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată.”

Pentru aceste considerente, Tribunalul va admite apelul declarat de apelanta reclamantă U. A. Teritorială a comunei Lucieni, împotriva sentinței nr. 2118/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. L. și va schimba în tot sentința atacată, în sensul că admite cererea și dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului P. A. L., prin procesul verbal de contravenție ., nr._/20.03.2014, cu muncă în folosul comunității.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

DECIDE

Admite apelul declarat de apelanta reclamantă U. A. Teritorială a comunei Lucieni, cu sediul în ., ., împotriva sentinței nr. 2118/28.05.2015 pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. A. L., cu domiciliul în comuna Lucieni, ., județ Dâmbovița.

Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că admite cererea și dispune înlocuirea amenzii contravenționale aplicată intimatului P. A. L., prin procesul verbal de contravenție ., nr._/20.03.2014, cu muncă în folosul comunității.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 Septembrie 2015.

Președinte,

Judecător

D. M. E.

C. G.

Grefier,

B. S.

Red. D.M.E

Tehn. SEM

Ex. 5/25.09.2015

Judecător fond: P. S. C.

Judecătoria Târgoviște

Dosar nr._

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 710/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA