Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 259/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 259/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 25-03-2015 în dosarul nr. 3050/315/2013
Dosar nr._ apel -plangere contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 259
Ședința publică din data de 25 martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – G. C.
Judecător –C. M.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1520/16.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent L. M. R., domiciliat în ., ., județul Dâmbovița.
Cererea de apel formulată de apelantul intimat Inspectoratul de Poliție al județului Dâmbovița – I.P.J. DÂMBOVIȚA este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 146/1997 și art. 1 (2) din OG nr. 32/1995.
La apelul nominal făcut în ședință publică, dosarul fiind lăsat și la a doua strigare, au lipsit părțile.
procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Tribunalul invocă, din oficiu, excepția tardivității apelului și rămâne în deliberare asupra acesteia.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1520/16.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, instanța a admis plângerea contravențională formulată de petent L. M. R., în contradictoriu cu intimat Inspectoratul Județean de Poliție Dâmbovița, a anulat procesul verbal de contravenție . numărul_ încheiat de Postul de Poliție Aninoasa din cadrul I. Dâmbovița și a dispus exonerarea petentului de plata amenzii aplicată prin acest proces verbal de contravenție.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 3.03.2013, în jurul orelor 19,30, fără nici un motiv petentul a aruncat cu pietre în curtea locuinței familiei A. E., a adresat cuvinte și expresii jignitoare și vulgare la adresa acestora. Fapta, astfel cum a fost reținută, este prevăzută și pedepsită de dispozițiile art. 3, punctul. 1 și 4 rap. la art. 4 lit. a din Legea nr. 61/1991 și pentru această faptă, petentului i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 200 lei.
Instanța a apreciat că procesul verbal este netemeinic și nelegal, pentru argumentele ce se vor prezenta în continuare: Singurele probe ale acestei presupuse fapte a petentului sunt reprezentate de declarațiile celor două ,,părți vătămate” (ce fac parte din ,,familia A. E.”), persoane care au fost audiate și de către instanță în calitate de martori.
Argumentul prezentat de intimată (cum că petentul nu a dovedit în dosarul penal . câinelui) este la fel de valabil și în privința persoanelor care ar fi suportat consecințele faptelor petentului; dovada acestora din urmă este reprezentată chiar de declarațiile ,,părților vătămate”.
Instanța a apreciat că argumentul adus de agentul constatator în ,,Raportul” de la fila 24, nu este unul întemeiat; astfel, se arată că vecinii (fără a-i nominaliza) refuză să scrie sau să semneze vreun document de frica familiei L.. Un asemenea argument nu poate fi luat în considerare pentru că agentul de poliție are la îndemână mijloace prevăzute de lege pentru a obține declarații. Nu poate fi primită o asemenea scuză atunci când un agent de poliție stabilește că o persoană trebuie să fie sancționată contravențional și este cert că petentul este cel care suportă consecința neîndeplinirii obligației ce incumbă agentului de poliție.
Instanța a apreciat că, cel târziu, cu ocazia prezentării ,,Raportului” (f.24) întocmit după formularea plângerii, agentul de poliție ar fi putut să indice numele acelor vecini care i-ar fi confirmat lui faptele săvârșite de petent.
Și în procesul verbal de contravenție, agentul constatator face mențiunea ,,persoanele care cunosc aspectele refuză să semneze în calitate de martor temându-se de acesta”.Nu se face referire la nesemnarea de către martorul asistent, iar în plângere, petentul contestă aceste afirmații ale agentului constatator
În ,,Raport” se precizează și că martorii propuși de intimat ar fi depus sesizarea a doua zi față de data incidentului.
Tot în ,,Raport” se face referire la dosarul penal numărul 1617/P/2013, ce are ca obiect sesizarea petentului împotriva celor doi martori propuși de intimată, precum și la atașarea unor planșe foto (f.29) ce s-au făcut în acest din urmă dosar.
Cu toate acestea, nu se arată ce alte cercetări s-au făcut după primirea sesizării petentului, planșele foto referindu-se la ,,pietre aruncate în curtea părții vătămate”, neputând dovedi decât că s-au aruncat niște pietre.
Nici în referatul cu propunere de neîncepere a urmăririi penale întocmit în legătură cu dosarul 1617/P/2013 (f.30) nu se dau mai multe detalii, soluția fiind întemeiată pe faptul că petentul (în calitate de persoană care a formulat sesizarea - la circa 10 zile de la data încheierii procesului verbal de contravenție) ,,refuză să scrie sau să semneze orice declarație, afirmând că nu vrea și nici nu prezintă acte medicale care să ateste atacul câinelui”.
Instanța a constatat că nu se descriu împrejurările în care petentul a făcut o asemenea declarație și nici dacă i s-a trimis/nu i s-a trimis o invitație pentru a da declarația.
Martorii propuși de petent (L. E. și L. P., f. 67,68) infirmă cele reținute în procesul verbal.
Martorii propuși de intimat, ,,părțile vătămate” (S. I. M. și A. E., f.45-48) declară că între ei și familia L. nu ar exista relații bune.
Martorul S. afirmă că familia L. ar aduce familiei lui reproșuri neîntemeiate, iar martora A. afirmă că persoanele din familia L. i-ar da alcool lui A. C. (care este tatăl vitreg al celuilalt martor și care este aflat sub tutela soțului martorei) care este înregistrat ca având o boală psihică și că acesta vine acasă cu scandal.
Instanța a apreciat că, în aceste condiții, cu atât mai mult se poate vorbi despre subiectivismul ,,părților vătămate”.
Martorul S. (care afirmă că știe doar despre un incident cu petentul) declară că nu înțelegea ce spunea petentul atunci când acesta înjura și arunca pietre, dar subliniază că acesta nu spunea nimic de câine; cealaltă martoră vorbește despre două incidente ce ar fi avut loc cu petentul: unul în vara lui 2012 și altul în primăvara lui 2013. D. incidentul din 2012 ar putea fi încadrat ca putându-se referi la fapta pentru care petentul a fost sancționat contravențional.
Instanța a apreciat că poziționarea greșită în timp a unui eveniment/incident, nu înseamnă obligatoriu o lipsă de sinceritate a martorului.
În cazul martorilor de față, instanța a reținut că, chiar și trecând peste acest aspect legat de poziționarea în timp/de existența unuia sau a două incidente, totuși se constată că este diferit chiar și conținutul celor relatate.
Martorul S. declară că, în raport de poziția în care se afla petentul față de curtea lor, el nu a înțeles ce spunea acesta, iar martora Aposescu declară că petentul a început să dea cu pietre în curte reproșându-le că, din cauza lor, A. C. fusese luat de poliție și că ei ar fi dat drumul la câine pentru a-l mușca-fapt neadevărat.
Concluzionând, în urma analizării tuturor celor prezentate mai sus, instanța a apreciat că petentul ar fi obligat să suporte o sarcină exorbitantă (să dovedească prin altcineva decât prin rudele care îi confirmă afirmațiile), incompatibilă cu exigențele art. 6 din Convenția EDO, sarcină care i-ar incumba în condițiile în care: Singurele probe ale faptei sale ar fi declarațiile ,,părților vătămate”, declarații care se contrazic între ele; Agentul constatator, care avea obligația de a indica datele persoanelor neimplicate în incident și care i-ar fi confirmat lui fapta petentului, nu și-a îndeplinit această obligație, neputându-se vorbi despre o imposibilitate absolută de obținere a altor probe decât declarațiile părților vătămate; acele persoane astfel identificate de agentul constator, ar fi urmat să fie audiate chiar și doar de către instanță;
Agentul constatator avea obligația de a-i da petentului, spre semnare, procesul verbal de contravenție, iar nu să-l încheie în lipsa acestuia (fără a rezulta motivul pentru care petentul nu ar fi ,,de față”) și fără a-l prezenta spre semnare unui martor asistent;
Agentul constatator avea obligația ca, anterior luării măsurii, să-l asculte și pe petent (plângerea împotriva martorilor de astăzi fiind făcută ulterior întocmirii procesului verbal de contravenție) iar nu să se bazeze numai pe afirmațiile celor care îl reclamaseră pe petent.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel I. Dâmbovița criticând sentința apelată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivele de apel, intimatul a susținut că instanța de fond a admis plângerea contravenționala si a anulat procesul verbal de contravenție motivând ca declarațiile martorilor parti vătămate ar fi contradictorii, ca agentul constatator nu a obținut si alte probe, altele decât declarațiile pârtilor vătămate si ca agentul constatator nu a dat posibilitatea contravenientului de a semna procesul verbal de contravenție, încheindu-1 in lipsa acestuia. Mai arata instanța de fond ca agentul constatator nu a identificat un martor asistent care sa semneze procesul verbal de contravenție și imputa agentului constatator faptul ca nu l-ar fi audiat pe intimat inainte de a-i aplica sancțiunea contravenționala.
In egala măsura, instanța de fond a considerat ca s-ar fi încălcat dispozițiile art. 6 din CEDO daca nu ar fi audiat rudele intimatului care ii confirma afirmațiile.
Contrar celor susținute de instanța de fond, intimatul invederează instanței de control judiciar că la momentul producerii incidentului de către intimat nicio persoana nu a dorit sa fie menționata in procesul verbal de contravenție ca martor asistent intrucat se temea de intimat, aspect ce a fost menționat de altfel de agentul constatator in actul sancționator. Evident ca daca nicio persoana nu a dorit sa semneze ca martor asistent procesul verbal de contravenție, nici nu a dorit sa fie audiata ca martor ocular.
În opinia sa, instanța de fond, in mod eronat, a imputat agentului constatator faptul ca nu l-ar fi audiat pe intimat inainte de a-1 sancționa contravențional. In realitate, agentul constatator 1-a invitat pe intimat la sediul postului de politie la data de 13.03.2013 ocazie cu care i-a solicitat sa dea o declarație cu privire la incident. Cu toate acestea, intimatul i-a precizat agentului constatator ca nu scrie si nu semnează nici un fel de declarație si nu îl interesează ce plângere a fost formulata împotriva sa (a se vedea procesul verbal întocmit de agentul constatator la data de 13.03.2014 si depus la dosar pe fondul cauzei).
In acest context, procesul verbal de contravenție a fost încheiat in lipsa contravenientului, lucru perfect legal fiind prevăzuta acesta posibilitate prin dispozițiile art. 19 din OG 2/2001. Totodată, in acord cu dispozițiile art. 19 din OG 2/2001 a precizat si motivul pentru care nicio persoana nu a vrut sa fie martor asistent la întocmirea actului sancționator.
Chiar si in ipoteza in care agentul constatator ar fi încălcat dispozițiile art. 19 din OG 2/2001, atunci potrivit Deciziei ICCJ nr. 22/2007 revenea intimatului si nu instanței de fond obligația de a face dovada ca i s-ar fi pricinuit o vătămare care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea actului sancționator.
Concluzia instanței de fond, dupa ce a expus susținerile martorilor - parti vătămate, este un nonsens si nu are nicio legătura cu art. 6 CEDO.
Apelantul intimat mai susține că instanța de fond ignora total dispozițiile art. 249 Cod procedura civila care prevăd ca cel care face o susținere in cursul procesului este obligat sa o dovedească. In cauza dedusa judecații, intimatul a făcut o . susțineri prin care a incercat sa combată aspectele reținute de agentul constatator în actul sancționator, insa nu a făcut si dovada celor susținute. Dispozițiile art. 249 Cod procedura civila sunt in deplin acord cu dispozițiile obligatorii ale Deciziei „N. G. impotriva României" (cererea nr._/05) pronunțata la data de 03.04.2012 de către CEDO.
Susține și faptul că instanța de fond s-a aflat in eroare totala cu privire la sarcina probei, acesta fiind si motivul pentru care a pronunțat o sentința nelegala si netemeinica, întrucât deși instituția intimată s-a opus in mod expres audierii rudelor intimatului, indicând in acest sens dispozițiile art. 315 Cod procedura civila, instanța de fond nu numai ca nu s-a pronunțat asupra acestei cereri dar nici nu a indicat vreun act normativ in baza căruia a procedat la audierea rudelor contravenientului. Astfel, modul in care instanța de fond a inteles sa administreze probatoriul in cauza nu are contact cu dispozițiile legale incidente in materie.
Martorii audiați de instanța de fond, respectiv S. I. M. si A. E. nici nu puteau da declarații identice întrucât fiecare a perceput derularea evenimentelor prin propriile simțuri, instanța neputandu-se impune ca martorii sa gândească identic.
Din conținutul procesului verbal de contravenție dar si din raportul agentului constatator,rezultă că la momentul producerii incidentului nicio persoana care a luat cunoștința de fapta comisa nu a vrut sa fie menționata ca martor asistent si nici nu a vrut sa dea o declarație.
Ulterior, pronunțării sentinței de către instanța de fond, luând cunoștința despre aceasta sentința in care instanța a admis plângerea prin audierea rudelor intimatului, agentul constatator a luat legătura cu soții A. vecini ai familiilor A. E. si Lazaroiu G. si aceștia au acceptat sa dea o declarație cu privire la incidentul produs de intimat. Astfel, raportat la evenimentul din luna martie 2013, atat A. V. cat si A. D. au declarat ca l-au văzut pe intimat in timp ce injura si adresa cuvinte si expresii jignitoare si vulgare la adresa numitei A. F. si fiului sau M. dupa care a inceput sa arunce cu pietre pe . vecinei sale.
Martorii au precizat ca de frica sa nu cada si ei victime ale intimatului nu au ieșit din casa. A doua zi, când agentul constatator s-a prezentat la locul incidentului, A. D. i-a arătat pietrele aruncate de intimat si i-a relatat tot ce s-a întâmplat, dar l-a rugat pe polițist sa nu îl pună martor sau sa ii menționeze numele in documentele întocmite deoarece se teme de intimat. Cu toate acestea, martorii A. V. si D. precizează ca in cursul lunii iulie 2013 fratele intimatului, numitul Lazaroiu P. (persoana audiata de instanța de fond ca martor), a pătruns in curtea lor având asupra sa un cuțit si o furculița si i-a amenințat pe cei doi cu moartea si incendierea locuinței daca vor avea calitatea de martori cu privire la incidentul din luna martie.
Considera intimatul ca depozițiile martorilor A. V. si A. D. sunt sincere si pot servi la aflarea adevărului in cauza, aceste probe putând fi administrate la dosar potrivit dispozițiilor art. 478, alin. 2 Cod procedura civila.
Pentru considerentele expuse, intimatul I.P.J. Dâmbovița solicita instanței de control judiciar sa admită apelul astfel formulat, sa schimbe in tot sentința apelata în sensul respingerii în fond a plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal ca fiind legal și temeinic.
Intimatul petent L. M. R. nu a formulat întâmpinare.
Conform încheierii de ședință din 28.01.2015, tribunalul, din oficiu, a ridicat excepția tardivității formulării apelului de către I.P.J. Dâmbovița (la 18.08.2014, conform filele 2-3 dosar apel), în raport cu data comunicării sentinței atacate (anume 14.07.2014, conform dovezii de înmânare din această dată, aflată la dosarul de fond la fila 78).
Având în vedere dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, instanța se va pronunța cu prioritate asupra excepției tardivității depunerii apelului la instanța de fond, constatând că aceasta este întemeiată, întrucât apelul s-a depus peste termenul de 30 de zile de la comunicarea hotărârii ( conform art. 468 Cod procedură civilă), ceea ce atrage decăderea din exercițiul dreptului de apel (conform art. 185 Cod procedură civilă, car prevede „Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercițiul dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate”.
Cum în cauză apelanta nu a pretins și nu a dovedit că a fost împiedicată în a exercita în termen calea de atac, datorită unor motive temeinic justificate (conform art. 186 Cod procedură civilă), tribunalul va constata că apelul este tardiv, respingându-l ca atare, în baza art. 480 alin.1 comb. cu art. 482 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția tardivității apelului, invocată din oficiu și în consecință:
Respinge apelul formulat de apelantul intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița împotriva sentinței civile nr. 1520/16.04.2014, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent L. M. R., domiciliat în ., ., județul, ca fiind tardiv depus.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
G. CiocoiuCarmen M.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. CG
Tehnored. AB/
4ex/ 11.05.2015
Dosar nr._
Judecătoria Târgoviște
Judecator fond – T. E. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 450/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 371/2015. Tribunalul... → |
|---|
