Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Decizia nr. 56/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 1096/315/2013

DOSAR NR._ plângere contravențională

ROMANIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA – SECȚIA A II-A CIVILĂ ȘI DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL

DECIZIA Nr. 56

Ședința publică din 13 mai 2015

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE - F. E.

JUDECĂTORI - A.-M. G.

- E. I.

GREFIER - V. M.

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița,, împotriva sentinței civile nr. 4647/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - petiționară S.C. M. SA, cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița.

Recursul este scutit de plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, în temeiul art. 36 din OG nr. 2/2001, art. 15 (1) lit. i din Legea nr. 147/1997 și art. 1 (2) din OG nr. 32/1995.

La recursul nominal făcut în ședința publică a răspuns consilier juridic B. M.-C. pentru intimata - petiționară, lipsă fiind recurentul – intimat I.P.J. Dâmbovița.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentanta intimatei –petiționare S.C. M. SA precizează că nu mai are cereri de formulat sau probe de administrat, apreciind cauza în stare de judecată.

Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Consilier juridic B. M.-C. pentru intimata petiționară S.C. M. SA Târgoviște solicită respingerea recursului și menținerea sentinței instanței de fond ca legală și temeinică.

Susține că autobuzele operatorului economic S.C. Montodrans au tranzitat pe raza Municipiului Târgoviște în baza H.C.L. nr. 302/2006 și nr.202/2011, emise de Consiliul Local Târgoviște, iar acum tranzitează în baza H.C.L. nr. 46/2013, prin care s-a aprobat tranzitarea pe raza Municipiului Târgoviște, iar apoi i-a fost eliberată licența și caietul de sarcini. Mai mult într-un înscris eliberat de Consiliul Local Târgoviște din 24.01.2013 se face mențiunea de a permite tuturor operatorilor în mod nediscriminatoriu de a tranzita prin Municipiul Târgoviște, inclusiv autobuzele aparținând petentei. Conform adresei nr. 69/2013 arată că a înștiințat I.P.J. Dâmbovița că autobuzele petentei tranzitează pe raza Municipiului Târgoviște și că se află în demararea acestor aprobări. Si la acest moment autobuzele aparținând petentei tranzitează prin Târgoviște conform acestor hotărâri și aprobări.

Mai arată că în prezent petenta se află în procedura de insolvență și amenda aplicată de 10.000 lei este împovărătoare, a fost redus numărul de angajați, în prezent rămânând la 82 de salariați, are debite de plătit, taxe și impozite la stat, petenta este un operator vechi, motiv pentru care solicită instanței să aibă în vedere și aceste aspecte, motiv pentru care solicită anularea amenzii sau reindividualizarea acesteia și, în subsidiar, solicită înlocuirea măsurii cu avertisment.

In temeiul dispozițiilor art. 150 Cod procedură civilă, instanța constată dezbaterile încheiate și rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului de față.

Prin sentința civilă nr. 4647/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._ s-a admis e plângerea contravențională formulată de petiționara S. C. M. S. A., împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat în data de 09.01.2013, la ora 12,00, în municipiul Târgoviște, județul Dambovița, de agentul constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Dambovița, și s-a anulat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut cele de mai jos.

Prin prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._, încheiat în data de 09.01.2013, la ora 12,00, în municipiul Târgoviște, județul Dambovița, de agentul constatator al intimatului Inspectoratul de Poliție Județean Dambovița - Poliția Municipiului Târgoviște - Biroul rutier, s-a constatat că în data de 09.01.2013, la ora 11,55, pe .. R., a efectuat transport public local de persoane, prin curse regulate pe traseul Târgoviște - Vulcana-de-Sus, conform licenței de traseu LT_/1, cu autobuzul marca IRISBUS, cu nr. de înmatriculare B-8I-XMR, condus de numitul D. C., având codul numeric personal_, nerespectând prevederile licenței de traseu și a caietului de sarcini prin aceea că a fost identificat pe . dinspre S. Polivalentă către Pavcom, încălcând prevederile art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 92/2007, transportând un nr. de 20 de călători, faptă prevăzută și sancționată de dispozițiile art. 45 alin. 7 lit. a din Legea nr. 92/2007, sancțiunea contravențională aplicată fiind amenda contravențională în sumă de 10.000 de lei, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției nefiind semnat de contravenient, fiind semnat de un martor asistent, la rubrica „alte mențiuni" fiind precizate următoarele: „contravenientul nu este de față la întocmirea procesului-verbal", situație de fapt dovedită prin acest înscris.

In ceea ce privește excepția nulității procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, ridicată de petiționară prin plângerea contravențională formulată, în raport de dispozițiile art. 19 alin. 1 din O. G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, așa cum a fost motivată de petiționară, se apreciază că aceasta este nefondată, deoarece conducătorul auto al autovehiculului petiționarei ce a fost controlat de agentul constatator, D. C., era prepusul petiționarei în funcția încredințată de conducător auto și nu avea calitatea de reprezentant legal al petiționarei, astfel încât acesta să aibă dreptul de a formula obiecțiumi la încheierea actului contestat.

Dispozițiile art. 45 alin. 7 lit. a din Legea nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, privind serviciile de transport public local prevăd că este contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 de lei la 30.000 de lei operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru nerespectarea dispozițiilor art. 4 alin. 1 privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate.

Dispozițiile art. 4 alin. 1 lit. c din Legea nr. 92/2007, cu modificările și completările ulterioare, prevăd că: este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate și transportul public care se execută pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii.

Insă, în ceea ce privește fondul plângerii,deși petiționara, în data de 09.01.2013, data constatării faptei arătate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, nu avea dreptul de a tranzita cu autobuzele sale de transport public local . nici cu acea cursă regulată pe traseul Târgoviște – Vulcana deSus, ce privește obiectul cauzei, fapt ce este recunoscut de petiționară și dovedit prin toate înscrisurile depuse de părți în dosarul cauzei, acest drept fiind dobândit doar ulterior, în data de 04.03.2013, când a fost adoptată de Consiliul Local al Municipiului Târgoviște Hotărârea nr. 46 privind traseele de circulație pentru mijloacele de transport rutier de persoane tip autobuze, în trafic județean și interjudețean, pe raza Municipiului Târgoviște, totuși aceasta nu a săvârșit fapta constatată prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Astfel, agentul constatator a descris pretinsa faptă săvârșită de petiționară în sensul că petiționara nu a respectat prevederile licenței de traseu și ale caietului de sarcini, prin aceea că a fost identificat pe . mai sus, acesta circulând dinspre S. Polivalentă către Pavcom.

Insă în licența de traseu și în caietul de sarcini nu sunt prevăzute traseele pe care trebuia să circule autovehiculul petiționarei între stații ci numai stațiile pe care acesta trebuia să le facă pe traseul respectiv. Străzile pe care era obligată petiționara să circule în municipiul Târgoviște erau prevăzute într-o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște, și nu în licența de traseu și în caietul de sarcini.

Prin urmare, ceea ce a nerespectat petiționara prin faptul că autobuzul său a circulat pe . o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște, și nu licența de traseu sau caietul de sarcini.

Impotriva sentinței civile nr. nr.4647/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în termen legal, a declarat recurs intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița, prin care solicită admiterea recursului, modificarea sentința recurate, în sensul respingerii plângerii contravenționale și menținerii procesului-verbal contestat ca fiind legal și temeinic, considerind această sentință a fi netemeinică si nelegala pentru considerentele de mai jos.

Instanța de fond nu a înțeles nici acum ca prin hotărârea consiliului local sunt aprobate traseele de circulație pentru mijloacele de transport rutier de persoane cu autobuze, in trafic județean si interjudetean, pe raza municipiului Targoviste si se stabilesc noile itinerarii de acces spre autogari precum si stațiile pubice aferente acestora insa aceasta hotărâre are aplicare generala si nu constituie in favoarea unuia sau altuia dintre operatorii de transport vreun drept de a circula pe acele itinerarii.

Instanța de fond si-a creat convingerea eronata ca «străzile pe care era obligată petiționara sa circule in municipiul Targoviste erau prevăzute . Consiliului Local al Municipiului Târgoviste si nu in licența de traseu si in caietul de sarcini.

Instanța de fond nu a inteles ca traseul pe care avea dreptul sa circule autobuzul petiționarei se regăsește in cuprinsul licenței de traseu si al caietului de sarcini .

Analizând susținerile instanței de fond de la pagina nr. 13 din sentința, penultimul paragraf, se poate observa ca aceasta arata ca petiționara nu avea dreptul de a tranzita . de 09.01.2013, acest drept fiind dobândit ulterior la data de 04.03.2013 cand a fost adoptata HCL nr. 46.Așadar, instanța de fond a admis ca petiționara a incalcat legea.

Deci, in cauza, din cele menționate de instanța de fond, se înțelege ca nu ar fi vorba despre HCL nr. 46/2013, hotărâre care i-ar conferi petiționarei dreptul de a circula pe străzile din municipiul Targoviste. Din moment ce instanța de fond nu a făcut alte mențiuni ramane un mister la care H.C.L .s-a referit aceasta atunci cand a arătat ca «străzile pe care era obligata petiționara sa circule in municipiul Targoviste erau prevăzute . Consiliului Local al Municipiului Targoviste ».

Așadar nici instanța de fond nu s-a lămurit despre ce hotărâre este vorba, fiind de neînteles cum a fost posibil sa anuleze procesul verbal de contravenție.

Potrivit dispozițiilor art. 129, alin. 4 si 5 din Codul de procedura civila, instanța de fond avea îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.

Este cat se poate de evident ca instanța de fond a interpretat total eronat dispozițiile legale si nu a observat ca toate hotărârile emise de Consiliul Local Targoviste au o aplicabilitate cu caracter general, pentru toți operatorii de transport, revenind acestora obligația de a îndephni condițiile impuse de lege pentru a avea acces la traseele menționate in HCL-uri.

Trebuie sa existe o corelare intre dispozițiile HCL si prevederile licențelor de traseu si ale caietelor de sarcini.

Instanța de fond a arătat la pagina nr. 14 din sentința, primul paragraf, ca,: «Insa in licența de traseu si in caietul de sarcini nu sunt prevăzute traseele pe care trebuia sa circule autobuzul petiționarei intre stații ci numai stațiile pe care acesta trebuia sa le faca pe traseul respectiv ».

In conformitate cu dispozițiile art. 3, alin. 22 din OG 27/2011; licența de traseu este „document pe baza căruia operatorul de transport rutier efectuează transport rutier național contra cost de persoane prin servicii regulate sau servicii regulate speciale, pe un anumit traseu, conform programului de transport".

Potrivit dispozițiilor art. 37, alin. 8 din Legea 92/2007 « O licență de traseu conține toate cursele care se efectuează pe traseul respectiv, conform programului de transport adoptat

Prin traseu se înțelege: «parcurs care asigură legătura dintre capătul de traseu de plecare și capătul de traseu de destinație, pe care se efectuează servicii regulate sau servicii regulate speciale. în funcție de amplasarea capetelor de traseu și de parcursul dintre acestea, traseele pot fi județene, interjudețene și internaționale; traseele dintr-o asociație de dezvoltare intercomunitară având ca obiect transportul rutier public de persoane prin servicii regulate sunt considerate trasee locale » (art. 3, alin, 38 din OG 27/2011).

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 3, alin. 13, din OG 27/2011 prin cursă se înțelege -«parcursul dus-întors realizat de un autobuz între capetele de traseu, în cadrul aceluiași serviciu regulat de transport de persoane" iar potrivit dispozițiilor art. 3, alin. 1, pct. 38 prin stație publica se înțelege: «spațiu delimitat, situat pe traseul unui serviciu regulat de transport de persoane, amenajat de către administrația publică locală, destinat îmbarcării/debarcării persoanelor, semnalizat și prevăzut cu un panou destinat afișării unor informații».

Mergând pe logica instanței de fond am putea chiar considera ca nici emiterea unui caiet de sarcini si a unui grafic de circulație nu ar mai fi necesara cata vreme exista o hotărâre a consiliului local.

La data de 15.01.2015 S.C. M. SA Târgoviște a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de intimatul I .P.J. Dâmbovița și menținerea sentinței instanței de fond pentru următoarele motive:

In principal, învedereză ca in timpul derulării dosarului având ca obiect plângere contravenționala formulata de M. SA. societății i-a fost comunicat de către Consiliul Județean Dambovita înscrisul cu modificarea caietului de sarcini aferent licenței de traseu, cu menționarea in acesta, a itinerariului parcurs de autobuze pe raza Municipiului Targoviste, în HCL 296/2013 precizându-se ca acesta modificare a fost aprobata in conformitate cu HCL 46/2013. asa cum si instanța de fond a reținut, dupa numeroasele demersuri întreprinse de societatea petentă.

Dupa pronunțarea sentinței nr. 4647/05.12.2013, din prezenta cauza, la data de 18.12.2013, a avut loc si atribuirea electronica a traseelor județene intimata petenta a fost declarata, in continuare câștigătoare pe acest traseu si pentru perioada 2014-2019. asa cum reiese si din extrasul inscrisului atașat prezentei intitulat "Raport oferte depuse - Licențe persoane" luat de pe site-ul Consiliului Județean Dambovita - Sfectiunea Buletine Informative iar la poziția 4 a acestui înscris apare acest traseu cu codul 46. câștigat de . vechi operator de pe acest traseu.

In data de 04.03.2013, prin H.C.L .46/2013, societății i-a fost admisa solicitarea, privind devierea traseelor, pe . V., C.. Baltaretu, deci pe raza municipiului Targoviste, a mijloacelor de transport persoane ale societății,(hotărâre depusa in copie la dosar). Acesta modificare, a fost determinata practic de adresele emise de intimata, organele abilitate recunoscând astfel, starea de fapt către care a fost practic determinata, independent de voința noastră, asa cum si instanța de fond a reținut in hotărârea pronunțata.

Demersurile societății au avut ca motivație, contractul de delegare al serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, nr. 524/07.12.2011, (depus la dosar), încheiat intre . Consiliul Județean D-ta, in care este prevăzut la punctul 4.2, lit.d, ca delegatul in speța . «sa aiba acces liber si ^nediscriminatoriu la activitățile de transport rutier desfășurate pe drumul public».

Pe de alta parte din adresele depuse la dosar reiese faptul ca, societatea petentă a comunicat organelor abilitate, ca nu este obiectiv, ca alti operatori de transport persoane, ce efectuează curse regulate pe trasee județene, sa li se permită tranzitarea străzilor de pe raza Municipiului Targoviste. iar societatea noastră sa fie discriminata si sa nu ii fie aprobat accesul in zona Unirii- Pavcom, desi calatorii abonați au solicitat menținerea traseului aprobat prin HCL 202/2011, asa cum reiese din adresa nr._/ 20.12.2012, (la care sunt atașate tabelele cu semnaturile calatorilor săi.

In acest context instanța de fond, a considerat ca este posibila o reindividualizare a sancțiunii aplicate de intimata, prin procesul verbal de sancționare, motivat si de faptul ca societatea noastră a fost determinata, sa efectueze serviciul de transport persoane pe . la îndeplinire a unui serviciu public ce ne-a fost delegat.

De altfel acest aspect, avut in vedere de instanța la pronunțarea sentinței, reiese si din contractul de delegare al serviciului de transport public, nr. 524/2011, încheiat intre parti, care are ca obiect asa cum este prevăzut la alin. 1.2. lit.a. îmbunătățirea condițiilor de transport ale utilizatorilor prin promovarea calității si eficientei serviciului de transport, astfel sunt arătate, clar obligațiile autorităților locale, de a asigura respectarea prevederilor contractuale.

Așadar potrivit acestor prevederi contractuale, autoritățile judetene si locale aveau obligația sa găsească soluții de efectuare a serviciilor de transport conform normelor si calității impuse si de asemea, sa ia act de informările operatorului de transport, in legătura cu aspectele care il pot prejudicia pe acesta si pe cale de consecința calatorii.

Astfel nu se poate retine ca fapta de a circula pe . încălcare a condițiilor de efectuare a serviciului de transport public de către operatorul de transport pentru ca societatea noastră a fost constrânsa practic, sa recurgă la alte impreiurari pentru a isi putea desfășura activitatea de transport conform nevoilor calatorilor si graficului de circulație al curselor ce trebuiesc efectuate.

Asa cum am precizat si in acțiunea introductiva. învederam instanței ca aceasta, a fost o împrejurare mai presus de voința contestatoarei. care a fost determinata sa folosească acest traseu iar aceasta situație, nu a generat-o ea insasi. ci organele locale, abilitate sa asigure, efectuarea sen/iciilor de transport conform normelor si calității impuse, care de altefel in cele din urma au făcut demersurile legale ce se impuneau.

Dealfel intimata cunoștea aceasta situație fiindu-i comunicata de către societatea noastră, prin adresa nr. 69/04.01.2013. (adresa ce se afla depusa la dosar), prin care am arătat ca suntem in derularea demersurilor de a obține devierea de traseu.

De asemenea, societatea nu adus nici un alt preiudiciu altor operatori de transport, doar a tranzitat, . continua parcursul pe itinerariul prestabilit, de HCL 202/2011. care a si fost prelungit in urma demersurilor societății, prin HCL 46/2013

Este cert ca nu in sarcina societății petente trebuie reținuta culpa nerespectării licenței dă traseu, pentru ca societatea a efectuat nenumărate demersuri pe care le-am depus la dosar si am solicitat insistent si cu consecventa, autorităților locale aportul si concursul pentru rezolvarea pe cale legala a împrejurărilor care au determinat toate acestea.

Totodată solicită instanței de recurs, sa aiba in vedere, asa cum a apreciat si instanța de fond si gradul de pericol redus al faptei si cuantumul ridicat al amenzii aplicate dar si scopul urmărit, acela de a transporta calatorii abonați conform prevederilor contractului de delegare al serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, nr. 524/07.12.2011, deoarece din dispozițiile art. 5.1, lit. d, rezulta faptul ca, Consiliului Județean, trebuie «sa respecte obligațiile pe care si le-a asumat prin contract, printre care si aceea de la lit. f .de a interveni in cazurile de concurenta neloiala care perturba desfășurarea activității delegatului»

Este cert ca nu in sarcina societății petente trebuia reținuta culpa nerespectarii licenței de traseu, pentru ca societatea a efectuat nenumărate demersuri, solicitând autorităților locale abilitate in conformitate cu prevederile legale, aportul si concursul pentru rezolvarea pe cale legala a imprejurarilor care au determinat toate acestea încălcări independente de voința societății si pe care instanța de fond Ie-a avut in vedere la pronunțarea Sentinței Civile nr. 4647/2013 de către Judecătoria Targoviste.

Intimatul Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița a formulat note scrise, prin care se arata cele ve vor urma.

Prin întâmpinare intimata nu face altceva decât sa recunoască săvârșirea faptei pentru care a fost sancționată.

In timpul derulării dosarului a intrat in legalitate iar dupa pronunțarea sentinței nr. 4647/05.12.2013 a avut loc si atribuirea electronica a traseelor județene.

Totodată, intimata arata ca ulterior atribuirii electronice, la data de 23.12.2013 a avut loc ședința Consiliului Județean Dâmbovița si a fost aprobata HCJ 296/2013 prin care s-a dispus introducerea in caietul de sarcini a traseelor si stațiilor unde poate sa oprească autobuzele M..

Instanța de fond a admis plângerea contravenționala tocmai pe premiza ca in licența de traseu si in caietul de sarcini nu sunt prevăzute traseele pe care trebuia sa circule autovehiculul intre stații ci doar stațiile pe care aceasta trebuie sa le faca pe traseul respectiv (a se vedea pagina 14 din sentința, paragraful 1).

Or, chiar intimata arata ca introducerea stațiilor si traseelor s-a realizat tocmai dupa data de 23.12.2013 insa fapta a fost comisa la data de 09.01.2013.

Atunci, evident ca la momentul controlului nu avea cum sa se regăsească in licența de traseu si in caietul de sarcini traseul si stațiile care au fost aprobate ulterior, respectiv dupa data de 23.12.2013.

Instanța de fond a anulat un proces verbal de contravenție perfect legal si temeinic, fiind indusa in eroare de apărările nefondate ale intimatei care abia acum recunoaște ca a incalcat legea si ca a intrat in legalitate dupa pronunțarea sentinței civile.

Dar aceasta recunoaștere a faptei nu este intamplatoare, pentru ca in cuprinsul intampinarii la recurs, intimata insista pe faptul ca instanța de fond ar fi considerat ca este posibila o reindividualizare a sancțiunii aplicate (pagina nr. 2, ultimul paragraf din intampinare).

Totodată, la pagina 3 din intampinare, la ultimul paragraf, intimata precizează ca nu a adus nici un prejudiciu altor operatori de transport si ca doar a tranzitat . nu condiționează consumarea faptei de producerea unui rezultat.

Si la pagina 4 din întâmpinare, paragraful al III-lea, intimata face din nou referire la aprecierile instanței asupra unui grad de pericol redus la faptei, cand in realitate instanța de fond nici măcar nu a făcut astfel de aprecieri, anulând in mod cu totul eronat procesul verbal de contravenție.

Recunoașterea faptei de către intimfita in ceasta faza procesuala demonstrează fara echivoc faptul ca instanța de fond a pronunțat o sentința care este deopotrivă nelegala si netemeinica.

Cat privește insistenta intimatei de a i se acorda clementa invederează instanței de control judiciar ca Judecătoria Targoviste a pronunțat in mod repetat soluții de admitere in parte si de inlocuire a amenzii cu avertisment cu deja cunoscuta mențiune ca se atrage atenția intimatei-reclamante sa respecte legea pe viitor (_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_ ;_, s.a.).

Inlocuirea amenzii cu avertisment ar lipsi de conținut instituția constatării si sancționării faptelor contravenționale.

Analizând sentința recurată prin prisma motivelor invocate, a probelor si considerentelor avute in vedere de instanța de fond, precum si a textelor legale incidente, tribunalul apreciază ca recursul este fondat pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.

Este indubitabil, rezultând atât din actele depuse la dosar dar și din recunoașterea intimatei petente, că aceasta nu avea dreptul să tranziteze Municipiul Târgoviște pe .> Nu poate fi reținut considerentul judecătorului fondului în sensul că ceea ce a nerespectat petiționara prin faptul că autobuzul său a circulat pe . o hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Târgoviște, și nu licența de traseu sau caietul de sarcini.

Potrivit art. 3 pct. 8.din Ordinul 972/2007, licența de traseu este documentul care dã dreptul operatorului de transport rutier sã efectueze transport public local de persoane prin curse regulate sau curse regulate speciale cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport, iar potrivit pct - ului 11., programul de transport public județean este programul propus și aprobat de consiliile județene, prin care se stabilesc traseele pentru transportul public local de persoane prin curse regulate între localitãțile județului, programele de circulație, capetele de traseu, stațiile publice, numãrul și capacitatea autobuzelor necesare, fiind evident că în toți titularii de licențe de transport sunt obligați sa respecte traseele stabilite, chiar daca acestea nu sunt trecute in licenta de traseu.

Cit priveste inlocuirea sanctiunii amenzii cu cea a avertismentului, se apreciaza ca aceasta nu poate fi primita, modul de apreciere a gradului de pericol social al faptei contravenționale săvârșite de către agentul constatator din cuprinsul procesului verbal contravențional fiind corect.

Astfel, pe de o parte, se reține că însuși legiuitorul a instituit pentru fapta contravențională reglementată de art. 4 al. 1 lit. c raportat la art. 45 al. 7 lit. a din Legea 92/2007 („Constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei, operatorii de transport rutier și transportatorii autorizați, pentru următoarele fapte: a) nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate”), un grad de pericol social generic ridicat, prin cuantumul substanțial al minimului amenzii contravenționale fixate, de 10.000 lei.

Este drept că potrivit art. 7 din OG 2/2001, se poate aplica sancțiunea avertismentului în condițiile în care, chiar dacă actul normativ care stabilește și sancționează contravenția nu prevede această sancțiune, fapta este de gravitate redusă. Pe de altă parte, sancțiunea contravențională stabilită trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, art. 21 al.3 OG 2/2001 prevede că sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal.

Se reține astfel că pentru depistarea, la data de 09.01.2013, a efectuării transportului public local de persoane prin curse regulate pe traseul Târgoviște - Vulcana de Sus, conform licenței de traseu LT_/1, nerespectând prevederile licenței de traseu și caietului de sarcini prin aceea că a fost identificat pe . S. Polivalentă către Pavcom, încălcând prevederile art. 4 al. 1 lit. c din legea 92/2007, intimatul IPJ Dâmbovița a aplicat sancțiunea contravențională a amenzii de 10.000 lei, în cuantumul minimum prevăzut de lege.

Art. 4 al. 1 lit. e din Legea 92/2007, în forma în vigoare la data constatării faptei, prevedea că „Este considerat serviciu de transport public local de persoane prin curse regulate transportul public care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: e) persoanele transportate sunt îmbarcate sau debarcate în puncte fixe prestabilite, denumite stații sau autogări, după caz”, iar art. 45 al. 7 lit. a din Legea 92/2007 privind serviciile de transport public local sancționează nerespectarea prevederilor art. 4 alin. (1) privind condițiile în care se execută transportul public local de persoane prin curse regulate cu amendă de la 10.000 lei la 30.000 lei.

Or, instanța de recurs nu poate aprecia gradul de pericol social concret al faptei contravenționale săvârșite ca fiind atât de redus, încât să permită înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul, neexistând suficiente argumente în acest sens.

Se reține că argumentele suplimentare prezentate de intimata petentă în cuprinsul întâmpinării, aduse în sprijinul solicitării de înlocuire a amenzii aplicate cu sancțiunea avertismentului, vizează aspectul că intimata petentă s-a adresat forurilor abilitate, în speță Consiliului Județean Dâmbovița, pentru a se dispune modificarea caietului de sarcini aferente licenței de traseu, hotărându-se a se circula pe vechile licențe până la finalul programului de transport adică până la finele anului 2013; faptul că societatea petentă a sprijinit bugetul de stat plătind taxele și impozitele la timp, așadar nu a fost prejudiciat bugetul de stat prin înlocuirea amenzilor aplicate acestei societăți.

Instanța de recurs are însă în vedere faptul că gradul de pericol social concret al faptei săvârșite trebuie raportat la exigențele legii de la data comiterii acesteia, întrucât contravenția reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin actul normativ in vigoare la momentul săvârșirii, fiind firesc a ne raporta la acest act normativ, dat fiind principiul supremației legii și obligației tuturor persoanelor fizice și juridice de a respecta legea.

De aceea, faptul că s-a decis, de către Consiliul Județean Dâmbovița, prin Hotărârea 296/23.12.2013, introducerea în caietul de sarcini a câștigătorilor traseelor județene a stațiilor nominalizate în HCL 46/2013 și menționate în raportul Directorului Tehnic_/23.12.2013 iar la poziția 56 din anexe apare acest tarseu cu codul 46 câștigat de M. SA este văzut de instanța de recurs ca un argument ce nu poate atrage micșorarea gradului de pericol social al faptei, întrucât nimic nu explică motivul pentru care intimata petentă nu a optat pentru a face demersurile necesare, în baza acestei HCJ, de a obține modificarea licenței de traseu și a caietului de sarcini de către instituția abilitată în acest sens, așa încât să nu se expună situației de a încălca legea.

De asemenea, faptul că petenta intimată a plătit taxele și impozitele la timp sunt aspecte ce țin de obligativitatea unei asemenea atitudini, și nu pot fi evaluate ce aspecte favorabile care să conducă la minimizarea gradului de pericol social al faptei de încălcare a prevederilor Legii 92/2007.

În ceea ce privește argumentele intimatei petente, pe de o parte se constată că sancțiunea contravențională a amenzii de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru nerespectarea art. 4 al. 1 lit. c raportat la art. 45 al. 7 lit. a din Legea 92/2007 era general aplicabilă, iar intimata petiționară trebuia să cunoască conținutul obligației sale de a execută serviciul de transport public local de persoane prestat prin curse regulate pe rute și cu programe de circulație prestabilite de către autoritățile competente desemnate potrivit legii.

De aceea, nu se poate valida apărarea societății contraveniente, care se prevalează de hotărârile autorităților locale pentru a justifica nerespectarea legii căreia i se supune activitatea de prestare a serviciului de transport public județean de persoane prin curse regulate, efectuat cu autobuze, întrucât, conform actelor normative în această materie, consiliile locale, consiliile județene, Consiliul General al Municipiului București și adunările generale ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, după caz, au numai atribuțiile prevăzute de art. 4 din Ordinul Ministerul Internelor și Reformei Administrative nr. 353/2007 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu privire la serviciile de transport public local de persoane prin curse regulate sau special, însă o altă categorie de atribuții în acest domeniu, respectiv cea privind eliberarea pentru traseele cuprinse în programele județene de transport public local de persoane prin curse regulate licențe de traseu însoțite de caietul de sarcini, pe baza hotărârii de atribuire emise de consiliul județean, revenind, așa cum s-a arătat, Autorității Rutiere Române, față de care intimata petentă nu a făcut dovezi că s-a adresat pentru modificarea situației și . baza Hotărârii Consiliului Județean Dâmbovița invocată în apărare.

Faptul că amenda prevăzută de lege este ridicată și poate atrage dificultăți financiare serioase societății petente nu poate constitui un argument în favoarea contravenientei, ci poate fi apreciat ca un contraargument, dat fiind că, deși legea prevedea acest cuantum ridicat al sancțiunii contravenționale, intimata petentă a optat pentru a se expune riscului de a o atrage asupra sa, prin săvârșirea faptei, denotând astfel o ignorare a prevederilor legale, ceea ce nu poate fi admis.

Față de cele de mai sus, tribunalul, văzând si dispozițiile art. 312 cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge plângerea contravențională.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de recurentul - intimat Inspectoratul de Poliție al Județului Dâmbovița, cu sediul în Târgoviște, ., nr. 64, județul Dâmbovița,, împotriva sentinței civile nr. 4647/05.12.2013, pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata - petiționară S.C. M. SA, cu sediul în Târgoviște, ., județul Dâmbovița și în consecință:

Modifică sentința recurată, în sensul că respinge plângerea contravențională.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 13 mai 2015.

P., JUDECATORI,

F. E. A. – M. G. E. I.

Grefier,

V. M.

Judecător fond C. M.

Judecătoria Răcari

Dosar nr._

Red. E.Fl.

Tehnored. V.M.

2 ex. 18.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 56/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA