Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 580/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 580/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 3480/262/2014
Dosar nr._ apel pl. contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 580
Ședința publică din data de 29 iunie 2015
Instanța constituită din:
Președinte – A. L. B.
Judecător – A.-M. G.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelantul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ..64, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 70/2.02.2015 pronunțată de Judecătoria Moreni în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. D., cu domiciliul în ., ., jud. Dâmbovița.
Cererea de apel este scutită de plata taxei de timbru conform art. 36 din OG nr. 2/2001 așa cum a fost modificat prin art.53 din OUG nr. 80/2013 și art.1 alin.3 coroborate cu art.30 alin.1 din O.U.G. nr. 80/2013, privind taxele judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns consilierul juridic N. E. pentru apelantul intimat IPJ Dâmbovița, lipsă fiind intimatul petent.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, probe de administrat, sau alte incidente de soluționat, tribunalul în baza art. 482 coroborat cu art.392 Cod procedură civilă instanța deschide dezbaterile asupra apelului, dând cuvântul părților.
Consilierul juridic N. E. pentru apelantul intimat IPJ Dâmbovița arată că apelul este atipic pentru că nu contestă fondul sentinței, este de acord să se anuleze amenda însă nu este de acord cu obligarea la cheltuielile de judecată.
Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, conform motivelor depuse la dosar .
Considerându-se lămurit cu privire la toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în temeiul art. 394 Noul Cod de procedură civilă, tribunalul închide dezbaterile și rămâne în deliberare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față,constată:
Prin sentința civilă nr. 70/02.02.2015 pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Moreni a admis plângerea contravențională formulată de petentul B. D., în contradictoriu cu intimatul IPJ Dâmbovița, dispunând anularea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției ., nr._/21.10.2014 întocmit de intimat, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale aplicate, în cuantum de 500 lei.
Prin aceeași sentință, instanța de fond a dispus obligarea intimatului să plătească petentului suma de 520 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că prin procesul – verbal contravențional . nr._/21.10.2014 întocmit de intimat, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei, deoarece, în data de 21.10.2014, a pătruns fără drept în perimetrul fostei Ferme de pe . B. V..
Sub aspectul legalității procesului – verbal contravențional, instanța a apreciat că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art.16 și art.17 din O.G. nr.2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, respectiv: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, denumirea și sediul contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia și semnătura agentului constatator.
Sub aspectul temeiniciei procesului – verbal, instanța a reținut că la data săvârșirii contravenției reținute în sarcina petentului, perimetrul fostei Ferme de pe . numitului B. V., așa cum reiese din procesul-verbal, iar în conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.G. nr.2/2001, constituie contravenție fapta tipică, săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege.
Instanța a constatat că faptă comisă de către petent nu este tipică, având în vedere că nu există corespondență între fapta concretă și modelul abstract descris prin norma de incriminare, considerente pentru care a admis plângerea, a anulat procesul verbal de contravenție și a obligat intimatul la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 520 lei – reprezentând onorariu de avocat și taxa judiciară de timbru.
Împotriva sentinței instanței de fond, la data de 09.03.2015, intimata I.P.J. Dâmbovița a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în ceea ce privește plata cheltuielilor de judecată.
Au fost invocate prevederile art. 34 alin. 2 din OG nr. 2/2001, art. 466 și 480 Cod procedură civilă.
Prin motivele de apel, depuse în scris la dosarul cauzei, apelanta intimată învederează următoarele considerente:
În conformitate cu prevederile art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Din cuprinsul materialului probator existent la dosarul cauzei, rezultă că intimata a recunoscut pretențiile reclamantului, apreciind că se impune admiterea plângerii contravenționale formulată de B. D..
În aceste condiții, contrar celor reținute de instanța de fond, este evident că în cauză au aplicabilitate prevederile art. 454 Cod procedură civilă, cu denumirea marginală „ exonerarea pârâtului de la plată ” și care prevăd că „ pârâtul a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată . . . ”.
Se mai învederează instanței de control judiciar că exprimarea folosită de legiuitor este imperativă și că acesta nu condiționează exonerarea de la plata cheltuielilor de judecată de ridicarea acestei excepții de către partea interesată.
Mai mult decât atât, teza ultimă a articolului mai sus enunțat prevede că dispozițiile art. 1522 alin. 5 Cod procedură civilă, rămân aplicabile.
Alineatul în cauză prevede că „ cererea de chemare în judecată formulată de creditor, fără ca anterior debitorul să fi fost pus în întârziere, confer debitorului dreptul de a executa obligația într-un termen rezonabil, calculate de la data când cererea i-a fost comunicată. Dacă obligația este executată în acest termen, cheltuielile de judecată rămân în sarcina creditorului.
Având în vedere că intimata nu a formulat întâmpinare, recunoscând, anterior termenului de judecată la care părțile au fost legal citate, pretențiile reclamantului, se apreciază că instanța de fond ar fi trebuit să facă aplicabilitatea art. 454 Cod procedură civilă și să pună cheltuielile de judecată în sarcina reclamantului.”
Au fost invocate prevederile art. 466, art. 480 alin. 2 și art. 223 alin. 3 Cod procedură civilă.
Tribunalul, analizând apelul prin prisma motivelor invocate, a probelor administrate, a considerentelor reținute de instanța de fond, precum și prin prisma dispozițiilor legale incidente, apreciază că acesta este fondat, pentru motivele ce vor fi expuse in continuare.
Din întâmpinarea depusă la fondul cauzei, rezultă că pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, apreciind că se impune admiterea plângerii contravenționale, astfel că în aceste condiții devin aplicabile prevederile art. 454 Cod procedură civilă, care prevăd că „ pârâtul care a recunoscut la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate pretențiile reclamantului, nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată”.
Raportat la dispozițiile legale menționate și la faptul că pârâtul a recunoscut pretențiile reclamantului, la prima zi de înfățișare, iar pe de altă parte nu a fost pus anterior în întârziere, tribunalul apreciază că instanța de fond nu trebuia să-i acorde petentului cheltuielile de judecată solicitate.
În raport de aceste considerente, tribunalul va admite apelul și va schimba sentința apelată, în sensul că va înlătura dispoziția privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată către petent.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de apelantul – intimat INSPECTORATUL DE POLIȚIE JUDEȚEAN DÂMBOVIȚA, cu sediul în Târgoviște, ..64, jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 70/2.02.2015, pronunțată de Judecătoria Moreni, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul petent B. D., cu domiciliul în ., ., jud. Dâmbovița.
Schimbă sentința apelată, în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată către petent.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 29 iunie 2015.
Președinte,Judecător,
A. L. BanuAna- M. G.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. ALB/ȘEM
5 ex/ 14.07.2015
Dosar nr._
Judecătoria Moreni
Judecator fond – M. D. M.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 335/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 590/2015.... → |
|---|








