Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 461/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 461/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 817/315/2014
Dosar nr._ apel -plangere contraventionala
R O MA N I A
TRIBUNALULDAMBOVITA
SECTIA A II-A CIVILA DE C. ADMINISTRATIV SI FISCAL
DECIZIA NR. 461
Ședința publică din data de 27 mai 2015
Instanța constituită din:
Președinte – G. C.
Judecător –M. D.
Grefier - Antuaneta B.
Pe rol fiind soluționarea apelului formulat de apelantul petent S. V. I., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., ., împotriva sentinței nr. 1387/14.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R. cu sediul în București, ..4-6, sector 5.
Cererea de apel este nu este timbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile .
procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință învederându-se instanței stadiul pricinii, modul de îndeplinire a procedurii de citare. De asemenea, se referă faptul că apelul nu este timbrat și că în procedura de regularizare a cererii de apel a fost depusă la dosar întâmpinare formulată de intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R, după care:
Întrucât apelantul petent S. V. I. nu s-a conformat dispozițiilor date de instanță și nu a depus la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 lei conform art.19 din OUG nr. 80/2013 instanța, din oficiu, ridică excepția de netimbrare a cererii de apel, rămânând în pronunțare.
TRIBUNALUL
Prin sentința civilă nr.1477 pronunțată la data de 11.04.2014 de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr._, s-a declinat competența de soluționare a plângerii contravenționale formulată de petentul S. V. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R., în favoarea Judecătoriei Găești, județul Dâmbovița.
Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 06.05.2014, sub numărul unic_ .
Prin sentința civilă nr. 1387/14.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, instanța de fond a respins plângerea formulată de petentul S. V. I., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R. București.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ., nr._ încheiat la 18.01.2014 petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 765 lei, echivalent a 9 puncte amendă, în temeiul art. 102 alin. 3 lit. a din OUG nr. 195/2002, reținându-se că la acea dată a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe autostrada A1 și a fost depistat în trafic sub influența alcoolului, fapt ce a rezultat din testarea cu aparatul etilotest Dragger ., care a indicat o valoare de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
La rubrica „alte mențiuni” din procesul verbal de contravenție, de care petentul a luat cunoștință prin semnătură, s-a consemnat că recunoaște abaterea și nu solicită recoltarea de probe biologice de sânge.
În motivarea plângerii petentul a invocat faptul că aparatul etilotest nu a afișat rezultatul testării ci doar a indicat că este o eroare și că, deși inițial a refuzat semnarea procesului verbal, ulterior a cedat amenințării polițistului că îi va întocmi dosar penal pentru refuz de recoltare de probe biologice, astfel că a semnat procesul verbal.
Martorul audiat la propunerea petentului a susținut aceeași versiune, care însă nu a fost considerată de instanță ca verosimilă, având în vedere rezultatul etilotest depus la dosar (f.28) care indică 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat și faptul că petentul avea posibilitatea într-un astfel de caz să se deplaseze, singur sau împreună cu martorul care pretinde că se aflau împreună, pentru recoltarea probelor de sânge care să evidențieze, cu caracter cert, dacă avea sau nu o cantitate de alcool în sânge.
Pretinsa „amenințare”a polițistului cu întocmirea unui dosar penal nu avea cum să-i creeze o stare de temere deoarece, în calitate de conducător auto care a promovat un examen de testare a cunoștințelor în domeniul legislației rutiere pentru obținerea permisului de conducere nu poate să nu cunoască în ce condiții se consideră refuz de recoltare a probelor biologice de sânge, astfel încât fapta să constituie infracțiunea prevăzută de art.87 alin. 1 din OUG 195/2002 - Codul Rutier.
Chiar dacă este posibil ca inițial aparatul etilotest să fi afișat mențiunea privind eroarea, este evident că ulterior a înregistrat și evidențiat consumul de alcool, așa cum rezultă din înscrisul depus de intimat la dosar și care confirmă săvârșirea faptei contravenționale reținută în procesul verbal contestat.
În consecință, în temeiul art. 34 din O.G.2/2001, instanța a apreciat că procesul verbal de contravenție a fost legal și temeinic întocmit și a respins ca neîntemeiată plângerea contravențională.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel petentul S. V. I., care a precizat că va depune separat motivele de apel.
La data de 2.03.2015 intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului și menținerea sentinței instanței de fond.
În motivare, intimatul a susținut că, având în vedere data înregistrării plângerii contravenționale la instanța de judecată, în caza dedusă judecății se impune achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 leiși solicită, ca în caz de neplată a acestei taxe, instanța să anuleze apelul potrivit art. 470 alin.2 și 3 Cod procedură civilă.
Intimatul solicită în continuare ca, în cazul în care reclamantul nu motivează apelul, acesta să fie anulat ca nemotivat.
Față de motivele de fapt și de drept pe care instanța de fond și-a fundamentat soluția, intimatul consideră că sentința atacată este legală și temeinică, fiind dată ca urmare a interpretării corecte a prevederilor legale în materie și aprecierii juste a materialului probator administrat în cauză.
Apelantul petent nu a formulat răspuns la întâmpinare.
Deliberând, cu prioritate, astfel cum prevăd dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, asupra excepției netimbrării cererii de apel tribunalul constată următoarele:
Apelantului -petent i s-a comunicat odată cu citația emisă pentru termenul din 27 mai 2015, la data de 3.04.2015 ( fila 14) obligația de a achita taxa judiciară de timbru de 20 lei, conform art. 19 din O.U.G. 80/2013, sub sancțiunea anulării cererii de apel, conform art.470 alin.3 Cod procedură civilă combinat cu art.197 Cod procedură civilă.
Cu toate acestea, apelantul petent nu s-a conformat obligației de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru până la primul termen de judecată fixat de instanță.
În aceste condiții, văzând că taxa judiciară de timbru nu a fost achitată în cuantumul de 20 de lei prevăzut de art.19 din O.U.G. nr. 80/2013, în temeiul art. 482 raportat la art. 197 Cod procedură civilă, va fi admisă excepția netimbrării apelului și anulată astfel cererea de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite excepția netimbrării apelului, invocată din oficiu.
Anulează, apelul formulat de apelantul petent S. V. I., cu domiciliul în Târgoviște, ., ., jud. Dâmbovița, împotriva sentinței nr. 1387/14.10.2014 pronunțată de către Judecătoria Găești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul General al Poliției Române- I.G.P.R. cu sediul în București, ..4-6, sector 5, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 mai 2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
G. CiocoiuMonica D.
Grefier,
Antuaneta B.
Red. GC
Tehnored. AB/CG
5ex/ 16.06.2015
Dosar nr._
Judecătoria Găești
Judecator fond – C. C.
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 331/2015.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 595/2015.... → |
|---|








