Obligaţia de a face. Sentința nr. 171/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA

Sentința nr. 171/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 10-02-2015 în dosarul nr. 4308/120/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA

SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE contencios ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

SENTINȚA NR. 171

Ședința publică din data de 10.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: A. L. B.

GREFIER: D. D.

Pe rol se află soluționarea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta . Târgoviște SRL, (A.I.T.T. SRL), cu sediul în ., județ Dâmbovița, reprezentată legal de administratorul M. A. G. și convențional de avocat N. S. P., cu sediul în Târgoviște, ., ., în contradictoriu cu pârâtul M. Târgoviște, reprezentat prin primar, cu sediul în Târgoviște, .-3, județ Dâmbovița, având ca obiect pretenții.

Acțiunea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 1582 lei, conform chitanței nr._/26.09.2014, în cuantum de 50 lei, aflată la fila 6 din dosar și nr._/17.10.2014, în cuantum de 1532 lei, fila 28 din dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta, reprezentată de avocat P. S., lipsă fiind pârâtul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, precum și depunerea la dosar, la data de 14.11.2014 a întâmpinării din partea pârâtului, pe fax, aceeași întâmpinare fiind depusă la data de 17.11.2014, însoțită de înscrisuri, în două exemplare, după care:

La interpelarea instanței în legătură cu competența instanței sesizate cu soluționarea prezentului litigiu, reprezentantul reclamantei invocă excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea cauzei, arătând că, Judecătoria Târgoviște este instanța competentă material să judece pricina, în raport de cuantumul pretențiilor.

Instanța rămâne în deliberare asupra excepției necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița în soluționarea pricinii..

TRIBUNALUL

Asupra cauzei de față:

Prin cererea înregistrată la acest tribunal sub nr._, reclamanta . Târgoviște SRL, (A.I.T.T. SRL), a chemat în judecată M. Târgoviște pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de_,52 lei către, reprezentând contravaloarea abonamentelor eliberate de Direcția de Asistență Socială Târgoviște în perioada 31 martie- 31 decembrie 2013, beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990, precum și plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătată că, în anul 2013, a prestat servicii de transport pentru anumite categorii de persoane defavorizate, pentru care Primăria Târgoviște, în temeiul legii, a avut obligația a subvenționa contravaloarea abonamentelor, respectiv pentru veterani, văduve de război, deținuți politici, deportați, persecutați politici, eroii revoluției.

Direcția de Asistență Socială, după eliberarea abonamentelor de transport respectivilor beneficiari, solicita reclamantei prestarea serviciului direct, urmând ca la finele fiecărei perioade fiscale să se stabilească sumele ce urmau achitate, prin întocmirea unor procese verbale și a unor centralizatoare cu privire la abonamentele distribuite ce reprezentau documente de plată.

Deși relația a decurs în condiții normale și de legalitate, neexistând obiecțiuni cu privirea la prestarea serviciului, Primăria Târgoviște, abuziv, a procedat la neplata anumitor sume ce s-au considerat a fi plătite fără drept.

Situația fiscală a fost adusă la cunoștință în anul 2014 când reclamanta a constatat că serviciile prestate la cererea pârâtei nu au fost achitate, fără a cunoaște motivul exact.

În data de 31 martie 2014 reclamanta a solicitat pârâtei, detalii suplimentare cu privire la neplata serviciilor prestate, vizând transportul beneficiarilor Decretului-lege nr. 118/1990 și a somat pârâta cu privire la îndreptarea erorii și plata de îndată a sumelor neachitate, respectiv a sumei de_,52 lei, reprezentând contravaloarea a 370 abonamente eliberate în perioada martie-octombrie 2013 (370 abonamente x 64,52 lei/abonament=_,40 lei) și a 108 abonamente în perioada noiembrie-decembrie 2013 (108 abonamente x 80,64 lei/abonament=8709,12 lei).

Reclamanta susține că, atitudinea primăriei a fost una abuzivă, întrucât potrivit Decretului lege nr. 118/1990, privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat si completat prin Legea nr. 232/2006, persoanele beneficiare ale acestui act normativ au dreptul la transport urban gratuit cu mijloacele de transport în comun aparținând societăților cu capital de stat sau privat (autobuz, troleibuz, tramvai, metrou); în cazul societăților cu capital privat, costul abonamentelor de transport se decontează integral de la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în a cărei rază domiciliază beneficiarul.

Reclamanta susține că, nu există niciun motiv legal pentru a nu-i fi achitată suma de_,52 lei, recunoscută și însușită de Primăria M. Târgoviște și Direcția de Asistență Socială, prin centralizatoarele de distribuire a abonamentelor pentru lunile aprilie-decembrie 2013, având nr._/17.06.2013, nr. 24.270/30.09.2013 și nr. 267/07.01.2014, impunându-se a se pune în discuție legalitatea și temeinicia neplății contravalorii abonamentelor distribuite pentru serviciile de transport prestate

Întrucât în urma solicitării nr. 378/27.03.2014, nu s-a primit un răspuns din partea Municipiului Târgoviște, iar pârâtul nu a achitat sumele solicitate, se solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004 și Decretul Lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 5 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, modificat și completat prin Legea nr. 232/2006.

Au fost atașate acțiunii, următoarele înscrisuri, în copie: adresa nr. 378/27.03.2014; extras din Legea nr. 232/2006; centralizatoarele de distribuire a abonamentelor pentru lunile aprilie 2013-decembrie 2013, având nr._/17.06.2013, nr.24.270/30.09.2013 si nr.267/07.01.2014; procesele verbale întocmite de Primăria Târgoviște la 18.11.2013, 13.12.2013 și 25.03.2014.

La data de 14.11.2014 pârâtul a depus la dosar întâmpinare, prin care au solicitat respingerea cererii ca fiind rămasă fără obiect, întrucât plata sumei de_,52 lei aferentă perioadei 31 martie-31 decembrie 2013, a fost efectuată așa cum rezultă din OP nr. M1200 din data de 12.11.2014.

Totodată, raportat la faptul că plata sumelor solicitate a fost efectuată până la primul termen la care părțile au fost legal citate, în temeiul art. 454 Cod procedură civilă, pârâta a solicitat exonerarea de plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a anexat întâmpinării procesul verbal încheiat la 22.10.2014 și OP nr. M 1200, din 12.11.2014, în cuantum de_,32 lei, reprezentând contravaloarea abonamentelor ianuarie-decembrie 2013, conform procesului verbal nr._/22.10.2014.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dâmbovița, prin raportare la precizările făcute de reprezentantul reclamantei, în ședință publică, instanța urmează să o admită, întrucât, potrivit art. 94 alin. 1 lit. j), Cod procedură civilă, competența pentru soluționarea cererilor evaluabile în bani în valoarea de până la 200.000 lei inclusiv, indiferent de calitatea părților, profesioniști sau neprofesioniști, aparține judecătoriei.

În speță, instanța reține că, reclamanta obiectul cererii reclamantei îl constituie pretenții, respectiv plata sumei de_,52 lei, reprezentând contravaloare abonamente eliberate beneficiarilor Decretului Lege nr. 118/1990, care se încadrează sub valoarea prag prevăzută de textul de lege mai sus arătat, motiv pentru care în temeiul art. 132 alin. 3 Cod procedură civilă va admite excepția și va declina cauza, spre competentă soluționare, la Judecătoria Târgoviște.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta . Târgoviște SRL, (A.I.T.T. SRL), cu sediul în ., județ Dâmbovița, reprezentată legal de administratorul M. A. G. și convențional de avocat N. S. P., cu sediul în Târgoviște, ., ., județ Dâmbovița, în contradictoriu cu pârâtul M. Târgoviște, reprezentat prin primar, cu sediul în Târgoviște, .-3, județ Dâmbovița, în favoarea Judecătoriei Târgoviște.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 10.02.2015.

P. GREFIER

A. L. B. D. D.

Red ALB/tehnored. DD

Ex.4/ 20.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţia de a face. Sentința nr. 171/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA