Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 77/2015. Tribunalul DÂMBOVIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 77/2015 pronunțată de Tribunalul DÂMBOVIŢA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 4489/120/2014
Dosar nr._ taxa poluare
ROMÂNIA
TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA
SECȚIA A II-A CIVILĂ, DE C. ADMINISTRATIV ȘI F.
SENTINȚA NR.77
Ședința publică din data de 22.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: C. I. D.
GREFIER: C. Ț.
&&&&&
Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de reclamanta T. I. domiciliată in Fieni ..A.1, ap.5, ., pentru comunicarea actelor de procedură la C. av E. V. din Târgoviște, ..1, . in contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, corp A, sector 6 ; S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, Direcția Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul in Ploiești, ..22, județul Prahova, S. Orășenesc P. cu sediul in P., ., județul Dâmbovița.
Cerere legal timbrată .
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns reclamanta prin av E. V., au lipsit pârâții.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de îndeplinire a procedurii de citare, după care:
Av E. V. pentru reclamantă arată că nu mai are cereri de formulat sau alte probe de administrat.
Tribunalul, după ascultarea părților în temeiul art. 238 alin. 1 NCPC, nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, apreciază că pricina se poate judeca la prezentul termen de judecată, iar în temeiul art. 392 NCPC, deschide dezbaterile asupra fondului cauzei, acordând cuvântul .
Avocat E. V.. pentru reclamant, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul obligării pârâților la restituirea sumei plătită cu titlu de timbru de mediu, actualizată cu dobânda legală fiscală până la data plății efective, cu cheltuieli de judecată reprezentând taxa judiciară de timbru.
În temeiul art. 394 NCPC, instanța declară dezbaterile închise și rămâne în pronunțare pe fondul cauzei.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Dâmbovița, sub nr._, reclamanta T. I. domiciliată in Fieni ..A.1, ., pentru comunicarea actelor de procedură la C. av E. V. din Târgoviște, ..1, ., județul Dâmbovița in contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, corp A, sector 6 ; S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, Direcția Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul in Ploiești, ..22, județul Prahova, S. Orășenesc P. cu sediul in P., ., județul Dâmboviț, a solicitat restituirea sumei de 1639 lei, actualizată cu rata dobânzii, reprezentând taxă pe poluare. .
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, pentru a putea să-și înmatriculeze autoturismul marca Opel, provenit din UE, înmatriculat pentru prima dată în UE la data de 25.03.2003, a plătit suma de 1639 lei conform chitanței . nr._/20.06.2012.
De asemenea, a arătat că taxa impusă este o măsură discriminatorie și abuzivă, ce contravine dreptului european și că, în consecință, pentru suma plătită nu există un titlu de creanță care să întrunească condițiile legale de valabilitate.
În drept, a invocat dispozițiile Codului de procedură fiscală, Constituția României, TCUE.
În dovedirea cererii, reclamantul a anexat, în copie, chitanța, decizia de calcul, documentele de identitate și proveniență ale autovehiculului.
Pârâta DGRFP Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Dâmbovița a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât legislația în vigoare prevede în mod expres plata taxei pe poluare cu ocazia primei înmatriculări, organele fiscale fiind obligate să aplice prevederile dispozițiilor OG nr. 50/2008 de modificare a Legii nr. 571/2003.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe fondul cererii reclamantului tribunalul reține că solicitarea acestuia este întemeiată pentru motivele ce succed.
Aceasta a achitat suma de 1639 lei, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar de către reclamant.
Curtea Europeană de Justiție a pronunțat două hotărâri preliminare, la 7 aprilie 2011 în cauza I. T. contra România și la 7 iulie 2011 în cauza I. N. contra România.
Curtea, în considerentele expuse, a reținut că toate modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 a stabilit că procedura de contestare prevăzută la art.7 din OUG nr.50/2008, raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit. d din același cod.
S-a reținut în considerentele deciziei că efectul în timp al hotărârilor preliminare este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la ..
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de O.U.G. nr. 50/2008, contravine prevederilor art. 110 din Tratat, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție cu art. 148 alin. (2) din Constituție, rezultă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
Principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european. Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui.
Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale.
Înalta Curte a apreciat că, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, întrucât această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității.
În raport de considerentele mai sus expuse, care sintetizează jurisprudența CJUE și ÎCCJ, având în vedere că reclamantul s-a adresat instanței prin raportare la dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, tribunalul va admite cererea reclamantului, constatând că suma plătită de reclamant nu a fost datorată potrivit legislației comunitare, astfel că taxa trebuie restituită.
Pentru repararea integrală a prejudiciului încercat de reclamant prin plata taxei, pârâții vor fi obligați să achite și folosul nerealizat potrivit art. 1084 coroborat cu art. 1082 Cod Civil, constând în dobânda legală calculată de la data plății taxei de poluare și până la restituirea efectivă, potrivit art. 120 alin. 7 Cod Procedură Fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de reclamanta T. I. domiciliată in Fieni ..A.1, ap.5, ., pentru comunicarea actelor de procedură la C. av E. V. din Târgoviște, ..1, ., județul Dâmbovița in contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, corp A, sector 6 ; S. R. prin Ministerul Finanțelor Publice, cu sediul in Bucuresti, ., sector 5, Direcția Regionala a Finanțelor Publice Ploiești, cu sediul in Ploiești, ..22, județul Prahova, S. Orășenesc P. cu sediul in P., ., județul Dâmbovița.
Obliga pârâtele in solidar, la plata către reclamant a sumei de 1639 lei, actualizată cu dobânda fiscală, începând cu data achitării acesteia si până la data plății integrale, reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule.
Obliga pârâtele in solidar, la plata către reclamanta a sumei de 164 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând taxa de timbru si 750 lei, cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.
Cu drept de recurs in termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată in ședința publica din 22.01.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
C. I. D. C. Ț.
Red. CID
Tehnored. CT
7 ex/ 09.02.2015
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Decizia nr. 196/2015.... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 75/2015. Tribunalul... → |
|---|








