Contestaţie act administrativ fiscal. Sentința nr. 8796/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 8796/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 9157/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 8796/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol, pronunțarea asupra acțiunii formulată de privind pe reclamantul B. M.-S., în contradictoriu cu pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D., având ca obiect anulare act administrativ fiscal, precum și a cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă în contradictoriu cu DIRECȚIA GENERALĂ R. A FINANȚELOR PUBLICE C..
Dezbaterile pe fond au avut loc în ședința publică din data de 26.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință din data respectivă, parte integrantă din prezenta hotărâre.
INSTANȚA
Deliberând constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 10 mai 2013, reclamantul B. M.-S. a chemat in judecata pe pârâta C. DE A. DE SĂNĂTATE D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună anularea deciziei de impunere nr. 885/31.01.2012 - în ceea ce este plata contribuției principale de 8.041,00 lei și a obligațiilor accesorii de 4.528,93 lei (reprezentând majorări de întârziere) si 1.258,00 lei (reprezentând penalități de întârziere).
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că Decizie de impunere anterior menționată nu i-a fost comunicata, luând cunoștința despre existenta acesteia ca urmare a apărărilor făcute atât de CAS cat si de ANAF/DGFP D. in dosarele in care a formulat contestație la executare (nr._/215/2012 și nr._, aflate pe rolul judecătoriei C.), dat fiind că s-a declanșat executarea silita împotriva sa. Cu toate că nu i-a fost comunicată Decizia de impunere nr. 885/31.01.2012, a formulat contestație împotriva acesteia la CAS D., respectiva contestație fiind respinsa ca neîntemeiata, prin Decizia nr. 141/01.04.2013, act care i-a fost comunicat in data de 08.04.2013.
Reclamantul a menționat că sumele menționate în decizia de impunere nu sunt rezultatul unui control și al aprecierii directe de către CAS D.. Protocolul semnat între CNAS și ANAF nu îi este opozabil, nu este nici public, iar CNAS trebuia să facă o verificare proprie și directă. In acest sens s-a pronunțat și practica judiciară. Astfel, prin sentința nr. 621/30 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul M. - Secția comercială și contencios administrativ (rămasă definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C., prin decizia nr. 2684/22 noiembrie 2010 - dosarul cu nr._ ) s-a admis cererea în anulare a deciziei de impunere emisă de C. Județeană de A. de Sănătate M., reținându-se că "stabilirea contribuției calculate precum și a obligațiilor accesorii stabilite în sarcina reclamantei nu sunt rezultatul verificării bazelor de impunerea a existenței obligației de plată în raport cu perioada impusă", adică „fară să aibă la bază o cercetare și o verificare proprie privind existența obligației".
O alta dovadă în sensul inexistenței obligației de plată a acestei contribuții, în opinia reclamantului, o reprezintă chiar modificarea adusă Codului fiscal prin O.U.G. nr. 125/2011, în care se precizează expres că toate persoanele datorează această contribuție, chiar și cele care nu realizează venituri, iar plățile se stabilesc prin decizie de impunere, pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit. Așadar, acum legiuitorul a înțeles să stabilească ope legis această obligație de plată a contribuției sociale de sănătate, a eliminat existența contractului de asigurare și a reglementat și modalitatea de stabilire, respectiv prin decizie de impunere pe baza declarației de venit estimat/declarației privind venitul realizat sau pe baza normelor de venit.
Reclamantul a pretins că sumele invocate de CAS D. nu sunt creanțe fiscale, astfel că nu primesc regimul acestora Singura legătură cu Codul fiscal este privitor la executarea silită: art. 216 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 prevede că în caz de neachitare la termen CNAS procedează la aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate bugetului fondului și a majorărilor în condițiile Codului de procedură fiscală.
Faptul că aceste contribuții la asigurările sociale de sănătate nu sunt obligații fiscale în sensul Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal rezultă și din următoarele:
Regimul contribuției asigurărilor sociale de sănătate a fost modificat prin O.U.G. nr. 125/2011 (M. Of. nr. 938 din 30 decembrie 2011) în sensul că începând cu 1 iulie 2012:
- A.N.A.F. devine competentă în administrarea contribuțiilor sociale obligatorii [art. V alin. (1) din O.U.G. nr. 125/2011];
- în enumerarea contribuțiilor sociale reglementate de Codul fiscal au fost introduse și contribuțiile sociale de sănătate [art. 2 alin. (2) lit. b)];
- toate persoanele datorează contribuții sociale de sănătate, inclusiv cele care nu realizează venituri [art. 29627 alin. (2)];
- în decizia de impunere, baza de calcul a contribuției de asigurări sociale pentru contribuabili se evidențiază lunar, iar plata acestei contribuții se efectuează trimestrial;
- baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este diferența dintre totalul veniturilor încasate și cheltuielile efectuate în scopul realizării acestor venituri, exclusiv cheltuielile reprezentând contribuții social.;
Așadar, până la data de 1 iulie 2012 acestea nu sunt obligații fiscale, astfel că nu se aplică dispozițiile aferente din domeniu cu privire la emiterea deciziei de impune, calculul penalităților și majorărilor, caracterul de titlu executoriu al actelor emise de CAS.
Reclamantul a susținut că nu datorează penalități, acest fapt rezultând chiar din disp. art. 8 alin. 5 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007, care precizează că se datorează majorări de întârziere la expirarea termenului prevăzut de alin. 4, adică după 60 de zile de la comunicarea deciziei de impunere.
Cum decizia nu i-a fost comunicată pana in prezent implicit nu datorează nici penalități (care sunt calculate ilegal față de textul de lege), nici majorări.
De asemenea, s-a invocat faptul că, un aspect de nelegalitate a deciziei constă în faptul că penalitățile și majorările de întârziere au fost calculate în baza unui act normativ care nu produce efecte retroactiv, OG.39/2010 fiind publicat în MO la data de 21.04.2010.
Față de principiul neretroactivității legii civile, accesoriile sunt fără suport legal. In condițiile în care ar fi datorate accesorii, acestea nu ar trebui să fie calculate decât după data publicării în MO a legii care a fost invocată ca temei de drept.
Reclamantul a precizat că invocă nerespectarea drepturilor sale de contribuabil așa cum sunt conturate de legislația internă și europeană, în sensul că:
-certitudinea impunerii prin elaborarea de norme juridice clare care să nu ducă la interpretări arbitrale iar termenele, modalitatea și sumele de plată să fie precis stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceștia să poată urmări și înțelege sarcina fiscală ce le revine (art. 3 lit b din Codul fiscal). Din motivele expuse rezulta fără dubiu că acest principiu este încălcat.
-dreptul de a fi ascultat (art. 9 C.pr.fiscală);
-previzibilitatea și predictibilitatea obligației fiscale, precum și dreptul de a fi informat anual, obligații ce rezultă din principiul rolului activ al organului fiscal reglementat de art. 7 C.pr.fiscală
- art. 41 "dreptul la bună administrare" din Carta drepturilor fundamentale ale U.E. potrivit cărora autoritățile administrației sunt obligate să-și motiveze deciziile, iar în cazul în care actul administrativ nu este motivat sancțiunea este aceea a anulării actului întrucât norma legală indicată are caracter imperativ reglementarea comunitară prevăzând obligația, ci nu posibilitatea sau dreptul autorităților administrative a a-și motiva deciziile. În speță, decizia de impunere nu este motivată în fapt.
-cu privire la Ordinele Președintelui CNAS, este relevantă Decizia 2270/05.10.1999 a fostei Curți de Casație și Justiție Așadar, toate Ordinele invocate de CAS in emiterea deciziei nu pot să producă efecte juridice. Prin aceste Ordine se adaugă la lege si nu sunt cunoscute de contribuabili nerespectându-se astfel dreptul la informare si restrângându-se sfera de aplicare a legii.
Chiar în situația in care s-ar considera ca ar fi trebuit sa achite contribuție de asigurare de sănătate, reclamantul consideră ca sumele din decizia de impunere contestata sunt calculate greșit.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
La termenul de judecată din data de 05 noiembrie 2011, apărătorul reclamantului a depus la dosar o precizare de acțiune – în cuprinsul căreia partea pe care o reprezenta învedera că înțelege să solicite și anularea Deciziei nr. 141/01.04.2013 (prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei de Impunere nr. 885/31.0.2012).
În data de 16.07.2013, pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării, s-a precizat faptul că, prin decizia de impunere contestata, s-au stabilit obligațiile pe care reclamantul le are de achitat către FNUASS – în conformitate cu dispozițiile Ordinului Președintelui Casei Naționale de A. de Sănătate nr. 617/2007, Legii 95/2006 si a Codului de procedura fiscala, acte care prevăd obligația persoanelor care exercită profesii libere sau realizează venituri din activități independente, de a declara si vira trimestrial contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Astfel, la emiterea Deciziei anterior menționate au fost avute în vedere prevederile art. 215, art. 256, art. 257, art. 261 si art. 288 alin. 5 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma in sănătate -, art. 35 alin. 1 si 2 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fara plata contribuției precum si pentru aplicarea masurilor de executare silita pentru incasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate -, art. 6, 7, 86 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 - privind Codul de procedura fiscala - si Protocolul încheiat intre CNAS si ANAF.
Referitor la efectuarea inspecției fiscale, pârâta a învederat că:
- potrivit dispozițiilor art. 86 alin. 1 din OG nr. 92/2003 „Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.
- Decizia de impunere contestata nu a fost emisa ca urmare a efectuării unei inspecții fiscale;
- conform dispozițiilor art. 35 alin. 1, ultima teza din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007, publicat in Monitorul Oficial al României, "Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF."
- Casa de Asigurări de Sănătate D. a stabilit contribuția la FNUASS datorata de reclamant, in baza veniturilor impozabile cu care acesta figurează in evidenta ANAF, conform datelor comunicate in baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007.
În ceea ce privește caracterul fiscal al creanțelor CAS D., conform dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 92/2003 - privind Codul de procedura fiscala -, "Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal." Conform alin. 2 al aceluiași articol, "Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat. (...) denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Conform dispozițiilor art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/11 iulie 2002 - privind finanțele publice -, bugetul general consolidat reprezintă "ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un întreg." Bugetul asigurărilor sociale de sănătate reprezintă o componenta a sistemului bugetar, conform Legii bugetului de stat, acest din urma argument încheind succesiunea logica a argumentelor care clasifica creanța CAS D. ca fiind creanța fiscala.
Prevederile OUG nr. 125/2011, invocate de reclamant, nu au relevanta in cauza, intrucat disp. art. V din acest act normativ isi vor produce efectele abia incepand cu luna iulie 2012.
Prin considerentele formulate cu privire la accesoriile calculate pentru nevirarea contribuției la FNUASS, reclamantul confunda doua noțiuni: cea a scadentei obligației principale, stabilita de lege, care determina momentul de la care încep sa se calculeze accesorii in cazul neplății sau al plații cu întârziere; cea a scadentei accesoriilor, scadenta care se calculează de la momentul comunicării acestora.
Calcularea accesoriilor nu este condiționata de comunicarea actului administrativ cu privire la aceste accesorii, momentul comunicării stabilind doar scadenta plații majorărilor si a penalităților. Or, decizia de impunere, ca act de creanța, nu face decât sa comunice aceste penalități calculate de la momentul scadentei obligațiilor principale, urmând ca, in cazul in care accesoriile nu sunt achitate la scadentele prevăzute de Codul de procedura fiscala sa se procedeze la masurile de executare silita. Conform dispozițiilor art. 259 alin. 7 lit. b) din Legea nr. 95/2006, " Persoanele care au obligația de a se asigura si nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate, pentru a obține calitatea de asigurat: (...) b) sa achite pe întreaga perioada a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legala lunara calculata asupra veniturilor impozabile realizate, precum si obligațiile fiscale accesorii de plata prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, daca au realizat venituri impozabile pe toata aceasta perioada;"
Termenele limita de plata a contribuției la FNUASS sunt prevăzute de disp. art. 8 din Ordinul nr. 617/2006, conform cărora „Contribuabilii care realizează venituri din activități independente virează trimestrial contribuția calculată la venitul estimat, până la data de 15 a ultimei luni din fiecare trimestru."" (alin. 1) si „Diferențele rămase de achitat, calculate în raport cu decizia de impunere anuală (ANAF), se plătesc în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, perioadă pentru care nu se calculează și nu se datorează majorări de întârziere." (alin. 4) Ultima teza a acestui alineat conține o excepție de stricta interpretare, care exonerează contribuabilul, pentru o perioada limitata la 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, de plata majorărilor de întârziere pentru diferențele ramase de achitat calculate in raport cu decizia de impunere anuala, nu si pentru plata cu întârziere a contribuției trimestriale calculate la venitul estimat.
Pârâta a pretins că reclamantul nu a respectat prevederile normative anterior menționate, care stipulează obligația persoanelor care exercită profesii libere sau realizează venituri din activități independente de a vira in termenul legal contribuția de asigurări sociale de sănătate.
Penalitățile de întârziere au fost calculate in baza OUG nr. 39/2010, publicata in MO al României nr. 278 din 28 aprilie 2010.
Conform dispozițiilor art. II alin. (2) din acest act normativ, „Pentru creanțele fiscale care au scadența anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, începând cu data intrării în vigoare a acesteia se datorează dobânzi și penalități de întârziere. în acest caz, termenele în funcție de care se stabilește nivelul penalității de întârziere prevăzute la art. 1201 încep să curgă de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență."
Din coloana a treia a deciziei de impunere, rezulta ca penalitățile de intârziere aferente contribuțiilor scadente anterior intrării in vigoare a ordonanței de urgenta au fost calculate începând cu 01.07.2010, adică pe perioade ulterioare intrării in vigoare a acestei act normativ.
Referitor la termenul de prescripție al stabilirii obligației de plata la fond, conform prevederilor art. 29 din Ordinul nr. 617/2007, „Persoanele care au obligația de a se asigura și nu pot dovedi plata contribuției sunt obligate pentru a obține calitatea de asigurat să achite pe întreaga perioadă a termenelor de prescripție privind obligațiile fiscale contribuția legală lunară calculată asupra veniturilor impozabile realizate și obligațiile fiscale accesorii de plată prevăzute de Codul de procedură fiscală, dacă au realizat venituri impozabile pe toată această perioadă."
Conform art. 41 alin. 3 din același ordin, „Termenul de prescripție a dreptului de stabilire, a dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale."
Potrivit art. 91 alin. 1 din OG nr. 92/2003, „Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel", în timp ce alin. 2 al aceluiași articol statuează „Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel".
Așa cum rezulta si din ultima coloana a deciziei de impunere, obligația trimestriala a anului 2007 a fost scadenta in cursul anului 2007 si, in consecința, termenul de prescripție începe sa se calculeze de la 01.01.2008, împlinindu-se la data de 01.01.2013, iar obligația anuala a anului 2007 a fost scadenta la 15.07.2008, termenul de prescripție începând să se calculeze de la 01.01.2009, împlinindu-se la data de 01.01.2014.
Accesoriile calculate sunt aferente unor debite cu privire la care dreptul organului fiscal privind stabilirea acestora nu s-a prescris si, având in vedere principiul de drept accessorium sequitur principale, nici cu privire la aceste accesorii nu a intervenit prescripția extinctiva.
Cât privește drepturile contribuabilului conturate de legislația interna si europeană, normele juridice incidente in materia asigurărilor sociale de sănătate si in materie fiscala sunt suficient de clare si oferă transparenta tuturor contribuabililor care vor sa inteleaga portofoliul obligațiilor pe care le au fata de societate, . asigurări cu caracter social.
În ceea ce privește dreptul de a fi ascultat, prevăzut de disp. art. 9 din OG nr. 92/2003, potrivit alin. 2 al acestui articol "Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: (...) d) urmează să se ia măsuri de executare silită." Or, in condițiile in care reclamantul nu si-a achitat la termen obligațiile fiscale pentru care a fost emisa decizia de impunere, este evident faptul ca urmează sa se ia masuri de executare silita in vedere recuperării contribuțiilor restante la FNUASS;
Previzibilitatea și predictibilitatea obligației fiscale fata de FNUASS este susținuta de cadrul legal al asigurărilor sociale de sănătate. In acest context, nu are a fi adusă in discuție opozabilitatea erga omnes a dispozițiilor Legii privind reforma in sănătate si Codului de procedura fiscala insa, cu privire la efectele juridice ale Ordinului CNAS nr. 617/2006, este suficient a se preciza faptul ca acesta a fost publicat in Monitorul Oficial al României, cu efectele care decurg din aceasta.
In drept, au fost invocate disp. art. 205 si urm. din Legea 134/2010 privind Codul de Procedură Civilă.
În aceeași dată – 16.07.2013 -, pârâta a formulat cerere de chemare in garanție împotriva Agenției Naționale de Administrare Fiscala – Direcția Generală a Finanțelor Publice D..
În motivarea acesteia s-a învederat faptul că actul administrativ contestat a avut la baza datele privind veniturile impozabile realizate de reclamant - preluate informatic in baza Protocolului nr. P/5282/2007/_/2007 încheiat intre ANAF si CNAS. Prin urmare, responsabilitatea cu privire la realitatea si corectitudinea datelor in baza cărora instituția pârâtă a intocmit actul administrativ atacat revine in mod exclusiv organului fiscal.
Astfel, în opinia pârâtei, sunt întrunite condițiile cerute de art. 59, 60 și 435 Cod proc. Civila si se impune introducerea in cauza a ANAF - AFPM C. pentru opozabilitate, deoarece, in eventualitatea in care contestația va fi admisa, instituția anterior menționată sa fie obligată la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de acest proces.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. V alin 4 din OUG 125/2011, începând cu data de 1 iulie 2012, instituția pârâtă a predat Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in vederea colectării, "creanțele reprezentând contribuții sociale datorate de persoanele fizice (....) stabilite si neachitate pana la data de 30 iunie 2012."
In drept, cererea de chemare în garanție a fost întemeiată pe dispozițiile art. 72 - art. 74 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură Civilă.
În data de 08.08.2013, Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca fiind neîntemeiată.
Au fost depuse la dosar: copia Deciziei de impunere nr. 885/13.01.2012; copia Deciziei nr. 141/01.04.2013, prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei de impunere anterior menționată; copie după o . confirmări de primire.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin Decizia de impunere nr. 885/13.01.2012, pârâta a stabilit în sarcina reclamantului obligația de a achita contribuția de asigurări sociale de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente - în perioada 2007 -2011, în cuantum de 8.041 lei. De asemenea, s-a stabilit că reclamantul urmează a achita suma de 4.528,93 ei – cu titlu de majorări de întârziere la suma anterior menționată -, precum și suma de 1.258 lei – reprezentând penalități de întârziere.
Împotriva acestei Decizii reclamantul a formulat contestație – înregistrată sub nr. 5827/01.03.2013 – însă, prin Decizia nr. 141/01.04.2013, pârâta a respins contestația formulată.
În esență, apărarea reclamantului a vizat faptul că Decizia de Impunere nu ar fi motivată în fapt, că sumele menționate în respectiva Decizie nu sunt rezultatul unui control și al aprecierii directe de către CAS D. și că nu ar fi creanțe fiscale, că penalitățile și majorările de întârziere au fost calculate în baza unui act normativ - OG. 39/2010 -, care nu poate produce efecte retroactiv, că Protocolul semnat între CNAS și ANAF nu îi este opozabil, că Ordinele Președintelui CAS nu pot produce efecte juridice. De asemenea, s-a invocat prescripția extinctivă în ceea ce privește veniturile realizate în anul 2007
Instanța reține că art. 211 alin. 1 din Legea 95/2006 statuează că „Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație”, în timp ce art. 215 alin. 3 din același act normativ prevede că „Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond”.
Totodată, art. 257 alin. 1 din Legea 95/2006 prevede „Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. 1”, în timp ce alin. 2 lit. b din același act normativ stabilește în mod clar că „Contribuția lunară a persoanei asigurate se stabilește sub forma unei cote de 6,5%, care se aplică asupra: veniturilor impozabile realizate de persoane care desfășoară activități independente care se supun impozitului pe venit; dacă acest venit este singurul asupra căruia se calculează contribuția, aceasta nu poate fi mai mică decât cea calculată la un salariu de bază minim brut pe țară, lunar”.
De asemenea, art. 6 alin. 1 din anexa 1 - Normele Metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv de asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate -, la Ordinul 617/2007 menționează că „Veniturile realizate de persoanele care desfășoară activități independente asupra cărora se calculează contribuția sunt veniturile comerciale și veniturile din profesii libere realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere fără personalitate juridică”, în timp ce alin. 3 al aceluiași art. statuează că „Constituie venituri din profesii libere veniturile obținute din exercitarea profesiilor medicale, de avocat, notar public, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil, contabil autorizat, consultant de plasament în valori mobiliare, arhitect sau a altor profesii reglementate, desfășurate în mod independent, în condițiile legii”.
Așadar, coroborând disp. legale anterior menționate, instanța reține că, în mod indiscutabil, persoanele care realizează venituri din activități independente – așa cum este de necontestat în speță -, sunt asigurate în mod obligatoriu – prin efectul legii -, și datorează contribuții de asigurări sociale de sănătate (în raport de veniturile realizate), chiar dacă nu au încheiat un contract cu C. de asigurări de sănătate județeană în a cărei rază de competență teritorială domiciliază – de altfel, respectivul contract urmează a fi întocmit doar după achitarea contribuției la fondul asigurărilor de sănătate.
În ceea ce privește susținerile reclamantului că Decizia de impunere nr. 885/13.01.2012 nu este motivată în fapt, acestea nu se confirmă, actul anterior menționat cuprinzând – chiar dacă în mod succint -, atât argumentația de fapt cât și temeiurile de drept care au determinat-o pe pârâtă să emită respectiva Decizie.
Referitor la prescripția dreptului de a calcula contribuții de asigurări de sănătate pentru veniturile obținute de reclamant în anul 2007, în speță au incidență prevederile art. 41 alin. 3 din Ordinul nr. 617/2007, care stipulează că "Termenul de prescripție a dreptului de stabilire, a dreptului de a cere executarea silită și a dreptului de a cere compensarea sau restituirea contribuției se stabilește în același mod cu cel prevăzut pentru obligațiile fiscale."
Or, potrivit prevederilor art. 91 alin. 1 și 2 din O.G nr. 92/2003, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de Ia data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel."
Așadar, pentru contribuția de asigurări de sănătate aferentă anului 2007, termenul de prescripție de 5 ani a început să curgă de la data de 1 ianuarie a anului 2008 și s-ar fi împlinit în data 1 ianuarie 2013.
Cum Decizia de impunere nr. nr. 885 a fost emisă în data de 13.01.2012, este indubitabil că nu era prescris dreptul pârâtei de a contribuții de asigurări de sănătate pentru veniturile obținute de reclamant în anul 2007.
În ceea ce privește susținerile reclamantului că sumele menționate în cuprinsul Deciziei de Impunere anterior menționată nu ar fi creanțe fiscale, acestea sunt neîntemeiate. Conform dispozițiilor art. 21 alin. 1 din OG nr. 92/2003 - Codul de procedură fiscală -, "Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezultă din raporturile de drept material fiscal.", în timp ce potrivit prevederilor alin. 2 al aceluiași articol, "Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezultă atât conținutul, cât și cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând în: a) dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, (...) denumite creanțe fiscale principale; b) dreptul la perceperea dobânzilor, penalităților de întârziere sau majorărilor de întârziere, după caz, în condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 2 pct. 7 din Legea nr. 500/11 iulie 2002 - privind finanțele publice -, stabilește că bugetul general consolidat reprezintă "ansamblul bugetelor, componente ale sistemului bugetar, agregate si consolidate pentru a forma un întreg." iar potrivit art. 261 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 "Angajatorii și asigurații care au obligația plății contribuției în condițiile prezentei legi și care nu o respectă datorează pentru perioada de întârziere majorări de întârziere în condițiile Codului de procedură fiscală".
Prin urmare fiind indubitabil că reclamantul datora contribuții la fondul asigurărilor de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente – pe care nu a înțeles să le achite -, în procedura constatării, calculării și executării unei asemenea contribuții devin incidente normele Codului de procedură fiscală, astfel încât nu se poate susține că obligațiile stabilite în sarcina reclamantului prin Legea nr. 95/2006 nu ar fi creanțe fiscale.
Cât privește susținerile că "sumele menționate în decizia de impunere comunicată nu sunt rezultatul unui control și al aprecierii directe de către CAS D.", Tribunalul reține că art. 86 alin. 1 din O.G. 92/2003 statuează că "Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale", așadar legiuitorul prevede și posibilitatea ca o Decizie de impunere să fie emisă doar în baza constatărilor prealabile ale emitentului – așa cum este cazul în speță -, fără efectuarea unei inspecții fiscale.
Este adevărat că art. 27 din O.G 86/2003 prevede că, "începând cu data de 1 ianuarie 2004, activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea și soluționarea contestațiilor pentru contribuția de asigurări sociale, contribuția de asigurări pentru șomaj, contribuția pentru asigurări sociale de sănătate și contribuția de asigurare pentru accidente de muncă și boli profesionale, precum și alte contribuții datorate de persoanele juridice și persoanele fizice care au calitatea de angajator sau entitățile asimilate angajatorului, denumite în continuare contribuții sociale, se va realiza de către Ministerul Finanțelor Publice și unitățile sale subordonate, care au și calitatea de creditor bugetar", însă alin. 2 al aceluiași text de lege menționează "Contribuțiile sociale prevăzute la alin. (1) se cuvin în continuare bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, bugetului asigurărilor pentru șomaj, bugetului asigurărilor pentru accidente de muncă și boli profesionale, după caz, și sunt reglementate prin dispozițiile legale specifice".
Or, conform dispozițiilor art. 256 alin. 2 din Legea nr. 95/2006 „.............colectarea contribuțiilor persoanelor fizice, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de către ANAF, se efectuează de către casele de asigurări". De asemenea,potrivit prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617 din 13 august 2007 " În conformitate cu art. 215 alin. (3) din lege și art. 81 din Codul de procedură fiscală, pentru obligațiile de plată față de fond ale persoanelor fizice care se asigură pe bază de contract de asigurare, altele decât cele pentru care colectarea veniturilor se face de ANAF, titlul de creanță îl constituie, după caz, declarația prevăzută la art. 32 alin. (4), decizia de impunere emisă de organul competent al CAS, precum și hotărârile judecătorești privind debite datorate fondului. Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF.”.
În ceea ce privește susținerile reclamantului că "toate Ordinele Președintelui CAS sunt lipsite de caracter normativ și nu pot produce efecte juridice", întrucât "prin aceste Ordine se adaugă la lege si nu sunt cunoscute de contribuabili nerespectându-se astfel dreptul la informare si restrângându-se sfera de aplicare a legii", acestea sunt lipsite de temei juridic. Reclamantul nu a adus nici o dovadă că respectivul Ordin ar fi fost anulat de către instanțele judecătorești ca fiind nelegal, mai mult, este de remarcat că a fost invocată excepția de nelegalitate a art. 35 din Ordinul nr. 17/2007 însă, prin Decizia 3878/2010, ICCJ a respins excepția cu motivarea că „Împrejurarea că dispozițiile cuprinse în art. 35 al Normelor metodologice stipulează și posibilitatea emiterii unei decizii de impunere de către organul competent al CAS nu reprezintă o nelegală adăugare la textul legii sus-arătat care să contravină prevederilor cuprinse în Codul de procedură fiscală, în condițiile în care potrivit art. 141 din acest cod executarea silită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executoriu emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală, de către organul de executare competent, care în cazul dat este chiar C. Națională de A. de Sănătate.
Interpretarea sistematică a prevederilor cuprinse în textele examinate conduce așadar la concluzia că prevederile art. 35 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2006 nu depășesc cadrul legal stabilit prin Legea nr. 95/2006, în executarea căruia a fost esențialmente emis și nu contravin legii, în condițiile în care, strict cu privire la obligațiile de plată către Fondul Național Unic de A. Sociale de Sănătate, în cadrul competențelor atribuite caselor de asigurări de sănătate de a aplica măsurile de executare silită sunt incluse și cele de emitere a titlurilor executorii, în condițiile și cu respectarea prevederilor cuprinse în O.G. nr. 92/2003.
O astfel de interpretare apare ca fiind și rațională în condițiile în care, astfel cum corect au arătat și recurentele, gestionarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, ca fond special ce se constituie din contribuția pentru asigurări de sănătate datorată, se realizează prin CNAS ca și prin casele de asigurări expres indicate, ceea ce demonstrează că aceste autorități se află direct și nemijlocit în posesia datelor necesare referitoare la cuantumul și natura sumelor datorate și neachitate pentru a putea emite, prealabil executării silite propriu-zise, titlul executoriu, cu respectarea prevederilor art. 141 din Codul de procedură fiscală.”
Prin urmare, pârâta a calculat cota de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorată de reclamant pentru veniturile realizate dând eficiență prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007 - pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea documentelor justificative pentru dobândirea calității de asigurat, respectiv asigurat fără plata contribuției, precum și pentru aplicarea măsurilor de executare silită pentru încasarea sumelor datorate la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate -, care reglementează o astfel de posibilitate, făcând referire în mod explicit la posibilitatea încheierii unui astfel de protocol "... Decizia de impunere poate fi emisă de organul competent al CAS și pe baza informațiilor primite pe bază de protocol de la ANAF".
Referitor la susținerile reclamantului în sensul că "Protocolul încheiat C.N.A.S și A.N.A.F. nu îi este opozabil", în primul rând este de remarcat că respectivul act – încheiat în luna octombrie a anului 2007 -, nu instituie vreo obligație în sarcina reclamantului ci stabilește doar faptul – la art. 1 alin. 1 -, că: „obiectul prezentului protocol îl constituie furnizarea de date cu privire la persoanele care fac parte din următoarele categorii:persoane care realizează venituri din profesii libere…”.
Prin urmare, pe baza informațiilor furnizate de A.N.A.F, pârâta a calculat cota de contribuții de asigurări sociale de sănătate datorată de reclamant pentru veniturile realizate din activități independente, dând eficiență prevederilor art. 35 din Ordinul nr. 617/2007.
Cu privire la dreptul reclamantului de a fi ascultat și informat cu privire la obligațiile datorate către fondul național de asigurări de sănătate, este adevărat că art. 222 din Legea nr. 95/2006 stabilește că „Fiecare asigurat are dreptul de a fi informat cel puțin o dată pe an, prin casele de asigurări, asupra serviciilor de care beneficiază, a nivelului de contribuție personală și a modalității de plată, precum și asupra drepturilor și obligațiilor sale." Calitatea de asigurat a reclamantului este insa condiționată, potrivit art. 211 din legea anterior menționată, de dovada plații contribuției la fond or, in condițiile in care acesta nu si-a declarat calitatea de plătitor de contribuție pentru veniturile obținute din exercitarea activităților independente, nu figura in evidentele CAS D. cu sumele pe care trebuia să la achite drept contribuție de asigurări de sănătate. De asemenea, coroborând prevederile art. 7 alin. 1 din Ordinul Președintelui CNAS nr. 617/2007 potrivit cărora "Persoanele care desfășoară activități independente au obligația de a vira trimestrial contribuția (...)" cu cele ale alin. 3 al aceluiași articol "Pentru veniturile realizate din activități independente, contribuția se plătește de persoana care le realizează", se reține că reclamantul avea obligația de a vira trimestrial contribuția la fondul asigurărilor de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente în perioada 2007-2011, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.
Mai mult, legea nu instituie o obligație a CAS de a informa contribuabilii cu privire la nivelului de contribuție personală ceea ce conduce la concluzia că, pentru a primi informațiile prevăzute de art. 222 din Legea nr. 95/2006, persoana asigurată trebuie să le solicite, or reclamantul nu a adus nicio dovadă că ar fi formulat o cerere în acest sens..
Nu în ultimul rând – referitor la obligația pârâtei de a-l asculta pe reclamant, conform prevederilor art. 9 din Codul de procedură fiscală -, sunt de amintit disp. art. 9 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora "Organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1) când: (...) d) urmează să se ia măsuri de executare silită." Or, în condițiile in care reclamantul nu si-a achitat contribuția pentru asigurările sociale de sănătate la termen, pârâta a procedat la emiterea Decizia de impunere – act care constituie titlu executoriu și în baza căruia se poate trece la executarea silita
În sfârșit, cu privire la majorările și penalitățile de întârziere, reclamantul a invocat faptul că au fost calculate în baza OG 39/2010 – publicat în Monitorul oficial în data de 21.04.2010 – or, în raport de principiul neretroactivității legii civile, penalitățile și majorările nu puteau fi calculate pentru perioade anterioare intrării în vigoare a respectivului act normativ .
Contrar susținerilor reclamantei, instanța constată că Legea 95/2006 este clară și instituie o obligație a persoanelor care realizează venituri din activități independente de a achita o cotă de contribuție pentru asigurările de sănătate, iar ignorarea prevederilor acestui act normativ constituie culpa sa și nu a pârâtei. Prin urmare, fiind încălcate prevederile art. 215 alin. 3 din Legea 95/2006 -, pârâta era îndreptățită a calcula majorări – în conformitate cu prevederile 261 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 -, pentru neachitarea, la scadență, a contribuțiilor datorate la fondul asigurărilor de sănătate.
În mod similar, în ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea au fost calculate în baza dispozițiilor O.U.G. nr. 39/2010, anexa la decizia de impunere intitulată "situația calculului penalităților conf. OUG 39/2010" atestând faptul că respectivele penalități au fost percepute începând cu 01.07.2010, adică ulterioare intrării in vigoare a actului normativ anterior menționat.
Cât privește susținerile că, "și în situația in care s-ar considera ca ar fi trebuit sa achite contribuție de asigurare de sănătate, sumele din decizia de impunere contestata sunt calculate greșit", aceste afirmații ale reclamantului nu sunt confirmate de nicio probă, nefiind solicitată administrarea niciunei dovezi care să ateste dacă a existat vreo greșeală în ceea ce privește modul de calcul al sumelor datorate cu titlu de contribuție de asigurări de sănătate pentru veniturile realizate din activități independente, ori cu privire la determinarea cuantumului penalităților și majorărilor de întârziere.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că nu există nici un temei pentru a dispune anularea Deciziei de impunere nr. 885/13.01.2012 – privind obligațiile la Fondul Național de A. de Sănătate nedeclarate de persoana fizică – și, pe cale de consecință, nici a Deciziei nr. 141/01.04.2013, prin care pârâta a soluționat contestația formulată de reclamant împotriva respectivei Decizii de impunere – nefiind adusă proba că respectivele acte ar fi fost întocmite în mod netemeinic sau cu nesocotirea prevederilor legale imperative.
Ca atare, acțiunea formulată de reclamant apare ca fiind neîntemeiată și, în consecință, urmează a fi respinsă.
Referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, din moment ce aceasta nu a căzut în pretenții, respectiva cerere apare ca fiind rămasă fără obiect.
Prin urmare, ca o consecință a respingerii cererii de chemare în judecată, urmează a fi respinsă cererea de chemare în garanție intentată de pârâtă în contradictoriu cu D.G.R.F.P. C. (fosta denumire fiind D.G.F.P. D.)
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul B. M.-S., domiciliat în orașul D., .. 13, jud. D., în contradictoriu cu pârâta Casa de Asigurări de Sănătate D., cu sediul în C., ., nr. 8, jud. D., având ca obiect anulare act administrativ, ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă, în contradictoriu cu chemata în garanție Direcția Generală R. a Finanțelor Publice C. (fosta denumire fiind Direcția Generală a Finanțelor Publice D.), având sediul în C., .. 2, jud. D., ca fiind rămasă fără obiect.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, recursul urmând a fi depus la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 03 decembrie 2013.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./08.01.2014/4 ex/
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 6662/2013. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1735/2013. Tribunalul DOLJ → |
|---|
