Amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătoreşti. Art.24 Legea nr.554/2004. Sentința nr. 3584/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3584/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 8690/63/2013*
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3584/2014
Ședința din Camera de Consiliu din 12 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei formulată de reclamanta J. O. - P. S.A.P. "FORȚA LEGII", în contradictoriu cu pârâtul D. D. - PRIMARUL . obiect amendă pentru neexecutarea hotărârii judecătorești (art. 24 din Legea nr. 554/2004), REJUDECARE.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons. jr. B. M. N. pentru reclamantă, lipsă pârâtul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra fondului.
Cons. jr. B. M. N., pentru reclamantă având cuvântul, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată în sensul aplicării sancțiunii prevăzute de lege de 20% pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii în executare precum și acordarea penalităților de întârziere ca urmare a întârzierii punerii în executare a hotărârii judecătorești. Nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față;
La data de 25 aprilie 2013, reclamanta J. O., prin SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE „FORȚA LEGII", a chemat în judecată pe pârâtul D. D. - Primar al Corn. Lipovu, jud. D. solicitând aplicarea amenzii prevăzute de lege de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile - Decizia nr._/2012, pronunțată de Curtea de Apel C. în 04.12.2012 în dosarul nr._/63/2010*,
În motivare arată că prin Decizia Curții de Apel C. a cărei executare o solicită, a fost admisă acțiunea petentei J. O., formulată de Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, fiind anulată Dispoziția nr. 1220/07.10.2010 emisă de Primarul Corn. Lipovu, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al acesteia. Potrivit dispozitivului deciziei, Primarul Comunei Lipovu a fost obligat la reintegrarea reclamantei în funcția publică vacantă și la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite începând cu data de 08.10.2010 până la data reintegrării efective, actualizate la data plății.
Potrivit art. 22 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, hotărârile judecătorești definitive, prin care s-au admis acțiunile formulate potrivit dispozițiilor prezentei legii, constituie titluri executorii. În ceea ce privește modalitatea de executare, aceasta este prevăzută de art. 622 alin. (1) din Legea nr. 134/2010, rep. privind Codul de proc. civ., astfel că obligațiile care au fost stabilite în sarcina pârâtului prin hotărârea instanțelor trebuiau aduse la îndeplinire de bunăvoie de către reprezentantul legal al instituției publice, care în această speță capătă calitatea de pârât, în termenul prevăzut de lege.
Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în urma admiterii acțiunii, (...) executarea hotărârii definitive și irevocabile se va face în termenul prevăzut în cuprinsul ei, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv până la data de 04 ianuarie 2013.
P. adresa înregistrată la Primăria Comunei Lipovu cu nr. 704/26.02.2013, reclamanta a notificat pârâtul să pună în executare de bunăvoie hotărârea judecătorească menționată în termenul prevăzut de lege, însă acesta nu s-a conformat dispozițiilor imperative ale legii pe care i le-a adus la cunoștință, motivând în răspunsul formulat înregistrat cu nr. 825/11.03.2013 că „nu s-au terminat toate căile de judecată la instituțiile statului român".
Consideră că refuzul de punere în executare este neîntemeiat, întrucât potrivit legii, exercitarea căilor extraordinare de atac împotriva unei hotărâri definitive și irevocabile nu sunt de drept suspensive de executare.
Dincolo de termenul de executare de 30 de zile, reclamanta suferă, atât un prejudiciu material prin: neplata drepturilor bănești cuvenite, prevăzute de hotărârea judecătorească, dincolo de termenul de executare maxim prev. de lege; lipsa unei surse de venit în ultimii 2 ani și jumătate, plata ajutorului de șomaj încetând la termen în anul 2011; acumularea de datorii la utilități, precum și rate la bănci în valoare de 1063,31 EUR și iminenta intrare în incapacitate de plată a reclamantei, urmare a imposibilității asigurării mijloacelor de existență; cât și un prejudiciu moral, constând cel puțin în știrbirea încrederii în Justiție în rândul membrilor societății, din cauza lipsei eficacității măsurilor dispuse de aceasta și în știrbirea imaginii personale a reclamantei în fața foștilor colegi de serviciu, în societate și chiar în familie, din cauza întârzierii nejustificate a reintegrării.
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, rep. la art. 24 alin (2) și art. 25 alin. (1), prevede că în cazul în care termenul nu este respectat, se va aplica conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă. Sancțiunea și despăgubirile prevăzute se aplică, respectiv se acordă, de instanța de executare, la cererea reclamantului.
A depus înscrisuri doveditoare: cererea adresată de reclamantă sindicatului, notificare către Primarul .. 825/11.03.2013, decizia nr._/2012 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._/63/2010*,
În drept, invocă: Decizia Curții de Apel C. nr._/2012 pronunțată în data de 04 dec. 2012 în dosar nr._/63/2010*, art. 22, art. 24 și art. 25 din Legea nr. 554/2004 privind Contenciosul administrativ; Legea nr. 134/2010, rep. privind Codul de proc.civ - art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62/2011;
La data de 28 iunie 2013 Primăria . la dosar înscrisuri, respectiv citație, cererea d-nei J. O., înregistrată la Primăria Lipovu, D. cu nr. 1981 din 18.06.2013, decizia Curții de Apel C. nr. 6423/2013, dosarul nr._ .
Totodată a menționat faptul că până în prezent i s-a emis d-nei J. O. dispoziția de încadrare, i s-a și înmânat de viceprimarul comunei cu semnătură de primire, prin urmare decizia Curții, menționată mai sus, s-a pus în aplicare, în termenul prevăzut de lege, drepturile salariale i se vor da tot conform legii, se vede din citația anexată că a fost citat și sindicatul la recursul în anulare, a fost prezent în sală un reprezentant al sindicatului la data de 27 mai 2013, împreună cu d-na J. O., sindicatul știa că s-a făcut recursul în anulare, este un drept al fiecăruia, sindicatul a făcut asemenea contestații în anulare - recurs, pentru alți salariați ai lor.
Consideră că și Primăria a avut dreptul, conform legii, să facă contestație în anulare, de aceea i s-a trimis d-nei J. adresa nr. 825 din 11.03.2013 care se găsește la dosar.
Sindicatul știa de contestația în anulare, reiese din citație, se observă că au fost în sală, atât d-na J., cât și un reprezentant al sindicatului. Consideră că a procedat conform legii și că a aplicat conform legii orice hotărâre judecătorească.
La data de 23 septembrie 2013 reclamanta a formulat precizare la acțiune, solicitând instanței ca, pe lângă aplicarea amenzii prevăzute de lege pentru neexecutarea titlului executoriu, să se dispună obligarea pârâtului la acordarea către reclamantă a unei despăgubiri pentru întârziere în cuantum de 3923,19 lei, sumă actualizată la data plății efective, și 60,47 Euro - echivalent în lei la data plății.
Obligațiile stabilite în sarcina pârâtului trebuiau îndeplinite de bunăvoie de către reprezentantul legal al persoanei juridice, în termenul maxim prevăzut de legea aplicabilă - în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, respectiv până la data de 04 ianuarie 2013. Refuzul pârâtului de a pune în executare titlul executoriu în integralitatea lui în sensul neacordării drepturilor bănești la care aceasta este îndreptățită, o prejudiciază grav din punct de vedere material pe reclamantă. Întârzierea nejustificată în acordarea despăgubirii bănești datorate au dus la iminenta intrare în incapacitate de plată a reclamantei, datorită lipsei unei surse de venit în ultimii 2 ani și jumătate, acumulării de datorii la întreținere și utilități, precum și acumularea dobânzilor și penalizărilor la datoriile bancare a căror plată a devenit imposibilă pentru reclamantă.
Întârzierea nejustificată în acordarea despăgubirii bănești reclamantei a dus la acumularea următoarelor dobânzi și penalizări, care potrivit legii ar trebui să fie suportate de către pârât ca despăgubiri pentru întârziere datorate reclamantei, astfel: potrivit adresei nr._/05.08.2013 emisă de Unicredit Tiriac Bank, creditul reclamantei înregistrează: penalitate dobândă 3,50 Eur și penalitate credit principal 56,97 Eur, în total o penalizări de 60,47 Eur; total penalizări plată cheltuieli de întreținere pentru perioada 01 octombrie 2010 - 30 iunie 2013 - 3832,19 lei ( adresa Asociației de proprietari nr. 9 C. B. nr. 303/12.09.2013);
Despăgubirile pentru întârziere la care reclamanta are dreptul nu sunt condiționate de nimic altceva decât - pe fond, de existența întârzierii, iar pe formă - de cererea acesteia adresată instanței. Nu faptul, în sine, că executarea s-a întârziat, o prejudiciază pe reclamantă, ci tocmai măsura acestei întârzieri, respectiv dimensiunea intervalului de timp în care se produce, cu efectele grave pe care această întârziere i le aduce proporțional cu durata întârzierii. Pe cale de consecință, despăgubirile trebuie acordate reclamantei în raport de durata întârzierii, întocmai ca și sancțiunea directă dispusă de legiuitor drept amendă și conform acestui tipic.
Cele două sancțiuni - amenda și despăgubirile - au aceeași cauză (întârzierea punerii în executare a sentinței) și același subiect (conducătorul autorității publice sau, după caz, persoana obligată), singura deosebire majoră constă în faptul că una produce efecte în beneficiul statului, iar cealaltă în beneficiul persoanei prejudiciate de întârziere, acoperind prejudiciul suferit de întârzierea nejustificată în punerea în executare a titlului executoriu.
Solicită instanței de fond învestită inițial cu soluționarea cererii de a aplica conducătorului autorității publice amenda prevăzută de lege pentru fiecare zi de întârziere să oblige pârâtul să-i acorde recurentei despăgubiri pentru întârziere în cuantumul precizat.
A depus la dosar adresa emisă de Unicredit Ț. Bank cu nr._/05.08.2013 și adeverința înregistrată sub nr. 303/12.09.2013 emisă de Asociația de Proprietari nr. 9 C. B., cererea formulată de Primăria . nr. 2594/29.07.2013, adresa nr. 2024/25.06.2013 emisă de Primăria . privire la reintegrarea d-nei J. O., referat nr. 2020/25.06.2013, avertisment final de plată.
Instanța a comunicat pârâtului modificarea la acțiunea, iar la data de 08 octombrie 2013 Primăria . întâmpinare prin care a arătat că reclamanta a fost încadrată la 01.07.2013 conform dispoziției depusă la dosar, calcularea sumei de drepturi bănești se realizează de către contabilul Primăriei, iar în cazul de față chiar d-na J. este contabilă. Drepturile bănești se dau conform legii, prin rectificarea de buget făcută de contabilul instituției, chiar unele hotărâri se dau eșalonat, iar din procesul-verbal nr. 2068 din 01.07.2013 reiese clar că i s-a cerut lui J. să-și calculeze drepturile bănești date în urma deciziei 6423 din 27.05.2013, dar refuză să-și îndeplinească până în prezent orice sarcină de serviciu, fiind un abuz din partea ei.
Arată că se specifică de sindicat, că în cel mult 30 de zile, obligațiile de la hotărârea definitivă se pun în practică. Cererea depusă de d-na J. cu numărul 1981 din 18.06.2013, căreia îi anexează și hotărârea, trebuie executată de reprezentatul din Primărie căruia îi revin sarcinile de serviciu, adică contabilul care e J. O.. Așadar 30 de zile sunt până la 18.07. 2013, deci contabilei J. i s-a dat posibilitatea să-și calculeze sumele ce trebuie să și le ridice, să-și facă rectificare de buget și alte demersuri în acest sens, ea fiind încadrată cu 01.07.2013. Respectiv, consilierul spune ca la 30 de zile de la pronunțare și dă și termenul de 04.01.2013, dar uită să specifice că nu s-a redactat hotărârea, mai precis prima e ridicată la 14. 02.2013, se observă pe ștampilă la sfârșit, iar la Primărie depusă cu cerea nr. 704 din 26.02.2013, apoi s-a făcut contestație în anulare în termen legal, iar hotărârea s-a ridicat definitivă și irevocabilă la fel ca prima și conform ștampilei la 10.06.2013 și depusă copie cu cerea nr. 1981 din 18.06.2013 la Primărie.
Era un drept al pârâtei să formuleze contestație în anulare, se putea crede că era rea voință în momentul în care nu puneam în aplicare această hotărâre și nici nu făceam contestație în anulare, dovadă că tot acest consilier s-a prezentat de-a lungul anilor la toate procesele, inclusiv la contestație în anulare, atunci se putea vorbi de amendă pentru neexecutare, dar nimeni de la sindicat nu a făcut adresă la Primărie că nu se execută o hotărâre judecătorească, atâta timp cât nu a încălcat nimic. Contestația în anulare s-a făcut la Curte în termen legal, apoi după decizia Curții, este adresa cu nr. 1981 din 18.06.2013 și hotărârea anexată,depusă de J. O., sindicatul a reprezentat-o la toate procesele. Nu este rea voință decât din partea d-nei J., primarul a respectat termenele, atât la instanță, cât și punerea în aplicare a hotărârii, cel care calculează drepturile bănești în cadrul instituției este chiar contabila - J. O., iar primarul i-a făcut adrese în sensul de a-și calcula drepturile toate ce-i revin începând cu prima zi de serviciu, conform procesului-verbal nr. 2068 din 01.07.2013, apoi urmând celelalte procese - verbale și adrese, în care se face referire la toate drepturile a mai multor categorii de salariați care depind de contabilul Primăriei, inclusiv ale d-nei J. care este salariată și care trebuie să calculeze.
S-a lucrat cu firmă de consultanță atâta timp cât nu era contabil, dar nu se pot plăti doi contabili, având contabil angajat prin hotărâre, se sistează contractul cu firma de consultanță.
Arată că d-na J. locuiește pe raza Comunei Lipovu-D., nu face naveta, nu a făcut niciodată, nici când a stat acasă, prin urmare nu are cum să aibă cheltuieli la întreținere și se poate dovedi. Cine dă asemenea hârtii va răspunde. La C. îi locuiește fiica și ginerele care au serviciu, sunt familie separată, nu are legătură cu acest caz, este un fals cel cu întreținerea, atât soțul d-nei J. locuiește în Lipovu.
Pârâta arată că a mai primit copie de la o bancă și scria că are rate din 2005, când era la serviciu, iar la aceste bănci scrie suma datorată, dar nu se specifică data de când nu a plătit, ba mai mult d-na J. se poate folosi de această decizie în instanță să nu-și achite băncile.
D-na J. specifică că are numai drepturi și că-i sunt încălcate, dar se pare că din punctul ei de vedere nici o obligație, anexăm în acest sens copii de pe adresele și procesele-verbale din care reiese că refuză să-și îndeplinească sarcinile de serviciu, inclusiv sarcinile prin care urmează să-și încaseze banii proveniți din hotărârea judecătorească, în calitatea sa de contabil al instituției noastre.
A anexat următoarele înscrisuri: fișa postului cu nr. 2053 din 01.07.2013 pe care a primit-o, dar a refuzat semnarea ei, dar, care i-a fost adusă la cunoștință în ședința cu salariații Primăriei, conform procesului-verbal nr. 2068 din 01.07.2013 când a refuzat să-și calculeze chiar drepturile bănești ce i se cuveneau prin hotărâre, adresa nr. 2093 din 02.07.2013, adresa nr. 2063 din 01.07. 2013, procesul-verbal nr. 2097 din 02.07.2013, procesul-verbal din 04.07.2013, procesul-verbal din 10.07.2013, procesul-verbal din 23.07.2013, adresa școlii din 12.07.2013, procesul-verbal din 15.07.2013, adresa nr. 2955 din 11.09.2013.
Instanța a pus în vedere reclamantei să depună la dosar nota de calcul cu privire la despăgubirile solicitate prin cererea introductivă, suferite de către reclamantă ca urmare a neexecutării în termenul legal al hotărârii judecătorești, respectiv decizia nr._/04.12.2012 pronunțată în dosarul nr._/63/2010*.
Reclamanta a depus la dosar precizări prin care a învederat că pentru neplata obligațiilor bănești în perioada 01.01._13, reclamanta a fost penalizată cu suma de 1.132,21 de lei, depunând adeverință în acest sens de la asociația de proprietari, cât și adeverință privind restanțele înregistrate la Unicredit Ț. Bank.
A precizat că postul reclamantei nu este cel de contabil care potrivit legii necesită studii superioare, ci postul de referent la compartimentul impozite și taxe, post care necesită studii medii și nu studii superioare, astfel că atribuțiile ce rezultă din postul de contabil sunt atribuții care depășesc nivelul de cunoștințe ale unui post de referent - studii medii, acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a refuzat semnătura fișei postului, întrucât aceasta nu este întocmită în conformitate cu legea, depășind atribuțiile unui post de referent pe studii medii.
Mai arată că firma de consultanță angajată de primărie s-a ocupat de calcului drepturilor salariale lunare ale tuturor salariaților instituției, cu excepția reclamantei, motiv pentru care de la momentul reîncadrării reclamantei în funcția publică și până în prezent, pârâtul nu i-a acordat salariul lunar, fiind singurul angajat al instituției care nu-și primește salariul în fiecare lună, sub motivația că ea singură nu și-l calculează, acesta fiind un grav abuz la adresa reclamantei.
Cu privire la fișa postului reclamantei, comisia constituită prin O.P. nr. 158/2013 a constatat că fișa fostului nr. 2053/2013 prezintă elemente de nelegalitate în sensul că unele dintre atribuțiile prevăzute necesită cunoștințe specifice studiilor economice superioare.
În concluzie a solicitat respingerea argumentelor formulate de pârât prin întâmpinare.
A depus la dosar înscrisuri, respectiv: adeverință nr. 425/24.10.2013 emisă de Asociația de Proprietari nr. 9 C-tin B., înscris de la bancă, raport privind modul de soluționare a aspectelor ce fac obiectul Ordinului Prefectului nr. 158/2013, cererile reclamantei adresată pârâtului la data de 03.07.2013 și la data de 09.07.2013, confirmare de primire, referat nr. 2497/16.07.2012, dispoziția nr. 693/27.06.2013, adrese emisă de Agenția Națională a Funcționarilor Publici nr._/30.09.2013, adresa nr. 201/28.02.2013 emisă de Instituția Prefectului jud. D..
P. sentința nr. 8462 din data de 13 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, s-a admis în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta J. O. - P. S.A.P. "FORȚA LEGII", cu sediul în C., ., nr. 32, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul D. D. - PRIMARUL . în ..
S-a respins cererea privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004.
A fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.530,08 de lei cu titlu de despăgubiri.
Împotriva sentinței nr. 8462 din data de 13 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul D., Secția C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ au formulat recurs Sindicatul Administrației Publice " FORȚA LEGII " pentru reclamanta J. O. și pârât D. D. - PRIMARUL .> Reclamanta J. O. prin Sindicatul Administrației Publice "FORȚA LEGII", a arătat că hotărârea pronunțată în fond a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, cuprinde motive contradictorii, instanța de fond depășind atribuțiile puterii judecătorești, motiv pentru care în temeiul art. 488 pct. (4), (6) și (8) din noul C. proc. civ. și art. 25 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004, rep., a solicitat instanței de recurs admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea pe fond a cauzei și admiterea în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.
Recurenta reclamantă a arătat că, instanța de fond a fost învestită cu soluționarea cererii de a aplica conducătorului autorității publice amenda prevăzută de art. 24 alin (2) și art. 25 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554 / 2004, rep., de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii în executare a titlului executoriu, dar și a capătului de cerere privind acordarea către recurenta-reclamantă a despăgubirilor pentru întârziere.
P. sentința recurată, cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond a admis doar capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor pentru întârziere, însă a respins cererea principală al cărei scop era obligarea intimatului-pârât la executarea hotărârii judecătorești definitivă și irevocabilă, lipsind practic de substanță cererea sa.
Instanța de fond deși constată că hotărârea judecătorească nu a fost pusă în aplicare, „de vreme ce prin titlul executoriu enunțat pârâta fusese obligată la plata salariilor cuvenite reclamantei", în mod contradictoriu respinge cererea principală privind aplicarea amenzii prev. de lege în cazul nerespectării unui titlu executoriu.
Contradicția este cu atât mai evidentă cu cât instanța de fond arată că „Autoritățile publice au obligația executării din oficiu a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, în cazul nerespectării acestui principiu, legiuitorul consacrând o modalitate specială de sancționare în art. 24-25 din Legea contenciosului administrativ. Amenda procesual-administrativă reglementată de art. 24 și 25 din Legea 554/2004 constituie un mijloc de presiune și sancționare, pentru a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor."
Astfel, deși constată că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a consacrat o modalitate specială de presiune și sancționare, intimatul-pârât nu a pus în executare titlul executoriu, și neexecutarea acestuia a pricinuit un grav prejudiciu recurentei-reclamante (instanța acordându-i recurentei - reclamante despăgubiri pentru întârzierea neexecutării hotărârii judecătorești).
În mod netemeinic și nelegal instanța de fond apreciază că „ipoteza neplății salariilor ce i se cuveneau reclamantei potrivit hotărârii judecătorești, faptul neexecutării de către pârât a sentinței judecătorești prin care a fost obligat la plata drepturilor bănești nu se încadrează în cazurile prevăzute limitativ de textul legal".
Interpretarea instanței de fond este eronată și contrară voinței legiuitorului.
Sarcina acordării drepturilor salariale la care este îndreptățită recurenta-reclamantă era obligația intimatului-pârât prevăzută în hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, cel obligat prin sentință trebuia nu numai să emită actul de reintegrare ci era obligat să efectueze toate operațiunile administrative necesare acordării despăgubirilor bănești recurentei-reclamante în termenul prevăzut de lege. Rezultă că interpretarea instanței de fond este nelegală, neexecutarea de către intimatul-pârât a sentinței judecătorești prin care a fost obligat la plata drepturilor bănești încadrându-se în demersurile administrative pe care intimatul-pârât era obligat să le îndeplinească.
Instanța de fond trebuia să dispună amendarea conducătorului instituției publice pentru neexecutarea hotărârii judecătorești definitive și irevocabile cu amenda prev. de lege, întrucât măsura prevăzută de lege nu este condiționată de nimic altceva decât - pe fond, de existența întârzierii, iar pe formă - de cererea celui îndreptățit adresată instanței.
Instanța de fond în mod corect a constatat culpa conducătorului care o prejudiciază pe "recurenta-reclamantă prin nepunerea în aplicare în termen a titlului executoriu, culpă pe care în mod corect a decis să o sancționeze acordându-i recurentei-reclamante despăgubiri de întârziere pentru prejudiciul cauzat, însă nu ia măsura prev. de lege menită să înlăture cauza " generării prejudiciului.
Astfel, neaplicarea sancțiunii prevăzute de lege va duce fără îndoială la continuarea abuzului intimatului-pârât constând în refuzul pe termen nedeterminat de a pune în executare hotărârea definitivă și irevocabilă și de a-i acorda despăgubirile bănești la care aceasta este îndreptățită, refuzul său de a pune în executare hotărârea judecătorească generându-i recurentei-reclamante alte și alte prejudicii materiale
Deși inițial, instanța de fond arată că în materia contenciosului administrativ legiuitorul a consacrat o modalitate specială de presiune și sancționare prin intermediul art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în mod contradictoriu propriei susțineri, instanța apreciază în mod netemeinic și nelegal că legea specială nu ar trebui aplicată, recomandându-i recurentei-reclamante „să solicite punerea în executare a obligației pe calea dreptului comun".
Consideră că prin sentința recurată instanța de fond i-a încălcat recurentei-reclamante dreptul de liber acces la justiție, instanța de fond refuzând să aplice prevederile legale în materie și trimițând-o pe recurenta-reclamantă, venită în fața instanței pentru a i se face dreptate, la executarea silită care ar putea genera blocarea activității la nivelul unității administrativ-teritoriale.
Mai mult decât atât, soluția recomandată de instanța de fond ca alternativă implică cheltuieli de executare pe care recurenta-reclamantă ar fi obligată să le avanseze, cheltuieli pe care aceasta nu le poate face având în vedere situația materială deosebit de precară pe care demersul nelegal al intimatului-pârât de eliberare din funcție, urmat de refuzul nejustificat al acestuia de a-i acorda despăgubirile bănești prevăzute de titlul executoriu, au generat-o.
Instanța de fond nu a luat în considerare faptul că nici de la momentul reîncadrării recurentei-reclamante în funcția publică (01.07.2013) și până în prezent, intimatul-pârât nu i-a acordat recurentei-reclamante salariul lunar, aceasta fiind singurul angajat al instituției care nu își primește salariul în fiecare lună, acesta fiind un nou abuz la adresa drepturilor recurentei-reclamante. Astfel încât, este evident că recurenta-reclamantă este privată și de posibilitatea apelării la modalitatea executării silite specifică dreptului comun, starea materială în care abuzurile intimatului-pârât au adus-o făcând aproape imposibilă asigurarea surselor necesare asigurării existentei acesteia (recurenta-reclamantă neavând o sursă de venit din data de 08.10.2010).
Instanța de fond a constatat culpa conducătorului care l-a prejudiciat pe reclamant prin nepunerea în aplicare în termen a hotărârii judecătorești, culpă pe care a decis să o sancționeze prin acordarea despăgubirilor de întârziere, însă a refuzat să aplice prevederile legale menite să înlăture cauza care a generat prejudiciul creat recurentei-reclamante, făcând dreptate numai pe jumătate.
Față de cele învederate a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței recurate, rejudecarea pe fond a cauzei și admiterii în totalitate a acțiunii așa cum a fost formulată.
Recursul este întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct. 4,6 și 8 din Noul Cod. Proc. Civ și art. 25 alin. 3 din Lg. nr. 554/2014, rep.
În recursul formulat de pârâtul D. D. - PRIMARUL . solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii în totalitate a acțiunii formulate de reclamanta ca neîntemeiata, având in vedere următoarele considerente:
Autoritățile publice, in speța Primăria Corn Lipovu prin primar, au obligația de a executa din oficiu hotărârile judecătorești ramase definitive si irevocabile, iar in cazul nerespectării acestui principiu, legiuitorul a consemnat si o sancțiune prin art. 24-25 din Legea 554/2004. Aceasta sancțiune constituind un mijloc excepțional de presiune si punere in aplicare a hotărârilor judecătorești.
Aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, modificată este condiționată de stabilirea culpei conducătorului autorității administrative pentru neexecutarea hotărârii definitive și irevocabile pronunțate de instanța de contencios administrativ.
Pentru ca un subiect de drept să poată fi obligat la plata amenzii prevăzute de textul legal anterior arătat, trebuie să îndeplinească cumulativ două condiții: să aibă competența (respectiv, posibilitatea concretă) de a executa (ori a asigura executarea) personal a hotărârii judecătorești irevocabile.
Ori paratul a executat de buna voie dispoziția de reintegrare dispusa de care instanța de judecata.
Este adevărat ca paratul a pus cu întârziere in executare decizia nr._/04.12.2012 a Curții de Apel C., insa apreciem ca in mod greșit a interpretat instanța de fond ca întemeiata cererea reclamantei de acordare a despăgubirilor.
Astfel din probele administrate în prezenta cauza se poate observa ca domiciliul reclamantei este pe raza Corn. Lipovu, iar aceasta nu poate să aibă cheltuieli de întreținere la Asociația de Proprietari nr. 9 C. B., unde locuiește fiica reclamantei împreuna cu soțul acesteia formând o familie cu venituri si cheltuieli separate.
Mai mult decât atât s-a luat in considerare la pronunțarea sentinței recurate o adeverința care nu poarta stampila, ci doar doua semnături olografe, a Asociației de proprietari emitente. Apreciază că ratele lunare trebuie plătite de către reclamanta fără a se folosi de dispozițiile deciziei instanței.
Având in vedere ca sentința a fost pusa executare, iar reclamanta a fost cea care nu si-a calculat propriile drepturi salariale precum si celelalte obligații de serviciu, apreciază că nu se impune ca primarul sa achite despăgubirile către reclamanta pentru culpa acesteia.
Având in vedere cele anterior enunțate solicită admiterea recursului in sensul respingerii in totalitate a acțiunii formulata de către reclamanta.
La data de 10 aprilie 2014, Sindicatul Administrației Publice " FORȚA LEGII " pentru reclamanta J. O. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât, ca neîntemeiat.
A susținut că, în mod temeinic și legal, instanța de fond a acordat despăgubirile pentru întârziere reclamantei întrucât cererea acesteia îndeplinea toate condițiile cerute de lege, iar măsura prevăzută de aceasta nu este condiționată de nimic altceva decât - pe fond - de existența întârzierii care a generat prejudiciul dovedit, iar pe formă - ce cererea celui îndreptățit adresată instanței.
Analizând criticile formulate, în raport de dispozițiile legale incidente, Curtea a reținut următoarele:
Curtea, analizând sentința prin prisma criticilor invocate în recurs, a apărărilor formulate, a dispozițiilor legale aplicabile în cauză și în conformitate cu dispozițiile art. 488 din N. C. Pr. Civ., constată că recursurile sunt fondate și urmează a fi admise în limitele și pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Procesul civil român este guvernat de principii fundamentale reglementate în Capitolul II al Noului Cod de procedură civilă. În procesul civil, părțile au posibilitatea legală de a participa în mod activ la desfășurarea judecății, atât prin susținerea și dovedirea drepturilor proprii, cât și prin dreptul de a combate susținerile părții potrivnice și de a-și exprima poziția față de măsurile pe care instanța le poate dispune.
Rolul instanței de control judiciar este acela de a raporta considerentele hotărârii de fond, la situații de fapt și de drept rezultate din probatoriul administrat și de a stabili în ce măsură, argumentele avute în adoptarea unei soluții își găsesc sau nu suport în actele dosarului, pornind desigur de la criticile avute în vedere, atunci când s-a exercitat această cale extraordinară de atac, a recursului.
P. sentința recurată s-a respins cererea privind aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004 și a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 1.530,08 de lei cu titlu de despăgubiri.
În motivarea soluției adoptate, instanța de fond s-a raportat la dispozițiile art. 24. și 25 din Legea nr. 554/2004.
Instanța de fond nu a analizat cererea de chemare în judecată în raport de modificările legislative intervenite în procedura de executare a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ prin adoptarea Legii nr. 76/2012, raportat la motivele invocate de reclamantă, cu luarea în considerare și a apărărilor pârâtei, ignorând astfel dispozițiile art. 9 alin. 2, art. 14 alin. 6 ,art. 22 alin. 2 și art. 24 din Noul Cod de procedură civilă.
Este adevărat că, potrivit principiului disponibilității, reclamantul este cel care stabilește cadrul procesual dedus judecății atât sub aspectul obiectului, cât și al părților, totuși instanța, în vederea asigurării unor drepturi procesuale fundamentale, avea obligația de a pune în discuția reclamantului necesitatea lămuririi cadrului procesual sub aspectul temeiului juridic invocat, în raport de modificările legii, știut fiind faptul că în calea de atac nu poate fi modificat temeiul juridic.
Textul art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă consacră principiul potrivit căruia hotărârile trebuie să fie motivate în fapt și în drept, iar nerespectarea acestui principiu constituie motiv de casare potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, rolul acestui text fiind acela de a se asigura o bună administrare a justiției și pentru a se putea exercita controlul judiciar de către instanțele superioare.
În cauza dedusă judecății, la pronunțarea sentinței, instanța de fond nu a procedat la o analiză efectivă a motivelor invocate de părți, și nici nu a lămurit cadrul procesual, ori, așa cum rezultă din dispozițiile art. 425 alin. 1 lit. b din Noul Cod de procedură civilă, în considerente se vor arăta „obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Referitor la apărările formulate de către pârâtă și reiterate în motivele de recurs, Curtea observă că instanța de fond nu face vorbire în conținutul considerentelor sentinței, nepronunțându-se în nici un fel asupra apărărilor formulate.
O astfel de motivare face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalității hotărârii instanței de fond, în speță fiind aplicabile și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât o hotărâre judecătorească pronunțată de o instanță națională trebuie să fie motivată, în fapt și drept, sub toate aspectele existente în cererea de chemare în judecată, în caz contrar, fiind încălcat accesul liber la instanță.
Rațiunea și obligativitatea motivării hotărârii judecătorești este prevăzută atât în interesul bunei administrări a justiției și a încrederii justițiabililor în hotărârile judecătorești, cât și pentru exercitarea controlului în căile de atac.
În acest sens, în virtutea dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului, în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului s-a reținut constant că acest drept nu poate fi exercitat efectiv decât în situația în care instanța procedează la „un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența” (Curtea Europeană a Drepturilor Omului, hotărârea nr. 4 din 28.04.2005, în cauza Albina contra României, publicată în M. Of. nr. 1049/25.11.2005, Cauza Vlasia G. V. contra România, hotărârea din 8 iunie 2006).
Procedeul juridic utilizat de instanța de fond echivalează cu necercetarea fondului cauzei, dar și a dispozițiilor art. 22 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă care impun judecătorului să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
Aspectele evidențiate de pârâtă, cu consecințe asupra justei soluționări a cauzei și pronunțării unei hotărâri judecătorești legale și temeinice, ca act final al dezbaterii judiciare, trebuiau clarificate de instanța de fond, neputând fi analizate direct în recurs, pentru că acestea țin de fondul cauzei deduse judecății care nu a fost analizat, nefiind posibilă efectuarea controlului judiciar, motive pentru care hotărârea recurată este casabilă potrivit art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru a putea vorbi de o examinare efectivă a fondului, instanța investită cu soluționarea cauzei ar fi trebuit să examineze solicitările reclamantei din cererea de chemare în judecată, și apărările pârâtei din întâmpinare, în vederea aplicării corecte a legii și să justifice aplicarea în cauză dedusă judecății a anumitor norme de drept.
P. urmare, raționamentul instanței de fond nu poate fi reținut de instanța de recurs și, observând că în mod greșit instanța a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, soluția care se impune este trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, față de dispozițiile art. 498 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă.
Pentru aceste motive, în temeiul art. 498 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă raportat la art. 488 alin. 1 pct. 6 din Noul Cod de procedură civilă, Curtea a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
În rejudecare, instanța de fond va proceda la examinarea cererii reclamantei, va analiza motivat, în fapt și în drept, toate susținerile din cererea de chemare în judecată și din motivele de recurs, în raport cu probele ce se vor administra și cu dispozițiile legale aplicabile pricinii, luând în considerare în aceeași măsură și apărările formulate de pârâtă, precum și motivele de recurs ale acesteia.
Primind dosarul spre rejudecare s-a fixat termen de judecată la 10.09.2014 și s-a dispus citarea părților.
Reclamanta, la data de 02.10.2014, a depus precizare la acțiune, în conformitate cu art. 24 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, în sensul aplicării sancțiunii prevăzute de lege de 20% pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii în executare a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și acordarea penalităților de întârziere ca urmare a întârzierii punerii în executare a hotărârii judecătorești, în cuantum de 9882,79 lei, sumă actualizată la data plății efective, plus dobânda legală, constând în: penalități la plata cheltuielilor de întreținere, în sumă totală de 4024,26 lei, penalități de întârziere pentru neplata creditului la Unicredit Ț. Bank, în sumă totală de 2087,21 lei, precum și cheltuieli de executare silită în sumă de 3771,32 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
P. cererea formulată, astfel cum a fost precizată, reclamanta J. O. a solicitat instanței aplicarea prev. art. 24 alin. (2) în sensul aplicării amenzii prevăzute de lege de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi de întârziere până la data punerii în executare de către pârât a hotărârii judecătorești definitive și irevocabile, precum și obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 9882,79 lei.
P. Decizia nr._/04.12.2012, pronunțată de către Curtea de Apel C., irevocabilă la data pronunțării, a fost admisă acțiunea petentei J. O., formulată de Sindicatul Administrației Publice Forța Legii, fiind anulată Dispoziția nr. 1220/07.10.2010, emisă de Primarul Corn. Lipovu, prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al acesteia, dispunându-se reintegrarea reclamantei în funcția publică vacantă și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite începând cu data de 08.10.2010 până la data reintegrării efective, actualizate la data plății.
La data de 25.06.2013, reclamantei i-a fost înaintată Dispoziția nr. 610/25.06.2013, emisă de către pârât, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantei în funcția publică de Referent, clasa a III-a, grad superior, treapta 5 la compartimentul Impozite și taxe, începând cu data de 01.07.2013, fiindu-i stabilit salariul de bază lunar și dispunându-se plata despăgubirilor egale cu salariile cuvenite începând cu data de 08.10.2010 și până la data reintegrării, actualizate la data plății. În conformitate cu disp. art. 24 din Legea nr. Legea 554/2004, forma în vigoare la data de 02.10.2014, data ultimei precizări de către reclamantă a cuantumului prejudiciului solicitat, "1)Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.
(2)În cazul în care termenul nu este respectat, se aplică conducătorului autorității publice sau, după caz, persoanei obligate o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, iar reclamantul are dreptul la penalități, în condițiile art. 894 din Codul de procedură civilă." (art. 905 din Codul de procedură civilă, în urma republicării).
În ceea ce privește cererea vizând aplicarea amenzii prevăzute de art. 24 din Legea nr. 554/2004, constând în amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, până la data punerii în executare de către pârât a hotărârii judecătorești, instanța o va respinge pentru considerentele ce urmează:
Într-adevăr, autoritățile publice au obligația executării din oficiu a hotărârilor pronunțate în materia contenciosului administrativ, în cazul nerespectării acestui principiu, legiuitorul consacrând o modalitate specială de sancționare în art. 24 – 25 din Legea contenciosului administrativ.
Amenda procesual-administrativă reglementată de art. 24 și 25 din Legea 554/2004 constituie un mijloc ,,de presiune" și sancționare, pentru a înfrânge rezistența conducătorilor autorităților publice la executarea hotărârilor.
Dispozițiile legale anterior citate, instituind o procedură derogatorie de la dreptul comun în materia executării hotărârilor judecătorești, au în vedere necesitatea executării voluntare și în termen scurt a hotărârilor judecătorești pronunțate în materia contenciosului administrativ, în ipoteze expres și limitativ enumerate, tocmai în considerarea faptului că încheierea, înlocuirea, modificarea actului administrativ, eliberarea unui înscris ori efectuarea anumitor operațiuni administrative sunt condiționate în mod direct de voința autorității publice pârâte, refuzul în executare urmând a fi înlăturat prin sancțiunea aplicabilă conducătorului acesteia.
Nimic nu împiedică însă creditorul unei obligații care nu se încadrează în dispozițiile textului art. 24 alin. 1 să solicite punerea în executare a obligației pe calea dreptului comun.
În ce privește dispoziția de reintegrare a reclamantei în funcția deținută, instanța constată că aceasta a fost executată de către pârât, prin Dispoziția nr. 610/25.06.2013 dispunându-se reintegrarea reclamantei în funcția publică de referent în cadrul compartimentului Impozite și taxe, începând cu data de 01.07.2013.
P. urmare, în situația în care hotărârea este executată, chiar și cu întârziere, reclamanta nu mai poate solicita obligarea la plata amenzii pe zi de întârziere, scopul avut în vedere de legiuitor prin instituirea sancțiunii fiind deja atins, astfel încât capătul de cerere formulat de către reclamantă referitor la aplicarea amenzii pe zi de întârziere până la reintegrarea acesteia a rămas fără obiect, urmând a fi respins ca atare.
Este neîntemeiat de asemenea și capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâtului la despăgubiri în cuantum de 9882,79 lei, ca urmare a întârzierii punerii în executare a hotărârii judecătorești.
Reclamanta a arătat că prin Dispoziția nr. 610/25.06.2013 s-a dispus reintegrarea reclamantei începând cu data de 01.07.2013, fără însă a i se acorda despăgubirea egală cu salariile cuvenite începând cu data de 08.10.2010 până la data reintegrării efective, actualizată.
Potrivit art. 905 alin. 1 din codul de procedură civilă R, la care face trimitere art. 24 alin. 2 din Legea nr. Legea 554/2004, dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviințare a executării debitorul nu execută obligația de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi judiciare, de către instanța de executare.
Neefectuarea plății despăgubirilor și daunelor morale nu poate fi sancționată cu aplicarea amenzii reglementate de art. 24 din Legea nr. Legea 554/2004.
Astfel, textul art. 24 alin. 1 din Legea nr. Legea 554/2004 stabilește cu rigoare sfera de aplicare a acestuia, respectiv hotărârile judecătorești a căror neexecutare atrage acordarea despăgubirilor și aplicarea sancțiunii amenzii.
Din conținutul normativ al art. 24 alin. 1 din Legea nr. Legea 554/2004, coroborat cu disp. art. 905 alin. 1 din Codul de procedură civilă, rezultă fără echivoc că obligațiile a căror neexecutare conduce la aplicarea sancțiunii amenzii, sunt obligații de "a face", adică a unor obligații de a emite un act administrativ, de a modifica un astfel de act, de a se elibera o adeverință sau un înscris, sau să se efectueze o operațiune administrativă, obligații ce nu se pot executa pe cale silită, datorită specificului acestora, ținând seama și de emitentul actului, care întotdeauna are calitate de autoritate publică.
Așadar, executarea obligațiilor de "a da", având ca obiect o sumă de bani, nu intră sub incidența art. 24 alin. 1 din Legea nr. Legea 554/2004.
Procedura contenciosului administrativ, având un caracter special, fiind derogatorie de la regulile procedurale civile, însă numai cu privire la cererile care țin de specificul acestei materii, iar în ceea ce privește executarea obligațiilor de "a da", trebuie urmată procedura de executare silită reglementată de art. 622 și urm. din Codul de procedură civilă.
Astfel, independent de data emiterii dispoziției de reintegrare, reclamanta putea să solicite oricând, pe calea dreptului comun, punerea în executare a obligației de "a da", referitoare la plata despăgubirilor egale cu salariile cuvenite, conform Deciziei nr._/04.12.2012, pronunțate de către Curtea de Apel C., prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu al acesteia, dispunându-se reintegrarea reclamantei în funcția publică vacantă și obligarea pârâtei la plata unei despăgubiri egale cu salariile cuvenite începând cu data de 08.10.2010 până la data reintegrării efective, actualizate la data plății.
Nu are relevanță, sub acest aspect, împrejurarea că executarea silită ar putea genera blocarea activității la nivelul unității administrativ-teritoriale, ori că reclamanta ar fi obligată să avanseze cheltuieli de judecată, având în vedere că, în conformitate cu disp. art. 669 alin. 2 din Codul de procedură civilă, cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, în afară de cazul când creditorul a renunțat la executare.
Față de toate aceste considerente, instanța constată că acțiunea formulată de către reclamanta J. O. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea precizată formulată de reclamanta J. O. - P. S.A.P. "FORȚA LEGII", cu sediul în C., . nr. 32, jud. D., în contradictoriu cu pârâtul D. D. - PRIMARUL . în ..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare,cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red.J.S.
Tehn.C.A.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1040/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
