Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din 05-09-2014, Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 05-09-2014 în dosarul nr. 26679/301/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 469/2014
Ședința publică de la 05 Septembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Judecător G. P.
Grefier M. M.-S.
Pe rol soluționarea apelului declarat de către apelanta S.C. D. A. DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3378/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
În baza art. 482 N. C.pr.civ., coroborate cu art. 131alin. 1 N. C.pr.civ., verificându-și din oficiu competența, instanța constată că este competentă să soluționeze apelul, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 2 din O.G. 2/2001.
Considerând apelul în stare de judecată, instanța îl reține spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin sentința civilă nr. 3378/11.03.2014, Judecătoria C. a respins plângerea formulată de petenta S.C. D. A. DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 S.R.L. împotriva procesului-verbal ., nr._/18.05.2013, în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R.
În motivarea sentinței, instanța de fond a învederat că, prin actul de contravenție anterior menționat, petenta a fost sancționată cu amendă în cuantum de 1.500 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG 37/2007. S-a reținut în sarcina sa faptul că, în data de 17.05.2013, ora 1910, pe DN 65, km 18+240 m - zona Robănești, jud. D. -, a fost oprit și verificat ansamblul rutier format din autoutilitară cu nr._ și semiremorcă cu nr._, utilizat de S.C. D. Antrepriză de Construcții și Montaj 93 SRL și condus de echipajul format din D. I. și Dană A., ce efectuat transport rutier internațional de mărfuri contra cost in numele unui terț. În urma verificării s-a constat nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră, in perioada 08.05.2013 ora 2134 – 09.05.2013 ora 0618, astfel: conducătorul auto D. I. a efectuat 8 ore și 44 minute de odihnă zilnică redusă in loc de 9 ore cât prevede Regulamentul (CE) nr. 561/2006, deci a efectuat o perioadă zilnică redusă cu 16 minute mai mică decât minimul legal.
Art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007, privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, prevede că „Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții….. nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică redusă cu până la o oră”, fapta fiind sancționată cu amenda in cuantum de 1.500 lei - conform art. 9 alin. 1 lit. e din OG nr. 37/2007.
Procesul verbal nu a fost semnat și ștampilat de către petentă, făcându-se mențiunea „ reprezentantul legal al contravenientului nefiind de față in momentul întocmirii procesului verbal, nu poate formula obiecțiuni".
Prima instanța a reținut că, în ceea ce privește legalitatea procesului-verbal, petenta a invocat un motiv de nelegalitate, respectiv nerespectarea dispozițiilor art. 19 din OG nr. 2/2001 privind martorul asistent.
Astfel, potrivit art. 19 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor "(1) Procesul-verbal se semnează pe fiecare pagină de agentul constatator și de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, agentul constatator va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie să fie confirmate de cel puțin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde și datele personale din actul de identitate al martorului și semnătura acestuia. (2) Nu poate avea calitatea de martor un alt agent constatator. (3) În lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod".
Rolul martorului asistent este de a confirma cele trei situații prevăzute de lege: contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze. Deși procesul verbal nu a fost semnat de nici un martor, anularea actului se poate dispune doar in condițiile art. 175 din C.proc.civ., iar petenta nu a făcut dovada unei vătămări.
Astfel, Judecătoria C. a respins apărarea petentei privind încălcarea dispozițiilor art. 19 din O.G. nr. 2/2001, privind prezența unui martor asistent la întocmirea procesului-verbal contravențional.
Verificând din oficiu cerințele legale, s-a considerat că procesul-verbal contestat este legal întocmit.
Astfel, procesul-verbal conține data și locul unde a fost încheiat, numele, prenumele, calitatea și instituția din care face parte agentul constatator, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenționale cu indicarea datei, orei și locului în care a fost săvârșită, precum și arătarea tuturor împrejurărilor ce pot servi la aprecierea gravității faptei, indicarea actelor normative incidente, termenul de exercitare a căii de atac.
În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal, deși OG nr. 2/2001 - cu modificările și completările ulterioare -, nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34, rezultă că procesul verbal face dovada situație de fapt și a încadrării in drept până la proba contrară. Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumate nevinovate și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment de prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează in toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția europeană a drepturilor omului, in măsura in care statul respectă limite rezonabile, având in vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku c. Franței, Hotărârea din 7 octombrie 1988, parag. 28, cauza Vastberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, Hotărârea din 23 iulie 2002, parag. 113).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, insă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii in ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni c. Franței, Hotărârea din 7 septembrie 1999).
In analiza principiului proporționalității, trebuie observat că dispozițiile OG nr. 37/2007, privind privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora - cu modificările și completările ulterioare -, au drept scop reglementarea și garantarea respectării regulilor privind modalitatea in care respectă perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto care efectuează care efectuează transport rutier, iar respectarea regulilor impuse de acest act normativ are implicații majore asupra garantării dreptului la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor și pentru instituirea unui climat de securitate socială. In același timp insă, persoana sancționată in baza acestui act normativ are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din OG nr. 2/2001), in cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare a evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita de proporționalitate intre scopul urmărit de autoritățile statului, de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale, prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional ( cauza A. c. României, Hotărârea din 4 octombrie 2007).
Din întregul material probator administrat în cauză, instanța de fond a constatat că nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul actului.
Deși prin plângerea formulată petenta a arătat faptul că nu se face vinovată de săvârșirea contravențiilor reținute in sarcina sa, nu se poate reține că aspectul expus de acesta corespunde adevărului deoarece nu este dovedit cu nici un mijloc de probă, reprezentând o simplă susținere, făcută din dorința de a scăpa de consecințele răspunderii contravenționale.
De altfel, nici nu are relevanță această susținere, sub aspectul temeiniciei procesului-verbal de contravenție, având în vedere că nu înlătură existența faptei, ci, eventual, ar fi putut fi avută în vedere la individualizarea sancțiunii, dacă ar fi fost dovedită.
Din înscrisul aflat la fila 31 in dosar se reține că, pentru șoferul D. I., s-a depășit frecvent perioada de odihnă intre 26.04.2013 – 11.05.2013, iar in ziua de 08.05.2013 - perioada de odihnă a fost mai scurtă cu 16 minute decât perioada legală de 9 ore. De altfel, așa cum susține și petenta, aparatul tahograf este omologat conform prevederilor legale, prin urmare există certitudinea că datele prezentate de acesta sunt corecte.
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator, dar că în cauză nu a fost răsturnată prezumția de temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia, s-a apreciat că în mod temeinic s-a reținut în sarcina petentei contravenția prevăzută de dispozițiile art. 8 alin. 3 pct. 6 din OG nr. 37/2007.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, in raport cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, s-a considerat că amenda contravențională aplicată este cea prevăzută de lege și este proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținând seama de împrejurările in care a fost săvârșită contravenția, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului, astfel că nu se impune reevaluarea sancțiunii.
Prin stabilirea unor sancțiuni într-un cuantum ridicat, legiuitorul a avut in vedere tocmai sancționarea mai aspră a unor fapte care pot pune in pericol circulația pe drumurile publice, astfel incât dreptul la viată și la integritate al persoanelor și bunurilor să nu fie afectat .
Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel societatea-petentă, solicitând anularea hotărârii date de prima instanță și, rejudecând pe fond, să fie admisă plângerea contravențională și să se dispună anularea procesului-verbal și exonerarea de plata amenzii aplicate. În subsidiar, s-a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment – luând în considerare că gravitatea faptei este foarte redusă.
În motivarea apelului, societatea-apelantă a pretins că nu se face vinovata de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, și că Judecătoria C. nu ar fi ținut cont de aspectele semnalate.
În primul rând, cu privire la respectarea condițiilor impuse de art. 19 din OG nr. 2/2000, apelanta a menționat că procesul verbal nu a fost intocmit la data constatării faptei - adică in 17.05.2013 -, ci in data de 18.05.2013, iar susținerea agentului constatator cu privire la faptul ca nu a putut fi identificat niciun martor, cu excepția unui alt agent constatator ce nu poate avea calitatea de martor - conform art. 19 alin. (2) - nu este pertinenta. Astfel, instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca, in situația prevăzuta la alineatul anterior menționat, agentul constatator avea obligația de a "preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal in acest mod.", conform art. 19 alin. (3) din OG 2/2001. Prin urmare, nu se respecta voința legiuitorului concretizata in disp. art. 19 din OG 2/2001, cat si Decizia nr. 5/2002 a Curții Constituționale care a statuat ca art. 19 din OG 2/2001 "prevede suficiente garanții care sa împiedice încheierea abuziva a procesului-verbal fara participarea contravenientului".
De altfel, prima instanță a reținut in mod corect ca, nulitatea procesului-verbal contravențional poate fi atrasa făcând aplicarea art. 175 Cod procedura civila, in condițiile dovedirii de către petenta a unei .vătămări. Or, în opinia apelantei au fost încălcate dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la apărare, in condițiile in care procesul-verbal a fost încheiat in lipsa reprezentantului său si astfel nu s-au putut formula obiecțiuni referitor la situația de fapt. Prin urmare, interesele apelantei-petente au fost vătămate - fiindu-i încălcat dreptul la apărare -, iar acesta vătămare nu poate fi înlăturata decât prin nulitatea procesului-verbal (făcând aplicarea art. 175 Cod procedura civila).
Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit ca „sarcina probei în procedura contravențională desfășurată în fața instanței de judecată revine în primul rând organului constatator și nu petentului" ( Hotărârea A. împotriva României). Procesul-verbal are forța probanta pana la proba contrara, insa potrivit principiului in dubio pro reo orice dubiu profita apelantei-petente.
Referitor la faptul că nu a fost demonstrata lipsa de temeinicie a procesului - verbal, conform extraselor tahograf depuse la dosar, in data 08.05._13, perioada de odihna a conducătorului auto D. I. a fost mai mare de noua ore - respectând deci, prevederile Regulamentului CE. nr. 561/2006 -, respectiv de 9 ore si 9 minute, așa cum reiese din:
- extrasul din data de 08.05.2013, unde este evidențiata o perioada de odihna (pauza) începând cu data de 22:34 pana la data de 02:00 ( in total 3 ore si 26 minute);
- extrasul din data de 09.05.2013, perioada de odihna (pauza) începe cu ora 02:00 (in continuarea perioadei din 08.05.2013) pana la ora 07:43 - o durata totala de 5 ore si 43 minute.
Mai mult decât atât, si celalalt conducător auto al echipajului a respectat orele de odihna, conform extraselor tahograf pe numele d-lui D. A.-S., drept urmare este evident faptul ca societatea-apelantă își desfășoară activitatea cu respectarea prevederilor legale in vigoare si cu atât mai mult a celor referitoare la timpul de odihnă.
In subsidiar, Judecătoria C. trebuia să ia în considerare că fapta reținută în sarcina apelantei – chiar dacă ar fi reală -, constituie o încălcare minora a Regulamentului Parlamentului European si al Consiliului (CE) nr. 561/2006, și al Regulamentului (CEE) nr. 3821/85.
Astfel, timpul de odihna in speța de fata a fost redus cu doar 16 minute, fiind de 8 ore si 44 minute in loc de 9 ore, care este limita legala. Este așadar evident, luând in considerare procentul redus din timpul de odihna ce nu ar fi fost respectat, faptul ca, in situația in care contravenția ar fi fost . fi fost rezultatul unei simple scăpări din partea societății, întrucât aceasta își desfășoară activitatea obișnuita cu respectarea întocmai a limitelor legale. Prima instanță nu a luat insă în considerare gravitatea faptei, în raport de care era justificată înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment.
In drept au fost invocate dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, O.G. nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele de odihnă ale conducătorilor auto și utilizarea aparatelor de înregistrare a activității acestora, precum și art. 466, 468, 470, 471, 475 -478 Cod proc. civ.
Intimatul a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca fiind neîntemeiat și menținerea sentinței pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, Tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, apelanta-petentă a fost sancționată pentru nesocotirea prevederilor art. 8 alin. 3 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007, text de lege care statuează că "Următoarele fapte reprezintă încălcări minore ale dispozițiilor Regulamentului Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006, ale Regulamentului (CEE) nr. 3.821/85 și, după caz, ale Acordului AETR și constituie contravenții: ... nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică, redusă cu până la o oră ".
Săvârșirea faptei este probată de diagramele tahograf depuse la filele 6-11 din dosarul Judecătoriei C., care certifică faptul că, în ceea ce-l privește pe conducătorul auto D. I., perioada de odihnă în intervalul 08.05.2013, ora 2134 – 09.05.2013, ora 0618, a fost de 8 ore și 44 minute – mai puțin cu 16 minute decât perioada minimă de 9 ore odihnă zilnică,reglementată de Regulamentul Parlamentului European și al Consiliului (CE) nr. 561/2006. De altfel, înscrisul aflat la fila 31 din dosarul instanței de fond atestă faptul că, în intervalul 26.04.2013 – 11.05.2013, conducătorul auto anterior menționat a nesocotit în numeroase rânduri - de 6 ori -, prevederile legale referitoare la perioada minimă de odihnă zilnică.
Susținerile apelantei-petente în sensul că, în realitate "perioada de odihna a conducătorului auto D. I. a fost mai mare de noua ore (respectând deci, prevederile Regulamentului CE. nr. 561/2006), respectiv de 9 ore si 9 minute, așa cum reiese din: extrasul din data de 08.05.2013, unde este evidențiata o perioada de odihna (pauza) începând cu data de 22:34 pana la data de 02:00 (in total 3 ore si 26 minute), precum și extrasul din data de 09.05.2013, perioada de odihna (pauza) începe cu ora 02:00 (in continuarea perioadei din 08.05.2013) pana la ora 07:43 (o durata totala de 5 ore si 43 minute)", sunt infirmate de diagramele tahograf anterior menționate, care confirmă realitatea situației de fapt descrise de agentul-constatator.
Referitor la nesocotirea prevederilor art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 – nesemnarea actului de contravenție de către un martor asistent, în contextul în care reprezentantul leal al societății sancționate contravențional nu a fost prezent la întocmirea actului -, în primul rând este de remarcat că o eventuală încălcare a dispozițiilor anterior menționate nu constituie motiv de nulitate absolută a procesului verbal – art. 17 din O.G. 2/2001 prevăzând că doar „Lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal” – ci un caz de nulitate relativă, care nu poate atrage desființarea actului de contravenție decât în ipoteza în care s-ar aduce dovada unei vătămări care nu poate fi înlăturată în altă modalitate.
În al doilea rând, agentul constatator a dat eficiență disp alin. 3 al art. 19 din O.G. nr. 2/2001 – care stabilește "în lipsa unui martor agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului-verbal în acest mod" -, din moment ce a consemnat că procesul verbal a fost întocmit astfel întrucât "nu s-a putut identifica nici un martor la fața locului decât alt agent constatator care, ... nu poate semna în calitate de martor", astfel încât nu se poate susține că au fost nesocotite prevederile art. 19 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001.
. Nu se poate susține că intimatei-petente i-ar fi fost încălcat dreptul la apărare, în condițiile în care a intentat plângere contravențională – iar în cadrul acestei acțiuni a putut prezenta instanțelor de judecată toate probele pe care le considera necesare pentru a dovedi că situația de fapt descrisă de agentul constatator nu corespunde realității. În mod similar, imposibilitatea de a formula obiecțiuni cu privire la situația de fapt descrisă în actul de contravenție nu poate constitui o vătămare care nu poate fi înlăturată în altă modalitate decât prin anularea procesului-verbal, din moment ce este indubitabil că, în cadrul plângerii contravenționale, apelanta-petentă putea prezenta – atât Judecătoriei cât și Tribunalului -, toate presupusele obiecțiuni pe care le-ar fi formulat și în fața agentului constatator.
Referitor la individualizarea sancțiunii, instanța de control judiciar apreciază - la fel ca Judecătoria C. -, că agentul constatator a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale atunci când a considerat că pericol social al contravenției reglementate de art. 8 alin. 3 pct. 6 din O.G. nr. 37/2007 justifică aplicarea unei amenzi contravenționale.
Potrivit disp. art. 5 alin. 5 din O.G. 2/2001, "sancțiunea aplicată trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite" iar conform art. 21 alin 3 din același text normativ "Sancțiunea …trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal".
Astfel, ținând seama de gradul de pericol social relativ ridicat al faptei săvârșite – nerespectarea perioadei minime de odihnă zilnică de către un conducător auto prezentând un risc serios de producere a unui accident de circulație, o astfel de coliziune putând avea drept consecință avarierea unor autoturisme, distrugerea unor bunuri sau vătămarea integrității corporale a unor persoane -, luând în considerare faptul că angajatul apelantei-petente (conducătorul auto D. I.) a nesocotit în mai multe rânduri (în perioada 26.04.2013 – 11.05.2013) prevederile legale referitoare la perioada minimă de odihnă zilnică și având în vedere și împrejurarea că a fost aplicată sancțiunea minimă pentru fapta săvârșită – art. 9 alin. 1 lit. e din O.G. nr. 37/2007 stabilind că fapta prevăzută de art. 8 alin. 3 pct. 6 din același act normativ se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 3.000 lei -, Tribunalul apreciază nu se impune înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertisment, aceasta din urmă nefiind suficientă pentru atingerea scopului pedepsei – acela de a determina societatea-apelantă să nu mai săvârșească astfel de fapte în viitor.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța va proceda în conformitate cu prevederile art. 480 alin. 1 N. C.pr.civ. și va respinge apelul formulat, ca fiind neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul declarat de către apelanta S.C. D. ANTEPRIZA DE CONSTRUCȚII ȘI MONTAJ 93 S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 3378/11.03.2014 pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimatul I. DE S. PENTRU CONTROLUL IN TRANSPORTUL RUTIER – I.S.C.T.R.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 05.09.2014.
Președinte, C. M. G. | Judecător, G. P. | |
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./24.09.2014/Jud. fond L-D. B.
Tehnored. M.M/4 ex/
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 45/2014.... | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 11/2014.... → |
|---|
