Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 04/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 04/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-02-2014 în dosarul nr. 24296/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 69/2014
Ședința publică de la 11 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Judecător M. O.
Judecător E. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul I P J D. împotriva sentinței civile nr._ din 04.10.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații D. G., P. G. M. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurentul prin cons.jr. I. I. și avocat M.T. pentru intimatul D. G..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către după care:
Cons jr. I. I. pentru recurent, depune cerere de renunțare la motivul de recurs dezvoltat oral la termen din data de 21.01.2014 privind nulitatea procesului verbal de contravenție.
Avocat. T., pentru intimat este de acord cu renunțarea recurentului la motivul de recurs invocat la termenul din 21.01.2014.
Nemaifiind cereri de formulat și apreciind cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Cons jr. I. I. pentru recurent solicită să se ia act de renunțare motivul de recurs privind nulitatea procesului verbal de contravenție, solicită admiterea recursului așa cum a fost precizat în sensul înlăturării obligației IPJ D. de achitare a cheltuielilor de judecată către petent.
Avocat M.T. pentru intimatul D. G. arată că este de acord cu admiterea recursului așa cum a fost precizat, depunând un înscris în acest sens.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând:
Prin sentința civilă nr._ din 04.10.2013, Judecătoria C. a dispus: admite plângerea formulată de petentul D. G. domiciliat în C., Calea București, nr. 129, ., . în contradictoriu cu intimații I P J D. cu sediul în C., județul D., P. G. M. domiciliat în C., ., . și asigurătorul S.C. A. S.A cu sediul în C., județul D., anulează procesul-verbal de contravenție . numărul_ întocmit la data de 08.09.2012 de Poliția Municipiului C. – Biroul Rutier C. și dispune exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 420 lei dispuse prin procesul-verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere reținut în baza procesului-verbal de contravenție, obligă intimata I.P.J. D. la plata sumei de 1700 RON către petentul D. G..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele
La data de 08.09.2012 ora 14.00, locul . Calea București, C., județul D., a fost sancționat petentul cu amendă în sumă de 420 de lei și suspndarea dreptului de a conduce autovehicule pentru o perioadă de 60 de zile, reținându-se în procesul verbal de contravenție . nr._ că “din declarații, din avariile existente și din cele constatate la fața locului am stabilit că a condus auto Cielo cu nr._ și nu a acordat prioritate de trecere motociclului honda cu nr_ care circula în interiorul sensului giratoriu semnalizat corespunzător, stânjenindu-i deplasarea acesteia, fiind nevoit conducătorul moto să frâneze brusc pentru a evita coliziunea și care s-a dezechilibrat căzând, producând avarii moto și auto, în urma căderii motociclul acroșând ușor pragul auto_ ."
Sub aspectul legalității procesului verbal din punctul de vedere al formei sale, se constată că nu au fost respectate dispozițiile art. 17 OG 2/2001, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Potrivit art. 17 din OG 2/2001: "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu".
Analizând exemplarul nr. 2 al procesului verbal de contravenție, depus în original la dosarul cauzei, fila 5, exemplarele 1 și 3 ale procesului verbal de contravenție, depuse, exemplarul 1 în copie conformă cu originalul, iar exemplarul 3 în copie simplă, la dosarul cauzei, instanța constată că în nici unul din cele trei exemplare la rubrica "Agent Constatator " din procesul verbal de contravenție, nu există semnătura agentului constatator.
În consecință, având în vedere cele arătate mai sus, instanța a admis plângerea, a anulat procesul-verbal de contravenție . numărul_ întocmit la data de 08.09.2012 de Poliția Municipiului C. – Biroul Rutier C. și s-a dispus exonerarea petentului de plata amenzii în sumă de 420 lei dispuse prin procesul-verbal de contravenție și restituirea permisului de conducere reținut în baza procesului-verbal de contravenție.
În baza art. 274 C. instanța a obligat intimatul I.P.J. D. la plata sumei de 1700 RON către petentul D. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul I.P.J. D. criticând sentința ca fiind netemeinică și legală, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul exonerării de plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1700 lei.
În motivare arată că potrivit dispozt.art.17 din OG 2/201 " lipa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului verbal. Nulitatea se constată și din oficiu.
Este de neinteles cum instanța de judecata, desi avea posibilitatea sa constate nulitatea procesului-verbal de la primul termen de judecata, a administrat atat proba cu martor cat si cea cu expertiza tehnica, pentru ca la incheierea dezbaterilor, reținând dosarul in stare de judecata sa constate nulitatea actului sancționator.
In opinia sa, nulitatea procesului verbal invocata chiar si de contravenient prin plângerea formulata putea fi soluționata de instanța de judecata fara a mai administra alte probe, cu excepția celor care erau necesare in lămurirea acestei excepții.
Probele sunt mijloacele legale prin care, in cauzele supuse judecații, se ajunge la stabilirea adevărului si la demonstrarea lui, "in scopul soluționării litigiului dintre parti. Așadar, scopul probatiunii este acela de a demonstra adevărul si. astfel, de a convinge instanța despre existenta sau inexistenta raportului dedus judecații.
Ori, efectuarea expertizei tehnice auto prin care se tinde la lămurirea unor împrejurări de fapt nu era necesara in cauza, lipsa semnăturii agentului constatator putandu-se stabili la o simpla analiza a procesului-verbal.
Solicită instanța de recurs sa constate ca consecința efectuării unor astfel de probe neutile in soluționarea cauzei a fost obligarea instituției noastre la plata unor cheltuieli de judecata care, daca dosarul s-ar fi soluționat la primul termen de judecata prin nulitatea procesului-verbal, nu s-ar fi ridicat la suma de 1700 lei.
F. de cele susmenționate, solicită să se țină seama de prevederile art. 304 ind. 1 C.proc.civ., admiterea recursului formulat, modificarea sentinței pronunțata de Judecătoria C. in sensul exonerării instituției noastre de la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1700 lei. In drept, invocă prevederile codului de procedura civila si ale O.G. 2/2001 cu modificările si completările ulterioare. In baza art. 242 alin. 2 din Codul de procedura civila, solicită judecarea cauzei în lipsă.
La termenul de judecată din 21.01.2014, recurentul, prin consilier juridic, a depus procesul verbal de contravenție în original și a invocat verbal, pe lângă motivele din cererea de recurs, un alt motiv de recurs referitor la nulitatea procesului verbal reținută de instanța de fond, în sensul că procesul verbal nu este nul, acesta fiind semnat de către agentul constatator chiar dacă semnătura este aplicată mai jos decât rubrica prevăzută.
La termenul din 11.02.2014, recurentul a depus la dosarul cauzei cerere de renunțare la motivul de recurs invocat oral de consilier juridic la termenul din 21.01.2014, intimatul/petent fiind de acord cu renunțarea recurentului la motivul de recurs invocat la termenul din 21.01.2014.
În consecință, tribunalul, în raport de dispozițiile art. 146 C.pr.civilă, va lua act de renunțarea recurentului I P J D. la motivul de recurs invocat la termenul de judecată din 21.01.2014 privind nulitatea procesului verbal de contravenție.
În ceea ce privește recursul formulat împotriva sentinței instanței de fond, prin cererea scrisă (fila 3 din dosarul de recurs), Tribunalul constată că acesta vizează soluția referitoare la obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată către intimatul/petent D. G..
La termenul din 11.02.2014, intimatul/petent, prin cererea scrisă depusă la dosarul cauzei, a învederat că este de acord cu recursul formulat de recurentul IPJ D., astfel că, Tribunalul, având în vedere acordul intimatului/petent, în raport de dispozițiile art. 312 C.pr.civ., va admite recursul formulat de recurentul IPJ D., va modifica în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației IPJ D. de achitare a cheltuielilor de judecată către petentul/intimat D. G., restul dispozițiilor sentinței atacate urmând a fi menținute.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de renunțarea recurentului I P J D. la motivul de recurs invocat la termenul de judecată din 21.01.2014 privind nulitatea procesului verbal de contravenție.
Admite recursul formulat de recurentul I P J D. împotriva sentinței civile nr._ din 04.10.2013, pronunțată de Judecătoria C., în contradictoriu cu intimații D. G., intimat P. G. M. având ca obiect anulare proces verbal de contravenție.
Modifică în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației IPJ D. de achitare a cheltuielilor de judecată către petent.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă
Pronunțată în ședința publică de la 11 Februarie 2014.
Președinte, A. M. S. | Judecător, M. O. | Judecător, E. S. |
Grefier, C. A. |
Red.ES/07.03.2014
Tehn.C.A.
Februarie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 1145/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 656/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








