Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 12/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2014 în dosarul nr. 8301/215/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIE Nr. 76/2014
Ședința publică de la 19 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. E. I.
Judecător A. G. V.
Grefier L. D. B.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelant M. M. C. împotriva sentintei civile nr._/12.09.2013 pronuntată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și pe pârât C. C., având ca obiect anulare proces verbal de contravenție R13 NR_.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părtile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier .
Instanța constată cauza în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra apelului
INSTANȚA
Asupra cauzei de față
Prin sentinta civila nr._/12.09.2013 Judecătoria C. a respins plângerea contravențională formulată de petenta M. M. C., în contradictoriu cu intimata C.-C. .
Pentru a se pronunta astfel, instanța a reținut că, prin procesul-verbal de contravenție . 13 nr._/11 02 2013 petenta a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei, reținându-se în sarcina sa că a circulat pe un drum național fără a deține rovinietă valabilă, faptă ce constituie contravenția prevăzută de art. 8 alin.1 din OG nr. 15/2002 și este sancționată potrivit disp art 8 alin. 2 din OG nr. 15/2002.
Analizând procesul-verbal în ceea ce privește legalitatea, instanța constată că nu există nici un motiv pentru care să constate nulitatea sau să anuleze procesul-verbal contestat. Astfel, OG nr. 2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, cuprinde norme juridice generale referitoare la procedura de constatare a contravențiilor și de întocmire a procesului verbal pentru ca acest act juridic administrativ unilateral să beneficieze de prezumțiile de legalitate,de autenticitate și de veridicitate.
Art. 17 din ordonanță, sancționează, cu nulitatea absolută, omisiunile din procesul-verbal privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice, lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator.
Examinând procesul-verbal contestat, instanța constată că acesta respectă toate aceste cerințe, sancționate cu nulitatea absolută.
Deoarece petenta a susținut în plângere că în procesul verbal este nul pentru lipsa semnăturii agentului constatator, instanța, verificând acest motiv de nulitate invocat, reține următoarele:
Din mențiunile existente în cuprinsul procesului verbal, instanța constată că acesta fost generat și semnat electronic, dispozițiile OG 2/2001 coroborându-se cu alte dispoziții legale în vigoare aplicabile în cauză.
Astfel, potrivit disp. art. 6 din legea 455/2001, :" Înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică, recunoscut de către cel căruia i se opune, are același efect ca actul autentic între cei care l-au subscris și între cei care le reprezintă drepturile.", iar potrivit disp art. 7 din același act normativ:" În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii."
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronica este forma digitala a semnăturii olografe, in sensul ca este reflexia in spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronică are aceleași funcționalitate și aplicabilitate ca și semnătura olografa și chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității si integrității.
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătură asigură autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca mijloc de probă.
Mai mult, întrucât art. 17 din O.G. nr. 2/2001 nu impune ca o condiție de legalitate semnătura manuscrisă a agentului constatator, iar potrivit principiului de drept ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus, se reține că procesul-verbal de contravenție este semnat potrivit cerințelor legale imperative, prin aplicarea semnăturii electronice pe un înscris care, emanând de la intimată și recunoscut de către aceasta, dobândește potrivit legii valoarea unui act autentic, în concordanță cu exigențele formale ale oricărui proces-verbal de contravenție.
Respectarea prevederilor legale enunțate în materia semnăturii electronice, respectiv art. 6 și art. 7 Legea nr. 455/2001, incidente în prezenta cauză, rezultă și din probatoriul administrat, respectiv dovada calității de agent constatator din cadrul C. SA a numitului S. A. care a întocmit procesul-verbal de contravenție rezultă din copia autorizației de control, iar conform certificatului calificat emis de CertiSIGN și având ca titular pe A. S., agent constatator, instanța constată că au fost respectate exigențele cuprinse în Legea nr. 455/2001, procesul-verbal de contravenție atacat reprezentând un înscris în formă electronică căruia i s-a încorporat sau atașat o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.
Prin urmare, instanța nu poate să rețină susținerea petentei în sensul că procesul-verbal de contravenție este lovit de nulitate absolută, dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționând cu nulitatea absolută actul sancționator dacă acesta nu este semnat de agentul constatator, situație care nu se regăsește in cauza de față, textul legal nefăcându-se distincție între semnătură olografă și cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001,iar procesul verbal fiind emis și semnat în condițiile prevăzute de legea 455/2001 și HG 1259/2001, este valabil încheiat.
În ceea ce privește motivul de nulitate privind încălcarea dreptului la a formula obiecțiuni, instanța reține că potrivit art. 16, alin. 7 din OG nr.2/2001, în momentul încheierii procesului-verbal agentul constatator este obligat să aducă la cunoștință contravenientului dreptul de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare. Obiecțiunile sunt consemnate distinct în procesul-verbal la rubrica "Alte mențiuni", sub sancțiunea nulității procesului-verbal. Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat, prin Decizia în interesul legii nr. XXII din 19 martie 2007 că nerespectarea de catre agentul constatator a cerintelor de a aduce la cunostinta contravenientului dreptul de a face obiectiuni cu privire la continutul actului de constatare si de a consemna distinct acele obiectiuni, astfel cum acestea sunt inscrise in art. 16 alin. (7) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001, atrage doar nulitatea relativa a procesului-verbal de constatare a contraventiei, și, în consecință, pentru a se dispune anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei este necesar ca reclamantul-contravenient sa dovedeasca nu numai ca agentul constatator si-a incalcat obligatia de a-i aduce la cunostinta dreptul de a face obiectiuni, ci si ca aceasta incalcare i-a produs o vatamare ce nu poate fi inlaturata decat prin anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei, în condițiile art. 105, alin.2 Cod procedură civilă. Or, petenta nu a dovedit nicio vătămare în acest sens, cu atât mai mult cu cât acesta are posibilitatea de a invoca eventualele obiecțiuni legate de fapta contravențională în fața instanței de judecată, în cuprinsul plângerii contravenționale.
Astfel, instanța va respinge apărarea petentei privind încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. 17 din OG nr. 2/2001, privind dreptul contravenientului de a face obiecțiuni cu privire la conținutul actului de constatare având in vedere inclusiv faptul că procesul verbal a fost emis conform disp art 9 alin 2 și 3 din OG 15/2002.
Petenta a mai invocat prescripția executării sancțiunii, potrivit art 14 alin 1 din OG 2/2001. Din motivarea acestei prescripții ( care ar fi inadmisibilă într-o plângere contravențională), instanța reține însă că petenta este in confuzie, invocând, de fapt, așa cum rezultă din motivarea in fapt, prescripția aplicării sancțiunii contravenționale nu a executării acesteia (de altfel, aplicarea sancțiunii amenzii s-a făcut in termen de 6 luni de la data săvârșirii faptei).
Disp art 9 alin 2 din OG 15/2002 modif revăd că: " În cazurile prevăzute la alin. (2), procesul-verbal de constatare a contravenției se poate încheia și în lipsa contravenientului, după identificarea acestuia pe baza datelor furnizate de Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau a conducătorului auto, în cazul utilizatorilor străini. Procesul-verbal se întocmește și se comunică contravenientului în termen de 30 de zile de la data constatării contravenției, interval în care nu se pot încheia alte procese-verbale de constatare a contravenției pentru încălcarea prevederilor art. 8 alin. (1)."
Prin urmare, termenul de 30 de zile la care face referire petenta nu a fost depășit deoarece acesta nu curge de la săvârșirea contravenției ci de la constatarea ei, procesul verbal fiind comunicat, așa cum însăși petenta recunoaște în plângere la data de 25 02 2013, deci in termenul de 30 de zile de la constatarea contravenției (11 02 2013).
În ceea ce privește faptul că DN in cauză ar fi asimilat cu o stradă a comunei C., instanța nu poate primi această motivare deoarece nu este conformă disp OG 43/1997 care definește drumul național și . Km 219+100 m C. fiindun drum național in sensul definiției legale cuprinse in actul normativ sus menționat.
Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține, pe de o parte că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentului, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Pe de altă parte, instanța apreciază că petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul constatator dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.
Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.
Din probele administrate în cauză, respectiv proba foto depusă de intimată rezultă că autoturismul cu nr. de înmatriculare_, deținut de petentă, a circulat pe un drum național, fără a deține rovinieta valabilă.
Petenta nu a contestat starea de fapt reținută în actul de contravenție și dovedită cu planșele foto depuse la dosar, respectiv faptul că a circulat fără rovinietă.
În ceea ce privește apărarea subsidiară a petentei că DN ar fi asimilat cu o stradă a localității de domiciliu, instanța nu poate primi această apărare deoarece, pe de o parte, nu este conformă disp OG 43/1997 care definește drumurile naționale și drumurile locale, iar, pe de altă parte, petenta nu a dovedit această susținere deși, conform disp art. 249 Cpr civ,: "cel ce face o susținere în timpul procesului trebuie să o dovedească…"..
Având în vedere că în fața instanței de judecată petenta a avut posibilitatea de a dovedi lipsa de temeinicie a actului sancționator sau nelegalitatea acestuia, dar că, în cauză, nu a fost răsturnată prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal contestat, în sensul că petentul nu a făcut dovada unei situații de fapt contrare celei reținute în cuprinsul acestuia sau a unor motive de nulitate a procesului verbal, instanța apreciază că procesul verbal este temeinic și legal.
În consecință, pentru considerentele expuse, în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța a respins plângerea contravențională formulată de petentă ca neîntemeiată.
La data de 25.10.2013 petenta a formulat apel, împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond,criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie.
In motivare, a arătat că instanta de fond a apreciat că ,in ceea ce priveste lipsa semnăturii agentului constatator ,textul de lege al OG 2/2001 nu distinge intre semnătura olografă și semnătura electronică.
Argumentul instantei de fond cum că, procesul verbal este valabil ca înscris electronic și faptul că semnătura electronică este confirmată de certificatul calificat emis pe numele agentului constatator este unul nelegal.
Precizează că instanța de fond nu a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal, ,precum și faptul că fapta reținută nu prezintă pericol social,.
În concluzie solicită admiterea apelului,în sensul anulării procesului verbal de contravenție și pe cale de consecintă exonerarea de plata amenzii.
În drept, întemeiază cererea pe dispoz. art. 466 c.p.civ.
La data de 06.12.2013 intimatul CNADR SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, menținerea sentinței ca temeinică și legală.
În motivare arată că, potrivit art. 4 din Legea 455/2001 privind semnătura electronică, înscris în formă electronică reprezintă o colecție de date în formă electronică între care există relații logice și funcționale și care redau litere, cifre sau alte caractere cu semnificație inteligibilă, destinate a fi citite prin intermediul unui program informatic sau al unui alt procedeu similar, iar potrivit art. 5 din aceeași lege înscrisul în formă electronică, căruia i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, este asimilat, în ceea ce privește condițiile și efectele sale, cu înscrisul sub formă privată. Semnătură electronică este un element independent de alt înscris, fie că este sub semnătură privată sau autentică, fie că este o simplă declarație pe proprie răspundere. Nicio dispoziție legală nu interzice ca semnătura electronică să poată fi aplicată pe înscrisuri autentice.
De asemenea, contravenientului nu i se comunica originalul înscrisului, care este general electronic, ci o copie, conform art. 25 alin 1 din OG 2/2001 procesul-verbal se va înmâna sau, după caz, se va comunica, în copie contravenientului.
Totodată a mai arătat că OG 2/2001 nu stabilește ce fel de semnătură se aplică pe procesele-verbal de contravenție, olografă sau electronică, lăsând astfel posibilitatea aplicării și semnăturii electronice.
De asemenea a mai arătat că potrivit art. 8 alin. 1 din OG 15/2002 fapta de a circula fără rovignietă valabilă constituie contravenție continuă și se sancționează cu amendă.
În drept sunt invocate dispozițiile art. 471 și C. .
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele de apel, instanța reține că recurenta critică sentința instanței de fond arătând că este netemeinică și nelegală, fiind consecința stabilirii unei stări de fapt eronate.
Critica este neîntemeiată.
Respectând dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. 2/2001 și implicit principiul preeminenței dreptului, instanța de fond a examinat legalitatea și temeinicia procesului verbal.
Sub aspectul legalității, a reținut că procesul verbal este întocmit cu respectarea dispozițiilor legale, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.
Sub acest aspect, petentul a invocat, ca motiv de nulitatate absolută, lipsa semnăturii olografe a agentului constatator.
În ceea ce privește această apărare, Tribunalul reține că actul constatator și sancționator, comunicat petentului, a fost generat automat de agentul constatator, printat și trimis prin poștă, având semnătură electronică.
Din punct de vedere al semnificației, semnătura electronică este forma digitală a semnăturii olografe, în sensul că este reflexia în spațiul virtual al acesteia. O semnătura electronica are aceleași funcționalități si aplicabilități ca si semnătura olografa si chiar mai mult decât atât, modul ei de utilizare recomandând-o din punctul de vedere al securității și integrității. În plus, dacă în cazul semnăturii olografe exista suspiciuni in cazul recunoașterii identității semnatarului, aceste suspiciuni sunt practic eliminate in cazul semnăturii electronice, făcând astfel ca non-repudierea sa fie asigurata .
Avantajele semnăturii electronice extinse rezultă din echivalarea sa, din punct de vedere juridic, cu a unei semnături olografe. O astfel de semnătura este greu de contestat în instanță, asigurând autentificarea unică a semnatarului și integritatea documentelor semnate.
Practic, în cauza de față, semnătura electronică încorporată în actul constatator este echivalentă cu procesul de autentificare a unui document creat electronic printr-un certificat digital calificat.
Față de dispozițiile Legii nr. 455/2001 privind semnătura electronică, întrucât procesului-verbal de contravenție i s-a încorporat, atașat sau asociat o semnătură electronică extinsă (art. 5 și urm. din lege), acesta poate fi avut în vedere ca probă.
Prin urmare, în mod corect prima instanță nu a reținut susținerile petentului în sensul că documentele pe hârtie trebuie să aibă semnătură olografă, iar semnătura electronică ar fi valabilă doar pentru actele în format electronic, cu atât mai mult cu cât dispozițiile art. 17 din OG nr. 2/2001 sancționează cu nulitatea absolută actul sancționator dacă acesta nu este semnat de agentul constatator, nefăcându-se distincție între semnătură olografă și cea electronică reglementată de Legea nr. 455/2001.
De asemenea, instanța reține netemeinicia susținerilor petentului referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor Legii nr. 455/2001, invocând teza parțială a art. 4 pct. 2, privind înțelesul înscrisului în formă electronică. Astfel, analizând textul de lege invocat de către petent în integralitate și coroborat cu pct.1,3 al art. 4, precum și art. 5,6 și 7 din același act normativ instanța constată că înscrisul în formă electronică este cel creat, prelucrat în formă electronică care poate fi trimis, stocat, primit în forma electronică, însă comunicarea poate fi efectuată atât în program electronic sau alt procedeu similar, cât și pe un suport de hârtie în modalitățile prevăzute de lege, precum cele reglementate de codul de procedură civilă.
În acest sens, sunt și dispozițiile art. 7 din legea nr. 455/2001 conform cărora, „ În cazurile în care, potrivit legii, forma scrisă este cerută ca o condiție de probă sau de validitate a unui act juridic, un înscris în formă electronică îndeplinește această cerință dacă i s-a încorporat, atașat sau i s-a asociat logic o semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat și generată prin intermediul unui dispozitiv securizat de creare a semnăturii.”
Or, în cauza de față, astfel cum s-a reținut mai sus, actul constatator și sancționator, care s-a comunicat petentului, a fost generat automat prin sistem informatic de agentul constatator, printat și trimis prin poștă, având semnătură electronică încorporată, ceea ce echivalează cu procesul de autentificare a acestui document creat electronic printr-un certificat digital calificat, depus de intimată.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, Tribunalul reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege.
Petenta a mai invocat, prin răspunsul la întâmpinare, lipsa mențiunilor referitoare la dreptul de a face obiecțiuni;
În mod corect a fost respins motivul de nulitate invocat de petentă.
Situațiile în care nerespectarea anumitor cerințe atrage întotdeauna nulitatea procesului verbal de contravenție sunt strict determinate prin reglementarea dată în cuprinsul art.17 din OG 2/2001.
Astfel, prin acest text de lege se prevede că "lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal", specificându-se că numai în astfel de situații "nulitatea se constată și din oficiu".
În raport cu acest caracter imperativ-limitativ al cazurilor în care nulitatea procesului-verbal încheiat de agentul constatator al contravenției se ia în considerare și din oficiu, se impune ca în toate celelalte cazuri de nerespectare a cerințelor pe care trebuie să le întrunească un asemenea act, nulitatea procesului-verbal de constatare a contravenției să nu poate fi invocată decât dacă s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act.
În același sens, s-a pronunțat și instanța supremă în decizia nr.XXII/2007.
În consecință, pentru a atrage nulitatea, în primul rând trebuie invocată nerespectarea dispozițiilor legale, apoi trebuie dovedită vătămarea pricinuită, precum și faptul că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului.
În ceea ce privește obligația agentului constatator de aduce la cunoștință dreptul de a formula obiecțiuni, această obligație incumbă doar în condițiile prezenței acestuia la momentul întocmirii procesului verbal, ceea ce nu este cazul în speță, întocmirea procesului verbal făcându-se în lipsa contravenientului; mai mult, presupusa vătămare invocată de petent a fost înlăturată cu ocazia soluționării plângerii, ocazie cu care petenta a avut posibilitatea de a formula obiecțiuni.
În aceste condiții, față de cele de mai sus, Tribunalul reține că procesul-verbal contestat a fost întocmit cu respectarea atât a dispozițiilor prevăzute de art. 16 cât și cele reglementate de art. 17 din O.G. nr. 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege.
Apărarea petentei referitoare la prescrierea executării amenzii, nu sunt fondate; potrivit art.14 din 0G 2/2001, potrivit cu care: " (1) Executarea sancțiunilor contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii".
Aplicarea sancțiunii se face la momentul întocmirii procesului verbal; or, în cauză, se constataă că procesul verbal de contravenție a fost întocmit la 11.02.2013, fiind comunicat la 25.02.2013, deci în termenul de 30 de zile impus de lege.
În privința temeiniciei, în mod corect a apreciat instnața de fond că starea de fapt reținută în procesul verbal nu a fost infirmată. S-a avut în vedere pe de o parte prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal de contravenție, act administrativ de autoritate, întocmit de agentul constatator ca reprezentant al unei autorități administrative, învestit cu autoritatea statală pentru constatarea și sancționarea unor fapte care contravin ordinii sociale, după o procedură specială prevăzută de lege; pe de altă parte, au fost avute în vedere și actele ce au stat la baza întocmirii procesului verbal dar și faptul că petentul, căruia îi revenea sarcina probei, nu a făcut dovada contrară celor reținute.
Aceasta întrucât, așa statuează chiar jurisprudența CEDO, în cazul faptelor contravenționale omisive (ca cea reținută în speță – neîndeplinirea unei obligații legale), simpla constatare a omisiunii duce la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată.
În cauză, petenta nu a făcut dovada efectuării plății tarifelor, care asigură dreptul de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, anterior controlului, fapta respectivă potrivit art. art. 8 din OG 15/2002 constituind contravenție.
Afirmația petentei, în sensul că a fost depistată circulând pe un drum local, din localitatea de reședință și pentru care nu era obligată la plata taxei de drum, este contrazisă de mențiunile procesului verbal din care reiese că fapta a fost săvârșită pe DN 6 km 219+100; or, potribit OG 43/1997 drumurile naționale sunt "drumurile de interes național aparțin proprietății publice a statului și care asigură legăturile cu capitala țării, cu reședințele de județ, cu obiectivele de interes național, între ele, precum și cu țările vecine"; deci, tronsonul de drum pe care a fost săvârșită fapta nu poate fi în interiorul localității.
În cazul concret, se reține că agentul constatator a făcut dovada săvârșirii faptei (aceea de a circula fără rovinietă valabilă – cu înregistările efectuate) și a vinovăției petentei (legea stabilește această obligație în sarcina deținătorului), iar aceste constatări conduc la deplasarea sarcinii probei către persoana sancționată, care va putea demonstra în fața instanței fie că și-a îndeplinit obligația, fie că nu poate fi ținută responsabilă pentru omisiunea constatată, probe ce nu au fost făcute.
În ceea ce privește individualizarea sancțiunii, Tribunalul apreciază că fapta comisă de petent prezintă un grad de pericol social care justifică aplicarea amenzii avându-se în vedere circumstanțele reale ale acesteia respectiv, modalitatea de săvârșire, utilizarea rețelei de drumuri naționale fără rovinietă valabilă, urmarea produsă și anume lezarea valorii sociale care asigură un climat de ordine și securitate sociala în sensul garantării respectării principiului recuperării costului de producție în mod transparent și nediscriminatoriu, de împrejurările în care a fost comisă, respectiv neîndeplinirea obligației instituite de lege.
Rovinieta este documentul care atestă dreptul de utilizare a infrastructurii rutiere; faptul neachitării acestui tarif are impact asupra programelor de lucrări de modernizare și dezvoltare a rețelei de drumuri naționale, lucrări ce au ca sursă de finanțare și veniturile proprii realizate de C. din încasarea tarifului de utilizare. Iar modul în care se dezvoltă rețeaua de drumuri naționale afectează în cele din urmă fiecare participant la trafic.
Față de toate acestea, instanța apreciază că periculozitatea acestuia este ridicată, și nu se impune aplicarea avertismentului.
În raport de cele arătate, constatând că procesul verbal este legal și temeinic întocmit și că intimata a aplicat sancțiunea în limitele legale, proporțional cu gradul de pericol social concret al faptei, astfel că nu se impune reindividualizarea sancțiunii, în raport de dispozițiile art. 480 alin.1 NCPC, Tribunalul apreciază că soluția primei instanțe este corectă, fiind dată cu aplicarea corectă a legii, motiv pentru care va respinge apelul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge apelul formulat de apelant M. M. C. domiciliată în C., ., jud. D., împotriva sentintei civile nr._/12.09.2013 pronuntată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și pe pârât C. C. cu sediul in sector 6, București, I. M., nr. 401 A
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 19 Februarie 2014.
Președinte, C. E. I. | Judecător, A. G. V. | |
Grefier, L. D. B. |
C.I. 21 Februarie 2014
4 ex.
| ← Pretentii. Sentința nr. 357/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Hotărâre din... → |
|---|
