Pretentii. Sentința nr. 1402/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1402/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-04-2014 în dosarul nr. 2395/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1402/2014
Ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. L. G.
Grefier A. F.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantele BAHARNICEAN N. și BAHARNICEAN D. în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că pârâtul S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. in soluționarea prezentei cereri, excepția prematurității introducerii acțiunii,, inadmisibilitatea cererii de obligare a ANRP si a Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 477.566 lei către reclamante și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale pe care urmează a o respinge față de obiectul cauzei, Tribunalul fiind competent material să soluționeze această cauză.
Instanța pune în discuție excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ și Fiscal față de obiectul pricinii cum a fost formulată de către reclamant.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând, constată următoarele:
La data de 19.02.2014, reclamantele Baharnicean N. și Baharnicean D. au chemat în judecată pârâtul S. R. reprezentant prin Autoritatea Națională pentru restituirea proprietăților pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 238.783 RON, fiecăreia dintre reclamante, adică suma totală de 477.566 RON, actualizată cu rata inflației până la data achitării totale a despăgubirilor stabilite prin Decizia civilă nr. 382 din 18.10.2006 a Curții de Apel Timișoara și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, prin dispoziția nr. 466 din 11.02. 2008 emisă de Primarul Municipiului Timișoara s-a dispus plata despăgubirilor pentru terenul cu suprafața de 918 m.p. situat în zona centrală a municipiului Timișoara, teren care a fost apreciat de Primăria Mun. Timișoara la suma de 477.566 RON ,deși a fost evaluat de către experți la suma de 577.205,30 RON.
Potrivit înștiințării făcuta de INSTITUȚIA PREFECTULUI - JUDEȚUL T., procesul verbal de predare-primire a documentației a fost înregistrat sub nr._ din 08. 01. 2009 la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor București, transformată acum în „ COMISIA NAȚIONALA pentru COMPENSAREA IMOBILELOR.
In prezent, de mai mulți ani, se află în „ STUDIU ", la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, dosarul cu numărul_ / CC din luna ianuarie 2009.
Arată că a formulat mai multe cereri pentru soluționarea cu prioritate a dosarului, motivat de faptul că au o situație socială gravă, sănătatea lor este precară, stare dovedită cu acte medicale, iar răspunsul a fost transformat într-o tergiversare continua a soluționării despăgubirilor.
Comunicarea că dosarul este în lucru înseamnă dosar aprobat de către Comisia Centrală pentru a-și urma procedura de soluționare – aspect menționat de ANRP în adresa de răspuns cu nr._/RG/8271/L.10/15.07.2011 la cererea adresată la data de 25. 05. 2011, dar nu a fost tradusă în fapt această afirmație și se văd îndreptățiți ca să o apreciem drept o altă „ minciună ", o altă formă de amăgire a reclamanților.
In drept invocă dispozițiile Legii nr. 247 / 2005.
Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea proprietăților a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte, excepția prematurității capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata despăgubirilor .
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
La data de 17 martie 2014, reclamantele au formulat precizare a acțiuni arătând că înțeleg să cheme în judecată pârâtul S. R. reprezentat prin Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților precum și prin Ministerul Finanțelor Publice.
La data de 03.04.2014, pârâtul Ministerul Finanțelor Publice a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetentei materiale a Tribunalului D. in soluționarea prezentei cereri, excepția prematurității introducerii acțiunii,, inadmisibilitatea cererii de obligare a ANRP si a Ministerului Finanțelor Publice la plata sumei de 477.566 lei către reclamante și excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice.
Pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În drept a invocat dispozițiile art. 205-208 NCPC.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța apreciază că prin cererea formulată,raportată la principiul disponibilități ce guvernează procesul civil cele două reclamante B. N. și B. D. au chemat în judecată pe pârâții S. R. - AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și S. R.- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, pentru ca să fie obligat acesta,în numele celor două instituții la plata sumei de 477.566 lei(câte 238.783 lei pentru fiecare) ,actualizată cu rata inflației,reprezentând contravaloarea despăgubirilor ce au fost stabilite prin decizia 382/2006 a Curții de Apel Timișoara.Din descrierea stării de fapt raportat la argumentele expuse reclamantele apreciază că organismul abilitat Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor le-au comunicat că dosarul este în lucru,ceea ce înseamnă că dosarul este aprobat pentru a se urma procedura de soluționare,dar pârăți nu au transpus în fapt ce le-au comunicat.
Or,în atare situație se apreciază că obiectul pricinii îl reprezintă o pretentie evaluabilă în bani cu o valoare mai mare de 200.000 lei,fapt ce atrage față de dispozițiile art.95 pct.1 prin raportare la dispozițiile art.94 alin1 lit.j c.p.civ competenta de soluționare a Tribunalului,în speță față de modul de organizare al acestuia,a secției I civilă
Chiar și în situația ipotetică în care s-ar admite că reclamantele ar fi înțeles să solicite organismului abilitat,în speță la această dată- Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să fie obligată să emită decizia de compensare a imobilului,competența ar aparține potrivit art.35 din Lg.165/2013(în vigoare la data introducerii acțiuni ținănd cont și de modul de rezolvare a excepției de neconstituționalitate al art.4 din aceeași lege),aceleeași sectii civile a Tribunalului.
Față de considerentele mai sus expuse se va admite excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ și Fiscal a Tribunalului-D.,iar cauza va fi declinată în favoarea aceleiași instanțe-Secția-I-Civilă
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția necompetenței materiale a Tribunalului D..
Admite excepția necompetenței funcționale a Secției C. Administrativ Fiscal a Tribunalului D..
Declină competența de soluționare a cererii formulate de reclamantele Baharnicean N. și Baharnicean D. ambele domiciliate în C., . A, ., ., în contradictoriu cu pârâții S. R. PRIN AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, CALEA FLOREASCA, nr. 202, sector 1 și S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, APOLODOR, nr. 17, sector 5, în favoarea Secției I Civile a Tribunalului D..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 11 Aprilie 2014
Președinte, D. L. G. | ||
Grefier, A. F. |
Red. DLG/
Tehnored. 6 ex. AF/15.04.2014.
ROMÂNIA (INSTANȚA) TRIBUNALUL D. Sediul. TRIBUNALUL D. SECȚIA C. ADMINISTRATIV | |
Telefon 0251-_ Fax 0251-_ Email _ Emisă la 15 Aprilie 2014 | Dosar nr. _ Obiectul cauzei pretentii Reclamant B. N., reclamant B. D. Pârât S. R. PRIN AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, pârât S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE |
Către
TRIBUNALUL D.
Secția I Civilă
În conformitate cu dispozițiile Sentinței civile nr. 1402 pronunțate la data de 11.04.2014 în acest dosar de către instanța noastră,, potrivit căreia s-a dispus declinarea competenței de soluționare a prezentei cauze privind pe reclamantele B. N., B. D. și pârâții S. R. PRIN AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR, S. R. PRIN MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE în favoarea dumneavoastră, vă înaintăm alăturat dosarul nr._, cusut și numerotat, conținând ........ file ( compus din ....... volume).
Vă mulțumim pentru colaborare,
PREȘEDINTEGREFIER
D. L. G. A. F.
| ← Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii.... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 3322/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








