Despăgubire. Sentința nr. 3586/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3586/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-12-2014 în dosarul nr. 13936/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3586/2014
Ședința publică de la 12 Decembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. A.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" în numele reclamantului Ș. E., în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA L. C., având ca obiect despăgubiri.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns cons. jr. M. B. pentru reclamant, lipsind pârâta.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier învederează că s-au primit înscrisuri de la reclamant, după care;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și apreciind cauza în stare de judecată, s-a acordat cuvântul asupra acțiunii.
Cons. jr. M. B., pentru reclamant solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată și precizată, depune concluzii scrise pe care le dezvoltă oral și practică judiciară.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei de față:
La data de 29.08.2014, reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE " FORȚA LEGII" în numele reclamanților S. C. I., S. G. S., Ș. E., Ș. M. și S. R. N. a chemat în judecată pe pârâta POLIȚIA L. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul reclamanților la compensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate începând cu data de 01.09.2011 în cadrul schimbului normal de lucru în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și să fie obligată pârâta să plătească reclamanților despăgubiri egale cu contraprestația activității efectuate de reclamanți corespunzător numărului de zile în care nu li s-a acordat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de reclamanți în condițiile pct. 1 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală.
În fapt, reclamanții, membri ai Sindicatului, au raporturi de serviciu cu autoritatea publică pârâtă, în calitate de funcționari publici, ocupând în statul de funcții al pârâtei funcții publice de „polițiști locali".
P. memorii adresate Sindicatului și instituției pârâte, reclamanții au deplâns faptul că în perioada mai sus menționată nu li s-a compensat în mod corespunzător cu timp liber munca prestată de ei în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, astfel încât au solicitat instituției publice angajatoare acordarea de bunăvoie a despăgubirilor legale și, în caz de refuz al instituției, au împuternicit organizația noastră să efectueze în numele lor procedurile prevăzute de lege pentru plata acestor despăgubiri, în temeiul prevederilor legale aplicabile, care le conferă acest drept și din considerentele pe care le expune în continuare.
În temeiul Legii poliției locale nr. 155/2010, rep., funcțiile deținute de reclamanți în cadrul instituției pârâte presupun activități privind apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, prevenirea și descoperirea infracțiunilor, în domenii precum ordinea și liniștea publică, paza bunurilor, circulația pe drumurile publice, disciplina în construcții și afișajul stradal, protecția mediului, activitatea comercială, evidența persoanelor, prevenirea și combaterea infracțiunilor etc, activitatea desfășurându-se într-un program de lucru continuu, în ture.
În exercitarea atribuțiilor ce îi revin, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 155/2010, poliția locală cooperează cu unitățile, respectiv cu structurile teritoriale ale Poliției Române, ale Jandarmeriei Române, ale Poliției de Frontieră Române și ale Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, cu celelalte autorități ale administrației publice centrale și locale și colaborează cu organizații neguvernamentale, precum și cu persoane fizice și juridice, în condițiile legii.
Activitatea polițiștilor locali, funcționari publici, prevede disponibilitatea permanentă a acestora la dispoziția instituției publice, polițiștii locali fiind pregătiți să intervină în orice moment, în orice zi a săptămânii, la solicitarea conducătorului autorității sau instituției publice, pentru rezolvarea problemelor cu caracter de urgență pe care le presupune activitatea de poliție locală, acțiuni de salvare și evacuare a persoanelor și bunurilor periclitate de calamități naturale ori catastrofe, precum și de limitare și înlăturare a urmărilor provocate de astfel de evenimente, participarea împreună cu alte autorități competente, la asigurarea ordinii și liniștii publice cu ocazia mitingurilor, marșurilor, demonstrațiilor, procesiunilor, acțiunilor de pichetare, acțiunilor comerciale promoționale, manifestărilor cultural-artistice, sportive, religioase sau comemorative, după caz, precum și a altor asemenea activități care se desfășoară în spațiul public și care implică aglomerări de persoane.
În perioada care face obiectul acestei cereri, reclamanții au desfășurat activitate inclusiv în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru. Pentru activitatea prestată în aceste zile, reclamanții nu au beneficiat de dreptul la compensarea cu timp liber corespunzător a orelor astfel lucrate, ceea ce le-a creat un prejudiciu material care face obiectul acestei cereri.
Statutul funcționarilor publici - Legea nr. 188/1999 rep., norma generală aplicabilă reclamanților - funcționari publici, prevede la art. 33 alin. (2) că pentru orele lucrate din dispoziția conducătorului autorității sau instituției publice în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare, funcționarii publici de execuție au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază, numărul orelor plătite cu spor de 100% neputând depăși 360 anual.
Legea-Cadru nr. 284/ 2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ca normă specială, prevede la art. 18 alin. (1) că pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se aplică prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.
Codul Muncii - Legea nr. 53 / 2003, rep., norma generală aplicabilă angajaților, prevede la art. 142 că salariații care lucrează în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă datorită specificului activității, în cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de plata acestor activități corespunzător muncii prestate în programul de lucru.
Raportându-ne la relația general - special sau normă generală - normă specială, trebuie ținut seama de caracterul și efectele normelor de excepție reprezentate de: Legea nr. 285/2010- pentru anul 2011, Legea nr. 283/2011 - pentru anul 2012, Ordonanța de urgență nr. 84/2012 - pentru anul 2013 și Ordonanța de urgență nr. 103/2013 - pentru anul 2014, care prevăd că în perioada 2011 - 2014 munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se compensează cu timp liber corespunzător.
Aceste norme se aplică înaintea normelor speciale și a normelor generale.
Legiuitorul a dispus ca întregul personal din sectorul bugetar încadrat în funcții de conducere sau execuție, care își desfășoară activitatea în zilele în care nu se lucrează „în cadrul schimbului normal de lucru" (sau în afara acestui cadru) să beneficieze de recuperare, de timp liber corespunzător, revenind, așadar, la regula generală a compensării cu timp liber corespunzător instituită de Legea nr. 188/1999, rep., prin art. 33 alin. (2).
Potrivit art. 33 alin. (2) din Statutul funcționarilor publici, pentru orele lucrate peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale, reclamanții erau îndreptățiți la recuperarea în zile lucrătoare a orelor lucrate în zilele nelucrătoare.
Reclamanții apreciază că instituția angajatoare nu s-a aliniat conduitei impuse de norma legală în vigoare și nu le-a acordat în mod corespunzător timp liber, fiind astfel create premisele unui conflict de drepturi susceptibil de a fi soluționat de către instanță potrivit legii.
Faptul că reclamanții au lucrat în zilele în care, potrivit legii, erau îndreptățiți să beneficieze de timp liber corespunzător îi îndreptățește la despăgubirile solicitate prin prezenta cerere.
Pentru că au prestat activitate în timpul lor liber în care, potrivit legii, trebuia să fie liber, plătit dar compensat prin timp liber corespunzător, salariații funcționari publici reclamanți sunt îndreptățiți la o despăgubire egală cu plata efectivă a acestor ore.
Despăgubirile constituie problema de fond pe care instanța urmează să o soluționeze în raport cu temeiul de drept invocat în prezenta acțiune.
În răspunsul său la plângerea prealabilă, instituția pârâtă a susținut că munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare nu se lucrează, s-ar fi compensat cu timp liber corespunzător, ceea ce nu se verifică în cazul acestor reclamanți.
În cauza dedusă judecății, reclamanții solicită despăgubiri egale cu plata orelor efectuate de ei corespunzător numărului de zile în care nu li s-a acordat compensarea cu timp liber corespunzător.
Despăgubirea reclamanților de către pârâtă este grefată pe răspunderea patrimonială prevăzută de art. 42 din Statul funcționarilor publici, potrivit căruia autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Dreptul reclamanților la actualizarea cu inflația a despăgubirilor este consfințit în virtutea principiului prev. de art. 106 din Legea nr. 188/1999, rep.
Acordarea dobânzii legale de la data scadenței până la data plății efective este justificată prin aplicarea art. 1535 alin. (1) din Codul civil din 2009.
Sunt considerentele pentru care acțiunea va putea fi admisă.
Din motivele de fapt și din considerentele de drept pe care le-am prezentat, solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța să admiteți acțiunea așa cum a fost formulată.
În drept, întemeiem prezenta pe prev. Legii nr. 554 / 2004, privind Contenciosul administrativ, cu modif. și compl. ult., Legii 188 / 1999 rep., privind Statutul funcționarilor publici,rep., Legii poliției locale nr. 155 / 2010, Legii 53/3003 rep. și prev. art. 28 din Legea Dialogului Social nr. 62 / 2011, rep.
Solicită proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtei. Anexează acte doveditoare.
În temeiul prevederilor art. 223 NCPC, solicită judecarea în lipsă.
Conform art. 29 alin. (4) din O.U.G. nr. 80/2013, prezenta cerere este scutită de plata taxei de timbru.
La data de 02.10.2014 pârâta a depus întâmpinare, prin care solicită respingerea acțiunii formulate de către Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", in calitate de reprezentant legal pentru A. G. I., pentru următoarele motive:
In fapt, prin cererea înregistrata la Tribunalul D. cu nr._/63/2014, Sindicatul Administrației Publice "Forța Legii", in calitate de reprezentant legal al membrilor de sindicat in contradictoriu cu parata Politia Locala a Municipiului C., a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța sa admită acțiunea, sa constate dreptul reclamanților la compensarea cu timp liber corespunzător activității desfășurate începând cu data de 01.09.2011 in cadrul schimbului normal de lucru in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale, precum si obligarea paratei la plata către reclamanți a despăgubirilor legale cu contraprestația activității efectuate de reclamanți corespunzător numărului de zile in care nu li s-a acordat compensarea cu timp liber corespunzător orelor lucrate in cadrul schimbului normal de lucru in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale, sume actualizate la data plații, plus dobânda legala.
1. In ultimii 3 ani compensarea în bani a orelor suplimentare a fost interzisă prin legi sau ordonanțe, astfel:
- pentru anul 2011, art. 9 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice statuează ca "(1) în anul 2011, munca suplimentara efectuata peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. "
- pentru anul 2012, conform prevederilor art. 7 din Legea nr. 283/2011 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, "(1) In anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător."
- pentru anul 2013, art. 2 din Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, statuează ca "Prevederile art. 7 al in. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/20 J2, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Astfel, "(1) In anul 2013, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător. "
-pentru anul 2014, potrivit dispozițiilor art. 9, alin. 1 din Ordonanță de Urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, "(1) In anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
2. Programul de lucru al polițiștilor locali din cadrul Poliției Locale a Municipiului C. este stabilit prin graficele de lucru întocmite cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003 - Codul Muncii, ale Acordului colectiv, precum si dispozițiilor Legii politiei locale nr. 155/2010, astfel:
-"(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unități sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durată zilnică a timpului de muncă mai mică sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnică a timpului de muncă de 12 ore va fi urmată de o perioadă de repaus de 24 de ore." (art. 115 din Legea nr. 53/2003)
-"(1) Salariații au dreptul între două zile de muncă la un repaus care nu poate fi mai mic de 12 ore consecutive.
(2) P. excepție, în cazul muncii în schimburi, acest repaus nu poate fi mai mic de 8 ore între schimburi", (art 135 din Legea nr. 53/2003)
-"(1) Muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, și care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activități în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
(2) Salariat în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în cadrul programului de muncă în schimburi", (art 136 din Legea nr. 53/2003)
Prevederile menționate mai sus, sunt cuprinse si in art. 9 din Acordul colectiv, "(1) Durata normală a timpului de muncă este de 8 ore pe zi sau de 40 de ore pe săptămână. De la acest program conducerea instituției are dreptul de a deroga oricând și în mod permanent în funcție de situațiile care impun acest lucru.
(2)Activitatea instituției se desfășoară 24 ore din 24 ore.
(3)In toate cazurile în care se dovedește că este posibil, conducerea instituției și
reprezentanții salariaților vor purta negocieri pentru a stabili program flexibil de luciu
și modalități de aplicare a acestuia.
(4)La locurile de muncă unde, datorită specificului activității nu există posibilitatea încadrării în durata normală a timpului zilnic de lucru se pot stabili forme specifice de organizare a timpului de lucru, în ture, stabilindu-se un program săptămânal de 36 până la 44 de ore, cu condiția ca media lunară să fie de 40 de ore pe săptămână, iar programul stabilit să fie anunțat cu o săptămână înainte.
(5)Stabilirea programului flexibil de lucru nu afectează drepturile prevăzute în acordul colectiv de muncă.
De asemenea, în ceea ce privește zilele de sîmbătă și duminică, în conformitate cu dispozițiile art 137 din Legea nr. 53/2003- Codul Muncii, "(1) Repausul săptămânal se acordă în două zile consecutive, dc regulă sâmbăta și duminica.
(2) In cazul în care repausul în zilele de sâmbătă și duminică ar prejudicia interesul public sau desfășurarea normală a activității, repausul săptămânal poate fi acordat și în alte zile stabilite prin contractul colectiv de muncă aplicabil sau prin regulamentul intern.
(3) In situația prevăzută la alin. (2) salariații vor beneficia de un spor la salariu" stabilit prin contractul colectiv de muncă sau, după caz, prin contractul individual de muncă".
Având in vedere specificul activității instituției, polițiștii locali beneficiază de un sporul de dispozitiv de 25%, care conform prevederilor Legii nr. 330/2009 a salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice, s-a introdus in salariul de bază.
3.învederam instanței faptul ca orele lucrate in cadrul schimbului normal de lucru in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale, precum si orele lucrate peste durata normala a timpului de lucru de 8 orc au fost compensate cu timp liber corespunzător, asa cum reiese din graficele de lucru întocmite in acest sens.
In situația"in care, pentru aceste ore s-ar acorda si compensare in bani pe langa timpul liber acordat, s-ar depasi numărul maxim de ore, încâlcindu-se astfel prevederile legale menționate mai sus.
4.In ceea ce privește compensarea cu timp liber a activității desfășurate incepand cu data de 01.09.2011 in cadrul schimbului normal de lucru in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale de către polițistului local A. G. I., arătam instanței faptul ca incepand cu luna septembrie 2010 acesta a fost eliberat din funcția publica de agent comunitar. In data de 28.06.2012 polițistului local A. G. I. a fost reintegrat in funcția publica de polițist local si a beneficiat de plata drepturilor bănești actualizate de la data incetării raportului de serviciu pana la data reintegrării efective.
De asemenea, de la data de 28.06.2012 si pana in prezent, activitatea desfășurată de către polițistului local A. G. I. in cadrul schimbului normal de lucru in zilele de repaus săptămânal si sărbători legale a fost compensata cu timp liber corespunzător.
Având in vedere considerentele expuse, solicită respingerea acțiunii formulate ca fiind vădit neîntemeiata, pentru motivele expuse pe larg anterior.
In drept, își întemeiază prezentele motive pe dispozițiile art. 205 si urm. Cod procedura civila si pe dispozițiile legale anterior menționate.
Solicită încuviințarea probei cu grafice de lucru întocmite pentru anul 2011, 2012, 2013 si 2014 - copie conform cu originalul.
La data de 15.10.2014, reclamantul a formulat precizare la acțiune în sensul solicitării despăgubirilor egale cu contraprestația activității efectuate de reclamant corespunzător numărului de zile în care nu i s-a acordat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de acesta în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale începând cu data reintegrării în funcție – 28.06.2012 și până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală.
La termenul de judecată din data de 14 noiembrie 2014 instanța, pentru o bună administrare a justiției a disjuns cererile formulate de reclamanții S. C. I., S. G. S., Ș. E., Ș. M. și S. R. N., constituindu-se patru noi dosare, toate având același obiect, despăgubire.
Cererea formulată de reclamantul Ș. E. a fost disjunsă, fiind înregistrată sub nr._, cu termen de judecată la data de 05.12.2014.
Instanța a emis adresă către pârâtă, pentru a comunica pentru fiecare reclamant în parte, dacă au efectuat ore suplimentare în cadrul schimbului normal de lucru în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale, începând cu data de 01.09.2011 și până în prezent; dacă au fost compensați cu timp liber, iar în caz afirmativ să depună dovezi în acest sens; să depună la dosar statele de plată, pontajele și graficele de prezență.
La data de 07 decembrie 2014 pârâta a înaintat la dosar înscrisurile solicitate de instanță.
Analizând cauza dedusă judecății și întregul material probator administrat în cauză, instanța reține că reclamantul Ș. E. este angajat în cadrul Poliției locale a municipiului C. deținând funcția publică de polițist local.
P. acțiunea formulată, reclamantul a solicitat constatarea dreptului la compensarea cu timp liber corespunzător a activității desfășurate începând cu data de 28.06.2012 în cadrul schimbului normal de lucru în zilele de repaus săptămânal și sărbători legale și să fie obligată pârâta să-i plătească despăgubiri egale cu contraprestația activității efectuate de reclamanți corespunzător numărului de zile în care nu li s-a acordat compensarea cu timp liber corespunzător a orelor lucrate de reclamanți în condițiile pct. 1 până la data pronunțării hotărârii, sume actualizate la data plății, plus dobânda legală.
În drept, acțiunea formulată de către reclamant nu este întemeiată, urmând a fi respinsă.
Astfel, pentru perioada 01.01. – 31.12.2011, salarizarea funcționarilor publici a fost reglementată de Legea Cadru nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și L. 285/2010, privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, această din urmă lege stabilind la art. 9 alin. 1 din Legea nr. 285/8 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice că ,,în anul 2011, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător”.
Pentru perioada 01.01._12, salarizarea reclamanților a fost reglementată de OUG nr. 80 din 8 septembrie 2010 (aprobată prin Legea nr. 283/2011) pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor masuri financiare in domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor masuri financiare în domeniul bugetar.
Astfel, conform art. 7 Legea nr. 283/2011 ,,În anul 2012, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Pentru perioada 01.01._13, salarizareapersonalului din sectorul bugetar a fost reglementată de OUG nr. 84 din 12.12.2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum si unele masuri fiscal-bugetare, prevăzându-se la art. 2 că ,,Prevederile art. 7 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 182/2012, și ale art. 1 alin. (4) și (5), art. 2, 3, art. 4 alin. (1) și (2), art. 6, 7, 9, 11, art. 12 alin. (2) și art. 13 ale art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, se aplică în mod corespunzător și în anul 2013".
Pentru anul 2014, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 din OUG nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, "(1) în anul 2014, munca suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru de către personalul din sectorul bugetar încadrat în funcții de execuție sau de conducere, precum și munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, în cadrul schimbului normal de lucru, se vor compensa numai cu timp liber corespunzător".
Așa cum rezultă din dispozițiile art. 16 alin. 1 din Legea nr. 155/2010 a poliției locale ,,raporturile de serviciu ale polițiștilor locali și ale funcționarilor publici care ocupă funcții publice generale se stabilesc, se modifică, se suspendă și încetează în condițiile stabilite potrivit prevederilor prezentei legi și ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare", sistemul de salarizare a polițiștilor locali fiind cel aplicabil personalului din sectorul bugetar.
Așa cum rezultă din dispozițiile legale mai sus citate, pentru perioada 2011 – 2014 (în care este inclusă perioada indicată în acțiune), legiuitorul nu a mai prevăzut posibilitatea plății pentru orele lucrate în zilele de repaus săptămânal sau în zilele în care, în conformitate cu legea, nu se lucrează, ci doar compensarea cu timp liber corespunzător, situație în care acțiunea reclamantului pentru această perioadă este nu are fundament legal.
Drepturile salariale ale funcționarilor publici sunt reglementate de art. 31 din Legea 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici care prevede că ,,pentru activitatea desfășurată funcționarii publici au dreptul la un salariu compus din: salariul de bază, sporul pentru vechime în muncă, suplimentul postului și suplimentul gradului".
Acest articol trimite la o lege prin care se reglementează sistemul de salarizare aplicabil funcționarilor publici, drepturile salariale cuvenite funcționarilor publici fiind reglementate succesiv prin acte normative, așa cum s-a arătat supra.
Reglementarea legală a salariului reprezintă una din dimensiunile esențiale ale statutului funcționarului public.
În ceea ce privește invocarea de către reclamant a dispozițiilor Codului muncii, instanța reține că acestea nu sunt aplicabile în speță, în condițiile în care există norme speciale de reglementare a salarizării personalului plătit din fonduri publice.
Într-adevăr, dispozițiile Legii 188/1999 se completează cu prevederile legislației muncii, așa cum dispune art. 117 din lege, în măsura în care dispozițiile respective nu contravin legislației specifice funcției, ori în situația de față există o reglementare distinctă de salarizare a personalului din sectorul bugetar.
Polițistul local își desfășoară activitatea într-un program de lucru atipic, respectiv în ture sau schimburi, iar programul de muncă normal al acestuia se consideră a fi stabilit pentru acest gen de activitate, acest lucru fiind în specificul funcției de polițist local.
Nu este întemeiată și nu este pertinentă în cauză invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 42 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, conform cărora ,,autoritatea sau instituția publică este obligată să îl despăgubească pe funcționarul public în situația în care acesta a suferit, din culpa autorității sau instituției publice, un prejudiciu material în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu".
Așadar, acest tex de lege se referă la prejudiciul suferit de către funcționarul public în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu și nu are nicio legătura cu drepturile de natură salarială ale funcționarului public.
În raport de aceste considerente, se constată că nu are bază legală solicitarea reclamantului privind obligarea pârâtei la plata orelor suplimentare efectuate.
Cât privește capătul de cerere privind constatarea dreptului la compensare cu timp liber corespunzător a activității desfășurate, se reține că potrivit dispozițiilor art. 35 C.pr.civ. o persoană poate solicitat constatarea existenței sau inexistenței unui drept al său, acest drept fiind condiționat de posibilitatea sau imposibilitatea ca partea să poată acționa pentru realizarea dreptului.
D. fiind că prin cererea formulată, reclamatul a solicitat și realizarea dreptului său prin obligarea pârâtei la plata despăgubirilor (acesta fiind rațiunea formulării acțiunii de către reclamant), astfel că apare ca inadmisibilă cererea având ca obiect constatarea existenței dreptului, de vreme ce se urmărea doar obținerea de despăgubiri pentru timpul lucrat.
Față de toate aceste considerente, instanța reține că acțiunea formulată de către reclamantul Ș. E. prin SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE FORȚA LEGII nu este întemeiată, urmând a fi respinsă în integralitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată și precizată de reclamantul SINDICATUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE "FORȚA LEGII" în numele reclamantului Ș. E.,cu sediul procesual ales în mun. C., . nr. 32, Jud. D., la sediul sindicatului, în contradictoriu cu pârâta POLIȚIA L. C., cu sediul în C., . nr. 22, jud. D..
Cu recurs în 15 zile de la comunicare,cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 12 Decembrie 2014.
Președinte, J. S. | ||
Grefier, C. A. |
Red.J.S.
Tehn.C.A.
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 2747/2014. Tribunalul DOLJ | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|








