Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 3327/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3327/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 18-11-2014 în dosarul nr. 7915/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 3327/2014
Ședința publică de la 18 Noiembrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul S. O. V. - reprezentant de S. Administrației Publice "Forța Legii" -, în contradictoriu cu pârâtul C. JUDEȚEAN D., având ca obiect obligație de a face – stabilirea corectă a drepturilor salariale -, și pretenții – acordarea drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns consilier juridic E. C. pentru reclamant și consilier juridic M. A. C. pentru pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că pârâtul a comunicat cele solicitate la termenul anterior.
Se înmânează un exemplar al înscrisurilor depuse de pârâtă reprezentantei reclamantei.
Reprezentanta reclamantului menționează că are cunoștință despre conținutul respectivelor acte, astfel încât nu solicită acordarea unui termen pentru a le observa. De asemenea, precizează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Reprezentantul pârâtului învederează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul asupra fondului.
Consilier juridic E. C., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată – pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul acțiunii și precizării de acțiune. Menționează că partea pe care o reprezintă era îndreptățită a primi salariul brut maxim prevăzut de lege pentru funcționarii publici având aceeași clasă, grad profesional și gradație – dat fiind că Legea 284/2010 nu s-a aplicat niciodată, stabilirea drepturilor salariale realizându-se în conformitate cu prevederile O.G. 9/2008 (anexa 4, cap. B, pct. 1).
Consilier juridic M. A. C. pentru pârât, solicită respingerea acțiunii – pentru motivele dezvoltate în cuprinsul întâmpinării. Menționează că dispozițiile legale invocate de reclamant fie au fost abrogate, fie au rămas inaplicabile. Precizează că reclamantul a fost reîncadrat în funcție și salarizat conform prevederilor Legilor nr. 284 și 285/2010 - fiind ulterior promovat -, iar dispozițiile prin care i se stabilea salariul de bază nu au fost contestate.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 23.05.2014 reclamantul S. O. V. - reprezentant de S. Administrației Publice "Forța Legii" - a chemat în judecată pe pârâtul C. JUDEȚEAN D. solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța: să se constate dreptul său de a beneficia de un salariu brut lunar la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcțiile similare corespunzătoare gradului profesional deținut; să fie obligată pârâta să-i stabilească salariul la nivelul anterior; să fie obligată pârâta îi acorde despăgubiri egale cu diferențele dintre drepturile salariale la care ar fi avut dreptul potrivit primului capăt de cerere și cele efectiv acordate, începând cu data de 31.01.2013 (actualizate).
În motivarea acțiunii s-a învederat faptul că reclamantul - membru al Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" -, este funcționar public de execuție în cadrul instituției pârâte - deținând funcția publică de consilier, grad profesional superior, gradația 3, încadrare pe care o deține începând cu data de 31.01.2011.
Printr-un memoriu comun adresat atât pârâtei – constituind procedură prealabilă -, și Sindicatului, reclamantul a solicitat conducerii instituției-pârâte să îi stabilească salariul la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcțiile similare - corespunzătoare gradului profesional deținut -, și să îi acorde diferențele salariale, însă nu a primit un răspuns favorabil la respectiva cerere.
Reclamantul a menționat că, de la data de la care deține încadrarea actuală în funcția publică nu a beneficiat de avansare în cadrul vechilor trepte de salarizare, deși îndeplinește condițiile legale de avansare în cadrul fostelor trepte de salarizare - la doi ani de la data ultimei promovări/avansări -, deoarece: nu a fost sancționat disciplinar, a obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici, și nu are în cazierul administrativ o sancțiune neradiată.
În cadrul vechiului sistem de salarizare, reclamantul avea dreptul să acceadă într-o treaptă de salarizare superioară celei deținute la doi ani de la data la care îndeplinea condițiile de avansare potrivit art. 63-67 din Legea nr. 188/1999 - în vigoare în anul 2010.
Funcționarii publici au beneficiat efectiv, până în anul 2010, de dreptul de a avansa în treptele de salarizare, în condițiile legii, avansarea în trepte de salarizare nefiind condiționată de existența unui post vacant.
Începând cu anul 2010, deși abrogat, vechiul sistem de salarizare a fost menținut prin legile-cadru de salarizare nr. 330/2009 și nr. 284/2010, respectiv legile speciale anuale care au operat începând din 2011.
Cât timp noul sistem de salarizare - prevăzut de coeficienții din grilele Legii-cadru nr. 284/2010, multiplicați cu valoarea de referință - nu este operațional, funcționarii publici au dreptul, potrivit legii, de a beneficia de încadrarea specifică vechiului sistem de salarizare, ținând seama de principiile de aplicare în acești ani a vechiului sistem de salarizare – ținând seama de principiile supremației legii, caracterului unitar și al echității și coerenței, respectiv oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salarială ale personalului din sectorul bugetar (art. 3 din Legea nr. 284 / 2010).
Aceste principii sunt dezvoltate prin prevederile legilor speciale anuale - începând cu Legea nr. 285/ 2010, care a operat în anul 2011 și continuând cu Legea nr. 283/2011 (pentru anul 2012), O.U.G. nr. 84/2012 (pentru anul 2013), respectiv O.U.G. nr. 103/2013 (pentru anul 2014).
Potrivit acestor legi speciale anuale, în perioada 2011-2014, pentru personalul nou-încadrat pe funcții, pentru personalul numit/încadrat în aceeași instituție/autoritate publică pe funcții de același fel, precum și pentru personalul promovat în funcții sau în grade/trepte, salarizarea se face la nivelul de salarizare în plată pentru funcțiile similare din instituția/autoritatea publică în care acesta este încadrat. Aceste prevederi se aplică în mod corespunzător și persoanelor ale căror raporturi de serviciu au fost suspendate în condițiile legii și și-au reluat activitatea în această perioadă (art. 2 din Legea nr. 285/ 2010, din Legea nr. 283/2011 și din O.U.G. nr. 84/2012 și art. 5 din O.U.G. nr. 103/2013)
Aceste prevederi au determinat reclamantul să se considere îndreptățit la o remunerație egala cu cea a celorlalte funcții similare în plată din cadrul instituției, care au promovat în treapta în cadrul vechiului sistem de salarizare - aplicat și în prezent -, în considerarea principiului remunerației egale pentru muncă de valoare egală.
Interpretarea sintagmei "funcții similare" se face aplicat pe nivelul de salarizare în plată pentru funcții similare, în contextul întregului act normativ din care face parte, respectiv în raport cu salarizarea, ceea ce înseamnă că legiuitorul a prevăzut că pentru persoanele nou încadrate/angajate/promovate salarizarea să se facă la un nivel de salarizare ce se plătește pentru o funcție ce are aceleași repere din perspectiva salarizării, adică o funcție analogă, asemănătoare din perspectiva criteriilor în funcție de care se face salarizarea.
Dacă legiuitorul nu ar fi dorit asigurarea unei corespondențe cât mai fidele cu un salariu deja în plată din perspectiva tuturor acestor criterii de salarizare, ar fi folosit o altă sintagmă.
Similitudinea trebuie să se facă cu o funcție în care salarizarea se face în raport de clasa de salarizare a funcției respective (gradul, treapta), fără acordarea vreunui plus de salarizare în raport cu o treaptă dobândită anterior datei de 31 decembrie 2010, deoarece o persoană nou promovată, încadrată, angajată în perioada 2011-2014 nu putea ca în funcția și gradul respectiv să mai susțină vreun examen de promovare în treapta de salarizare în perioada 2011-2014.
În egală măsură, și reclamantul trebuia să fie tratat de entitatea pârâtă pe baza acelorași principii anterior invocate și să beneficieze de aceleași drepturi pe care le-au avut/le au/le vor avea persoanele numite în instituție pe funcții de același fel sau persoanele ale căror raporturi de serviciu s-au reluat în această perioadă, și nu să fie discriminat în raport cu acestea.
Vătămând reclamantul prin neacordarea nivelului salarial corespunzător dreptului său de avansare în treapta de salarizare, pârâta trebuie să îl despăgubească - potrivit art. 42 din Legea nr. 188 / 1999 -, din moment ce reclamantul a suferit, din culpa pârâtei, un prejudiciu material, constând în diferența de drepturi bănești, în timpul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu.
Reclamantul a invocat și faptul că are dreptul de a beneficia de un salariu brut lunar la nivelul maxim de salarizare în plată pentru funcțiile similare corespunzătoare gradului profesional deținut, iar pârâta trebuie să-i stabilească salariul la acest nivel și să-i acorde despăgubiri constând în diferențele de drepturi salariale de care nu a beneficiat în perioada scursă de la ultima avansare.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
În data de 27.06.2014, pârâtul C. Județean D. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca fiind neîntemeiată.
În cuprinsul întâmpinării s-a învederat faptul că, potrivit Dispoziției Consiliului Județean D. nr. 34/2011, începând cu data de 01.01.2011, reclamantul a fost reîncadrat în funcția publică de execuție de consilier, grad profesional principal, gradația 3, clasa de salarizare 46 – fiindu-i stabilite drepturile salariale în temeiul prevederilor art. 4 alin. 3 din Legea 285/2010, coroborate cu prevederile art. 6 alin. 4 din Legea 284/2010 și Ordinul comun MMFPS și MFP nr._ .
Prin Dispoziția nr. 171/2011, reclamantul a fost promovat în funcția publică de execuție de consilier, grad profesional superior, gradația 3, clasa de salarizare 57 - fiindu-i stabilite drepturile salariale în conformitate cu prevederile art. 2 din Legea 285/2010,.
Pârâtul a menționat că textul de lege anterior menționat nu doar că nu exclude, dar chiar prevede raportarea la trepte de salarizare.
De asemenea, pârâtul a făcut referire la faptul că Legea 330/2009 abrogă O.G. nr. 6/2007 – fiind astfel abrogate treptele de salarizare și întregul mecanism de promovare în aceste trepte.
În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 C.pr.civ.
În data de 09.09.2014, reclamantul a depus la dosar o precizare de acțiune – în cuprinsul căreia a învederat faptul că este îndreptățită să primească o creștere de 372 lei brut lunar (diferența dintre salariul maxim prevăzut de Anexă pentru treapta 1 și salariul acordat), plus 56 lei brut lunar (diferența gradației de vechime), plus 37 lei brut lunar (diferența sporului de condiții deosebite), așadar un total de 465 lei brut lunar, începând cu luna ianuarie 2013. De asemenea, reclamantul a solicitat actualizarea sumelor cuvenite în raport de indicele de inflație - la data plătii efective -, precum și acordarea dobânzii legale aferente.
În motivarea precizării de acțiune, reclamantul a menționat că deține funcția publică de consilier, clasa I, grad profesional superior, gradația 3 - iar ultima reîncadrare s-a făcut în data de 31.01.2011, corespunzător treptei 2 de salarizare.
Or, în termen de 2 ani de la data ultimei reîncadrări nu a fost sancționat disciplinar, a obținut cel puțin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanțelor individuale în ultimii 2 ani calendaristici și nu are în cazierul administrativ o sancțiune neradiată – astfel încât îndeplinește condițiile de avansare, de la data de 31.01.2013 (pe principiul oportunităților egale și remunerației egale pentru muncă de valoare egală la nivelul instituției parate, la nivel egal cu cel pe care parata a încadrat colegii reclamantei cu același grad profesional, treapta 1 de salarizare).
Potrivit OG 9/2008 anexa 4 cap. B, pct. 1 diferența salarială dintre cele două trepte de salarizare - 1 si 2 -, este de 199 lei, la care se adăuga 15% gradația de vechime și 10% spor de dispozitiv.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 30 N. C.pr.civ., art. 1 și 8 din Legea 554/2004, art. 76 alin. 1 din Legea 188/1999, Legea-cadru nr. 284/_; legile speciale anuale de salarizare a funcționarilor publici în 2011-2014; art. 63-67 din Legea 188/1999 – în vigoare în 2010; art. 3 din Legea nr. 284/2010, art. 2 din Legea nr. 285/2010; art. 2 din Legea nr. 283/2011; art. 2 din OUG nr. 84/2012; art. 5 din OUG nr. 103/2013 și art. 42 din Legea nr. 188/1999.
Au fost depuse la dosar: copie după Dispoziția nr. 171/31.01.2011 – adoptată de Președintele Consiliului Județean D.; copia cererii prin care reclamantul solicita pârâtului să îi stabilească salariul de bază într-un cuantum superior și să-i acorde diferențele salariale începând cu data de 31.01.2011 – înregistrată sub nr. 5685/23.04.2014 -, și răspunsul la aceasta, exprimat în cuprinsul adresei nr. 6002/29.04.2014.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Reclamantul este funcționar public de execuție – desfășurându-și activitatea în cadrul Consiliului Județean D., în calitate de consilier, gradul profesional superior, gradația 3, clasa 57.
Prin Dispoziția nr. 171/31.01.2011, Președintele Consiliului Județean D. a dispus ca, începând cu data de 18.01.2011, reclamantul să promoveze în funcția publică de execuție de consilier, gradul profesional superior, gradația 3, clasa 57, fiindu-i stabilit și salariul de bază.
Printr-un memoriu adresat atât Sindicatului Administrației Publice "Forța Legii" cât instituției pârâte – înregistrat la pârât sub nr. 5685/23.04.2014 -, reclamantul a solicitat pârâtului să îi stabilească salariul de bază într-un cuantum superior și să-i acorde diferențele salariale începând cu data de 31.01.2011 însă, prin adresa nr. 6002/29.04.2014, Consiliului Județean D. i-a comunicat că nu există un temei legal pentru a putea da curs respectivei cereri.
Potrivit dispozițiilor art. 7 din anexa III la Legea 330/2009, "(2) Avansarea în treapta de salarizare se face în funcție de performanța profesională individuală și de vechimea în treapta de salarizare din care avansează funcționarul public.(3) Avansarea în treapta de salarizare 2 sau 1 prevăzută pentru gradul profesional corespunzător funcționarului public de execuție se face dacă acesta are 2 ani de vechime în treapta de salarizare din care avansează și cel puțin calificativul "bine" la evaluarea anuală a performanțelor profesionale individuale din ultimii 2 ani.(4) Avansarea în treapta de salarizare nu este condiționată de existența unui post vacant.(5) Salariile de bază corespunzătoare treptelor de salarizare sunt stabilite în anexele nr. III/1- III/4".
De asemenea, conform disp. art. 67 din Legea 188/1999, "Avansarea în trepte de salarizare se face în condițiile legii privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici".
Prin Legea 284/2010 - privind salarizarea personalului încadrat în unități bugetare -, au fost abrogate atât legea 330/2009 (art. 39 din Legea 284/2010), cât și art. 67 din Legea 188/1999 (art. 41, punctul 3 din Legea 284/2010), precum și dispozițiile art. 33 din O.G. 6/2007 – care reglementau avansarea funcționarilor publici în treapta de salarizare imediat următoare -, prin art. 39, litera r) din Legea 284/2010.
Conform art. 5 lit. c) din Legea anterior menționată "realizarea ierarhiei salariilor de bază, a soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, atât între domeniile de activitate, cât și în cadrul aceluiași domeniu, are la bază evaluarea posturilor, diferențierea făcându-se în funcție de următoarele criterii:
- cunoștințe și experiență;
- complexitate, creativitate și diversitatea activităților;
- judecata și impactul deciziilor;
- influență, coordonare și supervizare;
- contacte și comunicare;
- condiții de muncă;
- incompatibilități și regimuri speciale", în timp ce art. 32 și 33 din aceeași lege statuează:
"Art. 32
Nivelul coeficienților de ierarhizare aferenți claselor de salarizare prevăzut în prezenta lege va fi revizuit periodic în funcție de evoluția nivelului de salarizare existent pe piața muncii din România, astfel încât salariile din sectorul public să poată fi stabilite la un nivel competitiv, în limita sustenabilității financiare.
Art. 33
(1) La data intrării în vigoare a prezentei legi, reîncadrarea personalului se face corespunzător tranșelor de vechime în muncă avute în luna decembrie 2010 pe funcțiile corespunzătoare categoriei, gradului și treptei profesionale deținute, stabilindu-se clasa de salarizare și coeficientul de ierarhizare corespunzător acesteia.
(2) La funcțiile publice unde s-au eliminat treptele de salarizare reîncadrarea personalului se va face la gradul deținut".
Ulterior, legiuitorul a adoptat Legea nr. 285/2010 - privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice -, act normativ care, la art. 1 prevedea:
"(1) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
(2) Începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul sporurilor, indemnizațiilor, compensațiilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut, solda lunară brută/salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%, în măsura în care personalul își desfășoară activitatea în aceleași condiții.
(3) Cuantumul brut al drepturilor prevăzute la alin. (1) și (2) se va stabili în anul 2011 ținându-se seama de gradul sau treapta profesională, vechimea în muncă, vechimea în funcție sau, după caz, în specialitate, dobândite în condițiile legii până la 31 decembrie 2010".
Coroborând prevederile legale anterior menționate, se reține că noile legi de salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice au eliminat treptele de salarizare pentru funcționarii publici, astfel încât pârâta nu mai avea temei legal pentru a dispune avansarea reclamantului în treapta de salarizare imediat următoare - după trecerea unui interval de 2 ani de la momentul încadrării într-o anumită treaptă de salarizare.
Susținerile reclamantului că apariția noilor acte normative care reglementează salarizarea au instituit o discriminare între el și alți funcționari publici având o situație similară - având aceeași clasă, grad profesional și gradație -, în sensul că respectivele persoane beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum mai ridicat, sunt lipsite de relevanță juridică.
Astfel, prevederile art. 14 din CEDO (care interzic discriminarea) au un caracter subsidiar – în raport de drepturile și libertățile ocrotite de Convenție -, și pot fi invocate numai în legătură cu exercitarea unui drept protejat de Convenție – în speță dreptul de proprietate, protejat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
Așa cum Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut în mod constant, art. 14 din Convenție completează celelalte dispoziții substanțiale ale Convenției sau ale Protocoalelor sale adiționale. Art. 14 nu are o existență independentă, deoarece are efect numai în legătură cu „exercitarea drepturilor și libertăților” pe care convenția le garantează. Constatarea existenței unei discriminări se poate face numai în legătură cu un alt drept din Convenție (Cauza B. contra României; Cauza Hans-A. von Liechtenstein c. Germaniei).
În speță, eventuală incidența în cauză a art. 14 din CEDO ar putea fi analizată numai în raport de împrejurarea că reclamantul ar avea un "bun" în sensul Convenției (ocrotit art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului) - astfel încât neacordarea acestuia să echivaleze cu o privare de proprietate.
Potrivit art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Potrivit art. 17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului: „1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singură, cât și în asociație cu alții.; 2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa”.
Pentru a analiza conformitatea legii cu dispozițiile Convenției, trebuie analizate, așadar, mai multe aspecte: dacă reclamantul are un „bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol C.E.D.O; dacă există o ingerință din partea autorităților publice în exercitarea dreptului la respectarea bunului, ce a avut ca efect privarea reclamantului de bunul său, în sensul celei de a doua fraze a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1; dacă sunt îndeplinite condițiile privării de proprietate.
Cu privire la primul aspect, noțiunea de bunuri este înțeleasă în sens extins și desemnează toate bunurile cu valoare patrimonială; orice interes economic care are o valoare patrimonială trebuie considerat drept un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. Prin urmare, aceasta noțiune înglobează toate interesele ce rezultă din raporturile economice ale unui individ, depășind dreptul de proprietate, vizând noțiunea de patrimoniu.
Extinzând noțiunea de „bun”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că anumite drepturi și interese ce constituie elemente patrimoniale active pot fi considerate ca fiind bunuri în înțelesul art. 1 (hotărârea Beyeler contra Italiei, 5 ian.2000).
Prin urmare, este considerat „bun” orice drept dobândit care există în patrimoniul unei persoane, fiind adusă o singură limitare importantă protecției oferite de articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O.: aceasta se întinde doar asupra bunurilor actuale, deja dobândite și, în consecință, nu garantează dreptul de a le dobândi; așadar nu este acordată nicio garanție pentru dreptul de a accede la proprietate sau, mai general, la bunurile cu caracter economic; garanția nu poartă decât asupra bunurilor actuale și nu garantează dreptul de a dobândi altele (Hotărârea V. der Musele împotriva Belgiei, 1983). Cu alte cuvinte, în accepțiunea Curții Europene a Drepturilor Omului, articolul 1 din Protocolul adițional nr. 1 la C.E.D.O. protejează dreptul de proprietate, și nu dreptul la proprietate.
Din această cauză, când interesul patrimonial este de natura unei creanțe, Curtea a statuat că nu poate fi considerat o valoare patrimonială decât dacă este suficient de bine stabilit pentru a fi executat sau dacă reclamantul poate pretinde că a avut cel puțin o „speranță legitimă” de a-l vedea concretizat, spre exemplu dacă se confirmă printr-o jurisprudență constată a instanțelor (Lelas c. Croațieidin 20 mai 2010, par. 58). Așadar, criteriul decisiv al unei speranțe legitime protejate de protocolul nr. 1 la C.E.D.O. este existența unei baze suficiente în dreptul intern (un solicitant poate invoca o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 numai în măsura în care deciziile contestate se referă la "bunuri" în sensul acestei dispoziții. "Bunuri" pot fi "bunuri existente" sau creanțe stabilite suficient pentru a fi considerate ca "active").
În speță, dreptul invocat de reclamant - respectiv avansarea într-o treaptă de salarizare superioară -, reprezintă fără îndoială un interes patrimonial, însă nu poate fi considerat "bun actual" în înțelesul Convenției, astfel că nu este protejat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
În patrimoniul unei persoane intră drepturile, obligațiile și bunurile existente la un moment dat, ori dreptul de a avansa în treapta de salarizare imediat următoare începând cu data de 31.01.2013 (și implicit de a i se achita un alt salariu, într-un cuantum superior), nu exista în patrimoniul reclamantului la momentul respectiv, din moment ce actele normative pe care își întemeia pretențiile - art. 7 din anexa III la Legea 330/2009, art. 67 din Legea 188/1999 și art. 33 din O.G. 6/2007 -, fuseseră abrogate prin Legea 284/210 – intrată în vigoare în data de 01.01.2011.
Legea 284/2010 nu încalcă dreptul protejat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO întrucât, pe de o parte, în data de 31.01.2011, reclamantul nu avea în patrimoniu un drept de creanță – o eventuală trecere într-o altă treaptă de salarizare putându-se produce, cu respectarea unor anumite condiții, doar la momentul 18.01.2013 – iar, pe de altă parte, dreptul la încasarea unui drept salarial într-un anumit cuantum nu este protejat de art. 1 din Protocolul 1 CEDO.
În argumentarea acestei concluzii trebuie avută în vedere tocmai jurisprudența CEDO,: "Curtea consideră că este în puterea de apreciere a statului pentru a determina ce beneficii trebuie să fie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata prestațiilor, respectiv poate face modificări legislative adecvate. Cu toate acestea, dacă o dispoziție legală este în vigoare, care prevede plata unor beneficii, și condițiile prevăzute au fost îndeplinite, autoritățile nu pot refuza deliberat plata lor, în timp ce dispozițiile legale rămân în vigoare" (Kechko c. Ucrainei din 8 noiembrie 2005).
"Curtea notează că articolul 1 din Protocolul 1 nu include dreptul de a achiziționa proprietate. Aceasta nu limitează libertatea statelor contractante de a decide dacă este necesar sau nu să pună în aplicare orice sistem de securitate socială sau a alege tipul sau nivelul prestațiilor acordate în conformitate cu un astfel de plan" (Stec și alții contra Regatului Unit 12 aprilie 2006).
"Curtea notează că Convenția nu conferă dreptul de a primi în continuare un salariu de o anumită sumă" (Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007).
"Articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție nu garantează, ca atare, orice drept la o pensie de o valoare deosebită "(Wieczorek c. Poloniei, 8 decembrie 2009). În aceeași cauză, care se referă în fapt la pensii, Curtea specifică "marja de apreciere a statului la punerea în aplicare a politicilor sociale și economice ar trebui să fie una largă și va respecta hotărârea legiuitorului ca la ceea ce este "în interesul public", cu excepția cazului în care aprecierea autorităților este în mod vădit lipsită de orice temei".
În consecință, concluzia care se desprinde este aceea că este garantat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului dreptul unei persoane de a fi retribuită – de a primi un salariu -, pentru munca pe care o prestează, însă nu poate fi garantat și dreptul de a primi și pe viitor un salariu într-un anumit cuantum.
Cu alte cuvinte, nu se poate pretinde legiuitorul să mențină în vigoare, la nesfârșit, cadrul legislativ existent la un moment dat, fiind prerogativa acestuia de a decide – în viitor -, adoptarea unor alte legi ale salarizării.
În același sens, Curtea Constituțională - prin Decizia nr. 669/2012 -, a concluzionat că " "avansarea personalului încadrat pe funcții de execuție în gradația corespunzătoare tranșei de vechime în muncă și calculul indemnizațiilor potrivit acestor gradații se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislației aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câștigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din rațiuni ce țin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare și a unor metodologii de calcul al indemnizațiilor obținute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având același obiect, pe care le abrogă".
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază că solicitarea reclamantului ca, începând cu data de 31.01.2013 să avanseze în treapta de salarizare imediat următoare și să i se achite salariul de bază corespunzător, apare ca fiind lipsită de suport legal și, în consecință, acțiunea formulată fiind neîntemeiată, urmează a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. O.-V. – reprezentat de S. Administrației Publice "Forța Legii", având sediul în C., ., nr. 32, jud. D. -, în contradictoriu cu pârâta Poliția Locală C., cu sediul în C., ., nr. 22, jud. D., având ca obiect având ca obiect obligație de a face – stabilirea corectă a drepturilor salariale -, și pretenții – acordarea drepturilor salariale cuvenite funcționarilor publici -, așa cum a fost precizată, ca fiind neîntemeiată .
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 18 noiembrie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./08.12.2014
Tehnored. M.M/4 ex./
| ← Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 17/2014.... | Pretentii. Sentința nr. 872/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
