Pretentii. Sentința nr. 1821/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1821/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 14850/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1821/2014
Ședința publică de la 22 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M. S.
Grefier C. P.
Pe rol judecarea cererii de completare hotărâre, formulată de petentul D. M., în contradictoriu cu . P. C. P. M..
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța rămâne în pronunțare pe excepția tardivității și pe cererea de completare.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului D., reclamanții . Primar și P. comunei P. M. au solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâtul la plata sumei de 1678 lei, actualizată la data plății efective funcție de perioada la care aceasta a fost plătită, încasată cu titlul de indemnizație, acordată atât pentru participarea la ședințele Consiliului Local cât și la ședințele comisiilor de specialitate.
Prin Sentința nr. 891/27.02.2014 instanța a respins acțiunea formulată de reclamanți.
La 23.04.2014 pârâtul D. M. a formulat cerere de completare a hotărârii, în sensul obligării reclamanților . P. C. P. M. la plata cheltuielilor de judecată. Învederează instanței faptul că a fost reprezentat în prezenta cauză, iar apărătorul a depus chitanța privind onorariul la dosar. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile art. 444 N.c.p.c. și solicită admiterea cererii și completarea hotărârii.
Analizând cererea, în raport de dispozițiile art. 444 NCPC "Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare. (2)Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 443 alin. (3) se aplică în mod corespunzător. (3)Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor".
compara cu Art. 281^2 din cartea II, titlul III, capitolul IV, sectiunea VI din Codul de Procedura Civila din 1865
Art. 2812
(1) Dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
(2) Cererea se soluționează de urgență, cu citarea părților, prin hotărâre separată. Prevederile art. 2811 alin. 3 se aplică în mod corespunzător.
(3) Dispozițiile prezentului articol se aplică și în cazul când instanța a omis să se pronunțe asupra cererilor martorilor, experților, traducătorilor, interpreților sau apărătorilor, cu privire la drepturile lor.
Instanța constată că cererea este întemeiată pentru următoarele considerente:
Astfel, la termenul la care s-a judecat pricina paratul a și obligarea reclamantilor la plata cheltuielilor de judecată, depunând chitanța privind onorariu de avocat, fila 203 din dosar, însă în dispozitivul sentinței, instanța a omis să se pronunțe și cu privire la cererea privind plata onorariului de avocat.
Cum prin sentința nr. 891/2014, instanța nu s-a pronunțat și asupra cererii formulată de parat privind plata onorariului de avocat, instanța, în raport de dispozițiile art. 444 alin 3 C.p.c, apreciază că cererea privind completarea dispozitivului sentinței nr. 891/2014 este întemeiată, astfel că va fi admisă și se va dispune completarea dispozitivului în sensul că reclamantii vor fi obligati la plata către parat a sumei de 200 lei cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat, fiind avute în vedere dispozițiile art. 453 NCPC, potrivit cărora, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată.
Cum, în speță, prin sentința mai sus menționată a fost respinsa acțiunea reclamantilor, acestia fiind in culpa procesuala, datorează, potrivit dispozițiilor art. 453 NCPC, și cheltuielile de judecată suportate de reclamant constând în onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de completare dispozitiv formulată de petentul D. M., domiciliat în C. P. M., ., județul D., în contradictoriu cu pârâții . sediul în C. P. M., .-10, județul D. și P. C. P. M., cu sediul în C. P. M., .-10, județul D..
Dispune completarea sentinței nr. 891/2014 în sensul că admite cererea privind cheltuielile de judecată și obligă reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârât în cuantum de 200 lei.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 Mai 2014.
Președinte, A. M. S. | ||
Grefier, C. P. |
A. S./05.06.2014
C.P. 26 Mai 2014
| ← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1850/2014. Tribunalul DOLJ | Pretentii. Sentința nr. 1827/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|








