Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 216/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 216/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 22-01-2014 în dosarul nr. 12582/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 216/2014
Ședința publică de la 22 Ianuarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. S.
Grefier A. G. C.
Pe rol judecarea cauzei C. administrativ și fiscal privind pe reclamantul S. P., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pârâta prin consilier juridic N. U., lipsind reclamantul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că pârâta a depus la dosar înscrisurile solicitate.
Reprezentantul pârâtei învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Constatând cauza în stare de judecată, instanța acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul pârâtei, având cuvântul, solicită instanței respingerea contestației și menținerea deciziei emise de către D.G.F.P. D. conform întâmpinării.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față constată următoarele:
La data de 09.08.2013, reclamantul S. P. a chemat în judecată pe pârâta DGFP D., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea în parte a deciziei nr. 206/25.06.2013 emisă de Directorul Executiv al DGFP D., în sensul exonerării reclamantului de la plata sumei de 860 lei la care a fost obligat în solidar cu dna M. E.,precum și suspendarea executării deciziei de impunere, până la soluționarea pe fond a cauzei.
În motivarea în fapt a acțiunii a arătat că reclamantul îndeplinește funcția de inspector în cadrul Serviciului de Colectare Executare Persoane Fizice al AFP CALAFAT, conform fișei postului nr. 5155/31.01.2011. Prin decizia nr. 206/25.06.2013, comunicată la data de 10.07.2013, emisă de Directorul Executiv al DGFP D., i s-a imputat, în solidar cu dna M. E., referent în cadrul aceleiași instituții, suma de 860 lei, reprezentând debite prescrise în cursul anului 2011, conform Tabelului anexă. În motivarea acestei măsuri, pârâta arată că, în conformitate cu fișa postului, reclamantului îi reveneau obligațiile de a organiza, verifica și desfășura activitatea de executare silită și de a verifica periodic contribuabilii înscriși în evidența separată, în cadrul termenului de prescripție (atribuție prevăzută la art. 24 din fișa postului), motivare pe care reclamantul o consideră ca netemeinică.
In drept a invocat art. 8, art. 14 și art. 15 din Legea nr. 544/2004.
La data de 30.08.2013 instanța a dispus anularea cererii de chemare în judecată, ca netimbrată, reclamantul formulând cerere de reexaminare la 13.09.2013. Cererea de reexaminare a fost admisă la 07.10.2013, revenindu-se la asupra măsurii dispuse prin încheierea din 30.08.2013. Cauza a fost retrimisă completului inițial învestit.
Pârâta a formulat întâmpinare la 29.10.2013 prin care a precizat că acțiunea reclamantului nu cuprinde motivele de fapt și de drept, în conformitate cu art. 194 N.c.p.c. De asemenea, arată că nu sunt îndeplinite condițiile de suspendare a executării deciziei, respectiv art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004.
Pe fondul cauzei:
Prin adresa nr._/22.05.2013, doamna Gheralia L. - Șef AFP Calafat a transmis referatul din care rezultă că s-a produs o pagubă în valoare de 860 lei, reprezentând impozite și taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidate, de către trei contribuabili: M. M. D. - 120 lei, M. M. S. - 188 lei, Dica D. - 652 lei..
Paguba s-a produs la data de 31.12.2011, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale ale celor trei contribuabili menționați, a fost constatată prin trei procese verbale a împlinirii termenului de prescripție, încheiate în temeiul art. 134 din OG nr. 92/2003, însușit de șeful de serviciu, avizat de Serviciul juridic și aprobat de șeful de administrație.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei de mai sus, se fac persoanele care au avut atribuții de executare silită și evidența pe plătitor, dintre care face parte și reclamanta din prezenta cauză.
Astfel, prin fișa postului nr. 5155/31.01.2011, i s-au stabilit atribuțiile dnei M. E., printre care și aceea de "a ține evidența analitică pe plătitori persoane fizice".
Aceiași atribuție se regăsește și în OPANAF nr. 3811/2011, privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al direcțiilor generale ale finanțelor publice județene, care la art. 212 lit. a prevede:
"C. evidență plătitori persoane fizice ține evidența analitică pe plătitori...."
în virtutea acestei atribuții d.na M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul fiscal competent, potrivit art. .33 din OG nr. 92/2003.
Prin fișa postului nr. 5155/31.01.2011, s-au stabilit atribuțiile dnei M. E..
În conformitate cu atribuțiile de serviciu, stabilite prin fișa postului, dna M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul competent, potrivit dispozițiilor art. 33 Cod procedură fiscală.
Aceste atribuții sunt prevăzute și în OPANAF nr. 3811/2011, care stabilește atribuțiile Serviciului colectare și executare silită persoane fizice și juridice:
"b)organizează, verifică și desfășoară activitatea de executare silită asupra veniturilor și bunurilor urmăribile ale debitorilor persoane fizice și juridice, în vederea realizării creanțelor fiscale, urmărește realizarea creanțelor fiscale în termenul de prescripție
f) pe baza datelor deținute, analizează și stabilește măsurile de executare silită, în așa fel încât realizarea creanței să se facă cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama de interesul imediat al statului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit...."
Atribuțiile precizate nu au fost îndeplinite de dna M. E., ceea ce a condus la împlinirea termenului de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor celor trei contribuabili."
Omisiunea de a iniția acțiunea de executare silită, în interiorul termenului de prescripție, pentru recuperarea sumei, este prejudiciabilă pentru instituția publică deoarece o lipsește de orice speranță legitimă de a-și reîntregi bugetul cu aceste sume.
In conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:
"(1) Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate." Potrivit art. 75 din același act normative:
"încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz."
De asemenea, art. 40 din regulamentul Intern al DGFP D., aprobat prin Decizia nr. 1301/2011 a Directorului Executiv al DGFP D.:
"încălcarea de către persoana încadrată în muncă, indiferent de funcția pe care o ocupă, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu, a normelor de conduită profesională și civică, prevăzute de lege, a regulamentului intern, a contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz...."
In conformitate cu dispozițiile art. 84 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 47 lit. a din Regulamentul Intern al DGFP D., răspunderea civilă a funcționarilor publici se angajează:
"a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează..."
Pe aceste considerente, apreciem că s-a dispus în mod corect de către DGFP D. imputarea sumei de 860 lei dnei M. E., în solidar cu dnul S. P..
2. Referitor la îndeplinirea condițiilor de suspendare a executării deciziei, condiții impuse de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, învederăm următoarele:
Suspendarea executării actului administrativ se poate dispune numai dacă sunt îndeplinite cumulativ două condiții: prima constând în existenta unui caz bine justificat în sensul existentei unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ, de natură a înfrânge principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, iar cea de-a doua, constând în prevenirea unei pagube iminente, cu alte cuvinte un prejudiciu material viitor dar previzibil sau, după caz, a unei perturbări previzibile grave a funcționării unei autorități publice ori a unui serviciu public.
Prezumția de legalitate și de veridicitate de care se bucură actul administrativ determină principiul executării acestuia din oficiu, actul administrativ unilateral fiind el însuși titlu executoriu, neexecutarea lui fiind contrară unei bune ordini juridice, într-un stat de drept si o democrație constituțională.
Instanța trebuia să analizeze eventuale împrejurări legate de efectele actului, deci nu se puteau reține aspecte legate de legalitatea actului contestat așa cum greșit a reținut instanța de fond.
Suspendarea executării actelor administrative constituie o situație de excepție care poate fi acordată de către instanță când legea o prevede, în limitele si condițiile anume reglementate.
Prin decizia menționată, s-a dispus imputarea sumei de 860 lei reclamantei în solidar cu d.nul S. P..
Din referatul întocmit de Șeful AFP Calafat, rezultă că s-a produs o pagubă în valoare de 860 lei, reprezentând impozite și taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidate, de către trei contribuabili.
Paguba s-a produs la data de 31.12.2011, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale.
Răspunzătoare pentru producerea pagubei de mai sus, se fac persoanele care au avut atribuții de executare silită și evidența pe plătitor, dintre care face parte și reclamanta din prezenta cauză.
În conformitate cu atribuțiile de serviciu, stabilite prin fișa postului, dna M. E. avea obligația de a iniția procedura de transmitere a dosarelor fiscale ale contribuabililor, care și-au schimbat domiciliul fiscal la organul competent, potrivit dispozițiilor art.33 Cod procedură fiscală.
Aceste atribuții sunt prevăzute și în OPANAF nr. 3811/2011, care stabilește atribuțiile Serviciului colectare și executare silită persoane fizice și juridice:
"b)organizează, verifică și desfășoară activitatea de executare silită asupra veniturilor și bunurilor urmăribile ale debitorilor persoane fizice și juridice, în vederea realizării creanțelor fiscale, urmărește realizarea creanțelor fiscale în termenul de prescripție
f) pe baza datelor deținute, analizează și stabilește măsurile de executare silită, în așa fel încât realizarea creanței să se facă cu rezultate cât mai avantajoase, ținând seama de interesul imediat al statului, cât și de drepturile și obligațiile debitorului urmărit...."
Se constată astfel, că atribuțiile specifice postului nu au fost îndeplinite de reclamantă, ceea ce a condus la împlinirea termenului de prescripție
Referitor la motivele de fond invocate, care vizează nelegalitatea deciziei a cărei suspendare se solicită, învederăm instanței că pe calea cererii de suspendare nu se pot analiza temeinicia si legalitatea actului administrativ a cărui suspendare se solicită.
1.în legătură cu prima condiție, a cazului bine justificat, am susținut și demonstrat că nu este îndeplinită în cauză, împrejurările invocate de către reclamantă că prin emiterea actului administrativ există riscul iminent și de neînlăturat al producerii unui prejudiciu direct, nu sunt de natură a crea o puternică îndoială sub aspectul legalității actului administrativ contestat.
Legalitatea actului administrativ trebuie analizată prin prisma temeiului de drept invocat la emiterea acestuia si încadrarea situației în dispozițiile legale respective.
A proceda la neaplicarea dispozițiilor legale imperative, echivalează cu săvârșirea unei abateri disciplinare sau chiar a unei infracțiuni, după caz.
În conformitate cu prevederile art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:
"(1) Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate."
Potrivit art. 75 din același act normative:
"încălcarea de către funcționarii publici, cu vinovăție, a îndatoririlor de serviciu atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz."
De asemenea, art. 40 din regulamentul Intern al DGFP D., aprobat prin Decizia nr. 1301/2011 a Directorului Executiv al DGFP D.:
"încălcarea de către persoana încadrată în muncă, indiferent de funcția pe care o ocupă, cu vinovăție, a obligațiilor de serviciu, a normelor de conduită profesională și civică, prevăzute de lege, a regulamentului intern, a contractului individual de muncă sau a contractului colectiv de muncă aplicabil ordinelor și dispozițiilor legale ale conducătorilor ierarhici, constituie abatere disciplinară și atrage răspunderea disciplinară, contravențională, civilă sau penală, după caz...."
în conformitate cu dispozițiile art. 84 lit. a din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici și art. 47 lit. a din Regulamentul Intern al DGFP D., răspunderea civilă a funcționarilor publici se angajează:
"a)pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează..."
2. De asemenea, nu s-a făcut dovada nici a îndeplinirii celei de-a doua condiții, a pagubei iminente la care ar fi supusă reclamanta.
Nu poate fi reținută opinia potrivit căreia cu privire la paguba iminentă nu este necesară dovedirea ei.
Atâta timp cât dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevăd obligativitatea îndeplinirii acestei condiții, în mod implicit este necesară și dovedirea îndeplinirii condiției, nefiind vorba de o prezumție legală.
Reclamanta nu a susținut în niciun fel în ce constă paguba iminentă la care ar fi supusă prin executarea actului administrativ fiscal.
Î legătură cu noțiunea de pagubă iminentă, chiar Legea nr. 554/2004, la art. 2, lit. ș o definește ca fiind un prejudiciu material viitor, dar previzibil, ceea ce în speță nu este dovedit.
Referitor la paguba iminentă s-a convenit în practică și în doctrină să se aibă în vedere atât prejudiciul efectiv, cât și o perturbare a funcționării respectivului contribuabil.
In consecință, este evident că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiții, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă, limitându-se la a indica presupuse vicii de formă și fond ale actului a cărui suspendare s-a solicitat,
Instanța are posibilitatea sa verifice situația concreta a reclamantei la data formulării cererii de suspendare, precum si efectele pe care le putea produce această suspendare pe baza probelor existente la dosarul cauzei.
În consecință, simpla afirmație că, prin suspendarea din funcția publică pe care o deține, reclamantul ar fi grav prejudiciat, nu poate conduce la îndeplinirea celor două condiții.
În speță, având în vedere că reclamanta nu a înțeles să administreze nici o probă cu privire la îndeplinirea celor două condiții de admisibilitate a cererii de suspendare, nu a fost dovedită acea pagubă iminentă de care face vorbire și care, împreună cu cazul bine justificat, putea conduce la acordarea suspendării.
De asemenea, așa cum rezultă și din acțiunea formulată, motivele invocate în contestația formulată împotriva Deciziei de imputare, nu sunt de natură a convinge că, într-adevăr, această suspendare ar aduce grave prejudicii reclamantei.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 205-208 din NCPC.
Reclamanta a depus la dosar la data de 12.11.2013 răspuns la întâmpinarea pârâtei prin care a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
La data de 27.11.2013 instanța a respins cererea de suspendare a executării deciziei de impunere nr. 206/25.06.2013 și a acordat termen pe fondul cauzei la 22.01.2014, pentru ca pârâta să depună înscrisuri la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că reclamantul a inițiat prezentul demers judiciar solicitând anularea deciziei emisă de autoritatea pârâtă prin care se impută suma de 860 lei în solidar cu M. E..
Astfel, prin decizia nr. 206/25.06.2013, reclamantului i s-a imputat, în calitate de inspector în cadrul Serviciului Colectare Executare Silită Persoane Fizice, în solidar cu numitul M. E., referent in cadrul aceleiași instituții, suma de 860 lei, reprezentând debite prescrise în cursul anului 2011.
Decizia de imputare a fost emisă ca urmare a referatului întocmit de Sef AFP Calafat nr. 470.998/22.05.2013, din care reiese că s-a produs o pagubă de 860 lei reprezentând impozite și taxe, contribuții datorate bugetului general consolidat de un numar de trei contribuabili, paguba producându-se la data de 31.12.2011, dată la care s-a împlinit termenul de prescripție al dreptului de a cere executarea silită a creantelor fiscale.
Ca urmare, pârâta a procedat la stabilirea întinderii prejudiciului și a emis, în scopul antrenării răspunderii funcționarilor, decizia de imputare contestată în prezenta cauză.
Antrenarea răspunderii funcționarului pentru prejudiciul produs instituției, având în vedere calitatea acestuia de funcționar public, este supusă reglementării speciale din Legea nr.188/1999. Aceste dispoziții speciale se completează cu cele din legislația munci, conform art.117 din Legea nr.118/1999 numai în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice.
Având în vedere, însă, că în materia răspunderii civile a funcționarului public, există o reglementare specială, cuprinsă în Cap. VIII „Sancțiuni Disciplinare și răspunderea funcționarilor publici”, aceasta se aplică cu precădere, în raport de dispozițiile legislației muncii.
Astfel, prin articolul 75 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici se delimitează formele de răspundere aplicabile funcționarilor publici. Regimul juridic al funcționarilor publici presupune și răspunderea acestora, al cărei scop îl reprezintă reprimarea greșelilor comise de agenții publici, funcționarul public trebuind să fie fundamental responsabil de îndeplinirea atribuțiilor sale.
Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. 1 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici:" Funcționarii publici răspund, potrivit legii, de îndeplinirea atribuțiilor ce le revin din funcția publică pe care o dețin, precum și a atribuțiilor ce le sunt delegate."
Legea recunoaște trei forme de răspundere aplicabile funcționarilor publici, între care și răspunderea civilă, art. 84 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici menționând expres cazurile în care poate fi angajată răspunderea acestora: a) pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează; b) pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit;) pentru daunele plătite de autoritatea sau instituția publică, în calitate de comitent, unor terțe persoane, în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.
În raport de starea de fapt reținută, decizia de imputare se circumscrie cazului prevăzut de art. 84 lit. a, fiind emisă pentru pagubele produse cu vinovăție patrimoniului autorității sau instituției publice în care funcționează.
Potrivit art. 85 din Lege ,,Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată (…).
Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei".
Din cuprinsul cererii de chemare în judecată, instanța reține că reclamantul nu contestă nici existența debitului, nici modalitatea de producere a acestuia, susținând doar că, în conformitate cu fișa postului, nu era obligat să țină evidența persoanelor care nu mai locuiesc pe raza mun. Calafat.
Contrar celor susținute de reclamant, din fișa postului depusă chiar de către acesta la dosar rezultă că, printre atribuțiile de serviciu ale acesteia, se numără și organizarea, verificarea și desfășurarea activității de executare silită asupra veniturilor și bunurilor urmăribile ale debitorilor persoane fizice în vederea realizării creanțelor fiscale; urmărește realizarea creanțelor fiscale în termenul de prescripție și de a tine evidența analitică a plătitorilor, fără a se face diferența între persoanele care mai locuiesc sau nu pe raza localității. Astfel, în cazul în care un debitor își schimbă domiciliul, este evident că reclamantul avea obligația să transmită dosarul acestuia, organului fiscal competent și nu să lase debitul să se prescrie.
Pentru considerentele expuse, instanța apreciază că decizia de imputare este legală și temeinică, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul S. P., domiciliat în Calafat, ., ., județul D., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE D., cu sediul în C., .. 2, județul D..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 22 Ianuarie 2014.
Președinte, E. S. | ||
Grefier, A. G. C. |
E. S. /03.02.2014
A.C. 29 Ianuarie 2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 2334/2014. Tribunalul DOLJ | Anulare proces verbal de contravenţie. Sentința nr. 3251/2014.... → |
|---|
