Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința nr. 2293/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2293/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 27-06-2014 în dosarul nr. 10482/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 2293/2014
Ședința publică de la 27 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE J. S.
Grefier C. P.
Pe rol pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din data de 13 iunie 2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință, privind judecarea cauzei C. administrativ și fiscal formulată de reclamantul Ț. Ș. în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999).
La apel au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită din ziua dezbaterilor.
INSTANȚA
Asupra cauzei de față, deliberând constată următoarele:
La data 09.04.2014, reclamantul Ț. Ș. a chemat în judecată pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva-Direcția S. D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea Nr. 188/1999), pentru ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea paratei la plata sporului de risc in procent de 25% din salariul de baza pentru perioada 09.01._13, suma care sa fie actualizata cu indicele de inflație de la data scadenței pana la data plații efective, obligarea paratei sa-i recalculeze ajutorul financiar acordat in baza art. 76 din C.C.M. (prin includerea sporului de risc in salariu) si la plata diferențelor astfel stabilite, obligarea la plata cheltuielilor de judecata .
In fapt, arată că a fost angajatul pârâtei din anul 1995 si pana la data de 04.10.2013, când prin Decizia nr. 253/04.09.2013 mi s-a desfăcut contractul individual de munca urmare desființării postului de pădurar din cadrul O. S. P..
1. In conformitate cu art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/19.03.2008 privind Codul Silvic, personalul silvic din cadrul direcțiilor silvice beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de baza.
Desi legea a intrat în vigoare la data de 19.03.2008, mie nu mi-a fost acordat si achitat sporul de risc de 25% din salariul de baza, motiv pentru care solicit sa fie obligata parata la plata contravalorii acestui spor pe perioada 09.01._13(ultimii trei ani formulării cererii).
Observând aceste dispoziții legale, se poate constata ca, legiuitorul a stabilit atat persoanele care beneficiază de acest spor, cuantumul acestui spor, precum și baza la care se raportează.
Astfel, legea face referire la întreg personalul silvic - fara nicio distincție, la un cuantum fix de 25 %, cuantum care se aplica la salariul de baza.
Art. 1 din OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic aprobata, cu modificări si completări prin Legea 427/2001, a definit personalul silvic ca fiind format din persoanele cu pregătire de specialitate atestata prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscuta în România si care exercita efectiv profesiuni specifice activității in domeniul silviculturii.
In toata aceasta perioada am fost angajat al pârâtei am făcut parte din personalul silvic asa cum a fost el definit de lege, în sensul ca, a absolvit cursurile de pregătire ale Scolii Profesionale Silvice din cadrul Liceului Silvic Timișoara din anul 1995, conform diplomei de absolvire . nr._/25.08.1995, acte pe care le anexează prezentei cereri.
Astfel, menționează că are pregătirea de specialitate atestata prin actele atașate si obținută la o instituții acreditate si am desfășurat profesii specifice silvice in cadrul unităților silvice, motiv pentru care apreciez ca, trebuie sa beneficiez de sporul de risc in cuantum de 25% din salariul de baza.
Întrucât toate aceste drepturi arătate mai sus nu mi-au fost acordate la termenele stabilite prin dispoziții legale, solicit ca sumele cuvenite sa fie actualizate cu indicele de inflație, de la data scadentei până la data plații efective înainte de toate, va învederam faptul ca, în conformitate cap II, art. 8 alin. 1 din C.C.M. al R.N.P.-Romsilva (din perioada solicitata), obligațiile administrației constau în crearea de condiții corespunzătoare desfășurării si rentabilizării activității unității si prin asigurarea fondurilor bănești pentru asigurarea salariilor dar si acordarea către salariați a tuturor drepturilor ce decurg din lege, C.C.M aplicabil si contractul individual de munca (lit. „n" si „o" ale art. 8 din C.C.M ).
Anexează in copie xerox următoarele acte:
-copie C.I., copie carnet de munca, copie de pe actele de studii, copii de pe C.C.M. al R.N.P. - Romsilva, anexa 4, pct. 14 privind acordarea acestui spor de risc, copii ale adreselor Ministerului Apelor, Pădurilor si Dezvoltării Rurale (M.A.P.D.R), din care rezulta obligația regiei de punere in aplicare a legii si copii de pe practica judecătoreasca pronunțata in alte cauze similare.
In drept, își întemeiază acțiunea pe Legea 46/2008 privind Codul silvic, O.U.G. 59/2000 privind Statutul personalului silvic, aprobata cu modificări si completări de Legea 427/2001 si C.C.M. al R.N.P. - Romsilva.
La data de 10.02.2014, pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. D. a formulat întâmpinare prin care invocă excepția autorității de lucru judecat întrucât cererea de acordarea de risc de 25% conform Legii nr.46/2008 - Codul Silvic, a mai făcut obiectul dosarului nr._ în care Curtea de Apel București s-a pronunțat prin sentința nr. 2229/10.09.2008 în sensul respingerii acțiunii, sentință ce a rămas irevocabilă prin decizia nr. 3496/23.06.2009 a Înaltei Curte de Casației și Justiție.
Învederează faptul că, părțile acestui dosar au fost Federația Sindicatelor S., care a avut mandat de reprezentare din partea reclamantului și Regia Națională a Pădurilor Romsilva în cadrul căreia funcționează Direcția S. D., unitate fără personalitate juridică atât la data promovării acțiunii (03.09.2008) conform art. 9 din Anexa 1 la Regulamentul privind organizarea si funcționarea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva cât și ulterior conform art. 2 din H.G. nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naționale a Padurilor - Romsilva si aprobarea regulamentului de organizare si funcționare.
De asemenea, solicită să se observe că în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 2 din Legea nr. 54/2003 Legea sindicatelor, act normativ în vigoare în perioada soluționării litigiului, organizațiile sindicale aveau dreptul de a întreprinde "orice acțiune prevăzută de -llege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fară a avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauza ", motiv pentru care Federația Sindicatelor S. a fost acceptată ca parte în litigiul menționat în baza tabelelor prin care salariații, Imembrii de sindicat mandatau sindicatul să le reprezinte interesele în dosarul nr._/2/2008.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1/2013 privind recursul în interesul legii, privind interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin (2) din Legea Sindicatelor 54/2003 a stabilit că organizațiile sindicale au calitatea procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat fară a fi obligat la prezentarea unui mandat special din partea acestora așa cum prevede art. 83 din vechiul Cod de Procedură Civilă.
Fală de acestea, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 430-432 Cod Procedură Civilă impunându-se admiterea excepției și respingerea acțiunii întrucât asupra cererii de acordare a sporului de risc de 25% a statutat în mod definitiv și irevocabil in Decizia nr.3496/23.06.2009.
În doctrină se precizează ca atât prezumția, cât si excepția lucrului judecat, reprezintă instrumente juridice menite sa servească instituția puterii lucrului judecat, care este cel mai important efect al hotărârilor judecătorești si care are la baza doua reguli fundamentale si anume: o cerere nu poate fi judecata în mod definitiv decât o singura data; soluția cuprinsa în hotărâre, fiind prezumata a exprima adevărul, nu poate fi contrazisa de o alta hotărâre.
Ceea ce legitimează autoritatea de lucru judecat nu este atât caracterul definitiv al hotărârii, ci adevărul care trebuie sa stea la baza ei, adevărul constituind temeiul, rațiunea si icial si moral al acestui efect al hotărârii judecătorești.
Autoritatea de lucru judecat urmărește si evitarea contrazicerilor între doua hotărâri, în sensul ca drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitiva sa nu fie contrazise printr-o hotărâre ulterioara.
În fapt, reclamantul a formulat acțiune solicitând instanței obligarea D.S. D. la plata sporului de risc în cuantum de 25% la salariul de bază pentru perioada 09.01._13 sumă actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective.
Într-o primă teză, consideră acțiunea reclamantului netemenica si nelegala deoarece desi este reglementat prin art. 127 din Legea nr.46/2008 in sensul ca întregului personal silvic i se acordă un spor de 25% aplicat la salariul de bază, prin art. 122 din același act normativ se prevede ca:
Autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură elaborează în termen de 12 luni de la . cod, normele, regulamentele, instrucțiunilor și ghidurile de bune practici și le aprobă prin ordin al conducătorului acesteia, exercitând și controlul aplicării lor. Potrivit art. 138 din Legea nr. 46/2008 legislația subsecventă Legii nr. 26/1996 – Codul silvic rămâne în vigoare până la elaborarea legislației în condițiile prezentului cod.
Art. 127 alin. 4 prevede faptul că, indemnizațiile aferente gradelor profesionale pentru personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care de silvicultură și subunitățile teritoriale ale acesteia se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului cod.
În acest context, cum nici normele de aplicare a prezentului cod nu au fost elaborate, hotărârea de guvern care să prevadă indemnizațiile aferente gradelor personalului a fost publicată, apreciază faptul că art.127 din Legea nr.46/2008 nu produce efecte juridice.
Orice spor acordat unui salariat reprezintă un accesoriu al salariului, o componentă a acestuia care se acordă în raport de condițiile în care desfășoară efectiv activitatea (noxe, izolare, muncă grea, stres, subteran, socială etc.), asa cum prevăd in mod expres si dispozițiile art.133 din Contractul Colectiv de munca.
Se recurge la el atunci când condițiile deosebite de muncă, respectiv compensarea efortului depus sau a riscului asumat ca urmare a acestora, nu poate fi cuprinsă nemijlocit în salariul de bază (discontinuitatea condițiilor, variabilitatea intensității lor etc.).
Este evident ca pentru a se putea acorda acest spor de risc era necesara reglementarea noțiunii de risc, a condițiilor specifice ce trebuiesc indeplinite pentru acordarea acestui spor și categoriile de personal care pot beneficia de acest spor.
Este adevărat ca art. 127 din Legea nr.46/2008 nu distinge intre diferitele categorii de personal silvic, dar nici nu trebuia făcuta aceasta distincție in Codul Silvic deoarece este un act normativ care reglementează regimul juridic al fondului forestier național si nu pe cel al personalului silvic, iar aceasta reglementare trebuia făcuta prin legi speciale, statute, regulamente.
De asemenea, potrivit art.124 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2010-2013, salariul pentru munca prestata se stabilește prin negociere ori, câtă vreme reclamantul si-a negociat drepturile salariale cu unitatea angajatoare si a acceptat până la data incetarii contractului individual de munca plata acestor drepturi salariale fara acordarea sporului de risc, consideră solicitarea nelegala.
Într-o a doua teză, având în vedere că reclamantul face parte din corpul personalului silvic așa cum este definit de art. 1 din O.U.G. 59/2000 privind statutul personalului silvic, solicită a fi reținut spre observare art. 3 din același act normativ "
Ori, pe perioada cât reclamantul a deținut calitatea de salariat al Direcției Silvice D. acestuia i s-a acordat indemnizație de grad profesional și spor de vechime în muncă de 20% conform Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la nivelul RNP - Romsilva.
Bugetul de venituri și cheltuieli al RNP - Romsilva este aprobat de către organele de conducere în speță Consiliul de Administrației fiind supus autotități centrale pentru aprobare prin hotărâre de Guvern ( H.G. 145/2011; H.G. 89/2012; H.G. 211/2013), de astfel prin aprobarea acestor bugete aferente anilor 2011-2013 nu au fost cuprinse sume de bani în vederea acordării sporului de risc în cuantum de 25%, avându-se în vedere dispozițiile legale privind salarizare unitară a personalului plătit din fonduri publice așa cum este definit de Legea 330/2009 si 284/2010.
Față de cele menționate, solicită respingerea acțiunii reclamantului, într-o teză principală, pe cale de excepție, în cauză fiind incidente prevederile art. 431 din C.pr. civilă iar în subsidiar, în cazul în care se va respinge excepția, ca netemeinică și nefondată, raportat la dispozițiile incidente legilor salarizării unitare a personalului plătit din fonduri publice.
În drept, invocă dispozițiile Legii nr. 46/2008, CCM în vigoare în 2010-2013, c.pr.civ.
La data de 13.03.2014, reclamantul a formulat precizare la acțiune, solicitând instanței obligarea paratei la: - plata reținerilor salariale pe ultimii trei ani de zile, respectiv de la data de 13.03.2011 si pana la data de 04.10.2013, data desfacerii contractului individual de munca, -actualizarea sumelor datorate cu rata inflației, calculata de la data fiecărei scadente si pana la data plații efective, având in vedere devalorizarea monedei, considerând ca actualizarea sumelor reprezintă o despăgubire legala si rezonabila a prejudiciului cauzat de neplata tuturor drepturilor salariale cuvenite, pentru următoarele motive:
1. In fapt, a fost angajat in funcția de pădurar in cadrul Direcției Silvice D., pana la data de 04.10.2013 cand prin decizia atașata la dosarul cauzei mi s-a desfăcut contractul individual de munca urmare disponibilizărilor făcute.
P. la data desfacerii contractului individual de munca, in fiecare luna mi s-a oprit o parte din drepturile bănești pe care parata le-a numit „penalizări", desi aceste rețineri au operat numai pentru o categorie de salariați si nu pentru intreg personalul angajat al direcției silvice.
Conform art.169 din Codul muncii, „nicio reținere din salariu nu poate fi operata in afara cazurilor si condițiilor prevăzute de lege", iar Codul muncii prevede strict limitativ care sunt aceste condiții si numai atunci cand suma este certa, lichida si exigibila dar si in ce procent pot fi reținute, respectiv pana la ce cuantum.
Aceleași dispoziții se regăsesc si in Contractul Colectiv de munca al R.N.P.-Romsilva, unde la art.140 se precizează ca „administrația se obliga sa respectarea prevederilor legale in vigoare"
Să se observe că reținerile sub titlu de penalizări nu au niciun suport legal, nu exista niciun titlu in baza căruia sa fie reținute aceste sume:
Conform art. 8 alin.l, lit. „n" si „o" din același contract (extras atașat la dosar), obligațiile administrației constau în crearea de condiții corespunzătoare desfășurării si rentabilizării activității unității si prin asigurarea fondurilor bănești pentru asigurarea salariilor dar si acordarea către salariați a tuturor drepturilor ce decurg din lege, C.C.M aplicabil si contractul individual de munca.
In sens doveditor depune o parte din „fluturasii" primiți de la unitate, din care rezultă sumele reținute, dar si sumele ramase rest de plata, sume sub dispozițiile legale privitoare la salariul minimal pe economie, astfel: in luna mai 2013 a avut penalizări in suma de 340 lei si un rest de plata de 214 lei, in luna iunie 2013 a avut penalizări de 340 lei si un rest de plata de 432 lei, in luna august 2013 a avut penalizări in suma de 265 lei si un rest de plata de 401 lei !
Din programele cu indicatorii sintetici si valorici pentru anii 2011, 2012 si pe primele 9 luni ale anului 2013, rezulta ca Direcția S. D. a inregistrat profit chiar si in condițiile diminuării cotei de masa lemnoasa datorata măririi prețului unitar pe metru cub si a valorificării superioare a resurselor pădurii, astfel:
a)prin adresa_/12.12.2011 a R.N.P.-Romsilva, la care este atașata lista sarcinilor sintetice si producția fizica pentru anul 2011, se observă că volumul de masa lemnoasa destinata exploatării a fost de 170,0 mii m.c, cu o cifra de afaceri 18.000,0 mii lei si s-a realizat un profit de 150,0 mii lei.
b)prin adresa_/A.C./03.09.2012 a R.N.P.-Romsilva, la care este atașata lista sarcinilor sintetie si producția fizica pentru anul 2012, se observă că volumul de masa lemnoasa destinata exploatării a fost de 180,0 mii m.c, cu o cifra de afaceri 18.200,0 mii lei si s-a realizat un profit de 30,0 mii lei.
c)din cuprinsul Hotărârii nr. 10/28.10.2013 a Consiliului de Administrație al R.N.P.-Romsilva, la punctul a) al ordinii de zi la care se prezintă „Nota privind realizarea Programului de activitate al R.N.P.-Romsilva si execuția Bugetului de venituri si cheltuieli pe primele 9 luni ale anului 2013"(nr.l 1311/23.10.2013), materialul prezentat de către Direcția Economica, a fost aprobat in unanimitate, cu sublinierea faptului ca, prin eforturile direcțiilor silvice si prin masurile adoptate Ia nivelul conducerii regiei si al echipelor manageriale s-au realizat si depășit substanțial, principalii indicatori de Program.
2 In drept, își intemeiază precizarea pe dispozițiile art.204 din Codul de procedura civila, cele ale Codului muncii si C.C.M. al R.N.P.-Romsilva.
Pârâta depune la dosar întâmpinare la precizarea la acțiune formulată de reclamant, prin care solicită respingerea acțiunii ca netemeinică și nelegală. Consideră că reclamantului i s-a fost diminuat salariul proporțional cu procentul de realizare a sarcinilor de serviciu așa cum prev. dispoz. art. 130 al. 2 din contractul colectiv de muncă. În perioada în care i s-a reținut din drepturile salariale a realizat parțial programul de producție așa cum rezultă din situația operativă și a indicatorilor sintetici întocmită de subunitate.
În drept invocă dispoz. OUG 59/2000,modificată și completată prin Legea 427/2001, CCM al R.N.P.-Romsilva pe perioada 2011-2013.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Coroborând datele înscrise în carnetul de muncă al reclamantului cu conținutul Deciziei nr. 253/04.09.2013, se reține că reclamantul a fost angajatul pârâtei începând cu data de 01.09.1995, la subunitatea acesteia - Ocolul Silvic P., pana in data de 04.10.2013, când prin decizia paratei nr. 253/04.09.2013 au fost întrerupte relațiile de munca, urmare desființării postului de pădurar din cadrul O. S. P. – Cantonul 13 Târnava.
Referitor la excepția autorității de lucru judecat - invocată de pârâtă în raport de Sentința nr. 2229/10.09.2008 a Curții de Apel București (rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3496/23.06.2009 pronunțată de Î.C.C.J.), instanța reține că la data de 13.06.2014, s-a renunțat la a mai fi invocată.
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța reține că art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 – privind Codul silvic - statuează „Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază”.
De asemenea, conform prevederilor art. 1 alin. 1 din O.U.G. 59/2000 - privind Statul personalului silvic -, "Personalul silvic ..., este format din persoanele care au pregătire de specialitate silvică atestată prin actul de absolvire a unei forme de învățământ recunoscute în România și care exercită efectiv profesiuni specifice activității în domeniul silviculturii".
Coroborând prevederile legale anterior menționate este indubitabil că reclamantul - pădurar -, se încadrează în categoria personalului silvic care poate invoca beneficiul prevederilor art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008.
Respectivele dispoziții nu condiționează acordarea sporului de elaborarea vreunei act normativ subsecvent care să stabilească modalitatea de punere în aplicare a textului de lege anterior menționat și nici de stabilirea anumitor condiții de muncă care ar atrage acordarea sa.
Dacă s-ar accepta punctul de vedere al pârâtei – în sensul că sporul reglementat de art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 nu poate fi acordat până la elaborarea normelor de aplicare a Codului Silvic și până la adoptarea unei Hotărâri de guvern care să prevadă indemnizațiile aferente gradelor personalului silvic -, s-ar ajunge la situația ca un drept prevăzut expres de lege să devină unul iluzoriu - fiind suficient să nu se adopte acte normative subsecvente pentru ca acordarea sporului să fie amânată sine die -, lucru inacceptabil într-un stat de drept.
Așadar, este incontestabil că, în baza prevederilor 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008, personalul silvic era îndreptățit a i se acorda un spor de risc în cuantum de 25% din salariul de bază, începând cu data intrării în vigoare a actului normativ anterior menționat – 30 martie 2008 -, și până la momentul când legiuitorul modifica acel cadru legal care permitea acordarea respectivul spor.
Această intervenție legislativă s-a produs prin adoptarea Legii nr. 330/2009 care, la art. 2 alin. 1 prevede: "Dispozițiile prezentei legi se aplică: a) personalului din autoritățile și instituțiile publice, respectiv, Parlamentul, Administrația Prezidențială, autoritatea judecătorească, Guvernul, Ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, alte autorități publice, autoritățile administrative autonome precum și instituțiile din subordinea acestora finanțate integral din bugetul de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale; b) personalul din autorități și instituții publice finanțate din venituri proprii și subvenții acordate de la bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetul fondurilor speciale; c) personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral din venituri proprii"
De asemenea, alin. 3 al aceluiași articol stabilește că „intră în categoria personalului din sectorul bugetar personalul încadrat pe baza contractului individual de muncă, personalul care ocupă funcții de demnitate publică și asimilat acestuia, precum și personalul care beneficiază de statute speciale, inclusiv funcționarii publici”, în timp ce art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000 statuează "Personalului silvic i se aplică dispozițiile Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune altfel", fără a se face distincție între personalul care ocupă funcții publice în baza unei numiri sau personalul silvic angajat cu contract individual de muncă.
Din coroborarea acestor prevederi rezultă că dispozițiile Legii nr. 330/2009 sunt aplicabile și personalului silvic or, art. 30 alin. 1 din respectiva lege stabilește în mod clar că „Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere”
Ca atare, sporul de risc prevăzut de Legea nr. 46/2008 putea fi acordat, în mod distinct, în perioada 30 martie 2008 – 31 decembrie 2009 însă, începând cu data de 01 ianuarie 2010, nu mai există temei pentru ca un astfel de spor să fie adăugat salariului de bază, din moment ce legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut înglobarea respectivului spor în salariul de bază.
Or, în contextul în care reclamantul a solicitat acordarea sporului pentru intervalul 09.01.2011 – 04.10.2013, instanța constată că nu mai exista suport legal pentru admiterea unei astfel de cereri, dată fiind incidența în speță a prevederilor Legii nr. 330/2009.
Pentru considerentele expuse anterior, instanța apreciază capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului de risc ca fiind neîntemeiat, astfel încât urmează a-l respinge.
În ce privește capătul de cerere privind plata reținerilor salariale pe ultimii trei ani de zile, de la data de 13.03.2011 și până la data de 04.10.2013, data desfacerii contractului de muncă, actualizate cu indicele inflației calculat de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective, instanța îl consideră întemeiat, urmând a-l admite pentru următoarele considerente:
Reclamantul în calitate de pădurar la Ocolul Silvic P. – Cantonul 13 Târnava a solicitat recurentei restituirea drepturilor salariale reținute în perioada 13.03._13, reprezentând diminuări salariale proporționale cu procentul de nerealizare a cifrei de afaceri pe lunile respective.
În speță, se reține că pârâta a diminuat salariul reclamantului proporțional cu procentul de realizare a sarcinilor de serviciu, această măsură fiind luată în conformitate cu art. 130 alin. 2 din contractul Colectiv de Muncă.
Potrivit art. 130 alin. 1 lit. a din contractul Colectiv de Muncă, muncitorii direct productivi (pădurarii) sunt salarizați în acord direct, individual sau colectiv, pe baze de norme de muncă.
Alineatul 2 din același articol prevede că diminuarea salariilor se face proporțional cu procentul de nerealizare a sarcinilor.
Din înscrisurile depuse de pârâtă și aflate la filele 104-169 din dosar, precum și din Raportul privind controlul tematic efectuat la Direcția S. D., de către Regia Națională a Pădurilor Romsilva, aflat la filele 172-177 din dosar, se reține că reclamantului i-au fost aplicate reduceri salariale, în urma analizării activității, pe fiecare lună, de către o comisie special constituită în acest sens, numită de către șeful de ocol, întocmindu-se în acest sens procese – verbale.
Instanța reține că aceste reduceri salariale au fost aplicate din dispoziția directorilor Direcției Silvice D., iar calificativele au fost acordate, în general, în funcție de valoarea materialului lemnos vândut.
Până în luna septembrie 2013, procentele de penalizare pentru nerealizarea sarcinilor de serviciu au fost și de până la 70%, aplicate numai personalului de teren: pădurari și șefi de district.
Penalizările aplicate au fost operate pe statele de plată, iar, în ceea ce îl privește pe reclamant, în anumite luni, sumele ramase ca rest de plata sunt sume sub dispozițiile legale privitoare la salariul minimal pe economie.
Răspunderea patrimonială în dreptul muncii are ca temei contractul individual de muncă și se întemeiază pe normele și principiile răspunderii civile contractuale.
Pentru existența răspunderii patrimoniale, este necesară îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) calitatea de salariat.
b) fapta ilicită, care să fie legată de munca prestată și poate consta într-o acțiune sau inacțiune. Daca fapta ilicita este și infracțiune, va opera răspunderea penală, dublată de o răspundere civilă și chiar și una disciplinară;
c) prejudiciul. Angajarea răspunderii patrimoniale este condiționată de existența unui prejudiciu. Prejudiciul este definit ca fiind o diminuare a patrimoniului unei persoane ca efect al săvârșirii unei fapte ilicite. El trebuie sa fie: real si cert; sa fie cauzat direct angajatorului; sa fie material.
d) raportul de cauzalitate între fapta si prejudiciu. Trebuie sa existe o legătură între faptă si prejudiciu, acesta din urma trebuind sa fie consecința faptei ilicite;
e) vinovăția salariatului. Sarcina dovedirii vinovăției revine întotdeauna angajatorului, excepțiile fiind expres si limitativ prevăzute de lege.
Chiar dacă diminuarea salarială a intervenit ca urmare a nerealizării producției stabilite atât la nivel de ocol silvic cât și la nivel individual și nu ca urmare a aplicării vreunei sancțiuni, nu se poate susține că, în baza Contractului Colectiv de Muncă se poate stabili unilateral, de către angajator, în ce constă prejudiciul, precum și modalitatea de recuperare a prejudiciului.
Pe parcursul derulării contractului de muncă se poate întâmpla ca una din părți să provoace celeilalte un prejudiciu născându-se astfel obligația de a repara paguba produsă.
Obligațiile de reparare a prejudiciului precum și procedura de urmat poartă denumirea de răspundere patrimonială si este reglementata în art. 269-275 din Codul muncii.
Răspunderea patrimoniala înlătură vechea forma de răspundere (materială) rămânând însă o componentă a instituției răspunderii juridice și constă în obligarea salariatului care a produs o pagubă să acopere prejudiciul cu bunurile sale proprii, în primul rând, cu salariul.
Astfel, potrivit art. 6 alin. 1 din O.U.G. nr. 85/08.11.2006 „Personalul cu atribuții de pază a pădurilor răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile cap. III al titlului XI din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare, pentru pagubele produse pe suprafețele de pădure pe care le are în pază, constatate și evaluate în condițiile prezentei ordonanțe de urgență”.
Potrivit art. 254 alin. 1 din Codul muncii, „Salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”.
În ceea ce privește modul de recuperare a pagubei produse de salariat, potrivit prevederilor art. 169 alin. 2 din Codul Muncii „reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă”.
În cazul în care salariatul nu înțelege să achite de bunăvoie prejudiciul, angajatorul trebuie să promoveze o acțiune pentru repararea prejudiciului și să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens.
Deci, angajatorul trebuie să obțină un titlu executoriu împotriva salariatului, pentru recuperarea prejudiciului, fără a putea emite decizie de imputare, care nu mai este reglementată de dispozițiile Codului muncii, neputând opera în mod direct rețineri lunare din salariu, astfel cum a procedat pârâta.
Având în vedere aceste considerente, instanța va obliga pârâta la plata către reclamant a reținerilor salariale pe ultimii trei ani de zile, respectiv de la data de 13.03.2011 și până la data de 04.10.2013, data desfacerii contractului de muncă, actualizate cu indicele inflației calculat de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul Ț. Ș. domiciliat în ., . nr. 8, județul D., în contradictoriu cu pârâta Regia Națională a Pădurilor Romsilva - Direcția S. D., cu sediul în C., .. 19, județul D., având ca obiect litigiu privind funcționarii publici (Legea nr. 188/1999).
Obligă pârâta la plata către reclamant a reținerilor salariale pe ultimii trei ani de zile, respectiv de la data de 13.03.2011 și până la data de 04.10.2013, data desfacerii contractului de muncă, actualizate cu indicele inflației calculat de la data fiecărei scadențe și până la data plății efective.
Respinge capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sporului de risc în procent de 25% din salariul de bază pentru perioada 18.11._13, sumă care să fie actualizată cu indicele de inflație de la data scadenței și până la data plății efective, precum și obligarea pârâtei să-i recalculeze ajutorul financiar acordat in baza art. 76 din CCM (includerea sporului de risc în salariu) și la plata diferențelor astfel stabilite.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică de la 27 Iunie 2014.
Președinte,
J. S.
Grefier,
C. P.
Red.J.S.
AC
Iulie
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1751/2014. Tribunalul... | Pretentii. Sentința nr. 1683/2014. Tribunalul DOLJ → |
|---|
