Obligaţia de a face. Sentința nr. 1059/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1059/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 16723/63/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA Nr. 1059/2014
Ședința publică de la 11 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M. G.
Grefier M. M.-S.
Pe rol judecarea cauzei privind pe reclamantul T. P. D., în contradictoriu cu pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, având ca obiect obligație de a face.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ema S. pentru reclamant – care depune la dosar delegație de substituire a apărătorului T. G. -, lipsă fiind pârâta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța, date fiind prevederile art. 131 N. C.pr.civ., pune în discuția părților competența generală, materială și teritorială a Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal -, de a soluționa cererea de chemare în judecată.
Apărătorul reclamantului consideră că Tribunalului D. – Secția C. Administrativ și Fiscal este competent să judece acțiunea.
Instanța apreciază, în conformitate cu dispozițiile art. 1 și 8 din Legea 554/2004, că este competentă general, material și teritorial pentru a soluționa cauza dedusă judecății.
Avocat Ema S., pentru reclamant, învederează că nu mai are alte cereri și nici nu solicită administrarea altor probe în dovedirea acțiunii, cu excepția înscrisurilor aflate la dosar.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța declară cercetarea procesului încheiată, și acordă cuvântul asupra fondului.
Apărătorul reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată – în sensul obligării pârâtei de a înmatricula autovehiculul proprietatea părții pe care o reprezintă fără plata unui timbru de mediu, cu luarea în considerare a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule achitată anterior. Menționează că nu solicită cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Deliberând, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul D. sub nr._, în data de 12.12.2013, reclamantul T. P. D. a chemat în judecată pe pârâta INSTITUȚIA P. JUDEȚULUI D. - SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, aceasta să fie obligată să-i înmatriculeze autoturismul proprietate personală - marca Skoda, având numărul de identificare TMBBL63U_ -, fără a i se solicita plata vreunei diferențe la taxa deja achitată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a învederat faptul că a achiziționat autovehiculul anterior menționat dintr-un stat membru UE iar, in vederea înmatriculării acestuia in România i s-a solicitat să achite o taxă de poluare in cuantum de 5.807 lei - conform deciziei de calcul nr._/13.03.2013.
Reclamantul a precizat că, după emiterea Deciziei de calcul, în data de 14.03.2013, a achitat suma pretinsă cu titlu de taxă de poluare, urmând a se prezenta la sediul paratei in vederea depunerii dosarului pentru înmatricularea automobilului proprietate personala.
Însă, în data anterior menționată - 14.03.2013 -, activitatea paratei a fost grav perturbata din cauza cererilor de înmatriculare in număr foarte mare, dosarele fiind primite doar pana la o anumita ora, iar celor ce nu reușiseră să depună documentele cerându-li-se sa revină a doua zi.
A doua zi - în data de 15.03.2013 -, reclamantul s-a prezentat din nou la sediul paratei, insa documentele depuse i-au fost returnate întrucât nu a adus dovada achitării contravalorii timbrului de mediu prevăzut de OUG 9/2013, sau a unui document emis de organul fiscal care sa ateste echivalenta taxei plătite anterior datei de 15.03.2013 cu timbrul de mediu corespunzător autovehiculului - cu toate că la dosar a fost atașata chitanța ., nr._/14.03.2013 reprezentând dovada de plată a taxei pentru emisiile poluante de ta autovehicule, prevăzuta de Legea 9/2012, pârâta motivând ca acest act normativ a fost abrogat la data de 15.03.2013.
În opinia reclamantului, răspunsul primit din partea paratei este netemeinic si nelegal, fiind o dovada a clara de discriminare. Astfel, întrucât legea nu retroactiveaza, reclamantul consideră ca in mod nelegal nu i-a fost soluționata favorabil cererea de înmatriculare formulata, dat fiind ca la momentul respectiv - 14.03.2013 -, era in vigoarea Legea 9/2012, iar taxa a fost corect calculata prin decizia nr._.
Nu se poate retine culpa reclamantului dacă instituția parata nu a putut primi si soluționa toate cererile formulate la data de 14.03.2013.
Reclamantul a pretins că de la data respectivă si pana in prezent nu a putut sa beneficieze de bunul proprietate personala, drepturile fiindu-i grav încălcate.
Dreptul de proprietate, cel mai complet drept real întrunește in mâinile titularului toate atributele care, conform legii, îl compun: dreptul de folosința, dreptul de a culege fructele si dreptul de dispoziție - iar prin faptul ca i se impune o taxa foarte mare reclamantul nu poate vinde autoturismul achiziționat si dispune de acesta potrivit atributelor conferite.
Potrivit art. 555, dreptul de proprietate privata este definit ca fiind dreptul titularului de a poseda, folosi si dispune de un bun in mod exclusiv, absolut si perpetuu, in limitele stabilite de lege. Insa, prin stabilirea acestei taxe, autoturismul este scos din circuitul civil - in mod indirect -, având in vedere ca proprietarul nu mai poată sa îl vândă. Limitele stabilite dreptului de proprietate nu înseamnă ca pot sa scoată un bun din circuitul civil fără a exista un motiv bine întemeiat. Prin stabilirea unei taxe atât de mari pentru mașinile vechi se realizează o discriminare intre proprietari de mașini si societățile comerciale care se ocupa de comercializarea mașinilor noi.
Circuitul, civil este liber, iar prin stabilirea acestei limite se încalcă si principiul liberei circulații a mărfurilor, reglementat de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
În drept, au fost invocate dispozițiile Legii 9/2012, OUG 9/2013 și art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene.
În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri.
Deși legal citată, pârâta nu a depus la dosar întâmpinare.
Au fost depuse la dosar: copia Deciziei privind stabilirea taxei pt. emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/13.03.2013; copia chitanței ., nr._/14.03.2013; copia cererii de înmatriculare a autovehiculului proprietate personală – formulată de reclamant în data de 15.03.2014; copia adresei nr._/08.04.2013 – trimisă de pârâtă reclamantului; copia certificatului de înmatriculare al autoturismului marca Skoda, având numărul de identificare TMBBL63U_ – eliberat de autoritățile germane -, și traducerea actului în limba română; copia unui înscris intitulat "contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul second-hand" – redactat în limba germană -, încheiat în data de 22.02.2013, precum și traducerea actului în limba română; copia unei declarații dată de numitul B. D.-C. – autentificată de Biroul Individual Notarial "D. C." sub nr. 638/17.02.2014.
Analizând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța reține următoarea situație de fapt:
Conform celor menționate în înscrisul intitulat "contract de vânzare-cumpărare pentru un autovehicul second-hand" - redactat în limba germană -, încheiat în data de 22.02.2013, reclamantul a dobândit în proprietate un automobilul marca Skoda, având numărul de identificare TMBBL63U_, de la societatea "Ozkan Automobile".
Autoturismul anterior menționat fusese înmatriculat în Germania, în data de 26.09.2006 -, conform celor înscrise în certificatul de înmatriculare al vehiculului, eliberat de autoritățile germane.
Prin Decizia privind stabilirea taxei pt. emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/13.03.2013 s-a stabilit că, pentru înmatricularea respectivului automobil era necesară achitarea – în temeiul Legii nr. 9/2012 -, sumei de 5.807 lei, pe care reclamantul a și achitat-o – fapt atestat de chitanța ., nr._/14.03.2013.
Reclamantul a solicitat pârâtei – în data de 15.03.2013 -, ca autoturismul marca Skoda, având numărul de identificare TMBBL63U_ să fie înmatriculat în România, prin adresa nr._/08.04.2013, instituția pârâtă i-a comunicat că îi restituie documentele depuse, întrucât cererea formulată nu poate fi soluționată decât după achitarea contravalorii timbrului de mediu reglementat de O.U.G. nr. 9/2013 – în contextul în care Legea 9/2012 a fost abrogată în data de 15.03.2013.
O.U.G. nr. 9/2013 – act normativ intrat în vigoare în data de 15 martie 2013, care instituie obligativitatea achitării unui timbru de mediu -, statuează la art. 4 că "Obligația de plată a timbrului intervine o singură dată, astfel: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduală a timbrului, în conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Reclamantul nu contestă faptul că textul de lege anterior menționat impune necesitatea achitării unui timbru de mediu în situațiile descrise la art. 4 lit. a) - d), însă pretinde că, în situația sa, nu erau incidente respectivele prevederi, ci trebuia aplicat actul normativ aflat în vigoare până în data de 14.03.2014 – și anume Legea 9/2013, abrogată prin O.U.G. nr. 9/2013 -, din moment ce s-a prezentat la sediul paratei in vederea depunerii dosarului pentru înmatricularea automobilului proprietate personala în data de 14.03.2014, nefiind culpa sa că nu au fost primite dosarele tuturor solicitanților, unora dintre ei cerându-li-se sa revină a doua zi.
Instanța consideră că susținerile reclamantului – în sensul că pârâta ar fi trebuit să dea eficiență, în ceea ce-l privește disp. Legii 9/2013 și nu prevederilor O.U.G. nr. 9/2013 -, sunt lipsite de suport juridic.
Astfel, pentru a-și putea înmatricula autovehiculul proprietate personală cu plata taxei pentru emisii poluante reglementată de Legii 9/2013, reclamantul ar fi trebuit să depună cererea cel mai târziu în data de 14.03.2014 or, este indiscutabil că acest lucru nu s-a întâmplat în speță.
Afirmațiile reclamantului în sensul că "activitatea pârâtei a fost grav perturbată din cauza cererilor de înmatriculare în număr foarte mare, dosarele fiind primite doar până la o anumită oră în data de 14.03.2014" - chiar dacă ar fi reale -, nu pot conduce concluzia că ar fi depus cerere de înmatriculare a automobilului proprietate personală în ziua în care a venit la instituția pârâtă, deși nu a reușit să depună documentația necesară înmatriculării. Din moment ce reclamantul nu reușit să depună cererea până la terminarea programului de lucru din data anterior menționată – respectiva cerere fiind înregistrată în ziua următoare, respectiv 15.03.2013 -, instituția pârâtă a făcut o corectă aplicare a legii atunci când a decis că, în raport de momentul înregistrării cererii, erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 9/2013 și, în consecință, trebuia calculat și achitat timbrul de mediu cerut de acest act normativ pentru înmatricularea autoturismului proprietatea reclamantului.
Așadar, nu este vorba de retroactivitatea legii – așa cum pretinde reclamantul –, ci de aplicarea legii în vigoare la momentul formulării unei anumite cereri – reclamantul înscriind de altfel, data de 15.03.2013 în cuprinsul cererii de înmatriculare a autovehiculului proprietate personală depusă la instituția pârâtă.
De asemenea, susținerile reclamantului în sensul că "i s-ar încălca dreptul de proprietate" sunt lipsite de fundament juridic, orice drept – așa cum recunoaște de altfel și reclamantul -, nefiind unul absolut ci trebuind a fi exercitat "în condițiile legii". Faptul că, pentru înmatricularea unui autovehicul este impusă proprietarului achitarea unui timbru de mediu nu semnifică "scoaterea bunului din circuitul civil" – așa cum înțelege reclamantul -, ci impunerea de taxe și impozite asupra bunurilor proprietate privată constituie prerogativa legiuitorului.
De altfel, reclamantul nu a avut nicio obiecție în a achita taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reglementată de Legea nr. 9/2012 – act normativ care a intrat în vigoare în data de 13.01.2012 și care conținea prevederi similare cu O.U.G. nr. 9/2013, din moment ce art. 4 prevedea: „(1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării” -, însă susține că timbrul de mediu ar reprezenta o sumă "foarte mare", fără a prezenta însă vreo Decizie de calcul a respectivului timbru, care să permită o comparație între cuantumul respectivelor taxe. Însă, chiar în ipoteza existenței unei diferențe substanțiale între cuantumul taxei pentru emisii poluante și cuantumul timbrului de mediu - acest fapt, în sine, nu ar putea conduce la ideea unei limitări a dreptului de proprietate incompatibile cu un stat de drept – legiuitorul fiind îndrituit de a mări sau micșora nivelul anumitor impozite și taxe, prin acte normative succesive.
Cât privește apărarea că, prin instituirea timbrului de mediu, "se încalcă si principiul liberei circulații a mărfurilor, reglementat de art. 34-36 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene", instanța reține faptul că,prin Legea nr. 9/2012 a fost înlăturată discriminarea realizată prin prevederile O.U.G. nr. 50/2008 – în sensul că a fost prevăzută plata taxei și pentru autoturismele deja înmatriculate în România, în ipoteza înstrăinării vehiculelor de către proprietarii care nu achitaseră taxa specială pentru autoturisme sau taxa de poluare.
Potrivit art. 110 TFUE „ Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare. De asemenea nici un stat membru nu aplică produselor altor state membre impozite interne de natură să protejeze indirect alte sectoare de producție.”
Dispozițiile comunitare citate anterior, urmărind să elimine restricțiile de orice natură în calea liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar, interzic discriminarea fiscală între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară, precum și regimurile de protecție împotriva produselor concurente, ca parte constitutivă dintr-un sistem general de impozite percepute în cazul produselor importate și a celor care provin de pe piața internă.
Art. 110 TFUE - deși interzice impozitarea discriminatorie și protectivă pentru produsele naționale -, nu afectează însă suveranitatea fiscală a statelor membre. Din moment ce nu există măsuri de armonizare în domeniu, statele membre rămân libere să-și organizeze sistemele fiscale așa cum consideră potrivit și să stabilească nivelul dorit al cotelor de impozitare – indiferent cât de ridicat ar fi și fără a exista posibilitatea ca persoana interesată să se prevaleze de faptul că într-un alt stat membru al Uniunii Europene o taxă similară are un nivel mai scăzut -, cu singura condiție de a nu genera discriminarea produselor provenind din alte state membre. Dispozițiile art. 110 din TFUE suplimentând dispozițiile referitoare la abolirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent - conținute în art. 28 și 30 din Tratat -, caută să asigure completa neutralitate a impozitării interne sub raportul concurenței între produsele care se află deja pe piața națională și produsele importate.
Este adevărat că, prin O.U.G. nr. 1/2012, a fost suspendată până la data de 01.01.2013 aplicarea prevederilor alin. 2 al art. 4 din Legea 9/2012 și, în consecință, textul de lege intrând în vigoare la date diferite pentru subiectele de drept destinatare, s-a realizat o nouă discriminare – în raport de momentul intrării în vigoare a legii -, între persoanele care înmatriculează pentru prima dată un autovehicul în România și cele care dobândesc dreptul de proprietate asupra unui autoturism deja înmatriculat – practic, alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 9/2012 având un conținut cvasiidentic cu disp. art. 4 din O.U.G. nr. 50/2008.
Așadar, Legea nr. 9/2012 - forma în vigoare până în data de 31.12.2012 inclusiv – era contrară art. 110 din TFUE însă, începând cu data de 01.01.2013, O.U.G. nr. 1/2012 a încetat să mai producă efecte .
O.U.G. nr. 9/2013 preia, în esență, disp. art. 4 din Legea 9/2013, prin urmare aspectele prezentate anterior – cu privire la faptul că, ulterior datei de 01.01.2013, actul normativ anterior menționat nu mai putea fi considerat ca încălcând disp. art. 110 TFUE -, își păstrează relevanța și în privința O.U.G. nr. 9/2013.
Timbrul de mediu reglementat de acest din urmă text de lege ar fi contrar reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinat să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - însă, dat fiind conținutul art. 4 din O.U.G. nr. 9/2013, nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
În consecință, reclamantul neputând invoca vreo cauză de exceptare de la plata timbrului de mediu - dintre cele reglementate de art. 8 din O.U.G. nr. 9/2012 –, și ținând seama că respectiva taxă stabilită este stabilită în limitele suveranității fiscale a României și percepută fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român - indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român –, acțiunea formulată apare ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de reclamantul T. P.-D., având domiciliul procesual ales în C., .. 7, ., . - la SCA T. și Asociații -, în contradictoriu cu pârâta Instituția P. Județului D. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, cu sediul în C., .-95, jud. D., având ca obiect obligație de a face, ca fiind neîntemeiată.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul D..
Pronunțată în ședința publică, azi 11 martie 2014.
Președinte, C. M. G. | ||
Grefier, M. M.-S. |
Red. C.G./01.04.2014/4 ex./
Tehnored. M.M
| ← Pretentii. Sentința nr. 217/2014. Tribunalul DOLJ | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Sentința... → |
|---|
